A trăi în acum – Partea a III-a – Conştientologie şi simptomatică
09/09/2015
Fluxul Vieţii şi noi
08/10/2015
Show all

Lauren Gorgo – rapotul din septembrie

Ultima Lună sângerie: ancorarea creaţiei unităţii

de Lauren Gorgo – 24 septembrie 2015

Traducere prin voluntariat: Ana Nicolai

Sursa: Newsletter-ul Editurii For You

Dragi oameni ai INIMII, vă spun cu întârziere, echinocţiu fericit!

Se poate ca doar să fi supravieţuit unui alt anotimp din procesul de înălţare, dar cel care vine promite să fie diferit de ORICARE altul… din istoria veşniciei.

Când m-am aşezat ca să transcriu acest raport, primele cuvinte ce mi-au venit în minte au fost:

„Conştiinţa lumii noi începe acum.“

Dacă nu simţiţi deja adevărul acestui fapt, îl veţi simţi. În esenţă, pentru că toţi cei care aleg să rămână pe această planetă trebuie să întrupeze această frecvenţă nouă, fără excepţie. Chiar şi aşa, toţi avem momentul nostru perfect (divin)… care se acordează cu perfecţiunea vieţii, a relaţiilor şi creaţiilor personale. Adică, TOTUL este bine.

Dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că ştiţi deja că septembrie este şi a fost o lună COLOSALĂ, super încărcată de curenţi ce se schimbă foarte mult. Pentru unii, ‘la orizont este un eveniment’* care transformă viaţa, pentru alţii o chemare mai profundă la întregul adevăr, dar pentru TOȚI… indiferent că sunt sau nu conştienţi… un punct de răscruce este în mod categoric aşteptat.

[Joc de cuvinte ce pleacă de la evenimentul orizontului (care este zona ce marchează limita exterioară a unei găuri negre, în interiorul căreia forţa de gravitaţie e suficient de mare ca să împiedice orice materie şi radiaţie să scape), menţionat în articolele despre valul X/valul de IUBIRE, din aceste zile. N.tr. ]

Desigur că există o întreagă publicitate senzaţională şi plină de culoare despre ce inaugurează pentru omenire această apropiată şi ultimă Lună sângerie, dar la fel ca 2012, care a venit şi a plecat, aceste evenimente nu sunt niciodată ceea ce ne imaginăm în mintea noastră.

Fireşte că asta nu înseamnă că asupra noastră nu se vor revărsa daruri de valoare, uimitoare şi de nedescris… unora deja li se întâmplă acest lucru… ci doar că aceste valuri de energie nu influenţează la fel pe toată lumea, în acelaşi timp.

În lumea cauzalităţii, interpretările cuprind spectrul în moduri obişnuite, polarizante… de la discuţia comună despre „înălţare la cer în masă”, de o parte a spectrului, la scenariile sumbre mereu populare, la celălalt capăt.

Aceasta este o exagerare destul de tipică dualităţii, unde mintea separată tinde să graviteze spre extreme… dar noi ştim mai bine. Ştim că, în unitate, adevărul e mereu undeva la mijloc şi dependent exclusiv de Sine… de cât de multă IUBIRE putem păstra în INIMĂ şi de cât de multă lumină putem purta în celulele noastre.

Ştim că, în 5D, acesta e singurul etalon pe care îl vom avea vreodată pentru modul în care trăim orice.

Da, toţi primim această energie… nu, nu toată lumea e pregătită să o folosească. Da, această energie va schimba lucrurile în lumea din jurul nostru în maniere grandioase… nu, nu se va întâmpla imediat. Ideea e că inima-mintea unificată nu e preocupată de „ceea ce se va întâmpla în exterior”, deoarece ştie că crearea de lumi e o muncă interioară. (Şi da, include lucruri precum: economia mondială.) Cei care înţeleg acest concept şi îl folosesc cu consecvenţă şi fără greş sunt cei care sunt pregătiţi să beneficieze imediat de acest sprijin serios al Sursei.

Apropo de asta – şi intrând mai adânc în combinaţia a doua eclipsă/ Super Lună sângerie – în timp ce vă scriu aceste rânduri, ne este furnizată o frecvenţă absolut nouă, total palpabilă, nemaicunoscută până acum, ce duce la un impuls extraordinar al energiei de creaţie, adus planetei. Ea pulsează prin noi de la eclipsa solară şi, din câte mi se spune, va dăinui restul acestui an şi în continuare… mai ales de la echinocţiu (septembrie), până la echinocţiul din 2016 (martie)… dar în clipa de faţă suntem în mijlocul ei, urcând spre punctul de crescendo.

Şi deşi spun că ea „ne este furnizată”, familia stelară îmi aminteşte faptul că acest val de energie vine, în aparenţă, dintr-o Sursă din afara noastră (adică centrul galactic) şi că e necesar să menţinem perspectiva holografică şi dătătoare de putere, şi anume că, în realitate, el vine DIN noi şi nu SPRE noi, în sensul că noi înşine… Sursa din noi… îl stârnim. Din perspectiva exterior-interior (3D), această energie arată şi se simte ca şi cum ar veni în inima noastră, când de fapt… din perspectiva interior-exterior (5D)… inimile noastre trezite sunt cele care în realitate îi dau naştere.

O simplă schimbare de perspectivă, o diferenţă profundă… pe care trebuie să o menţinem pentru a crea în unitate, unde nu există separare între Sine şi Sursă.

Această frecvenţă puternică, efervescentă, aduce cu ea multe lucruri cunoscute şi necunoscute… dar dintre cele mai urgente, potrivit rudelor din stele şi prin urmare subiectul acestui articol, este întoarcerea noastră la statutul de Dumnezeu creator.

În raportul din iulie, pleiadienii au menţionat că atunci când intrăm în luna august (via portalul Leului) ne vom reconecta cu puterile noastre magice… cultivându-ne creativitatea până în punctul în care realmente am putea FACE ceva cu ea. Dar nu au reuşit (probabil că intenţionat) să menţioneze despre erupţia vechii energii cu privire la creaţie, ce va apare în scopul purificării în masă.

Aşa că e posibil ca imediat după portalul 888 să fi fost în mod sigur sufocaţi de un conflict bine intenţionat, de vechi sentimente nerezolvate/ neIUBIte cu privire laputerea voastră de creator/lipsa de putere şi scopul vostru… adică dacă vă simţiţi sau nu stăpâni pe viaţa voastră, bazându-vă exclusiv pe calitatea de a FI DUMNEZEU. Se poate ca acest lucru să fi fost însoţit de o garnitură de mentalitate a sărăciei – în scopul revizuirii ei – sau cel puţin de un moment de reevaluare a locului în care sunteţi acum, în continuumul prosperitate-lipsă.

DAR, sub acele poveşti vechi, şi în măsura în care sunteţi dispuşi/capabili să renunţaţi la ele şi să mergeţi mai departe… există un flux frumos, nou şi consistent de creaţie (în unitate), care este constant şi gată să-i conducă pe cei pregătiţi, spre culmile fericirii creative durabile.

E posibil să simţiţi deja acest foc creator ce începe să ardă în voi, într-un mod pe care nu l-aţi mai simţit dinainte de 2012… adică de când toată atenţia noastră a fost concentrată pe sarcina monumentală şi necruţătoare de a curăţa sistemul corpului inferior, ca pregătire pentru întruparea sufletului. Partea cea mai bună este că… în funcţie de cât de curat vă e vehiculul… impulsul acestui val creativ va continua să crească, pe măsură ce noi, toţi, începem să acţionăm individual, iar apoi răspândim această IUBIRE prin reţele. Pe măsură ce reţeaua pulsează cu această frecvenţă concentrată a Sursei (gândiţi-vă: a o suta maimuţă), ea face posibil ca din ce în ce mai mulţi oameni să se trezească, să avanseze, să primească noi ordine creative (descărcări din planurile noastre spirituale), pentru activităţi captivante, pline de scop, ale noului Pământ.

Pe de altă parte, dacă nu simţiţi extazul acestei vibraţii, nu vă faceţi griji. Ca întotdeauna, ideea e că ea este aici-acum şi accesibilă absolut TUTUROR celor care aleg conştient să facă ceea ce e necesar ca să o întrupeze. Nu există grabă şi asta nu e o competiţie. În faţa noastră se aşterne un drum foarte lung şi interesant, aşa că avansaţi într-un ritm moderat. Toţi cunoaştem foarte bine călătoria de purificare amplă şi că nu există niciodată ceva care să merite să fie grăbit.

Aşa cum mi-au spus odată Cele Şapte Surori din Pleiade: „Ideea principală nu este în ce punct al călătoriei vă aflaţi, ci că o faceţi totuşi.”

Din punct de vedere cosmic, această perioadă e mai mult decât captivantă… este ceva pe care încă nu îl vom putea înţelege în totalitate cu mintea, dar fiţi siguri că toate lucrurile pentru care suntem aici, toate lucrurile în direcţia cărora am lucrat se întâmplă acum. Iar pe măsură ce intrăm în plenitudinea energiei de creaţie nouă/unificată, cei pregătiţi… cei care au finalizat programul de reciclare karmică… vor simţi o „clarificare”, pe măsură ce primul grup de suflete pătrunde mai adânc în fluxul tuturor lucrurilor bune… fără să vâslească!

E necesar de făcut un salt… şi veţi şti când apare… dar nu ezitaţi, deoarece acel pas în credinţă va fi repede înlocuit de sprijinul magnetic extraordinar al universului vostru.

Sunteţi pregătiţi să vă JUCAȚI, în sfârşit şi în totalitate, cu pasiune, scop şi potenţial, pentru a trăi şi IUBI în mod nelimitat?

Este momentul de START.

Ancorarea creaţiei unităţii

Aşadar… pleiadienii îmi spun foarte clar că scopul cel mai captivant/urgent al acestei apropiate infuzii a Sursei este capacitatea noastră de a împământa potenţialul ei de creaţie unificată, pentru viitorul omenirii.

Primul pas în acel proces de ancorare este conştientizarea rolului nostru preţios din cadrul lui.

Este de datoria noastră să ne amintim mereu cine suntem şi că noi înşine suntem total responsabili de această energie splendidă de creaţie nouă, ce se infiltrează acum în noosferă [partea biosferei care e influenţată de gândirea, cultura şi cunoaşterea umană. N.tr.]… că aceia care trec, în totalitate şi primii, la modalitatea nouă/străveche de a crea constituie cauza din care noua creaţie este cât de cât posibilă. Cu alte cuvinte, cei pregătiţi să facă saltul… cei care s-au rupt de toate legăturile cu (re-)creaţia trecută, karmică… sunt/vor fi forţa motrice din spatele implementării concrete a creaţiei unităţii pe această planetă.

Noi suntem cei care am păşit înainte, ne-am oferit voluntari ca să ancorăm în totalitate mecanismul creaţiei divine, în reţelele Pământului, motiv pentru care cei care sunt pregătiţi să se mute în noua realitate au o importanţă atât de vitală în dobândirea ei. Cu cât sunt sunt mai mulţi oameni care au încheiat purificarea, care sunt deschişi şi curaţi ca să primească nestingherit această IUBIRE, cu atât mai puternic va fi valul de energie creativă accesibil tuturor.

Acest val creativ crescând şi capacitatea noastră de a-l valorifica vor însemna aproape totul pentru planeta şi societatea noastră în curs de înălţare, deoarece suntem (primii) responsabili de dobândirea şi transpunerea în realitate a energiilor menţionate, în scopul de a deveni exemplele creaţiei divine pentru toţi. Traducere: cei (DUMNEZEI treziţi) care atrag această energie sunt cei care conduc restul omenirii SPRE ea:

Deşi la o primă privire înţelegem că ar putea părea un gând sau un concept apăsător, staţi liniştiţi, în cunoaşterea faptului că exact pentru asta aţi venit şi că nu mai există sentimentul de a trebui să „FACEȚI”ceva, pentru a FI altceva decât cine SUNTEȚI în mod autentic.

De fapt, este exact opusul… pentru a FACE cât de cât ceva acum, trebuie să FIȚI! Şi aceasta e întreaga particularitate a creaţiei divine.

Da, aceasta este exact dinamica despre care am vorbit în multe transmisiuni din trecut, în care creaţia se inversează într-un fel… deşi în realitate nu e deloc aşa, căci ceea ce se întâmplă este că VOI vă schimbaţi total atitudinea! Prin însăşi natura fiinţei voastre de aici, acum, inversaţi sensul de rotaţie al creaţiei, revenind la tiparele originale de perfecţiune, pe care s-a bazat planul original pentru această planetă.

În clipa de faţă, deveniţi ceea ce este atât de necesar pentru ca această planetă să revină la starea ei de divinitate, căci voi înşivă deţineţi în interiorul vostru planul pentru divinitatea Pământului. Iar acum e timpul să scoateţi din voi acea strălucire, să vă răspândiţi în afară radianţa rolului vostru unic din planul pentru Rai.

V-aţi putea gândi la o perioadă mai captivantă în care să trăiţi? – Consiliul Suprem Pleiadian

LIBERtatea care trebuie să vină

În timp ce marea şi vestita ultimă Lună sângerie din tetradă se profilează deasupra a foarte multe… fricile de profeţii împlinite, caracterizate de neliniştea scenariilor de distrugere şi jale… iată-ne stând aici, în echilibru perfect pe creasta unuia din cele mai mari valuri DUMNEZEU ce ne-a atins vreodată ţărmurile.

Dacă aceasta nu e în momentul de faţă perspectiva voastră… mai e încă timp ca să vă redirecţionaţi atenţia.

Înţeleg că analogiile cu oceanul tind să-i facă pe oameni să se simtă neliniştiţi, din cauză că apa a fost dintotdeauna considerată unul din cele mai mari mistere de pe pământ… cu puterea ei brută incontrolabilă şi cu adâncurile ei nevăzute, pentru care e temută, la doar câteva secunde de eclipsă… mai ales de una de Lună.

Şi da, creşterea mareei, influenţată de Lună, provoacă întotdeauna un val de emoţii umane pe care trebuie să-l înfrunţi, ca să nu mai vorbim de o Super Lună/Lună sângerie/eclipsă totală, dar tot scopul acestei eclipse e să ne ridicăm „deasupra” mareei, nu doar să ne încumetăm să ne menţinem capul deasupra apei. Acest lucru a fost FOARTE caracteristic perioadei anterioare. CSP ne aminteşte că avem în mod sigur libertatea de a simţi din nou IUBIRE, de a eclipsa trecutul, de a ne muta dincolo de capcanele inimii nevindecate şi în totalitate în plenitudinea FIinţării… în clipa de faţă.

Cu privire la spectru, acesta e întregul potenţial a ceea ce ne este oferit. Înţeleg că nu toată lumea va putea accepta/adopta imediat şi cu entuziasm această IUBIRE, dar vă promit că… este acolo. Sau ar trebui să spun, este AICI… pentru toţi cei care doresc să se răsfeţe în splendoarea ei.

Această perioadă care vine vă aduce nu un moment de care să vă temeţi, ci un moment pe care să-l întâmpinaţi cu braţele deschise… căci sufletul vostru tânjeşte după libertatea care vine odată cu orice val uriaş de schimbare.

Acea libertate e ceea ce pune în mişcare fiecare suflet, ceea ce îi dă oricărui surfer extraordinar curajul de a continua să caute valuri mai mari, mai puternice, în ciuda tuturor obstacolelor, ştiind că răsplata de a învinge trepidaţia există întotdeauna şi e perfectă: din ce în ce mai multă libertate. Eliberare de autolimitare.

Drag cititor, ceea ce încercăm să-ţi spunem este că, în adâncul tău, ştii că acesta e valul TĂU. Nu a mai rămas timp… atât în sens literal, cât şi figurativ… de irosit reflectând la presimţiri… căci eşti deja PE val!

Acestea fiind spuse, consiliul vrea să înţelegem că acest val aduce cu el două scenarii foarte distincte şi vor să fie disponibili în a ne ajuta să ne fie clare amândouă. În primul rând, această energie ce se apropie este o energie dirijată de Sursă, ceea ce înseamnă că ea are un mesaj foarte clar:  a venit momentul să alegeţi IUBIREA. 

Punct, sfârşitul poveştii.

Acum, spunând acestea şi după cum ştim cu toţii, prin legea rezonanţei, frecvenţa IUBIRII va cere întotdeauna ca orice progres să fie în concordanţă cu ea… dar nu întotdeauna în modul cel mai plăcut. Asta nu înseamnă că lucrurile se vor reduce la cataclism şi haos absolut ci că orice persoană sau lucru care necinsteşte IUBIREA va fi în mod categoric atenţionat. Aceasta e forma cea mai simplă şi mecanicistă în care o pot prezenta… pentru că efectiv aşa lucrează IUBIREA universală, lipsită de judecăţi umane.

În ce-i priveşte pe lucrătorii IUBIRII, călătoria înseamnă întotdeauna un lucru şi doar un singur lucru: rămâneţi aţintiţi asupra VOASTRĂ, asupra INIMII voastre… mai presus şi mai înainte de orice altceva.

De fapt, am scris de curând aceste rânduri (în mare), în reţeaua de socializare TWYH şi m-am gândit că unora dintre voi le-ar fi de folos, ca să treacă mai bine prin această energie:

Până acum ştim cu toţii că negativitatea este efectiv pozitivă, ca pozitivitate… dar ea nu este totuşi treaba noastră, căci treaba noastră e întotdeauna neutralitatea, IUBIREA universală. Eşti o fiinţă suverană DUMNEZEU, ceea ce înseamnă că ai un cuvânt de spus în ce priveşte felul în care primeşti şi faci să conveargă aceste energii.

După cum văd eu lucrurile, avem trei opţiuni: 1) ne opunem şi, prin urmare, suntem răsturnaţi de val… 2) ne abandonăm lui, plutim şi căutăm din răsputeri să rămânem deasupra apei… 3) intrăm ÎN val, cu intenţia de a călări acea fiară, spre noile noastre ţărmuri.

De bună seamă că felul în care abordăm această energie depinde foarte mult de gradul de pregătire al sufletului nostru, de coordonarea divină a călătoriei noastre şi de măsura în care ne-am petrecut ultima decadă ++ pregătirea… adică starea alchimiei noastre interioare. DAR, dacă sunteţi măturaţi sub val, înţelegeţi două lucruri:

1) Chiar dacă uneori se simte altfel, puteţi comanda ca uşurinţa şi graţia să fie experienţa voastră preponderentă. Uneori graţia nu e resimţită foarte graţioasă, dar întotdeauna ni se dă ceea ce cerem. Este adevărat că nu putem evita eliberarea noastră de balast, dar o putem face într-un mod care să fie favorabil, dătător de putere şi să fim autoritatea care comandă… chiar dacă în unele zile asta înseamnă capitulare totală. Acum, mai mult ca oricând, e necesar să ne ridicăm, să trecem în faţa energiilor şi să ne aducem aminte de puterea noastră. Fără încetare.

2) O parte din a ne comanda experienţa şi spaţiul reclamă să rămânem focalizaţi pe un singur obiectiv, pe propriul adevăr, proces şi cunoaştere intuitivă… şi categoric că Nu pe ceea ce vedem/auzim/citim sau chiar percepem extrasenzorial în eter. Atunci când energiile se intensifică simţim totul… acestea sunt zilele când trebuie să muncim cel mai asiduu ca să ne menţinem curaţi, neatinşi de influenţa exterioară, pentru ca energiile să poată curge direct prin noi. Aceasta e sarcina noastră, ştiind că dacă ne ataşăm de orice apăsare pe care o simţim, suntem de acord cu ea.

Înţelegerea mecanicii holografice a universului impune responsabilitate în ce priveşte cum şi ce percepem „în exterior”. Adică, acolo unde ne concentrăm, este adevărul nostru. Atunci când ne concentrăm exclusiv pe noi înŞine, NOI devenim adevărul sufletului nostru/adevărul nostru unic. Iar acesta e scopul şi drumul înălţării.

Rămâneţi conştienţi. Curăţaţi-vă în mod regulat energia, cu lumină aurie, pentru a vă menţine câmpul toroidal curat şi în stare optimă de funcţionare. Atunci când obstacolele vă copleşesc, nu acceptaţi, comandaţi ceva diferit. A sta în faţa valului şi nu în spatele lui înseamnă uneori să spuneţi da, iar alteori NU!

În fiecare oră/minut/secundă: ALEGEȚI-vă în mod conştient experienţa.

Călătorie de plăcere!

Celor care s-au consacrat muncii anevoioase de a-şi purifica inima şi mintea, ei bine… daţi-ne voie să spunem că vă aşteaptă o călătorie destul de rapidă şi plină de veselie!

Consiliul îmi spune că frecvenţa şi amplitudinea acestui val este ceva destul de extraordinar, la care ar trebui să fim atenţi, deoarece în mod sigur are suficient de multă energie în spatele lui încât realmente (şi finalmente) să ne propulseze înapoi, la natura noastră DUMNEZEU/divină reală.

Pentru cei mai puţin înclinaţi spre ştiinţă:

Amplitudine

Amplitudinea este o măsură a mărimii valului. Imaginaţi-vă un val din ocean. Ar putea fi o încreţitură pe suprafaţa apei sau un tsunami uriaş:

– Ceea ce vedeţi de fapt sunt valuri care au diferite amplitudini.

– Ele pot avea exact aceeaşi frecvenţă şi lungime de undă, dar amplitudinea valurilor poate fi foarte diferită.

Amplitudinea valului e măsurată ca:

1- Înălţimea de la punctul de echilibru până la punctul cel mai înalt al crestei sau

2- Adâncimea, de la punctul de echilibru până în punctul cel mai de jos al unei adâncituri

Atunci când e măsurată amplitudinea unui val, este examinată realmente energia valului. Pentru a produce un val de o amplitudine mai mare, e necesară mai multă energie.

Aceste informaţii sunt din fizică, Lecţia 44: Frecvenţă, lungime de undă şi amplitudine… completare de pe ACEST site.

http://www.studyphysics.ca/newnotes/20/unit03_mechanicalwaves/chp141516_waves/lesson44.htm

Probabil că deja simţiţi forţa acestei puteri brute, nemodelate, indiferent din ce direcţie o simţiţi… în interior există o agitaţie certă, o trezire/reamintire până la nivelul oaselor, a meritului, valorii şi capacităţilor noastre reale, ce pare în acelaşi timp nostalgică şi totuşi nou-nouţă. Ea pare de asemenea FOARTE întrupată, nu o reamintire mentală sau spirituală… mai mult ca o trezire celulară… genul din care e stimulată înţelepciunea în acţiune.

Da, prindem viaţă, ne conectăm, ne pornim, ne aprindem… dar înainte de a avea un moment ca să percepem măreţia acestui moment într-un mod care nu e neutru, să ne gândim la el astfel: toată munca de excavare interioară pe care am făcut-o până în acest moment a condus la acest moment. Cu alte cuvinte, suntem nu doar recipientul valului de energie menţionat, ci şi creatorii lui.

E necesar să recunoaştem asta.

Asta înseamnă că nu sunteţi un produs secundar al acestei forţe, ci sunteţi însăşi forţa! – inserare oportună, totuşi promovare neruşinată a cursului electronic nou-nouţ Be the Force/Fii Forţa, chiaaar AICI

Create As LOVE™: BE the FORCE e-course

Aţi hotărât dinainte acest val, exact în acest moment, pentru a vă aduce înapoi la Sinele vostru DUMNEZEU, într-o perioadă în care o foarte mare parte a lumii va avea nevoie de exemplul vostru.

Înţelegeţi în ce fel orchestrarea divină a acestui plan e guvernată în totalitate de VOI, de cei dispuşi să meargă mai departe, din credinţă?

Ceea ce sperăm continuu să clarificăm este înţelegerea faptului că sunteţi mult mai mult decât aţi visat vreodată că ar fi posibil şi, drept rezultat al valului menţionat, reveniţi nu doar la suveranitatea voastră, CA DUMNEZEI, dar o faceţi şi într-un mod ce va face posibil acest lucru tuturor celorlalţi.

Acest culoar spre noua lume, podul, dacă vreţi, a fost construit bucată cu bucată, până ce a fost suficient de solid şi rezistent, pentru ca toţi să meargă pe el.

Sunteţi nu doar cei care aţi conceput acest vis curat, ci şi lucrătorii care îl vor făuri… VOI sunteţi planul divin în acţiune. Mereu aţi fost, dar acum întoarceţi o pagină din istorie, trecând la una în care veţi fi implicaţi în a înţelege realmente în ce fel este şi a fost mereu adevărat acest lucru.

Da, aţi ştiut întotdeauna că sunteţi diferiţi de cei mai mulţi, dar până acum nu aţi avut o perspectivă totală, de pe scaunul din faţă, asupra filmului vieţii voastre.

Toate astea şi mai multe vor fi în curând revelate, vouă, de VOI şi pentru VOI.

Crearea de lumi

Unul din cele mai interesante lucruri pe care l-am auzit spus de pleiadieni, după foarte mult timp, şi care se potriveşte şi cu experienţa mea este acesta: Intraţi într-o perioadă în care veţi remarca că ‘ceea ce vă puneţi în minte puteţi să-l realizaţi acum mai fără efort’.

Şi este şi un lucru bun. Oriunde mă uit, inclusiv şi mai ales în viaţa mea, creaţia se accelerează până la în punctul de a părea că se mişcă în spirală, ca scăpată de sub control. Dar aflu că acesta este exact drumul şi procesul  spiralei sacre şi ciclice, a creaţii divine reale.

Într-un cuvânt: totulseîntâmplăînacelaşitimp

E nevoie de o porţie zdravănă de curaj, ca să ai încredere în ceea ce pare a fi (prin vechii noştri ochelari 3D) haos turbionar, care este o creaţie ciclică, în care TOATE lucrurile pe care le creezi, în orice domeniu din viaţa ta, sunt brusc aruncate în sus în aer… simultan. E aproape ca şi cum în creaţia în unitate nu ar exista gravitaţie, aşa că toate lucrurile se învârt în stare de imponderabilitate într-o centrifugă, aşteptând ca voinţa focalizării noastre să le atragă.

În dualitate şi via creaţie cauzală, noi cream (în cea mai mare parte) câte un lucru important pe rând, iar creierul nostru lucra ca să ţină lucrurile „separate” şi într-o ordine liniară, constructivă, organizată… adică, „acum facem acest proiect, pe acesta un pic mai târziu, iar pe acesta peste doi ani.”

Dar acum, şi cu acest aflux de frecvenţe noi, nu mai există lucruri precum trecut, prezent şi viitor aşa că, fără liniaritate, TOATE proiectele noastre planificate sistematic devin dintr-odată posibile… chiar ACUM. E un pic ciudat să te obişnuieşti cu asta, recunosc, dar acum ne aflăm într-o dinamică de învăţare prin acţiune, aşa că nu există alt abecedar decât: CREEAZĂ!

Nu e întocmai adevărat… am fost în mod sigur pregătiţi pentru asta, în toate sensurile cuvântului, dar „să citeşti” despre creaţie şi să sari realmente la aplicare, ei bine… hmmm… se dovedeşte că a pilota un avion cu reacţie diferă un pic de simulatorul de zbor. Cine a ştiut.

În viaţa personală, nu-mi vine să cred ce jonglerii fac dintr-odată. Iar acesta e un cuvânt cheie, deoarece în unitate a jongla e un talent foarte folositor. De fapt vital.

Nu vă voi plictisi cu prea multe amănunte, dar după cum mulţi dintre voi ştiu, în prezent sunt în plină modificare generală a casei… ce impune luarea de decizii zilnice, iar uneori la fiecare ceas… cu două dependinţe şi aproape fiecare cameră în lucrări de renovare într-un fel, în acelaşi timp. De prin iunie, gătesc pe veranda din faţa casei, spălând vasele în cadă şi folosind lanterna ca să pot vedea prin dulapuri.

În timp ce trăiesc şi muncesc într-un haos zilnic foarte gălăgios, multe obiective personale şi profesionale pe termen lung sunt realizate şi ele… exact în acelaşi timp. Ştiu că energia e energie şi sunt obişnuită cu toate lucrurile care sunt puse în mişcare atunci când spune DUMNEZEU mamă, dar acest nivel nou de întâmplări simultane este ceva cu care categoric nu sunt încă obişnuită.

Şi nu e ca şi cum există/a existat vreun punct de demarcaţie definitoriu, între „bolnav la pat tot timpul” şi „PERIOADĂ DE VITALITATE!”… la fel ca toate încheierile/începuturile de pe spirală, ele coexistă până când sfârşitul s-a dus, iar începutul e ferm stabilit. Încă sunt undeva între cele două, dar având foarte multe în aer şi nicio încheiere la vedere, ar trebui să spun că roţile mele sunt, oficial vorbind, departe de pista de decolare… şi mă rog s.e.r.i.o.s să-mi reziste aripile.

Tot ce pot spune este: baftă tuturor.

Totuşi, în realitate… dacă sunteţi într-o situaţie similară, în ciuda oricăror nelinişti, aţi putea simţi ÎNCREDERE că aţi înţeles asta… şi, categoric şi neapărat, să NU GÂNDIȚI. Dacă mintea se simte copleşită de perspectiva de a face brusc atât de multe lucruri, după 10 ani de inerţie metamorfică diagnosticată clinic, amintiţi-vă că INIMA voastră comandă aici şi ştie exact ce se întâmplă. E adevărat că, oficial vorbind, tatăl timp ne-a abandonat, dar asta pentru că creştem, fiind acum capabili să creăm după sincronizarea universală proprie.

Şi nu ar însemna ca, la fel ca spirala creaţiei, să facă astfel încât suntem adulţi spirituali maturi şi, în acelaşi timp, DUMNEZEI creatori bebeluşi, ce deprind procesul de creare de lumi, ca şi cum ar fi pentru prima dată. Bănuiesc că asta e frumuseţea efortului… înainte şi în sus.

Întrucât acest val care vine îşi are Sursa în centrul galaxiei (gândiţi-vă: gaură neagră/potenţialul pur al Sursei) el conţine codurile Sursei, să spunem, pentru crearea de lumi.

Oare nu pentru a înfăptui acum acest lucru sunteţi aici, în această conjunctură planetară critică?

Asta înseamnă că aceia care s-au pregătit de mulţi ani pentru acest moment au fost capabili să păstreze în ei capacitatea de a accesa şi utiliza aceste frecvenţe condensate ale Sursei, în scopul ameliorării omenirii şi a întregului Pământ.

Este evident că unii dintre noi au multă muncă de făcut şi că acum e momentul să o FACĂ. Nu toată lumea va simţi acest imbold, pentru unii e posibil ca exact contrariul să fie adevărat, pentru că, dintr-odată, ritmul vieţii lor se reduce considerabil. Dar cei care ieşim din proverbialul cocon, în sfârşit, vom putea să ne arătăm adevărata natură, pentru noi înşine, în moduri ce n-au mai fost vreodată realizate… şi aflu că această capacitate o să cuprindă experienţe de la cele mai lumeşti, până la cele mai magice.

Dorim să clarificăm faptul că această energie care vine ESTE energia de creaţie, că în ea se află codurile care nu numai că îl vor activa pe Dumnezeul creator din voi, dar vor aduce cu ele creaţiile lui DUMNEZEU, pe care chiar voi le-aţi planificat exact pentru această perioadă de pe planeta Pământ.

Cu alte cuvinte, moştenirea care este VOI urmează să ia Fiinţă… iar punctul ei culminant va include unele mijloace evolutive extraordinare, pentru progresul acestei planete şi a tot ce există pe ea.

Adam în rai

Un alt lucru pe care l-a menţionat CSP şi care ştiu că va veni ca o uşurare binevenită, este faptul că organismul nostru se transformă în concordanţă cu capacitatea noastră de a valorifica noua energie… e posibil să interpretez greşit asta, dar senzaţia pe care am avut-o este că forma noastră fizică va suferi mutaţii, pentru a se adapta la frecvenţe noi, pe măsură ce intrăm ÎN noul curent.

Acum, că mă gândesc la asta, aşa se întâmplă mereu… dar de data asta pare ca şi cum am avea posibilitatea de a lansa o acţiune 5D în lumea 3D:

Înţelegem tributul pe care mutaţia o cere sufletului, dar confirmăm faptul că noile voastre aptitudini umane se vor naşte în continuare, ODATĂ CU acest val creativ.

În prezent (încă mai) integrăm cerinţele biologice de a găzdui şi susţine aceste energii creative foarte condensate. Consiliul ne împărtăşeşte că a 13-a spirală (IUBIREA) din ADN e implicată în mod activ în pregătirea pentru această expansiune extraordinară şi că un sistem total activat de 12 spirale este o cerinţă de bază.

Potrivit Surselor mele, cei care sunt la cârmă şi în acord cu planul sufletului lor/ghidarea lor superioară au fost impulsionaţi (cosmic) să-şi activeze pe rând, an de an, fiecare spirală de ADN, încă din 1999… când, potrivit calendarului mayaş, am intrat în ciclul galactic/ciclul creaţiei galactice… până la finele lui 2011, când s-a încheiat calendarul.

La sfârşitul lui 2012… când a început perioada noastră de întrupare… a 13-a spirală din ADN (ce mi-a fost explicată atunci ca un strat guvernator, de inteligenţă a IUBIRII) a fost activată pentru a guverna procesul de întrupare, astfel ca să fim pregătiţi exact pentru acest moment.

Aşa că da, e o treabă foarte IMPORTANTĂ.

V-am spus dăţile trecute că principiul fundamental al structurii holografice a acestui univers şi a întregii vieţi din el afirmă că lumea voastră exterioară poate reflecta doar starea voastră interioară de fiinţare.

La acestea adăugăm că nu numai că re-creaţi această planetă, pentru ca ea să se conformeze modelului Raiului, ci vă re-creaţi şi Sinele, pentru a se conforma modelului Adam Kadmon original.

Căci am spus de multe ori că nu voi sunteţi în această lume, ci lumea e în VOI. În virtutea acestei noţiuni, deveniţi însuşi lucrul pe care doriţi să-l vedeţi în lumea voastră.

Vrem să spunem că, pentru a crea raiul, trebuie să-l întrupaţi.

Ca să vă folosiţi magia în lume, e necesar să vă întrupaţi în întregime magia… în virtutea legilor universului, pentru a vă alchimiza corpul şi lumea, voi înşivă trebuie să duceţi la bun sfârşit cerinţele alchimiei interioare… iar acea realitate vine în totalitate peste voi!

Conştiinţa bazată pe observare  

Cu cât pătrundem mai adânc în interiorul acestui val, cu atât mai mult vom putea observa detaşarea noastră crescândă de lumea tridimensională, spune CSP.

În timpul acestui ciclul de eclipse – şi perfect sincronizat (după părerea mea) cu intrarea Soarelui în Balanţă (oglinda reciprocă/eul oglindit), avem potenţialul de a acumula cu adevărat puterea reală a martorului interior tăcut, detaşat.

Se poate să fi remarcat, în special de când Mercur a intrat în ciclul lui retrograd, această manifestare crescândă a conştiinţei bazată pe observare şi faptul că ea devine mai clară… însemnând că ne dezvoltăm capacitatea de a înţelege intuitiv mecanismele ei, prin experienţă. E posibil să mai observaţi că e mai uşor ca oricând să vă menţineţi la un nivel înalt gândurile, bazate pe IUBIRE. Dacă deocamdată nu observaţi, o veţi face.

Această percepţie elevată a minţii superioare devine procesorul predominant, la cei care intră în această perioadă de evoluţie accelerată, conştient şi pregătiţi. Dacă sesizaţi că vi se modifică mecanismele creierului, că aveţi pe neaşteptate gânduri ce transmit pace, consiliul spune că acest lucru se datorează unificării emisferelor, în urma naşterii triadei sacre… cea care face posibilă conştiinţa trialităţii.

Pentru cei care intră în această stare de fiinţare, aflaţi că, întrucât treceţi total la ceea ce noi numim ‘starea de martor tăcut’, aceasta e de fapt rezultatul unificării… cea care dă naştere la „a treia entitate interioară”.

Ea e de fapt manifestarea reală a naturii voastre christificate, care vă aduce capacitatea fără precedent de a vedea şi crea viaţa prin mintea lui DUMNEZEU, eliberată de distorsiunea balastului uman inferior.

Această a treia entitate e stratul rezultant al conştiinţei, ce este activat odată cu a 13-a spirală a ADN-ului şi ne permite atât să privim viaţa din perspectivă, CA DUMNEZEU, cât şi din perspectiva de a fi o creaţie umană a lui DUMNEZEU.

Din nou, o treabă foarte IMPORTANTĂ.

NOTĂ: Am abordat acest subiect într-un articol de pe blog din octombrie anul trecut, în timpul ciclului de eclipse, când am trăit-o eu însămi, dar ar putea fi util să înţelegeţi că, pe măsură ce apare conştiinţa trialităţii, la început e posibil să vă facă să vă simţiţi un pic „distanţi, aerieni, dezântrupaţi şi departe”, până când al treilea ochi (ansamblul pituitară /pineală) are o ocazie favorabilă de a se integra total şi de a ne calibra mecanismele de percepţie (holografică), pe măsură ce suntem reorientaţi spre această experienţă umană nouă.

Acest proces mai poate provoca dureri de cap, de ureche, disconfort al sinusurilor, probleme de vedere şi ne poate perturba temporar ciclurile de somn/ritmul circadian, pe măsură ce ne deschidem ca să primim atât de multă lumină în complexul celui de-al treilea ochi. Uneori nu vă e posibil să dormiţi deloc, alteori corpul fizic ar putea dormi dar sesizaţi că vă rămâne trează „conştiinţa de observator”, în… ei bine… starea de observare. E ca şi cum „a treia noastră entitate interioară” observă simultan entitatea noastră umană, în timp ce doarme conform regulilor vieţii 3D. Ține un pic de latura bizară, dar în aceste perioade de tranziţie e posibil să nu vă simţiţi niciodată total adormiţi, iar vestea bună e că nu vă simţiţi niciodată foarte obosiţi… aşa că somnul a devenit o experienţă fără sens. În prezent, şi în cea  mai mare parte, corpul nostru fizic continuă să aibă nevoie să-şi întrerupă activitatea pentru o bună perioadă de timp, pentru a se revitaliza, dar mi-aş imagina că acest lucru s-ar putea schimba cu timpul. Ca întotdeauna, e un proces în care învăţăm din mers.

Această stare de FIinţare, detaşată dar total prezentă, bazată pe observare, e unul din beneficiile stării iluminate, ce ne vor oferi oportunitatea de a rămâne sus, deasupra pământului, în zilele ce vin, dându-ne capacitatea de a pluti deasupra densităţii umane… de a evita comportamentul uman necuviincios. Iar asta este doar la nivelul de bază.

Aceasta e starea conştiinţei minţii-corpului, necesară pentru a reuşi să intraţi în lumea 5D, pe care noi am numi-o lumea tehnicolor.

Potrivit pleiadienilor, cel mai impresionant dintre toate va fi inteligenţa creativă ce se revarsă dinăuntru spre afară… că pe măsură ce Sinele (Christosul) nostru neutru, bazat pe observare, lucrează în tandem cu focul inimii sacre, vom da naştere aspectelor cele mai înalte şi mai nobile ale lui DUMNEZEU, prin conceptul pur al planului divin.

Şi încă cum.

De azi înainte

În încheiere, vrem să spunem că pentru mulţi dintre voi, de azi înainte, atenţia va trebui să se focalizeze pe crearea… şi nu pe purificarea sistemului corpului inferior, ci pe re-crearea şi ameliorarea lui.

În acest stadiu de evoluţie, dorinţa de a crea va fi  puternică, dar la fel va fi şi capacitatea de a o aplica în lumea fizică, într-o manieră ce-l va susţine pe fiecare dintre voi, în crearea viziunii visurilor sale.

Visurile voastre, ce vi se infiltreză pe tăcute în străfundul inimii, sunt pe punctul de a lua naştere, în moduri cu care nu sunteţi total familiarizaţi. Vrem să spunem că sunteţi pe punctul de a vă folosi puterea creatoare, nu doar din minte şi inimă, ci şide pe o poziţie a întrupării totale.

Asta înseamnă că lucrurile pe care le produceţi în mod creativ, prin viziunile voastre sacre, vor putea acum să treacă prin tot corpul vostru, prin tot sistemul de chakre, fără nicio interferenţă.

Acest flux liber, neîngrădit de divinitate va constitui mijlocul prin care puteţi să vă arătaţi capacităţile divine reale, în lumea fizică, pentru a obţine materializarea dorinţelor voastre cele mai mari. Iar acesta e doar începutul.

Aceasta nu mai este o perioadă în care să vă imaginaţi, ci să puneţi în scenă.

Fiecare dintre voi a reuşit ca prin visurile sale să dea FIinţă acestei lumi noi… misiune îndeplinită. Treceţi acum la făurirea visului.

Bucuraţi-vă de călătorie!

Lauren Gorgo

ThinkWithYourHEART.com ©As LOVE, Inc. 2015 Toate drepturile rezervate.