Tom Kenyon – Lumilor gândirii spirituale – partea a 2-a –

Invocarea Lumilor gândirii spirituale şi 

Observaţii asupra Cântecului noului Pământ – 

Partea a doua

Reflecţii personale

Privind retrospectiv la cursul carierei mele, un număr neobişnuit de mare de prime întâlniri cu fiinţe din tărâmuri supranaturale sau pline de lumină mi-au influenţat profund munca mea cu sunetele şi creaţia muzicală.

La 5 ani, familia mea s-a mutat într-o casă care avea un stejar impunător în spatele curţii. Tatăl meu mi-a făcut un leagăn care atârna de una dintre crengile uriaşe ale copacului. Înainte de a împlini 7 ani, am avut o relaţie foarte fantezistă şi receptivă cu lumea, iar unul dintre cele mai preferate moduri de a-mi petrece timpul era să mă legăn în lumina asfinţitului şi să le cânt stelelor şi lunii. L-am numit „legănat şi cântat” şi credeam cu tărie că luna şi stelele mă auzeau şi că puteam – în mintea mea de băieţel – să le aud şi pe ele cum cântă, ca răspuns la cântul meu.

Eram atât de fascinat şi intrigat de experienţele mele în care le cântam stelelor şi lunii, încât mama trebuia să mă bage cu forţa în casă la lăsarea întunericului. Aceasta a fost cu adevărat una dintre cele mai frumoase experienţe din primii ani ai vieţii mele.

Cu trecerea anilor, am pierdut legătura cu luna şi cu stelele în modul pe care l-am descris, dar după vârsta de 18 ani, am pătruns din nou în lumea supranaturală într-un alt mod, când am trăit experienţa spontană a unei stări yoghine de Samadhi*.

*SAMADHI reprezintă starea glorioasă şi stadiul final al oricărei căi spirituale autentice. Chiar dacă o numim în diferite moduri – SATORI în practica Zen, NIRVANA în buddhism, sau starea de Îndumnezeire în creştinism – ea este, de fapt, aceeaşi condiţie supremă a fiinţei umane.

O luasem pe o scurtătură de pe păşunea unchiului meu, când am simţit brusc o neaşteptată dorinţă nestăvilită de a mă aşeza sub un copac mare. Fără să fi meditat vreodată, mi-am încrucişat picioarele în postura de semi-lotus şi mi-am unit degetele mari şi arătătoarele într-o mudra, cu mâinile aşezate pe genunchi.

Am avut senzaţia unui vast spaţiu atemporal, iar percepţia timpului a dispărut cu totul.

Mă simţeam suspendat în Infinit, într-o stare mentală în care nu mai eram conştient de mine însumi, ci doar conştientizam existenţa conştienţei înseşi. Pe culmile acestei conştienţe pure, liberă de orice obstacole, am alunecat într-un profund extaz, într-o pace deplină. Fără să ştiu, intrasem într-o stare pe care yoghinii o numesc samadhi (transa yoghină) şi m-am întâlnit cu trinitatea yoghină Sat Chit Ananda (Existenţa, Cunoaşterea şi Extazul).

Am crezut că această călătorie lăuntrică durase probabil câteva clipe, dar când am deschis ochii, soarele apunea la orizont, iar câteva vaci hoinăreau de colo colo, privindu-mă nedumerite. În mod evident, rămăsesem ore întregi suspendat într-un fel de stare modificată a conştiinţei.

Această experienţă unică m-a obligat să explorez cele mai importante tradiţii spirituale şi de artă a meditaţiei ale lumii, în încercarea de a înţelege ce se întâmplase cu mine în acea după-amiază de toamnă. Pe măsură ce studiam şi experimentam metodele acelor tradiţii religioase şi spirituale, a devenit clar că sunetele sub forma rugăciunilor repetitive, mantrele şi/sau muzica erau adesea folosite ca mijloace de a pătrunde în lumile supranaturale.

Zeci de ani mai târziu, aveam să explorez muzica şi sunetele ca modalităţi de a crea stări modificate de conştiinţă (de exemplu, stări meditative ale minţii), pentru a elibera potenţialele latente ale creierului/corpului şi mai ales ca mijloace de creare a experienţelor spirituale. În 1983, am pus bazele Acoustic Brain Research (ABR)/Studiul Creierului Acustic, o organizaţie independentă de cercetători care demonstrau efectele sunetelor şi muzicii mele asupra funcţionării creierului.

Deceniile de cercetări ştiinţifice, care s-au împletit cu cei aproape cincizeci de ani de căutări spirituale, au creat un amalgam din perspectiva muncii mele, care a implicat adeseori modificarea undelor cerebrale, mai ales prin intermediul sunetelor şi muzicii, ca mijloace care să le ofere oamenilor posibilitatea de a explora potenţiale mai creative ale creierului/corpului/minţii lor.

Dacă ascultaţi cele şapte meditaţii acustice care cuprind acest CD cu o deplină atenţie mentală, vă veţi angaja în ceea ce eu numesc The Work/Lucrare. Iar dacă faceţi acest lucru, veţi intra în diferite stări modificate de conştiinţă pe care eu le numesc vise în stare de trezie. În aceste stări neobişnuite ale corpului şi minţii experienţa voastră subiectivă poate fi modificată astfel încât să simţiţi că sunteţi atât treji, cât şi în visare, în acelaşi timp.

Activitatea creierului şi modul de procesare a informaţiilor sunt profund influenţate, modificându-se în schimb simţul percepţiei timpului şi spaţiului. Adeseori, fenomenele senzoriale, emoţionale şi mentale sunt profund modificate. Iar în timpul acestui proces de modificare a activităţii neurologice, poate fi revelat un material psihologic semnificativ şi pot fi eliberate puternice energii transformaţionale.

Acest tip de visare în stare de trezie a fost explorat de milenii prin ceea ce eu numesc Argonauţii minţii şi la care mulţi scriitori fac referire numindu-i Psihonauţi. Acest termen i-ar putea cuprinde pe şamani, pe yoghinii din tradiţia hinduistă, dar şi din cea buddhistă, pe contemplatorii mistici, pe bătrânii înţelepţi taoişti şi multe alte tradiţii spirituale, dar şi personalităţi moderne, cum ar fi psihiatrul suedez Carl Jung, care a descris unele dintre stările sale de visare în trezie autoinduse în faimosul său jurnal The Red Book/Cartea roşie.

Dintr-o perspectivă spirituală şi mistică, aceste tipuri de visare în stare de trezie sunt priviri fugare în ţesătura supranaturală a conştiinţei înseşi, în timp ce dintr-o perspectivă neuropsihologică, aceste genuri de experienţe spirituale pot fi descrise doar ca un rezultat al diferitelor schimbări în activitatea creierului.

Din experienţa mea, eu nu cred că e vorba de a alege una dintre cele două perspective, ci de o intersectare fascinantă a două moduri foarte diferite de a privi experienţele mistice sau spirituale.

Triada de întrebări a lui Immanuel Kant

Această juxtapunere a ceea ce este spiritual cu ceea ce e ştiinţific îmi aminteşte de faimoasa triadă a filozofului Immanuel Kant: teză – antiteză – sinteză. Câtă vreme aceasta este una dintre pietrele de temelie ale abordării mele în Lucrarea pe care o fac, cred că ar fi necesar să-i acordăm puţin timp, pentru a înţelege ce a vrut el să spună prin asta.

Să luăm, de exemplu, teza (adică teoria) că experienţele din timpul stărilor modificate de percepţie, cum sunt cele generate pe parcursul meditaţiilor acustice, al meditaţiilor în general şi/sau în timpul experienţelor mistice sunt un rezultat al realizării unui contact cu natura realităţii lumii supranaturale (plină de lumină).

În opoziţie cu aceasta, putem arăta antiteza ştiinţifică ce susţine că toate fenomenele generate în timpul stărilor modificate de conştiinţă sunt doar o reacţie a diferitelor schimbări ce se produc atât în chimia creierului, cât şi în activitatea neurologică – fără nicio nevoie de a apela la vreun concept referitor la realitatea spirituală.

Într-adevăr, din această perspectivă preponderent ştiinţifică, de fapt, ne convingem de validitatea primei noastre teze, care, apropo, a fost promulgată de aproape toate tradiţiile spirituale majore ale lumii de milenii, ceea ce înseamnă că noi trăim simultan în două lumi – materială şi imaterială sau spirituală.

Dar ce se întâmplă când combinăm aceste două perspective contrare? Ce ar fi dacă stările modificate de conştiinţă ar putea fi descrise atât ca schimbări în activitatea creierului, cât şi ca un contact cu ceva care transcende activitatea creierului? Această enigmă este unul dintre punctele centrale ale muncii mele şi reprezintă dilema mea principală în privinţa naturii conştiinţei umane.

Partea a 3-a

Fundamentări neurologice

Înainte de a începe să explorăm această enigmă pe mai departe, aş vrea să le recomand anumite materiale acelor cititori care sunt nou veniţi în domeniul neuropsihologiei şi al stărilor modificate de conştiinţă. Vă sugerez să aruncaţi o privire peste aceste informaţii uşor de accesat şi prietenoase, pentru că mă voi referi la unele dintre aspectele neuropsihologice fascinante din cele şapte meditaţii.

Cu alte cuvinte, în timp ce aceste meditaţii acustice diferă unele de altele, toate au la bază cunoaşterea ştiinţifică a faptului că sunetul şi muzica influenţează creierul şi conştiinţa.

La drept vorbind, lucrarea mea cu sunetele se bazează pe o cunoaştere ştiinţifică solidă, lucru valabil chiar şi în cazul celor mai ezoterice şi neobişnuite sunete catalitice care vin de la fiinţe neîntrupate din lumea spiritelor. Ceea ce vreau să spun este că, deşi aceste „spirite” sau fiinţe „inter-dimensionale” fac parte dintr-o zonă pe care ştiinţa nu o poate comenta, sunetele pe care aceste fiinţe mi le transmit prin channeling influenţează complexul creier/minte/corp al ascultătorului în moduri ce sunt cuantificabile şi măsurabile din punct de vedere ştiinţific.

Primul material pe care aţi putea dori să-l parcurgeţi este secţiunea Acoustic Brain Research a website-ului (www.tomkenyon.com), unde puteţi citi unele lucrări ştiinţifice, un material ştiinţific despre psihoacustică, dar şi câteva studii-pilot asupra efectelor sunetelor şi muzicii asupra funcţionării creierului, măsurate pe baza unor studii electroencefalografice. Aceste informaţii sunt oferite gratuit pentru uzul vostru personal.

V-aş mai recomanda să ascultaţi prezentarea pe care am susţinut-o la Morristown, în New Jersey, în 2011, pentru the Association of Higher Awareness (AHA)/Asociaţia Conştienţei Avansate. Această prezentare de cca. două ore vă este oferită gratuit în secţiunea Listening. Este o prelegere experimentală, presărată cu câteva sesiuni de vindecare cu sunete care includ o călătorie şamanică integrală. O puteţi accesa în secţiunea Listening a website-ului, în partea de jos a rubricii The Neuropsychology of Mystical States and Self-healing/Neuropsihologia stărilor mistice şi auto-vindecarea.

https://tomkenyon.app.box.com/s/86hpbwnlzpt7g7lmm2la

https://tomkenyon.app.box.com/s/umn3nm9h7cuf684xgp8m

În cele din urmă, celor care doresc să cunoască mai în detaliu bazele ştiinţifice ale muncii mele le recomand cartea mea Brain States,/Stările creierului, editura – New Leaf Publishing. Această carte prezintă modalitatea de folosire a stărilor modificate pentru o mai bună funcţionare a creierului şi este recomandată ca material de studiu în anumite universităţi.

Puteţi comanda cartea din Magazin – http://tomkenyon.com/store/books-store

Partea a 4-a

Neuropsihologia celor şapte meditaţii

Din cauza necesităţii unui anumit grad de concizie în acest articol, mă voi referi doar la câteva dintre zonele principale ale creierului care sunt antrenate de aceste meditaţii acustice. Dar trebuie să înţelegeţi că atunci când e vorba de neuropsihologia vindecării cu sunete sau de transformările pe bază de sunete, intrăm într-un domeniu de o complexitate năucitoare.

Poate că în acest punct ar fi util să discutăm despre zonele creierului angrenate în cele şapte meditaţii acustice folosind metafora unei orchestre simfonice.

Fiecare zonă sau regiune a creierului vostru contribuie la simfonia neurologică pe care o numiţi experienţa voastră personală. Dar una dintre cele mai ciudate iluzii despre modul în care trăiţi experienţa lumii este faptul că percepţia acesteia (şi propria voastră percepţie despre voi înşivă) pare a fi un întreg coerent – lucru neadevărat.

Să luăm de exemplu acest moment. În timp ce citiţi aceste cuvinte sau le auziţi citite de altcineva, voi aveţi (în cel mai bun caz), un simţ clar al înţelesului lor. Vi se pare că extrageţi acest înţeles din cuvintele însele, dar chintesenţa acestor cuvinte este creată de o mare formaţiune de neuroni dintr-o regiune a creierului vostru numită „zona lui Wernicke” şi, într-o oarecare măsură, din „zona lui Broca”, ambele fiind localizate în zona lobului temporal al creierului, o regiune situată lângă tâmpla stângă. Aceşti neuroni, şi numai ei, sunt capabili să înţeleagă limbajul. Mai mult, acest hocus-pocus neurologic continuă fără ca voi să fiţi conştienţi de amorsarea neuronală responsabilă de experienţa capacităţii de a înţelege.

În realitate, noi suntem total inconştienţi de ceea ce se întâmplă din punct de vedere neurologic în creierele noastre. Noi conştientizăm doar efectele ulterioare, când acestea ajung în conştiinţa noastră conştientă.

De exemplu, voi nu sunteţi conştienţi de mişcările complexe ale energiei neuronale în simfonia creierului vostru. Conştientizaţi experienţa voastră conştientă asemenea unui spectator care poate auzi muzica interpretată de o orchestră simfonică, dar nu şi de mişcările detaliate ale muzicienilor – cum îşi schimbă uşor poziţia pe scaune sau cum fiecare violonist îşi mişcă arcuşul pe strunele viorii. Aceste subtilităţi rămân nevăzute şi neauzite majorităţii publicului.

Acest lucru e valabil şi în cazul creierului vostru; voi nu sunteţi conştienţi de felul în care reacţionează fiecare neuron la informaţii în moduri unice, specifice fiecărui neuron. Şi nu sunteţi conştienţi nici de reţeaua din creierul vostru care dă naştere simfoniei experienţei voastre personale.

Când citiţi aceste cuvinte, nu sunteţi conştienţi de modul în care impresiile vizuale ale acestor cuvinte sunt recepţionate de retina (cristalinul) ochilor voştri sau cum sunt acestea transmise în partea dorsală a ochilor, unde, de fapt, apar inversate.

Nu aţi putea percepe modul în care imaginile inversate ale acestor cuvinte sunt traduse în limbajul electric şi biochimic al neuronilor voştri sau cum aceste informaţii trec apoi prin căile nervoase în partea dorsală a creierului, într-o zonă numită zona occipitală. În acest conglomerat de neuroni specializaţi sunt inversate imaginile răsturnate.

Cu alte cuvinte, a vedea aceste cuvinte nerăsturnate este un artefact neurologic. De fapt, voi nu vedeţi cuvintele aşa cum trebuie, ci cu susul în jos. Şi doar prin intermediul zonei occipitale a creierului puteţi „vedea” aceste cuvinte aşa cum vă aşteptaţi să le vedeţi. Într-adevăr, dacă zona occipitală a creierului ar fi distrusă, nu aţi putea vedea nimic, chiar dacă ochii voştri ar avea o acuitate vizuală de 20/20.

Niciunul dintre noi nu e conştient de această scamatorie şi nici de faptul că creierul nostru trimite impresiile acestor cuvinte în memoria pe termen lung – un proces crucial pentru înţelegerea limbajului.

Memoria pe termen lung ne permite să ne amintim înţelesul cuvintelor. Iar adevărul este că, probabil, voi experimentaţi vederea cuvintelor şi înţelesul lor ca pe nişte evenimente simultane. Pare a nu exista niciun decalaj de timp între momentul în care vedeţi un cuvânt şi cel în care îi ştiţi înţelesul, atâta timp cât nu suferiţi de vreo afecţiune neurologică.

Dar această percepţie de simultaneitate e doar o iluzie. În realitate, există un decalaj de timp între momentul în care apare imaginea unui cuvânt în ochii voştri şi cel în care acesta este tradus prin amorsarea neuronală a zonei occipitale. Acest decalaj este de doar o fracţiune de secundă, dar ea există. Iar apoi mai este un alt decalaj necesar pentru ca impresia să fie trimisă în zona lui Wernicke, unde, iată, acel cuvânt capătă brusc un înţeles.

Noi nu suntem conştienţi de această întârziere în procesarea informaţiilor în simfonia creierului nostru; conştientizăm doar efectul ulterior – recunoaşterea conştientă a înţelesului unui cuvânt.

Dar limbajul nu este singurul mod de a comunica. O atingere poate exprima un înţeles şi acelaşi lucru îl poate face tonul vocii. Pe de altă parte, aceste tipuri de înţelesuri sunt percepute şi traduse de alte zone ale creierului vostru, diferite de centrii limbajului.

Revenind la metafora orchestrei simfonice, aceste tipuri diferite de înţelesuri non-verbale sunt traduse de diverse secţiuni ale orchestrei. Dacă, să zicem, înţelesul creat prin limbaj ar fi secţiunea viorilor din orchestra voastră cerebrală (simfonia creierului vostru), alte tipuri de înţelesuri sunt gestionate de alte instrumente.

De exemplu, experienţa interioară a unei ameninţări neaşteptate poate fi transmisă sau exprimată în simfonia creierului vostru doar printr-o vibraţie explozivă, să spunem de către tobele mari sau bubuitul talgerelor – bineînţeles, în sens metaforic. Acest gen de stimulare a corpului vostru sub forma reacţiei luptă sau fugi (sau, uneori, de blocare) este coordonată de alte regiuni ale creierului care nu au nimic de a face cu centrul limbajului. Aceste puternice reţele de supravieţuire se află în trunchiul cerebral de la baza creierului vostru.

Pentru a întregi metafora referitoare la orchestra simfonică, aş dori să menţionez o altă experienţă umană importantă – emoţiile.

Ştim că, din punct de vedere psihologic, creierul vostru procesează emoţiile prin sistemul limbic (centrul emoţiilor), la care mă voi referi mai detaliat mai târziu, când ne vom ocupa de teoria ciclurilor emoţionale* şi capacitatea sunetelor şi muzicii de a transmite emoţii (un alt gen de înţeles).

*A fost creată de dr. Manfred Clynes şi a putut fi folosită de acesta şi în scopul de a numi o metodă de psihoterapie aparte, legată de o teorie a ciclurilor emoţionale – sentic cycles – din muzica clasică.

Când asculţi cele şapte meditaţii, pătrunzi într-un unic şi vast câmp de înţelesuri şi informaţii, dar neuronii care se află în zona lui Wernicke nu sunt capabili să desluşească înţelesul acestor tipuri de sunete, fiindcă ele au puţin de a face cu percepţia sonoră pe care noi o recunoaştem ca limbaj.

Cercetările au demonstrat clar că sunetele şi muzica (fără limbaj) activează zone ale creierului care sunt non-verbale, dar foarte creative. În condiţii propice, aceste regiuni ale creierului pot facilita modificări esenţiale în percepţia timpului şi spaţiului, dar şi a lumii şi a locului nostru în această lume, un gen de experienţă pe care mulţi oameni ar numi-o spirituală.

Este incontestabil faptul că sunetele şi muzica pot genera reacţii în creier care dau naştere unor experienţe extrem de creative/spirituale. Şi cred că ar fi de datoria noastră să discutăm acum despre elementul cel mai responsabil pentru toate acestea – ritmul.

Ritmul

Cercetările au demonstrat clar că ritmul unei compoziţii muzicale sau un anumit tipar acustic influenţează creierul în diverse moduri.

Prin intermediul ritmului, meditaţiile acustice schimbă starea creierului. Starea creierului reprezintă tiparele undelor electromagnetice emise de neuronii (celulele nervoase) creierului, conform înregistrărilor electroencefalografice.

Pentru a simplifica un subiect foarte complex, să începem cu obscurul neuron. Conform estimărilor, creierul uman are mai mulţi neuroni decât numărul stelelor din universul cunoscut – într-adevăr, un număr impresionant.

Neuronii funcţionali au trei părţi – un corp celular (sau soma), care acţionează asemenea unui procesor central de informaţii, un axon, care transmite semnale de la corpul somatic către ceilalţi neuroni, şi o grupare de dendrite, care primesc informaţii de la axon şi neuronii învecinaţi. Imaginaţi-vă toate acestea ca pe un gen bizar de media socială de natură biologică.

Într-adevăr, unele studii au arătat că neuronii nu se simt bine când sunt izolaţi. Când sunt deconectaţi de la reţeaua de comunicare cu alţi neuroni, ei se ofilesc, în sens metaforic, şi uneori chiar mor.

Este interesant faptul că diverse studii în domeniul ştiinţelor sociale şi al psihologiei au demonstrat că, în general, şi oamenii o duc mai bine când aparţin unor reţele sociale decât atunci când sunt izolaţi. Acest lucru pare să ateste că socializarea cu alte fiinţe umane poate fi o expresie a unui nivel nevăzut, dar incontestabil al fiinţei noastre – socializarea reţelelor noastre neuronale din creierele noastre. Cu alte cuvinte, poate că nevoia noastră de socializare este o reprezentare exterioară a socializării dintre neuronii din creierele noastre.

Deşi comunicarea intercelulară dintre neuroni este extrem de complicată, rădăcina acestei complexe reţele neurologice începe cu un simplu neuron.

Informaţiile sunt procesate în interiorul neuronilor prin intermediul proceselor biochimice şi electrice şi orice schimbare intervenită în cadrul acestora determină o modificare în câmpul electromagnetic al neuronilor.

Câmpurile electromagnetice emise de neuroni sunt ceea ce urmăresc oamenii de ştiinţă când folosesc termenul de electroencefalogramă (EEG) şi ceea ce eu numesc stări ale creierului.

Cercetătorii au împărţit aceste câmpuri electromagnetice în câteva categorii, pe baza ritmului pulsaţiilor din interiorul celulelor nervoase (neuronilor).

Nu voi intra în detalii legate de aceste clasificări ale stărilor creierului pentru că ele nu sunt necesare în abordarea noastră. Dar dacă nu sunteţi familiarizaţi cu acest sistem şi doriţi să cunoaşteţi elementele sale de bază, vă recomand să accesaţi link-ul de mai jos, care vă va duce la un document pe tema Psihoacusticii, pe care l-am scris cu zeci de ani în urmă sub auspiciile Acoustic Brain Research.

http://tomkenyon.com/theoretical-constructs-of-abr-technology

Dispozitivele de monitorizare EEG pot detecta câmpurile electromagnetice din reţelele noastre neuronale şi, graţie reprezentării topografice EEG a creierului, cercetătorii pot acum nu doar să măsoare nivelul stimulării nervoase, dar şi să identifice unde anume are loc această activitate în creier.

Schimbările majore ale câmpurilor electromagnetice din creierul vostru vă influenţează în mod direct percepţia.

Cercetările arată limpede că sunetele şi muzica pot modifica profund starea creierului (tiparele EEG) şi influenţa astfel atât percepţia despre lume, cât şi simţul identităţii de sine.

Dacă ascultaţi cele şapte meditaţii, veţi observa în scurt timp că ele sunt oarecum diferite. Ritmurile şi timbrul (calitatea specifică a tonurilor) sunt diferite, iar efectele asupra conştienţei voastre sunt şi ele diferite.

Dar, în ciuda faptului că, cel mai adesea, fiecare dintre cele şapte meditaţii acustice vă vor influenţa în mod diferit, ele toate folosesc acelaşi mecanism cerebral şi aceleaşi zone ale creierului.

Imediat, voi face o descriere a câtorva dintre aceste mecanisme/regiuni ale creierului, dar realizez că orice meditaţie acustică efectivă angajează o multitudine vastă şi complexă de mecanisme neurale şi zone ale creierului – informaţii ce depăşesc ceea ce mi-am propus în abordarea din acest articol.