Spirala Înălțării – inima și plămânii (8)
09/09/2016
Spirala Înălțării – Sfera tuturor posibilităților (10) final
20/09/2016
Show all

Spirala Înălțării – Energia biofotonocă (9)

Spirala Înălțării

– Energia biofotonocă (9)

Traducere Nicoleta Iuga

 

Când am început să interacționez cu hathorii acum vreo 20 de ani, mă certam mult cu ei. Mi-au spus că trupul meu e lumină și până la urmă știința noastră va descoperi acest lucru. „Da, da! Vezi să nu!” (râsete).

Sunt o persoană sceptică și rațională. Am tendința de a reacționa așa. Când am dat peste munca lui Alfred Popp despre știința biofotonicii… am pus-o în suportul de curs. Vă încurajez să cercetați cu atenție. Sunt multe informații. Le voi sumariza pe toate.

Fiecare celulă din corpul vostru emite lumină fizică. La fel și ADN-ul. Este foarte slabă așa că nu poate fi văzută dar emit lumină care poate fi observată cu instrumente speciale care preiau lumina slabă și o aduc în spectrul vizibil. Așa poate fi măsurată și cuantificată. Așadar, tot corpul este o rețea de lumină.

O să ajungem să aprindem lumina în rețeaua voastră.

Știința a demonstrat clar că avem aplicații inginerești și medicale că fiecare organism viu are biofotoni. E știință pură. Există o rețea de lumină. Fiecare celulă și segment de ADN din corp este interconectat cu celelalte celule din corp prin această rețea de lumină. Impulsurile care vin de la sistemul nervos și din corpurile subtile… celor interesați de știința corpurilor și a energiilor subtile, le sugerez să intre pe un site cu multe litere http://www.issseem.org/ – Societatea internațională pentru studiul medicinei energiilor subtile. E știință pură care cercetează energiile subtile.

S-a demonstrat că există fluxuri de informații procesate permanent prin sistemul nervos, prin sistemul nervos periferic (nervii fizici). Apoi avem corpul energetic. Suntem tot pe tărâm științific. Toate astea au fost măsurate deși acum 20 de ani erau Wowoo. Oameni de știință de pe tot globul au demonstrat că toți avem câmp energetic. Anticii îi spuneau „aură”. Dar în lumea științei nu folosești acest cuvânt pentru că nu primești fonduri! Cercetarea e scumpă. Nu vei vedea un om de știință care să folosească în public acest cuvânt dar asta este, în esență.

Așadar, sistemul nervos fizic primește informații prin simțuri. Există căi neuronale. Acum se cartografiază. În timp ce mă ascultați cum vorbesc, există dispozitive care ne spun unde se duce informația în creier, în ce zone, ce corelări se fac între cuvintele mele și amintirile voastre. E fizic. Mai știm și că corpul energetic primește informații. Hathorii spun că rețeaua de lumină din corp este un computer foarte rapid, foarte sofisticat și super-conductor. Informația zboară prin rețeaua de lumină din corp cu 182.000 de mile pe secundă. Mult mai rapid decât prin căile neurologice.

Iată ce spun hathorii că se întâmplă: rețeaua nu e conectată doar cu rețeaua voastră celulară interconectată ci și cu cea a fiecărei ființe cu care vă întâlniți. Nu sunteți ei dar există un flux de informații care vine spre voi, prin rețeaua de lumină. Să zicem că sunteți la supermarket, împingeți căruțul și căutați lămâi care încă au ulei în ele. Mulțumesc Monsato! La un moment dat vedeți pe cineva. Tot organismul vostru interior – sistemul nervos a fost construit pentru supraviețuire.

Să spunem că e cineva de care vă place, ca să rămânem optimiști. E un prieten în care aveți încredere. Îl vedeți. Informațiile vizuale vă inundă sistemul nervos și sunt procesate de creier. Organele încep să se relaxeze pentru că e cineva de care vă place. Tot sistemul nervos produce puține endorfine pentru că vă place de el… dacă vă place mult, atunci produce multe endorfine. E un continuum de endorfinare. O să fac o comparație relativă. Viteza la care funcționează sistemul nervos este foarte mare. Vorbim de nanosecunde: vedeți persoana, înțelegeți că e prieten cu voi, aveți încredere în el, lăsați garda jos, corpul se relaxează, fiziologia se relaxează, hormonii de stres descresc puțin. Toate astea de întâmplă…e o analogie: „Wow! Wbruuuum! Bună!” Iar asta este viteza rețelei de lumină: „Wbrum!…Wow! Bună!” Așadar, rețeaua de lumină din corp funcționează foarte rapid. Hathorii spun că la viteza luminii: 182.000 mile pe secundă. Când vorbim de biofotoni, vorbim de lumină măsurabilă. Nu e lumină spirituală, e fizică.

La hathori, diferența dintre lumina spirituală și cea fizică este foarte mică. E vorba de aspecte vibratorii… dar nu avem timp să vorbim și despre ele. Important e că noi călărim un cal de rasă pură absolută dar nici măcar nu avem habar de el. Nu folosesc metafora cu măgarul deși e același lucru. Avem un nivel de inteligență, putere, creativitate pentru vindecare și transformare care funcționează atât de rapid încât zăpăcește mintea. Totuși religiile noastre ne-au spus că e ceva în neregulă cu noi. Respirați! Nu știu în ce tradiții religioase v-ați născut dar în religiile monoteiste toate vorbesc de păcatul originar, în diverse forme. Doar pentru că te-ai născut în materie, ai făcut o greșeală! Te-ai ars de la început! Hathorii spun că amprenta asta se află în inima prenatală. Suntem contaminați și trebuie să ne petrecem viața decontaminându-ne! Pentru unele emoții avem nevoie de costume de protecție pentru azbest! În anumite tradiții nici măcar nu ai dreptul la unele emoții. Astea sunt restricții, nu libertate!

Ne aflăm în pragul celei de a șasea extincții de masă creată de oameni.

Am spus mai devreme că ecologii ne anunță că nu trebuie să ajungem la marginea prăpastiei deși suntem foarte aproape. Trebuie să schimbăm foarte multe. Unul din lucrurile pe care trebuie să le schimbăm – revin la biofotonică pentru că totul e interconectat. Există o complexitate incredibilă. Totul este interconectat într-un fel pe care nici nu putem să ni-l imaginăm. Lucrarea profesorului Gowan se spune că intrarea în stări mai înalte este discontinuă, emergentă și conectată holografic cu tot restul. Totul este legat de tot. Așadar în această extincție în masă, fie ne mobilizăm și ne schimbăm tehnologiile, fie nu. Vom deveni gardienii Pământului sau nu. Dacă nu o facem, Pământul o să ne șteargă de pe fața lui așa cum a mai făcut-o!

Eu cred că religiile ne-au făcut foarte multe deservicii. Una dintre ele este ideea că oamenii posedă Pământul și toate creaturile de el. „Veți fi stăpânii!” Ce să zic…acum nu mai merge treaba! Poate a funcționat acum mii de ani dar acum trebuie să trecem de la stăpânire la păstrare. Așa ajungem și la relația cu femininul pentru că Pământul este mama. Respirați! Suntem într-o minunată oportunitate dată naibii de creștere (râsete) individual și colectiv. Ori ne schimbăm relația cu femeile, cu Misterul feminin, cu Pământul ori nu vom supraviețui ca specie. Totuși Pământul va fi bine. Se va reorganiza. Multe tradițiile religioase și unele tradiții spirituale din Asia au ideea că e ceva intrinsec în neregulă cu noi și cu lumea. Hathorii spun – trec dincoace – „Noi nu vedem lucrurile așa! Nu e nimic în neregulă cu voi/noi!” Timpul, circumstanțele, istoria, filozofiile ne-au indus în eroare dar avem puterea de a face schimbări rapide care se află în rețeaua de lumină care suntem. E în fiecare celulă din corp. În ultimele 2 zile am lucrat cu nivelele cu care ați dorit să lucrați: rușine, vinovăție, regret, vieți trecute, etc.

Oameni buni, vă spun ceva: procesul nu s-a încheiat! Doar pentru că meditațiile s-au terminat, nu înseamnă că s-a oprit și procesul. Acum lucrează în beci. E un lucru puternic, minunat și înfricoșător. Adevărata lucrare începe când ajungeți acasă și interacționați cu sistemul pe care l-ați lăsat acolo prin noua vibrație pe care o aveți.

În următoarea sesiune vom lucra cu corul biofotonic. E o înregistrare făcută la ultimul seminar intensiv hathoriano-arcturian. Eu voi cânta peste. Sunt tonuri complexe dar eu voi cânta peste ele. Ei vor interveni și vor aprinde rețeaua voastră biofotonică.

Avem tot felul de întrerupătoare/comutatoare. Unii dintre voi sunt prea tineri ca să știe că înainte de întrerupătoare existau siguranțe electrice. Puteai trece peste siguranțe dacă puneai o monedă de cupru prin ele, deși exista riscul de incendiu. În lumea modernă avem întrerupătoare/comutatoare. Când trece prea multă energie prin circuit, comutatorul spune: „Prea multă energie! Închidere!” Brusc, televizorul, prăjitorul de pâine, lumina nu mai funcționează. E un sistem de protecție. Și la oameni e la fel. Avem tot felul de comutatoare doar că sunt biologice, nu mecanice. Vorbesc din perspectiva hathoriană, nu științifică. În fiecare celulă din corp, aveți înterupătoare/comutatoare. Se află în spirala dublă de ADN.

În ADN nu se află doar informațiile pentru crearea proteinelor care formează corpul ci și informații despre ce ai voie să faci sau ce nu ai voie să faci; cum ai voie să te exprimi sau nu. În plus – trec în zona științei – știm că sistemul limbic, circuitele emoționale din creier au căi neuronale care-ți dau voie să exprimi o anumită gamă de emoții. În căile neurologice din creier există inhibitori învățați în procesul de maturizare – cum să te adaptezi în familie, să supraviețuiești intact familiei.

Nu știu cum a fost la voi dar eu mi-am petrecut perioada de la 20 de ani încercând să depășesc depresia produsă de prezența unui alcoolic în familie.

Indiferent de poveste, aveți căi neurologice în creier care spun ce poți să faci sau ce nu poți să faci. Frumusețea neurofiziologiei e că acum știm că se poate schimba foarte repede. Creierul va construi căi neurologice noi în câteva secunde. Dacă sunt întărite pot deveni parte din voi. Trebuie să întăriți noile căi neuronale. Sunt ca și conștientizările – un mod nou de a fi. Se petrec în câteva secunde. Sistemul nervos trebuie să le ajungă din urmă. Nu știu cum va fi la voi dar la mine, când hathorii deschid toate întrerupătoarele închise și rețeaua de lumină se aprinde, sistemul meu nervos e: „Wow! Tipule! Ce-a fost asta?” (râsete)

Toți reacționăm în felul nostru așa că nu există un mod potrivit de a integra toate astea. Subliniez acest lucru deoarece… indiferent de dilemele din viața noastră – vorbesc la nivel individual; colectivul se naște din expresiile individuale – când rețeaua de lumină biofotonică din corp e complet aprinsă și toate întrerupătoarele permit puterii și informațiilor să treacă, capacitatea de schimbare se accelerează. E un lucru bun. Respirați! Doamne! Cred că mai trebuie să respirăm profund încă o dată!

Cred că e modul cel mai eficient, deși e ciudat, de a elibera acest blocaj de la nivel de grup. Vreau să vă gândiți la acea persoană/persoane din trecutul vostru care v-au spus că nu puteți fi voi înșivă! O singură situație. Ei au reușit să ridice la puterea a zecea, întrerupătorul nr. 1010 și să-l oprească. Acum acolo e rușine.

Nu vrem să intrăm într-o zonă plină de rușine. E profund inclusă în circuitele noastre de mamifere. E nenorocitul sau nenorocita – în funcție de preferințele voastre de gen. Există o expresie. „Asta a fost o experiență dată naibii”. Putem avea și „A fost o experiență nenorocită”. Cultura noastră e deja răsturnată. (râsete) Puteți alege ce spuneți: „A fost o experiență dată naibii” sau „A fost o nenorocită de experiență”. Indiferent ce s-a petrecut în trecut – nu vă faceți griji, nu doare (râsete)- vreau să vă gândiți la ea. Dacă nu vă vine persoana sau situația din trecut care v-a limitat – ați fost rușinat, vi s-a spus că nu puteți face ceva sau nu vă puteți exprima într-un fel – imaginați-vă că a fost cineva pe care nu trebuie să-l identificați.

De fiecare dată când ați fost făcuți de rușine sau restricționați cineva a intervenit și v-a oprit întrerupătoarele; a slăbit lumina biofotonică. Noi vom aprinde toate întrerupătoarele pentru câteva momente. Vom slăbi puțin energia pe care o simt în grup ca să putem merge mai departe. Vom acționa așa: veți lua legătura cu cineva care v-a limitat într-un fel. Totuși doar pentru că limita nu mai există, nu trebuie să o și exprimați. E alegerea voastră de moment. Eu vă spun că aveți dreptul să o exprimați. Înțelegeți ce vreau să spun? O să vă las 30 de secunde să vă gândiți la acea persoană…folosim metoda lui swami … . Dacă nu vă aduceți aminte în 30 de secunde de cineva care v-a ars în trecut atunci nu o să-l găsiți! (râsete)

Aveți 30 de secunde să căutați prin căile neuronale…nu știu cum e la voi dar eu îmi aduc aminte de învățătoarea din clasa în patra. Ce povești am să vă spun despre ea! Și părinții mei, bineînțeles! Poate fi oricine: un străin de pe stradă, cel mai bun prieten, oricine. Vă conectați în următoarele 30 de secunde la ea și la neclaritatea restricției. Apoi o să vă rog să scoateți cel mai stupid sunet de care sunteți capabil. Vreau să direcționați acel sunet către acea persoană sau situație. Copii de 3,4 până la 7 ani comunică mult scoțând limba sau mârâind.

Folosiți și sunetele, nivelul acustic care se potrivește stadiului de dezvoltare în care vă aflați când s-a petrecut acest lucru. Creierul o să zică: „Wow! Înțeleg ce vrea să spună!” Chiar o să cronometrez. Aveți 30 de secunde. Găsiți pe cineva din trecut care v-a limitat….  Simțiți bine acea persoană/persoane/instituție. Ridicați-vă pentru că nu vreau să o faceți stând jos…(râsete) și scoateți cel mai stupid sunet pe care puteți să-l scoateți!

Bine! Mulțumesc! E suficient! Am impresia că unii dintre voi pot continua mult timp de acum încolo! Suficient!

În profunzimea neascunsă din corpul vostru se află o rețea de lumină. Veți asculta corul biofotonic adică sunetele pe care le aud atunci când aud rețeaua biofotonică. Hathorii vor cânta peste. Voi vă concentrați în corp, în fiecare celulă. Există trilioane de celule. Când mintea zboară o aduceți înapoi la corp. Va dura 11 minute și câteva secunde. Să știți că o să se termine. Închideți ochii și concentrați-vă în corpul fizic.

 

Explorarea cu sunet biofotonică ……………………

 Va urma