Tom Kenyon – Lumilor gândirii spirituale – partea a 3-a –

Cele două creiere din interiorul capului nostru: 

emisfera stângă şi emisfera dreaptă

Expertul în neurologie şi medicul american Paul D. MacLean a creat un model elegant al creierului uman privit din lateral, în partea inferioară, către mijloc. El a numit acest model Creierul tripartit. Iar acest model ne va ajuta să înţelegem unele dintre mecanismele implicate în timpul stărilor modificate ale conştiinţei.

Biologii evoluţionişti afirmă că fiecare dintre aceste trei zone au evoluat în perioade diferite de cea a stratului superior (sau neocortex, pe care MacLean l-a numit cortex neomamifer), care este cea mai recent dezvoltată regiune a creierului uman. Aceasta este zona creierului vostru în care gândiţi, creaţi logica, limbajul, aveţi intuiţii şi vise creative – literalmente, în timpul somnului, şi figurativ, în actul imaginativ al diverselor posibilităţi.

Această zonă a creierului constă într-o aglomerare densă de neuroni, care sunt dispuşi în forme proeminente şi adâncite.

Există multe funcţii fascinante care îşi au originea în neocortexul vostru, iar una dintre acestea este faptul că neocortexul vostru (creierul neomamifer) acţionează ca două creiere într-unul singur.

Să luăm drept exemplu capacitatea voastră de a înţelege limbajul. După cum am subliniat anterior, experienţa noastră în privinţa limbajului nu este creată de cuvintele în sine, ci mai degrabă de modul în care aceste cuvinte sunt procesate prin intermediul centrilor limbajului, care, la majoritatea oamenilor, se află în emisfera cerebrală stângă.

Dacă nu sunteţi una dintre acele excepţii rare, emisfera voastră stângă (partea stângă a neocortexului) este şi locul în care obţineţi capacitatea de a gândi logic şi de a urmări secvenţele în ordine – ca şi cum aţi urmări sintaxa sau ordinea acelor cuvinte.

Pe de altă parte, emisfera voastră dreaptă (partea dreaptă a neocortexului) procesează diverse tipuri de informaţii şi dezvăluie un cu totul alt teritoriu al conştiinţei. Aici nu există centri ai limbajului, iar această zonă a creierului e tăcută. Dar deşi în sine nu „vorbeşte”, ea este un maestru al inteligenţei spaţiale şi al gândirii intuitive.

Dacă aveţi acces la Internet, v-aş recomanda să vizionaţi o prezentare Ted.com a neuroanatomistului Jill Bolte Taylor, intitulată My Stroke of Insight/Revelaţia atacului meu cerebral. Descrierea pe care o face ea despre un atac cerebral sever care i-a afectat emisfera stângă a creierului şi modul în care a influenţat-o această experienţă este briliantă. V-o recomand cu căldură.

În general, cultura noastră răsplăteşte capacităţile emisferei stângi (partea stângă a neocortexului) şi se îndoieşte de experienţele generate de emisfera dreaptă (partea dreaptă a neocortexului). Cred că acest lucru este determinat de faptul că această cultură nu ştie, la modul general, cum să gestioneze experienţele extrem de insolite care pot apărea atunci când emisfera dreaptă este activată.

În mod ironic, în domeniul ştiinţei – semizeul culturii occidentale, problemele au fost adeseori rezolvate prin activitatea emisferei drepte. Una dintre poveştile mele preferate în această privinţă se referă la chimistul german Kekule, care este considerat descoperitorul moleculei de benzen.

Kekule a afirmat că a dus o luptă îndelungată pentru descifrarea arhitecturii acestei molecule. Apoi, într-o noapte, exasperat fiind de lipsa rezultatelor, a adormit şi a avut un vis în care a văzut un şarpe care îşi înghiţea propria coadă. S-a trezit din acest vis şi a realizat că visul îi dezvăluise natura benzenului – era un cerc.

Apoi, Kekule a început să lucreze cu imaginea din vis şi, folosind matematica, a reuşit să verifice faptul că structura benzenului era de fapt un cerc. Dacă nu şi-ar fi angajat emisfera stângă în aplicarea matematicii, el ar fi rămas doar cu un vis bizar. Dar prin combinarea capacităţilor ambelor emisfere, el a rezolvat o dilemă din domeniul chimiei.

Şi aş adăuga că… şarpele din visul lui Kekule era un simbol alchimic clasic, numit Uroborus, care, cel mai adesea, este descris în alchimie ca un şarpe care îşi înghite coada şi, mai rar, ca un dragon care îşi înghite coada. Ambele imagini simbolizează plenitudinea sau infinitul, iar în alchimia spirituală sau lăuntrică, unul dintre scopurile Opus Magnum (NT: crearea pietrei filozofale) sau Opera Fundamentală (în Ocultism* şi Hermetism**), este, de fapt, desăvârşirea spirituală şi/sau psihologică. Relaţia structurală dintre cercul benzenului şi Uroborus demonstrează că simbolismul din alchimia spirituală se raportează uneori atât la procesele efemere ale spiritului, cât şi la structura subiacentă a materiei şi a energiei. Dacă vă gândiţi la acest paradox ca la un Koan*** alchimic, el vă poate dezvălui nivele fascinante de perceptivitate profundă.

*OCULTISM – Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, prin hipnoză, spiritism etc.

**HERMETISM – Ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din Corpus Hermeticum, apărute în sec. II-III în Egipt. Alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează în Hermetism o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu Divinitatea.

***KOAN-ul este un paradox. O povestioară, o afirmaţie sau o întrebare total absurdă pentru ordinea si logica minţii. Este o trambulină in Realitate prin suspendarea directă a gândirii (vezi Filozofia Zen).

Dar să revenim la emisfera dreaptă. Einstein spunea că a folosit adesea imaginaţia activă şi fantezia creativă (o funcţie a emisferei drepte) pentru a crea faimoasa Teorie a Relativităţii. De asemenea, descoperirea helixului ADN-ului a fost şi ea facilitată de un vis.

Iar lista nu se opreşte aici. Iar în mod ironic, în timp ce ştiinţa este fără tăgadă copilul născut de activitatea emisferei stângi (limbajul, logica şi matematica) în majoritatea cazurilor, în destule cazuri, naşterea multor descoperiri ştiinţifice a fost şi continuă să fie facilitată de „moaşa” emisferei drepte.

Eu cred că emisfera dreaptă deţine o uriaşă comoară de neobişnuită perceptivitate şi intuiţie. Iar dacă această informaţie este integrată cu ajutorul abillităţilor logice şi de limbaj ale emisferei noastre stângi, ne vom putea amplifica în mod considerabil creativitatea, capacitatea de a soluţiona problemele, dar şi simţul stării noastre de bine.

Sunetele ca elemente-cheie

Muzica fără cuvinte înseamnă trăirea dincolo de minte.

Iar trăirea dincolo de minte înseamnă meditaţie.

Meditaţia te readuce la Sursă, iar sursa tuturor lucrurilor este sunetul.

Studii ştiinţifice au demonstrat clar că sunetele sau muzica pură (fără limbaj) pot activa emisfera dreaptă a creierului şi pot deschide calea unei abundenţe de percepţii senzoriale, viziuni profunde şi reacţii cu o mare încărcătură emoţională. Mulţi consideră că aceste tipuri de experienţe sunt de natură spirituală şi este incontestabil faptul că sunetele şi muzica au fost folosite de milenii ca mijloace de a genera experienţe spirituale.

O cheie care deschide această comoară a capacităţilor emisferei drepte este foarte simplă: pulsaţia sau ritmul. De aceea, ritmul tobelor şamanice a fost folosit din timpuri străvechi pentru accesarea stărilor de percepţie şamanice (profundele stări modificate ale conştienţei).

Prin studii EEG, s-a demonstrat clar că tiparele sunetelor tobelor şamanice intensifică activitatea theta în creier, o stare a creierului ce poate deschide în mod spectaculos uşile percepţiei – ca să împrumut cuvintele lui Aldous Huxley.

Sensibilitatea noastră înnăscută la tiparele vibraţiilor sau ritmului apare dintr-o complexă reţea neurală din interiorul creierului nostru, numită Sistemul reticular de activare (SRA), care este una dintre zonele-cheie ale creierului antrenate de sunete şi muzică.

 SRA: Mesagerul din adâncuri

Bine ascuns în profunzimea celei mai primitive zone a creierului vostru, cea pe care Paul D. McLean o numea Creierul reptilian, se găseşte medulla oblongata sau trunchiul cerebral, în care se află o aglomerare de celule nervoase numite Sistem reticular de activare (SRA). Acest nucleu de celule nervoase dispune de o vastă reţea de fibre neurale care se extind în întregul creier, până în partea superioară, în neocortex.

Scopul RAS este în primul rând stimularea conştienţei. El detectează schimbările din mediu ce pot fi o ameninţare pentru supravieţuirea voastră. Dacă sistemul vostru nervos înregistrează ceva care se schimbă brusc, această informaţie este transmisă automat SRA-ului vostru, care trimite semnale prin reţeaua lui de fibre neurale în întregul creier, mobilizându-l pe moment într-o stare de super-alertă.

Dacă aţi fost vreodată relaxaţi profund sau adormiţi când a sunat telefonul, vinovat de trezirea brutală din starea de pace a fost SRA-ul.

El este conectat cu sistemul vostru nervos şi va semnala orice zgomot neprevăzut ce poate reprezenta o ameninţare la supravieţuirea voastră. Cu alte cuvinte, SRA-ul vostru este una dintre santinelele creierului vostru şi e de gardă 24/24.

Dimpotrivă, tiparele senzoriale, care continuă să acţioneze fără nicio schimbare, tind să „sedeze” SRA-ul şi să calmeze creierul. Dacă aţi condus vreodată noaptea, trebuie să fi observat că nu e o idee prea bună să priviţi liniile albe de demarcaţie care separă sensurile de mers, pentru că dacă vă uitaţi prea mult timp la un tipar repetitiv, SRA-ul vostru va începe să vă sedeze şi veţi deveni vlăguiţi – un semn că creierul vostru începe să producă unde joase, alfa, theta şi/sau delta, iar starea delta este asociată cu somnul.

În toate cele şapte meditaţii, cu excepţia primei înregistrări – Cântec deInvocare a Spiritului, eu folosesc o tobă şamanică, bolul de cristal sau bolul tibetan pentru a crea un tipar repetitiv sau monoton. Aceste tipuri de sunete calmează SRA-ul şi facilitează simfonia neurologică a creierului vostru, pentru a-l face să intre în stări mai intens receptive de activitate de tip alfa şi/sau theta.

Când ascultaţi cele şapte meditaţii, e posibil să observaţi că acest Cântec de Invocare a Spiritului generează o calitate a conştienţei foarte diferită de celelalte meditaţii acustice, pentru că el stimulează SRA-ul, iar celelalte meditaţii calmează SRA-ul.

Modificările în percepţia timpului şi spaţiului

Poate că aţi observat unele modificări interesante în conştienţa voastră în timpul celorlalte şase meditaţii de după Cântecul de Invocare a Spiritului. În primul rând, atenţia voastră trebuie să fi început să se îndrepte către lumea interioară, să fi trăit experienţa unor senzaţii de plutire sau alte modificări în percepţia spaţială. În sesiunile lungi de lucru cu tonurile, simţul timpului trebuie să se fi schimbat şi el.

Modificările în percepţia timpului şi spaţiului sunt destul de obişnuite în timpul experienţelor spirituale intense şi al stărilor modificate ale conştiinţei în general. Iar aceste schimbări în percepţia voastră asupra timpului şi spaţiului se vor petrece indiferent de metodele folosite pentru intrarea în aceste stări ale minţii. Cu alte cuvinte, o astfel de stare este imaterială din punct de vedere neurologic, dacă e generată prin sunete catalizatoare, prin anumite genuri de muzică, meditaţii, rugăciuni contemplative, neuro-biofeedback sau chiar prin aparate cu sunete şi lumini care modifică starea creierului printr-o combinaţie de sunete şi lumini pulsatile.

Zona orientării

Dintr-o perspectivă neuropsihologică, locul în care au loc modificările în percepţia timpului şi spaţiului este o zonă a creierului numită lobul parietal, pe care Dr. Andrew Newberg, profesor şi director al Centrului de Medicină Integrativă Myrna al Universităţii Thomas Jefferson, a studiat-o extensiv şi a botezat-o zona orientării.

Zona orientării din creierul nostru este responsabilă de atribuirea simţului timpului şi spaţiului. În stările modificate ale conştiinţei, zona orientării încetează să „traseze” timpul şi spaţiul exterior. Ca urmare, percepţia normală a timpului şi spaţiului dispare. Iar în locul acesteia, subiectul trăieşte experienţa unui simţ modificat al acestora. Măsura acestei modificări depinde, cât se poate de firesc, de cât de profundă este starea modificată.

Dr. Newberg şi-a concentrat cercetarea asupra unor oameni care meditau şi practicau o formă de buddhism tibetan, şi nu asupra celor care ascultau sunete sau tonalităţi catalitice, care sunt ceea ce veţi auzi în cele şapte meditaţii acustice. Dar, pe baza experienţei mele de peste 35 de ani în vindecarea cu sunete din practica psihoterapeutică şi a celor 10 ani de cercetare a creierului în cadrul Acoustic Brain Research, consider că zona orientării este activată în moduri similare în timpul sesiunilor de vindecare cu sunete. Îmi bazez aceste supoziţii pe simplul fapt că oamenii au raportat schimbări radicale în simţul lor de percepţie a timpului şi spaţiului în timpul sesiunilor de transformare şi vindecare cu ajutorul sunetelor.

Dincolo de creier

Este indubitabil faptul că activitatea creierului este asemănătoare cu experienţele spirituale şi/sau stările modificate ale conştiinţei. Dar eu susţin că există un aspect al conştiinţei care transcende întru totul activitatea creierului. Menţionez acest lucru deoarece, când asculţi cele şapte meditaţii acustice, poţi întâlni un aspect al sinelui tău care pare să transceandă lumea ta senzorială şi simţul de sine ca fiinţă umană întrupată.

Acest aspect nelocalizat al conştiinţei a devenit unul dintre obiectivele mele prioritare. Iar pentru a intra în acest teritoriu fascinant al minţii, aş vrea să vă vorbesc despre experienţele în apropierea morţii şi vederea la distanţă.

Unele persoane care au fost declarate decedate din punct de vedere clinic – ceea ce înseamnă că activitatea creierului lor nu mai putea fi măsurată – au afirmat, după ce şi-au revenit, că erau conştiente de ceea ce se întâmpla în jurul lor, inclusiv de discuţiile dintre membrii personalului medical care le monitorizau. Cum de era posibil acest lucru? Dacă activitatea creierului este inexistentă, actualul model neuropsihologic presupune că nu ar trebui să existe de loc conştienţă. Aceasta e într-adevăr o enigmă psihologică şi un subiect fierbinte de dezbatere printre neuropsihologi.

O altă expresie fascinantă a conştiinţei noastre nelocalizate apare în studiile despre vederea la distanţă. Prin „nelocalizată” înţeleg conştienţa care este aparent nelegată de o activitate localizată în creier şi/sau în mediul cu o locaţie stabilită.

În studiile despre vederea la distanţă, indivizii sunt instruiţi să descrie experienţa lor senzorială cu obiecte dintr-o zonă aflată în camera alăturată, în apropiere sau, uneori, la mile întregi distanţă. Nu există niciun fel de contact senzorial între subiect şi obiect. Cu alte cuvinte, subiectul nu poate vedea, simţi, auzi, mirosi sau gusta din elemente ale obiectului respectiv. Cum e posibil acest lucru? Ce mecanism al creierului poate fi implicat aici?

Mulţi cercetători preocupaţi de studierea vederii la distanţă afirmă că există un aspect nelocalizat al conştiinţei umane care acţionează în afara locului în care se desfăşoară activitatea creierului.

Asemenea studiilor asupra experienţelor în apropierea morţii, întregul subiect al vederii la distanţă şi ideea conştiinţei nelocalizate, în general, reprezintă un subiect fierbinte de dezbatere printre neuropsihologii zilelor noastre.

Celor interesaţi de aceste subiecte, le-aş recomanda cartea Dr. Stanislav Grof: Beyond the Brain: Birth, Death and Transcendence in Psychotherapy/Dincolo de creier: naşterea, moartea şi transcendenţa în psihoterapie, care abordează modelele psihologice actuale.

 Despre Sentic* şi Puterea Emoţiilor

*Sentic – Studiul formelor-undă ale atingerii, emoţiilor şi muzicii. Un domeniu de studiu propus şi denumit de expertul austriac în neurologie Manfred Clynes.

Tipare afective obişnuite, asociate cu concepte naturale de limbaj folosite pentru obiective precum recunoaşterea emoţiilor dintr-un text/cuvântare sau analiza sentimentelor.

Noţiunea de „sentic” are un conţinut metapoetic, exprimând o conştiinţă artistică. Dacă punem problema din punct de vedere psihologic, se poate vorbi de ceea ce psihologii numesc „imaginaţie creatoare artistică”, deosebind-o de „psihologia empirică”.

Ceea ce ştim despre creierul nostru simfonic nu ar fi complet dacă nu am aborda capacitatea sunetelor şi muzicii de a crea reacţii emoţionale.

Poate că aţi observat că fiecare dintre cele şapte meditaţii acustice generează tipuri diferite de reacţii emoţionale în voi. Acest lucru de datorează deosebirilor distincte dintre calitatea unică, individuală a sunetului/ intensitatea sunetelor din piesele respective.

Anvelopa este “conturul de intensitate” al sunetului şi este esenţială pentru înţelegerea vorbirii.

The way in which the level of a sound wave changes in time is determined by the envelope of the sound.

It is the envelope of a wave, in conjunction with the timbre, which helps establish the sound’s unique individual quality; the envelope has significant influence on how we interpret sound.

Cercetătorul Manfred Clynes a realizat un studiu extins asupra capacităţii sunetelor şi muzicii de a crea reacţii emoţionale prin măsurarea undelor-presiune, pe care le numeşte unde scentice.

Tot ceea ce creează presiune poate genera o undă scentică şi o reacţie emoţională. De exemplu, să luăm vocalizările unui bebeluş. Sunetele plânsetului unui bebeluş necăjit sunt diferite de cele ale gunguritului său de plăcere. Şi orice părinte va recunoaşte imediat diferenţa la un nivel interior, non-verbal.

Modul în care atingi o altă persoană comunică de asemenea sentimentele tale prin unde scentice. Presiunea atingerii şi durata acesteia îi vor comunica non-verbal recipientului emoţiile tale.

Sunetele şi muzica creează unde de presiune în aer, care sunt recepţionate prin urechile noastre, iar apoi sunt direcţionate către zonele acustice ale creierului, de unde sunt transmise în diferite regiuni, pentru a fi interpretate. Dacă sunetele sau muzica poartă o intenţie emoţională şi au tiparul undelor scentice potrivite, noi, ca ascultători, vom avea, mai mult ca sigur, o reacţie emoţională.

Când făceam cercetări sub auspiciile organizaţiei Acoustic Brain Research, am atins un punct în care am realizat că există un potenţial transformaţional uriaş în crearea tiparelor de muzică sau sunete care generează reacţii emoţionale ale ascultătorului. Iar dintre toate instrumentele pe care le-am încercat şi cu care am lucrat, există unul care are un efect evident prin capacitatea lui de a modifica starea conştiinţei prin propagarea informaţiilor emoţionale – vocea umană.

Pornind de la această descoperire, mi-am dezvoltat propria artă a nuanţării sunetelor, care constă în folosirea vocii mele pentru a vocaliza tonuri sonore fără limbaj, în scopul de a activa potenţialul creativ latent al emisferei cerebrale drepte. Dintr-o altă perspectivă, acest gen de nuanţare a tonurilor deschide, de asemenea, portale în zone ale spiritului uman, de natură transpersonală. Prin acest aspect transcendent al conştiinţei noastre, putem intra în contact cu ceea ce anticii numeau supranaturalul sau tărâmurile pline de lumină ale conştiinţei.

Explorarea creierului vostru simfonic

Cercetările arată clar că sunetele şi muzica vă pot influenţa creierul/mintea şi percepţia în moduri distincte şi puternice.

În unele cazuri, sunetele şi muzica pot facilita creşterea capacităţilor de creativitate şi soluţionare a problemelor – mai ales când sunt folosite împreună cu vizualizarea mentală.

Cercetările demonstrează şi faptul că ascultarea unei muzici liniştite, cu un ritm de cca. 60 de bătăi pe minut, timp de doar 20 de minute pe zi, poate diminua stresul şi îmbunătăţi starea de bine. Această reacţie de diminuare a stresului este datorată activării sistemului nervos parasimpatic, care scade presiunea sanguină, reduce ritmul cardiac şi al respiraţiei, ceea ce determină diminuarea emisiei de hormoni asociaţi cu stresul, cum ar fi, de exemplu, adrenalina ş.a.m.d.

Revenind pentru o clipă la metafora noastră cu orchestra simfonică, să spunem că sunteţi foarte stresaţi din cauza unei situaţii din viaţa voastră. Poate că munciţi prea mult, nu dormiţi suficient sau aveţi probleme în relaţia de cuplu, ca să menţionez doar câţiva factori de stres pe care viaţa îi poate arunca în calea voastră.

Dacă sunteţi super stresaţi, atunci simfonia voastră neurologică va cânta o compoziţie alertă, poate ceva asemănător rumbei sau dacă stresul vă scoate din minţi, ceva de genul rock-ului psihedelic – metaforic vorbind.

Prin aceasta vreau să spun că neuronii din creierul vostru vor lucra în ritm mai alert pentru a face faţă informaţiilor din mediul exterior cu care trebuie să vă descurcaţi.

Diferitele regiuni ale creierului vostru, cum ar fi orchestra neurologică, vor produce atunci o intensă activitate beta, care va antrena sistemul nervos simpatic. Această parte a sistemului vostru nervos mobilizează energie pentru a face faţă ameninţărilor percepute. El este bine pregătit să gestioneze accese scurte de stres, dar când stresul durează prea mult timp, fără nicio destindere (prin antrenarea sistemului nervos parasimpatic), creează tot felul de probleme psihice, inclusiv boli specifice stresului.

Aspectul esenţial aici este că, dacă aveţi foarte mult stres în viaţa voastră, ar fi necesar să implicaţi sistemul nervos parasimpatic şi să vă relaxaţi conştient, în mod regulat. Dintr-un punct de vedere pragmatic, unul dintre cele mai facile moduri de relaxare este ascultarea muzicii, care, după cum v-am arătat, amplifică activitatea alfa şi/sau theta.

Cercetările arată în mod clar că reacţiile în urma unui stres neţinut în frâu sunt extrem de dăunătoare sănătăţii. Iar cercetătorii au demonstrat că activităţile liniştitoare, cum ar fi anumite tipuri de meditaţii şi terapia prin muzică, pot antrena efectiv sistemul nervos parasimpatic, aducând temporar corpul într-o stare de homeostază (echilibru).

Sunetele şi muzica pot şi ele să deschidă porţi percepţiei, care vă permit să trăiţi în mod direct experienţa tărâmurilor supranaturale (pline de lumină) ale conştiinţei. Aceste tipuri de stări ale minţii foarte neobişnuite sunt asociate adesea cu dimensiunile mistice sau religioase ale experienţei umane.

Dar, în opinia mea, nu trebuie să aderaţi la o anumită tradiţie spirituală sau religioasă pentru a explora stările minţii asociate cu aceste tradiţii. Ca Psihonauţi (exploratori ai conştiinţei), sunteţi liberi să exploraţi toate tipurile de spaţii mentale şi să folosiţi ceea ce vi se dezvăluie în timpul explorărilor de acest gen.

Cei interesaţi în explorarea mai profundă a puterii sunetelor de a influenţa transformarea şi vindecarea, veţi găsi o listă cu recomandări la sfârşitul acestui articol.

În ultimii 30 de ani, în centrul activităţii mele profesionale s-a aflat folosirea sunetelor şi muzicii pentru a genera stări modificate ale conştiinţei ca modalităţi de accesare a potenţialului creativ latent al creierului/minţii. Aceste lumi interioare oferă o comoară de cunoaştere şi creativitate care aşteaptă să fie descoperită. Prin explorarea acestor dimensiuni ale conştiinţei şi aducerea la lumină a unei noi creativităţi şi a unei cunoaşteri profunde în lumea în care ne trăim viaţa zi de zi, ne putem îmbogăţi vieţile, dar şi cultura în care trăim.

Articole recomandate

Click pe link-urile de mai jos pentru a accesa secţiunea Articole a site-ului kenyon.com.

The Effects of Sound On Your Innate Genius/ EFECTELE SUNETULUI ASUPRA GENIULUI VOSTRU INNASCUT

Passage Into the Holographic Universe / TRECEREA IN UNIVERSUL HOLOGRAFIC

Psycho-navigation: Theory, Clinical Observations and Personal Insight/

PSIHO – NAVIGARE: TEORIE, OBSERVAŢII MEDICALE ŞI INTUIŢIE PERSONALĂ

IM PORTANT: GASITI ACESTE TREI ARTICOLE AICI:

http://elenacocis.ro/invocarea-lumilor-gandirii-spirituale-trei-articole-recomandate-de-tom-kenyon/