Invocarea Lumilor gândirii spirituale – TREI ARTICOLE recomandate de Tom Kenyon

TREI ARTICOLE RECOMANDATE DE TOM KENYON ÎN ARTICOLUL:

Invocarea Lumilor gândirii spirituale şi

Observaţii asupra Cântecului noului Pământ

EFECTELE SUNETULUI ASUPRA GENIULUI NOSTRU ÎNNĂSCUT

TRADUCERE: Ana Nicolai

Folosirea sunetului si muzicii, pentru a produce „vindecare”, are o istorie lunga, ce se intinde in trecut, spre inceputurile efective ale omului.

Exista documente care atesta faptul ca, folosind instrumente precum vocea umana, tobele, fluierele si instrumentele de percutie, samanii si vindecatorii indigeni au modificat starile cerebrale (adica, activitatea neuronala din creier). Aceste studii au demonstrat, de pilda, ca anumite tipare ale batailor la tobe pot mari activitatea theta din cortexul cerebral – o stare cerebrala cunoscuta ca avand legatura cu starile hipnagogice [premergatoare instalarii somnului. N.tr.] de constienta, cu starile de spirit asemanatoare visului, precum si cu starile de creativitate mentala neobisnuita.

Cercetarile intreprinse asupra efectelor neurologice ale sunetului au demonstrat ca creierul uman reactioneaza la tonul pur, in moduri foarte specifice. Scanarile PET – care determina consumul de  glucoza la nivel celular – indica faptul ca sunetul sau muzica pura (fara cuvinte) stimuleaza cresterea activitatii celulare in emisfera dreapta.

Desi ambele emisfere cerebrale ale creierului proceseaza multe tipuri diferite de informatii, se poate face o impartire simpla a repartizarii sarcinilor.

Desi, in general vorbind, exista diferente unice intre creierele oamenilor, emisfera stanga proceseaza limbajul si logica.

Pe de alta parte, emisfea dreapta nu „intelege” limbajul, ca atare. Totusi, emisfera dreapta proceseaza informatiile spatiale, paradoxul, lucrurile noi si informatiile non-verbale, in moduri de care emisfera stanga este incapabila.

Chiar daca aptitudinile noastre de a intelege si de a crea limbajul constituie componente vitale ale experientei noastre umane, inteligenta noastra detine si alte aspecte valoroase, pe care, in general, cultura noastra nu le recunoaste ca avand valoare inerenta.

Ironia de aici este ca istoria e plina de situatii in care descoperirile stiintifice au aparut in momentul in care oamenii de stiinta si-au folosit aptitudinile emisferei drepte, pentru a „intelege” situatiile si oportunitatile, in moduri inedite.

In aceasta privinta, una dintre povestirile mele preferate se refera la chimistul german Kekule, care se chinuia sa descopere structura lantului benzenului.

Intr-o noapte, exasperat ca nu e in stare sa determine structura acestei molecule, a avut un vis cu adevarat ciudat, in care a vazut un sarpe care isi inghitea coada.

Exista aici cateva lucruri pe care eu le consider interesante. Unul este acela ca visul lui cu sarpele care isi inghite coada este de fapt un simbol alchimic stravechi, numit Uroborus, asociat uneori cu autoreflexivitatea, cum ar fi in sensul de ceva care se re-creeaza.

Kekule s-a trezit din vis si a „stiut” ca aceea e structura benzenului. Ceea ce a facut din Kekule mai degraba un geniu, decat o persoana care pur si simplu a avut un vis neobisnuit, a fost capacitatea sa de a „traduce” imaginile spatiale din emisfera dreapta intuitiva, in limbajul emisferei sale stangi, adica, logica si matematica.

Ca o remarca marginala interesanta, cel putin un istoric a consemnat faptul ca Kekule nu a fost prima persoana care a descoperit lantul benzenului. In orice caz, cine, ce si cand a descoperit nu prea are mare legatura cu visul in sine al lui Kekule. Kekule a sustinut ca imaginea aparuta in vis a fost in mod indubitabil esentiala in procesul sau de rezolvare creativa a problemei.

Atunci cand e stimulata emisfera cerebrala dreapta – ca in folosirea sunetului sau tonalitatii pure – are loc adesea o crestere a starilor de constienta ne-obisnuita. Acest lucru se intampla deoarece emisfera dreapta angreneaza aspectele spatiale si intuitive ale inteligentei noastre. In aceste stari neurologice, perceptia noastra asupra realitatii (atat cea interioara, cat si cea exterioara) poate fi foarte diferita de experienta noastra de fiecare zi. Simturile noastre pot deveni mai ascutite sau sensibile, mai vii sau rafinate. Nu e ceva neobisnuit sa avem o experienta mai instantanee despre  viata noastra interioara mentala si emotionala, prin perceptia directa a impulsurilor noastre psihice (adica, emotiile din adancul fiintei noastre, fanteziile si conflictele sau dramele arhetipale), din timpul acestor tipuri de stari modificate. In astfel de imprejurari, e posibil ca materialul nostru mental/emotional inconstient sa se prezinte sub forma de imagistica interioara (imagini ca din vis) sau chiar dialoguri interioare.

Desi, in general, cultura noastra occidentala este indiferenta fata de astfel de stari emotionale si mentale profunde, numeroase relatari anecdotice, din viata marilor savanti si artisti, arata ca aceste stari de spirit constituie cai de acces catre geniul nostru innascut.

Neuropsihologia a demonstrat in mod limpede ca ne folosim doar o mica parte din potentialul creierului/mintii. O cauza a acestui lucru are de-a face cu simplul fapt ca creierul nostru construieste noi retele neuronale doar atunci cand e solicitat in maniere noi.

In 1983, mi-am inceput munca in domeniul psihoacusticiii, cu Acoustic Brain Research (ABR)/Cercetarea acustica a creierului, pentru a studia efectele sunetului si muzicii asupra creierului, ca mijloc de a mari potentialul uman, in domeniul creativitatii si genialitatii superioare.

Pe baza acestei cercetari si a propriilor experiente cu tehnologia bazata pe sunet, sunt convins ca starile de constiinta modificata constituie o cheie importanta pentru descatusarea unei mari parti din potentialul nostru nefolosit. Iar ca tehnologie care sa ne ajute, sunetul si muzica sunt neegalate.

A auzi inseamna a crede, asa ca va invit sa simtiti voi singuri puterea sunetului si muzicii, de a influenta starile de constiinta modificata.

Dand click pe link-ul de mai jos, veti fi condusi la Listening Page/pagina de ascultat de pe website (www.tomkenyon.com).  Aici puteti asculta si /sau descarca multe genuri de piese acustice care modifica constienta. Website-ul are si o parte care se refera la munca mea cu Acoustic Brain Research. Toate aceste informatii, precum si fisierele audio mp3, sunt oferite gratuit, pentru explorare personala.

http://tomkenyon.com/listening

TRECEREA ÎN UNIVERSUL HOLOGRAFIC

TRADUCERE: Ana Nicolai

Cântăreşte cam 1400 g, însă este atât de compact încât conţine mai multe conexiuni decât numărul de stele din universul cunoscut. Dacă ceva este considerat magic, atunci este acest microunivers. Controlează simultan atât de multe sarcini, încât cele mai performante calculatoare s-ar simţi ruşinate. Transformă lumina în imagini uşor de recunoscut, traduce sunetele în limbaj şi le dă un sens. Şi printr-o extraordinară transformare magică, face din biologie o experienţă a minţii. Acest vrăjitor este, bineînţeles, … creierul vostru.

Cercetătorii care studiază creierul au stabilit suficient de corect, că noi folosim doar o mică parte din imensul său potenţial. Compar asta cu a avea o cameră video performantă cu sunet stereo, pe care o folosim doar pentru poze.

Există diferite motive pentru folosirea abilitaţilor noastre “la mai puţin decât optimul”. În primul rând este vorba despre modul în care suntem educaţi.

Educaţia Limitării

Metodele noastre curente de educaţie sunt încă bazate în mare parte pe cele din perioada industrială: citire, scriere şi aritmetică. Din păcate, această modalitate de educaţie nu pregăteşte copii pentru cererile secolului al-XXI-lea, nici nu stimulează potenţialul nefolosit al creierului. Ştiţi, creierul nostru nu activează noi celule cerebrale până când nu apare un stimul, fie din mediul intern, fie din cel extern.

Cercetarea arată clar că perioada critică pentru dezvoltarea creierului este în primii doi ani de viaţă, urmată de o a doua perioadă de cinci ani. Şi totuşi, majoritatea copiilor sunt lăsaţi singuri pe parcursul acestor perioade critice pentru formarea sistemului lor nervos.

Apoi, aceşti copii intră într-un sistem educaţional depăşit care înăbuşă curiozitatea şi descurajează gândirea independentă. Cei mai mulţi dintre noi sunt produsul unei astfel de “educaţii”. Iar rezultatul este că noi folosim mai puţin de 10% din potenţialul creierului nostru.

Mai există un alt motiv pentru care noi folosim atât de puţin din puterea potenţială a creierului nostru.

Corpul Calos

Din punct de vedere neurologic, creierul nostru este împărţit în două. Într-un mod cumva foarte real, noi avem două creiere în capetele noastre. Şi aceste două creiere experimentează lumea în moduri foarte diferite. În timp ce una dintre părţile creierului poate să vorbească, cealaltă este mută.

Emisfera stângă (pentru majoritatea oamenilor) este verbală. Vorbeşte. Creează şi interpretează limbajul. Îndeplineşte această minunată funcţie prin intermediul a două mici zone de aglomerări de neuroni din neocortex. Aceste zone se află în partea stângă a capului, în jurul urechii. Dacă aceste zone sunt lezate, omul poate să-şi piardă abilitatea de a vorbi şi/sau de a înţelege limbajul.

De asemenea, partea stângă, percepe lumea într-un mod logic, secvenţial. Îi place să aibă totul pus la locul lui.

Însă partea dreaptă a neocortexului vede lucrurile diferit. În primul rând nu vorbeşte. În al doilea rând nu este în mod specific logică. Se simte confortabil cu paradoxurile – zonele gri ale experienţei. Lucrurile ce nu sunt secvenţiale îi sunt la îndemână. Poate să descopere tipare ascunse în lucruri care par nelalocul lor. În stări normale de funcţionare, există un anumit nivel de coordonare între cele două parţi. Şi ceea ce ne permite nouă să coordonăm aceste două lumi de percepţii într-una singură, completă, este un fascicol gros de fibre nervoase, aflat în zona centrală a creierului, numit corpul calos. Cu cât există mai multe conexiuni posibile în corpul calos, cu atât există mai multă comunicare între cele două emisfere. Iar co-ordonarea între cele două emisfere permite omului să gândească simultan atât cognitiv cât şi intuitiv.

Există motive foarte practice pentru folosirea ambelor emisfere. Prin anii ’60, un angajat al unei companii de ceasuri elveţiene a descoperit o nouă modalitate de măsurare a timpului – ceasul digital. Încântat, el a arătat invenţia superiorilor săi. Aceştia au refuzat-o. “Ăsta nu e ceas”, au spus ei. “Nici măcar nu are părţi care se mişcă”. Viziunea lor limitată a fost generată de dominaţia emisferei stângi. Ei nu puteau vedea în afara cutiei lor. Ceasul digital depăşea prea mult tiparul a ceea ce ei se aşteptau să vadă. O companie mică numită “Texas Instruments” a folosit patentul şi restul este istorie. Elveţia nu mai este capitala ceasurilor lumii.

Pe măsură ce pătrundem într-o lume din ce în ce mai complexă, vom avea nevoie să dezvoltăm o inteligenţă şi o creativitate mai mare pentru a-i face faţă.

Încă din anii 80 am fost implicat în folosirea sunetului şi a stărilor modificate de conştienţă, pentru creşterea activităţii creierului şi a inteligenţei. Am fondat “Cercetarea Acustică a Creierului” şi am creat o serie de casete audio numite Gimnastica Minţii. Sunt folosite şi astăzi de sute de oameni pentru creşterea performanţei creierului.

Continuând să explorez folosirea stărilor modificate de conştiinţă pentru creşterea inteligenţei şi a creativităţii, am fost surprins de similitudinile dintre experienţele oamenilor. Era obişnuita o descriere a unui fel de conexiune între ei şi viaţă în general. Unii chiar au folosit fraza “plasa vieţii”, ca şi cum toate fiinţele erau cumva interconectate în moduri care sfidau gândirea logică. Desigur, astfel de introspecţii au fost împărtăşite de-a lungul timpului de mulţi mistici şi “exploratori ai minţii”, inclusiv de popoarele indigene. Privind descrierile lăsate de aceşti exploratori ai minţii, se vede clar acest lucru.

În timp ce descrierea mistică a interconexiunii are o istorie lungă, de mii şi mii de ani, descrierea ştiinţifică a interconexiunii s-a născut doar în ultimii treizeci sau patruzeci de ani. A luat naştere din ştiinţa holografiei şi se face referire la ea ca la Universul Holografic.

Enigma holografică

Astăzi hologramele sunt chiar comune, dar în 1970, când am văzut prima hologramă în San Francisco, ele erau foarte rare. Îmi aduc aminte că am păşit în sala mica şi întunecoasă a Galeriei de Artă “Haight Holo” şi mintea mea era uimită. Fotografiile păreau că plutesc în aer, în afara ramelor. Mergând în jurul acestor apariţii stranii, puteam să privesc în secţiunile imaginilor şi să văd lucruri pe care nu le-aşi fi văzut niciodată într-o fotografie obişnuită. Intrigat, am început să studiez fizica hologramelor. O lume ilogică şi fascinantă a ieşit la iveală. Pe cât de bizar ar părea, se poate tăia orice parte din hologramă, iar în acest fragment se poate vedea întreaga imagine! Cum se poate asta? Ştiţi, hologramele sunt făcute expunând un film la fascicole laser, care sunt alcătuite din lumină coerentă. Fiecare foton este aliniat cu toţi ceilalţi fotoni. Acest lucru este foarte diferit de lumina obişnuită, în care fotonii sunt mult mai dispersaţi, dezordonaţi. Ca să spunem aşa, fiecare foton ascultă de propriul ritm. Dar în fascicolele laser există doar un singur ritm şi toţi fotonii urmează aceeaşi direcţie şi frecvenţă.

Metodologia folosită în crearea hologramelor nu ne preocupă pe noi aici, aşa că nu voi intra în amănunte. În plus, multora nu le pasă. Le place doar să privească la fotografiile stranii.

Acum, aşa cum am spus, se poate tăia orice parte şi în micul fragment se poate vedea întreaga hologramă. Fiecare fragment de hologramă poartă întreaga imagine. O altă modalitate de a spune asta este că macrocosmosul pozei este menţinut în microcosmosul fiecărei părţi.

Aceasta începe să semene din ce în ce mai mult cu descrierea misticilor. Când o persoană intră profund în stări modificate de conştienţă, adesea apare o experienţă universală de interconexiune. Şi asta pare că se petrece independent de contextul (sau dogma) preferat de acea persoană.

O întâlnire în parc

Îmi amintesc o întâlnire neaşteptată cu universul holografic pe când aveam douăzeci de ani. Mă plimbam într-un parc aproape de casa mea. Era în amurg şi eram copleşit de o stare profundă de calm. Nici până astăzi nu ştiu ce a declanşat-o. Tocmai terminasem de învăţat pentru una din materiile pentru facultate şi mă hotărâsem să fac o plimbare prin parc.

Pe când urcam un mic deal, am văzut un şir de maşini pe strada de jos. Farurile din faţă erau aprinse şi în lumina crepusculară semăna cu un brad de Crăciun mişcător.

Brusc am putut să-i simt pe şoferi într-un fel care sfida logica. Le-am simţit speranţele, dorinţele, visurile, fricile lor. Mulţi se întorceau acasă după slujbă. Pe unii îi aşteptau nişte case goale, pe alţii familiile lor. Inima îmi era plină de imensitatea percepţiei şi am observat că aerul era umplut de un fel de energie. Acest tip de experienţă era nou pentru mine, cel de atunci şi nu aveam un limbaj pentru a îl descriere. Dar am simţit ca iubirea. Am simţit ca şi cum fiecare atom din lume strălucea de iubire şi într-un fel inexplicabil, acea iubire încerca să ajungă la toţi, la toate fiinţele. Ajungea la mine, la străinii ce-şi conduceau maşinile spre casă, la pasările din copaci, chiar şi la şoarecii din iarbă sau la greierii ce cântau în amurg.

A durat cam o oră. Apoi sentimentul interconexiunii a început să dispară. M-am plimbat către casă, cuprins încă de starea de pace de la care pornise tot. Dar mintea mea se întreba: Cum se putea ca ceva ca iubirea să existe chiar în atomii universului?

Mă gândeam la asta când am ajuns la un prag foarte ciudat. Stăteam în întuneric sub o mare ramură a unui stejar. Cealaltă parte a copacului era luminată de un felinar.

Eu eram în întuneric iar cealaltă parte în lumină. Momentul era ciudat, ca şi cum lumea aceasta şi cea mitică s-au întâlnit temporar. Pe când treceam din întuneric spre lumină, am auzit în mod distinct o voce care-mi spunea: “Nu te mai poţi întoarce niciodată.” Am împietrit. M-am uitat să văd dacă era cineva lângă mine, deoarece vocea era foarte reală. Nu era nimeni. Am mers tăcut către casă.

De-atunci am ajuns să înţeleg că acea stranie iubire atotcuprinzătoare este reală. Grecii antici îi spuneau “agape” sau iubire divină. Emană continuu către toate fiinţele din fiecare colţ al universului. Pentru cei ce au ochi să vadă, poate fi văzută. Pentru cei ce au urechi să audă, poate fi auzită. Dar majoritatea dintre noi nu intră niciodată în stările profunde de conştienţă unde poate fi experimentată direct.

Să clarific! Ultimul paragraf este părerea mea, bazată pe treizeci şi ceva de ani de experienţă personală cu stările modificate de conştiinţă. Ca un explorator al conştiinţei, aceasta este experienţa şi credinţa mea. Dar este doar o credinţă. Se întâmplă să fie împărtăşită şi de alţi Argonauţi ai Minţii, dar în mod sigur nu este un fapt ştiinţific sau nici măcar o premisă. Nu există nici o modalitate de a măsura iubirea. Dar măsurarea este standardul ştiinţei, fără cuantificare nu există cercetare ştiinţifică.

Am subliniat acest punct deoarece sunt pe un teren mişcător. Creez o punte între lumea ştiinţifică şi lumea mistică. Cred că ştiinţa şi misticismul se vor uni într-o zi, dar metodele lor sunt atât de diferite, încât e nevoie de un nou tip de abordare, decât cel obişnuit.

Dar indiferent de modul în care va arata în final sinteza dintre ştiinţă şi misticism, cred că putem privi unele teritorii comune.

Experienţa mea menţionată mai sus, a fost o clasică întâlnire mistică. A fost relatată de practicienii fiecărei tradiţii spirituale de pe planetă. Chiar dacă descrierile sunt adesea destul de diferite, introspecţiile esenţiale ale acestor tradiţii diverse sunt aceleaşi – există o interconexiune esenţială între viaţă şi cosmos. Felul în care ea este interpretată variază în funcţie de tradiţia spirituală, dar interconexiunea apare în toate tipurile de experienţe mistice.

În cartea sa “Universul Holografic”, Michael Talbot discută bazele ştiinţifice ale acestui tip de experienţă mistică. Este o carte importantă şi o recomand călduros tuturor celor interesaţi de aceste lucruri. Dacă teoria este adevărată, noi toţi facem parte din holograma universală, o parte indispensabilă din puzzle-ul cosmic. Întregul cosmos se află în interiorul nostru, nu numai pentru ca suntem parte din holograma universală, ci şi pentru că suntem holografici, prin natura noastră. Aceasta este într-adevăr una dintre învăţăturile fundamentale ale majorităţii Filozofiilor Perene şi tradiţiilor mistice. Într-un mod inexplicabil, purtăm cosmosul înăuntrul nostru. Explorarea propriei conştiinţe, în cele din urmă, ne conduce în tărâmurile cosmice ale existenţei. Suntem ca banda lui Mobius. Pe o parte a benzii suntem fiinţe umane individualizate, izolate. Totuşi existăm şi pe cealaltă parte a benzii. Acolo suntem parte din întreg. Suntem Unu cu toată viaţa şi întregul cosmos este în interiorul nostru.

Astfel de lucruri par ilogice pentru modul nostru obişnuit de gândire. Dar în stările modificate de conştiinţă, ne adâncim într-o altfel de lume, o lume de un paradox extraordinar.

Am lucrat mult în această zonă a cercetării creierului şi cred că multe din revelaţiile mistice, cum ar fi interconexiunea, sunt declanşate de modificările în starea creierului.

Îmi amintesc de momentul când am început interpretarea EEG-urilor subiecţilor care ascultau Wave Form (o înregistrare pe care am realizat-o în cadrul Cercetării Acustice a Creierului). Multe dintre aceste persoane aveau experienţe profunde neobişnuite, inclusiv senzaţii de plutire, mişcare prin spaţiu şi sentimente de interconexiune. Această parte nu m-a surprins, dar zona unde creierul arată răspunsul era neaşteptată. Era un punct situat în partea de sus a capului. Acesta, mai mult decât oricare altă parte din creier, arăta creşteri mari în frecvenţa theta. Şi acest punct corespundea “chakrăi coroanei” din yoga, care uneori era numită “lotusul cu o mie de petale”. Această chakră este asociată cu stările de conştiinţă transpersonale, sau universale.

Acest lucru m-a intrigat. Şi mi-am petrecut o bună parte din timp în următorii ani, urmărind cum poate fi reprodus în mod consecvent un astfel de răspuns. În cele din urmă am ajuns la concluzia că astfel de răspunsuri fac parte dintr-un tipar mai mare al creierului şi că au legătură cu psihologia şi valorile persoanei. Cu alte cuvinte, în timp ce unele persoane ascultau Wave Form şi traversau universul, altele doar se relaxau. Iar unele adormeau!

Îmi aduc aminte de un incident cu un specialist cardiolog, când a ascultat pentru prima oară Wave Form. Grupul său de prieteni l-au îndemnat să asculte CD-ul, deoarece se gândeau să-l folosească în programul lor de controlare a stresului pacienţilor. Doctorul cel sceptic şi-a pus o pereche de căşti pe urechi şi s-a aşezat mai comod în scaun. El a relatat că iniţial s-a plictisit şi apoi a început să moţăie, dar fără să adoarmă. Apoi a auzit sunetul distinct al unei locomotive. Mirându-se cum se poate ca o locomotivă să fie la el în birou, s-a străduit să deschidă ochii. Spre uimirea sa, sunetul locomotivei era de fapt sunetul sforăitului său!

De fapt, toţi cei care au ascultat Wave Form au demonstrat că CD-ul este foarte eficient în generarea stărilor profund modificate ale minţii, dar conţinutul acestora varia mult de la individ la individ.

O altă parte a misterului, în ceea ce priveşte funcţionarea creierului, mi-a fost dezvăluită când am întâlnit lucrarea recent publicată a lui Andrew Newberg, M.D., autorul cărţii “De ce Dumnezeu nu pleacă”. Folosind instrumente avansate de cercetare neurologică, Dr. Newberg a reuşit să identifice o zonă a creierului care părea să fie crucială în experienţa mistică. El şi asociaţii săi au urmărit activitatea creierului la diferite persoane care meditează. Unii erau mistici creştini, alţii yogini, alţii budişti, etc. Dr. Newberg aduna persoane care meditau, aşa cum alţii colecţionează cartoane cu jucători de baseball. El a dat fiecărui subiect un buton. Când aceştia atingeau cea mai profundă stare de meditaţie cu care erau obişnuiţi, apăsau pe buton.

Acest moment era marcat pe înregistrările în timp real ale activităţii creierului lor, pentru a vedea dacă existau lucruri comune în stările lor mentale. Şi existau. Indiferent de tradiţie, de şcoala spirituală sau metoda de meditaţie folosită, răspundea aceeaşi zona din creier.

Acest punct comun din creier a fost identificat ca zona de orientare. Acest centru neurologic este responsabil de orientarea noastră în spaţiu. Spre exemplu, când mergem într-o cameră, zona de orientare coordonează informaţia senzorială, ajutându-ne să nu ne lovim de lucrurile din cameră. În acest timp, zona de orientare este foarte ocupată cu direcţionarea semnalelor senzoriale. Celulele sale sunt foarte active.

Dar în timpul stărilor de meditaţie, zona de orientare “s-a dus la culcare”! Celulele sale nu mai procesează informaţiile senzoriale. Cu alte cuvinte, nu mai urmăreşte percepţia spaţiului exterior.

Cred că această schimbare radicală din zona de orientare se datorează probabil unei modificări a atenţiei. Prin natura sa, meditaţia este un proces de urmărire a spaţiului interior. Percepţia spaţiului exterior este abandonată. Iar ceea ce rămâne sunt experienţele din însăşi sursa spaţiului interior – mintea.

Am menţionat mai devreme faptul că diferite tradiţii mistice, în mod universal descriu experienţe de interconexiune. Şi astfel de sentimente sunt adesea însoţite de schimbări în spaţiul perceput.

Fenomenul de percepţie a universului holografic (sau interconexiunea mistică) pare să fie intim conectat cu schimbări în spaţiul şi timpul perceput.

De asemenea, în mod uzual, cei care meditează descriu simţământul că timpul se transformă profund în timpul călătoriilor lor interioare. De exemplu, cineva a trăit experienţa naşterii, evoluţiei şi morţii întregului univers, împreună cu senzaţia de timp etern. Când a deschis ochii şi s-a uitat la ceas, trecuseră doar 15 minute.

Există într-adevăr percepţii fascinante neobişnuite, care adesea au loc în perioadele de meditaţie profundă. Şi una dintre ele se referă la inteligenţe ne-întrupate, uneori numite fiinţe de energie.

În cultura occidentală, astfel de lucruri sunt considerate fără sens şi într-un fel sunt non-senzoriale. Nu pot fi percepute cu cele cinci simţuri. Mi degrabă sunt percepute direct prin simţurile interne ale minţii.

Multe culturi şi tradiţii spirituale vorbesc despre aceste fiinţe neobişnuite. De exemplu, culturile indigene spun foarte clar că aceste fiinţe sunt reale şi că se poate interacţiona cu ele.

Mulţi creştini cred în îngeri, care sunt şi ei fiinţe de energie. De fapt, de-a lungul anilor, am avut experienţe cu atât de mulţi îngeri, încât îi consider o realitate.

Poate părea că un salt mare de la universul holografic sau de la interconexiune la fiinţele ne-întrupate. Şi, de fapt, se poate experimenta interconexiunea fără să le întâlniţi.

CD-ul Infinite Pool (Piscina infinită)

Dar o fiinţă de energie mi-a apărut într-o zi în meditaţie şi mi-a spus că prin sunet se putea accelera evoluţia creierului holografic.

Această fiinţă de energie s-a dovedit a fi fost un “akul”, o fiinţă cunoscută ca “cel antic” de către alchimiştii egipteni. Aceste fiinţe sunt extrem de evoluate, iar acest “akul” m-a învăţat cum să folosesc în noi moduri structurile de sunete.

Am interacţionat cu fiinţe de energie din numeroase şcoli şi culturi, iar părerea mea este că unele dintre ele au informaţii nepreţuite de împărtăşit celor care sunt dispuşi să asculte. Testul meu de validitate este dacă sugestiile lor au valoare practică sau nu. În cazul acestui “akul” am recunoscut imediat nivelul desăvârşit de cunoaştere demonstrat. După ce am înregistrat programul în toată complexitatea sa, eram şi mai convins că acesta era un lucru extrem de valoros.

Celelalte treisprezece voci sunt ale altui grup de fiinţe cu care lucrez de câţiva ani. Cunoscuţi ca Hathori, ei sunt maeştri ai sunetului şi iubirii. Când i-am întâlnit pentru prima oară, în meditaţie, lucram deja de o decadă în domeniul sunetului. Dar cunoaşterea lor a depăşit-o cu mult pe a mea şi au deschis noi perspective pe care nici măcar nu mi le imaginasem. În ultimii ani grupul meu de mentori a crescut la treisprezece şi celelalte voci pe care le auziţi în înregistrare sunt ei cântând “prin” mine.

Aceste voci creează în interiorul creierului tipare complexe şi stabile de unde. Ca rezultat se creează geometrii extraordinar de complexe, în interiorul acestor tipare stabile de unde. Aceasta este, pentru toate intenţiile şi scopurile, geometrie sacră în acţiune,. Efectele acestor geometrii sunt multidimensionale prin natura lor (asta însemnând că sunt accesate simultan mai multe dimensiuni ale conştiinţei, în funcţie de dezvoltarea şi conştienţa ascultătorului). Este greu de descris, dacă nu îl ascultaţi, dar voi încerca. Imaginaţi-vă că simţiţi în interiorul capului un câmp de geometrie sacră ce oscilează permanent. Câteodată simţiţi un cerc de lumină, câteodată altă formă geometrică. Fiecare punct de pe forma geometrică emite un ton. Pe măsură ce tonurile se activează, zonele corespunzătoare de pe creier, asociate cu acele puncte, sunt activate în moduri foarte neobişnuite.

În plus apare un complex de imagini, ce pare că pluteşte în interiorul capului. Aceste imagini curg din lumea proprie interioară şi sunt expresii fireşti ale conştiinţei multidimensionale.

Cred că dezvoltarea conştiinţei multidimensionale este unul din următorii paşi naturali în evoluţia noastră şi ea poate fi auto-generată. Cu alte cuvinte, nu trebuie să aşteptăm ca alţii să dezvolte această capacitate, putem s-o dobândim singuri. Există un motiv bun pentru a face aceasta – dezvoltarea conştiinţei multidimensionale măreşte atât inteligenţa cât şi creativitatea.

Într-o zonă ezoterică, cultivarea multidimensionalităţii vă permite să “urmăriţi” simultan mai multe stări de conştiinţă. Cunoaşterea ezoterică este dobândită şi folosită mult mai eficient, de o minte ce este capabilă să fie conştientă simultan de mai multe lucruri.

Uneori conştiinţa multidimensională este numită universul holografic, iar portalul către acest univers este prin propriul creier.

Prin această poartă puteţi vizita alte lumi şi puteţi dobândi revelaţii interioare pe care nu vi le-aţi imaginat niciodată ca fiind posibile. Într-adevăr, după ce am experimentat acest program în ultimele şase luni, sunt convins că el se va dovedi a fi o unealtă nepreţuită pentru cei care doresc să acceseze extraordinarele potenţiale al creierului.

PSIHO-NAVIGARE: TEORIE, OBSERVAŢII MEDICALE ŞI INTUIŢIE PERSONALĂ

TRADUCERE: Ana Nicolai

Notă câtre cititor: Aceasta este prima versiune a articolului permanent deschis pe site-ul meu, ce se referă la psiho – navigare. Această capacitate a minţii umane este atât de bogată şi complexă, încât doresc ca din când în când, să mai adaug lucruri la această primă versiune.

Prima parte este o descriere a psiho – navigării, a celor trei caracteristici fundamentale ale acestui tip de fenomen mental, a unui studiu de caz şi are câteva sfaturi practice pentru cei care doresc să exploreze psiho – navigarea pentru ei înşişi.

Pentru a vedea viitoarele adăugiri, intraţi pe site-ul HYPERLINK “http://www.tomkenyon.com/” www.tomkenyon.com şi duceţi-vă la secţiunea de articole, selectând Psiho – navigarea.

Prima parte

Psiho – navigarea este experienţa mentală de mişcare prin spaţiul interior (spaţiul perceput de minte). Ea poate implica mişcarea înapoi sau înainte în timp şi/sau mişcarea în diferite orientări ale spaţiului, altele decât cele experimentate în mod normal. Uneori, psiho – navigarea poate să implice schimbarea simţului identităţii personale, astfel dobândind aptitudini sau intuiţii, pe care omul obişnuit nu le posedă. Aceste stări ale minţii sau ale atenţiei mentale, pot de asemenea să implice intrarea într-o sau ieşirea dintr-o experienţă (cum ar fi o amintire sau o fantezie), pentru a obţine informaţii utile. Psiho – navigarea este o aptitudine fascinantă, care pare a fi inerentă activităţii creierului uman.

Cercetarea în psiho – neurologie a demonstrat, dincolo de orice îndoială, că activitatea EEG în gama alfa/teta poate stimula o abundenţă de fenomene virtuale neobişnuite – mai ales pe cele care favorizează psiho – navigarea.

Motivele sunt înrădăcinate în chiar neurofiziologia noastră. Pe măsură ce activitatea cerebrală încetineşte din starea normală de beta (12-16 Hz) în stările mai relaxate de alfa (8-12 Hz), există o scădere în tensiunea musculară, respiraţie, tensiunea arterială şi ritmul pulsaţiei inimii. De asemenea, scad şi hormonii de stres (cum ar fi adrenalina). Întregul organism fizic se relaxează, mai mult sau mai puţin, în funcţie de profunzimea nivelul alfa şi de durata menţinerii stării.

Vorbind în general şi bazându-mă pe observaţiile medicale personale de peste 23 de ani ca psihoterapeut, aş afirma că activitatea alfa susţinută timp de cel puţin 20 de minute, generează, pentru cei mai mulţi oameni, efectele relaxării menţionate mai sus.

În calitate de practician al hipnozei ericksoniene, îmi ghidez adesea clienţii în stări de atenţie profund modificate, printr-o combinaţie între limbajul metaforic ericksonian şi o simplă focusare a atenţiei din partea clientului meu. De exemplu, îi pun să se concentreze asupra respiraţiei şi asupra unei extremităţi, să spunem un braţ sau o mână. Această focusare a atenţiei mentale le schimbă activitatea neurologică. Utilizarea limbajului metaforic specific, combinată cu atenţia focusată din partea clientului, determină apariţia schimbărilor radicale în procesarea cerebrală.

În diverse momente ale şedinţei noastre, clienţii pierd conştiinţa mediul exterior, de exemplu biroul meu, şi, în schimb, intră într-o activitate adâncă, asemănătoare visării. Numesc aceste stări – stări de visare trează, deoarece persoana este chiar trează şi de multe ori aşezată, dar experienţa mentală este foarte asemănătoare cu un vis. Teoretic, aceasta se datorează creşterii activităţii în teta (4-8 Hz). Teta este o stare cerebrală mult mai lentă decât alfa şi, în timp ce alfa este caracterizată de o atenţie relaxată, teta determina o conştientizare tot mai scăzută a mediului exterior. Realităţile mentale interioare ale persoanei devin mai vi şi, în anumite zone de teta (de obicei cele joase), persoana pierde mult din contactul conştient cu lumea exterioară perceput prin simţuri. Această scădere a conştientizării exterioare bazată pe senzaţii, s-ar putea ca pur şi simplu să se datoreze faptului că următoarea stare cerebrală după teta este delta (0.5-4 Hz).

În delta există o foarte mică conştientizare a lumii exterioare, iar în zonele mai joase din delta nu există nici una. Singura excepţie remarcabilă, ce se bazează pe cercetarea în domeniul meditaţiei şi somnului, are legătură cu persoana care meditează. Se pare că persoanele experimentate în meditaţii, adesea relatează despre o a patra stare de conştiinţă, în care corpul este experimentat ca adormit, în timp ce mintea este conştientă de ea însăşi, ca obiectul propriei atenţii. Acest grup de cercetării provine în cea mai mare parte de la Universitatea Internaţională Maharishi şi de la cercetătorii care studiază efectele meditaţiei transcendentale. Cercetarea este interesantă, dar în acest moment neconcludentă. Totuşi, bazându-mă pe propria experienţă şi pe cea a altor persoane pe care le cunosc – care, ca şi mine, folosesc diverse metode de meditaţie – această a patra stare de conştiinţă este o realitate experimentată. Dar să ne întoarcem atenţia către teta, deoarece aceasta este starea creierului responsabilă de experienţa psiho – navigării.

Realităţi EEG 

În primul rând, ori de câte ori spun teta, alfa sau altceva, nu intenţionez să sugerez că tot creierul este vreodată în acea singură starea energetică. Termenii alfa şi teta sunt repere statistice. Creierul nu este niciodată într-o singură stare cerebrală (poate exceptând coma şi, desigur, moartea). Dar, într-un creier viu şi care funcţionează normal, există numeroase tipuri de unde cerebrale, ce sunt generate simultan peste tot. Oricine a văzut o hartă cerebrală topografică EEG poate să vadă clar acest lucru.

Dacă încă nu aţi văzut un EEG, vă invit să vedeţi un exemplu pe site-ul meu HYPERLINK “http://www.tomkenyon.com/” \t “_blank” www.tomkenyon. com: , deschideţi Acoustic Brain Research şi duceţi-vă la articolul intitulat Anecdotal Study of EEG Effects on ABR Wave Form. Acesta prezintă trei EEG topografice pe care le puteţi vedea on line.

Ceea ce devine foarte clar prin studiul hărţilor cerebrale topografice, este că există multiple tipuri de activităţi în curs de desfăşurare, în orice moment, în neocortex. În timpul studiilor EEG ce implică acest tip particular de tehnologie (harta cerebrală), cercetătorii compară toate datele brute transmise de electrozi şi realizează o analiză statistică, care, de obicei, este făcută automat de un program pe calculator. Rezultatul este o reprezentare schematică a activităţii undelor cerebrale, ce arată: locurile activităţii EEG; ce stări cerebrale sunt dominante în acele zone; intensitatea acelor unde cerebrale.

Unii spun eufemistic „aţi intrat în alfa sau teta”. În timp ce, pentru cei care le folosesc, astfel de etichete pot servi unui scop, astfel de afirmaţii sunt incorecte, din punct de vedere neurologic.

Acesta ar putea părea un aspect prea tehnic pentru unii (cu excepţia savanţilor), dar simt că astfel de clarificări sunt o parte vitală a înţelegerii noastre privind stările neobişnuite ale corpului şi minţii. Într-adevăr, întorcându-ne atenţia către fenomenul mental al psiho – navigării, este important să fim cu picioarele pe pământ în abordarea noastră. Nu căutăm aici un fel de halucinaţie. Mai degrabă, căutăm să dezvoltăm un aspect al conştiinţei noastre care ne permite să gândim şi să percepem „în afara cutiei”. Şi, conform experienţei mele, nimic nu ne permite să ieşim din cutie la fel de evident ca actul mental de psiho – navigare.

Cele două lumi interconectate de teta

Cei zece ani de cercetării, sub „umbrela” Cercetări Cerebrale Acustice, mi-au creat convingerea că undele teta creează o acţiune duală în neurofiziologia noastră. Activitatea teta micşorează experienţa noastră referitoare la mediul exterior, în timp ce deschide porţile percepţiei într-o lume interioară de experienţe bazate pe senzaţii. Este ca şi cum lumea exterioară dispare şi, în locul ei, se deschide în faţa noastră o intensă lume interioară a atenţiei, ce pare reală.

Observaţii medicale

Să vă dau un exemplu de psiho – navigare, deoarece cred că vă ajută în clarificarea câtorva idei teoretice, menţionate mai devreme.

O femeie, s-o numim Jane (deşi nu este numele ei real), a fost trimisă la mine pentru depresie. Îşi pierduse recent soţul, cu care fusese căsătorita de mai bine de 20 de ani. În ultimii ani de viaţă, el suferise de o boală gravă, iar soţia lui îl îngrijise. El decedase şi ea rămăsese văduvă. Jane mi-a spus că îi era aproape frică să iasă din casă sau să interacţioneze cu alţii. În definitiv, în toţi aceşti ani, soţul ei fusese unicul subiect al atenţiei ei.

După ce am vorbit un pic despre viaţa ei şi despre actuala ei starea mentală/emoţională, i-am pus să asculte o muzică, înregistrată în prealabil, compusă de mine cu intenţia de a genera stări modificate de conştiinţă. Când Jane a arătat semne de relaxare, am început să-i vorbesc cu glas încet, ca să nu deranjez starea ei de relaxare tot mai profundă. Am folosit o metodă de construire a limbajului numită metoda ericksoniană. Acest mod de utilizare a cuvintelor şi a ritmului transmiterii lor, se bazează pe activitatea de hipnoză medicală a dr. Milton Erickson. În principiu, metoda creează metafore care au mesaje încorporate în ele pentru mintea inconştientă. Una dintre frumuseţile metaforelor ericksoniene, este că şi ele adâncesc starea de transă, conducând creierul spre stadiile cerebrale mai joase de alfa, teta şi câteodată, chiar şi delta.

Am început să-i povestesc lui Jane despre o plantă care a crescut prea mare pentru ghiveciul ei.

Mai întâi, planta a fost şocată când vechiul ghiveci a fost scos, iar cel nou nu avea margini. Planta n-a ştiut ce să facă. Dar, în cele din urmă, rădăcinile ei s-au răspândit prin pământul fertil, trăgând spre ea tot ceea ce avea nevoie pentru ca să crească. În final, după depănarea acestei povestiri timp de aproape 10 minute, planta a înflorit în noi moduri minunate.

Când Jane a intrat în starea de transă de atenţie îndreptată spre interior, mintea ei inconştientă a înţeles că povestea despre plantă era de fapt o poveste despre ea. A înţeles mesajul întocmai şi, când Jane a intrat şi mai adânc în starea de transă, experienţa despre ea însăşi şi despre lume s-a schimbat radical. Toţi am dispărut – ea, eu şi camera. Ştiu asta pentru că am discutat cu ea după terminarea şedinţei.

La un moment dat, în timpul celei mai profunde părţi a şedinţei, Jane s-a transformat într-o plantă. Mintea ei cognitivă a fost suspendată şi ea nu s-a îndoit nici o clipă de experienţă. Era o plantă şi era trecută în alt ghiveci. Pe măsură ce asta se întâmpla, s-a văzut într-un alt tărâm, ca fiinţă umană, deplasându-se înapoi prin toate experienţele ei de viaţă. Cumva îşi trăgea putere şi intuiţie din aceste experienţe, în moduri pe care nu le-a înţeles, dar totuşi le-a recunoscut. Apoi, ca plantă, a fost ridicată la Dumnezeu. În lumina albă, strălucitoare a Raiului, Dumnezeu a iertat-o pentru tot ceea ce ea a crezut că n-a făcut bine, când îl îngrijea pe soţul ei. În acest moment, Jane a început să plângă, iar în cele din urmă, lacrimile au scos-o din starea de transă, aducând-o la capacitatea de a se percepe pe sine şi camera în care se afla.

A fost o experienţă foarte emoţionantă şi eliberatoare pentru ea. Iar când a venit timpul pentru o a doua întâlnire, nu mai era depresiva. Îşi făcea prieteni noi şi relua vechile prietenii. Munca mea cu ea se sfârşise!

Există atât de multe elemente în această relatare în care am putea intra în detalii, incluzând inter – relaţia cu adevărat fascinantă între limbaj şi neuro – fiziologie. Dar atenţia principală din această parte a articolului este îndreptată către a explora câteva dintre aspectele de bază ale psiho – navigaţiei. Deci, să privim experienţa lui Jane, ca o modalitate de a discuta elementele fundamentale.

Notă câtre cititor: Dacă nu cunoaşteţi metaforele ericksoniene şi aţi dori să le experimentaţi, căutaţi CD-ul întitulat Libertatea de a te schimba = Freedom to Change, numit înainte Libertatea de a fi = Freedom to be. Conţine trei povestiri ericksoniene diferite, menite să crească încrederea de sine şi să descrească auto – sabotajul. Este foarte eficace şi un exemplu bun pentru metoda ericksoniană.

Neurologie, Istorie Personală şi Intenţie

Neurologie

Primul lucru comun în toate experienţele psiho – navigaţionale, fără excepţie, este modificarea activităţii undelor cerebrale.

Experienţa lui Jane de a fi o plantă a fost, ceea ce eu numesc, o experienţă neobişnuită. Pentru cei mai mulţi dintre noi, este rar să ne experimentăm ca orice altceva decât o fiinţă umană. Dar, în stările mai fluide ale creierului, de alfa şi mai ales de teta, aceste tipuri de experienţe sunt mai obişnuite.

Folosirea sunetului şi a muzicii ca un mijloc de a modifica starea creierului, are o istorie lungă şi o bază documentată ştiinţific. Nu este scopul acestui articol să discutăm despre sunet şi muzică, dar, dacă doriţi informaţii neurologice serioase despre relaţia dintre neurologie şi sunet, vă sugerez două surse – un articol despre psiho – acustică intitulat Construcţii ale Tehnologiei ABR (Constructs of ABR Technology), pe care îl puteţi găsi pe site-ul meu sub eticheta Cercetarea Cerebrală Acustică (Acoustic Brain Research), şi/sau cartea mea Stările creierului (Brain States), New Leaf Publishing.

În orice ocazie sunetul şi muzica pot şi chiar schimbă starea creierului. Când am pus muzică pentru Jane în biroul meu, i-am stimulat o parte a creierul ei numită RAS – sistemul reticular activator (reticular activating system), care apoi a modificat activitatea undelor cerebrale în neocortexul ei. Creierul ei a fost „dus” într-o stare cerebrală schimbată, caracterizată, fără îndoială, de creşteri în gama alfa de jos şi teta. Muzica îmbinată cu modelele de limbaj ale hipnozei ericksoniene, au făcut ca creierul lui Jane să genereze creşteri masive ale activităţii teta, evidenţiate prin pierderea capacităţii de a percepe realitatea exterioară. În acest spaţiu teta ea s-a experimentat pe sine ca o plantă, a fost ridicată la ceruri şi dusă în faţa lui Dumnezeu.

Istoria personală 

Experienţele de psiho – navigare sunt puternic afectate de istoria personală. Când Jane mi-a povestit experienţa ei după ce a revenit din transă, am întrebat-o cum L-a experimentat pe Dumnezeu. Mi-a răspuns că L-a văzut foarte clar. Avea păr alb, o barbă albă lungă şi o robă albă unduitoare. În prezenţa Sa a simţit o profundă pace trainică, ceva ce nu mai experimentase niciodată până atunci.

I-am pus această întrebare ca parte din permanenta mea cercetare personală şi informală, privind Faţa Divinităţii. După mai mult de 20 de ani de cercetări, se remarcă diversitatea incredibilă a experienţelor oamenilor când întâlnesc versiunea lor despre Divinitate.

Experienţa lui Jane de a se transforma într-o plantă şi de a se ridica în Rai pentru a se întâlni cu Dumnezeu, era o experienţă clasică de psiho – navigare, deşi nu trebuie să ne ciocnim cu Divinitatea pentru a avea aceste experienţe. Multe dintre aceste evenimente mentale n-au nimic spiritual sau religios în ele. Dar toate presupun modificarea timpului şi a spaţiului perceput, ca şi o experienţă diferită a identităţii de sine.

În timp ce Jane era ocupată fiind o plantă, de asemenea, ea era într-un alt tărâm al minţii. Mergea înapoi prin timp pentru a aduna putere şi intuiţie din experienţele ei trecute. A văzut şi a simţit cum asta se întâmplă, deşi nu a ştiut cum se poate petrece un astfel de lucru.

Această separare a identităţii este destul de comună în psiho – navigare. Când oamenii ce experimentează psiho – navigarea ies înafara lor, pentru a se deplasa înainte sau înapoi în timp, adesea se văd sau se experimentează atât în timp, cât şi în afara lui. Cineva într-o stare normală a creierului, pur şi simplu nu înţelege asta. Dar, pentru cineva aflat într-o stare mentală modificată, caracterizată de creşteri mari în activitatea teta, astfel de posibilităţi sunt evidente. Nu trebuie să fie explicate. Sunt experimentate direct, chiar dacă încalcă ideile personale anterioare despre natura timpului şi spaţiului.

Stabilirea intenţiei

Experienţele de psiho – navigare sunt generate de interacţiunea dintre starea cerebrală modificată, istoria personală şi intenţie.

Când Jane a intrat în experienţa ei de psiho – navigare, era în contextul vindecării. Venise să consulte un terapeut din cauza depresiei, iar evenimentul s-a petrecut în biroul acestuia (adică al meu).

Pentru ca experienţele de psiho – navigare să se petreacă, este crucială această fixare a intenţiei. Ele nu se întâmplă în mod obişnuit. Ceva le declanşează. Una dintre premisele mele este că psiho – navigarea este o abilitate inerentă minţii umane. Tot ceea ce este necesar este un stimul şi mediu potrivit.

Într-adevăr, în condiţiile potrivite, Jane ar fi putut să experimenteze evenimentul ei psiho – navigaţional în mai multe locuri, incluzând o slujbă religioasă cu muzică, sau, poate, într-un vis.

Cele trei elemente ale unei psiho – navigări de succes

Istoria personală are grijă de sine în psiho – navigare. Este filtrul şi rezervorul informaţional prin care şi din care sunt create toate experienţele. Aşa că nu este nevoie să ne ocupăm de ea în mod direct. Doar face parte din tapiţeria care include experienţele mentale, mai ales în timpul psiho – navigării.

Totuşi, celelalte trei elemente au nevoie de atenţia voastră, deoarece sunt mijloace prin care generaţi, conştient sau inconştient, experienţele de psiho – navigare.

Cele trei elemente cruciale pentru oricine încearcă psiho – navigarea sunt:

1. modalitatea de a schimba activitatea undelor cerebrale, astfel încât acestea să intre în zonele mai joase de activitate alfa şi teta
2. o intenţie clară în ceea ce va fi explorat (de exemplu o problemă particulară, o amintire, un vis etc.)
3. o metodologie experimentată deja

Metodologie

Ah, puterea metodei corecte! Acesta este cu adevărat un subiect de proporţii imense! Există atâtea moduri de a ajunge în Ţara Minunilor (zona magică de alfa şi teta), încât mă îndoiesc că le-aş putea explora pe toate, oricât de lung ar deveni acest articol.

Dacă sunteţi serios interesaţi de psiho – navigare, v-aş sugera să exploraţi cât mai multe căi posibile de realizare a ei. Cu cât v-aţi însuşit mai multe tehnici, cu atât veţi fi mai eficient. După ce găsiţi o cale, nu vă culcaţi pe lauri, găsiţi altele.

Toate acestea fiind spuse, vă voi oferi câteva principii simple care vă vor ajuta să începeţi. Primul dintre acestea este primul element crucial pe care l-am menţionat anterior – schimbarea stării cerebrale. Dacă sunteţi o persoană experimentată în meditaţie, faceţi deja acest lucru întotdeauna când intraţi în starea meditativă. Ceea ce ar putea fi diferit aici, este că pacea nu este destinaţia finală. Liniştea interioară este doar antecamera, pragul, spre un alt tip diferit de stare mentală.

Un alt mod eficace de a schimba activitatea undelor cerebrale, este prin forme specifice de muzică şi/sau tipare sonore. Acesta este un alt subiect vast. Spus simplu, trebuie să fie muzică fără cuvinte şi cu un model sau ritm care este continuu, lent şi neschimbător. Acest tip de muzică nu este de divertisment. Mai degrabă este antrenantă, pentru că este o cale către un scop, un mod de a încetini activitatea undelor cerebrale. Există o supraabundenţă de compoziţii muzicale, unele chiar bune, dar, sincer, marea majoritate cam grosolane. Dacă ascultarea unei piese muzicale vă face să vă simţiţi relaxaţi şi direcţionaţi spre interior, atunci se prea poate să fi găsit ceva potrivit pentru voi.

Dacă vreţi să încercaţi una dintre înregistrările mele, v-aş recomanda Rezervorul infinit (Infinite Pool), care este numit în unele versiuni şi Activaţi Mintea Holografica (Activate the Holographic Mind) – când este achiziţionată ca o parte a bibliotecii ABR. Această înregistrare psiho – acustică stabileşte o foarte complexă matrice de tonuri, care este absolut perfectă pentru actul psiho – navigaţional. De fapt, nu cred că orice altceva se poate compara cu această înregistrare, ca modalitate acustică de producere a stărilor mentale psiho – navigaţionale. Dar, desigur, eu sunt cel care zice asta!

Să ne întoarcem la subiect. Puteţi modifica activitatea undelor cerebrale, pentru a intra în starea ideală a creierului pentru psiho – navigare, prin meditaţie şi/sau psiho – acustică.

Eu prefer cele două metode menţionate mai sus, dar există şi altele. Dacă aveţi o maşină de sunete şi lumină, numită uneori un mecanism de distracţie mentală, bineînţeles că puteţi s-o folosiţi pentru a creşte activitatea alfa şi teta.

O paranteză: îmi imaginez că unii dintre cititorii mei s-ar putea să experimenteze folosirea drogurilor pentru a stimula stări neobişnuite ale minţii. Deşi nu există dubii că drogurile pot şi schimbă activitatea undelor cerebrale, şi a tiparelor neuro – transmiţătoare, totuşi, le lipseşte ceva crucial. În afara faptului că sunt ilegale în cele mai multe locuri şi că au posibile efecte neurotoxice, drogurile nu cresc poziţia voastră de autocontrol. Acest termen se referă la abilitatea de a vă controla propria experienţă. Drogurile pot să producă, fără îndoială, stări modificate ale minţii, dar nu le puteţi controla. Iar când starea euforică a trecut, nu puteţi să reintraţi în acele stări atunci când doriţi. Asta, deoarece mintea/creierul vostru nu a învăţat cum să creeze acele stări.

Dar, dacă învăţaţi cum să vă controlaţi activitatea undelor cerebrale după voinţă, atunci chiar aţi realizat ceva. Atunci sunteţi un psiho – naut veritabil (aşa cum mi s-a prezentat cineva recent). Până când nu învăţaţi cum să vă controlaţi călătoriile în tărâmurile interioare ale conştiinţei, sunteţi sub influenţa mecanismului sau materialului ce vă transportă. Sugestia mea este să puneţi stăpânire pe “volanul” minţii voastre şi să nu-l lăsaţi pradă drogurilor, cultelor, religiilor sau chiar şi televizorului.

Intenţia

Presupunând că v-aţi ales o metodă de a schimba starea creierului, acum veţi avea nevoie să fiţi clari în intenţia voastră. Psiho – navigarea este o unealtă mentală fantastică si, deşi puteţi să exploraţi spaţiul interior doar pentru a vedea ce se întâmplă, puteţi să fiţi şi practici. Puteţi să folosiţi psiho – navigarea ca mijloc de a obţine informaţii şi intuiţii despre orice. Trebuie doar să vă stabiliţi intenţia înainte de a începe, iar multe dintre fenomenele ce vor apare vor avea o legătură cu intenţia voastră.

Ritualurile minţii

Psiho – navigările implică mişcarea prin spaţiul interior perceput. Atunci când vă mişcaţii prin spaţiul fizic aveţi nevoie de un sistem de înregistrare a poziţiei voastre. De exemplu, dacă aţi conduce o maşină spre o destinaţie îndepărtată, aţi folosi probabil o hartă pentru a localiza poziţia voastră în raport cu destinaţia. Dacă aţi zbura cu un avion, ar trebui să vă localizaţi poziţia nu numai în legătură cu ruta de zbor, ci şi în legătură cu altitudinea voastră.

Reperul fundamental pentru călătoria prin spaţiul interior este un fel de prag. Această imagine mentală trage o linie de separaţie între spaţiul perceput normal şi spaţiul neobişnuit al psiho – navigării. Când treceţi pragul, intraţi într-o altă lume, plină de magie şi de posibilităţi imense. Spaţiul perceput este mai fluid aici. Timpul este maleabil şi vă puteţi mişca înainte sau înapoi sau chiar în sus şi înafara timpului perceput. Puteţi să vă întoarceţi la amintirea unui eveniment trecut şi să-l experimentaţi din perspective diferite. Această mărire a perspectivei vă oferă informaţii care s-ar putea să nu vă fie disponibile când sunteţi fixaţi într-o linie bidimensională a timpului.

Puteţi chiar să mergeţi înainte în timp şi să experimentaţi diverse linii de timp posibile, toate fiind expresiile posibilităţilor şi probabilităţilor viitoare.

Pe măsură ce intraţi mai adânc în acest spaţiu interior al minţii, puteţi să experimentaţi transformări extraordinare ale identităţii proprii. De exemplu, puteţi să deveniţi o creatură zburătoare, nelegată de gravitaţie şi să vă luaţi zborul în alte lumi. Puteţi să deveniţi şi un semizeu sau orice alt fel de supraom. Aceste tipuri de explorări pot fi foarte puternice, prin aceea că puteţi să aduceţi înapoi informaţii şi noi moduri de existenţă, simţului vostru normal de identitate personală.

Pragul este în esenţă un ritual al minţii. Este un semnal pentru mintea voastră inconştientă că alegeţi să păşiţi într-un spaţiu mental nou, un tărâm interior, unde legile timpului şi spaţiului nu sunt la fel ca cele din realitatea percepută în mod normal. Într-adevăr, această modificare a timpului şi spaţiului perceput, este ţesătura şi legătura, care permite psiho – navigării să se petreacă.

Mai jos sunt două tipuri de praguri. Sunt mijloace simple de a intra în spaţiul psiho – navigaţional, dar există sute de moduri de a face asta. Vă ofer aceste două variante deoarece sunt relativ simplu de construit în imaginaţie şi sunt foarte utile pentru începători. În viitoarele completări la acest articol voi prezenta metode mai complexe.

Modalităţi Senzoriale şi Crearea Pragurilor

În viitor, voi explora mai profund acest subiect, dar este important să menţionez aici conceptul de bază. Şi care este acesta? Fiecare fiinţă creează experienţa spaţiului interior prin modalitatea senzorială principală. Asta înseamnă că dacă sunteţi vizual, veţi vedea pragul şi ceea ce este dincolo de el. Dacă vă bazaţi pe simţul tactil (chinestezic), s-ar putea să nu vedeţi nimic în ochii minţii voastre; mai degrabă veţi avea tendinţa de a simţiţi pragul. Dacă auziţi o voce interioară descriind experienţele voastre, atunci sunteţi auditiv şi s-ar putea să nu vedeţi sau să simţiţi nimic. S-ar putea să auziţi numai o voce descriind pragul şi lumile ce sălăşuiesc de cealaltă parte. Este posibil să experimentaţi o combinaţie între oricare dintre aceste modalităţi. O a patra posibilitate este perceperea pragului nu prin simţuri, ci prin revelaţie mentală directă sau gnoză. Acesta este un fel de cunoaştere. Pur şi simplu ştiţi care este pragul, cum arată şi ce este de cealaltă parte. În gnoza pură nu există informaţie senzorială directă.

Este vital să înţelegeţi asta. Psiho – navigarea nu este o vizualizare. Nu trebuie să vedeţi nimic. Dacă vedeţi, e bine. Dar dacă nu, nu vă îngrijoraţi. Lăsaţi-vă purtaţi de simţul care vi se pare cel mai natural.

Trecerea pragului

Imaginaţi-vă trecând printr-o uşă sau un portal. Când faceţi asta, vă spuneţi mental că treceţi de la lumea voastră cotidiană, într-o altă lume.

Dacă v-aţi stabilit intenţia (de exemplu, ce doriţi să exploraţi), această altă lume va reflecta sau va conţine imagini şi informaţii despre dorinţa exprimată. Este atât de simplu! După ce aţi trecut pragul, vă urmaţi intuiţia şi vă mişcaţi în direcţiile care vă cheamă. Lăsaţi-vă purtaţi, lăsaţi-vă să experimentaţi ceea ce se iveşte în faţa voastră, în acest alt spaţiu.

Scara ce urcă şi coboară

Acesta este un prag fascinant, deoarece realizează două lucruri simultan. În primul rând, trage linia de separaţie între spaţiul perceput obişnuit şi spaţiul extraordinar al psiho – navigării. Aceasta este funcţia principală a oricărui prag. În al doilea rând, această metodă specială stabileşte direcţia mişcării.

Vă imaginaţi că urcaţi şi coboraţi pe scări. Dacă vreţi să fiţi artişti, vă puteţi imagina o scară în spirală, sau în o altă formă plină de fantezie. Important este să vă mişcaţi în sus sau în jos.

Mintea voastră inconştientă interpretează această direcţie de mişcare ca pe o directivă sau comandă de a se deplasa în acel tip de spaţiu interior. Coborârea va activa mintea inconştientă să scoată la lumină ceea ce conţine – amintiri şi forţe psihologice principale. Urcarea activează ceea ce este numit uneori mintea superioară sau supra conştiinţa. Acesta este tărâmul luminii, al îngerilor şi al percepţiei înălţătoare.

Şamanii indigeni se referă adesea la aceste două lumi, ca la Lumea de Jos şi Lumea Celestă. În completările viitoare la acest articol, plănuiesc să discut unele aspecte fascinante ale antropologiei culturale, ce sunt conectate cu şamanismul şi arta psiho – navigării. Dar să ne întoarcem atenţia spre lucrurile de bază.

Concluzii finale

Înainte să începeţi să psiho – navigaţi, vă sugerez să vă stabiliţi intenţia. Hotăraţi-vă ce vreţi să aduceţi înapoi, ca informaţie sau intuiţie. Vă sugerez, de asemenea, să ţineţi lângă voi un jurnal de psiho – navigare. După ce aţi terminat fiecare şedinţă, notaţi-vă câteva idei, pentru a vă împrospăta memoria atunci când le recitiţi. Acest tip de jurnal poate fi nepreţuit, deoarece mult din conţinutul şi din imaginile specifice care vi se dezvăluie în psiho – navigări, va avea legătură cu intenţia voastră. Cel mai bine este să notaţi esenţa experienţei voastre, imediat ce ieşiţi din ea, deoarece psiho – navigările sunt generate de stări modificate de conştiinţă, similare cu visele. Şi, ca şi visele, detaliile pot fi uitate cu uşurinţă.

Asta se datorează faptului că anumite tipuri de amintiri sunt legate de stări mentale şi emoţionale specifice. Când psiho – navigaţi, sunteţi într-un loc precis de evenimente neurologice şi de stări mentale ce rezultă din acestea. Când ieşiţi din acele stări mentale, amintirile acelor experienţe devin mai puţin vii, iar informaţia crucială care părea evidentă, se pierde repede.

Într-o şedinţă tipică de psiho – navigare, de cele mai multe ori veţi sta pe scaun. Este posibil şi să vă întindeţi, dar când undele cerebrale se încetinesc, există tentaţia să adormiţi. Deşi acest tip de somn şi visurile generate sunt interesante, totuşi nu sunt psiho – navigări. Psiho – navigările nu sunt căderi libere în stări modificate ale minţii, ci sunt călătorii controlate şi îndrumate în spaţiile interioare ale conştiinţei.

Schimbaţi-vă starea mentală. Vreţi să creşteţi activitatea alfa şi teta. Aceasta este baza neurologică pentru toate psiho – navigările, indiferent de forma sau tradiţia din care provin. Aşa că, asiguraţi-vă că folosiţi o metodă care produce şi menţine acest tip de creştere alfa/teta. Pentru cei mai mulţi oameni, mai ales pentru începători, aceasta probabil că înseamnă folosirea muzicii psiho – acustice, creată pentru scopul unic de a creşte acest tip de activitate neurologică.

Cum simţiţi că alunecaţi în stări mai relaxate ale minţii şi corpului, care sunt tipice pentru activitatea crescută de alfa şi teta, imaginaţi-vă unul dintre praguri. Treceţi pragul şi începeţi să exploraţi ce găsiţi în spaţiul de după portal.

Spaţiul este ultima frontieră. Şi nu numai spaţiul exterior, ci şi spaţiul interior. Parafrazând o frază a lui Aldous Huxley: „Psiho – navigarea deschide repede uşile percepţiei.” Prin aceste portaluri interne ale minţii, vă aşteaptă lumi noi de paradoxuri şi magie. Există comori aici: noi intuiţii, noi feluri de a fi şi noi feluri de a vă vedea pe voi şi lumea. Deşi perspectivele care se vor deschide în faţa voastră pot fi uimitoare şi vă vor inspira veneraţie, ceea ce contează cel mai mult este ce faceţi cu ce aţi descoperit. Şi aşa şi este!

Cred că cei care se ocupă de psiho – navigare s-ar putea să înfrunte cea mai mare încercare – în acea lume ciudată, între lumea de zi cu zi în care trăim şi lumile neobişnuite şi extraordinare care există în noi. Există atât uimire cât şi pericol în spaţiile care se deschid în faţa voastră, prin actul psiho – navigării. Minunea va fi evidentă; pericolul este mai ascuns.

Acesta se datorează faptului că, pentru unii dintre noi, lumile interioare ale fiinţei sunt mai dezirabile decât lumea exterioară a vieţii de zi cu zi, cu toate complicaţiile şi încercările ei inerente. Acest lucru s-ar putea să fie şi mai adevărat, pe măsură ce intrăm într-o nouă perioadă planetară şi colectivă, de o mare nesiguranţă şi conflicte tot mai mari. Şi, totuşi, aici, în fabrica metalurgică a experienţei de viaţă, este dobândită cunoaşterea şi este forjată înţelepciunea. De aceea, a folosi psiho – navigarea ca o evadare din realitate, ar fi cu adevărat o nenorocire.

Cred că cel mai uimitor lucru este să construim un pod între lumile noastre interioare ale fiinţei şi lumea exterioară a vieţii. Ambele lumi sunt îmbogăţite, când există o curgere liberă a schimbului dintre ele. Iar lumea în care trăim cu toţii, are o teribilă nevoie de această formă nouă de monedă de schimb!

NOTĂ: SURSA – http://tomkenyon.com/article-archives

Tom Kenyon   Toate drepturile rezervate   www.tomkenyon.com