Workshop TREZIREA INIMII LUMINATE
19/08/2017
Laurean Gorgo – raport 5D octombrie 2017
01/11/2017
Show all

Lauren Gorgo, 29 septembrie 2017, raportul 5D

Avansare planetară: de la lege umană la lege divină

De Lauren, 29 septembrie 2017, raportul 5D

Traducere: Ana Nicolai

Chiar dacă suntem totuși puternic îmboldiți să o definim, totul s-a schimbat. După marea eclipsă americană, o liniște persistentă și asurzitoare reverberează în aer, o nemișcare pe care întreaga natură pare să o respecte drept sacră… lucru ce pare să indice mai multe schimbări în viitor.  Viața răspunde cu conștiinciozitate la această transformare veritabilă, iar noi Știm că nimic nu va mai fi la fel.

Septembrie este întotdeauna o lună de moarte și naștere, de sfârșituri și începuturi… dar acest septembrie a fost un pic deosebit în această privință. Pe toată durata lunii am renunțat la iluzie… dar la fiecare gând limitat și/sau emoție expirată pe care îl/o depășim, la fiecare acțiune care și-a trăit traiul și de care ne eliberăm, apare o înțelegere nouă și profundă pentru a ne dezvălui originea acelei creații deformate (vechi de vieți întregi).

Inima ni se vindecă de rana originală (a separării), iar această defragmentare aduce în sfârșit înțelegerea profundă a foarte multă suferință, răspunsurile la întrebări MULT așteptate… acele lucruri pe care poate că le-am intuit tot timpul dezvăluie acum în exterior/în mod conștient adevărul despre trecutul nostru străvechi, pe măsură ce renaștem în natura noastră Reală.

Dă de gândit, dacă nu este chiar uimitor, atunci când întrezărim o vedere panoramică asupra întregii noastre călătorii de a ajunge aici… pentru mulți, ea a însemnat numeroase vieți în care au muncit în direcția acestui scop. Iar apoi să ne vedem șederea în separare ajungând la o soluționare chiar în fața ochilor noștri… nici măcar nu am cuvinte pentru asta.

Această conștiență excepțională a fost binecuvântarea Soarelui în Fecioară ce ne-a dăruit foarte multă integrare, făcută posibilă de această claritate ce apare… sau poate că este invers. Dezlegăm binecunoscutul nod gordian și în timp ce o facem foarte multă vindecare/întregire și aliniere sunt în sfârșit posibile. A fost realmente năucitor felul în care aceste revelații interioare par să ne electrocuteze, să ne încremenească, pe măsură ce ele lipesc laolaltă piesele finale din puzzle, pe care le căutăm de la bun început.

Intrând în lumea nouă, Ființa umană revine la starea ei originală de Grație.

Datorită finalității sfârșiturilor combinate cu începuturi noi atât de radicale, viața a fost extrem de fluctuantă… fiind previzibil de imprevizibilă luna aceasta. Flashuri de entuziasm și uimire pentru nou, amestecate cu sentimente de incertitudine, deșertăciune și confuzie au constituit norma.

Pe măsură ce vălul se ridică pentru a ne dezvălui orizontul nostru nou, nu avem o idee concretă despre ce anume să căutăm și vederea nu ne este încă adaptată la noul peisaj, fiind incapabilă să vadă ceea ce mintea nu poate să înțeleagă deocamdată. Încă ne mai obișnuim cu noua experiență, iar pașii noștri, deși se măresc încetul cu încetul, au de asemenea o natură cuantică… va fi necesar un volum substanțial de timp/spațiu pentru a ne da seama cum să ne orientăm cu aceste coordonate noi.

Și asta cu ajutorul eclipsei solare, care pur și simplu ne-a scos ștecărul din matricea veche/falsă, ștergându-ne hard disk-urile (tiparele) vechi… dându-ne tuturor ocazia de a ne reseta pe noi înșine și viața, pentru a activa noile circuite ale Inimiiminte unificate, la reconectarea căreia am lucrat atât de asiduu în timpul verii (iernii în emisfera sudică).

În timp ce am fost împinși (poate până la limită) să părăsim dualitatea, a devenit de asemenea clar că nu avem o plasă de siguranță pe care să cădem… că am avut nevoie să facem tranziția singuri, să ne conectăm la holograma susținută de propriul Sine, fără o minimă susținere externă. Pentru aceia dintre noi care deja și-au făcut apariția în nou, pur și simplu nu mai există nimic (în afară de Sine) pe care să se bazeze, acum, că tiparul karmic a fost aruncat.

Cei care se află de bună voie în punctul de pornire au fost aruncați înainte, în credință deplină în necunoscut, suspendați în neant, învățând să se bizuie în totalitate pe Sine. Și cu toate că apele mareice s-au schimbat radical, retrăgându-se ca pregătire pentru a ne aduce într-un val cu totul nou de susținere, anvergura acelui val va depinde de capacitatea noastră de a ne folosi în mod autentic reSursele.

Această trecere la încredere totală în Sine se poate să se fi exprimat ca efectul vechi și familiar ar globului  de zăpadă… în care conținutul vieții noastre a fost agitat până la cel mai mic detaliu, iar acum așteptăm să vedem unde aterizează piesele. Doar că de data asta am avut senzația că am fost dezasamblați în timpul procesului, dizolvați în neant și fără nicio modalitate clară de a ne reasambla. Și asta pentru că nu noi (micul noi) trebuie s-o facem.

După ce ne dizolvăm în neant, ne naștem în starea de totalitate. Eclipsa ne-a permis celor pregătiți să ne eliberăm total de (identificarea cu) formă, astfel ca să putem reveni la viață cu TOTALITATEA Sinelui nostru. Între timp, sarcina noastră a fost să stăm la o parte din calea noastră, să lăsăm natura să-și urmeze cursul (temă cheie), în timp ce prinde formă starea noastră de plenitudine.

Unim antimateria cu materia și am fost înghesuiți printr-un portal multidimensional de un rafinament absolut, spiralând printr-o centrifugă cosmică, pentru a ne debarasa de  ultimele rămășițe ale falsității pe care am acumulat-o. Acest proces a reclamat să ne menținem aspectul uman total la o parte din cale, astfel ca aspectul sufletului nostru să poată păși total în această lume, nestingherit.

Pe parcurs, părțile din viața noastră care nu mai stau în picioare au fost aruncate în aer și/sau retrase după marea eclipsă… dar pentru aceia dintre noi care ne mutăm în Casa noastră Adevărată, ca rezidenți permanenți ai unității, nu mai contează. Am capitulat în sfârșit, cu totul. Am ajuns în punctul din care nu mai există cale de întoarcere și o Știm. E posibil ca resturile acestei ultime explozii a trecutului nostru să fie împrăștiate peste tot și să ni se ceară să triem câtva timp rămășițele ce plutesc… dar numai pentru a stabili ce merge cu noi în nou și ce este luat de mare, pentru a nu mai fi văzut vreodată.

Complicat? Da. Inconfortabil? La maxim. Dar frumusețea acestui proces (de naștere) extrem de incontrolabil este că învățăm să fim propulsați în viață fără a avea un plan... și să avem  implicit încredere în scopul oricărui lucru ce se desfășoară.

Într-un cuvânt: libertate.

Tăierea ultimei legături

Fiecare din noi, în felul său, a fost rupt total de trecut… de bunăvoie, în mod șovăitor sau traumatizant, în funcție de atașamentul rămas față de viață așa cum am cunoscut-o. Indiferent de forma pe care a avut-o separarea, ea a servit pentru a ne deschide în moduri noi, pentru a accepta și cunoaște părți noi din ființa noastră, deblocând trasee noi ale forței vitale, activând dimensiuni noi în ADN-ul nostru.

Pentru mulți, eclipsa solară totală a reprezentat tăierea totală a legăturii… nu „o” tăiere a legăturii, ci tăierea cordonului (ombilical) ce ne leagă de cauzalitate, pe care se poate să o fi resimțit ca și cum am fi fost azvârliți în spațiu (marele neant), fără să fim legați, învârtindu-ne necontrolat de parcă ne-am fi născut din nou, trecând prin canalul de naștere cosmic (gaura neagră) al Sursei.

Această naștere din nou în planurile de jos ale realității (salutare chakrele 1 și2 ) este bizară după ATÂT de mulți ani petrecuți în noi înȘine, prezenți în primul rând la adevărul și rațiunea de a fi a sufletului nostru… fapt ce ne-a făcut în mod necesar să devenim destul de  detașați emoțional de lumea exterioară și societate. În ceea ce mă privește, am senzația că din 1999 sufăr de amnezie și că abia acum mă trezesc în mod conștient la lumea din jurul meu, revenind la corpul și viața mea, încercând să pun cap la cap câteva noțiuni despre locul în care am fost toți anii aceștia și de ce.

Eclipsa a servit pentru a ne elibera de TOATE aspectele sinelui și vieții, nu doar beatitudinea sau zona noastră de confort, ci totalitatea lucrurilor ce ne-au forțat să alegem din nou viața în acest moment de închidere a cercului.

Din această cauză am fost suspendați într-un spațiu vid neobișnuit de lung, anume pentru reexaminare… micșorat EXTREM de mult, pentru a ne putea privi în mod obiectiv întreaga existență, dintr-o perspectivă mai cosmică. Nemaiavând atașamentul uman/emoțional, am putut să observăm eficient, cu deplină neutralitate, cine devenim și ce va însemna asta pentru toate ajustările interioare/exterioare ce vor necesita o restructurare uriașă a vieții noastre.

Am fost atât de total (iar în unele cazuri atât de brusc) eliberați de containerul 3D, înotând în potențialitate pură săptămâni la rând, astfel încât am putut aduna semințele noi și importante ce conțin următorul nostru set de instrucțiuni din planul pentru viața noastră nouă… pe care Consiliul a numit-o în raportul precedent „a doua viață”.

Aceasta e binecuvântarea (și blestemul) tuturor eclipselor… ele ne furnizează scurtăturile (adesea abrupte) ce ne conduc direct la miezul problemei, indiferent ce anume e necesar pentru a atinge acel obiectiv. La suprafață drumul poată părea neiertător, dar dacă priviți mult înapoi la învățămintele aduse de eclipsa parțială de Lună din 7 august, sunt sigură că puteți vedea deja scopul din spatele haosului, aspectul pozitiv al oricăror nori prevestitori de furtună trecătoare.

Procesul de triere EUniversală

Întreaga viață se dezvoltă în direcția Soarelui… chiar și atunci când norii prevestitori de furtună blochează razele lui și suntem provocați să ne radiem lumina prin limitările create de sinele nostru, ne îndreptăm întotdeauna mereu în sus/înspre interior, spre o versiune a noastră mai autentică.

Dar ce se întâmplă atunci când devenim PROPRIUL Soare? Sursa luminii noastre fortifiante?

De la Rusalii, aceasta a fost prioritatea pentru mulți. Focul nostru solar a luminat atât de puternic în interior, forțându-ne să reducem la tăcere toate sistemele de susținere exterioară ce ne împiedică să ne bazăm pe orice altceva decât Sinele. Drept rezultat, a trebuit să evaluăm toate lucrurile din realitatea noastră exterioară ce mențin chiar și un pic de codependență, să ne cântărim toate deciziile (trecute și viitoare) în contrast cu încrederea în plină dezvoltare în Sinele nostru, ca adevărați Sori ai lui DUMNEZEU.

În unitate, relația noastră cu orice lucru trebuie să vină dintr-o stare de a dori să… nu de a avea nevoie să. Fără condiții, fără excepții. Asta include relațiile noastre cu ceilalți, dar și relația noastră cu lumea și numeroasele ei sisteme (muribunde), din care majoritatea (dacă nu toate) sunt create ca să servească o dinamică a codependenței… să ne împiedice să ne transpunem în realitate natura (divină) împuternicită a Sinelui nostru organic.

Atunci când divinitatea noastră feminină interioară este întru totul împuternicită, masculinul interior ne poate susține apoi sufletul în succesiune, prin comanda Inimii noastre superioare. Pe această planetă, foarte mult timp inima noastră superioară a fost servilă minții inferioare, iar pe măsură ce întoarcem această dinamică cu susul în sus, lumea (după câte se pare) se întoarce cu susul în jos.

Divinul feminin s-a întors cu scopul de a distruge și dizolva orice privare de putere restantă care își are originea în diviziunea percepută între lumea spirituală și cea materială. Atunci când orice diviziune între materie și antimaterie/sine și DUMNEZEU este dizolvată, când orice separare încetează să mai existe, dispare și iluzia separării între Sine și viață… între cine suntem și cum ne raportăm la lumea din jur.

Atunci când înlăturăm prăpastia adâncă și întunecată a separării, strălucim în totalitate din interior… nearuncând umbre. Soarele interior radiază adevărul nostru spre exterior, proiectând lumina planului nostru cel mai înalt pe pânza lumii noastre holografice. Atunci când facem asta în masă, o hologramă cu totul nouă e creată din viziunea noastră individuală și totuși colectivă pentru o planetă pașnică… în care IUBIREA este Forța care motivează orice creație.

Acest aflux de lumină interioară pulsează în noi de săptămâni de zile, mărindu-și puterea și stimulând un proces de triere generală important, care ne cere să stabilim cu ce mai suntem în rezonanță/aliniere și ce am trăit mai mult decât necesar. Pentru a face asta, e necesar să presăm din nou ceea ce a mai rămas din viața noastră actuală prin acea sită masivă… de data asta având cea mai fină plasă, pentru a extrage cele mai mici impurități, asfel ca să rămână doar aspectele autentice.

Acest proces de triere nu a omis nimic. Alegeri de viață, de la cele mai banale până la cele mai cu impact, sunt acum necesare pentru a ne alinia total cu destinul nostru cel mai înalt. Asta a însemnat unele analize lungi și grele ale vieții, pline de sinceritate dură, și unele alegeri ferme privind ceea ce rămâne și ceea ce pleacă.

După ce foarte mult timp am menținut O focalizare constantă, acum punem sub semnul întrebării totul, pregătindu-ne pentru o prioritate cu totul nouă: Care este rațiunea mea (nouă/adevărată) de a fi? Care îmi este scopul/țelul/contribuția în această lume nouă? Care este expresia mea personală a Planului Divin? Trăiesc acolo unde vreau cu adevărat să trăiesc? Viața mea de acasă reflectă cine devin? Dar parteneriatul meu? Relațiile mele intime? Mașina mea? Hainele mele? Stilul meu? Serviciul meu? Preocupările mele creative? Mă mai entuziasmează visele, dorințele și pasiunile mele profunde???

Totul este pregătit pentru revizuire și este de primă importanță în acest moment decisiv să ne dedicăm evaluării tuturor lucrurilor din interior și din jur… cu o totală responsabilitate de sine. Fiecare contract expirat de care ne eliberăm va fi umplut cu o forță de viață nouă, reaprinzând pasiuni noi ce reflectă adevărul nostru nou, mai înalt… DAR… mai întâi e necesar să fim total dispuși să tăiem ancorele ce ne țin legați de torenții polarizanți ai dualității, acele dinamici care ne-au târât prea mult timp pe fundul oceanului nostru emoțional.

Atunci când suntem capabili să renunțăm la acele ancore și ne eliberăm pentru fluxul natural al vieții, ne întoarcem la esența cea mai pură a IUBIRII, la cine suntem/am fost atunci când am venit pe această planetă. Ca atare, e posibil să observați că unele dintre cele mai naturale expresii ale copilului vostru interior inocent au ieșit de curând la suprafață, cerând să se exprime din nou.

A nu se confunda cu vocea copilului interior „rănit” – această voce se adresează exprimării celor mai pure, mai naturale daruri, dorințe și tendințe ale noastre… acele lucruri spre care am gravitat în mod natural înainte să ne fi amintit de viețile noastre anterioare de rănire… înainte să fi acceptat frica ca fiind reală… înainte să ne fi autorizat egoul/identitatea separată să ne finalizeze contractele karmice pentru această viață.

Pregătirea de la Rusalii se încheie

Recenta Lună nouă în Fecioară (20 septembrie) a închis oficial perioada de pregătire de la Rusalii (4 iunie – 20 septembrie) , în care săptămâni la rând am fost forjați în focurile (de botez) transmutării, am descărcat codurile necesare transfigurării, în scopul de a ne putea reasambla unitatea în formă.

Pe durata lunilor neîndurătoare iunie, iulie și august, am echilibrat transmutarea alchimică a ceea ce a fost, cu acceptarea și îngăduirea a ceea ce trebuie să fie natura noastră spirituală total întrupată (transfigurarea). La echinocțiu am aflat că acum intrăm în partea finală a acestei călătorii. (Observați că informațiile pe care le primesc tind să vină cu 3 luni înainte să devină realitate.)

Aceia dintre noi care sunt fruntași în înălțarea fizică (întrupare) au petrecut lunile de vară/iarnă cufundați în Flăcările Sfinte pentru a-și 1) purifica/rafina corpul, mintea și spiritul prin intermediul 2) aprinderii flăcării întreite care a întâmpinat principiul Mamei cosmice în holograma Pământului, prin cămăruța tainică din fiecare Inimă Sacră deschisă, purificată, într-o stare de pregătire pentru primirea Ei. Ce. acțiune. extraordinară.

Pogorârea Duhului Sfânt (Shekinah) a fost precedată de aprinderea flăcării întreite, iar această aprindere, în cuvintele lui Iisus, este antecedentul mântuirii, reînnoirii modelului corpului fizic. Cu alte cuvinte, reînnoirea spiritului precede reînnoirea formei.

NOTĂ: Shekhinah este aspectul feminin al divinității. În ebraică înseamnă „sălășluire”… în creștinism se traduce ca „prezența în interior a Duhului Sfânt” (principiului feminin divin).

Ca să vă ofer o perspectivă, Flăcările Sfinte (de transmutare) au ars în Inima noastră timp de peste 15 săptămâni, pentru a permite deschiderea intrării spre camera tainică… portalul  sau canalul de naștere prin care puritatea femininului divin s-a putut naște (prin Inimă) în fizicalitate, la Luna nouă în Fecioară din acest an.

Ca să vă dau o perspectivă și mai largă asupra acestei acțiuni colosale, aceia dintre noi care s-au angajat prin contract să inaugureze nașterea femininului divin în această viață, au conceput această sarcină (au activat complet planul stabilit înaintea încarnării) în 1987, prin Convergența Armonică, și au purtat-o în interior timp de 30 de ani (+ nenumărate vieți), împliniți luna trecută.

Tocmai am sărbătorit a 30-a (3 + 0 = 3 → materializare/naștere) aniversare a Convergenței Armonice ce a avut loc pe 16–17 august 1987… prima meditație mondială aliniată cu niște alinieri planetare extraordinare, care a servit la activarea IUBIRII divine pe această planetă, la un nivel la care întreaga viață să-și poată concepe puterile de transformare, pentru a ne realiza în plan colectiv potențialul nostru cel mai înalt pentru omenire și Pământ.

Ce s- întâmplat în viața voastră în acel an… dacă sunteți aici de suficient de mult timp pentru a vă aminti… și ce s-a întâmplat de atunci? Pentru cei care poartă sămânța activării principiului Mamei cosmice pe Pământ, acel an a deținut cheia pentru a descuia ușa spre femininul divin care a fost prins în fizicalitate și a stabilit precedentul pentru ceea ce vor însemna următorii 30 de ani de restaurare personală/globală … un ciclu enorm, ce atinge punctul culminant chiar acum.

În ceea ce mă privește, Convergența Armonică mi-a activat prima inițiere (Magdalena) la vârsta de 13 ani… anul în care inocența mea (sexuală) a fost uzurpată fără consimțământ (din punct de vedere uman) și din care a început oficial călătoria mea de recuperare a femininului divin.

Din acel moment, în acești 30 de ani, eu/voi/noi am muncit FOARTE sârguincios, fiecare în felul său, pentru a ne vindeca rana cea mai adâncă, mai sensibilă (adică vulnerabilitatea)… pentru a ne îngriji ca o Mamă și a ne reîntregi prin IUBIRE, astfel ca să ne putem îndeplini în mod eficient partea personală din Planul Divin de întregire și restaurare a energiei feminine divine fracturate, pe această planetă.

Pentru a realiza acest obiectiv inimaginabil, a trebuit să învățăm să ne îngrijim ca un Tată în mod adecvat, să ne temperăm înverșunarea cu blândețea… să fim puternici acolo unde suntem vulnerabili, să fim vulnerabili acolo unde suntem puternici. În maturizarea noastră spirituală, am învățat că nu mai putem aborda viața prin singularitatea genului nostru înnăscut, că în fiecare moment trebuie să stăpânim amestecul echilibrat al Dumnezeului Mamă și Tată, pentru a ne îngriji cum se cuvine ca niște Părinți.

Și am făcut toate acestea în mare parte fără să ne dăm seama, urmându-ne intuiția și indicatoarele subtile date pentru o experiență pe care nimeni altcineva nu o putea valida.  Misiune îndeplinită.

Și acum, un capitol nou… nu, un nou Testament începe.

Pe măsură ce inima se întoarce la natura ei încrezătoare originală, credința noastră în viața fizică e restabilită… având o credință reînnoită, ne rescriem realitatea așa cum a fost plănuită  la început să fie. Acum, că femininul divin este Acasă (în Inima noastră), redobândind cetățenie permanentă, el va asigura ca sanctitatea vieții să fie din nou restaurată… onorată, prețuită, îngrijită cu IUBIRE și venerație, pentru că NOI suntem acum capabili să ne respectăm, să ne prețuim și să ne îngrijim pe noi înȘine cu IUBIRE și venerație.

Atunci când Regina cosmică revine la locul ei legitim din noi toți, recuperându-și locul de pe tronul ei divin, ea își așteaptă logodnicul pentru a sărbători uniunea sacră. Acum, că ea și-a reamintit, acceptat și împuternicit întru totul autonomia, se pregătește să-și primească omologul Adevărat, pentru a prezenta deplinătatea Planului Divin la care să aducă mărturie toți.

În 2018 (an de vibrație universală 2), Regina și Regele Divin vor deține din nou supremația, asigurându-se că copilul divin din fiecare dintre noi este în siguranță și susținut să creeze raiul pe pământ din sanctitatea purității palatului nostru lăuntric.

Împreună, Forțele feminină și masculină înviate vor susține și menține Legea Divină… echilibrul natural pentru viața nouă, pentru ca Modelul Raiului să fie făcut vizibil. Iar noi, Păstrătorii sacri ai Grădinii, ne vom ocupa de recoltele înfloritoare și abundente născute din Mama Supremă, în reciprocitate adevărată, pe măsură ce ajungem să cunoaștem din nou re-uniunea cu lumea „altora” și întreaga Viață.

Așa cum a fost la început, este acum, va fi întotdeauna, lumea fără sfârșit.

Genomul uman original

Acum, că am finalizat extrem de intensiva înviere a Inimii și calibrare a Inimiiminte, intrăm în noul anotimp pregătindu-ne activ pentru următorul nivel al schimbării.

Timpul rămas din acest an ne va ajuta să ne aliniem corpul fizic cu circuitele noii Inimiminte umane, la reconectarea cărora lucrăm foarte asiduu din luna iunie…. toată purificarea din anotimpul precedent este pe punctul de a-și face debutul fizic, pe măsură ce uniunea noastră interioară trece prin etapele ei finale de încheiere. (Îmi este arătată oglinda portalului 11:11 ca fiind foarte importantă în această privință.)

De la eclipsa de Soare, corpul nostru a absorbit MULTĂ lumină și, deși încă mai integrăm foarte multe la nivel fizic, echinocțiul a anunțat primele noastre tranziții fizice în realitatea mai vastă, ce va fi urmată de refacerea unității noastre în formă.

Când spunem re-facerea unității voastre în formă, ne referim la reconectarea genomului uman original sau divin… pe care mulți îl numesc ADN DIVIN și pe care oamenii de știință îl numesc ADN „rezidual”.

Prin această re-amintire a geneticii voastre superioare, vă veți fizicaliza Sinele spiritual în corpul fizic.

Așa-zisul nostru ADN rezidual reprezintă partea eterică și fizică a aptitudinilor noastre superioare, genetica noastră de nivel mai înalt ce alcătuiește biologia umană originală pentru experiența vieții înălțate… adică ceea ce de obicei s-ar numi „daruri spirituale” va deveni o parte intrinsecă a naturii Umane.

Consiliul explică că modelul uman 3D conține mult mai puțini cromozomi decât a conținut cel al omului original, așa că, pe măsură ce ne refacem genetica reamintindu-ne de ea, devin  active din nou multe perechi de cromozomi ce corespund „ADN-ului rezidual”… ADN-ul inactiv rezultat din dezmembrarea („căderea”) noastră, deconectarea circuitelor neuronale de divinitate (amintirea ei).

Biologia omului nou/înălțat constă dintr-un sistem genetic total reparat sau total asamblat, cum este descris.

Acest sistem genetic reasamblat sau re-amintit găzduiește 144 de perechi de cromozomi ce-și au originea într-un sistem de 12 catene ADN total activate, a 13-a fiind catena guvernantă a celorlalte 12… el este setul original de genetică total reconectat ce-i va permite modelului nostru divin să se infiltreze în experiența noastră fizică, celulară.

Pentru moment, ajungeți să vă re-amintiți capacitatea voastră inerentă de a trece total de la biomodelul vostru actual al degenerării, la modelul regenerării… modelul Adam Kadmon al perfecțiunii voastre umane divine.

Reconectarea noastră cu genomul uman original este cea care permite mutația (rearanjarea) materiei bio-logice, pentru a găzdui și susține frecvențele mai înalte ale corpului de lumină, motiv pentru care activarea acestui sistem deosebit de organizat al informațiilor genetice originale este atât de important și a fost o prioritate atât de mult timp. Este o cerință obligatorie a întrupării pentru prototipurile noului om… aceia dintre noi care merg primii, ca exemple pentru toți.

Prin urmare, aceia dintre voi care acum își refac unitatea în formă se pregătesc de fapt să o facă pentru toți… să demonstreze ceea ce e posibil pentru toți cei care aleg drumul înălțării biologice.

Avansare planetară

În timp ce ne întoarcem la UNItatea noastră cu DUMNEZEU, ne recuperăm UNItatea cu întreaga Creație.

În procesul unificării nostre spirituale și materiale, ne-am adâncit în legătura noastră cu regnurile pământului, aliniindu-ne conștiența mai îndeaproape cu ritmurile planetei și procesul ei.

Ramificațiile uniunii noastre în plină dezvoltare cu pământul sunt duble: 1) ne întărește autoritatea asupra elementelor fizice ale vieții și 2) putem să ne dublăm eforturile în direcția înălțării pentru a stabiliza planeta în timpul avansării foarte importante, de la legea umană la cea divină. (mai multe despre asta în ultima secțiune)

Gaia și-a făcut cunoscută în mod clar înălțarea. Așa cum noi terminăm cu dualitatea, eliberându-ne de modelul karmic și rescriindu-ne istoria personală, la fel face și ea… în timp ce renunțăm la numeroasele straturi ale memoriei celulare, programării și structurării, o facem în tandem cu pământul, astfel încât să consolidăm experiența pentru toți.

Pentru mulți dintre noi asta a însemnat o nouă accelerare importantă a dezvoltării în direcția stabilității noastre crescânde în lumea de jos, în timp ce aceia conștienți de procesul planetar își unesc intenția și scopul (prin procesul de triere generală), pentru a-și aduce armonie unii altora și pământului pentru această tranziție.

La nivel exterior, s-ar părea că între timp multe momente de haos erup continuu, dar în realitate noi atenuăm de fapt forțe mult mai mari de dezmembrare, cu aptitudinile noastre crescânde de a ancora aceste frecvențe și de a le menține în corpul nostru… fapt ce atrage o capacitate mai mare de a le menține în corpul planetar.

Transformarea poate fi un proces violent. În procesul personal de întrupare, ajutăm la ocrotirea tranziției pământului pentru întreaga viață de pe el.

Dorim să vă reamintim că organismul vostru este un microcosmos al macrocosmosului și că vă puteți ocupa în totalitate de ceea ce vedeți în jurul vostru, din interiorul hologramei voastre.

Pentru a modifica circumstanțele din mediul vostru, priviți în interiorul vostru pentru a vă schimba perspectiva și intenția și veți observa dezvoltări rapide în lumea din jurul vostru acum.

Ca oameni galactici, realizăm că nu suntem separați de galaxie în niciun fel… că și noi trecem prin lucrurile prin care trece sistemul nostru solar. De fapt, legea holografică ar susține că este exact invers… că ceea ce trăim NOI e reflectat în cosmos… că toate evenimentele cerești, aparent „în exterior”, au loc de fapt în noi,  înfățișându-ne pe noi nouă înȘine, prin harta complexă a cerului nostru.

De aceea, pe măsură ce evoluăm la natura noastră galactică, ajungem să SIMȚIM efectiv totul din interior.

Reconectarea ADN-ului nostru galactic garantează că nu doar cunoaștem arhetipurile astrologice (la un nivel mental), ci simțiminfluența materiei din orice spațiu… fiecare stea, fiecare aliniere planetară… din centrul ființei noastre. Atunci studiem astrologia pentru a ne confirma ceea ce simțim, în loc pentru a ne spune ce simțim.

Pe măsură ce ne extindem spre conștiința (Christică) solară, ajungem să simțim starea vremii din orice spațiu și fiecare nuanță a Soarelui… (în TOATĂ instabilitatea lui ), ca o extensie reală a Sinelui… și nu ca pe ceva care luminează sistemul solar, ci care luminează sistemul solar-sufletesc propriu.

În timp ce revenim la natura noastră galactică, și planeta își redobândește cetățenia galactică… adică înălțarea noastră ESTE înălțarea pământului… nu există separare între ceea ce aparent este „planetar” și/sau „personal”. Pentru o conștiință unificată… care reclamă să percepem întreaga viață ca pe o adevărată extensie a Sinelui… nu e vorba niciodată despre ce se întâmplă cu „energiile”, ci felul în care acele energii se exprimă prin ființa noastră.

Energiile care pătrund în lumea noastră și o influențează sunt aceleași energii care pătrund în noi și ne influențează procesul personal și suntem chemați să acceptăm întru totul această uniune acum... să eliminăm orice discrepanță, indiferent cât de mică, între Sinele uman și cel galactic, pentru a deveni DUMNEZEI creatori mai experți.

Suntem chemați să facem asta deoarece lumea fizică răspunde acum oarecum imediat la starea noastră de a fi… oglindindu-ne forța vitală atât de clar, încât nu ne mai putem evita pe noi înșine. Oriunde mergem, suntem acolo… ceea ce vine „la” noi face parte din noi. Întreaga orchestrare a vieții noastre, prin sistemul celor 4 corpuri de jos, conspiră pentru a ne reflecta acest lucru acum.

E important să acordăm atenție mecanismului hologramei personale, căci ea ne ajută în capacitatea de a modifica holograma planetară… ce face parte integrantă din modelul noului om (ADN-ul DIVIN). În zilele care vin vom învăța să ne unim forța vitală personală cu forța vitală planetară… să guvernăm și să folosim energiile fizice ale pământului, în timp ce învățăm să ne guvernăm și să ne folosim energiile fizice ale corpului.

Tot acest an v-a adus la unirea aspectelor voastre superioare cu elementele acestei lumi, iar în timp ce ați adus spiritul materiei v-ați străduit să aduceți raiul pământului.

Raiul pe pământ e sinonim cu spirit în formă. În timp ce vă uniți cu aspectele voastre superioare, veți ajunge să vă amintiți și de arta și știința de a amesteca frecvențele cosmice cu întreaga materie.

Până acum, puterile noastre reale și inerente, de magi, au fost doar concepte… închipuiri futuristice ce aveau un caracter practic mic și chiar și mai puțină aplicabilitate. Dar acest lucru se schimbă acum. Pe măsură ce continuăm să eliminăm chiar și cea mai subtilă separare dintre spirit și materie, pe măsură ce acceptăm întregul adevăr despre natura noastră holografică, retrezim cunoștințele despre misteriile sacre, rămase în celulele noastre.

Iar pe măsură ce corpul devine conștient de amintirea magicului, reconectăm circuitele umane originale ce permit celulelor fizice să preia rezonanța (IUBIRII) inteligențelor cosmice ce guvernează Forțele Creației. Cei care sunt pregătiți să (re) decreteze legile divine pe pământ, cei care s-au ridicat îndeajuns de mult la frecvența IUBIRII universale, vor vedea această aptitudine apărând acum…. cei mai mulți dintre ei fiind descendențe de numeroși maeștri care au trăit aici la început și s-au întors în aceste vremuri pentru a-și îndeplini legămintele sacre făcute pământului.

Această activare a informațiilor străvechi din ADN-ul nostru uman și cel planetar (cristalele din pământ) își au originea în vieți trăite în Ordine Sfinte, Christice… preotese și preoții/școli de mistere/preoții monastice și sacre… așteptând inactive această viață, acest moment de retrezire.

Chemare la magie practică

Prin redobândirea amintirii magicului și utilizarea acelei Magii pe Pământ, aducem efectiv un aspect creativ mai înalt al Sinelui colectiv lumii de jos.

Aceasta este o parte importantă din avansarea Planetară.

Ca DUMNEZEI creatori încarnați, suntem ochii, urechile mâinile și inimile Sursei. Suntem aici pentru a împleti în mod creativ noi șuvoaie de lumină în umbrele vechiului.

A fi un adevărat Mag înseamnă a ne uni forța vitală personală cu forța vitală planetară, pentru a aduce soluții noi situațiilor vechi… nu a dori sau pretinde că ele nu există sau a dori ca lucrurile să fie diferite, ci a alchimiza viața din starea ei existentă, exact la fel cum ne-am alchimizat propria viață din starea ei existentă.

Oriunde mergem în lume vom da de densitate… densitate umană, în mediul înconjurător, densitate financiară, densitate relațională și socială etc…. etc. Ne revine să nu mai judecăm sau să evităm aceste situații, ci să insuflăm Viață nouă în realități vechi, unindu-ne cu ele… nu la nivelul la care au fost create, ci cu ajutorul conștiinței noastre superioare, neutralizate.

A trăi ca IUBIRE pe o planetă aflată în plină tranziție va reclama continuu folosirea și refolosirea unei magii cu adevărat practică.

Autoritatea noastră multidimensională ne permite să menținem un spațiu (neutru) pentru ca TOATE dimensiunile realității să coexiste, în timp ce concomitent chemăm în prim-plan realitatea cea mai înaltă. Ca magi ai pământului, știm că a schimba holograma colectivă la o expresie mai înaltă înseamnă a ne schimba holograma proprie la o expresie mai înaltă, în fiecare situație pe care ne-o prezintă viața.

A ne schimba holograma înseamnă a ne elibera în primul rând de ORICE rezistență față de viață… a înceta să mai judecăm vreo realitate drept corectă sau greșită, în timp ce alegem de asemenea să însuflețim linia temporală cea mai în rezonanță cu starea noastră de a fi curentă. Magia practică este întotdeauna foarte plină de reSurse, deoarece include TOATE lucrurile, acceptă toate creațiile drept valide. Și pentru că nu respinge nimic, are acces la totul.

Partea practică a procesului e făcută posibilă de acceptarea calității noastre umane, unde se află adevărata artă a magiei noastre… atunci când ne sprijinim pe viață și nu ne îndepărtăm de ea, vom descoperi că acum puterile ni se amplifică tot mai mult și nu ne sunt secătuite. Când întâlnim o situație care ne produce conflict, provocarea acum este să rămânem deschiși și prezenți cu ea… nu să luptăm împotriva ei… căci orice situație care a fost cândva percepută drept nocivă este acum o ocazie de a o transforma în cea mai mare binecuvântare a noastră.

Pentru a ne folosi cu adevărat magia în moduri practice, e necesar să fim dispuși să aducem o lumină nouă vechilor circumstanțe pe care e posibil să le fi simțit înainte ca fiindu-ne dăunătoare… adică acele lucruri pe care nu le-am primit, acceptat și integrat în interior.

A învăța cum să ne ocupăm de formele joase de energie de la un nivel mai rafinat al ființei noastre este modalitatea de a anula legea umană cu legea divină…. și va constitui în mare măsură prioritatea noastră în timp ce avansăm. Există o curbă a învățării, dar cu cât exersăm mai mult, cu atât lucrează mai bine și mai repede magia noastră… cu cât magia noastră e mai bună și mai rapidă, cu atât mai distractivă devine… cu cât devine mai distractivă, cu atât mai mare este impactul nostru.

În cuvintele lui Harry Potter din Prizonierul din Azkaban: Expecto Patronum! 

Moartea omului care FACE

Aspectele mele mai înalte mi-au cerut ca înainte de a trece la această secțiune finală, să avem un moment intenționat de pauză:

În timp ce primiți acest moment major de început, vă rugăm să faceți o inspirație conștientă, în cinstea venirii lui… și o expirație conștientă în cinstea îndepărtării voastre.

Sosire la și îndepărtare de ceea ce ați cere… la care noi am replica: îndepărtarea voastră de conștiința separării și sosirea oficială în uniunea fizică a cerului cu pământul.

Legile ce guvernează viața pe pământ se schimbă. Corpul planetar avansează de la legea umană la legea divină, iar în acest proces de avansare mulți de pe pământ își pierd direcția, pierzându-și bunurile, pierzându-și controlul asupra vieții și „ceea ce înseamnă a fi om” în acest moment.

Motivul este pentru a face schimbările care au fost deja decretate, și da… e foarte inconfortabil să fii martor, dar FOARTE important pentru Planul mai vast, la care fiecare om este un participant voluntar. În mod conștient sau nu.

Pe toți cei care suferă pierderi extraordinare în acest moment, îi asigurăm că ceea ce va fi câștigat din acest fapt este mult mai profund decât orice relocare sau întrerupere momentană a stării de normalitate.

Viața s-a schimbat în mod irevocabil și ceea ce ați observat este componenta fizică, manifestarea materială a unei schimbări importante în conștiință, pe care această planetă a cunoscut-o deja.

Eclipsa solară a fost clar impulsul schimbărilor uriașe (geografice/sociale) ce continuă să se desfășoare, dar Marele Spirit (al Pământului) vrea ca noi să înțelegem că codurile solare pur și simplu au dat instrucțiuni ca acele schimbări „să fie puse în mișcare”… că nivelul fizic al vieții  de acum determină alegerile care au fost luate deja, la nivel colectiv.

Așa că acum, în timp ce în emisfera nordică avansăm prin perioada amărăciunii, pierderii, a eliberării, suntem martori la efectul eliberării pământului de modelul pentru dualitate expirat, care corespunde eliberării modelului expirat pentru omul care FACE.

În timp ce omul care FACE e lăsat să se odihnească și mulți jelesc un mod de viață expirat, concomitent, adevărata FIință umană ia naștere în inima colectivă a omenirii. Revenim la starea divin-umană originală… în ordinea aceasta… dar ea vine la finalul unui foarte luuung drum de exteriorizare a forței noastre vitale, de output mai presus de input. Adică acesta e doar începutul unei dezvăluiri majore.

Întrucât acum suntem familiarizați cu călătoria de a ajunge la această stare de FIințare, știm că în timp ce lumea din jur își pierde fundația, o face având darul de a fi capabilă să reconstruiască mai întâi pe o fundație feminină (divină) adecvată… calea adevăratei Creații, născută din Mamă… așa cum a fost plănuit la începuturi să FIE.

Pe măsură ce lumea renunță la nevoia compulsivă de a FACE pentru a se simți împlinită (prețuită/vrednică), întreaga societate va începe să se alinieze în mod organic cu ritmul natural al ciclurilor planetare și cosmice.

De bună seamă că nu este o acțiune ce va avea loc peste noapte, dar roțile sunt în sfârșit în mișcare, ceea ce înseamnă că (până la urmă) multe sisteme depășite se vor destrăma în timp ce urmărim cum cei din lumea din jurul nostru încep (în sfârșit) să-și reevalueze sistemul de valori interior, renunțând la mentalitatea muncii obsesive, ca să accepte mai mult din ceea ce contează cu adevărat… întorcând pe dos convingerile îndoctrinate, schimbându-și percepțiile de la: „dacă pot FACE mai mult SUNT mai mult”… la… „dacă SUNT mai mult pot FACE mai mult” și cu mult mai puțin efort.

Omul care FACE a fost un concept (de supraviețuire) al matricei vechi/false, o componentă deliberată a rase umane sclave destinată să ademenească omenirea cu momeala materialismului, ca să-și vâneze propria coadă într-o căutare continuă a împlinirii… care nu poate fi niciodată găsită în acțiune. El și-a îndeplinit bine scopul, dar a rămas prea mult pe această planetă pentru a mai fi binevenit. #jocul s-a încheiat

Aceia care au reușit să cuprindă totalitatea calității umane de a FI, în ciclul universal de 9 ani anterior, vor trebui acum să revină la lumea lui a FACE… dintr-un loc de a FI… în timp ce este rândul societății să se întoarcă cu susul în sus, descâlcind numeroasele distorsiuni ale dualității.

Atunci când intrați în lumea nouă, FIința umană revine la starea ei originală de Grație. Numai din termenul în sine este ușor să înțelegi exact cum a fost menit să FIE omul original.

S-a dus vremea lui cogito ergo sum… „Cuget, deci exist”. La revedere Descartes.

Pentru era nouă, propun un nou principiu fundamental pe care se bazează în mod inerent întreaga cunoaștere (înțelepciune): sentio ergo sum… „Simt, deci EXIST”.

Omului care FACE din noi toți… R.I.P. (requiescat in pace/odihnească-se în pace. N.tr.)

♡,

Lauren–