Vremea adevărului
27/03/2015
Stiinta Spiritului – Lectia 24 – Gauri, de Jordan Duchnycz
18/04/2015
Show all

Lecția 23 – Geometria Sacră

Știința Spiritului – Lecția 23 – Geometria Sacră, de Jordan Duchnycz

Nu credeți nimic din ceea ce discutăm în seria Știința Spiritului. Pur și simplu trăiți-vă experiența voastră.

Ar fi bine să vă luați niște floricele. O să dureze ceva!

          La sfarsitul secolului al 18-lea și inceputul secolului al 19-lea, a existat o mișcare socială de eliberare a lumii moderne de domnia și controlul religiei și al superstiției, pe care aceasta o exercita asupra oamenilor. In esență, după perioada cea mai intunecată a Precesiei Echinocțiilor, am inceput să ne trezim cu adevarat. Au apărut noi invenții, care au schimbat rapid lumea. Era industrială începea. Datorită acestui lucru, am început să ne gândim că poate răspunsurile oferite de religie nu erau chiar benefice pentru noi și așa s-a generat aceasta mișcare. În schimb, am apelat la stiinta, pentru a obtine raspunsuri legate de Univers. Singura problema este ca am introdus in categoria superstitiilor, multe lucruri care probabil nu isi aveau locul acolo. Chestii ca intuitia, constiinta, conexiunea umana, fenomene paranormale – toate au intrat in categoria superstitiilor, dar care s-au dovedit astazi a fi reale.

Asa ca, dupa 200 de ani de clasificare neschimbata, a ceea ce este superstitie si ce nu este superstitie, stiinta de masa inca functioneaza dupa axioma ca constiinta este doar o parte a creierului. Nu stiu cum functioneaza si nu au nicio explicatie rationala pentru ea, dar continua sa creada asta. De ce? Atunci cand am dat la o parte ceea ce este superstitie, a devenit tabu orice discutie despre asta. Pur si simplu, nu o faci. Motivul pentru care comunitatii stiintifice de masa ii este atat de greu sa vorbeasca despre asta, e acela ca, pur si simplu, asa a fost stiinta, timp de 200 de ani. Nu vor sa auda de asta, desi exista institutii stiintifice care au dovedit ca aceasta teorie este gresita.

Cercetarile din domeniul noeticii, ale lui Rupert Sheldrake si ale colegilor sai, au dovedit existenta constiintei de masa si ca, in mod sigur, ea nu face parte din creier. Nu vreau sa parqa ca nu respect comunitatea stiintifica, dar axioma asta, la care nu am renuntat inca, nu ne duce nicaieri. A venit momentul sa punem la indoiala deciziile luate de stramosii nostri, deoarece multe dintre lucrurile pe care le consideram adevarate, pur si simplu, nu sunt. Nu susțin acceptarea oarbă a tot ceea ce apare nou acum, dar macar să discutăm despre ele, la nivelul comunității globale.

Încă ceva înainte de a merge mai departe. Vreau să vă face o prezentare despre ce e cu adevărat geometria sacră. Geometria sacra este geometria conștiintei. Pleacă de la ideea că orice conștiință, inclusiv cea umană, se bazează exclusiv pe geometrie sacră. Asta înseamnă că putem înțelege de unde venim, unde ne aflăm acum și spre ce ne îndreptăm.

Universul este infinit. Nu are început și nici sfârșit. Atât știința cât și religia privesc creația din perspectiva în care are un început.

Știința numește acest fenomen, Big Bang. Conform acestei teorii tot ce există în Univers a fost la un moment dat atât de comprimat încât încăpea într-o particulă infinitezimal de mică. Ceva ce noi am percepe ca unitate a explodat rapid și s-a extins peste tot, creând tot ce există în Univers.

Religia numește acest lucru Creație. Se presupune că Dumnezeu sau o entitate atotcunoscătoare și atotștiutoate, singurul cu o putere atât de mare, a creat tot ce există, în șase zile iar apoi și-a luat o binemeritată zi de concediu.

Haideți să ieșim puțin din cutie și să punem aceste 2 fațete ale monedei cosmice într-o vezica Pesci. Ca de obicei, ”dușmanii” care nu s-au înțeles niciodată au multe în comun. Ambele susțin că inițial Universul era o unitate care s-a extins. De asemenea, ambele susțin că lumina a fost un element important în creație. Dacă inițial, la începutul Universului am fost cu toții esența care a devenit tot, atunci ambele spun același lucru: cu toții provenim din aceiași sursă.

Stai puțin! Cum să înțelegem declarația de la început conform căreia Universul este infinit dacă ne gândim că a avut un început? Asta ne duce spre subiectul pe care îl discutăm acum.

Daca pretuim cunoasterea, trebuie sa fim liberi sa urmam calea pe care ne conduce, indiferent unde ne duce ea. Mintea libera nu este un caine galagios, care ar trebui legat in lant.

– Adlai Stevenson

Astăzi vreau să vorbim de două energii specifice care pot fi exprimate prin această imagine. Energia care curge aici este energia feminina si cea masculina. Energia masculina este concentrata/focalizatoare, iar energia feminina este creativa si aleatorie. Nici una nu e mai puternica sau mai slaba decat cealalta si ambele pot fi extrem de puternice, atunci cand se manifesta complet. Energia feminina este taramul posibilitatilor infinite, al potentialului creator si afecteaza Universul din interior. Energia masculina focalizatoare poate fi puternica precum un tanc, indeplineste sarcini si merge acolo unde trebuie sa ajunga, cu precizie si fara a fi distrasa.

Este important sa cunoastem modul in care se misca aceste energii. Voi folosi putina geometrie sacra de baza pentru a demonstra asta. Aceasta este spirala lui Fibonacci. Vom vorbi mult mai mult despre eaatunci cand vom trata acest subiect. Pentru moment tot ce trebuie sa stiti este ca incepe cu 1 și ca merge la nesfarsit intr-un anume mod si ca este prezenta in viata de pretutindeni.

Pe masura ce energia masculina trece prin spirala, porneste de la baza si trece de la un punct la altul. Nu face curbe ci merge doar acolo unde trebuie sa ajunga.

Cu toate acestea, energia feminina va curge in spirala. Va merge de jur imprejur, in afara liniilor si va ajunge la aceleasi – sau aproape aceleasi – rezultate.

Acesta este reprezentarea grafica a modului in care curge, dar curge la fel. Plecand de la aceasta intelegere, puteti vedea cum folosim aceste energii, in viata noastra. Este diferenta dintre a merge cu masina direct la munca si a fi la timp mereu si a merge pe o alta ruta doar pentru ca e mai placut, chiar daca intarzii. Este diferenta dintre a gati strict dupa indicatiile din carte sau a amesteca ceea ce pare ca se potriveste. Este diferenta dintre a obtine o promovare, pentru ca muncesti mult sau pentru ca ai avut ideile cele mai bune.

Un alt exemplu de diferenta, este cel dintre filmele Inception si Sucker Punch. Ambele se refera la vise, dar unul este povestea masculina a unor profesionisti care isi fac treaba lor fara sens, incercand sa obtina ceva, iar celalalt este povestea feminina, creativa si aleatorie si care, dupa unii, nu are nici un sens.

Ca si chakrele, energia masculina si cea feminina au trasaturile lor specifice. Energia masculina este liniara, analitica, strategica si practica. Cu toate acestea, energia masculina este constrangatoare, inselatoare, conflictuala, are tendinta de a nu lua in considerare toate fatetele unei situatii si de a nu se deschide decat catre acea posibilitate pe care o urmeaza. Poti vedea foarte multa in societatea de azi. Cel mai des spunem ca este inchisa la minte.

De cealalta parte se afla energia feminina, care se misca in curbe. Nu sta in forma. Este creativitate si miscare, expresie si emotie. Poate face orice si poate merge oriunde, dar are probleme in a se tine de program. Daca este constransa, poate sa iasa din flux, trecand de la emotii la schimbari de dispozitii. Creativitatea poate fi blocata si poate sa se manifeste ca o problema scapata de sub control. Acest lucru nu prea se regaseste in societatea de azi si e foarte mult legata de cele doua emisfere ale creierului. Vom analiza asta, imediat.

O alta mare diferenta intre cele doua energii, este ca energia masculina vede partile, iar energia feminina vede intregul.

Inainte de a continua, vreau sa fie clar ca energia masculina si feminina au foarte putin de-a face cu orientarea sexuala. Aceasta se afla in amestecul lor, dar nu este o parte fundamentala a energiei insasi. De exemplu, daca te uiti la forma corpului masculin si feminin, vei vedea ca barbatii au trupuri mai drepte, iar femeile mai rotunde. Vom mai reveni probabil asupra acestui subiect, de acum incolo.

Ok. Emisferele cerebrale. Daca va amintiti ce ati invatat in clasa a X-a, noi avem doua – nu e nimic nou. Emisfera stanga este ”energia masculina”. Este ordonata, statistica, logica si matematica. Vede lucrurile in linii drepte, rationale si practice.

Emisfera dreapta este energia feminina. Este partea creativa din noi – spiritul liber. Este pasiunea, experienta gustului si a simtirii. Miscare. Arta. Asa cum se intampla in cazul energiei, emisfera stanga nu poate intelege emisfera dreapta – nu poti pune sentimente si expresii, in cutii. Ele trebuie simtite si experimentate cu adevarat. Nici emisfera dreapta nu poate intelege modul in care emisfera stanga vede lucrurile.

Noi, ca specie, suntem foarte pe ”stanga”. Incredibil de mult. Acest lucru inseamna, in esenta, ca noi, ca specie, avem o energie masculina dezechilibrata. E prea multa energie masculina, dominanta, constrangatoare fata de emisfera feminina a creierului. Sa nu ma intelegeti gresit – nu e nimic rau. De fapt, este o binecuvantare deghizata, dar trebuie sa vorbim despre alte lucruri, inainte.

Totul în Univers este geometrie: oameni, copaci, pisici, planete, sisteme solare, stele. Tot ce există în Univers poate fi măsurat pe o scală geometrică. Asta fiind spusă, e important să înțelegem că și creația este tot geometrie. Astază vom discuta despre tiparele creației. Asta înseamnă că tot ce există în Univers apare din acest tipar unic. Nu inventez nimic. Acest tipar unic va schimba totul. Cand am vorbit, in lectia 5, de vechii egipteni si de ceea ce stiau vechile civilizatii, am spus ca acestea avea o intelegere mai profunda si mai simpla despre Univers. Aceasta este Floarea Vietii – tiparul creational a tot ceea ce exista in Univers; chiar si a lucrurilor intangibile: emotii, ganduri, tot spectrul muzical – totul apare din aceasta imagine. Exista 13 sisteme informationale, care apar din Floarea Vietii. Astazi va voi arata cum se manifesta realitatea fizica – adica, unul dintre aceste 13 sisteme. In lectiile viitoare, vom analiza mai multe. E important sa stiti ca e posibil ca, la inceput, sa nu aiba nici un sens. Va rog sa nu alegeti sa inchideti imediat. Priviti cu mintea deschisa si incercati sa vedeti acest mod nou. Mai vreau sa va spun ca, atunci cand inveti geometrie sacra, doar prin absorbtie, doar o mica parte din informatie intra in sistem. Daca vrei sa inveti mai multe, trebuie sa incepi sa desenezi tu. Nu glumesc. Cand faci acest lucru, incepi sa vezi lucrurile intr-un mod nou. Incepi sa intelegi de ce lucrurile se fac intr-un anumit mod. Credeti-ma.

Floarea Vietii a fost cunoscuta in toata lumea, in timpurile stravechi. A fost descoperita in Irlanda, Turcia, Israel, Egipt, China, Grecia, Germania, India si Islanda. A mai fost descoperita si in Anglia, Tibet, Japonia, Suedia, Laponia, in peninsula Yucatan si in alte 14 locatii. Chestia asta e peste tot! Nu doar atat – peste tot in lume, ea poarta acelasi nume: Floarea Vietii. Acum, ca sa intelegem Floarea Vietii, trebuie sa vorbim despre modul in care se formeaza. Acest lucru poate sa devina incredibil de complex, asa ca voi incerca sa il fac sa fie simplu. Imaginati-va cum constiinta, sau spiritul, pluteste in Vid. Asta inseamna nimic altceva decat spirit. Nu corp fizic sau minte, doar spirit. Asta este. Intuneric, nimic, in esenta, in jurul spiritului, la infinit. Spiritul decide sa faca ceva, asa ca isi extinde constiinta in jurul lui, cat de departe poate sa mearga, fara a se misca. Creeaza, in jurul lui, o sfera. Acesta este primul cerc al Florii Vietii. Spiritul are constiinta care ii permite o viziune de 360 de grade in jurul sau. Se misca spre marginea sferei, oriunde si repeta ceea ce a facut prima data. Creeaza aceasta imagine, care, la randul ei, creeaza vesica piscis. [un simbol facut din doua cercuri cu aceeasi dimensiune, care se intersecteaza astfel incat centrul fiecarui cerc se afla pe circumferinta celuilalt. Numele inseamna vezica pestelui, cu care seamana.

In interiorul acesteia se afla o cantitate imensa de cunoastere despre latime, proportie, radacina patrata a lui 2, 3, 5 – numere care merg la infinit – si mai interesant este faptul ca apare informatie geometrica despre lumina. Da, lumina. Voi reveni imediat, la asta. Spiritul nu are de ales si face din nou acelasi lucru. Spiritul este perfect, deci se va misca perfect, creand urmatorul cerc: aici sau aici. La exact un radius departare de urmatorul cerc de langa el. Acum, de fiecare data cand spiritul creeaza o alta sfera, apare din ce in ce mai multa cunoastere din imaginea care se creeaza. Aceasta este prima imagine completa, care se formeaza. Are doua denumiri: Samanta Vietii sau Tiparul Genezei. Si asta, dintr-un motiv foarte bun. Sa privim putin in Cartea Genezei. Fiecare miscare sau creare de cercuri, poate fi considerata ca si o alta zi. La prima miscare, in cea de a doua sfera se creeaza nu doar multe proportii matematice ci si lumina. Sa ne uitam in Cartea Genezei, pentru cea de a doua.

La inceputul capitolului Geneza se spune: ”Pamantul era gol si fara forma”, iar spiritul lui Dumnezeu ”se misca” deasupra apelor. In urmatoarea propozitie, Dumnezeu spune: ”Sa fie lumina!” Aici, cheia se afla in ordinea in care au aparut. Avem mai intai miscarea, apoi lumina a aparut imediat dupa. Oh! dar spune ceva despre ape?! Va aduceti aminte ca Biblia a fost foarte MULT schimbata de-a lungul timpului. Vechii egipteni ar spune ca modul in care a inceput creatia in Biblia noastra moderna este imposibil – mai ales daca gandesti din punctul de vedere al fizicii. Imaginati-va un spatiu intunecat si infinit, care se intinde la nesfarsit, in toate directiile. Pur si simplu, plutesti in el, nu poti cadea pentru ca… unde sa cazi? Din punctul de vedere al fizicii si al matematicii, in vid miscarea sau energia kinetica este imposibila. Nu poti nici macar sa te rotesti, deoarece miscarea nu este reala, pana nu exista cel putin un alt obiect in jurul tau. Deci vechii egipteni ar spune ca inainte ca Dumnezeu sa pluteasca deasupra apelor, ar trebui sa creeze ceva relativ fata de care sa se miste. Deci, tiparul genezei. Dupa trei sfere avem Sfanta Treime. O alta chestie interesanta!

In multe biblii din lume, nu doar în cea crestina, se spune ca in a patra zi a Genezei, exact jumatate din creatie a fost terminata. Plecand de la prima miscare, exact jumatate din cercuri erau formate in a patra zi. Cea de-a 5-a zi a Genezei, cel de al saselea cerc, mai multa informatie. In cea de-a sasea zi se petrece un miracol geometric. Acest ultim cerc formeaza o floare completa, cu sase petale. Asta vrea sa spuna Bibliile mai vechi, atunci cand precizeaza ca: ”La inceput au fost sase”. Biblia noastra chiar spune ca creatia s-a petrecut exact in sase zile, iar chestia asta se incadreaza perfect. Acesta este tiparul genezei, asa ca a fost denumit Tiparul Genezei si reprezinta si inceputul creatiei Universului in care traim. Aceste miscari initiale ale spiritului sunt foarte importante si, probabil ca mai tarziu, vor deveni mai complexe. Pentru moment, este doar momentul inceputului manifestarii crearii realitatii. O alta imagine care iese din acest tipar este urmatoarea. Se numeste Copacul Vietii. Multi recunosc acest lucru din Cabala evreiasca, dar aceasta imagine nu isi are originile in Cabala, iar aceasta este dovada. Copacul Vietii nu apartine vreunei culturi – nici macar egiptenilor care l-au sculptat pe doi stalpi din trei la Karnak si Luxor, acum circa 5000 de ani. Este in afara oricarei rase sau religii, asa cum sunt toate aceste imagini. Sunt tipare legate intim cu natura. De asemenea, veti observa ca fiecare cerc din Copacul Vietii este fie lungimea fie latimea unei Vesica Pesci. Cea de-a doua forma de dincolo de Geneza din Floarea Vietii este Oul Vietii. Acesta se formeaza in timpul celei de a doua miscari de rotatie. La terminarea lui, se creeaza aceasta imagine – o forma tridimensionala, pe care o poti tine in mana. Daca le unesti centrele, veti vedea un cub. Si ce? Cui ii pasa? Pai, vechilor egipteni le pasa, deoarece ei erau interesati de creatie, de viata si de moarte. Ei numeau acest manunchi de sfere, Oul Vietii.

Probabil ca nu ma veti crede inca, dar aceasta forma este structura morfogenetica care a creat corpul tau. Toata existenta ta fizica este dependenta de structura oului vietii si totul a fost creat din ea. Totul – de la culoarea ochilor, pana la lungimea degetelor tale. Asta e o lectie in sine, asa ca pentru moment sa trecem mai departe. Peste tot in lume, Floarea Vietii a fost mereu construita al fel. Vedeti voi, acest tipar poate foarte clar sa mearga la nesfarsit si, cu toate acestea, el se opreste INTOTDEAUNA la 19 cercuri. De ce? Pai, pentru ca nu voiau sa vezi ceea ce urmeaza sa iti arat eu. Pe atunci, aceasta imagine si cunoastere era atat de sacra, incat nu puteau permite sa devina cunoastere comuna. Era foarte potrivit pentru acea perioada; cu toate acestea, acum fie folosim aceasta informatie, fie ramanem in continuare in intuneric. In biologie, toate celulele sunt inconjurate de zona pelucida [membrane groasa din jurul unui ou de mamifer]. Cercurile din jurul Florii Vietii sunt zona ei pelucida. Trebuie sa le dai la o parte, iar apoi trebuie sa finalizezi sferele taiate de zona pelucida. Inca un pas si ajungem la secret. Termina desenul si adauga ultimele cercuri. Asta iese. Aceasta imagine este Fructul Vietii. Acest tipar format din 13 cercuri este unul dintre cele mai sfinte si sacre forme din existenta. Se numeste fruct, pentru ca este rezultatul, fructul, tesatura din care au fost create detaliile realitatii.

Va amintiti ca, in lectia 4, am vorbit despre energia masculina si feminina? Dupa cum vedeti, aceasta imagine este feminina. Nu are linii drepte. Cu toate acestea, cand combinati energia masculina cu cea feminina in aceasta imagine, are loc ceva extraordinar. Sunteti pregatiti?Ceea ce faci e sa desenezi o linie dreapta din centrul fiecarui cerc catre celalalt cerc. Atunci cand faci asta, se obtine aceasta imagine care este cunoscuta in Univers, peste tot, ca si Cubul lui Metatron. Este unul din sistemele informationale cele mai importante din Univers, unul din tiparele de baza creationale din existenta. Deci, ce este Cubul lui Metatron? Pai, oricine studiaza geometria sacra – sau chiar geometria normala – stie ca exista cinci forme unice in Univers si ca sunt cruciale pentru intelegerea atat a geometriei sacre, cat si a celei normale. Ele se numesc solide platonice. Un solid platonic are, prin definitie, anumite caracteristici. In primul rand, toate fetele sale au aceeasi marime. De exemplu, cubul, cel mai cunoscut solid platonic, are cate un patrat pe fiecare fata, deci toate fetele sale au aceiasi marime. In al doilea rand, muchiile unui solid platonic au toate aceeasi lungime; toate muchiile unui cub au aceeasi lungime. In al treilea rand, intre fetele sale interioare se formeaza un singur tip de unghi. In cazul cubului, acest unghi are 90 de grade. Si, in al patrulea rand, atunci cand este pus intr-o sfera, toate punctele sale vor atinge perfect, marginea sferei. Conform acestei definitii, exista doar patru alte forme care se potrivesc acestei descrieri, in afara de cub.

Deci, care sunt acestea? Pai, avem dodecaedru, tetraedru, octoedrul, icosaedru si hexaedru. Toate aceste forme se regasesc in cubul lui Metatron. Din aceasta cunoastere a rezultat, initial, alchimia. Vechii alchimisti, suflete marete precum Pitagora – parintele Greciei – considerau ca fiecare forma este legata printr-un aspect elemental de ele. Tetraedrul era considerat foc, cubul era Pamantul, octoedrul era aer, icosaedrul era apa iar dodecaedrul era eterul. Eterul, cunoscut ca prana sau energie tahionica reprezinta acelasi lucru; se extinde oriunde si este accesibila din orice punct din spatiu, timp sau dimensiune. Acesta este marele secret al tehnologiei punctului zero. Sfera este vidul.

Aceste sase elemente sunt caramizile Universului si tot ele ii creeaza si calitatile. Pentru a concluziona, acesta este primul sistem informational care apare din fructul vietii, prin cubul lui Metatron. In alchimie se discuta foarte rar despre eter. Am citit ca in scoala pitagoreana, daca pronuntai cuvantul ”dodecaedru” in afara ei, te ucideau pe loc. Atat de sacra era aceasta forma. 200 de ani mai tarziu, Platon a discutat cu mare grija despre acest subiect. Acest lucru este motivat de faptul ca dodecaedrul se afla aproape de marginea exterioara a campului nostru energetic si reprezinta forma cea mai inalta de constiinta. Sunt mult mai multe de discutat, dar nu cred ca pot sa merg acum mai departe. Oricum, recunoasteti asta? Este sistemul periodic al elementelor. Fiecare element din acest sistem are o relatie geometrica cu una dintre acest cinci forme. Invatatii moderni au ridiculizat aceasta idee, pana in 1990, cand profesorul Robert Moon de la Universitatea din Chicago a demonstrat ca tabelul periodic al elementelor – tot ce exista in lumea fizica – are la baza aceste cinci forme.

De fapt, prin fizica moderna, chimia si biologia, sunt redescoperite tiparele geometrice sacre ale creatiei. Un alt exemplu este Oul Vietii, despre care am vorbit mai devreme. Sper ca asta va va ajuta sa intelegeti cat de incredibila si importanta este aceasta descoperire.

Avem 5 geometrii platonice care formează tot ce a fost creat dar nu avem o formă geometrică hexagonală. Când ne uităm la Floarea Vieții vedem că forma ei de bază este o formă geometrică cu 6 unghiuri care se numește hexagon. Vreți să vedeți unde mai apar hexagoanele în viață?

Peste tot dăm de haxagoane dar nu există nici un solid platonic care să formeze un hexagon. Deci cum e de fapt? Vreau să vă vorbesc de vectorul echilibru care a fost descoperit de Buckminister Fuller. E format din 3 hexagoane bidimensionale care se învârt unul în jurul celuilalt. Formele care stau la baza lui sunt triunghiul echilateral și pătratul. Aceste sunt cele mai mici forme geometrice formate din linii drepte. Împreună își echilibrează colțurile ca să creeze forma geometrică perfectă. De ce este o formă geometrică perfectă? Fiecare linie din această formă geometrică se află la aceiași distanță de celălalt punct inclusiv de centrul ei. Nici măcar solidele platonice nu îndeplinesc această condiție. Din cauza asta, această formă geometrică este cea mai stabilă, la fel ca și poliedru și baza tridimensională a Florii Vieții.

Singurul motiv pentru care nu este solid platonic e că e formată atât din triunghiuri cât și din pătrate. Solidele platonice au fiecare fațetă la fel. Asta mă face să cred că există și alte forme geometrice care echilibrează alte 2 forme diferite și construiesc totul în Univers.

În secțiunea de comentarii am postat linkuri către câteva din prezentările TED ale lui Garett Lacey, un fizician care a descoperit ceva extraordinar. Mai întâi, vreau să vă arăt și să vă vorbesc despre descoperirile sale apoi vom trece la dimensiuni. Cercetând coralii, Garet a descoperit că fiecare are mii de polipi diferiți. Acești polipi înfloresc și se bifurcă în vecini identici din punct de vedere genetic. În experimentele cu căldură făcute cu acești polipi și-au dat seama că fiecare face parte dintr-un întreg dar este o ființă unică care trăiește individual propria lui realitate. Plecând de la descoperirile făcute cu coralii au trecut la fizica cuantică. Formulele matematice din mecanica cuantică arată exact cum funcționează Universul. Tot ce există se bifurcă permanent în noi posibilități, la fel ca și coralii.  Noi oamenii experimentăm la nivel individual, o singură posibilitate, la fel ca polipii. Fizica ne spune că totul ține de geometrie și de interacțiunea dintre particulele elementare. Rezultatele apar doar atunci când există un echilibru perfect. Garett a început să ne arate niște particule subatomice care formează protonii, neutronii și electronii. Noi știam că acestea sunt cele mai mici particule dar nu ne-am gândit niciodată din ce sunt formate. Garett demonstrează cum funcționează particulele mici care creează particulele. El a arătat că atunci când sunt plotate și mișcate creează aceaste imagini. Modul de funcționare la scala cea mai mică din Univers este foarte frumos. Priviți cum se bifurcă aceste ramuri. După cum vedeți creează aceleași tipare hexagonale din Floarea Vieții. Când rotești acest tipar în 6 dimensiuni formează un alt tipar. Mulți dintre voi vor recunoaște Steaua lui David al cărei nume adevărat este tetraedru stelat și care se potrivește perfect cu Fructul Vieții. Acest tipar creat de particule a fost transpus în anumite puncte precise peste o sferă bidimensională pe care oamenii de știință au numit-o E8. Și ea la rândul ei are o formă geometrică. Când se rotește această formă geometrică se observă că detaliile realității apar din posibilități infinite de interacțiune între ele.

Când se rotește această formă în 8 dimensiuni se poate observa o serie de tipare diferite. Uitați-vă mai ales la acesta. Nu-i așa că seamănă mult cu cubul lui Metatron? În interiorul particulelor fizice se află geometrii frumoase.

Ați început să înțelegeți cum se încadrează geometria sacră în toate aceste lucruri, de unde apar aceste forme geometrice. Sunt tipare aleatorii sau provin de undeva? În lecția 6 am vorbit de Floarea Vieții și de simetria geometrică perfectă care a creat Universul. Această formă nu e doar sursa tuturor proporțiilor matematice, a luminii și a solidelor platonice ci și a tuturor sistemelor muzicale din Univers inclusiv a celor necunoscute oamenilor. Este sursa tiparelor energetice. Totul provine din Floarea Vieții. Eu cred că din asta se formează fiecare particulă subatomică și probabil chiar mai mult decât ne-a arătat Garett.

Phi, care mai este cunoscut si ca Proportia de aur este o relatie foarte simpla. Daca iei un bat si marchezi un punct de pe ea, doar 2 puncte marcheaza proportia Phi, care e de aici pana aici. Raportul este exact 1,618 si asa mai departe. Lungimea lui A+B este egala cu lungimea lui C. Deci acest raport este 1.61803399 si continua la nesfarsit. Daca inmultesti lungimea lui C, cu PHI, se va crea exact aceeasi imagine, dar mai mare. C si D este egal cu E. Acest raport poate deci sa se intinda la nesfarsit – din ce in ce mai mic sau din ce in ce mai mare. Raportul este infinit, fara inceput si fara sfarsit. De asemenea, se crede ca Phi este radacina matematica a tuturor celorlalte secvente. Vedeti voi, fiecare secventa matematica care exista are nevoie de minim 3 numere, pentru a fi creata. Phi are nevoie doar de 2. Este singura. Tot asa cum cercul si patratul sunt sursa tuturor formelor – dar vom ajunge la asta, mai tarziu.

Urmatorul lucru pe care trebuie sa il stiti, este ca acest raport se regaseste, intr-un fel, peste tot in viata. Cand spun intr-un fel, ma refer ca este cu siguranta Fibonacci, dar vom ajunge la asta, imediat. Priviti-va mana. Nu doar ca fiecare deget are propriul lui raport cu urmatorul, adica PHI, dar si oscileaza inainte si inapoi, de la degetul cel mai mic pana la degetul mare. Va intrebati de ce mana umana este asa? Are la baza Phi. Aceasta relatie se regaseste peste tot in corp, in mai multe feluri, la maini si picioare, la fata, peste tot! Aceasta statuie greceasca prezinta corect acest lucru. Grecii erau foarte precisi in arta lor, deoarece intelegeau Phi, sirul lui Fibonacci, precum si importanta acestor secvente. Atunci cand romanii au cucerit Grecia, vedeti ca perfectiunea statuilor, pur si simplu, a disparut. Nu spun ca romanii erau artisti prosti, ci doar ca ei nu masurau cu aceiasi precizie cu care o faceau grecii.

 

Aveti aici proportia Phi la fluturi – o puteti vedea peste tot – de la marimea aripilor fata de corp, pana la antene – peste tot este proportia Phi. Iata si libelulele. Aceeasi poveste, phi se regaseste peste tot in corp si in relatia dintre corp si aripi. Aici o vedem la broaste – se regaseste in corp, in relatia capului cu bratele si degetele. Dar cum e cu pesti? Ai crede ca nu se regaseste la pesti. Aici o vedem la 3 specii de peste; din nou proportiile sunt constante. Nu doar ca se regaseste in aceste creaturi, ci indiferent de specie – mamifere, insecte, pasari, plante sau orice alta creatura vie – intr-un fel sau altul, dai peste ea. Exista un motiv pentru asta – si vom ajunge imediat la el. Haideti sa va arat repede, importanta pe care o acordam proportiei de aur.

In trecut, am construit multe structuri care aveau la baza Phi, deoarece intelegeam proportia Divina. Aici avem pagoda templului Yakushiji din Japonia – a fost construita cu aceeasi matematica – de la usa de la intrare, pana la bila din varful ei. Este intruchiparea structurala a proportiei din tot ceea ce inseamna viata. Panteonul din Grecia are exact aceeasi structura matematica, chiar mai mult. Daca vreti sa aflati mai mult despre asta, va recomand sa vizionati „Secretele Panteonului” de la Nova – este extrem de fascinant ce au descoperit! Piramida din Gizah are, de fapt, mai multe asemenea proportii decat ultimele 2 structuri mentionate. Sunt incredibil de precise – perfecte, din toate punctele de vedere. Ai crede ca construirea atat de atenta a acestor structuri, dupa proportii matematice si logice, ar frana creativitatea din spatele acestor cladiri – dar, de fapt, nu este asa. De fapt, nodul de intelegere a creierului stang, legat de toate aceste lucruri poate potenta creativitatea, daca este folosita corect. Asta ma face sa ma intreb cum e cu cladirile faimoase din lumea moderna. Poate fi Phi, unul dintre factorii determinanti, care le face sa iasa in evidenta?

Sa trecem acum la urmatoarea secventa, denumita sirul lui Fibonacci. Acum, sirul lui Fibonacci este modul in care viata creeaza Raportul de aur. Sa va explic. Acest sir se construieste adunand numarul anterior, la numarul curent. 1+1=2. 2+1=3. 3+2=5. 5+3=8. Vedeti cum functioneaza. Ceea ce majoritatea oamenilor nu cunosc despre Fibonacci este ca, de fapt, se apropie, continuu si din ce in ce mai mult, de proportia Phi. Daca imparti numarul curent, la ultimul, vedeti ceea ce se intampla. 1:1=1. Pai nu prea e aproape, catusi de putin. 2:1=2. De data asta e mai mult decat Phi, dar este mai aproape. 3:2=1,5 care este mai mic, dar mai aproape. 5:3=1.6666 – este mai mare, dar totusi mai aproape. Continuand avem 1.6, apoi 1.625, 1. 615384, 1.619048 si asa mai departe. Continua sa oscileze peste sau sub proportia Phi, neatingandu-l niciodata, dar se apropie din ce in ce mai mult de fiecare data, pana cand, la un moment dat nu mai poti sa faci diferenta. Deoarece Phi este un numar infinit, aceasta secventa merge la infinit.

Haideti sa luam unele spirale din natura – un alt mod in care Phi si Fibonacci se pot manifesta. Aceasta este scoica Nautilus. Multi oameni vor spune ca este Phi, dar de fapt este Fibonacci. Vedeti cum e in stadiile initiale – brut/neprelucrat – nu este neted sau altfel. Arunci o privire si iti dai seama ca nu este Phi. Dar merge mai departe si apoi mai departe, apropiindu-se din ce in ce mai mult de Phi si devenind o spirala aproape perfecta, pana in momentul in care ajunge asa. Acelasi lucru se intampla cu floarea soarelui, conurile de pin si multe alte plante din natura. In multe cazuri, ca la conurile de pin si floarea soarelui, curge intr-o spirala dubla sau mai multe, la fel ca bratele spiralate ale galaxiei. In microcosmos sau in macrocosmos, peste tot gasesti spirale.

Asa ca, in gandirea matematica, Phi este, in esenta, sursa, sau Spiritul sau Dumnezeu. Mda! Matematica lui Dumnezeu. Nu uitati ca aceasta secventa este o parte intima din natura insasi. O voi numi Sursa, dar spirala Phi este, in esenta, spirala lui Dumnezeu. Este sursa tuturor sirurilor matematice si toata viata care exista, creste avand la baza Phi. Cu toate acestea, Phi nu are inceput si nici sfarsit. E ca si cum Sursa ar spune Mergeti si duplicati asta iar viata spune Nu stiu cum, deoarece viata nu stie cum sa creeze din ceva care nu are inceput. Asa ca, creeaza sirul lui Fibonacci, care are un inceput, dar incepe neprelucrat/brutal si apoi continua, apropiindu-se din ce in ce mai mult de Sursa, devenind, cu fiecare pas, mai divina. Totusi face niste pasi, iar asta este legat de evolutia noastra. Sa trecem mai departe, pentru moment.

Celalalt sir de care trebuie sa stiti este sirul binar. Acesta este un sir ca 2, 4, 8, 16, 32 – dublezi ultimul numar, in loc sa il aduni la cel anterior. Suntem cu totii familiarizati cu asta. Secventele binare se regasesc de asemenea in viata – de exemplu, diviziunea celulara mitotica este binara. Trecem de la stadiul de fiinta cu o singura celula, la una cu mai mult de 100 de trilioane de celule, in doar 46 de diviziuni celulare. Dupa secventele binare functioneaza computerele, inchizand si deschizand cipuri. Cel putin miezul calculatoarelor e binar. Ok, vom trece, pentru moment, la ceva diferit, dar ceea ce tocmai am aflat se va releva, in timp.

Ok, asa arata, de obicei, un grafic polar, impartit in 36 de raze radiale, in unghiuri de 10 grade, care reprezinta 360 de grade. Cercurile concentrice se deseneaza la aceeasi distanta de fiecare, creand 8 demarcatii egale, ca mai inainte, considerand cercul interior ca fiind primul. Ganditi-va la ce reprezinta asta – e un desen bidimensional, al unei sfere tridimensionale, una dintre formele sacre, proiectata pe o suprafata. Se mai numeste si forma-umbra, iar proiectarea umbrelor este un mod sacru de a obtine informatii. De asemenea, graficul polar contine atat linii drepte (masculine), cat si circulare (feminine). Atat energiile feminine, cat si cele masculine interactioneaza in acelasi timp.

Daca desenezi numarul de aur, de la gradul 0 al graficului polar, va face o bucla peste tot, inainte de a ajunge din nou la 0, exact la cel de al optulea cerc. Veti afla ca numarul de aur trece prin 5 locuri specifice, inainte de a iesi in afara. Aceste locuri se afla acolo unde liniile circulare feminine se intalnesc cu liniile masculine. Se incruciseaza la 120 de grade, 190 de grade, 240 de grade, 280 de grade, iar apoi sare la 360 sau inapoi la 0, in functie de cum privesti.

Ceea ce e interesant este ca asta creeaza atat o secventa binara, cat si sirul lui Fibonacci. Daca privesti cercurile radiale din centru, ele trec prin 1, 2, 3, 5 si 8. Asta este sirul lui Fibonacci! Dar mai trece si prin 2, 4 si 8. Pai asta este binar! Voi analiza, in special, secventa binara, deoarece ceea ce afli este foarte fain. Daca desenezi linii de la cercul cel mai exterior, pana la linii unde se formeaza secventele binare, obtii aceasta imagine. Este un triunghi echilateral. Daca continui spirala, in spre exterior, va continua sa atinga exact acelasi puncte si va forma continuu, triunghiuri echilaterale mai mari.

Hai sa abatem putin, ca sa va arat ceva interesant. Un om care se numeste Keith Critchlow a descoperit ceva foarte important pentru intelegerea geometriei muzicii. Mai intai, el a desenat o linie printr-un triunghi echilateral, apoi a masurat mijlocul liniei mediane si a desenat o linie pana la varful marginii de sus si apoi in jos, pana la coltul de aici. A repetat chestia asta, pe partea cealalta. Puteti face acest lucru, pe oricare dintre parti. Prin desenarea acestei forme micute si ciudate, el a descoperit ceva foarte important.

El spune: continuati asa si fiecare proportie succesiva va fi media armonica dintre proportia anterioara si lungimea totala, iar toate aceste proportii vor avea semnificatie muzicala: ½ este octava, 2/3 este cincime, 4/5 este terta majora, 8/9 este ton intreg si 16/17 este jumatate de ton. Cu alte cuvinte, el a descoperit geometriile muzicale – sau, cel putin, un aspect al lor.

Apoi, el a incercat sa o masoare in alt mod, pornind de la un alt punct al liniei centrale, la ¾ si a descoperit ca masuratorile erau 1/7, 1/4, 2/5, 4/7, 8/11 si 16/19 – toate aceste numere sunt semnificative in muzica. Asta e foarte interesant – inseamna ca armonicele muzicale sunt legate, intr-un fel, de proportiile acestei mediane, care trece printr-un tetraedru.

Revenind la graficul polar, vezi imediat ca acest desen are o valoare mult mai mare. Nu doar atat, ci este chiar mai usor sa faci masuratorile, gratie graficului polar. Poti sa tragi o linie direct prin desenul de pe grafic si vei obtine linia din centru.

Aceasta informatie va duce la ani-lumina fata de ceea ce v-am aratat pana acum. O echipa de cercetare a descoperit ca poti trasa aceste linii, nu doar din centru, ci din fiecare punct nodal din partea superioara a triunghiului, obtinand astfel toate armonicele existente. In esenta, asta inseamna ca oriunde liniile drepte si cele curbe se intalnesc, de la 0 la 120 de grade, daca incepi sa trasezi tiparul, vei obtine toate sistemele armonice cunoscute. Nu doar cele de pe claviatura vestica, ci si pe cele estice si chiar unele care nu au fost niciodata folosite. Deoarece nu sunt muzician, nu prea mai am ce sa va arat, legat de acest subiect, dar chiar as vrea sa vad ce ar putea face un muzician, cu aceasta cunoastere.

Va aduceti aminte ca, atunci cand am vorbit despre spirale, am spus ca in natura ele calatoresc in cuplu – de obicei, masculin si feminin. Deci, pe acest grafic polar, daca ar fi sa copiezi natura, nu desenezi doar o spirala, ci doua. Cand faci asta, obtii aceasta imagine, care asa cum am mentionat in Lectia 7, este un tetraedru stelat, inscris intr-o sfera si care mai este cunoscuta si ca Steaua lui David.

Va aduceti aminte de fata de pe Marte? Bineinteles, NASA ne spune ca este doar o formatiune aleatorie, de pe suprafata planetei. Dar, foarte aproape de fata, se afla cateva piramide si alte structuri antropomorfice. Stiu la ce va ganditi! Oare de ce Dumnezeu vorbesc eu, brusc, despre asta? Pai, Richard Hoagland si colegii sai, au studiat mult timp ca sa descifreze mesajul de la suprafata Planetei Rosii. Vreti sa stiti care e mesajul? E un tetraedru stelat, inscris intr-o sfera! Dumnezeule, nu-i asa?

E o nebunie, dar una edificatoare din prisma acestei noi informatii despre ceea ce reprezinta cu adevarat. Inauntrul tetraedrului stelat intra perfect inca unul. Putem inscrie din ce in ce mai multe tetraedre stelate, inauntrul sau in afara celorlalte tetraedre stelate, la fel cum spirala Raportului de Aur poate sa se desfasoare la infinit, in jurul graficului polar, la scala mai mare sau mai mica. Observati cum tetraedrele mai mici se desfasoara perfect in jurul acestei sfere! Ia uitati-va! Daca desenati sfere de aceeasi marime, cu centrul in varful fiecarui tetraedru stelat, ghiciti ce apare? Fructul Vietii! S-a intors! Egiptenii spun ca aceasta forma este una din cele mai sacre si mai sfinte din intreaga existenta! Bineinteles, deja am discutat despre unul dintre sistemele sale informationale, in lectia 6. Ceea ce tocmai ati vazut este cel de al doilea, dar in ordine inversa. Asta inseamna ca toate informatiile din muzica – armonicele, sunetele si spiralele – apar din aceasta imagine. Si nu doar astea, ci si lumina, sistemele dimensionale functioneaza la fel ca armonicele – despre asta am discutat deja in lectiile 2, 7 si 9. Asta inseamna ca informatia geometrica despre lumina si dimensiuni este si ea legata de tetraedru stelat si de tipare.

Ceea ce tocmai ați văzut este ce-a dea doua descoperire din tiparele rotaționale ale creației. Este geometria din inima creației.

Acum putem vorbi despre dimensiuni.

Aceste roti sunt printre cele mai vechi simboluri cunoscute. Singurele locuri in care au fost descoperite se afla in unele morminte egiptene, foarte vechi. De obicei, sunt grupate in grupuri de 4 sau 8 si nimeni nu stie ce sunt. Chiar si cei mai faimosi egiptologi nu au nicio idee. Dar asta este o dovada ca egiptenii nu doar stiau de Floarea Vietii, ci si ca o traiau. Astazi va voi arata ce reprezinta aceste roti si, in lectiile urmatoare, vom patrunde mai adanc in tainele acestei dezvaluiri. Dar mai sunt multe de acoperit, pana acolo. Pe scurt, dezvaluirea arata asa. Da, e ametitor!

Deci, in desenele cu aceste roti, se afla sapte persoane cu capete de animale. Ele sunt numite Neteri si fiecare are un oval portocaliu deasupra capului. Sunt denumite Ouale Metamorfozei. Neterii ne arata un anumit stadiu din procesul de inviere – care este o schimbare biologica rapida, intr-o alta forma de viata. Stiu ca nu e tipul normal de inviere. Dupa cum vedeti aici, schimba directia cu un unghi de 90 de grade. Facand asta, ei schimba dimensiunea. Vedeti, nivelele dimensionale sunt separate prin unghiuri de 90 de grade. Notele muzicale sunt separate prin unghiuri de 90 de grade. Si chakrele au tot unghiuri de 90 de grade. E un numar care tot apare. Probabil ca acum a sosit momentul sa convenim asupra a ceea ce inseamna dimensiune. Dimensiunea a treia, a patra, a cincea – despre ce vorbim? Cei mai multi oameni se gandesc la dimensiuni, ca la o relatie intre timp si spatiu – axele x, y si z si, cu timpul care este, cea de a patra. Nu despre asta vorbim aici. Diversele nivele dimensionale sunt mai mult legate – mai mult decat orice altceva – de armonice si de muzica. Pianul are 8 chei muzicale, de la Do la Do. Aceasta este octava obisnuita. Intre ele se afla 5 chei negre. Toate acestea creeaza impreuna, scala cromatica, adica cele 13 note. De fapt, sunt 12, iar cea de a treia este prima din urmatoarea octava. Deci, de la un C la celalalt, sunt de fapt 13 pasi si nu 8. Acest lucru se coreleaza si cu sistemele de 7, 8 sau 13 chakre, pe care le-am mentionat in lectia 2.

Avand toate acestea in minte, vreau sa va arat o unda sinusoidala. Undele sinusoidale corespund luminii, spectrului electromagnetic si vibratiilor sonore. Cu totii cunoastem asta, foarte bine. In toata aceasta realitate in care ne aflam, toate lucrurile au la baza, unde sinusoidale. Nu exista nici o exceptie, decat poate spiritul si vidul. Fizica cuantica si mecanica cuantica privesc tot ce exista in realitate, in unul din aceste doua moduri. Puteti sa priviti orice, in felul acestea. Sa luam de exemplu, computerul la care priviti acest video – e facut din particule minuscule ca atomii sau puteti sa uitati complet de ideea asta si sa va uitati la el ca la vibratie – forma unda; sau campuri electromagnetice sau sunete. Daca il priviti ca pe niste atomi, legile par sa se potriveasca acestui model. Si daca priviti la forme de unde, legile par sa se potriveasca acestui model. Ambele sisteme apar din Floarea Vietii. Unul dintre ele este cel la care tocmai ne-am uitat – Fructul Vietii, Cubul lui Metatron si restul, iar celalalt este aceasta frumoasa imagine dezordonata. Ma doare capul, doar cand ma uit la ea. Totul de pe lumea asta este o forma-unda. Sau poate fi vazuta ca sunet. Toate lucrurile: corpurile noastre, planetele, absolut totul este o forma-unda. Daca alegi acest mod de a privi realitatea si o suprapui peste realitatea armonicelor muzicale, putem incepe sa vorbim despre dimensiuni.

Nivelele dimensionale nu sunt altceva decat ritmuri de lungimi de unda, de baza diferite. Singura diferenta dintre aceasta dimensiune si celelalte este lungimea de baza a formei-unda. E ca la radio. Rotesti butonul si dai peste o lungime de unda. La fel e si cu dimensiunile. Daca schimbi lungimea de unda a constiintei tale si, prin asta, toata lungimea de unda a tiparului tau corporal din acest univers, pur si simplu dispari din aceasta lume si apari in cea cu care te-ai acordat. S-a teoretizat ca lungimea de unda de baza, in care traim in acest moment este, probabil, 7,23 cm. Exista cateva explicatii pentru asta. Intr-un sens spiritual, 7,23 este sunetul OM – sunetul hindus al Universului. Poate din acest motiv, incantarea cuvantului OM este o unealta atat de puternica in meditatie. In plus, daca masori distanta dintre ochi, la mai multi oameni, distanta medie este 7,23. La fel e si distanta dintre varful nasului si varful barbiei. Si distanta dintre muchiile palmelor este aceeasi.

La fel e si distanta dintre chakrele noastre. Distanta asta de 7,23 se afla peste tot in corpul nostru, pentru ca ne aflam in aceasta dimensiune. Mai exista si un alt motiv. Laboratoarele au descoperit aceasta lungime de unda, cand au stabilit sistemul de microunde in SUA. Au dat peste electricitate statica, in sistemul lor, deoarece au ales o lungime de unda putin mai lunga decat 7,23. Pentru a scapa de electricitatea statica au facut ceva de pe urma careia, noi, ca planeta, inca suferim. Au crescut puterea cu peste 50.000 ori peste ceea ce avem nevoie, in mod normal, iar asta a creat un camp foarte puternic. Asa ca, lungimea de unda 7,23 nu interfereaza. Acestea sunt motivele pentru care cred ca 7,23 este lungimea de unda a dimensiunii noastre. Cu cat urci mai mult, in nivelele dimensionale, lungimea de unda se scurteaza, iar energia creste. Daca cobori, lungimea de unda creste, iar energia descreste, devine mai densa. Asa cum e si la pian, exista un spatiu intre note: atunci cand atingi o nota, stii cu siguranta unde se afla urmatoarea nota. In acest Univers al formelor-unda, exista un loc foarte precis unde se afla urmatorul nivel dimensional. Este o lungime de unda specifica fata de aceasta.

Cele mai multe culturi din cosmos inteleg baza acestui lucru si stiu cum sa schimbe dimensiunile. Totusi, datorita unor evenimente care au avut loc acum 13.000 pe Pamant, noi am uitat. Dar suntem pe cale sa ne aducem aminte. Deci, daca privim fiecare nota din scala cromatica, ca un cerc, avem 13 cercuri. Fiecare cerc reprezinta o cheie/clapa de pian alba sau neagra. Cercul colorat de la sfarsit este cel de-al treisprezecelea si cel care incepe urmatoarea octava. Cercul acesta de aici reprezinta dimensiunea a treia. Aici suntem noi. Cercul urmator este dimensiunea a patra. In lectia a 3-a, am vorbit despre channelling – de obicei, aici se afla fiintele care fac channelling. Tot aici explorezi cand esti proiectat astral sau visezi lucid. Acum va dati seama ca sistemul muzical urca si coboara la infinit – octave ale octavelor ale octavelor. Teoretic, asa se intampla si in Univers. Un spectru infinit de universuri, in ambele sensuri – in sus si in jos. Ei, hai! Credeam ca Universul nostru este mare. Dar Universul nostru, asa cum il stim, este doar o dimensiune.

Poate ca ati auzit oameni vorbind despre 144 de dimensiuni si cum acest numar se leaga de alte subiecte spirituale. Acest numar apare, deoarece o octava are 12 note si 12 tonuri intre fiecare nota. 12×12=144 nivele dimensionale. Pentru a fi mai clar, exista 12 dimensiuni principale si 132 de dimensiuni mai mici, in fiecare octava. Sa fiu sincer, cred ca aceasta progresie este infinita.

Diagrama la care ne uitam acum, reprezinta o octava. Cea de a treisprezecea nota se repeta si dupa ea urmeaza o alta octava.

Mai vreau sa va arat asta. Cand ma uitam, de curand, la emisiunea TV Extraterestri antici [difuzata si in Romania, pe History Channel] si la faptul ca unele dintre popoarele indigene comunica cu aceste fiinte din dimensiuni mai inalte, celui care lua interviul i s-a spus ca: Au fost mereu aici. Chiar aici unde stam acum. Dar tu nu ii vezi. Sunt intr-o alta frecventa. Nimeni nu a inteles ce inseamna asta. Asta aduce o perspectiva noua asupra chestiei asteia, nu-i asa?

O apocalipsa reprezinta revelarea a ceva ascuns majoritatii omenirii, intr-o era dominata de falsitate si de conceptii gresite.

Astazi vom vedea o alta modalitate prin care oamenii cresc prin Phi si, in loc sa ne uitam la el, in interiorul corpului, vom privi in afara lui si la semnificatia sa pentru noi, in aceste timpuri cruciale in istoria umana.

Va aduceti aminte de Fructul Vietii? Aceasta este baza pentru cele 13 sisteme informationale, care ies din Floarea Vietii, tiparul creational pentru tot. Primul sistem creeaza solidele platonice – cele care creeaza structura, peste tot in Univers. Al doilea sistem a fost baza modului in care vibratia, sunetul, armonicele, muzica si materia sunt toate corelate in intreaga creatie. Astazi vom studia cel de-al treilea sistem, iar Fructul Vietii ne va revela singur, acest proces. Acest sistem se numeste cercurile si patratele constiintei umane. Este ceea ce chinezii au numit inscrierea patratului in cerc si inscrierea cercului in patrat.
Va reamintiti discutia despre solidele platonice, din Lectia 6? Acolo am explicat ca exista 5 forme din care provin si se formeaza toate celelalte forme si orice materie. V-am aratat ca toate se incadreaza perfect intr-o sfera, fiecare atingand-o cu colturile sale. Pai, mai exista o alta forma care poate face acest lucru – este o caracteristica pe care doar unul dintre solidele platonice le are si care il face cu adevarat special. Este vorba despre cub – in interiorul lui poti incadra fiecare solid platonic, unde cel putin o margine sau un punct va atinge perfect, interiorul cubului. Taind cubul in forme diferite, poti crea toate celelalte forme. Datorita acestei caracteristici, cubul este, in esenta, tatal tuturor formelor – este o forma masculina. Iar sfera este mama tuturor formelor – este o forma feminina.
Toate nivelele de constiinta din Univers sunt integrate intr-o singura imagine din geometria sacra. Este cheia spatiului, a timpului si a dimensiunii, dar si a constiintei insasi. Fiecare nivel este o imagine geometrica sau o lentila prin care priveste spiritul, pentru a vedea Realitatea unica, dar din care rezulta o experienta total diferita. La oameni, aceasta imagine este cercul si patratul. Asta facea Leonardo da Vinci atunci cand a desenat astaiar eu va voi arata ce reprezinta aceasta combinatie dintre cerc si patrat.
Daca inscrii perfect un cerc intr-un patrat si continui, punand un alt cerc intr-un alt patrat, fiecare cu acelasi diametru la o raza distanta fata de toate partile, spre exterior, obtii un desen care arata cam asa. Vei observa inca de la primul cerc si patrat, ca se potrivesc perfect unul in celalalt. Asta se intampla si cu cel de al doilea cerc si cel de al doilea patrat. Apoi, patratele incep sa penetreze cercurile – forma masculina incepe sa interactioneze cu forma feminina.
De ce este asta, important? Pai, cercurile si patratele incep sa se apropie de proportia Phi. Vedeti voi, atunci cand circumferinta unui cerc este egala cu perimetrul unui patrat, se ajunge la proportia Phi. Deci, asa cum se vede in aceasta diagrama, la cel de al patrulea patrat si cel de al cincilea cerc, incepe sa se formeze proportia phi. Este aproape, dar nu e perfecta. Diferenta e de doar 0.6. Apropo, masor in radii. Cercul interior are raza egala cu 1, asa ca este de 2 de jur imprejur, apoi urmatorul este 4, apoi 6, 8,10 si asa mai departe.
Oricum, acesta de care am vorbit se apropie de proportia Phi, apoi se desincronizeaza si ramane asa o perioada si apoi BUM! Din nou se apropie de o alta proportie Phi. De data asta, diferenta e de doar 0.52, chiar mai aproape de perfectiune decat precedenta. Asta continua la nesfarsit – daca am continua sa desenam la infinit, de fiecare data se va sincroniza, apoi se va desincroniza pentru cateva cercuri si patrate, apoi, pana la urma se va apropia si mai mult de proportia Phi, decat data trecuta.
Acum vom vorbi despre trei nivele de constiinta primare. In esenta, ele reprezinta cine am fost, cine suntem si cine vom deveni. Le-am denumit primul, al doilea si al treilea, ca sa fie mai usor de inteles despre ceea ce vorbim. Vechii egipteni erau foarte preocupati de aceste trei nivele si mult din cultura lor se bazeaza pe aceasta informatie. Fiecare dintre aceste nivele are propriile lui lentile geometrice, care arata cam asa. Vom reveni curand la asta.
Acesta este primul nivel de constiinta si acesta este cel de-al treilea. Noi nu ne aflam la nici unul dintre aceste nivele Phi, de pe acest grafic cu cercuri si patrate. Noi ne aflam, aici, la cel de al doilea nivel de constiinta. Ne aflam la cel de al 5-lea patrat relativ, fata de cel de-al saselea cerc. Am spus de ceva vreme, ca ne aflam la un nivel dizarmonic si ca e o chestie prin care trecem ca specie. Acum incepe sa vedeti imaginea mai ampla, a ceea ce vreau sa spun. Motivul pentru care este dizarmonica, e ca nu se apropie de proportia Phi. Nici macar pe departe. Nivelele dizarmonice sunt importante, deoarece ele creeaza puntea peste golul creat dintre nivelele pure, Divine. Cu toate acestea, atunci cand o specie se afla aici, trebuie sa intre si sa iasa cat mai repede posibil, altfel se vor distruge pe ei si tot ce e in jurul lor, incredibil de repede. Puteti vedea ca acest lucru se intampla azi peste tot in lume, deoarece ne aflam chiar la sfarsitul ei si totul in jurul nostru se prabuseste. Am mai discutat asta inainte, mai ales in Lectia 1 si 2.
Deci, acesta este motivul pentru care ne aflam in aceasta combinatie de cerc si patrat si nu intr-o alta combinatie a patratului cu alt cerc. Daca iei patratul si il rotesti intr-un unghi de 45 de grade, creezi, de fapt, o punte. Ea ne conecteaza cu doua nivele armonice de existenta. Trecem dintr-o stare de fiintare in alta – dar, de data asta, mai aproape de Sursa. Este un timp foarte incitant pentru noi.
Lasati-ma sa va arat asta. Marea piramida este construita asa. Camera de aici se numeste Camera Regelui. Daca tai piramida pe orizontala, la nivelul Camerei Regelui – care era camera principala pentru initiere – si rotesti partea de sus cu 45 de grade, rezulta aceeasi imagine ca si cea a nivelului nostru de constiinta. Exista un motiv pentru asta. Marea piramida este instrumentul cheie, prin care i se permite omenirii sa atinga cel de-al treilea nivel de constiinta – atat ca specie, cat si la nivel individual. De fapt, acesta este, partial, motivul pentru care marile piramide au fost initial create. Totusi, haideti sa vorbim mai mult despre aceste nivele.
Deci, ceea ce a desenat Leonardo, este, de fapt, primul nivel de constiinta. Vedeti cum a ascuns aceste linii, in desen? Daca completezi aceasta retea, rezulta o retea 8*8. Este aceeasi retea de 64 de patrate, de la primul nivel al retelei. Daca masori in raze, este o retea 8*8. Totusi, cercul are o circumferinta de 10 radii, asa ca numim acest prim nivel,  8*10. Aici ne-am aflat noi. Dupa Thot – un maestru inaltatcare a furnizat o mare parte din aceste informatii – acest prim nivel este cel in care constiinta a inceput pentru prima data sa fie constienta de sine. Cel de al doilea nivel are 10 patrate de-a lungul patratului mare si cercuri cu 12 razeasa ca il vom numi 10*12. Aici ne aflam noi acum. Acesta este cel de al treilea nivel, denumit si Constiinta Christica. Este 14*18.
In geometria sacra, exista un motiv pentru orice. Nimic, absolut nimic nu se petrece fara un motiv. Totul este interconectat. Din toata gama de posibilitati, de ce constiinta umana a inceput sa fie constienta de sine, atunci cand cel de-al patrulea patrat s-a armonizat cu cel de-al cincilea cerc? Pai sa suprapunem o secunda! Fructul Vietii peste primul nivel…ia uitati-va! Se potriveste perfect cu cel de-al patrulea patrat si al cincilea cerc! Vedeti perfectiunea vietii? Tiparul Fructului Vietii a fost tot timpul ascuns sub acest tipar. Se suprapun perfect unul peste celalalt. In viziunea emisferei  drepte asa se explica de ce constiinta a inceput sa fie constienta de sine intre cel de-al patrulea patrat si cel de-al cincilea cerc – aceasta imagine sacra era parte din tipar! Fructul Vietii a fost terminat exact in momentul in care a aparut prima proportie Phi si atunci cand apare Phi, constiinta trebuie sa se manifeste intr-un mod nou.
De-a lungul timpului, multor invatati le-a fost greu sa descifreze secretul din spatele a ceea ce vrut Leonardo sa spuna, in desenul cu Omul Vitruvian. El ne arata constiinta umana. Ne aflam aicil, a primul nivel. Exista un om care a desenat totusi nivelul nostru. Da Vinci a studiat lucrarile unui om numit Vetruvius, care a trait cu 140 de ani inainte lui – de aici provine denumirea de Omul Vitruvian. Vitruvius chiar a desenat un desen propriu al constiintei, care arata asa. In acesta, cercurile si patratele sunt ascunse, mai putin evidente decat in desenul lui Da Vinci. Indiferent de asta, se afla acolo si aceasta este combinatia actuala de patrate si cercuri, din jurul corpului nostru. Acest desen contine si proportiile exacte ale MerKaBei, unul dintre cele mai importante sisteme energetice din jurul corpului uman, asemanator modului in care chakrele reprezinta unul dintre sistemele energetice din interiorul corpului. Mai contine si diamantul care include omul de la cap la picioare – adica, aceeasi imagine pe care am vazut-o pe graficul constiintei, dar si in marea piramida. Este inca o dovada ca asta este ceea ce Vitruvius voia sa ne demonstreze, cand a creat aceasta imagine.
Deci, aici avem desenele primelor doua nivele de constiinta. Din cate stiu eu, nu exista nici un desen pentru cel de-al treilea. Daca exista, este sigilat si ascuns undeva si probabil ca e unul dintre desenele cele mai sacre din lume.
Bine, stiu ca discutiile despre geometrie pot fi putin plictisitoare…atat de multe cercuri, proportii si tot restul. Daca e ceva despre care ati vrea sa aflati mai multe, va ofer carti despre Floarea Vietii in format pdf, la comentarii. Informatiile aceste pot fi gasite chiar la inceputul volumului 2 si multe, multe altele. Probabil as putea sa fac 4 sau 5 lectii despre geometriile corpului uman si tot nu as epuiza subiectele despre care vreau sa vorbesc. Dar informatia exista, daca vreti sa aflati mai multe.
Ultima parte a lectiei de astazi vom vorbi despre descoperirile mai recente, ale stiintei moderne. Asa cum am vazut in geometrie, acum ne aflam intr-o stare de fiintare dizarmonica. Dar ne apropiem de finalul ei. Facand asta, acum trecem intr-o stare de fiintare noua. Trecem de la nivelul doi de constiinta, la cel de al treilea, care se mai numeste si Constiinta Christica. Daca privim istoria Pamantului, pare ca intotdeauna facem salturi aleatorii. Exista intotdeauna piese lipsa din lantul evolutiei. Oamenii de stiinta spun ca nu au gasit toate fosilele, pe cand creationisti spun ca Dumnezeu le-a facut si deci fac parte dintr-un Plan Divin. Dar, privind la ceea ce tocmai am aflat despre constiinta, nu este logic ca evolutionismul si creationismul sunt parti ale aceleiasi monede?
Constiinta trece prin diferite stari de fiintare, apropiindu-se constant, mai mult si mai mult de Divinitate, de Phi. De fiecare data cand ajunge la un anumit nivel, face o schimbare biologica rapida, in ceva nou – asa cum facem si noi acum. Asta este ceea ce vechii egipteni numeau inviere si pe care am mentionat-o in Lectia a 7-a.
Ok, daca trecem cu adevarat printr-o evolutie a constiintei, ce se intampla in interiorul nostru? Asta inseamna ca, cu siguranta se petrec schimbari biologice, in miezul nostru, nu-i asa? A gasit stiinta moderna, schimbari mari, dar pe care le este frica sa le faca publice, deoarece ei cred ca vor produce panica? Pe scurt, da.
Un raspuns lung…
Ne schimbam.

Stiinta studiaza chestia asta, de vreo 10-20 de ani. Acum cativa ani, in New Mexico s-a organizat o conventie a geneticienilor din toata lumea, avand ca tema principala de discutie, mutatiile ADN-ului. Stiinta a recunoscut ca ne schimbam, dar nu cunosc rezultatul final. Prin geometria sacra, chiar putem incepe sa vedem unde mergem.

Cu 12 spirale activate, ai acces la de 10 ori multa informatie decat ai la 2, ca acum. Nu doar atat, dar cele 12 catene lucreaza in sincron cu cele 12 chakre, oferindu-i corpului, o cantitate imensa de energie. Vom deveni super-fiinte si vom fi capabili sa vedem si sa facem lucruri care acum par anormale, bizare sau chiar imposibile!
Potrivit articolului Imaginea mai ampla, scris de Susanna Thorpe-Clark, suntem schimbati fizic – din fiinte pe baza de carbon, in fiinte cu baza cristalina. Este ceva interesant, deoarece chiar am auzit de asta, acum, din mai multe channellinguri despre inaltarea si transformarea cristalina din miezul nostru. Mai intai, cei cu calitati paranormale ne-au spus despre asta, iar acum stiinta sustine si ea acest lucru.
Ceea ce stim sigur, este ca trecem printr-o schimbare. Astazi, cu asta vreau sa termin. In aproape toate textele vechi si in Biblie se vorbeste despre o mare schimbare si trezire. Biblia vorbeste despre venirea lui Christos. Asta este interesant, deoarece denumirea celui de-al treilea nivel al constiintei, este Christic. Nu am inventat eu acest lucru. Intram in constiinta Christica, dar asta nu inseamna ca Iisus va aparea, pur si simplu, cu un mare Eeeeiiiii!!!!, ci ca vom trece noi la nivelul de intelegere al constiintei lui Iisus. Este venirea lui Iisus, prin specia umana.
Ce sunt straturile superioare de ADN? Porțiunile din lanțul ADN-ului pe care știința de astăzi le-a identificat ca spiralele duble reprezintă doar componentele de la suprafața chimică, elementară și electrică a componentelor active din lanțul de ADN. Știința mai are încă până va înțelege spectrul multidimensional de manifestare a ADN-ului deși începem să ne reamintim. Analizată din exterior, amprenta umană de ADN va apărea întotdeauna ca având o formă de spirală dublă cu 2 catene în trei dimensiuni. Ceea ce nu se înțelege e că în interiorul spiralei duble se află și vor fi progresiv, din ce în ce mai multe catene de spirale duble care fuzionează unele cu altele. Pe măsură ce cunoașterea noastră despre spectrul multidimensional evoluează, la fel, va avansa progresiv și înțelegerea structurii și funcționarea ADN-ul.

O echipă de cercetători ruși care lucrează cu ADN-ul a demarat un proiect prin care să învețe progresiv, din ce în ce mai mult despre el împreună cu lingviști. Împreună s-au ”scufundat” în cele 90 de procente de ADN deșeu (DNA junk) pe care îi întrupăm în prezent. Descoperirile lor sunt extraordinare. Conform lor, ADN-ul nostru nu este responsabil doar pentru construirea corpului nostru ci este folosit și ca baza de date și pentru comunicare. Ei au descoperit ca cele 90 de procente de ADN urmează aceleași reguli ca și limbajul uman. Așa cum propozițiile, paragrafele și capitolele sunt structurate într-o carte la fel funcționează și ADN-ul nostru. (vezi video) Aceasta este prima spirala dublă de ADN – cea pe care știința vestică o studiază și care reprezintă o ”propoziție” din ADN. Cu toate acestea, dacă te dai înapoi și privești imaginea mai mare vezi ”paragraful”. Dacă te dai și mai înapoi vezi ”capitolul”. Și așa mai departe. Aceste spirale din ce în ce mai mari, se rotesc prin frecvențe și dimensiuni diferite ale realității iar asta le face greu de identificat pentru știința vestică. Știința vestică, în loc să privească așa ADN-ul (vezi video), taie bucăți de aici și le adaugă aici. E ca și cum ai lua cuvintele dintr-o propoziție și le-ai pune în altă propoziție pentru a verifica dacă se potrivesc și pot crea o noua energie, o nouă idee. Aceasta este natura ADN-ului nostru deșeu (junk DNA) pe care știința vestică nu îl înțelege de mult. ADN-ul nu este deșeu ci doar prost înțeles și nici folosit așa cum o facem acum datorită nivelul nostru dens de conștiință. Cu toate acestea începem să ne trezim și să reactivăm ADN-ul prin expansiunea continuă a conștiinței noastre și prin dorința de a ști mai multe. Chiar conștientizarea ADN-ului demarează activarea lui precum și conștientizarea Sinelor noastre Superioare, conexiunea cu totul și interconectarea unul cu celălalt.

De asemenea, suntem direct interconectați cu Pământul și existăm ca o parte din El. Ca un copil în pântecul mamei sale. Dacă mama pățește ceva, se creează o amprentă energetică care afectează copilul. Pământul este mama noastră și de aici vine denumirea de Mama Pământ. Câmpul nostru morfogenic există ca parte din câmpul morfogenic mai mare al Pământului. Dacă rețeaua energetică a Pământului, pățește ceva noi moștenim aceste probleme în propria noastră rețea. Anatomia noastră energetică seamănă exact cu cea a Pământului: avem chakre, meridiane, linii axiotonale și ADN. Dacă ceva afectează rețeaua planetei la fel se întâmplă cu ADN-ul fiecărei persoană de pe planetă. Acum ne aflăm într-un moment foarte important din istorie deoarece acum ne reamintim cum să regenerăm amprenta noastră organică originală pentru sănătate. Nu avem nevoie nici măcar de știință sau de echipamente complicate pentru a face asta. Ni se cere doar să învățăm cum să folosim ceea ce avem de când am venit aici. Trăind într-un spațiu al iubirii și al luminii, din inimă, într-un loc plin de stabilitate emoțională și sănătate putem să ne reactivăm din nou corpul de lumină. Făcând asta ne reconectăm cu frecvențele mai înalte ale ființei noastre.             Blocajele energetice vi se vor revela ca probleme din viața voastră: depresie, anxietate, accese de furie sau alte probleme personale în viață voastră care creează blocaje sau vă duc pe calea haosului sau a distrugerii. Și astea sunt blocaje energetice.

Institutul HeartMath a demonstrat că generarea de emoții pozitive facilitează o stare măsurată științific care se numește coerență psihofiziologică. Să despărțim în silabe: „psiho” vine de la psihologic=mental și emoțional iar fiziologic înseamnă „corp fizic”. Coerența este conexiune sistemică sau armonie. Adică, armonie între corp, minte și emoții.

Dacă sunteţi familiarizat cu cele 4 elemente, ştiţi că pământul este fizic, aşadar corp. Aerul este mental, deci minte. Apa reprezintă emoţiile iar focul este spiritul. Hearthmat a demonstrat ştiinţific că emoţiile pozitive şi sănătoase fac ca cele trei elemente să funcţioneze coerent, şi deşi ei nu analizează şi aspectul spiritual, nu mă îndoiesc că şi elementul foc se armonizează.

Într-un experiment desfăşurat la institut, ei au conectat un individ cu emoţii foarte haotice la scannere. Timp de 300 de secunde i-au măsurat respiraţia, variabilitatea ritmului cardiac, ritmul tensiunii arteriale iar după asta, individul conectat la scannere a făcut o tehnică denumită de Hearthmat tehnica rapidă de coerenţă care a activat sentimente de iubire şi apreciere. Instantaneu, toate cele 3 ritmuri s-au susţinut şi armonizat una pe alta şi au rămas aşa pe toată durata experimentului. Este important să subliniem următoarea notă – coerenţa nu este relaxare. Procesul relaxării este o stare în care nivelul energiei este scăzut, individul se odihneşte atât mental cât şi fizic, de obicei decuplându-se de orice proces emoţional sau cognitiv. Spre deosebire de această stare, coerenţa este o stare de calm, echilibru şi totuşi energizată şi sensibilă, foarte potrivită pentru funcţionarea şi interacţiunea cotidiană, inclusiv prestarea de sarcini care necesită acuitate mentală, concentrare, rezolvare de probleme şi luare de decizii dar şi activitate fizică şi coordonare. Aşadar, coerenţa este starea naturală în care îţi doreşti să fii tot timpul, dacă nu cumva te relaxezi, dar şi asta e tot bine! Deci, cum intri în starea de coerenţă? Respirând.

Respiraţia ta este intim legată de ritmul tău cardiac şi dacă te afli vreodată într-o stare mentală haotică, retrage-te pentru câteva secunde, concentrează-te pe respiraţie şi respiră profund. Hearthmath nu se concentrează foarte mult pe tehnici speciale de respirat ci pe faptul că alături de respiraţie, emoţiile pozitive şi iubitoare vă readuc în starea de coeziune. Ei spun că nu e foarte necesar să ne concentrăm tot timpul asupra respiraţiei dar este foarte util să ieşim din starea de haos şi să ne aliniem din nou. Respiraţia este un alt subiect imens iar eu personal vă recomand să vă concentraţi pe respiraţia voastră în timpul meditaţiilor. Concentrarea pe respiraţie şi pe inimă este o cale minunată de a intra într-un spaţiu al tăcerii şi mai profund în noi înşine.

Acum, de-a lungul istoriei antice, în multe, multe sisteme de credinţe şi religii, inima a fost întotdeauna considerată centrul fiinţei, sursa înţelepciunii spirituale, a intuiţiei, gândirii, emoţiilor şi conexiunii cu divinul. Vechii egipteni credeau că toată gândirea şi viaţa provine din inimă şi din acest motiv ei aruncau creierul faraonului, după moartea acestuia iar inima o păstrau în interiorul corpului. Gândirea ştiinţifică vestică consideră inima doar o pompă dar cu toate acestea, de câteva decenii ştiinţa a început să facă cercul complet în înţelegerea a ceea ce aceste civilizaţii străvechi cunoşteau şi gândeau. În domeniul neurocardiologiei, oamenii de ştiinţă au descoperit că inima are propriul sistem nervos intrinsec – o reţea de celulele neuronale cu 40.000 de neuroni. Acest lucru oferă inimii abilitatea de a simţi independent şi de a procesa informaţie, de a lua decizii chiar de a demonstra un anumit tip de învăţare şi memorare. Inima este cu adevărat un sistem inteligent. S-a mai descoperit că inima este şi o glandă hormonală, producând şi secretând nenumăraţi hormoni şi neurotransmiţători care afectează profund creierul şi funcţionarea corpului. Printre aceşti hormoni se află şi oxitocina, cunoscută foarte bine ca iubire, sau hormonul unificator. De asemenea, ştiinţa începe să înţeleagă că câmpul electric din jurul inimii afectează profund nu doar pe câmpul uman ci şi pe ceilalţi din jur. Cercetările au mai demonstrat că inima este componenta cheie a sistemului emoţional.

Acum ştiinţa a înţeles că inima nu doar răspunde la emoţii ci şi transmite semnale care afectează calitatea trăirii emoţionale moment cu moment, dar şi joacă un rol cheie în accesarea intuiţiei noastre.

La şcoală am fost învăţaţi că inima răspunde constant la ordinele transmise de creier, dar se vorbeşte mai puţin despre faptul că creierul primeşte chiar mai multe ordine de la inimă! Noi am făcut invers! Mai mult, semnalele transmise au un efect semnificativ asupra funcţionării creierului – influenţează procesarea emoţională dar şi alte funcţii cognitive înalte ca de exemplu atenţia, percepţia, memoria şi rezolvarea de probleme.

Ghidează-te după inimă, nu după creier. Atunci când permiţi emoţiilor negative să te cuprindă, te deconectezi de abilitatea ta de a gândi clar, de a-ţi reaminti, de a învăţa lecţiile, de a raţiona şi de a lua decizii eficace. Acest lucru explică de ce acţionăm deseori când suntem stresaţi impulsiv şi neînţelept. Semnalele inimii au un efect profund asupra creierului în desfăşurarea emoţiilor pozitive şi negative.

Trăieşte în inimă deoarece inima este centrul conştiinţei unităţii, în timp ce creierul este centrul conştiinţei dualităţii. De la căderea noastră în conştiinţă, am căzut din conştiinţa inimii în cea a creierelor şi toate deciziile s-au luat de aici. Făcând acest lucru, ne-am polarizat şi ne-am pierdut conexiunea cu conştiinţa universală numită unitate. Această schimbare în conştiinţă pe care o experimentăm acum, este plecarea/mişcarea din creier înapoi în inimile noastre, unde odată am cunoscut şi înţeles iubirea necondiţionată şi universală pentru tot şi toate, indiferent de cine erau sau ce pagube au provocat altora sau lor înşile.

Din acest motiv, inima este atât de importantă acum. Trăieşte în inimă – este poarta ta către divin!

Torul este o parte fundamentală din natură. Este atât de fundamentală încât știința de astăzi a demonstrat că, într-un fel sau altul, totul se mișcă în această formă. Inclusiv noi. Simplu spus, torul este un sistem auto organizat care aduce totul în unitate, extinde energia în jurul său apoi revine la punctul inițial din centru. Apoi o ia de la capăt. În fizica cuantică, matematică și în general în toate științele această geometrie chiar începe să umple golurile în înțelegerea modului în care geometria sacră chiar reprezintă geometria vieții. Este o geometrie care respiră. Are viață în ea însăși.

Inimile noastre sunt primele și cele mai bune exemple de tor. Din inimă pleacă tot. Energia din inimile noastre curge în exterior într-un tipar toroidal și este primită în același mod. În acest fel tot ceea ce trimitem din iubire ne afectează imediat. Cu alte cuvinte, emanațiile noastre de iubire sunt un dar pentru voi la fel de mult cum sunt pentru Universul din jurul vostru.

În natură această formă e peste tot: în portocale, în mere, în jurul tornadelor. Câmpul magnetic al Pământului este un exemplu foarte bun. La fel funcționează și atmosfera planetei. Oamenii de știință contemporani nu prea au luat în serios conceptul de Pământ gol în interior deși acest concept explică multe idei despre Pământ pe care în prezent nu le înțelegem în ciuda tuturor teoriilor noastre. Ideea Pământului gol în interior funcționează la fel și demonstrează că planeta noastră a fost contruită din interior ca un tor. Pământul este multidimensional așa că putem avea atât un miez de fier fierbinte cât și un interior gol 5D. Cei care vor să afle imediat mai multe uitați-vă la Pământul gol în interior HD pe youtube.

Să mergem mai departe. Cu toții cunoaștem principiul universal: ”Cum e sus așa e și jos”. S-a descoperit că torul poate fi chiar de dimensiunea galaxiilor. Chiar și atomii au această geometrie. Pur și simplu, e peste tot. Această expresie specifică arată cum ar trebui să fie viață. Toată energia care iese din centru, se extinde spre tor astfel încât acesta se alimentează singur. Mai are și capacitatea de a da și altor sisteme toroidale, practicând astfel deschis primitul și oferitul. Chiar descrie un standard pentru cum ar trebuie să fie făcute lucrurile. Și noi putem să-l reflectăm și să îl folosim în viețile noastre.

Atunci când dai și primești deschis permiți energiei tale să devină toroidală. Dacă ne uităm la interacțiunile noastre unul cu celălalt începem să vedem natura primitului și oferitului. Dacă schimbăm modul în care primim și oferim celorlalți, ne oferim nouă înșine șansa de a primi ca feed-back ceea ce emanăm cu adevărat. Acest lucru permite existența unei tranzacții de energie iluminate între noi și permite tuturor comunicărilor noastre să rezoneze cu acel câmp toroidal al iubirii. Iubirea nu este doar un sentiment. Este o vibrație și o frecvență care conectează toate lucrurile.

Vibrația pură care emană din propria inimă și care unește armonios toate lucrurile este vibrația universală pe care noi o numim iubire.

Dacă primești Floarea Vieții în 2 dimensiuni e destul de greu să observi că în 3 dimensiuni și ea este tot un tor. Aduceți-vă aminte că Floarea Vieții este toată geometrie. Torul este și el unul din tiparele creației care iese din ea sau mai degrabă chiar este această formă. E foarte importantă în înțelegerea întregului. Chiar și Nicola Tesla a lucrat cu această formă geometrică și cu ajutorul ei a descoperit un mod de acces la energie liberă pentru toată planeta. Bineînțeles, toate corporațiile din lume vroiau să obțină în continuare venituri din taxarea energiei. Între ei și întreaga guvernare din SUA s-a distrus toată uimitoare muncă a lui Tesla. Am mai discutat puțin despre asta în Lecția 15 iar acum putem să mai aprofundăm puțin. Institutul Hearth Math de la Universitatea Standford au demonstrat științific că în jurul inimii fizice se află 2 câmpuri toroidale, unul în interiorul celuilalt, conectate cu Spațiul Sacru și cu Spațiul Mic din Inimă. Greg Braden a lucrat foarte mult ca să explice acest lucru lumii moderne iar Drunvalo Melchizedek s-a concentrat foarte mult să învețe că acestea sunt cele mai importante informații despre înălțarea fizică. Asta face parte cu adevărat din cunoașterea care umple golurile dintre știință și spiritualitate.

China face unele lucruri cu adevărat uimitoare. Acolo există spitale dedicate total lucrului cu prana și cu energiile și nu corpului fizic al pacienților. Într-un experiment dintr-un spital chinezesc, vedem cum știința mantrelor este folosită pentru a vindeca de cancer o femeie în doar 2 minute și jumătate. O mantră este un sunet sacru sau o incantație care accesează o formulă energetică pentru rugăciune sau meditație. Mantrele ne permit să ne conectăm cu Sursa noastră și emit o frecvență audibilă care ne concentrează mințile pe sunet și astfel cu Sursa. Incantând din inimă acești doctori își permit să se concentreze pe realitatea în care această femei este deja vindecată. Făcând acest lucru mintea este depășită și trece peste limitele normale ale realității. Ca intenție, curge ca un tor înăuntru și în afara Sursei din care se emană însăși realitatea. Cei care au fost sceptici la ideea de auto-vindecare prin intenție, acest clip demonstrează că nu este doar o idee plauzibilă ci foarte reală. Trebuie doar să înțelegem de ce și cum funcționează. Dacă ești sceptic și încerci, vei obține aceleași rezultate sceptice. Dacă încerci dintr-un spațiu adevărat și pur, totul e posibil.

Nassim Haramein a făcut recent un documentar care se numește ”Gaura Neagră” despre care am discutat în Lecția 18. El a muncit foarte mult și a dus înțelegerea spațiului într-un teren complet nou. El a demonstrat că spațiul din centrul torului este pur și simplu, punctul singuralității, al infinitului. Este spațiul în care se află, cu adevărat, toată conștiința. Este un spațiu în care toate lucrurile sunt interconectate. În fizica modernă, conștiința și viața nu intră în ecuațiile științifice. Oamenii de știință ruși duc cunoașterea despre înțelegerea vieții la noi nivele și chiar au început să umple golurile din înțelegerea gravității. Modelul nostru vestic nu este construit pe înțelegerea gravității dar rușii au construit modele care demonstrează armonic că aceasta este un câmp conștient, un câmp informațional de iubire care ține toate lucrurile interconectate. Este foarte profund. Chiar și fizica cuantică începe să vadă aceste informații într-un nouă lumină. Vă aduceți aminte că în Lecția 18 am vorbit despre Vectorul Echilibrium. Această formă de tor și cubul-octoedru merg mână în mână. E aspectul feminin și masculin. Atunci când vectorul echilibrium este folosit în știință el oferă acces la o cantitate imensă de energie prin conectarea cu câmpul unificat al Sursei. Punctul zero. Câmpul conștiinței de care acum știința știe că unește toate lucrurile. Înțelegând torul și natura unității putem să ne conectăm cu noi înșine în legătură cu Totul.

Să ne reamintim de asemenea că dacă luăm în considerare faptul Universul și tot ce se află în el este o reflecție a acestui tipar toroidal putem să ne eliberăm mințile de perspectiva că există separare. Chiar și vidul sau găurile negre conțin existența a tot ceea ce se presupune că există în afara lor. Acest lucru se reflectă în natura psihică a celor care atunci când meditează se scufundă în vidul conștiinței și a celor care ating conștiența divină care include unitatea întregii vieți în iubire. Unul este totul și totul este unu!

În tor, în punctul singularității – oriunde se află conștiința – este reprezentarea cea mai pură a întregului. Întregul câmp iese și revine la sursa sa inițială. Totul este conștiință iar singularitatea centrului este spațiul în care totul se unifică și din care a plecat. Acest lucru poate fi demonstrat prin înțelegerea modului în care apare inima în corp. Dacă vă aduceți aminte, în Lecția 15 am spus că inima este primul organ care se formează și din ea iese întregul corp apoi ”trage” inima în centru. Inima este prima, mai conectată cu Sursa și mult mai importantă decât creierul. Inima este spațiul iubirii iar iubirea pentru toți vă va readuce din creier în spațiul inimii. Ca să creștem și să devenim mai ușori din punct de vedere energetic, noi ca indivizi și ca societate trebuie să învățăm cum să revenim în curgerea naturală a lucrurilor. Așa arată curgerea naturală (vezi video) dar și în alte câteva forme. Pentru mulți înțelegerea torului din perspectiva emiferei cerebrale stângi este necesară pentru armonizarea cu sine însuși. Alții au înțeles-o deja intuitiv. Trebuie doar să urmați fluxul și totul va merge perfect.

Potrivit mayasilor, la solstiţiul din 21 decembrie 2012, exact la ora 11:11 (timpul universal) se încheie Marele Ciclul de 5125 de ani al Numărătorii Lungi. 2012 marchează si momentul de încheiere al ciclului de 26.000 de ani din Precesia Echinoctiile despre care am vorbit în Lecţia 5. Calendarul mai marchează si finalul ciclurilor de 144.000 de ani, 78.000 de ani si 26.000.000 de ani. Anul 2012 marchează si încheierea acestei Ere a lumii dar nu reprezintă sfârşitul. Păi…cam reprezintă de fapt sfârşitul a ceea ce ştim. E o tranziţie spre ceva nou. Este o stare tranziţională, dar cu siguranţă nu asta reprezintă… Deşi, pentru că totul este posibil, nu as putea spune că nu e o posibilitate. Nu putem controla ceea ce urmează să se întâmple dar putem controla potenţialul a ceea ce se petrece. Vom reveni la asta. Trebuie să înţelegem că profeţiile despre 2012 ne semnalează că e nevoie să ne trezim, să înţelegem că aceste timpuri sunt foarte importante pe Pământ. Trăim într-o perioadă de referinţă pentru istoria acestei planete. Colectiv, ca specie, ne apropiem de o răscruce care ne cere să participăm la capacitatea noastră maximă. Lăsaţi-mă să vă arăt o diagramă care să demonstreze cât este de important acest lucru.

În primul rând, ADN-ul funcţionează aşa. Vedeţi că poate fi cartografiat, aşa cum o fac istoricii. Aici este începutul care poate fi privit ca începutul ciclului sau Creaţia. De aici, iese în exterior, se extinde spre toate posibilităţile până ajunge la apogeu, în mijloc. Se extinde departe în exterior apoi se retrage spre centru. Înapoi la sursa sa. Dar, acum există într-un spaţiu nou. Apoi revine la centru, unde este sfârşitul. Apoi intră într-o stare de tranziţie unde se extinde si mai mult. Astfel continuă ciclul permanent de extindere si contracţie. Se mai poate spune că parcurge chakrele – de la o frecventă joasă la una extrem de înaltă, unde ne vom întâlni si vom face tranziţia din nou. Acum gândiţi-vă aşa la specia umană: 2012 este acel punct de unitate, unde totul se adună si o ia de la capăt, extinzându-se în ceva nou si diferit. În esenţş, cam asta se întâmplă acum pe Pământ. Dar e o chestie… nu avem nici o idee spre ce ne vom extinde deoarece există atât de multe potenţiale acum pe Pământ.

Cicluri sunt peste tot. Modul nostru de viață e format din cicluri: cicluri biologice și cicluri tehnologice. Ciclurile biologice sunt naturale și fac parte din procesul creativ al Vieții. Cele tehnologice au fost create de noi și se suprapun peste celelalte, devenind moduri în care noi măsurăm și înțelegem Realitatea.  Timpul este un exemplu perfect. Timpul, de sine stătător, nu există, nu e viu ci este doar o măsurătoare a altor cicluri. Puteți să vă gândiți la el ca la un instrument de măsurat. De exemplu, o oră reprezintă asta (vezi video). În trecut o exprimam altfel. ”Să ne adunăm la al doilea ciclu al lunii!”

Cicluri sunt peste tot. Modul nostru de viață e format din cicluri: cicluri biologice și cicluri tehnologice. Ciclurile biologice sunt naturale și fac parte din procesul creativ al Vieții. Cele tehnologice au fost create de noi și se suprapun peste celelalte, devenind moduri în care noi măsurăm și înțelegem Realitatea.  Timpul este un exemplu perfect. Timpul, de sine stătător, nu există, nu e viu ci este doar o măsurătoare a altor cicluri. Puteți să vă gândiți la el ca la un instrument de măsurat. De exemplu, o oră reprezintă asta (vezi video). În trecut o exprimam altfel. ”Să ne adunăm la al doilea ciclu al lunii!”

 

Am mai discutat despre cicluri  așa că e mai ușor să mergem și mai profund. Dacă aveți nevoie de o recapitulare, uitați-vă din nou la Lecția 16 – Schimbarea erelor.

 

Să privim atent și ciclurile tehnologice. De exemplu, calendarele, secundele sau ciclurile de viață ale consolelor de jocuri video. Unele dintre ele, sunt interpretări ale unor cicluri naturale: rotirea Pământului în jurul Soarelui. Altele, ca de exemplu consolele jocurilor video au la bază lumea modernă, tehnologia actuală, economia, cererea și oferta.

 

Ciclurile biologice sunt naturale, interconectate și mult mai armonizate decât cele create de noi. Copacul nu stă să se gândească: ”Oare a venit momentul să fac fructe? Nu știu sigur?! Nu cred că o voi face pentru că mi-e teamă că nimeni nu va mânca fructele!” În natură, copacul pur și simplu face fructe. Prin designul natural, structura lui inerentă moștenită îi spune ce să facă.

 

Alte cicluri naturale sunt cele solare sau lunare. Mai avem cele 4 anotimpuri. Urși care hibernează. Dacă luați în considerare Lecția 16, ar arăta cam așa. (vezi video). În interiorul ciclurilor mari sunt cicluri mai mici. Ciclu nostru solar este împărțit în 4 anotimpuri. În interiorul lor se află toate celelalte cicluri ale Vieții de pe Pământ. Toate sunt interconectate așa că cicluri mici sunt influențate de cele mari și invers. Uneori pare că ciclurile mici nu le influențează pe cele mari. Să ne gândim totuși la ce s-a întâmplat pe Marte așa cum am reiese din seria Istoria Omenirii (Lecția 12). Nu spun că exact așa s-au petrecut lucrurile dar dacă acțiunile unei singure rase au schimbat istoria planetei distrugând-o într-un final, asta înseamnă că un ciclu mai mic a influențat un ciclu mai mare. E doar o idee!

 

Și corpul nostru are cicluri: respirația, ingerarea de lichide și mâncare. Aceste cicluri sunt mult mai grele pentru că noi decidem ce mâncăm, cât și unde dar asta ne influențează ziua. Din nou, ciclurile mai mici le influențează pe cele diurne, mai mari.

 

Interesat! Interacțiunea noastră cu cele 4 elemente este un ciclu constant. De exemplu, Focul este prana. Cu el interacționăm mai des decât cu respirația, apa și mâncarea. Observați că  cu cât aceste cicluri devin mai dense, au o frecvență mai mică: respiri mai des decât mănânci. Aerul e mai puțin dens decât mâncarea solidă. Așadar un ciclu mai dens are o durată mai mare. În timp ce inspiri, urci pe panta ascendentă a undei sinusoidale. Când expiri, cobori. Cu cît trece ziua, în fiecare oră sau secundă, respiri. Dacă creezi un tipar sănătos de respirație celelalte cicluri mai mari vor deveni, în mod natural, mai armonioase. Dacă îți schimbi ciclu de respirație astfel încât să se sincronizeze cu unul tehnologic – de exemplu poluarea sau obezitatea – obții unul mai puțin armonios din punctul de vedere al ordinii naturale. Unii numesc acest lucru boală – opusul unui ciclu natural care curge ușor. Bineînțeles, oricând poți corecta un ciclu nearmonios. Poate dura ceva vreme dar pașii mărunți făcuți în direcția bună te vor readuce în flux. Dacă îți începi ziua cu obiceiuri sănătoase restul zilei va curge mai armonios. Dacă te trezești la răsăritul Soarelui, parcurgi toată unda sa și ești mai conectat. Mie mi-a fost greu să fac asta pentru că îmi plăcea să dorm până la prânz.

 

Dacă stai și te gândești anumite lucruri se potrivesc unui anumit moment al zilei. Pisicile văd în întuneric așa că e logic că ele sunt animale nocturne. Mie mi-e greu să văd în întuneric fără ajutorul unui ciclu tehnologic (vezi video). Poate ar trebui să dorm. Lumina artificială este un ciclu de electricitate – un ciclu tehnologic.

 

În cicluri există impulsuri pozitive și negative. Prin pozitiv și negativ, mă refer la prezența a ceva și la prezența opusului acelui lucru. Să ne gândim, de exemplu, la un magnet: are un pol pozitiv și unul negativ. Unul atrage iar celălalt îndepărtează. Plus și minus. Masculin și feminin. Mulți oameni cred că negativ înseamnă rău iar pozitiv bine. Nu e chiar așa. Vom aborda acest subiect, spre sfârșitul clipului.

 

Un mod mai potrivit de a aborda lucrurile este: feminin și masculin. Pozitiv este masculin, negativ este feminin. Nu vă gândiți la faptul că pozitiv este bine iar negativ este rău. Femeile sunt minunate. De fapt, din punct de vedere al sexului, cu toții avem energii masculine și feminine. Este esența primitului și dăruitului. Cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da, este ziua și noaptea. E atât de simplu.

 

Atunci când nu permitem ciclurilor să curgă natural, creăm lucruri care ne fac să ne simțim inconfortabil. Uneori le numim lucruri pe care nu ni le dorim. De fapt, e mai mult un scurtcircuit în ciclu sau o buclă. O buclă pozitivă sau negativă care se repetă pe sine însuși. Nu ar trebui să fie o buclă ci o împletire a energiilor feminine și masculine. Asta creează infinitul, unitatea pe care o simțim și de care vorbim.

 

Înainte am mai făcut legătura între cicluri, această figură și structura ADN-ului. Acesta este setul de instrucțiuni care creează ființa noastră. Pe măsură ce cunoaștem și înțelegem mai bine aceste instrucțiuni, putem să transcendem perspectiva tridimensională pe care o avem asupra Realității și să ajungem la o viziune a cauzalității interconectate dintre toate planurile existenței. Totuși e ceva la care trebuie să fim atenți: înțelegerea și cunoașterea nu înseamnă neapărat același lucru. Așa cum copacul face ce face fără să aibă nevoia să înțeleagă, fără un creier ca să vorbesc așa. Înțelegerea nu e necesară pentru a urma instrucțiuni. Asta înseamnă că uneori creierul blochează fluxul natural curgător al ciclului, al cunoașterii naturale care vine din inimă. Am ceva important de împărtășit cu voi, apropo de acest subiect. Unor oameni le place să vorbească despre Viață din perspectiva New Age-ului, conform căruia totul este iubire și lumină și dacă ne gândim că suntem fericiți, tot timpul, totul va fi bine. Îmi dau seama că și eu am promovat, în primele lecții, ideea asta. Ideea nu e greșită dar nu e decât o parte din toată ecuația – jumătate de ciclu. Vă aduceți aminte că fără cealaltă jumătate de ciclu se formează o buclă. Gândiți-vă la un râu: dacă construiești un baraj ca să îi restricționezi cursul, de o parte totul va seca și va muri din cauza deshidratării iar în partea cealaltă totul se va îneca și va forma o buclă care va crește până se va răbufni. Așa că e bine să ne străduim să creăm o viață plină de bucurie și fericire dar dacă lucrurile nu merg bine, verificați dacă acest lucru face parte dintr-un ciclu natural sau dacă nu cumva, ați intrat într-o buclă. Dacă ne mințim și ne prefacem că bucla este fluxul dar, de fapt, nu este, ne limităm abilitățile de transmutare și de creare a ceva nou în loc. Urmează fluxul!

 

Înțelegeți ce vreau să spun? Hai să o spun și altfel ca să fiu sigur că ați înțeles pentru că este extrem de important.

 

Uneori lucrurile merg bine iar uneori nu. Nu e vina voastră dar sunteți un factor declanșator al cauzei, care influențează ciclul. Dacă ați observa ciclurile, ați fi conștienți de ele atunci ați putea acționa, v-ați putea asuma responsabilitatea și ați putea reacționa potrivit. Asta înseamnă să fii creator.

 

Tocmai am afirmat că negativ și pozitiv nu înseamnă rău și bun. În exemplul pe care îl voi da, voi înlocui pozitivul cu bine și negativul cu răul. Când spun „bine” mă refer la lucrurile care ne fac să ne simțim bine și pe care ni le dorim iar când spun „rău”, mă refer la lucruri care nu ne fac să ne simțim bine și pe care nu ni le dorim. Faceți-mi pe plac, deși e posibil să vă deruteze puțin. Uneori lucrurile chiar merg bine și vă simțiți ca pe creasta unui val. Când sunteți în spațiul asta, vă e ușor să vă mișcați și să fiți creator. Când sunteți la baza unui val, lucrurile nu merg bine e mai ușor să mergeți într-un spațiu din dimensiunea a patra și să vă spuneți: ”Totul este perfect și conform ordinii divine!”. Din perspectiva 4D este adevărat. Pentru că există în acest moment, e conform ordinii divine și perfect. Totuși manifestarea în 3D nu e excelentă. Ar putea deveni excelentă dar e nevoie de timp, efort și energie concentrată pentru a fi tansmutat în ceva excelent. E nevoie de antrenament pentru a învăța cum să faci să curgă energia pozitivă de pe creasta valului prin energia negativă, în loc să creezi o buclă. Când lucrurile sunt perfecte și conform ordinii divine dar ignorăm buclele sau chiar le creăm doar ca să justificăm barajele pe care le construim pe râul sentimentelor bune, de fapt inhibăm fluxul care ne duce mai departe. Asta ne limitează capacitatea de a acționa și în final, ne alegem cu un sandwich plin de gunoi. Iată analogia: Sam face un sandwich delicios cu pâine, roșii, avocado, arpagic, ardei și ciuperci portobello fripte. Asta este un sandwich excelent! Acum să presupunem că pune și niște gunoi, în sandwich. Mai e bun acum? Chiar e cineva care și-ar dori să mănânce sandwich-ul asta? E perfect și conform ordinii divine dar cu siguranță nu este delicios! Nu îmi pasă cât de delicioase sunt celelalte ingrediente dacă ai pus gunoi în sandwich atunci e un sandwich gunoi! Nu contează cât de proaspete sunt ingredientele sau gunoiul. Nu e ceva ce ne-am dori să mâncăm! Morala acestei povești e că dacă sandwich-ul vostru are și gunoi, dacă în viața voastră e ceva perfect dar nu excelent, nu lăsați lucrurile așa. Aflați despre ce e vorba, de ce este așa apoi faceți ceva să-l schimbați în ceva ce vă doriți cu adevărat. În acest proces de alchimizare putem crea schimbări remarcabile pe această planetă. Dacă toți am lucra din acest spațiu, am schimba Pământul peste noapte. Indiferent de cum îi spui – Mc`Donalds, scurgeri de petrol, gropi de gunoi – modul de  viața pe care noi l-am creat, pur și simplu, nu funcționează. Cred că vorbesc în numele tuturor, când afirm că toți am putea fi altceva. Magic. Mai armonios cu noi înșine și cu mediul înconjurător – curățenie, vehicule zburătoare, centre spirituale, orașe în nori, călătorii interstelare și infinitatea de posibilități ce reies de aici. Totul e un ciclu.

Priviţi acest tablou peste care am dat pe dvnr. Aparţine extraordinarului artist Adrian Kenyon. Reprezintă viziunea lui despre concepţia miraculoasă a Creaţiei şi istoria omenirii. Porneşte de la Unitate – o sferă. Caduceul iese din ea – dualitatea. Apoi trinitatea. Apoi pe măsură ce cele 4 elemente se materializează se ajunge la realitatea fizică. Se formează cristalele şi deasupra lor straturi de apă. Toate acestea au conştiinţă proprie, dar de abia de acum încolo apare viaţa biologică în apă, de unde se va târî pe pământ. Trecem prin câteva stadii de evoluţie: dinozauri, mamifere primitive şi oameni. Există multe idei despre locul de unde venim, dar nu vom discuta asta acum. Apare Adam şi Eva. Budha se iluminează sub copacul budic.

Apoi, ceva se schimbă. Din punctul asta până aici unde ne aflăm acum suntem deconectaţi de spirala noastră naturală, ne târâm pe pământ, ucigând oamenii care ne spun că a fi materialist nu ne duce nicăieri. Apoi au urmat războaiele mondiale şi căderea lumii în haos.

Apoi, ceva se schimbă din nou. Din lumea distrusă creşte o altă sămânţă. Trecem într-o realitate nouă, la început minusculă. Din haos apare un mic nou Pământ care se extinde. Acesta este noul Pământ – un tărâm nou al luminii şi purităţii cu care am fost meniţi încă de la început să ne conectăm. Planeta continuă să evolueze. Aici sunt îngerii, arhanghelii şi hiper-cuburile multidimensionale. În timp planeta devine din ce în ce mai cristalină. În ultima parte a spiralei sunt cele 7 dimensiuni şi tărâmul lui Dumnezeu: un număr infinit de multi-universuri care se divid ca celulele într-un embrion.

La final, omniprezentă ca tot ceea ce se află în toate aceste multi-universuri, este o parte din conştiinţa lui Dumnezeu. Un şarpe care îşi muşcă propria coadă; un ouroborus – simbol al ciclului renaşterii ca o pasăre Phoenix. Toate informaţiile din cea de a şaptea dimensiune se află aici, ca un cuib pentru următorul ou cosmic.

Mai există alte câteva idei care îmi vin în cap şi pe care aş vrea să le împărtăşesc. Mai întâi uitaţi-vă la forma acesta ca la un întreg. Este Trion Ray – geometria ADN-ului şi a luminii pe care am discutat-o mai devreme. Dacă suprapui chakrele, puteţi observa cum se trece de la un spaţiu super dens la frecvenţa cea mai înaltă, unde ne conectăm din nou cu Sursa cu care iniţial am fost conectaţi. Nu vi se pare cunoscută din Floarea Vieţii?

Dacă aceste teorii despre Floarea Vieţii sunt adevărate atunci asta înseamnă că toată această experienţă cu istoria umană, înălţare, creştere, evoluţie reprezintă doar o undă de energie dintr-un punct în altul, într-un univers infinit de posibilităţi. Fiecare punct este conştiinţa supremă a câmpului sursă a conştiinţei lui Dumnezeu. Energia care curge printre ele sunt vibraţiile şi undele energiei pe care noi o experimentăm şi pe care o numim câmpul electromagnetic. Fractali mici al aceleiaşi surse de energie experimentează prin aceste unde. Această imagine poate reprezenta şi un număr de realităţi paralele pe care le putem experimenta în acest moment. Dacă Floarea Vieţii se extinde în această direcţie, este doar o singură direcţie. Poate că în loc de distrugere totală, aşa cum descrie această imagine, facem primul contact cu extratereştri în această spirală şi ne alăturăm familiei noastre galactice. În direcţia asta poate se întâmplă altceva. Ca de exemplu, începem să dezvoltăm superputeri ca eroii. Poate toate aceste se pot petrece aici.

Indiferent de cât de multe potențiale am avea, vreau să revenim la diagrama asta. Gândiți-vă cum se manifestă în viața voastră cotidiană. Fiecare zi pe care o trăiți poate fi considerată o mini-spirală. 7 mini-spirale formează una mai mare. Asta e săptămâna. Mai multe săptămâni formează o lună. Mai multe luni formează un an. Puteți suprapune imaginea asta peste viața voastră de la naștere la moarte. Moartea, așa cum e și în calendarul mayaș, nu e un sfârșit ci o tranziție către un alt nivel al vieții. Trăim vremuri atât de interesante! Am mai spus deja că nu știm ce urmează să se întâmple și nici eu nu vă pot spune ce urmează pentru că nu știu. Noi modificăm rezultatul în funcție de cum trăim. Voi decideți ce urmează să se întâmple!

Aşa cum am spus mai devreme, nu ştim ceea ce se va întâmpla, iar eu nu vă voi spune că se va petrece asta sau altceva, deoarece nici eu nu ştiu. Rezultatul se va schimba în funcţie de propria noastră fiinţă. TU decizi ceea ce se va petrece! În Lecţia 1 am discutat despre cum să îţi creezi propria realitate. Mulţi oameni au comentat că nu are nici o logică dacă, brusc, cineva îţi influenţează viata. Nu am discutat despre asta, deşi probabil era nevoie: noi suntem un colectiv. Suntem o specie. Îţi creezi propria realitate, dar, la o scală mai mare, împreună ne co-creăm realităţile. Gândiţi-vă la un muşuroi de furnici: fiecare furnică decide unde vrea să meargă, ce mâncare să adune si cum să o facă. Dar la nivel colectiv, toţi lucrează împreună să aducă mâncare pentru toţi si să facă ceea ce trebuie pentru grup: fie că sapă tunele sau adună frunze. La fel e si cu oamenii, doar că la noi ideea de a face ce e mai bine pentru toţi e înlocuită cu: adună cât mai mulţi bani ca să supravieţuieşti. Nu te gândi la omenii de pe stradă care mor de foame. Ajută entităţile mari, cunoscute sub termenul de afaceri, să ia cât mai mulţi bani de la oameni si nu te întreba ce se petrece. Ne-o facem singuri! Ne-o facem împreună! Aici cuvântul cheie este: împreună! Împreună putem trece peste obstacole. Împreună putem schimba, cu siguranţă, lumea! Dar o putem face doar împreună nu singuri! Singuri putem să ne schimbăm lumea proprie si de aici trebuie să începem! Când ne dăm seama că putem să ne înţelegem bine cu toţii, indiferent de rasă, credinţă sau de nivelul de conştiinţă, înţelegem cu adevărat, că orice este posibil. Dar trebuie să plece de aici, din inimă!

La un moment dat, știință considera celula cel mai mic lucru – elementul de bază al  vieții. Noi descoperiri au demonstrat că celula nu era cel mai mic lucru ci molecula. Acum molecula era elementul de bază al vieții. Apoi, alte descoperiri au demonstrat că nu era nici molecula. Moleculele sunt formate din atomi. Acum atomii erau cele mai mici lucruri posibile. Apoi – ați ghicit – am descoperit lucruri și mai mici. Acum avem particule subatomice care reprezintă elementele fundamentale, de bază ale realității.

 

Stați puțin! Acum cercetătorii vorbesc despre ceva nou – teoria stringurilor – un fel de „tăiței” vibratori prin hiperspațiu, mult mai mici decât orice dinainte. Bine! Poate chiar există lucruri mai mici. Chestia asta mă face să zâmbesc! Dacă e să fim siguri de ceva, e că întotdeauna va exista ceva „mai mult” sau „mai puțin”, cum e în cazul nostru. Cu ajutorul matematicilor și a științelor noastre extraordinare putem căuta la infinit dar nu cred că vom ajunge prea curând la final. Așadar…ce căutăm? Cu ce ne ajută știința? Doar ca să știm? De ce ar conta? De ce ar fi important pentru voi? Cu ce vă influențează pe voi dacă atomii sunt celule sau dacă „tăițeii” vibratori sunt cele mai mici lucruri posibile? Poate pentru că nivelul nostru de înțelegere e direct legat de nivelul realității pe care îl controlăm. Eu cred că asta e un lucru bun. Sau poate…nu. Mmh! Mai târziu ajungem și la asta! Acest clip este despre lumină!

 

Lumina albă! Pare simplă, nu-I așa? Ea pune Pământul în mișcare dar și pe tine, pe mine și tot ce ne înconjoară. Cum ar fi dacă am ști ce formă are lumină? Care sunt caracteristicile ei fundamentale și elementele de bază? Cum ar fi dacă am înțelege structura ei geometrică fundmentală și tiparul pe care îl urmează mișcarea sa? Cum ar fi dacă am găsi o formă tridimensională solidă pe care să o cartografiem și care să fie la fel de simplă ca și un tetraedru sau un cub? Ar putea asta să ne schimbe modul în care înțelegem Realitatea? Eu cred că asta caută oamenii de știință – și noi toți, la un anumit nivel: acel lucru unic care ne-ar permite să ne creăm propria sferă de lumină. Acel lucru unic care unește totul. Cum ar fi dacă am cunoaște acest element fundamental al vieții? Oare asta ar schimba modul în care înțelegem lumina?

 

Păi…haideți să ne punem „pălăria” de oameni de știință și să vedem ce putem afla!

 

Einstein a spus ceva extraordinar care a străbătut domeniul științific de la moartea sa. El a spus că știința ar trebui să fie simplă și ușor de înțeles de oricine. Oricine poate face lucruri complicate și complexe dar doar un geniu le face simple. Făcând cercetări pe Wikipedia am găsit pagini întregi cu miliarde de cuvinte ce compun formulele care dezvăluie secretele Universului și tot ce știința modernă cunoaște. Răsfoind paginile astea am început să mă întreb ce anume caut. M-am întrebat de ce credem că lumina este ceea ce este. Sau chiar ce este lumina. Ce sunt particulele din fizică? De ce sunt importante pentru mine? De ce îi este atât de greu unui om obișnuit să înțeleagă idei despre viață și realitate? De ce sunt atât de greu de înțeles? Oamenii de știință  au un scop atunci când le fac atât de greu de înțeles? De ce ne e atât de greu să urmăm excelentele cuvintele ale lui Einstein despre simplitate? Există vreun mod prin care geometria sacră poate explica și simplifica aceste idei astfel încât să funcționeze și să aibă sens? Dar cel mai important e modul în care putem folosi aceste informații ca să evoluăm personal. Eu nu vreau să creez credințe despre aceste subiecte ci vreau să îmi măresc capacitatea de a crea cu ele. Cum facem asta? De unde începem? Să o luăm cu începutul!

 

S-a spus de-a lungul timpului – în miturile creaționiste,  în geometria fundamentală a Florii Vieții și chiar și în teoria Big Bang-ului – că lumina este printre primele elemente create la început. Așadar, dacă înțelegem modul în care funcționează lumina avem o parte importantă din modul în care funcționează totul. Hai să cercetăm puțin fizica particulelor cuantice. E posibil ca ele să ne ajute să descifrăm codul.

 

Fizica particulelor se ocupă cu studiul elementelor fundamentale ale materiei și al forțelor dintre ele. Prin studiul fizicii particulelor oamenii de știință încearcă să identifice acel lucru unic care creează totul. Sau măcar fenomenul pe care ei îl cercetează. E foarte strâns legat de fizica cuantică care se folosește de aceiași idée – să descopere sursa Universului în care trăim și care leagă totul. Oamenii de știință din acest domeniu au lucrat foarte mult ca să demonstreze și să cerceteze teoria câmpului unificat conform căreia tot ce există în Univers este conectat printr-o rețea infinită de…ceva. Nu știu sigur ce este dar pot vedea că suntem conectați într-o mod magnific și misterios. Știința noastră a cercetat la o scală din ce în ce mai mică pentru a identifica particula cea mai mică dar am ajuns într-un punct atât de mic încât nu mai putem defini forma lor. Am încercat să definim particulele prin concepte abstracte și matematică deoarece pentru noi particulele sunt invizibile și necunoscute. Totuși sunt din ce în ce mai mici. Orice e făcut din altceva și se fractalizează până la infinit. Unii oamenii de știință au încercat să taie numerele infinite atunci când au dat peste ele pentru că ei caută lucruri finite în loc să accepte natura infinită a Realității. Uitați-vă la filmul „Black Hole/Gaura Neagră” ca să vedeți reprezentarea acestui lucru. Particulele se numesc așa pentru că sunt prea mici ca să fie observate prin instrumentele științifice disponibile în prezent. Asta înseamnă că nici măcar nu știm ce sunt particulele. Dacă am ști ce sunt atunci nu ar mai fi particule ci ar putea fi descrise. În acest domeniu există un fel de dihotomie întreruptă. Oamenii de știință de peste tot din lume încearcă să o rezolve. Hai să vedem care este: se presupune că lumina și alte particule care se mișcă cu viteza luminii nu au masă. Viteza luminii – cunoscută și sub denumirea de „Viteza particulelor fără masă” – e de aproximativ 299.792.458 m/s. Știința spune că există ceva care transpune aceste particule dintr-o parte a ecuație în cealaltă. Din lumea în care nu există masă în cea în care există. Dacă îl întrebi pe un om de știință despre asta îți va spune că e câmpul Higgs – câmpul perfect permeabil care conferă masă lucrurilor. În esență, particulele de lumină trec prin câmpul Higgs, își încetinesc viteză și capătă masă. Binecunoscutul boson Higgs este particula care apare în momentul în care particulele de lumină se unesc cu câmpul Higgs. Conform formulelor noastre acest boson – această particulă – apare odată cu el. Eu cred că aici pierdem din vedere ceva important. Hai să ne punem câteva întrebări. Mai întâi: „Ce este masa?” Și a doua: „De ce credem că lumina nu are masă?” În Wikipedia scrie că masa este cantitatea de materie dar continuă și spune că materia nu are o definiție acceptată universal. Cum putem spune că lumina nu are masă dacă noi nici măcar nu ne putem pune de acord asupra unei definiții a materiei? Datorită ecuațiilor excentrice despre care vorbeam mai devreme, am aruncat pe fereastră orice idée despre ce ar putea fi lumina în favoarea unor ecuații complexe care arată așa! Eu vreau să mă întorc la simplitate!

Cum ar fi dacă am ști ce formă are lumina? Cum ar fi dacă am putea defini structura luminii și a altor particule care există? Cum ar fi dacă ar există o geometrie fundamentală a Universului care nouă ne-a scăpat? Mai mult, cum ar fi dacă lumina ar fi o geometrie solidă și cum ar fi dacă nu ar exista nici o diferență între geometria luminii și cea mai simplă particulă? Cum ar fi dacă diferența dintre „cu masa” și „fără masă” nu ar fi făcută de viteza de deplasare ci de densitatea informației conținute de formă? Poate că viteza particulelor depinde de informația conținută în formă. Cu cât conține mai multă informație cu atât mai densă este. Să vă dau câteva exemple care demonstrează ceea ce încerc să vă explic. Primul este cu vaporii de apă. Știu că nu sunt particule care se deplasează cu viteza luminii dar poate au aceleași proprietăți. Apa are densitate mare dar când este încălzită se transformă în vapori, se ridică în aer – face o rotire la 90o într-o altă dimensiune/formă. Se unește și devine nor. Norii se compactează, se densifică și acumulează atât de multă informație încât până la urmă nu au altă soluție decât să o elibereze – apa cade șiroind/plouă. Densitatea particulei se schimbă spre una mai mare, în funcție de densitatea informației din picătură și de viteza de deplasare. Recunosc că acest exemplu funcționează doar parțial deoarece eu nu vorbesc despre particule care se deplasează cu viteza luminii dar dacă aplicăm această idée la lumină pare că funcționează aproximativ la fel. Să vedem cum e cu fotosinteza. O explozie de lumină de la Soare călătorește spre Pământ atât ca undă cât și ca particulă. Posedă proprietățile ambelor stări. Se deplasează cu viteza luminii până ajunge într-o plantă. Acea plantă absoarbe informația și energia de care are nevoie din particula undă care a trecut prin ea. Atunci planta folosește particula undă de la Soare ca să creeze ceva care are masă, combinând-o cu apa și cu alte materii din plantă ca să obțină zahăr și alți nutrienți. Pe lângă faptul că susține teoria că lumina este solidă și conține informație și masă, se mai potrivește și cu teoria bosonului Higgs. E posibil să mă înșel. E doar o idée. Dacă lumina este solidă atunci poate fi simultan și undă și particulă. Dacă lumina este solidă are și densitate dar e și goală  în interior. Dacă lumina e solidă…cum ar arăta? Eu și prietenii mei am ajuns la o combinație dintre trei forme. 3 dintre cele mai simple forme care există. Când vă uitați la ele, întrebați-vă dacă nu putem să le simplificăm și mai mult. Lumina e compusă din 2 forme primordiale. Noi le numim electricitate și magnetism deci unde electromagnetice și radiație. Particulele sunt electrice iar undele sunt magnetice. Vă aduceți aminte ce am vorbit despre energia feminină și masculină? Electricitatea este masculină iar magnetismul feminin. Curbe și puncte. Ambele se regăsesc în forma asta. Dacă ne uităm la Floarea Vieții – amprenta supremă a Realității – veți vedea că exact așa funcționează. Avem energie masculină – particule=puncte și feminină=undele, curbele. Poate ați observant că în Floarea Vieții găsim 2 unde: cercurile – foarte multe cercuri care formează întreaga imagine. Aceasta este perspectiva feminină. Dar mai e și forma asta micuță care arată ca o sămânță și care formează aceiași imagine atunci când semințele se aliniază perfect într-o frumoasă simetrie de șase. Aceasta este perspectiva masculină. Sămânța asta se numește Trion Re și a fost denumită așa de cel care a descoperit-o: Michael Evans. Acest om și-a dedicat o mare parte din viață explorării geometriei sacre și a fizicii cuantice. Adevărul este că descoperirile sale sunt extraordinare! Floarea vieții bidimensională este o reprezentare plată, în 2 dimensiuni a modului în care se împletesc undele din Univers în dimensiuni și frecvențe mai înalte. Michael a observat acest lucru și și-a pus marea întrebare. Dacă Universul arată așa din perspectivă bidimensională cum ar arăta tridimensional? Așa că a început să modeleze și să formeze Flori ale Vieții tridimensionale ceea ce i-a permis să descopere lucruri extraordinare. Totul respiră și trăiește. Așa că, și noi la nivelul fundamental al geometriei fizice a particulelor, respirăm. El a descoperit că orice formă geometrică cunoscută de noi reprezintă o perspectivă fixă și statică a ceea ce există cu adevărat. Tetraedru? Dar dacă ar fi tatren sau tratex? (vezi video) O inspirație și o expirație a acestei forme fundamentale. Icosaedru? Iată un icosatren! Și un icosatrex. El o dezvoltat din toate solidele platonice modele care respiră și apoi a identificat noi forme/solide care nu au fost descoperite înainte. Energia nu se deplasează niciodată drept ci întotdeauna în curbe. Dacă încorporăm curbe în geometria fundamentală a solidelor platonice descoperim particule mult mai simple a căror existență nu o cunoșteam înainte.

Așadar am revenit la aceste 3 imagini. Prima este, după cum știți déjà, o sferă. Este una din formele cele mai simple. Este și cea mai feminină. E toată numai curbe. Nu este greu de observat modul în care este folosită această formă în creație. Uitați-vă la planete, la stele sau la un ovul! Apoi o avem pe aceasta: trinitatea sau Trion Re. Aici aș vrea să fac o precizare: trinitatea este format din 3 sfere unite ca într-o vezica Pesci. Trion Re reprezintă o șaisprezecime din volumul ăsta (vezi video). În perspective tridimensională ambele au 3 muchii, 3 fețe și 2 puncte mult mai mici decât orice altă formă. Este o formă unică care conține atât particule cât și unde. Ambele sunt la fel de importante și prin această teorie a trionului Michael propune idea că, de fapt, lumina ar putea fi solidă. De fapt, este foarte probabil. Trion Re este forma geometrică a unei linii drepte. Dacă desenezi orice solid platonic poți înlocui orice linie dreaptă cu Trion Re. Astfel obții o diagramă atât a inspirației cât și a expirației solidului platonic. Marele pictor Delacroix a spus că ar fi interesant de cercetat dacă liniile drepte există și în afară și nu doar în creierele noastre. Interesant la Trion Re și la vezica Pesci e că ambele au linii dar și curbe. E o chestie de percepție. Totuși una din informațiile cele mai importante care reies din aceste forme e modul în care se manifestă forma din perspectivă geometrică. De la Sursă la lumea materială. Sfera e rotundă, numai curbe. Când adaugi a doua sferă apare prima muchie. Acum avem curbe și muchii. Când adaugi a treia sferă obții primul punct. Acum avem curbe, muchii și puncte. Toate într-o singură formă. Dacă continui să adaugi cercuri obții mai multe forme geometrice care încep să se manifeste în forme ca solidele platonice sau orice altceva cunoaștem. Acesta este motivul pentru care vezica Pesci este atât de importantă. După cum știți cercetez acest subiect demult timp și voi continua să o fac. În ultimul an mi-am dat seama că vezica Pesci este una din cheile importante pentru trezirea și transformarea acestei planete. Este un model care unește oamenii pentru a face schimbări importante pe planetă. Evoluăm împreună și ne conectăm mai profund unul cu celălalt iar prin aceste conexiuni schimbăm lucrurile. Ne ajutăm unul pe celălalt să ne rafinăm mesajele, să ne punem întrebări care ne ajută să explorăm mai profund ce reprezintă cu adevărat ceva. Apoi, prin informația pe care am acumulat-o împreună putem pune la cale modul în care schimbăm lumea. Doamnelor și domnilor aceste trei forme sunt, din punctul meu de vedere, particulele lui Dumnezeu. Avem o formă masculină, una feminină și una rezultată din îmbinarea lor. Particula lui Dumnezeu nu are legătură cu mărimea. Nu e cel mai mic lucru ca la lego, ci mai degrabă, cel mai simplu lucru pe care îl putem concepe în această dimensiune. Este o formă geometrică care stă la baza tuturor lucrurilor, indiferent de mărimea și scala lor. Uitați-vă în jurul vostru! Cele mai multe semințe arată așa! Cele mai multe frunze arată așa. Cele mai multe fructe arată așa! Ovulele arată așa! La fel și sperma! E imposibil să nu vedem exemple peste tot. Tot ceea ce avem de făcut e să privim!

Ok! Marele final! Răspunsul la întrebarea de la început. Cum se face că Universul infinit are un început? Simt că deja v-ați dat seama. Este un ciclu! Nu știu cum arată exact dar pot să împărtășesc cu voi unele idei. Fiecare ciclu se sfârșește după care începe unul nou. Sau poate e doar vechiul ciclu care merge mai departe? Unele teorii despre Univers afirmă că la un moment dat era ceva mare, imens care s-a contractat într-un punct mic, în unitate, după care s-a extins rapid, din nou. Deși astăzi nu puteam vedea deocamdată, rămășițele universului inițial puteam observa începutul ciclului din care facem parte. Chiar e interesant! Dacă Universul este infinit, cum se face că noi trăim într-un spațiu finit? Care este scopul Vieții? Să combine finitul cu infinitul pentru a crea ceva nou, o nouă înțelegere despre noi însine?!