Lauren Gorgo – Raport 5D – ianuarie 2020
11/01/2020
Sădirea Florii vieții originale
17/03/2020
Show all

Lauren Gorgo – 26 ian. 2020, Raport

Siguri de reușită: întoarcerea la Adevărul original

De Lauren Gorgo, 26 ianuarie – Rapoartele Noului Pământ

Traducere: Ana Nicolai

Un an nou chinezesc/lunar fericit!  Luna Nouă în Vărsător care tocmai a trecut (23 ianuarie) este clar remarcabilă… ea ne-a oficiat intrarea în 2020, pe Noul Pământ și în Epoca Nouă (de Aur), confirmându-ne așadar eliberarea permanentă de cauzalitate. E mult de digerat și la fel de important pe cât pare.

Odată cu Luna Nouă s-a încheiat și culoarul eclipsei, de muncă (realmente) intensă, ce s-a deschis înainte de solstițiu, predându-i pe cei care au rezolvat cu polaritatea, Sinelui lor Autentic pentru primul ciclu lunar de pe Noul Pământ. A fost o tranziție profundă cu energii puternice ce ne-au propulsat de la vechea noastră viață, printr-o moarte (metafizică) finală, la unitate deplină.

Experiența de a ne afla într-o stare de vid săptămâni întregi, în timp ce am fost transportați printr-o gaură neagră, teleportându-ne toate particulele conștiinței într-o dimensiune cu totul nouă a realității a fost foarte reală/bizară. În procesul mutării în acest nou tărâm de existență, a trebuit să ne dematerializăm structura moleculară, pentru a o rematerializa de partea cealaltă a vălului, unde ne-am reconvertit în materie. Într-un cuvânt: legendar. În două cuvinte: Star Trek.

Drept rezultat al acestei tranziții epice, a existat FOARTE multă purificare, eliberare, rezolvare, capitulare și deschidere, în scopul de a regla linii temporale capricioase și de a finaliza numeroase cicluri de viață.

A fi cine sunteți voi cu Adevărat, într-un corp, pe această planetă, este tot scopul. Întreaga călătorie are de-a face cu acest element unic esențial.

Pentru cei care au încheiat de tot monopolizatorul rit de trecere în tărâmurile nirvanice, aceasta a fost eliberarea finală de lumea cealaltă, ceea ce înseamnă că ați reușit să treceți prin tărâmul morții și să ajungeți dincolo de el… în timp ce erați vii. Urmează → Conștientizarea Sinelui. După ce vom încheia integrarea procesului de renaștere și vom fi pregătiți să interacționăm cu viața (după moarte), forța noastră vitală va reveni, DAR… în-un mod cu totul nou, condusă de o Sursă de energie foarte diferită. (mai multe despre asta mai jos ⇊)

Deocamdată, în timp ce încă ne obișnuim cu Căminul nostru nou/dintr-o dimensiune mai înaltă, re-adaptându-ne la Rai (pe Pământ) și pregătindu-ne pentru următoarea etapă din evoluția personală și planetară, avem spațiul necesar pentru a sărbători în liniște încheierea impresionantă a unei misiuni din prima viață în dualitate, excesiv de lungă și mai mult decât provocatoare, și binevenita reînnoire ce apare atunci când energii opuse se armonizează în sfârșit, devenind UNA.

În acest timp, ni se cere să ne pregătim pentru o viață nouă, să ne deschidem inima, să FIM în starea de primire, să avem din nou încredere în bunătate și să ne extindem orizontul… să cerem lucruri mai multe-mai importante-mai bune în numele întregului Pământ și al întregii omeniri și să le lăsăm să apară… pentru a ne reface rezervele după decenii în care s-au golit ca urmare a serviciului în cadrul separării.

Acesta e punctul reîncarnării noastre. Tot ceea ce a fost cândva mort, pierdut și uitat, reînvie acum… renăscut și reînsuflețit. E timpul să ne desprindem de conștiința morții, să ieșim din această realitate falsă/temporară și să ne extindem în Modelul Pământului nou/Original, trezindu-ne Modelul Sfânt pentru a începe iar din punctul zero… a ne începe a Doua Viață de la zero, cu o tabula rasa totală → proaspeți, puri, sfinți, inocenți și precum copiii… de parcă prima noastră viață nu ar fi existat deloc. Iată ce le este disponibil celor care au trecut dincolo de văl… o modalitate de încarnare cu totul nouă pe un Pământ cu totul Nou.

Cartea Vieții (Originală) este gata acum pentru a fi scrisă → așa cum a fost la început, cum este acum, cum va fi pe vecie.

Intrarea în Rai

După cel mai l-u-n-g  portal al eclipsei cunoscut oamenilor vreodată… pe locul doi după recentul ciclu de eclipse din iulie 2019… am trecut f i n a l m e n t e pe poarta oficială către 2020 și Noua Lume, via Luna Nouă în Vărsător (24 ianuarie) și Anul Nou chinezesc/Lunar (25 ianuarie) → ce introduce cele 12 noi cicluri de portaluri ale Lunii. Și spun „oficială” pentru că este primul ciclu cu totul nou din an, în care nimic din ciclul anterior (sau din trecut) nu este implicat sau reportat.

Această Lună Nouă e momentul nostru de reîncepere… când începem din nou, pornind de la o frecvență nouă, într-un tărâm al conștiinței cu totul nou, ce nu are de-a face în niciun fel cu vechea realitate. Datorită acestui lucru, vom începe să ne dăm seama că ceea ce a fost cândva o legătură cu trecutul nostru se dizolvă acum cu ușurință sub guvernarea aspectelor noastre Superioare.

Pășiți pe un drum cu totul nou… nu pe orice drum, ci pe unul lipsit de toate legăturile și atașamentele voastre de trecut, de lumea din care tocmai ați venit.
Asta înseamnă că ceea ce a fost cândva o parte din voi nu mai este.
Nu în sensul că vă pierdeți identitatea personală, ci în sensul că, de fapt, dobândiți identitatea multor altor aspecte ale EU-lui vostru… toate subnivelurile sinelui încarnate în linii temporale diferite, dar având obiective similare, pentru a se reuni în acest aici și acum, ca EU-l vostru multidimensional, în totalitate.
Este o realizare extraordinară în care să vă implicați în timp ce vă aflați în formă fizică, și deși dorim să descriem în detaliu experiența care vă așteaptă, nimic nu ia locul acelei experiențe în sine.
Așa că vă spunem în schimb că abia începeți să vă amintiți de importanța voastră ca demnitari… ca faruri… fapt ce va însemna în final o schimbare totală de perspectivă în tranziția voastră de la conștiința 3D la cea 5D și, în unele cazuri, la o conștiință mult mai înaltă.
În acest scop, dorim să vă aducem în atenție unele acțiuni viitoare ce sunt în concordanță cu noul vostru început în singularitatea multidimensională… căci sunt atâtea de descoperit, atâtea de dezvăluit, încât vrem să o facem imediat, la începutul acestui an de construire a fundației.

Dobândirea misiunii

Unul dintre primele subiecte… sau care părea a fi mai urgent de transmis… a fost înțelegerea faptului că, de îndată ce aterizăm în acest nou tărâm aflat sub influența Soarelui din Vărsător, mulți vor atrage imediat și chiar se vor întâlni cu omologi de suflet care găzduiesc multiplele componente necesare misiunilor noastre de pe Noul Pământ.

Noi contracte ale sufletului au fost semnate, pe măsură ce s-au încheiat contractele vechi, iar aceste contracte noi se dovedesc a fi făcute între spirite înrudite din același tărâm fizic.

Ca atare, aceia dintre voi care sunt „în așteptarea unei misiuni”, cum am spus înainte, vor fi primii care își vor da seama că aceste contracte noi care susțin planul general pentru Pământ sunt acum puse la punct.
Acest lucru va duce la noi întâlniri, noi relații, întâlniri întâmplătoare și altele de genul acesta.
Atunci când fiecare dintre voi intră în legătură cu alți membri ai propriului trib, începe să se asambleze puzzle-ul din care fiecare dintre voi este o piesă esențială.

Vărsătorul este binecunoscut drept semnul orientat spre umanitate (mai elevată), concentrat pe binele mai înalt al tuturor. La cei care ancorăm experiența vieții înălțate, nucleul esenței ni se extinde MULT dincolo de sine, făcând din angajamentul față de com-unitate interesul nostru inspirat, pe măsură ce suntem atrași laolaltă în vederea unui scop mult mai vast, atât pe plan local, cât și global.

Aceste relații esențiale de pe Noul Pământ le apar în prim-plan celor care sunt pregătiți să transpună în realitate Planul mai Vast, dar se specifică că sunt foarte puțini (dintre noi), comparativ cu colectivitatea omenirii, de aici părând să rezulte sentimentul de urgență ce stă la baza acestui fapt.

Aflu că, pentru cei care suntem pregătiți să ne implicăm în rolurile divine de indicatoare ale drumului, de ghizi, pionieri ai Pământului Făgăduinței, Templelor, de Custozi ai Grădinii etc., este de primă importanță pentru reușita noastră să ne deschidem pentru a ne conecta cu cei care simt și gândesc la fel… căci în zilele, săptămânile, anii care vin va deveni vizibil începutul Raiului, iar a ne alătura spiritelor înrudite este un prim pas esențial în consolidarea fundației noastre.

Ca atare, vă recomandăm ca în călătoriile voastre, atât când sunteți conectați la internet, cât și atunci când nu sunteți, să rămâneți deschiși la această idee, știind că orice moment sau loc v-ar putea revela un aspect nou al misiunii, un parteneriat sau o prietenie nouă ce se poate dezvolta în ceva mult mai vast decât ați anticipat inițial.

Marea dezvăluire din 2020, în general, indică existența multor revelații despre/în legătură cu „dobândirea misiunii”, ceea ce pare a se alinia perfect cu noul ciclu astrologic chinezesc, din anul Șobolanului de metal, yang.  (Începând din 4 februarie) Șobolanul, în general, este primul semn din cele 12 animale/ciclul de 12 ani ale/ai zodiacului, așa că 2020 e considerat din start un an de începuturi și reînnoiri cu totul noi.

Fapt amuzant! Șobolanul e socotit primul animal din zodiacul chinezesc pentru că le întrece în deșteptăciune pe toate celelalte animale.

NOTĂ: Un memento despre faptul că 2019 a fost anul Porcului de pământ, în care am petrecut cele 12 luni făcând săpături în pământ, scoțând din rădăcină toate problemele noastre de bază adunate, ce împiedicau instaurarea conștiinței Trinității (DIVINE).

Șobolanii au însă și o energie creatoare, instinctuală, influentă, inovatoare, o motivație și o hotărâre puternică de a reuși să facă o realitate din viziunile lor… în special pentru cei care sunt chemați în față. Este un semn foarte harnic, ce susține rezistența și longevitatea necesare în construirea unei fundații solide pentru noua viață, dar și o energie foarte intuitivă (yin) și plină de resurse, care e foarte productivă în timpul nopții, sub influența domeniului feminin al Mamei.

Iar având în plus și elementul metal… adică îndrăzneț, concentrat, ferm, perseverent, sigur pe el, organizat, comunicativ, ambițios… avem exact amestecul potrivit de ingrediente pentru dependență de muncă și perfecționism a începe noi acțiuni-proiecte-misiuni de tot felul.

Lucru absolut necesar, întrucât planul nostru nou/real/original începe deja să se dezvăluie cu rapiditate… uneori copleșitor de repede, atunci când intrăm și ieșim din momente de claritate totală. Un alt ajutor important va fi atras cu ajutorul următorului ciclu de Mercur retrograd (18 februarie), când ne oprim la prima „stație de avansare” din 2020 → momentul nostru trimestrial în care să ne branșăm la serverul central (Creatoarea Universală) ca să ne descărcăm nivelul următor de învățături (sarcini) pe care să le transpunem în lumea formei.

În prezent, aceste revelații despre plan se află la nivelul planificării pentru Noul Pământ, dar unele dintre aceste planuri sunt deja făcute vizibile de cei aflați aici pentru a face muncă de pionierat… pentru a pune bazele structurilor necesare nașterii unei societăți de Oameni Noi.

În unele cazuri, aceste planuri vor trece la etapa de implementare înainte de sfârșitul anului, așa că sfatul este să rămânem receptivi la dinamici noi în relații, deschiși la ocazii/situații/relocări noi/nemaiavute vreodată în vedere sau aflate dincolo de ceea ce e considerat obișnuit, tradițional sau convențional și să ne amintim tot anul de aceste cuvinte în timp ce mergem înainte.

Moartea finală

Știu că mulți s-au aflat într-o stare de agonie profundă săptămâni întregi, dar, ca o confirmare, Consiliul de Lumină Arcturian afirmă că aceia aflați în față (primul val) au făcut oficial tranziția în tărâmurile nirvanice. Pentru cei care am trecut prin văl, asta înseamnă că ușa spre vechiul Pământ este acum oficial închisă în spatele nostru, așa că ei ne oferă o perspectivă cu privire la ceea ce înseamnă asta, pe măsură ce ne obișnuim în acest nou tărâm al conștiinței.

Ca să fie clar, starea nirvanică e o stare dobândită de cei care au transcens tărâmurile cauzalității, adică → au stăpânit polaritatea, depășind experiența dualității. Această trecere într-un tărâm/o dimensiune a conștiinței cu totul nouă reprezintă ceea ce se petrece „de obicei” la moartea fizică.

Prin asta vrem să spunem că mai întâi trebuie să treceți prin proverbiala ureche a acului, neluând nimic (nici un atașament emoțional) cu voi, în „lumea cealaltă”.
Aceasta e o cerință absolută, pentru că nu puteți coexista în tărâmurile unității, având atașamente față de un lucru oarecare din lumea inferioară.
Ele pur și simplu nu sunt permise aici, iar acest lucru e de fapt pentru siguranța și starea voastră de bine.
Și spunem asta nu ca să vă alarmăm, ci pentru a vă face conștienți de faptul că acum acționați într-o lume cu totul diferită, chiar dacă în timp ce sunteți ancorați în aceeași lume (fizică) pe care o vedeți în jurul vostru.
Este o experiență foarte unică pentru situația de pe Pământ, cu totul nouă pentru omenire, o experiență al cărei vestitor este fiecare dintre voi care citește aceste rânduri.

Se menționează din nou faptul că aceia care au pășit înainte de cealaltă parte, via culoarul Noului Pământ (eclipsei) sunt puțini în prezent… dar acest număr va crește (destul de rapid, se pare) cu timpul, pe măsură ce din ce în ce mai mulți se eliberează de legăturile care îi țin legați de lumea veche.

Pentru cei care au făcut tranziția, Luna Nouă din Vărsător (ca prim ciclu lunar întreg de pe Noul Pământ) consolidează oficial stabilirea permanenței în acest nou tărâm, ceea ce înseamnă că în timp ce mergem înainte nu mai suntem legați de modelul vechiului Pământ sau în rezonanță cu el. Suntem LIBERI să ne mutăm dincolo de el în totalitate și pentru totdeauna… dacă alegem să o facem.

Căci, în realitate, acea (veche) lume vă este încă accesibilă, dacă o alegeți.
Așa cum știți, înălțarea e o alegere voluntară, o alegere pe care să o faceți din proprie voință. Dar asta nu înseamnă că „trebuie” să o alegeți sau că trebuie să o alegeți acum.
Există opțiuni gata de a fi folosite pentru întreaga omenire, ce aliniază traiectoria personală cu cea planetară… puncte de alegere, cum le spuneți voi… iar ele sunt din abundență.

Dar pentru colectivitatea care a făcut saltul… cei care, până acum, au avut un picior în ambele lumi… odată ce al doilea picior e adus în Realitatea Noului Pământ Nirvanic, există ceea ce se numește clauza neîntoarcerii. În esență, asta înseamnă că, pentru a „muri cât ești în viață” în totalitate (a dizolva vechiul tipar), e necesar să tăiem ultima coardă ce ne ține legați de cauzalitate, lucru pe care mulți l-au făcut pe durata culoarului eclipsei.

Aceasta a fost o cunoaștere/un sentiment/o experiență viscerală/corporală că nu a mai rămas nimic din voi sau pentru voi în acea lume… detașare emoțională/sufletească totală de viață, suspendată în neant pentru o perioadă extinsă, pentru a vedea dacă mai sunt atașamente rămase cu privire la viața noastră. Iată care a fost scopul vidului extraordinar… acea pauză sacră a fost în final timpul nostru petrecut în „purgatoriu” via culoarul eclipsei (tunelul vieții/morții), renunțând la ultimele dintre legăturile și creațiile noastre din acea viață.

Pentru cei care intră în tărâmurile nirvanice, spațiul purgatoriului a fost rezultatul tăierii ultimei voastre corzi, moartea finală, ca să spunem așa.
Procesul renunțării s-a desfășurat de-a lungul multor ani, strat cu strat, astfel ca să facă tranziția cât mai omogenă cu putință.
Dar odată ce s-a tăiat ultima coardă, ați fost separați eteric de vechiul pământ și de modelul uman inferior și reconectați cu Noul Pământ și cu Modelul Noului Om, via Cordonul (Mamei) Cosmice.
De aici, această realitate eterică poate începe să ia formă fizică.

Se poate sau nu să fi fost evident la momentul respectiv, dar a fost un punct de alegere  personală și colectivă major, fii-totul-încheie-totul… un spațiu sumbru, NEMIȘCAT, în care să decidem dacă am terminat de tot cu dualitatea, cu întreaga viață trăită până acum. Putem să gândim/spunem/simțim/afirmăm că am terminat cu ea, dar a termina r-e-a-l-m-e-n-t-e înseamnă zero atașamente, lucru care este mult mai complex de gestionat în timp ce mori fiind viu.

Experiența mea 

Am stat martoră la cota mea cuvenită de tranziții fizice din viața aceasta, iar ultimele care dispar par a fi întotdeauna legăturile (atașamentele) emoționale ce ne țin legați unii de alții, de cei dragi de pe această parte a vălului. Experiența mea prin culoarul eclipsei a fost ciudat de similară, căci m-am confruntat cu locurile din interior unde încă eram legată (în cea mai mare parte fără să știu) de vechi dinamici relaționale și de contracte de suflet pe care le-am avut cu cei dragi foarte mulți ani… după toate probabilitățile, multe vieți.

Faptul de a avea de tăiat și de smuls în întregime aceste corzi din locurile respective, ca să pot păși total în EU-l meu mai mare, a adus la suprafață unele sentimente (amintiri?) neașteptate și foarte vechi de mâhnire adâncă … sentimente de trădare… ca și cum i-aș fi abandonat pe cei care îmi erau cei mai apropiați, în scopul de a-mi face propria tranziție. Iar asta a stârnit câteva valuri finale de mâhnire, despre care aflu acum că au însemnat „curățarea rănii originale” (de separare).

Deși la nivel conștient e posibil să ne dăm seama foarte bine că e absolut necesar să trecem prin aceste morți, este totuși foarte important să le oferim niște funeralii adecvate, și asta e ceea ce le-a adus intervalul de la eclipsa de Lună (în Rac) la Luna Nouă, celor care au făcut pasul în cealaltă parte.

Pentru mine, ea a fost o experiență extrem de ireală. Au existat momente când nu știam dacă jeleam pierderea celor iubiți (relații în/din dualitate) sau îmi jeleam propria moarte (3d), presupun că le jeleam pe ambele simultan, dar am avut sentimentul foarte real că îmi facilitez propria tranziție… ca și cum i-aș fi ținut locul moașei mele, tăindu-mi cordonul ombilical ce mă lega de vechiul sine/pământ, de vechile relații, și pe care îl hrăneam din aspectul meu uman, pentru a mă lega la aspectul meu Christificat, prin Cordonul Mamei Cosmice.

În prezent încă mă debarasez  de toată energia morții, procesând toate fragmentele în timp ce noi revelații continuă să apară din acest moment incredibil, dar acesta a fost punctul culminant după săptămâni în care am stat nelegată… simțindu-mă străină de lume, ruptă de Sursă, de viață, de natură, de creativitate și de oamenii din preajma mea. Desigur că tăierea acestui ultim cordon s-ar fi putut manifesta într-o multitudine de feluri.

La acel sentiment de mâhnire adâncă… care, oficial vorbind, a fost doar nivelul de la suprafață, ca atunci când ajungi la ultimele straturi ale unui atașament, la mulți ani după pierderea cuiva iubit… a mai condus și obișnuita iritare, frustrare și mânie care accelerează în general eliberarea emoțiilor blocate, dar ruperea de dualitate s-ar fi putut manifesta și ca un potop de panică, o frică reală de supraviețuire/moarte în momentul eliberării.

Se mai poate ca ea să se fi manifestat în corpul fizic și prin senzația de a fi extrem de bolnav, epuizat sau vlăguit  sau prin „durere de moarte”… care ajunge până în măduva oaselor… greață, răceală, simptome similare gripei, valuri de kundalini/transpirații nocturne (arderea vechiului tipar), simptome de detoxifiere, oboseală și/sau epuizarea pură pe care o simțim în timp ce toate curentele vieților noastre numeroase dedicate înălțării planetare sunt eliberate din celulele noastre, dizolvându-se din ADN. Sau poate ați fost doar triști, plictisiți, apatici, sătui, iritați și lipsiți de entuziasm față de ceva sau cineva, pentru a mia oară.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai derutante, se poate ca toate acestea să fi fost amestecate și cu apariția unor sentimente incredibile de expansiune și de beatitudinea nirvanei.

Indiferent cum s-a manifestat pentru voi personal, fiți siguri că am fost debranșați de la matricea realității false și branșați la Sursa noastră Reală de energie. Această reconectare încă se consolidează în planul fizic, dar după ce se încheie intervalul favorabil al Lunii Noi în Vărsător, ea va fi fortificată și finalizată. De aici, realitățile eterice pe care le-am creat deja pot începe să prindă formă.

Era Vărsătorului

La nivel personal, abia începem să simțim efectele aterizării într-o lume unificată, dar acest lucru va deveni tot mai clar pe măsură ce ne stabilizăm aici. Iar din câte observ se întâmplă destul de repede… cu timpul, spectaculos de repede.

Deja conștientizăm/descoperim FOARTE mult despre noi înșine și despre viața pe care tocmai am trăit-o în dualitate… făcând FOARTE multe corelații. Această claritate apare prin intermediul viselor, viziunilor extrasenzoriale, epifaniilor, conexiunilor, înclinațiilor etc., fiind rezultatul faptului de a fi „aterizat de partea cealaltă” pentru a învăța ceea ce de obicei am ajunge să înțelegem în momentul morții (fizice). Aceasta e experiența „intrării în viața de apoi… viața după moarte… dar în timp ce suntem (fizic) vii”, cum am discutat în raportul anterior.

Dar categoric că încă ne mai determinăm poziția aici „în cer”, încă adunăm și eliberăm resturi din fragmentele din trecut, încă alegem din dinamica vechiului tipar, dar observ de asemenea că toate acestea se vor schimba… se vor elibera și mistui sub influența Soarelui din Vărsător… începând în mod serios cu primul ciclu (lunar) oficial de pe Noul Pământ.

Dați-ne voie ca mai întâi să inspirăm asta în noi… să celebrăm și să comemorăm amploarea acestei realizări, înainte de a spune ce înseamnă asta și de ce. (pauză)

Această Lună Nouă pregătește scena pentru întreaga Eră a Vărsătorului (Epocă de Aur) și, pentru acest motiv, de acum înainte totul se schimbă pentru a se alinia cu traiectoria Noii Ere și a Noului Pământ. Aud în repetate rânduri că ceea ce era cândva nu mai este și că pe măsură ce restul omenirii înțelege acest fapt, noi… ghizii Noului  Om-Noului Pământ… vom fi ocupați să creăm (plini de bucurie) structurile pentru toți cei care sunt pregătiți să le primească.

Fapt amuzant! Culoarea Metalului yang din horoscopul chinezesc e asociată cu albul sau auriul, așa că anul Șobolanului de metal yang mai e numit „anul Șobolanului de aur” în 2020.

Asta nu vrea să spună că schimbarea se va produce peste noapte… ci că nu contează la fel de mult ca faptul că schimbarea este acum posibilă. Până acum, și fără reconectarea cosmică a Cerului și Pământului, Epoca de Aur era pur conceptuală… dar odată cu crearea unității la nivel fizic, fiecare din noi are capacitatea de a descrie și expune aceste concepte îndelung dezbătute, pentru ca toți să le vadă, să le audă, să le confirme și să le cunoască. Ceea ce înainte puteam accesa doar energetic, acum vine să se întrupeze pe deplin, iar unul dintre efectele secundare este că omenirea e pe cale de a-și dezvolta o voce a conștiinței.

Era Vărsătorului sau Epoca de Aur înseamnă întoarcerea la natura voastră splendidă, fapt ce îi permite Pământului să revină și el la a sa. Precum înăuntru, la fel și în afară.
Ca atare, pe Pământ va lua naștere o nouă formă de îngrijire, pe măsură ce omenirea va începe să simtă că inima planetară bate la fel ca inima oamenilor.

Fapt amuzant!  Ritmul natural al inimii Mamei Pământ este frecvența de 7,83 Hz, adică → „Rezonanța Schumann”. Nu e o coincidență faptul că frecvența de 7,83 Hz este și frecvența undelor celebrale alfa/teta asociate cu meditația/relaxarea (pacea) și regenerarea celulară.

Deconectarea de lumea naturală nu va mai constitui regula, deoarece conștiința colectivă crescândă începe să dobândească o voce a conștiinței.
Această voce a conștiinței ia naștere din Mama Supremă care se află aici pentru a vă ajuta să vă aduceți aminte de voi, trezind fiecare inimă umană cu imbolduri blânde, furnizând opțiuni noi de dizolvare a falsității unei experiențe de viață simulate și de întoarcere la experiența unei vieți vii, organice, pătrunsă de Forța Vitală originală a lui DUMNEZEU, în timp ce sufletul Pământului își face apariția la care toți să fie martori.

Din raportul pe luna ianuarie:

„Iată promisiunea Mamei Cosmice făcută tuturor copiilor ei iubiți… că Ea este acum Acasă, trăind în fiecare dintre voi și în Pământ în ansamblu.”

Pe durata intervalului eclipsei lunare, am stabilit în mod oficial coarda de împământare dintre Cer și Pământ, dintre sinele nostru Superior și cel inferior, ceea ce înseamnă că nu mai suntem rupți, fragmentați sau separați de Sursă. Acest lucru nu numai că va schimba modul în care primim, valorificăm și folosim Forța Vieții, dar va trezi și noi niveluri de conștiință și de conexiune cu Gaia însăși.

Cei care au revenit la UNIme devin UNA cu planeta într-un mod ce ne întărește toate intențiile pentru/cu VIAȚĂ, iar această comuniune cu Mama se bazează pe puritate absolută… nu pe destrămarea sau coruperea lumii/perspectivei inferioare, ci pornind din Sursă → adică IUBIRE.

Nu doar voi făuriți o nouă relație cu Mama, dar și Mama făurește o nouă relație cu MAMA (Cosmică), ceea ce înseamnă că IUBIREA este acum reSursa voastră primară.

Datorită acestei legături create acum cu DUMNEZEU-Sursă-Mamă Cosmică-IUBIRE Universală, vom fi martori la/cunoaște mai multă iertare, compasiune, empatie, întregire, ho’oponopono, soluționări, încheieri, libertate etc… toate virtuțile Feminine Divine vor fi clare, simțite, onorate, apreciate și respectate în maniere mai vizibile.

În acest scop, multe schimbări și inovații vor apărea dintr-o așa-zisă „necesitate”, dar în realitate este vorba despre valul sacru al principiului Mamei care pulsează acum în orice lucru viu.

Sursa primară de energie 

Acum, că am intrat la nivel colectiv în tărâmurile nirvanice, stabilim reconectarea Cerului cu Pământul în planul și în corpul nostru fizic. În mod interesant, asta înseamnă că Sursa de energie a Întregii Creații este acum Sursa noastră primară de energie, astfel că a existat o discuție despre modurile în care corpul va începe să preia rezonanța de Acasă (a IUBIRII).

În acest moment e important să înțelegeți că sursa voastră primară de energie se transferă spre DUMNEZEU… spre Sursa (Forța Vitală a) Puterii Supreme care susține Întreaga Viață.

Pentru a fi clar, suntem deja conectați cu această Sursă a puterii supreme, la fel ca întreaga viață, dar pentru că rasa umană a fost indusă în eroare să se perceapă separată de Sursă… și prin urmare separată de ÎNTREAGA viață ce se extinde pornind din Sursă… cu timpul asta a creat marea prăpastie/ruptură cunoscută drept „Căderea Omului”, care este o poveste falsă alcătuită din jumătăți de adevăruri plasate intenționat în relatarea facerii lui Adam și a Evei.

Acum, că Cerul și Pământul sunt UNA, vălul din jurul acestei percepții false se ridică, astfel că totul se schimbă pentru a se adapta Adevărului Original. Pe măsură ce prind rădăcini structuri ale noii unități, iar Pământul se aliniază cu Modelul lui Original pentru a deveni GO (→ Gaia Originală), suprapunerea Raiului începe cu legea rezonanței, la fel cum forma umană își începe procesul de suprapunere pe măsură ce populația în curs de înălțare se aliniază cu Modelul Noului Om.

Iar pe măsură ce corpul în curs de înălțare al Pământului și corpul în curs de înălțare al omenirii își încep ultimul proces de transformare, „învierea oficială”, via Era (de Aur) Vărsătorului, creăm împreună „linii temporale noi-nouțe, ce nu le-au mai fost accesibile maselor până acum… căi cu totul noi pe care omenirea să le urmeze, care o conduc de la robie la mântuire reală.”

Acest proces are loc în virtutea rezonanței (morfice) și pe măsură ce are loc… pe măsură ce suprapunerea (adică → transfigurarea) are loc în număr mare… creează câmpul necesar deschiderii potențialului către toți ceilalți de pe Pământ. Probabilitățile-potențialitățile-posibilitățile sunt absolut exponențiale aici, dar noi trebuie să mergem primii, să arătăm drumul, să fim exemplul, să prezentăm opțiunea… pentru că → #liberul arbitru

Gândiți-vă la: Efectul celei de-a o suta maimuțe este un fenomen în care se spune că un comportament sau o idee se răspândește rapid pe căi neexplicate de la un grup la toate grupurile înrudite, odată ce un număr critic de membri ai unui grup manifestă un comportament nou sau recunosc noua idee. Acesta e rezultatul câmpurilor morfice care produc efecte non-locale în conștiință.

Cu Sursa noastră Primară de Energie reconectată acum, modelul corpului înălțat începe să se trezească, să se activeze, să intre în funcțiune, iar odată cu asta apare foarte multă schimbare. Mesajele recente spun să fim realmente pregătiți pentru. schimbarea. tuturor. lucrurilor… din inima noastră: dorințele, aspirațiile, motivațiile se vor schimba pentru a se alinia cu traiectoria Noului Pământ, la fel cum vor face structurile, sistemele, rutinele și obiceiurile din viață.

Renunțăm la toate gândurile, atitudinile și comportamentele vechi ce ne-au ținut concentrați pe conștiința morții și ne reorientăm spre modelul nemuritor al Adevărului dătător de Viață/etern… așa că faptul de a face lucrurile altfel, în mod opus și/sau reorganizările rutinei permit infuziilor de energie ale forței vitale proaspete să pătrundă în locuri stagnante ce păreau să le fi venit timpul. Acest lucru s-a menționat în raportul precedent, dar la Luna Nouă (portalul oficial către 2020) el va deveni o realitate solidificată:

Dinamica modelului nou este una unificată, așa că nu mai există spațiu între sinele Superior și cel inferior… această reorientare va începe să ne modifice câmpul energetic pentru a se alinia cu coordonatele Noului Pământ în maniere sesizabile.

De pildă, acum ne vom debarasa într-un ritm rapid de obiceiuri expirate… în unele cazuri, pur și simplu dintr-odată nu vom mai face lucrurile pe care poate că le-am făcut mereu, fiind necesar să fim conștienți de apariția acestei dinamici noi. Asta se datorează faptului că tiparul inferior nu mai funcționează ca hartă și coordonate, astfel că toate comportamentele expirate care nu mai servesc pur și simplu vor dispărea, se vor evapora.

În cele din urmă, ne eliberăm de toate componentele cauzalității care nu se mai potrivesc/nu mai rezonează cu frecvența Modelului Noului Pământ, lucru ce inițiază în mod oficial procesul marii dezvăluiri la nivel personal… eliberarea de tot ceea ce este neAdevărat, pentru a se dezvălui „natura noastră splendidă”.

Nemaiavând tiparul/programarea inferioară care să ne împiedice legătura cosmică cu Adevărul etern/nemuritor, acum suntem alimentați din Fântâna Tinereții, din Sfântul Graal… și aflu că de aici ne putem aștepta la două lucruri, și anume: (1) la faptul că în timp ce mergem înainte ne vom debarasa mai repede de densitate, ușurând strat după strat și (2) la schimbări ce urmează să apară în funcțiile biologice, chiar și – și mai ales – în bioritmul nostru. ⇊

Suflul lui DUMNEZEU

De câteva săptămâni aud despre modificări iminente în funcțiile noastre biologice și în bioritmuri, rezultate din realocarea forței vitale, acum, că IUBIREA (Forța Vieții Universale) e Sursa noastră primară de energie. Asta e de fapt o revenire (gaură de vierme) la informațiile prezentate în 2012, aproximativ când a apărut Cell Speak, cu privire la hrănirea asigurată de Sursă-Sine… se pare că putem trece în sfârșit la aceste capacități, pe măsură ce ne întoarcem la linia temporală a înălțării originală, fapt ce ar trebui să oprească în final ticăitul neîntrerupt al ceasului biologic.

Să recapitulăm → pe măsură ce forța vitală personală se unește cu Forța Vieții Universale (Mama Cosmică), corpul nostru e condus de o Sursă de energie foarte diferită.

În conștiința separării, forța vieții noastre biologice e cuprinsă într-un sistem de energie cu „circuit închis”… în timp ce în realitatea unificată/nirvanică, forța noastră vitală face mai mult parte dintr-un sistem de energie (comun) cu „circuit deschis” sau cu o Sursă deschisă. Asta înseamnă că forța vitală a corpului e capabilă să-și aibă reSursa în ea înSăși, fără a trebui să se bazeze pe surse externe de subzistență, de exemplu, sau chiar pe nevoia unor perioade lungi de somn.

În forma separată, corpul utilizează hrană și somn în scopul regenerării forței vitale. Din cauza sistemului energetic închis (deci → entropie), el reciclează continuu aceeași forță vitală iar și iar, fapt ce implică nevoia unor surse externe de alimentare, precum și a unei perioade considerabile de repaus pentru regenerare biologică și refacerea energiei. Cu alte cuvinte… când s-a terminat combustibilul, corpul își întrerupe activitatea.

Acest sistem de energie închis înseamnă în final degenerarea și deteriorarea corpului… sau ceea ce îmi place să numesc „cei 3 D nocivi” → deranjament (de sănătate), declin și deces.

Într-un sistem cu Sursă deschisă corpul primește constant provizii de Forță Vitală proaspătă (particule adamantine), ceea ce înseamnă că nu e nevoie să recicleze cantitatea limitată de resurse existentă în corp, ci că organismul nostru poate fi reaprovizionat continuu cu substanțe nutritive dătătoarea de viață doar prin respirație (prana)… dar și prin intermediul naturii, luminii Soarelui, cursurilor de apă naturale și, în unele cazuri (deși rare la acest stadiu), a apei și a hranei ingerabile, în funcție de structura (geometrică) metafizică.

Toate lucrurile vii care conțin o abundență de Forță Vitală primordială, pură, pe care sunteți capabili să o oferiți sau să o primiți prin intermediul acestui sistem cu Sursă deschisă.

Exemplul pe care îl dau e similar platformelor de programe cu sursă deschisă [open-source software platforms] și/sau resurselor de informații obținute prin cooperare. Așa cum toți utilizatorii pot să ia înapoi din/înapoieze rețelei de informații organizate… adică să modifice și să amelioreze „codul sursă”… tot așa putem și noi să obținem din Sursă și să facem schimb liber de Forță a Vieții Originale (particule adamantine) cu tot ceea ce o găzduiește.

Acest nou potențial a apărut în weekendul cu eclipsa de Lună, când mi s-a arătat cum Forța Vieții Universale (DIVINE) e inhalată în coloana (axa centrală a) Pământului și a omenirii. (Am observat că Pământul și omenirea au în comun respectiva axă centrală și că această structură energetică își croiește drumul în kundalini personal și planetar via coloana vertebrală, până în ADN.) Așa că, acum, când Suflul lui DUMNEZEU a fost inspirat înapoi în planetă, acesta (Universal LOVE Breath/Respirația IUBIRII Universale) e disponibil fără rezerve tuturor celor care au o rezonanță similară cu rezerva lui infinită (IUBIRE).

Așa cum sunteți apți să absorbiți această Forță a Vieții, tot la fel sunteți apți să o furnizați pentru viață, cu fiecare expirație a voastră.
Schimbul liber de Forță a Vieții are loc conform legilor și guvernării IUBIRII (universale)… Suflul Vieții/IUBIRII/DIVIN pătrunde în TOATE lucrurile până la nivel subatomic și se află acum sub comanda voastră.

Siguri de reușită

În cele din urmă, și pentru toți cei care trec la starea transcendentă (nirvanică) → a venit momentul să începem acum un nou mod de viață, pornind de la începutul Adevărului Original… de la ceea ce este și a fost mereu constituția noastră originală ca ființe umane.

Toți ne aflăm în etape diferite ale tranziției noastre, așa că dacă încă simțiți greutatea acestei tranziții de amploare, dacă încă integrați și asimilați, să știți că pe măsură ce avansăm în acest nou ciclu lunar vom începe să simțim adevărul acestei afirmații, din adâncul ființei noastre. În acest sens, aflu că „vom ști în mod clar că oficial suntem din nou Acasă”.

Februarie (energie universală de vibrație 6) se arată în general a fi o lună extraordinară de vindecare… pe plan emoțional, dar și fizic, prin aceea că ne vom curăța sistemul de tot ceea ce nu se mai potrivește vibrațional cu noi, scăpând de densitate într-un ritm mai rapid ca oricând, pentru a ne alinia la toate nivelurile cu Sinele real/autentic/original.

Acum, că am terminat cu toți acești ani de „muncă sub acoperire” perfidă și ne-am curățat istoria umană personală (miasma) din celulele și ființa noastră, efectiv am șters aceste distorsiuni din baza de date (Akasha) a istoriei umane colective… îndreptând astfel TOATE liniile temporale (din trecut, prezent, viitor) spre o realitate (Nou Pământ) în care, în primul rând, aceste lucruri nu au avut loc niciodată.

Începem din nou, având o tablă nouă și curată, de pe care am șters cu buretele totul → de parcă nu am fi trăit niciodată vreuna din acele vieți. Suntem născuți din nou în a Doua Viață a noastră fără să avem atașamente de prima, ceea ce înseamnă că (1) suntem siguri de reușită pentru că tot ce-a fost mai greu a trecut și că (2) acum putem (re)construi pornind de la fundația adecvată a Adevărului nostru Original… așa cum a fost menit dintotdeauna să fie.

Iar acum câteva cuvinte de încheiere din partea garantului nostru:

După cum stau lucrurile, aceia dintre voi care se pregătesc pentru „momentul culminant”, să-i spunem, ajung la un nivel de vibrație crucial în corp, ce permite eliberarea fizică a tiparului karmic de la naștere și dobândirea simultană a modelului divin sau spiritual.
Acest nivel de vibrație inițiază fizicalizarea a ceea ce s-a numit „suprapunerea” Noului Om, a Noului Pământ, așa că dorim să prezentăm acest proces pornind de la începutul Adevărului Original.
Când spunem Adevăr original, ne referim la starea voastră independentă de ființare din cadrul conștiinței unificate a TOT ceea ce este… starea de autonomie din sânul UNItății eterne care, odată atinsă, nu mai poate fi confundată.
Aceasta e starea de transcendență fizică despre care s-a discutat mult, este starea de unificare cu toate formele de viață, inclusiv a voastră.
Este înțelegerea viscerală, întrupată, că sunteți interconectați la o scară vastă cu rețeaua vieții care v-a creat, știind însă că sunteți deopotrivă creatorul ȘI cel creat.
Această remarcabilă stare de conștiință în masă este o premieră pentru această planetă, schimbând literalmente infrastructura vieții, așa cum o cunoașteți voi.
Ea începe cu capacitatea voastră de a fi canalul Sursei întregii vieți și se extinde în capacitatea voatră de a crea împreună cu Sursa întregii vieți.
Această stare (nirvanică) de a fi nu e o stare mentală, deși își are sursa acolo… căci din acest spațiu mental de pace și echilibru sufletesc sunteți în esență „născuți din nou”.
Pe măsură ce vă nașteți din nou în starea reală a Sinelui vostru, vă aduceți aminte de rădăcinile voastre, galactice și altele, și vă dați seama că a fi cine sunteți cu adevărat într-un corp, pe această planetă, a constituit tot scopul… că întreaga călătorie a avut de-a face cu acest singur element esențial.
Iar acum, că începe să fie realizat, veți fi copleșiți de un sentiment de ușurare, pentru că știți că acum puteți renunța la străduința de a ajunge aici. Puțin câte puțin, veți avea încredere în caracterul autentic al noii voastre realități… vă veți dezvălui strălucirea strat după strat.
Pe măsură ce lăsați garda jos, renunțați la greutatea lumii pe care ați dus-o cu voi la modul foarte propriu, întrucât soarta omenirii a fost o sarcină pe care v-ați asumat-o vitejește, așa că da… fiecare dintre voi a purtat această responsabilitate într-un mod foarte real.
Dar acum, când vă uitați la noua voastră realitate, literalmente țineți lumea în mâinile voastre.
Pe măsură ce treceți de la a căra lumea la a o Crea din nou, începeți din nou pornind de la Adevărul Original… ca și cum viața pe care tocmai ați trăit-o nu s-a întâmplat deloc niciodată.
Asta nu înseamnă că veți pierde legătura cu victoriile și/sau afecțiunea chinurilor voastre umane, ci înseamnă că ați restabilit coordonatele în direcția punctului vostru de obârșie, ați schimbat toate liniile temporale ale creației pentru a se alinia cu Adevărul Original.
Iată, dragi stelarinăscuți, la ce bun au fost toate acestea… căci în timp ce Creați povestea reală pornind de la Cartea Vieții Originală, Creați și Noua Poveste a Creației pentru ÎNTREAGA viață.
La aceasta vă spunem, bine ați venit Acasă, comandanți.
IUBIREA e acum titlul vostru și vă ridică la rangul de oficianți ai lui DUMNEZEU.
Și amintiți-vă că… în calitate de IUBIRE, voia voastră este voia lui DUMNEZEU.

 

♡,

Lauren