Intrebari si raspunsuri cu Drunvalo Melchizedek – episodul 8
28/01/2014
Stiinta Spiritului – Lectia 13 – Cristale, de Jordan Duchnycz
13/02/2014
Show all

Intrebari si raspunsuri cu Drunvalo Melchizedek – episodul 9

Salutări tuturor! Sunt Drunvalo Melchizedek şi suntem aici pentru episodul al 9-lea din seria de Întrebări si Răspunsuri.

Karen, din Germania, ne-a adresat o întrebare. Legatura noastră cu Germania are probleme, aşa ca nu vă pot arăta imaginea ei, dar întrebarea ei este următoarea:

K: Am urmat cursul ATIH la sfârşitul lui octombrie, şi am facut de cateva ori  instructajul pentru întoarcerea cu 90 de grade. De atunci, simt că chakrele mele inferioare şi superioare, de la stânga şi de la dreapta se află într-un singur loc, şi am impresia că nu trebuie sa mă mai intorc în nicio direcţie cand va veni timpul să fac saltul in Dimensiunea a 4-a. Întrebarea mea este: Ce ar trebui să fac atunci, doar să urmez procedura indicată?

D: Ei bine, dacă facem această meditaţie un timp îndelungat, ni se creeaza senzaţia la care faci referire, că lucrurile se amestecă. Cu toate acestea, partea stângă, unde se află inima fizică, şi partea dreaptă sunt două lumi dimensionale diferite, una este în 3D, iar cealaltă în 4D. Şi trebuie sa urmezi procedura, chiar daca ai o altă senzaţie. Practic, te mişti dintr-o parte a corpului tău peste cealaltă parte, la 90 de grade faţă de poziţia corpului tău, şi trebuie sa faci această întoarcere de 90 de grade, şi acest lucru trebuie înţeles pentru totdeauna, dar să nu crezi că faci aceste întoarceri pentru că fără ele nu se întâmplă nimic. Este cel mai bun lucru pe care ţi-l pot spune. Nu renunţa, pentru că e foarte bine ceea ce faci.

Putem trece la Grutchen?

G: Salut, Drunvalo! Dupa ce am urmat cursul, am început să fac zilnic meditaţia inimii şi am încercat sa creez din inimă. În primul rând, m-am simţit foarte bine în acel loc şi, în al doilea rând, m-am hotărât sa-l folosesc pentru mici creaţii în activitatea mea zilnică. Iar tu ne-ai reamintit că dacă vrei sa creezi ceva care îi influenteaza pe alţii, trebuie sa inviţi Sinele lor superior sa-ţi dea permisiunea, iar apoi să continui. Am inceput sa fac acest lucru şi, dintr-o dată, am început să primesc o inspiraţie uimitoare si idei extraordinare, care chiar au avut rezultate de succes, dar ce se întâmplă dacă aş vrea sa creez ceva pentru o comunitate mică, de cca. 2.000 de oameni?

D: OK, în primul rând, dacă faci ceva care are efect asupra unei zone mari, nu ceri acordul Sinelui superior al unor persoane, ci îi ceri permisiunea Mamei Pământ; ea este sufletul-mamă al tuturor, iar dacă ea spune că e in regulă, poti face acest lucru. Insă ea te poate restricţiona în ceea ce intenţionezi să faci, deci trebuie sa asculţi cu atenţie ceea ce iţi transmite şi să te asiguri că faci exact ce îţi spune ea. Dacă răspunsul ei e afirmativ în privinţa a ceea ce vrei să faci pentru comunitatea ta de 2.000 de oameni, nu trebuie să-ţi faci griji, intenţia ta vine din inimă, iar inima ta va şti cum să le dai acestor oameni exact ceea ce vrea şi ea să le ofere, fără să le pricinuiască nimic neplăcut. Dar trebuie să ai permisiunea Mamei Pământ, pentru că aceasta este natura realităţii. Dar e o cale bună. Dacă vrei să creezi doar pentru doi sau trei oameni, poţi implica Sinele lor superior. Poţi primi instrucţiuni exacte cum să lucrezi cu cei doi sau trei oameni. Când sunt implicate mii de oameni, trebuie să ai permisiunea Mamei Pamant. În rest, lucrurile decurg la fel.

G: Îti mai pot adresa o întrebare?

D: Desigur.

G: Ai menţionat ca tu ai invăţat cum sa-ţi controlezi tiroida.

D: Încă mai învat, nu sunt un expert. Ce pot să-ţi spun este că tiroida e un controlor, că ea controlează o serie de lucruri în corp, cum ar fi temperatura corpului sau greutatea, iar eu cred ca ea controlează si acel simţ al vieţii şi are, probabil, multe alte funcţii. Eu am învăţat de la cineva care a studiat în India, iar când l-am întâlnit pe acel om, el purta pantaloni scurţi şi un tricou de vară, deşi eram în New Mexico, unde era frig, erau temperaturi sub zero grade, iar el nici măcar nu purta pantofi. Am plecat impreună la plimbare; el era îmbracat la fel, iar eu purtam caciulă şi haine groase. Iar el mi-a demonstrat, fără niciun dubiu, că tiroida poate controla temperatura corpului; iar de atunci, am tot învăţat, poate nu la nivelul acela, dar îmi este aproape tot timpul cald, nu mai am senzatia de frig. Foarte rar îmi este frig. Continuă să lucrezi cu asta, şi cred că vei primi raspunsul. Dar nu uita, tiroida se află în interiorul sacului care conţine limba şi inima, şi există o relaţie între inimă si limbă, între conştiinţa mai inaltă şi tiroidă, şi aş vrea şi eu să studiez într-o zi aceste corelaţii, adică să le studiez în profunzime. Încă nu am avut timpul necesar, dar ştiu că există o relaţie între ele. Cred că ţi-am fost de folos.

G: Desigur, asteptăm să ne spui şi nouă când vei şti mai multe. Îţi mulţumesc foarte mult.

D: Avem legatura cu Novely? Ea este din Los Altos, California.

N: Îmi doresc, aş vrea să cunosc scopul pentru care am fost creaţi unici si diferiţi de toate celelalte planete, după cum ne-ai descris tu.

D: Pamântul nu este unic în sensul că noi suntem mai buni decat cei din alte locuri sau orice altceva, noi suntem doar un fir de nisip pe o plaja, suntem doar o planetă printre multe alte planete, dar, printr-o serie de conexiuni foarte complicate între fiinţe care nici măcar nu fac parte din aceasta galaxie şi lucruri care s-au întâmplat în ultimii câţiva ani, Pamântul a devenit important pentru restul universului, iar unicitatea a aparut din alte motive, şi asta nu înseamnă că Pamântul este special în sine. Şi omenirea intră intr-o relaţie foarte specială cu universul, iar ascest lucru ne-a adus în acest punct.

N: În loc să simţim o anumită urgenţă şi să învăţam cum să trăim, este important mai degrabă să întelegem experienţa umană şi să folosim cu rost timpul prezis de profeţii, fără să pretindem vreun premiu pentru asta.

D: În experienţa umană, această senzaţie de inerenţă a unor situaţii neprevazute pe care o ai este justificată, pentru că nu ne-a mai ramas prea mult timp, cel puţin conform celor spuse de toţi cunoscuţii mei şi de toţi reprezentanţii popoarelor indigene din întreaga lume, dar chiar şi de oamenii de ştiinţă, care sunt şi ei de acord că o mulţime de lucruri se precipită acum, ceea ce înseamnă că nu mai avem prea mult timp. Este o vreme în care ar trebui sa ne concentrăm asupra meditaţiei şi să nu mai fim la fel de preocupaţi de lucruri   banale. Trebuie să ne trăim vieţile şi să ne bucurăm de ele, chiar dacă ne aflăm în mijlocul unui haos. Noi avem cu adevarat senzaţia că lucrurile se precipită. Poate că popoarele indigene nu au dreptate, iar noi ne-am propus să invităm experţi şi să începem să discutăm la un nivel accesibil tuturor despre aceste schimbări ce par iminente, şi vom avea astfel posibilitatea de a vă oferi fapte şi de a înţelege ce se întâmplă cu încălzirea globală şi cu multe alte probleme de mediu şi de ce e important să ştim că lucrurile se precipită. Sper din tot sufletul ca te-am ajutat să înţelegi problemele care te frământă.

Urmează Cristie, din Canada,Vancouver.

C: Salut, Drunvalo! În urmă cu ceva timp, am citit Secretele Străvechi ale Florii Vieţii, şi, într-un anumit punct, descrii diferitele niveluri de conştiinţă şi fiecare stadiu al precesiunii echinocţiilor. Eu citeam, era cam pe la ora trei noaptea, şi mă hotărâsem să mă culc; mi-am frecat ochii şi, exact în faţa mea, a aparut un uriaş oval auriu (şi pe vremea aceea nici măcar nu credeam ca e ceva real, până când nu am citit despre cercul vieţii). Prin acel oval, o piramidă se îndrepta rapid spre mine. Totul părea foarte real, iar viziunea a durat mai mult de un minut. Culoarea era ca cea a aurului pur, asemenea piramidelor egiptene. Într-o parte erau niste trepte mici, ca la piramidele din America de Sud. În varful piramidei era un giuvaer uriaş. Piramida mi-a transmis că va reveni în anul 2012. În urmă cu câteva săptămâni, am ascultat o emisiune de-a ta la radio; un ascultător ţi-a adresat o întrebare, descriind exact aceeaşi viziune pe care o avusesem şi eu. Iar tu ai răspuns că acea viziune reprezenta o constiinţă de un nivel mai înalt, dar nu ai intrat în detalii, aşa că sunt nerăbdătoare sa aflu mai multe despre această piramidă, ce reprezintă ea ş.a.m.d. Când am văzut-o, am fost atat de uimită şi nu aveam nicio idee ce puteam face cu acea informaţie şi cu ceea ce am vazut, şi am vrut mereu sa aflu aceste lucruri. Aş fi recunoscatoare pentru orice informaţie pe care mi-o poţi da.

D: Ei bine, aş vrea să fii aici pentru a-ţi putea pune mai multe întrebări, pentru a descoperi exact la ce anume te referi. Acum nu sunt sigur. Că experienţa ta e legată de precesiunea echinocţiilor este foarte clar. Întregul nostru sistem solar, nu doar planeta, ci întregul sistem solar se roteşte in jurul acestui oval uriaş, iar un ciclu complet de rotaţie durează 25.625 de ani. E vorba de un oval, dar nu înţeleg în întregime ceea ce intrebi tu, şi îmi pare rău că nu îţi pot răspunde cu precizie. Te invit să revii cu întrebarea ta atunci cand sistemul Google va funcţiona mai bine, pentru a înţelege mai clar.

Să mergem la urmatorul nostru interlocutor, care este Dan, din Minnesota.

Dan: Dacă avem nevoie de corp pentru a realiza înaltarea, şi dacă scenariile despre schimbarea lumii pot distruge corpul sau inima, ce se va întampla în cazul celor care nu au Merkaba activată? Aş vrea să ştiu mai multe despre ceea ce li se va întâmpla oamenilor buni; ei pur si simplu vor avea parte de o moarte obişnuită?

D: E vorba de două întrebări, aşa că voi raspunde mai intâi la prima întrebare. Viaţa a calculat totul. Este vorba de o înălţare în masă, toţi oamenii de pe Pamânt, şi nu numai ei, ci întregul univers va trece la niveluri mai înalte de conştiinţă, şi acest lucru e valabil pentru orice fiinţă din univers. Îţi poţi lua corpul cu tine, dar nu contează că ţi-ai pierdut mâinile sau picioarele sau eşti într-un scaun cu rotile. Corpul e o imagine ce există în interiorul tău, iar ceea ce capeţi acolo, în 4D, şi trebuie sa înţelegi natura acestei dimensiuni, tot ceea ce gândeşti sau vezi începe să se întâmple, deci corpul tău poate fi reparat în câteva minute; de obicei, cam în 15 minute, vei avea un corp perfect, care va începe să crească, nu e ceva static. Eşti un bebeluş, iar motivul pentru care trebuie să-ţi aduci corpul cu tine este faptul că un adult în 3D e un bebeluş în 4D, şi vei trece prin transformări prin care trece toată lumea ori de câte ori ajunge acolo, şi vei fi uimit când vei realiza că poţi schimba sau repara orice legat de corpul tau, ba chiar poţi face astfel încât să arăţi altfel, mai frumos, după cum crezi că e mai potrivit. Dar nu poţi face asta pentru mult timp, pentru că devine plictisitor şi începi să realizezi că sunt mult mai multe lucruri de facut în 4D decât să-ţi aranjezi corpul şi să-l faci să arate mai frumos.

Noi ştim cum să ajungem de aici in 4D; înainte, dacă pur şi simplu mureai, atunci nu era bine, pentru ca nu îţi luai corpul cu tine şi însemna ca trebuie sa te reîncarnezi şi să ai un alt corp, şi astfel, o nouă şansă.

Dar aceste vremuri sunt diferite. Marea Frăţie Albă se pregateşte de acest moment de peste două sute de mii de ani, iar Ordinul său din Bolivia s-a pregătit şi el de multă vreme. Aşadar, mulţi oameni vor fi derutaţi, nu vor înţelege ce se întâmplă; dar oamenii care vin aici, fiiniţe din 4D, vor şti exact cum să-i ajute pe oameni să înţeleagă. Aceştia vor avea nevoie de mai mult timp ca să înţeleagă, dar vom ajunge cu toţii in acelaţi loc şi în aceleaşi condiţii, fără nicio deosebire. Iar cealaltă cale este prin înviere, aşa cum ne-a demonstrat Iisus, cale ce va fi, probabil, aleasă de o mulţime de oameni, şi nu e nimic în neregulă cu această cale. Mori si eşti mort în cele patru zile premergatoare tranziţiei. Şi iţi reclădeşti corpul ştiind că el este doar o imagine, şi urmezi procesul înălţarii exact în sensul pe care îl prezentăm noi la cursurile ATIH. Acesta este un alt nivel, la care devii atât de conştient de realitate şi de ceea ce se întâmplă, încât deţii informaţiile necesare să pleci atunci când doreşti, ceea ce înseamnă că tu alegi când să pleci, şi tot ce faci este să dispari pur si simplu şi să-ţi începi înălţarea către un nivel mai înalt, dar asta nu înseamnă ca eşti mai bun decât ceilalţi pentru că poţi face acest lucru, tu doar te afli la un nivel diferit de constiinţă. Şi toate cele trei căi sunt potrivite, şi nimeni nu va fi părăsit, nimeni nu va rata tranziţia, şi mă refer la întregul univers, la toate nivelurile de existenţă de la acest nivel 3D. Iar în esenţă, Dumnezeu ne cheamă din nou. Plecăm de aici şi ajungem într-o altă parte a universului. Aceasta este o mare binecuvântare pentru noi. Ştiu că parcurgem o perioadă dificilă acum, şi ne este greu pentru că aici ne luptam, ne ingrijorăm, ne autodistrugem, dar vom trece peste toate aceste probleme şi vom trece în cealalalta parte, unde lucrurile vor fi mult mai uşoare şi mult mai interesante decât sunt aici, în această lume. Deci nu fiţi îngrijoraţi; daca mori, mori, daca reînvii, reînvii, iar daca te inalţi, te înalţi, şi vom face asta în următorii doi ani, iar lucrurile vor decurge altfel in 4D, şi avem destul timp să vedem dacă aşa se va întâmpla.

A doua ta întrebare este despre ce anume se întamplă dacă Merkaba nu e activată şi ajungi in 4D, dacă memoria îţi este ştearsă, dacă acest lucru ne lipseşte de experienţa noastră umană. Nu cred ca am spus textual acest lucru. Memoria se va şterge dacă rămânem aici şi trecem printr-o inversare a polilor magnetici, şi dacă vom putea trece prin acest torent în 4D, atunci am putea avea o problema, memoria ne-ar putea fi ştearsă şi chiar am putea înnebuni, dar procesul morţii este acelaşi. Dar va fi OK, iar fiinţele de lumină lucrează în acest sens. Nu vă temeţi de asta. Ar putea fi mai multe dezastre, şi cei care ne veghează ştiau de multa vreme ca aşa se va întâmpla şi au pregatit totul, fiecare aspect în detaliu, aşa cum nici măcar nu vă puteţi imagina. Eu unul nu îmi fac griji. Vom fi cu toţii OK. Nu vă temeţi, doar faceţi tot ce puteţi mai bun, doar asta vi se cere. Nu intraţi în energia fricii, nu fiţi îngrijoraţi că nu aveţi destule merite si chestiuni de felul acesta. Voi şi Dumnezeu sunteti Unul, şi aşa a fost dintotdeauna, dar ne-am pierdut amintirea a ceea ce suntem cu adevarat, dar va fi bine.

Vă rog sa înţelegeţi că va fi bine, indiferent în ce stare vă aflaţi, indiferent de ce se va întâmpla. Faceţi tot ce poate fi mai bun acum, pentru că trăim un timp foarte special, în care puteţi învăţa şi înţelege lucruri inaccesibile în vieţi întregi. Acest lucru e important acum, nu in sensul ca altfel aţi putea rata, ci în acela că acest timp special vă oferă oportunităţi infinite de a învăţa şi evolua. Fiţi fericiţi, bucuraţi-vă de viaţă, iubiţi-vă familia, mergeţi mai departe, platiţi-vă facturile şi toate celelalte, dar nu uitaţi să meditaţi şi să vă amintiţi că acesta este un moment foarte special.

Aş dori să fac un scurt anunţ despre cursul ATIH şi toate informaţiile legate de acesta;  acum avem cam 250 de profesori în 60 de ţări ale lumii, şi acum aş vrea să le las lor în întregime această activitate. În februarie si aprilie, aş vrea să susţin personal ultimele două workshop-uri ATIH, şi nu voi mai face acest lucru niciodată, le voi transfera lor aceasta misiune, ştiind că ei toţi o îndeplinesc perfect, peste tot în lume. Am avut multe probleme la început, dar acum lucrurile decurg bine. Şi voi susţine un workshop începand cu 10 februarie, şi timp de 5 zile, voi conduce un seminar live, iar în aprilie, voi susţine un alt seminar. Şi este ceva nou, vom transmite live întregul seminar, în întreaga lume.

Dacă vreţi să participaţi, va trebui să vă înscrieţi, să accesaţi site-ul theschoolofremembering.com, şi acolo veşi găsi instrucţiunile necesare. Costul este mic, dar necesar pentru a putea continua munca pe care o facem, şi veţi putea urmări şi vă veţi putea implica in acest workshop live, de oriunde v-aţi afla în lume. E incitant şi sper că va merge bine. Cred că este o şansă pe care o veţi avea de doua ori.

Vă mulţumesc şi vă iubesc, dragii mei, şi ne vom revedea la episodul urmator.

La revedere.