Bruce Lipton – Natură, educație și puterea iubirii
30/03/2017
8. Tom Kenyon – Ochiul furtunii
07/04/2017
Show all

Drunvalo Melchizedek – interviu – febr. 2017 – integral

INTERVIU CU DRUNVALO MELCHIZEDEK

~ Eclipsa din februarie 2017 ~

SpiritSide

Traducerea: Irina Cruceru

Jordan: Salutări tuturor! Am un anunț de făcut. Avem un invitat foarte special: Drunvalo Melchizedek va fi astăzi alături de noi. Îți mulțumim, Drunvalo!

Drunvalo: Îți mulțumesc, Jordan, că m-ai invitat, sunt onorat! Te felicit pentru tot ceea ce ai făcut în lume în legătură cu munca mea, ai făcut o treabă minunată, iar eu te voi sprijini în continuare cu tot ce pot.

J: Eu îți mulțumesc! Știi, am avut o discuție cu cineva seara trecută, și i-am spus persoanei respective că trebuie să-i mulțumesc lui Drunvalo pentru că m-a inspirat și pentru tot ce mi-a împărtășit; pentru cei 30, 40 sau 50 de ani de călătorii pe care le-ai făcut pe întregul glob, pentru diseminarea învățăturilor profesorilor și maeștrilor pe care i-ai întâlnit și împărtășirea atâtor informații valoroase, cărora le-ai dat o formă unitară, accesibilă și atât de importantă pentru vremurile în care trăim.

D: Eu nu am considerat-o o muncă, a fost o plăcere, și aș lua-o oricând de la capăt dacă ar fi nevoie. Apropo, acum lucrez la o carte, am scris deja cam 75% din ea, și ar trebui să fie gata în acest an. Iar ea ne va reconecta cu Floarea vieții originală. Am scris despre Floarea vieții cu mulți ani în urmă, dar în a doua versiune, Secretele străvechi ale Florii vieții, de la pagina 361 la 365, am spus ceva, dar nu știu nici măcar când am spus pentru prima oară acel lucru. Când l-am spus, era, cred, prin 1998 – 1999, nu știam cu adevărat despre ce vorbeam. Îngerii îmi spuseseră să vorbesc despre asta, iar eu am zis OK, dar informațiile aveau mult mai mult de a face cu Merkaba, așa că am așteptat peste 17 ani. Începând cu 2004, o avalanșă de informații a năvălit peste mine, iar asta mi-a schimbat viața. Modul în care înțelegeam totul s-a schimbat complet. Iată de ce sunt atât de fericit să scriu această carte nouă, care îi va ajuta pe toți cei care sunt interesați de Merkaba, și veți vedea că e vorba de ceva mult mai măreț decât tot ceea ce v-am împărtășit înainte. Cred că voi termina această carte cam peste 6 luni.

J: Extraordinar! Și e o sincronicitate, pentru că vin la mine mulți oameni care mă întreabă despre semnificația eclipsei din august, cred că din 17 august sau cam așa ceva. Așa că te întreb pe tine dacă acea eclipsă are vreo semnificație aparte, și iată că tu scrii o carte chiar acum. Cred că nu te mai putem auzi, e o problemă cu sistemul tău audio. OK, acum te auzim. Ne poți spune ceva despre eclipsă și dacă ea are vreo relevanță în cartea ta?

D: Soția mea e interesată în probleme de genul ăsta. În toate workshop-urile pe care le-am organizat întreaga mea viață am analizat în detaliu astfel de fenomene; sunt oameni în jurul meu care fac asta.

J: OK, să vorbim despre cartea ta, despre ceea ce te-a interesat cel mai mult și despre multitudinea de informații noi pe care le cuprinde ea.

D: Titlul cărții este Secretul străvechi al Florii vieții – volumul 3. E o continuare a primelor două cărți pe această temă. Sunt atât de multe de spus, încât nici nu știu de unde să încep. Am studiat foarte mult, iar apoi am fost la o conferință în New Mexico, pe tema „Universul electric”*. Și acolo a început totul, pentru că erau prezenți oameni de știință, fizicieni, matematicieni, vârfuri ale științei pure. Iar ce au arătat ei, lucru pe care îl știam deja, a fost faptul că vechea știință era greșită, cu adevărat greșită. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, atunci când eram la facultate, mi-au trebuit 90 de zile ca să înțeleg că există foarte multe anomalii în domeniul fizicii, încât nici măcar nu părea să fie o abordare științifică. Dar acum, ei au ajuns la rezultate remarcabile. Ultimele seminare pe care le-am organizat au fost în martie 2015, iar apoi, în mai 2015. De atunci, nu am făcut nimic altceva decât să scriu, și încă mai lucrez la asta, pentru că sunt lucruri pe care nimeni nu le-a mai văzut vreodată înainte. Lumea nici măcar nu știe că ele există, cu excepția unui număr mic de oameni, poate 100. Nimeni nu știe despre ce urmează să vorbesc. Este ceva de o mare profunzime. La seminarele mele, am vorbit despre știința spiritului, și exact la asta mă refer. Sunt două viziuni diferite: este modul spiritual de a vedea Universul și modul științific de a percepe Universul.

NT: Teoria Universului electric scoate în evidență importanța electricității în întregul Univers. Ea se bazează pe recunoașterea fenomenelor electrice existente (de ex., fulgerele) și proprietățile cunoscute ale plasmei („gazelor” ionizate), care constituie 99,99% din universul vizibil și reacționează puternic la câmpurile electromagnetice.

Spiritul spune că există un singur Dumnezeu, o viață, un Spirit care guvernează totul, iar această credință e împărtășită de aproape toate religiile lumii. Unele credințe susțin că Dumnezeul lor este cel adevărat, iar altele susțin existența Dumnezeului lor unic. Dar e unul și același lucru – conștiința. Iar noi credem în asta. Dar știința nu crede. Ei spun că cea mai mare viteză din Univers e viteza luminii, de 186.282 mile pe secundă. Pare o viteză foarte mare, dar totul e relativ. Dar dacă o compari cu Universul, ultima evaluare a dimensiunii acestuia fiind de 13,8 miliarde ani-lumină de la un capăt la altul, dacă cineva ar fi într-un capăt, iar altcineva în celălalt, iar ei ar încerca să vorbească unul cu celălalt, ar dura 13,8 miliarde de ani ca vorbele lor să ajungă de la unul la altul. Să zicem că unul spune: „Hi!” Răspunsul ar ajunge după 13,8 miliarde de ani la cel care a transmis salutul. Iar știința a tras concluzia că Universul nu e interconectat.

Dar s-a întâmplat ceva în 1906 sau 1908, nu-mi amintesc exact, acel om pe nume Birkeland (NT: Kristian Birkeland, savant si explorator danez), a descoperit ceva și a putut să demonstreze ceea ce descoperise, dar nimeni nu știa ce anume demonstra el. El demonstra munca lui Tesla, ceva legat de electricitatea obișnuită, care se mișcă prin pereții noștri chiar acum, prin firele electrice, cu o viteză apropiată de cea a luminii. Iar toată cercetarea se făcuse până atunci în interiorul firelor. Tesla a descoperit-o în aer și în interiorul Pământului, identificând electricitatea liberă. Știm cu toții cum circulă electricitatea prin fire, dar nu știm cum circulă ea prin spațiu, cum se manifestă ea asemenea luminii care coboară din cer, mai ales în profunzimea spațiului.

În secolul XX, Birkeland a descoperit că electricitatea se mișcă mult mai rapid în vid – conform calculelor matematice, de 20 de miliarde de ori mai repede decât viteza luminii! Asta înseamnă că durează o jumătate de secundă ca să ajungi la celălalt capăt al Universului și o altă jumătate de secundă să te întorci de unde ai plecat. Repede, nu-i așa?

Mai târziu, ei au aprofundat calculele matematice și au înțeles mai multe despre această descoperire. Dumnezeule, ce viteză! Au descoperit două lucruri importante: timpul nu există și nici distanța nu există. Și circulă acum pe Internet niște ecuații în legătură cu asta. Dacă centralizăm aceste informații și le analizăm în mintea noastră, ne dăm seama că distanța și timpul nu înseamnă nimic. Oamenii de știință înțeleg acum că acești curenți Birkeland* circulă de la un capăt la altul al Universului în timp zero, cam într-o nanosecundă, deci într-un timp zero absolut. Și nu contează cât de departe ajung ei în Univers.

*NT: Curentul Birkeland este un curent electric din ionosfera Pământului, pe care savantul și exploratorul danez Kristian Birkeland l-a evidențiat in 1903.

Iar asta schimbă totul! Dacă ne uităm unul la celălalt, câmpurile noastre electromagnetice comunică între ele exact cum facem noi acum; eu sunt aici, iar tu acolo, transmițând imagini la o distanță considerabilă, și același lucru se întâmplă și în Univers. Oamenii de știință au descoperit nu doar că se poate ajunge de la punctul A la punctul B, dar acest lucru este posibil la toate nivelele existenței, indiferent de dimensiunea acestora. Comunicarea se produce de la cel mai minuscul la cel mai uriaș nivel.

Odată ce am înțeles acest lucru, am știut că am ceva de spus științei, deoarece lumea spirituală e atât de importantă, și asta e ceea ce fac acum. Am început cu istoria factuală și definesc acum modalitățile de a o folosi în viața reală, de a ne conecta pe noi înșine cu zone imense de spațiu și timp. Și cum să primim feedback-ul acestei conectări. Mulți oameni spun că pot face asta prin credință, și nu pot spune că nu o fac, dar vreau să pun toate lucrurile în ordine sub forma acestei cărți, din care vă puteți inspira și poate veți vedea lucrurile chiar mai clar decât mine. Eu sunt limitat de confirmările științifice. Dar voi veți înțelege și veți adapta informațiile în felul vostru. Experiența personală e mai importantă decât o carte.

J: Eu n-am crezut asta niciodată.

D: O carte prezintă anumite lucruri, dar voi sunteți cei care le clarificați. Eu vă voi fi alături.

J: Am vrut să te întreb ceva. Totul e conectat prin gânduri; curenții Birkeland sunt cei care asigură conexiunile?

D: Din 2014, încerc să înțeleg, și am reușit să fac asta abia în 2015. Dar am meditat aproape 3 ani și m-am conectat cu Universul, iar Ghizii mei au venit în casa mea. Literalmente! Și mi-au spus că totul e interconectat și că fiecare dintre noi e legat de ceilalți chiar acum, doar că nu știm asta. La fel se întâmpla și cu 13.000 ani în urmă. Iar când ne reconectăm, instantaneu, devenim o nouă specie. Asta e ceea ce spun mayașii, dar înainte, nu am aprofundat prea mult spusele lor, pentru că, în profețiile lor, ei spun că primul lucru care se va întâmpla va fi că, după ciclul de 13.000 de ani, totul va pieri. Și asta încă nu s-a întâmplat, iar ei nu înțeleg de ce. Pentru că noi suntem acum într-un alt fel de ciclu, la care mă pot referi. Conform mayașilor, la 1 ianuarie 2016, ar fi trebuit să înceapă un ciclu nou, feminin. Și am vorbit cu mayașii, care s-au temut că-și vor pierde credibilitatea dacă vor dezvălui în totalitate înțelesurile profețiilor lor, și îi înțeleg. Și mie mi-a fost greu să pricep. Ce spun ei e că vom ajunge foarte repede într-un timp în care toate ființele umane de pe Pământ vor putea ajunge în orice loc din Univers prin intenție. Literalmente, luându-și cu ele corpul, deci putând fi prezente, fizic, oriunde în Univers.

Știu că e greu să crezi așa ceva. Dar dacă înțelegi cum acționează curenții Birkeland și ce se poate întâmpla prin acțiunea lor și cum se mișcă ei deja prin Univers, chiar pricepi cum stau lucrurile. Soarele nostru comunică cu Pământul. Ori de câte ori vezi aurorele boreale, cele două sfere, ceea ce vezi sunt curenți Birkeland care vin de la Soare pe Pământ în timp zero. Acest lucru este confirmat acum științific, fapt care bulversează tot ceea ce știam despre viteza luminii, pentru că, referindu-ne la acești curenți, vorbim de timp zero. Curenții Birkeland provin de la Soare ori de câte ori se produc ejecții de masă coronală (NT: particule provenite din explozii solare puternice). Iar acești curenți electrici Birkeland coboară instantaneu în afara Soarelui și urmează câmpul gravitațional, ajungând pe Pământ. Iar reacțiile Pământului sunt aurorele boreale. Aceasta e relația sexuală dintre Soare și Mama Pământ. Și am acum atât de multe informații legate de asta, încât mă simt copleșit.

J: Tu interpretezi lucrurile acestea de la nivelul cunoașterii științifice. În momentul în care Soarele emite acele particule, din momentul în care ele există…

D: Da, iar el direcționează razele către Pământ…și sunt deja acolo. Ceea ce intenționez să explic în primul rând în carte este nivelul cosmic la care se produc aceste fenomene, pentru că așa cum e sus este și jos, iar jos suntem noi, iar acesta e un lucru uimitor. Pentru că dacă vei merge la înțelepții din vechime, mai ales la cei din Europa, ei îți vor vorbi despre faptul că ființa umană este un dispozitiv electric muritor, o spirală electrică, un dispozitiv electric biologic care e muritor. Asta înseamnă că, și mi-am petrecut ultimii trei ani încercând să înțeleg acest lucru, noi suntem un dispozitiv electric, capabil să producă electricitate la nivele atât de mari de energie, încât ne vine greu să credem. Dar putem demonstra acest lucru. Energia iese prin vârful capului nostru și în jos, prin picioare și se revarsă, căpătând o formă asemănătoare unei galaxii, având două raze de lumină care ies una din cap și cealaltă prin picioare, radiind în toate direcțiile. Aceștia sunt curenți Birkeland, care sunt conectați cu întreaga viață de pretutindeni.

La nivel individual, dimensiunea neavând nicio relevanță, și noi putem face acest lucru. Ceea ce schimbă modul în care ne putem înălța. În cadrul workshop-ului Trezirea inimii iluminate, și mi-a luat foarte mult timp până l-am structurat, i-am învățat pe cursanți cum să folosească metoda străveche folosită de majoritatea Maeștrilor înălțați pentru Înălțare. Așa făceau ei. Dar e un proces de durată, trebuie să mergi din 3D în 4D, iar apoi în 5D, în care forma dispare, urmând să treci prin toate cele 144 de Dimensiuni. Iar acest proces durează foarte mult, nu știu exact cât, dar oricum, e de lungă durată. Însă prin curenții Birkeland, te conectezi cu întreaga viață, iar Iluminarea este instantanee. E ca un bec care se aprinde.

J: Când te eliberezi de limitări, te poți conecta cu o viteză infinit mai mare.

D: Trebuie să știi cum să miști această energie prin corp, iar noi nu știm acum să facem asta. E nevoie să învățăm, e o cunoaștere pe care le-o voi împărtăși tuturor. Depinde de fiecare dacă vrea sau nu să facă acest lucru, dar e incredibil de frumos și plăcut. Și totul e despre inima ta. Trebuie să fii în inimă, conștient de modul în care inima creează fluxul electric care curge în susul și în josul coloanei tale vertebrale, creând acel câmp magnetic de cca. 60 de picioare în jurul corpului, care reprezintă biosfera ta. Și mă voi referi și la asta în noua carte. Iar cercetătorii de la Universitatea Stanford și Institutul HeartMath au demonstrat că biosfera e direct conectată cu câmpul geomagnetic al Pământului. Așadar, literalmente, fiecare om de pe Pământ este conectat cu câmpul geomagnetic, indiferent dacă crede sau nu, și fiecare ființă umană de pe Pământ e conectată acum cu toate celelalte, chiar dacă ele nu știu asta. Putem comunica cu orice persoană de pe Pământ mult mai bine decât facem acum acest lucru prin telefonul celular, odată ce vom ști cum funcționează lucrurile. Iar acesta e doar începutul reconectării noastre cu Universul. Si acesta e un proces foarte lent.

Îmi e greu să explic într-un timp atât de scurt, dar voi încerca. Inima creează o masă uriașă de electricitate. Inima are 7 regiuni prin care trece acest flux.

Iar procesul e inițiat de celulele pacificatoare. Celulele pacificatoare dintr-o regiune a inimii iau o cantitate mică de magneziu, de fosfor și calciu, deci iau 3 elemente chimice pe care le aleg, și fac o baterie minusculă, literalmente, o baterie din care scot electricitate, pe care o trimit în altă regiune. Din acea regiune, electricitatea e transmisă în altă regiune, trecând prin toate cele 7 regiuni și revenind în locul emisiei inițiale.

Iar ceea ce se întâmplă reprezintă un alt dar prețios pe care trebuie să-l oferim lumii. Dacă ai fi matematician și ai asculta ce spun eu acum, ai realiza că nu știi nimic. Tot ce știi e matematica pe care a creat-o omul, cu calcule, algebră…iar astea țin de matematica inventată de oameni, care încearcă să aproximeze realitatea.

Dar Dumnezeu a creat o matematică mult mai bună. Nu e nevoie să vă spun eu asta. Când veți vedea, veți înțelege singuri, pentru că e cât se poate de simplu. Nu are decât numerele de la 1 la 9. Iar din ele a creat întregul Univers. Noi o numim Șirul lui Fibonacci*, din care a fost creat tot ce există pe această planetă. Dar există încă 6 șiruri ale lui Fibonacci despre care nimeni nu știe nimic. Doar câțiva matematicieni (majoritatea lor habar nu are despre ce vorbesc eu acum).

NT: Italianul Leonardo din Pisa, cunoscut și sub numele de Fibonacci, a descoperit un șir de numere extraordinar de interesant: „0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, 233, 377, 610, 987, 1597…”. Formula pe baza căruia se obține acest șir este foarte simplă: primele două elemente ale șirului sunt 0 și 1, iar al treilea element se obține adunându-le pe primele două: 0+1 = 1. Al patrulea se obține adunându-le pe al treilea cu al doilea (2+1=3). Al cincilea se obține aducându-le pe al patrulea cu al treilea (3+2=5) și tot așa, până la infinit.

Așadar, sunt, în total, 7 șiruri ale lui Fibonacci, care creează întreaga viață din Univers. Când le vezi, recunoști imediat șirul lui Fibonacci. Ele fac exact același lucru, cu aceeași secvențialitate, doar că se mișcă în mod diferit. Prima creează o spirală ce se extinde etern către infinit și în interiorul său. Celelalte sunt foarte diferite. S-a făcut recent un film numit „The Arrival”. Ai văzut filmul?

J: Da, e un film briliant! Mi-a plăcut enorm de mult!

D: E un film minunat, care arată cum sunt conectate gravitația și Dimensiunile. Iar în acest film, este un loc în care apare, ca pe un ecran, o imagine, iar dincolo de ea este o altă Dimensiune, cu ființe aflate la un alt nivel dimensional. Pe o parte sunt ființe umane, iar dincolo de ecranul care separă cele două lumi, ființe mai evoluate. Iar la un moment dat, un extraterestru inițiază ceva: se apropie de ecran și vezi că are 7 brațe, precum caracatița, iar palmele lui au câte 7 degete. Și își pune cele 7 degete pe ecran. Iar acest lucru e important, pentru că arată un lucru: prima secvență Fibonacci se derulează astfel: 0 -1-1- 2- 3 – 5- 8. Așadar, 5 face parte din șirul nostru Fibonacci, și de aceea noi avem câte 5 degete la mâini și la picioare.

Cel de-al doilea șir Fibonacci are secvențialitatea 0 -1-1- 3 – 5 – 7 (8 din primul șir se înlocuiește cu 7). Iar 7 face parte din următoarea secvență, dar nu există în primul șir. Iar acest lucru atestă existența unei forme de viață mai evoluate. Deci, se poate spune cu certitudine că există cel puțin o secvențialitate diferită, iar matematica acestei proporții ar trebui să se regăsească în altfel de corpuri. Mie mi s-a părut foarte clar, pentru că știam ce știam. Pentru alții, acest aspect nu are nicio relevanță. Aș vrea să mă refer acum la matematicianul care a dezvăluit această posibilitate: e vorba de Marko Rodin, cercetător independent și inventator. Marko a studiat întreaga sa viață acest domeniu, iar acum e pregătit să dezvăluie public rezultatele muncii lui*. L-am întâlni și am stat împreună timp de două săptămâni. El recunoaște existența Geometriei sacre, dar nu o cunoaște în profunzime.

El a creat un dispozitiv inovator, capabil să capteze energia liberăbobina lui Marko Rodin, un model tridimensional care, potrivit inventatorului, reprezintă limbajul matematic al naturii. Bobina lui Rodin are la bază matematica vortexului. În esență, întreaga sa idee se învârte în jurul unui cerc cu nouă puncte echidistante unul față de celălalt. Pentru a crea vortexul matematic, Rodin numără punctele dintr-un cerc și apoi trasează linii care leagă cele mai înalte puncte „n” cu dublul lor Acest simbol al lui Rodin format din 9 cifre arabe înscrise pe un cerc a fost denumit „simbolul Iluminării” sau „amprenta matematică a lui Dumnezeu”, și poate fi folosit pentru toate funcțiile matematice, inclusiv pentru divizare, multiplicare sau reciprocitate.

Eu mi-am petrecut întreaga viață studiind Geometria sacră. El mi-a arătat ce știa, iar eu i-am dezvăluit lucruri pe care nu le putuse vedea până în momentul respectiv. I-am schițat o formă, în mijlocul căreia era un punct de energie, iar el știa că acel punct e important, dar nu știa de ce. Ce vedea acolo era o piramidă, de fapt un tetraedru. Iar punctul respectiv era focalizat, era un lanț axial Z care urca perpetuu. Iar dacă îl privim din perspectiva ADN-ului, știm acum că acesta e punctul de acces către ADN-ul uman, e punctul în care, când ființa umană se concentrează asupra lui, își poate modifica propriul ADN.

O mulțime de informații de importanță majoră este pe cale să iasă la iveală. Dacă toți oamenii le-ar înțelege, am evolua foarte rapid.

J: Oamenii nu au înțeles prea bine proporția de aur a lui Fibonacci*, dar odată ce tot mai multe informații ajung la noi, vom realiza că există alte forme de viață cu care am putea comunica pe scară largă.

NT: Proporția de aur, numită uneori și Raportul de aur sau Numărul de aur (sectio aurea în limba latină), notată cu litera greacă Φ (phi majuscul) sau și cu φ (phi minuscul), care se citesc “fi”, este primul număr irațional descoperit și definit în istorie. El este aproximativ egal cu 1,618033 și poate fi întâlnit în cele mai surprinzătoare forme din natură.

D: E greu pentru oameni să comunice cu ele, pentru că suntem atât de diferiți. Noi suntem primitivi, suntem la primele nivele de evoluție. Suntem la o mare distanță de ei. Când vom înțelege despre ce vorbesc eu și că trupurile noastre pot fi modelate în alte moduri, vom realiza cum acționează Șirul lui Fibonacci și Proporția de aur. Acum doar aproximăm.

J: Aș vrea să-ți adresez o altă întrebare care-i privește direct pe ascultătorii noștri. Ai menționat anterior că totul este interconectat și că vrem cu toții o evoluție rapidă și o înălțare accelerată, ba chiar o evoluție asistată tehnologic; ai spus mai devreme că dispariția lumii noastre trebuia să aibă loc la sfârșitul lui 2015 sau în 2016, și ai mai spus că poate mayașii nu au avut dreptate. Ne poți spune cum ne putem pregăti pentru o schimbare majoră rămânând în viață și sănătoși?

D: Sunt două căi. Poți merge pe calea obișnuită, descrisă în cadrul ATIH, sau pe cea în care corpul îți dispare aici și reapare în 4D. Și atunci începi procesul, parcurgând încetul cu încetul Dimensiunile superioare. Și asta e OK. Sunt doar câțiva oameni care știu să facă acest lucru acum. Vom vedea ce face fiecare, dar nu e nicio diferență dacă mori. Când murim, într-un anume fel, tot ajungem în 4D. Iar Marea Frăție Albă are o experiență îndelungată în acest proces. Ei pot lua fiecare om, iar în 15 minute, îl pot pune pe calea pe care trebuie să meargă. Procesul poate dura mai mult, dar e în regulă, nu e nevoie să știi ce trebuie să faci.

Însă unii oameni, poate că îi numeri pe degete, își pot alege calea… Am uitat întrebarea de la care am pornit…

J: Prima parte a întrebării era dacă mayașii au greșit.

D: Ei au observat toate schimbările care au avut loc, au văzut oameni care au trecut prin procesul înălțării și toate celelalte, dar ei nu cunosc lucrurile despre care vorbim acum și faptul că viața a ales această variantă în locul celeilalte. Cealaltă e încă valabilă, dar viața a ales o altă cale, o cale pe care omenirea nu a mai fost niciodată în cei 230.000 de ani câți are ADN-ul.

J: Poți descrie cum arată această cale?

D: E o formă de tantra, și poate fi făcută de o singură persoană, de doi sau trei oameni. Și spunem asta deoarece, în cer, curenții Birkeland pot fi sub forma unui string, a două string-uri înlănțuite sau a unuia împreună cu alte două înlănțuite unul în jurul celuilalt. Sunt trei variante acolo, sus.

Tantra o poți face singur, se poate face în doi sau în trei oameni. Trebuie să fie bărbat și femeie în cea de-a doua variantă, iar în cea de-a treia, pot fi o femeie și un bărbat, iar a 3-a persoană poate fi bărbat sau femeie, nu contează. Este exact același lucru ca atunci când se concepe un copil. Nu sunt implicați doar doi oameni, ci trei: un bărbat, o femeie, iar cel de-al treilea poate fi ori bărbat ori femeie; al treilea e neutru, nu e implicat în tantra, el asigură o structură în jurul căreia se înlănțuie ceilalți doi. E asemenea copilului care se concepe. Copilul nu are energie sexuală, nu are niciun fel de sarcină, e neutru. Așadar, cea de-a treia persoană trebuie să fie pe deplin neutră. Iar de obicei, e o persoană foarte vârstnică, care nu mai e implicată în niciun fel în energia sexuală.

J: Ca un bunic sau o bunică?

D: Da. Deci asta se întâmplă. Iar mayașii nu știau ce făceam eu sau poate că știau (Doamne, ei știu o grămadă de lucruri), dar imediat ce am învățat cum să fac asta, am reușit să-i dau de cap. Mi-a luat enorm de mult timp până am înțeles, iar ce a descoperit Marko Rodin m-a ajutat să văd cum inima dublează energia de fiecare dată, propagând curenții electrici: începe cu o cantitate infimă de electricitate, iar când aceștia se rotesc o dată, devin de 64 de ori mai puternici. La fiecare bătaie a inimii, câmpul magnetic se extinde în afara corpului, în jurul axei centrale care trece prin corp.

J: A doua parte a întrebării era despre cum ne putem pregăti pentru aceste schimbări, pentru că este evident că ele vor avea loc.

D: Eu am fost învățat cum să fac asta, și e o modalitate, dar sunt și altele. Sute de oameni au venit la mine și mi-au spus că au încercat ceea ce fac eu, dar au apărut mici schimbări pe parcursul procesului, ceea ce e în regulă. Câtă vreme trăiesc experiența, nu contează cum o fac.

Aș reveni puțin la mayași. Din punctul lor de vedere, ei au greșit, pentru că au spus că, la 21 decembrie 2012, ciclul va fi complet, iar Pământul, Soarele și centrul Galaxiei se vor alinia. Ei cunoșteau acea parte a profeției și au înțeles asta foarte bine. Dar tot ce au văzut era existența unei ferestre în timp în jurul acelei date, care se putea deschide cu aproximativ 4 ani înainte sau după data respectivă. Iar asta a început la 24 octombrie 2007, când Sfera albastră a apărut pe cer, fiind mai mare decât Soarele, și asta e un fapt demonstrat astronomic, pe care eu l-am văzut. Aceea era Steaua albastră despre care vorbeau mayașii, iar ea a deschis fereastra în timp. Conform profeției lor, fereastra nu se va închide până la apariția Stelei Roșii. Iar eu cred că Steaua Roșie e o supernovă care de-abia s-a născut. Iar oamenii de știință spun că acea supernova e foarte aproape de noi, iar dacă ea apare în timpul vieții noastre, va cutremura Pământul. Și efectul va fi atât de puternic, încât asta mă face să cred că acela ar putea fi sfârșitul acestui ciclu. Ciclul nu s-a încheiat, el este mai lung decât au prevăzut mayașii.

Mama Pământ spune că ea este cea care a schimbat lucrurile. Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce face ea, dar 4D e ca un spațiu de visare, cu o frecvență mai mare și mult mai multă energie. Iar acolo se întâmplă lucruri care nu se pot întâmpla niciodată aici, pentru că acolo doar îți imaginezi lucruri, iar ele apar. Acest lucru e posibil și aici, dar cu mare greutate. Când ajungem în acel spațiu, totul se schimbă. Îmi e greu să explic toate astea; de aceea meditez întotdeauna înainte de a exprima și a scrie anumite informații.

Oricum, mayașii nu au dreptate, pentru că ciclul continuă. Iar ei știu că au greșit și văd că ciclul continuă, pentru că Steaua Roșie nu a apărut. Mama Pământ, știind și ea acest lucru, a schimbat totul; noi ne-am deplasat în 4D cu mult timp în urmă, doar că nu am știut asta. Nu cunosc momentul exact când acest lucru s-a întâmplat, dar cred că a fost în 1999. Iar ea a transformat ceea ce se întâmpla la nivelul 4D, a adoptat caracteristicile 4D, de unde poți crea orice, re-creând Pământul așa cum era. Și asta dintr-un motiv foarte real: noi nu eram capabili să facem această schimbare. Astfel, a câștigat timp. Noi ne continuăm evoluția, crezând că suntem aici, la nivelul 3D, dar suntem de fapt într-o altă lume, la un alt nivel al Pământului: trăim pe un Pământ care se află în 4D.

Sunt oameni evoluați care sunt conștienți de asta și de aceea fac lucruri uimitoare, merg pe pereți și chestii de genul ăsta, tocmai pentru că știu că sunt în 4D. Iar când oamenii vor afla asta, atunci vor prelua tot controlul. Literalmente, vor lua în stăpânire Pământul. Guvernele și religiile se vor prăbuși.

J: Există și alte profeții, cum sunt cele biblice, care fac referire la religie…

D: Timpul este flexibil, el se poate întinde și același lucru se poate spune și despre gravitație. Ceea ce se întâmplă acum nu a fost nici măcar gândit de oamenii de știință, iar acum Pământul trece prin transformări care pur și simplu îi bulversează. Sunt locuri în care te simți fericit sau alte locuri în care te simți mai ușor, și toate astea din cauza schimbărilor din interiorul Pământului.

Miezul de fier al Pământului este solid și se rotește, iar în jurul lui e o masă lichidă, cu o mulțime de lucruri în ea, și se crede că așa se creează câmpul magnetic. Dar acum, știința are o viziune mai realistă asupra acestuia, dar, probabil, e mai mult de atât, având în vedere curenții electrici.

În prezent, suspensia foarte densă (gelatinoasă) își schimbă vâscozitatea, devenind foarte fluidă, ca apa.

J: De ce?

D: Pentru că alunecă într-un punct, iar apoi stagnează în altul, astfel încât câmpul magnetic al Pământului moare, devine tot mai slab. Oamenii de știință cred că acum suntem într-un stadiu în care polii magnetici urmează să se inverseze. Polul Nord va deveni Polul Sud și viceversa.

În 2003, ei credeau că acest fenomen se va produce la sfârșitul secolului, dar acum au reactualizat previziunile, estimând ca el va avea loc în următorii 25 de ani, iar recent, au făcut o nouă evaluare, spunând că se poate produce oricând. Referitor la câmpul magnetic, ADN-ul nostru nu a experimentat niciodată un astfel de fenomen. La inversarea precedentă a polilor magnetici, aceștia și-au inversat pozițiile în urmă cu 970.000 de ani. ADN-ul nostru, adică noi, suntem aici de 230.000 de ani, deci nu am trăit nicicând o astfel de experiență. Nu știm ce înseamnă asta. Toți cei care își dau cu părerea nu fac altceva decât să facă presupuneri.

Acest fenomen are o influență uriașă asupra polarităților. Și influențează major și sexualitatea. Poate că mulți simt deja acest lucru. Bărbații au tot mai multe trăsături feminine și viceversa. Nu știu exact unde va duce asta, dar această tendință se manifestă peste tot în lume. Nu e vorba de o rasă sau alta, iar ceea ce se întâmplă de fapt când polii se inversează vor fi schimbările majore, pe care le vom vedea cu ochii noștri. Cred că asta se va întâmpla cam în 5 ani.

J: Ne poți spune care e diferența dintre schimbarea polilor de acum 13.000 de ani și cea petrecută cu 790.000 de ani în urmă? A fost o inversare magnetică și fizică și pe vremea Atlantidei?

D: Atunci a fost o deplasare de 90 de grade pentru un timp, iar apoi polii au ajuns în poziția în care se află acum. Despre ce s-a întâmplat apoi nimeni nu vrea ca eu să vorbesc, dar am scris în cărțile mele. Ceea ce declanșează inversarea fizică a polilor magnetici (ei se rotesc în jurul unei axe), e ceva foarte puternic. Matematicienii spun că mișcarea în jurul axei cu o înclinare cât de mică ar avea nevoie de atât de multă energie, încât ar fi nevoie ca Luna să izbească Pământul pentru a-l deplasa. Ei spun că acest lucru e imposibil din punct de vedere matematic, deci nu se poate întâmpla așa ceva. Dar s-a întâmplat de sute și sute de ori în ultimii 450.000 de ani. Și ei știu asta.

J: Deci ei cunosc realitatea, dar nu o înțeleg din perspectivă matematică.

D: Când polul magnetic își schimbă poziția, el devine mai slab; nu trebuie neapărat să ajungă la zero, dar nu mai creează câmp magnetic. Noi avem nevoie de câmpul nostru biomagnetic pentru a ne menține în viață. Când câmpul magnetic dispare, pierdem legătura cu el, devenim psihotici, intrăm într-o altă lume, pe care nu o cunoaștem. Știu doar că am fi pierduți. Câmpul magnetic e cel care ne păstrează memoria intactă. Așadar, omul devine psihotic din punct de vedere mental și își pierde memoria. Și am mai vorbit de exemplul stației spațiale MIR, unde rușii au trimis un astronaut. După 2 săptămâni, au pierdut legătura cu el și au trimis o altă persoană să-l readucă pe Pământ. Și au constatat că el nu mai era conectat cu realitatea, iar memoria lui era inexistentă. Au încercat timp de doi ani să-l vindece, iar apoi s-au dus la ONU și au comunicat că starea lui era ireversibilă. Și același lucru s-a întâmplat și cu cel care-l recuperase pe astronaut de pe stația spațială. Au încercat să înțeleagă ce se petrecuse și au creat un mic dispozitiv electronic care reproducea într-o oarecare măsură câmpul magnetic din jurul corpului, demonstrând efectul acestuia asupra minții umane.

Trebuie să știți că atunci când sunteți în câmpul vostru Merkaba, îi puteți cere acestuia să re-creeze câmpul magnetic din jurul corpului, iar el o va face, deci nu vă va afecta în niciun fel dispariția câmpului magnetic al Pământului. Veți fi absolut normali, în timp ce toți ceilalți vor avea problemele despre care am vorbit.

J: Ce interesant! Așadar, acesta ar fi răspunsul la întrebarea mea despre cum ar trebui să ne pregătim pentru schimbare. Nu contează ce faci la nivel fizic, trebuie să te pregătești la nivel spiritual, să–ți pregătești inima, să-ți activezi câmpul Merkaba.

D: Câmpul Merkaba e important, amintirea existenței lui e importantă, pentru că am pierdut-o de multă vreme. Și asta cauzează toate problemele acestor vremuri. Dacă ne-am aminti acest lucru, am fi uimitori, nici nu ne-am recunoaște. Vedele hinduse de acum cca. 6.000 de ani vorbesc detaliat despre această situație specială; și vorbesc despre ceea ce urmează să se întâmple cu noi, de faptul că vom ajunge în acest punct în care vom fi implicați în problematica câmpurilor electromagnetice, că vom crea aceste câmpuri de energie și vorbesc despre noua știință. Și mai spun că latura noastră spirituală va evolua. Conform Vedelor, într-o singură zi, ne vom lepăda de toată știința noastră, de mașini, computere și de toată tehnologia noastră, pentru că nu vom mai avea nevoie de ele. Pentru că vom înțelege cine suntem noi cu adevărat, că facem parte din Dumnezeu, că suntem conectați cu întregul Univers.

Iar din acel moment, putem face orice. Vom putea avea tot ce ne dorim și nu vom muri niciodată. Și vom deveni foarte sănătoși la nivel mental, fizic, emoțional, din toate punctele de vedere. Ne vom trezi într-un câmp al tuturor posibilităților. Fiind unele dintre cele mai vechi scrieri de pe Pământ, veridicitatea lor e incontestabilă. Iar eu cred că toate acestea se vor întâmpla în curând. Eu unul nu renunț la ceea ce cred. Misiunea mea e să mă asigur acum că aceste informații ajung la voi, pentru că eu sunt singurul om care vede cum stau lucrurile cu adevărat. Și e nevoie ca tot mai mulți oameni să înțeleagă ce se întâmplă cu lumea noastră și cum vor evolua lucrurile.

J: E uimitor să afli atâtea lucruri și să poți trăi aceste experiențe.

D: La ultimele două workshop-uri, am văzut lucruri nemaiîntâlnite până atunci. Când au dobândit această cunoaștere și au experimentat-o, oamenii au izbucnit în lacrimi. Nu se puteau opri, pentru că realizau ce înseamnă toate astea. E fantastic!

Când am înțeles în mintea mea cum funcționează acest proces, a trebuit să aduc aceste înțelesuri în inimă, iar apoi în corp, experimentând în fiecare dintre ele pentru a ști cum poate fi folosit. Odată ce am înțeles pe deplin și am văzut de ce eram capabil, mi-am extins câmpul suficient de mult. În timpul orgasmului, o spirală merge în sus, trecând prin vârful capului, iar totul e geometric; ceea ce se întâmplă face parte din tine, e ceea ce ești tu. Spirala ajunge în Sfera Omega, care se află la o distanță de 30 de picioare în afară, deasupra capului, și care are o boltă acvatică în vârf. Iar știința știe că electricitatea trebuie să treacă prin apă, și este exact ce se întâmplă acolo; trece prin icosaedru și prin dodecaedru, iar apoi, răbufnește în afară, și e un flux masiv de electricitate până în vârf, dar și în partea de jos. Acesta e modul în care te conectezi – prin crearea unui câmp toroidal uriaș.

Prima oară când faci acest lucru, te poți conecta cu sistemul solar. Iar apoi, foarte rapid, eu m-am conectat cu ceea ce se numește Universul local, pe care îl puteam vedea cu ochiul liber. Chiar în momentul în care am făcut asta, m-au sunat mayașii și mi-au spus că trebuie să-mi vorbească. „Ai făcut ceva și trebuie să vorbim cu tine”. Și au trimis 3 mayași la mine, în Sedona. Mi-au spus că au nevoie de 3 zile pentru o ceremonie, și asta am făcut timp de 3 zile. Iar aproape de sfârșitul ceremoniei, ei au scos 12 cranii de cristal de mici dimensiuni, am continuat ceremonia cu ele, iar în final, au scos un craniu de dimensiune reală, făcut din jad și care, conform spuselor lor, era cel mai vechi craniu de cristal din Atlantida. Iar în acel craniu era spiritul unui mayaș, care a învățat ceea ce învățasem eu; apoi, a ieșit afară și a devenit Universul local.

Mi-aș dori să vă pot arăta unele lucruri, cum ar fi calea pe care a venit la noi. Iar oamenii de știință au fost martori la ceea ce s-a întâmplat, a fost demonstrat acest lucru. Au văzut traiectoria lui și faptul că, la final, a dispărut în pământ.

Mi-au dat mie craniul din jad; nu știu cine era acolo, era un mayaș bătrân, un bărbat, și el a fost acela care s-a întors pentru a prelua ceea ce învățasem eu: modul în care poți trece prin acel proces și care e însemnătatea lui. Am fost ajutat foarte mult, era imposibil să fac singur toate astea. Absolut imposibil!

Iar acum, viața încearcă să ne ajute cu adevărat în multe feluri. Cred că nimic nu ne poate opri. Beneficiem de un sprijin major chiar acum. Oamenii care încearcă să facă asta în diverse moduri, fie că știu sau nu, sunt înconjurați de un număr imens de entități de Lumină gata să îi ajute. Timpul a fost extins pentru ca lumea să aibă mai multă vreme pentru a înțelege. Altfel, nu am fi capabili să o facem. Extratereștrii mi-au tot spus că nu vom reuși, dar eu am fost mult prea optimist. Vom reuși, dar pentru asta, timpul și spațiul au trebuit să fie modificate. Viața a făcut asta pentru noi, nu doar Mama Pământ, ci și cu ajutorul curenților Birkeland, care trimit lumina peste tot. Fiecare formă de viață, cât de mică, inclusiv gândăceii și bacteriile, sunt la fel de importanți ca și noi. Și toate aceste moduri diferite de a privi viața se armonizează, pentru că trebuie să facem acest salt. Poate că va fi doar un grup mic, câteva milioane de oameni, nu știu, poate mai puțini, dar acești oameni sunt cruciali pentru tot restul vieții. Pentru că facem un salt către un nivel mai înalt de existență, trecând printr-un proces pe care nici cele mai evoluate ființe din Univers nu l-au experimentat vreodată.

Nu știu din ce motiv suntem noi cei aleși să treacă prin această experiență, dar acesta a fost locul ales pentru a crea acea scânteie mică de lumină care se va propaga în tot restul vieții. Și pentru că vin din acel loc în care urmează să mergem, știu că nu vom eșua. Sunt sigur de asta pentru că am făcut acest pas, am mers în acel viitor.

Iar acum, în viața noastră de zi cu zi, ne bem ceaiul sau cafeaua, ne trăim viețile ca întotdeauna, dar fiecare persoană de pe Pământ, chiar și cei care mor și tot ce înseamnă viață sunt cruciali pentru ceea ce urmează să se întâmple. Nu știu cum va fi, nu pot prezice așa cum fac mayașii, când și cum se vor petrece lucrurile. Când vom vedea Steaua Roșie de pe cer apropiindu-se de Pământ. Perioada critica a schimbărilor rapide se va încheia atunci când o vom vedea. Atunci vom păși pe calea schimbării, a ordinii, pe calea armoniei. Și ea nu e departe. Ei spun că va cutremura Pământul.

J: Poate ea va fi catalizatorul acestor schimbări majore.

D: Eu cred că vom putea trece prin aceste schimbări majore înainte de încheierea ciclului. Cred că vom vedea din timp Steaua venind către noi și vom avea timp să plecăm.

J: Avem multe de făcut. Trebuie să citim noua ta carte, iar eu voi face niște materiale video.

D: Da, le vom face pe toate.

J: OK, am o ultimă întrebare pentru tine. După cum ți-am spus, am făcut prima parte a filmului despre Nibiru*, iar înainte – pe cel despre istoria Atlantidei (Nibiru, Anunnaki** și toate celelalte). Aș vrea să te întreb dacă știi cu câte milioane sau miliarde de ani în urmă a apărut Nibiru pentru prima oară în sistemul nostru solar.

NT: *Nibiru este cea de a 12 planetă a sistemului nostru solar și intră în acest sistem o dată la 3.600 de ani. Calculele matematice arată că planeta Nibiru va trece prin interiorul sistemului nostru solar până la sfârșitul anului 2017. În limba babiloniană, Nibiru înseamnă punct de tranziție. Pentru prima dată, planeta a fost menționată în tableta a cincea a poemului epic babilonian Enuma Elis. Ea a devenit cunoscută abia în anul 1976, când Zecharia Stitchin a creat o mare controversă atunci când și-a publicat cartea A douăsprezecea planetă. Mulți specialiști susțin că această apropiere poate produce perturbații gravitaționale ale orbitei. Ea generează haos în centura de asteroizi și cutremure de magnitudine mare.

În anul 1983, NASA a trimis în spațiu un satelit, IRAS, pentru a cerceta acest misterios corp ceresc. Dimensiunile sunt aproximativ egale cu cele ale planetei Jupiter și este orientat spre Pământ în așa măsură, încât să facă parte din sistemul nostru solar – nota NASA în unul dintre rapoartele din 1983.

Tot mai mulți cercetători susțin că această planetă nu s-a format în sistemul nostru solar și că este o intrusă. Cert este că această planetă se învârte în sens invers acelor de ceasornic și că trecerea ei produce anumite fenomene. Pluto și Charon au fost scoși de pe poziția de sateliți ai lui Neptun de trecerea acestei planete.

NT: **Anunnaki – Cu aproximativ 450.000 de ani în urmă, în timpul celei de-a doua Ere Glaciare de pe Terra, locuitorii de pe Nibiru, care dispuneau de o tehnologie foarte avansată – sau Anunnaki, așa cum erau denumiți în textele sumeriene – au călătorit către Pământ, în timp ce cele două planete s-au apropiat foarte mult una de alta. Potrivit relatărilor sumeriene, primele lor aterizări au avut loc în apă, la fel cum astronauții noștri au aterizat mai întâi în ocean la întoarcerea din misiunile lor din spațiu. Este, prin urmare, logic faptul că acești astronauți antici ar fi căutat pentru derularea misiunilor o tabără de bază, care să le asigure atât o climă temperată, cât și o sursă sigură de apă potabilă și de combustibil

J: Am găsit referiri la o perioadă de acum 4,1 miliarde de ani, dar unii spun că asta s-a întâmplat acum 15 milioane de ani. Sunt multe păreri pe Internet.

D: Trebuie să studiezi textele sumeriene și să interpretezi cunoașterea lăsată de bătrânii înțelepți din vechime. Sunt cca. 100 de oameni care pot interpreta scrierea cuneiformă*. 4,1 miliarde pare credibil. S-a tot spus că Nibiru va lovi Pământul, dar asta nu s-a întâmplat niciodată. Există documente ale NASA care fac referire la Planeta X, care este uriașă, cam de dimensiunea lui Jupiter. Ei au mai identificat în spațiul cosmic alte 4 planete uriașe, asemănătoare cu acea planetă. Iar acum au descoperit o mulțime de alte corpuri cerești despre care nu știau că se află acolo.

NT: Scrierea cuneiformă este printre primele forme de expresie prin scriere din lume. Scrisul cuneiform a fost inventat, probabil, cu aproximativ 5.000 de ani in urmă și constă în adâncituri în formă de cuie săpate în piatră sau imprimate pe tăblițe de argilă; a fost folosită de unele popoare orientale antice.

Sistemul solar pe care îl cunoaștem noi este cu mult, mult mai mare decât am crezut și conține mult mai multe chestii în el.

Când au descoperit planeta Nibiru, au numit-o Planeta X și și-au făcut temele, au studiat distanța de Pământ, i-au calculate orbita, dimensiunea, masa, estimând că ar reapărea cam la fiecare 3.600 de ani.

Acum ei spun că Planeta X nu e Nibiru și încearcă să combată toate teoriile, dar în curând, vor trebui să spună adevărul. Și au descoperit o altă planetă care e mai mare decât Jupiter și care nu are nicio greutate, e ca un halou.

J: Interesant! Am văzut multe materiale video, iar oamenii vorbesc despre ceva asemănător cu ceea ce spuneai tu, un corp ceresc care se află dincolo de Soare și se apropie tot mai mult, dar care pare a fi un al doilea Soare. Sunt multe filmulețe în care se vede Soarele și acel corp ceresc imens, de un galben strălucitor, care seamănă cu Soarele.

D: Se vorbește despre asta. E un soare care se rotește în direcție opusă față de cea a Pământului, deci nu poate fi văzut de pe Pământ. Nu știu ce poate fi, dar în niciun caz nu e Nibiru.

J: Am niște filmări video în care, când Soarele coboară la apus, se vede un alt soare, ca o copie a Soarelui nostru.

D: Poate fi ceva asemănător unei iluzii optice, o reflectare a imaginii Soarelui.

J: E posibil.

D: Nu știu să-ți răspund la această întrebare. Ce știu sigur este că nu e Nibiru.

J: Era posibil în urmă cu 3.600 de ani să fie prevăzute dezastrele viitoare?

D: E bine să lămurești asta. Și să ai în vedere Universul electric și corelațiile pe care le poți face pe baza noii științe pornind de la previziunile din vechime.

J: Cunosc niște specialiști în domeniu care spun că au descoperit o planetă de dimensiunea lui Neptun, cu o orbită electrică uriașă, care trece prin întregul nostru sistem solar. Ei spun că nu ajunge atât de aproape de Pământ ca Nibiru, dar au estimat că ciclul de rotație e de 36.000 de ani, nu de 3.600 de ani..

D: Se fac mereu greșeli de estimare, supraevaluându-se totul de 10 ori. E o problemă de un zero în plus. Studiem din texte vechi de 6.000 de ani, așa că se pot face greșeli Nibiru nu are nicio influență fizică asupra schimbărilor care au loc acum. E importantă pentru că e locul din care au venit Nefilimii*, care ne-au influențat în mod radical evoluția.

*NT: După legendele ebraice și din alte surse (Cartea lui Enoh și alte scrieri nebiblice), Nefilimii au fost un neam de uriași și super-eroi. Dimensiunile și puterea lor au provenit, probabil, dintr-un amestec de ADN demonic cu genele umane. Tot ce ne spune Biblia direct despre ei este că au fost „vitejii care au fost în vechime oameni cu nume” (Geneza 6:4). Nefilimii nu au fost extratereștri, au fost ființe reale, materiale, rezultate în urma împreunării fiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor (Geneza 6:1-4). Nefilimii au fost unul dintre motivele principale pentru potopul din vremea lui Noe.

J: Cred că de aceea mă simt obligat să vorbesc despre toate astea, pentru a avea o imagine cât mai completă despre istoria evoluției noastre. Unul dintre cele mai populare filme este cel despre istoria omenirii, dar sunt atâtea elemente lipsă.

D: Revenim mereu la misiunile noastre, în forme și moduri diferite. Ideea că o ființă umană trăiește o viață, iar apoi totul se sfârșește, este pur și simplu ridicolă. Cum am putea evolua atât de mult într-un timp atât de scurt? E imposibil! Din tot ce am învățat de la toți profesorii și maeștrii pe care i-am cunoscut pot spune că, încă de la început, ființa omenească a fost menită să trăiască veșnic.

Putem avea un corp, iar apoi murim, dar suntem tot vii; putem merge într-un alt loc și ne putem lua un alt corp sau putem fi fără formă, dar posibilitatea de a ne înceta existența este nulă. Nu ar avea niciun sens.

J: Cred că morala este că indiferent de ceea ce se întâmplă, nu trebuie să ne fie frică, pentru că vom fi cu toții OK.

D: Nu avem niciun motiv real să ne temem de ceea ce se va întâmpla fiindcă, indiferent cum va fi, Universul e în spatele nostru și controlează ce se petrece cu noi. Nu e vorba de voi sau de mine sau de tine sau de oricine altcineva, lucrurile se desfășoară la o scară mult mai mare. Dar sunt părți necunoscute în Univers. Și pare o nebunie, dar există mult mai mult decât acest Univers.

J: Noi suntem doar o mică fracțiune din imensitatea din afara noastră.

D: Nu se știe cu adevărat ce se întâmplă. Sunt o mulțime de forme de viață, cum ar fi omuleții gri*, care încearcă să folosească acest portal pentru a ieși din locul în care se află. Și încearcă asta de 2 milioane de ani, poate chiar mai de demult. Fiind dotați cu o tehnologie spațială foarte avansată, ei ar putea ajunge în toate cele 144 de Dimensiuni Însă nu pot trece de bariera nivelului care-i urmează celui la care se află. Și din câte știu eu, niciunul nu a reușit să facă asta. Și știu pentru că eu vin din acel loc, de la acel nivel care urmează și la care ei nu pot ajunge.

NT: Omuleții gri sunt cei mai populari extratereștri cunoscuți de noi. De cele mai multe ori, dacă întrebi pe cineva de extratereștri, acela se va gândi la omuleții gri.

În mitologia aborigenilor din Australia, sunt înfățișate diverse zeități în ceea ce specialiștii au numit figurile Wandjina. Acestea sunt de fapt picturi rupestre care înfățișează fii ploii sau ai norilor. Aceste creaturi stranii aduc foarte bine cu extratereștri gri, cei cu corpul firav, capul extrem de mare, ochii bulbucați și pielea de un gri intens. Conform studiilor efectuate în mitologia aborigenă, aceste ființe supranaturale coborau din nori sau din ceruri pentru a-i învăța pe oameni cum să-și culeagă hrana, să o conserve sau chiar cum să confecționeze diverse obiecte. Aceste spirite evoluate sau zeități venite din îndepărtatul Univers au avut o contribuție considerabilă la dezvoltarea omului preistoric. În încercarea cercetătorilor de a stabili vechimea picturilor rupestre, aceștia s-au confruntat cu o problemă gravă. Picturile au fost realizate cu materie organică, ceea ce făcea imposibilă marcarea lor în timp.

Cu toate acestea, un paleontolog a determinat o specie de pasăre gigant, Genyornis, care apare obsesiv în desenele străvechi. Această pasăre a trăit în urmă cu 40.000 de ani pe Terra și astfel, desenele din peșterile australiene pot avea o vechime tot atât de mare.

Indiferent de vechimea lor, figurile Wandjina prezintă istoria omenirii și faptul că în trecutul îndepărtat diverse ființe extraterestre au vizitat Pământul și chiar au interacționat cu oamenii, pentru a-i ajuta în dezvoltarea lor.

Și știu și de ce suntem noi aici și de ce are loc această tranziție. Există o singură formă în Sistemul celei de-a 13-a chakre. Iar aici se regăsesc cele 144 de nivele dimensionale. Iar ei înregistrează aceste lucruri în diferite moduri, ca într-o bibliotecă. Lumea 3D este foarte veche, iar noi am ajuns atât de departe în aceste vremuri – e vorba de o istorie străveche. Iar acum, misiunea noastră este să înregistrăm în chakra rădăcină locul de unde am venit. Primele două nivele sunt înregistrate, iar cel de-al treilea urmează să fie înregistrat. Iar noi vom înregistra toate cele 144 de nivele dimensionale. Acest al 3-lea nivel – 3D – este asemenea unei fosile. Dacă pătrunzi în adâncul Pământului, descoperi acolo fosile minuscule. Noi suntem asemenea unei fosile din vechime. Poți afla toate informațiile despre modul în care am ajuns aici și trebuie să ne cunoaștem cu adevărat trecutul pentru a ști unde vom merge în viitor. Iar asta nu se va schimba niciodată. Chiar dacă timpul e sferic, iar toate lucrurile se întâmplă în același timp, trebuie să știm tot ce se întâmplă simultan. Când am spus că va veni o vreme când acest Univers nu va mai exista, m-am referit exact la ceea ce fac ei: îl vor lua și îl vor pune în acel loc al următorului nivel al existenței. Și pentru că totul a fost înregistrat, dacă vom dori vreodată să ne întoarcem în acest Univers, cu toate celelalte elemente asociate cu el, vom putea reveni. Dar întreaga viață va ajunge într-o altă stare, pentru că, pe măsură ce evoluăm și ajungem la următorul nivel, vom simți totul în conformitate cu acel nivel.

Va fi o experiență uimitoare. Pentru că fiecare ființă umană, fiecare gâză, fiecare viețuitoare, când vor trece prin această schimbare, vor înțelege întregul lor trecut de dinainte de a ajunge la prezenta formă de existență. Își vor înțelege propriul lor trecut, cum au trecut prin diversele etape ale existenței – și acesta e un lucru foarte important, pentru că nu putem accede la acel nivel următor al existenței fără să ne reamintim cine suntem noi cu adevărat, ce am făcut și cât de minunați suntem. Și nu spun asta dintr-un punct de vedere egotic, dar suntem cu adevărat uimitori. Fiecare creatură cât de minusculă care pășește pe Pământ e minunată. Le putem considera mici și lipsite de importanță, dar dimensiunea nu contează în această ecuație. Ele sunt la fel de importante ca noi.

Budiștii, de exemplu, nu vor să ucidă nicio ființă, ei încearcă să evite asta, pentru că înțeleg cât de importantă este fiecare formă de viață, inclusiv fiecare ființă umană. E cu adevărat important.

Dar schimbarea se va produce, dar nu în modul profețit de mayași. Ei n-au știut că lucrurile se pot schimba în acest mod.

J: Regulile se schimbă.

D: Modificările survenite în ceea ce privește aspectul masculin sunt evidente în alegerea noului președinte al SUA. El va duce oricum totul de râpă, dar eu cred că guvernul și toate celelalte vor cădea.

J: El pare să simbolizeze idea de destabilizare…

D: Da, el va eșua. Și vom ieși la lumină cu alte lucruri. Ele vor fi temporare, vom crea lucruri efemere, vor fi perioade de stabilitate, apoi vom eșua din nou, până în momentul în care vom înțelege că nu suntem un corp, ci un spirit. Și că suntem eterni și vom fi eterni pentru veșnicie. Când vom realiza acest lucru, înțelegând despre ce e vorba în toate astea, lucrurile chiar vor începe să se schimbe. Și nimeni nu va renunța. Dacă am un corp, cu sau fără mâini și picioare, chiar dacă stau într-un scaun cu rotile, dar am o inimă, iar creierul încă funcționează, pot face asta.

Altfel, după asta nu va mai exista nicio posibilitate. Viața e proiectată astfel încât să știe cum să gestioneze totul. Așa că nu vă temeți! Doar faceți lucrurile așa cum puteți…și veți fi surprinși cât de bine le veți face.

J: Iți mulțumim din inimă, Drunvalo!

D: Vă iubesc, dragii mei! Tot ce se întâmplă e de bine! Vă iubesc pe toți!

J: Îți mulțumim mult de tot!

D: Îmi place mult să colaborez cu tine, Jordan!

 J: După emisiune, vom face planuri noi, dragă Drunvalo, și abia aștept!

D: Pe curând, dragii mei!