Meditația acustică de iluminare a lui Kuan Yin
09/03/2016
Lauren Gorgo – MAGIE în devenire: luminarea
06/06/2016
Show all

Despre natura îngerilor

Despre natura îngerilor

postat de Tom Kenyon în iunie 2015

traducere: Ana Nicolai

În acest mesaj dorim să dezbatem perspectiva noastră cu privire la natura îngerilor.

Ea nu are nimic de-a face cu religia. Are de-a face mai degrabă cu realitatea interdimensională.

Ținând cont de scopurile noastre, vom împărți tema despre îngeri în trei categorii mari.

Îngerii din tărâmurile spirituale

Aceste ființe efemere sunt câmpuri electromagnetice de inteligență, unele din ele având o formă ce poate fi recunoscută, iar altele nu. Aceste câmpuri electromagnetice de inteligență interacționează cu ființele umane în moduri unice, iar așteptările și convingerile omului au foarte mare legătură cu natura experienței sale. Cu alte cuvinte, sistemul de credințe al ființei umane influențează foarte mult experiența trăită.

Îngerii din tărâmurile spirituale iau multe forme diferite și, în timp ce unii din ei au câmpuri energetice care dau impresia că ar avea aripi, mulți dintre ei nu au.

Aceste tipuri de îngeri sunt ființe create. Ele sunt câmpuri de forță de inteligență, trimise in eter, în cosmos, ca să îndeplinească ordinele sau să preia acțiunea creatorului lor.

Acest creator poate lua forma a ceea ce poate fi numit zeu, zeiță, semizeu sau semizeiță, ființă interdimensională, inteligență extraterestră sau chiar ființă umană. Aceste tipuri de îngeri nu au voință proprie. Ele sunt create în scopul unic al unei anumite intenții.

În majoritatea cazurilor, un înger își va continua cu fermitate misiunea, până când energia care l-a creat nu îl mai poate susține. În cazuri foarte rare, aceste ființe angelice pot dobândi un nivel de conștiență de sine și capacitatea de a face alegeri personale, independent de ființa care le-a creat sau le-a dat naștere. Este un caz foarte rar, dar el există.

În această categorie de îngeri, există o multitudine de ființe care au multe intenții diferite.

Tema principală a acestui mesaj sunt îngerii care au intenții pozitive ce susțin viața.

Îngerii lăuntrici

O a doua categorie de îngeri poate fi descrisă cel mai bine ca și câmpuri electromagnetice de inteligență, ce există doar în corpul uman. Acestea sunt câmpuri de forță de inteligență, create de emoțiile și convingerile ființei umane. Ele sunt forțe energetice subtile, care circulă prin corpul omenesc, ca răspuns la convingeri și emoții.

Ca ființă umană, una din capacitățile importante pe care le aveți este aceea de a crea în corpul vostru forțe angelice, prin folosirea intenției și emoției pozitive. Vom reveni imediat la acest subiect extrem de important.

Inteligențele extraterestre

Această a treia categorie de îngeri nu e deloc angelică, ci constituie o interpretare greșită.

Ea apare atunci când o ființă umană întâlnește o inteligență extraterestră. Acest gen de întâlnire poate fi interpretat greșit, ca fiind o interacțiune cu un înger. Multe din tradițiile voastre spirituale și religioase conțin relatări despre întâlniri cu ființe angelice sau zei/zeițe care, în realitate, erau civilizații extraterestre mai avansate.

Motivul pentru care dezbatem subiectul îngerilor este dublu.

Gândul, frica și schimbarea

Primul motiv este de ordin practic și are legătură cu supraviețuirea voastră spirituală, pe parcursul schimbărilor uriașe ce au loc pe Pământ. În forma ei cea mai simplă, am spune că schimbările rapide de pe Pământ produc sentimentul reflex de frică.

Cu puține excepții, prin natura lor, ființele umane nu au încredere în schimbare. Iar atunci când se produc atât de multe schimbări câte au loc pe planeta voastră, această reacție naturală de frică ia proporții și pune în libertate în corpul vostru câmpuri electromagnetice de inteligență care sunt dăunătoare.

Ca să contracarați acest lucru, vom discuta așadar despre crearea de consecințe pozitive în corpul vostru fizic, prin crearea de forme angelice subatomice.

Ștințele voastre din domeniul psiho-neuro-imunologiei sau studiul felului în care gândurile și emoțiile vă influențează sistemul imunitar – precum și știința apărută recent, epigenetica, care studiază influența gândurilor și emoțiilor asupra ADN-ului,– sunt din ce în ce mai clare cu privire la agenții chimici și moleculari responsabili.

Am dori însă să ducem asta un pas mai departe, sugerându-vă că, de fapt, prin gândurile și sentimentele pe care le generați, creați în universul corpului vostru efecte ale câmpului cuantic.

În acest punct, ajungem la un moment hotărâtor.

Din cauza intensificării forțelor haotice din lumea voastră, un număr tot mai mare de ființe umane au sentimente crescute de frică, anxietate, ostilitate și sărăcire. Lista continuă și, dacă sunteți dispuși, ar fi ușor să vă întăriți convingerea că trăiți într-o lume tot mai periculoasă și amenințătoare.

Aceasta e o evaluare corectă, dar, pe de altă parte, dacă rămâneți pe această insulă a realității perceptuale, vă veți crea în corp efecte nocive din punct de vedere biologic.

Șmecheria – dacă există vreuna – e să contracarați această percepție, cu perioade individuale de refacere și ușurare. Prin asta ne referim la faptul de a crea metode noi de a pune în circulație consecințe benefice biologic, prin crearea de forme angelice subatomice.

Modul în care e realizat acest lucru e destul de complex. Dar, în forma lui cea mai simplă, de fiecare dată când dați naștere la gânduri și sentimente pozitive, creați îngeri subatomici benefici biologic, ce se mișcă prin universul corpului vostru. Aceste câmpuri de forță produc efecte ale câmpului cuantic, ce declanșează răspunsuri biologice benefice, reducând astfel influențele stresului.

Pe lângă crearea intenționată de gânduri și sentimente pozitive, considerăm că o resursă benefică pentru voi poate fi găsită în cea mai recentă meditație acustică pe care v-am dat-o, numită A Bridge between the Worlds/O punte între lumi. Simpla ascultare a acestei meditații acustice, timp de douăsprezece minute – cât durează – o dată sau de două ori pe zi, vă poate modifica semnificativ modul în care vă simțiți. (Notă: La sfârșitul mesajului e dat un link pentru această meditație acustică.)

Considerăm că este de importanță vitală să puneți în circulație în corpul vostru, în mod conștient și regulat, câmpuri de forță benefice biologic, în scopul de a contracara nebunia de proporții ce se agită în jurul vostru.

Am dori să vă îndrumăm spre un mesaj mai de la început, numit Extazul si inima, întrucât informațiile din el v-ar putea fi de folos.

Al doilea motiv pentru care dezbatem subiectul îngerilor e de natură planetară.

La nivel colectiv, treceți printr-un moment foarte dificil și periculos. Forțele distrugătoare de pe planeta voastră – și anume fanatismul religios, schimbările climatice, lăcomia și manipularea corporativă, precum și amenințările groaznice la adresa însăși fundațiilor ecosistemului vostru – sunt în creștere.

Din perspectiva noastră, intrați în prezent într-un Nod de haos uriaș, cum nu a mai văzut planeta voastră, de ceva vreme. Dacă nu e atenuat, acest Nod de haos ar putea duce la extincția în masă a numeroare forme de viață, inclusiv a multor oameni.

Prin urmare, chemăm la acțiune toate formele angelice benefice, din toate tradițiile spirituale, din toate ființele interdimensionale care susțin viața, din toate civilizațiile extraterestre care au intenții pozitive și din toate ființele umane care sunt în acord cu intenția noastră.

Pe 5 septembrie 2015, vom crea un punct de joncțiune. Și, prin intermediul unei meditații mondiale, vom convoca aceste numeroase și variate forme angelice ce susțin viața, într-o alianță, în scopul protejării și elevării vieții pe această planetă.

Permiteți-ne să explicăm clar ce vrem să spunem prin asta.

Dacă conștiința umană se ridică la un nivel mai înalt decât cel care se manifestă în prezent, ea merită să supraviețuiască. Dacă nu se elevează, omenirea, așa cum o cunoașteți, nu va supraviețui acestei tranziții. Este un test de inteligență cosmică colectivă, cu care vă confruntați acum pe multe niveluri.

Crearea de către noi a acestui punct de joncțiune, în jurul căruia aceste câmpuri de inteligență electromagnetică benefice se pot mișca laolaltă, ca o forță coerentă, este o propunere neobișnuită.

Și asta deoarece creatorii acestor îngeri provin din surse extraterestre și interdimensionale numeroase și diferite. Aceste „ființe angelice” interacționează rareori între ele, dar noi le chemăm totuși la masa destinului, spre binele omenirii și a întregii vieți de pe această planetă.

Acest punct de joncțiune va avea loc pe 5 septembrie 2015, în ultima jumătate de oră a unui eveniment din Manhattan, numit In the Company of Angels/În compania îngerilor. Meditația va începe la 5:30 pm și se va încheia la 6:00 pm, ora de vară din est (S.U.A.), respectiv 9:30 pm – 10:00 pm GMT. (Pentru a afla ora exactă din zona voastră, puteți folosi un convertor de fusuri orare online sau World Time Clock.) (Pentru România, punctul de joncțiune va fi în noaptea de 6 septembrie, în intervalul 00:30 – 01:00. N.tr.)

Această meditație acustică va fi înregistrată și postată pe website-ul nostru, după eveniment, iar dacă ea rezonează cu voi, vă rugăm să o ascultați în mod constant. Cu alte cuvinte, nu e o meditație care se face doar o dată, ci e creată în scopul de a fi un câmp continuu de energie coerentă, ce vă va întări de fiecare dată când o ascultați.

Dacă nu puteți fi, fizic, în New York, pentru meditația acustică și doriți să vă acordați la punctul de joncțiune ce se formează, vă sugerăm să ascultați A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi, în intervalul de timp al meditației din New York. În acest interval, fixați-vă atenția pe chakra coroanei, în creștetul capului. Ascultați meditația de trei ori, apoi, înainte să treceți la activitățile exterioare, acordați-vă cel puțin 30 de minute de odihnă. (Notă: Linkul pentru această meditație acustică e dat la finalul acestui mesaj. Avem rugămintea să o descărcați înainte de eveniment pe computerul vostru, în loc să o ascultați direct pe serverul nostru.)

Dacă alegeți să vă reuniți cu noi de la distanță, la meditația din acest punct de joncțiune, vă spunem bun venit. Și să știți că, la acest nivel de conștiință, separarea datorată distanței fizice nu e o limitare.

Hathorii
21 iunie 2015

Gândurile și observațiile lui Tom

Atunci când am conceput evenimentul In the Company of Angels/În compania îngerilor, pentru a fi prezentat ca un eveniment de o zi în Manhattan, nu mi-am imaginat deloc că hathorii vor veni și vor solicita ocazia de a crea o meditație mondială.

În ziua imediat următoare primirii acestui mesaj, Judi și eu citeam un articol din Huffington Post, despre un studiu comun condus la Berkeley, de universitățile Stanford, Princeton și Universitatea din California. Concluzia studiului – publicată în Science Advances, Vol. 1 No. 5, din 5 iunie 2015 – a fost că ecosistemul Pământului a intrat în faza a șasea a extincției în masă.

Pentru aceia dintre voi care ar vrea să citească aticolul despre studiu, iată un link:http://advances.sciencemag.org/content/1/5/e1400253

Imediat după acest studiu, o abundență de alte studii și relatări anectodice par să confirme o deterioare mai rapidă a ecosistemului nostru decât s-a crezut inițial.

La nivel pragmatic, mă gândesc că va fi nevoie de un efort global pentru a încetini deterioarea ecosistemului nostru și că el va necesita un grad de cooperare planetară care, în momentul de față, e de neimaginat.

Așa cum a spus cândva astrofizicianul Carl Sagan: „Extincția e regula. Supraviețuirea e excepția.”

Vreau să spun că am intrat într-o perioadă excepțională din istoria planetei noastre și că vor fi necesare soluții excepționale, dacă e să depășim acest Nod de haos în creștere.

În toți acești ani de când transmit prin channeling informații de la hathori, nu i-am văzut niciodată să fie atât de direcți cu privire la posibilitatea unui dezastru iminent și nici să-și asume o sarcină atât de enormă, cum e crearea unui punct de joncțiune pentru co-crearea de soluții pentru omenire și planetă, prin intermediul unei alianțe angelice.

Asta e tema povestirilor SF, a eroilor și eroinelor mitice. Dar, din perspectiva hathorilor, tărâmurile angelice sunt conectate cu puterea primordială a cosmosului – cel puțin dintr-o perspectivă interdimensională. Așa că ei le convoacă pe ele și pe noi, pentru a ne reuni ca să creăm o coerență de intenție, în scopul de a crea un standard nou de cooperare internațională, precum și o realitate nouă, în care toate formele de viață de pe această planetă sunt recunoscute ca fiind interconectate în mod intrinsec.

Pentru aceia dintre voi care se simt chemați la acest experiment grandios din conștiință, dar care nu pot participa fizic la eveniment, doresc să repet ceva spus de hathori, chiar la sfârșitul acestui mesaj:

Dacă alegeți să vă reuniți cu noi de la distanță, la meditația din acest punct de joncțiune, vă spunem bun venit. Și să știți că, la acest nivel de conștiință, separarea datorată distanței fizice nu e o limitare.”

Întrucât în decursul anilor am facilitat multe meditații mondiale cu hathorii, pot spune cu sinceritate că au dreptate. Spun asta bazându-mă pe feedback-ul primit de la persoane din toată lumea, despre ce au simțit când s-au „acordat” la o meditație mondială. Să spun că li s-au întâmplat lucruri magice, indiferent unde erau în lume, ar fi un adevăr spus pe jumătate.

Pentru aceia dintre voi care vor să ni se alăture în spirit pe 5 septembrie 2015, am rugămintea să descărcați meditația acustică A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi, în loc să o ascultați de pe serverul nostru. Solicit acest lucru deoarece dacă prea multe persoane încearcă, în același timp, să o asculte de pe site-ul nostru, serverul nu va putea face față acestei cereri; se va bloca și nimeni nu va mai putea să o asculte.

Pentru aceia dintre voi care se vor acorda de la distanță la meditația mondială, hathorii sugerează să ascultați de trei ori meditația acustică (A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi), având atenția fixată în creștetul capului. Ei mai sugerează ca după aceea să stați aproximativ treizeci de minute, ca să vă integrați experiența.

Dacă aveți flexibilitatea de a proceda astfel, eu aș aloca mai mult timp perioadei de integrare, întrucât hathorii au menționat faptul că stabilirea unui contact atât de profund cu tărâmurile angelice poate modifica în mod deosebit conștiența, iar unele persoane ar face bine să tragă un pui de somn bun după aceea.

Pentru mai multe informații despre evenimentul propriu-zis din Manhattan, din 5 septembrie, numit In the Company of Angels/În compania îngerilor, faceți click aici.

Ca să ascultați și/sau descărcați A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi, faceți click pe linkul de mai jos. El vă va conduce la pagina cu acordul de ascultare. După ce veți fi de acord cu termenii și condițiile, veți avea acces nestingherit la toate fișierele audio din această secțiune. În ea sunt numeroare meditații acustice, discuții și prelegeri, iar toate vă sunt oferite gratuit, doar pentru uz personal.

Click aici ca să ascultați și/sau să descărcați A Bridge Between the Worlds/O punte între lumi.

Notă: Dacă ați primit acest mesaj de la altcineva și v-ar place să primiți în mod direct postări viitoare de la hathori, intrați pe www.tomkenyon.com și faceți click pe Contact.

©2015 Tom Kenyon Toate drepturile rezervate www.tomkenyon.com
Aveți permisiunea să copiați acest mesaj și să îl distribuiți, atâta timp cât nu luați bani pe el, nu îl modificați în niciun fel și includeți în întregime această notiță de copyright. Am rugămintea să țineți cont de faptul că nu aveți permisiunea să postați sau să împărtășiți meditația acustică A Bridge Between the Worlds. Ea este doar pentru uz personal.

Informații care nu au legătură cu acest mesaj
Muzica sferelor interioare

Sunt bucuros să vă anunț că Music of the Inner Spheres/Muzica sferelor interioare este în prezent disponibilă, prin magazinul nostru/Store online. Această înregistrare reprezintă o colecție a sesiunilor mele preferate de intonare de sunete, adunate de la câteva ateliere de lucru, iar pe unele le-am creat anume în studioul meu, în scopul explorării interioare. Am constatat că cele șapte piese acustice ce alcătuiesc acest CD sunt aliați puternici în explorarea tărâmurilor interioare ale conștiinței mele și am încrederea că ele vor fi la fel și pentru voi.

Click aic pentru a vedea Music of the Inner Spheres/Muzica sferelor interioare, în Store/magazin

Îngeri și devași

Aceasta e o versiune extinsă a meditației acustice Fukushima, pe care o puteți asculta gratuit la secțiunea Listening de pe website. Pentru a se putea cufunda în armonicele tărâmurilor angelic și devic, numeroase persoane m-au rugat să creez o versiune mai lungă a meditației acustice. Pentru informații despre meditația acustică originală, inclusiv mesajul hathor care a prezentat-o, intrați pe secțiunea Hathor de pe website și defilați în josul paginii, până ajungeți la titlul Fukushima.

Click aici ca să vedeți Angels and Devas în Store/magazin.