Salutare tuturor! În seria Spirit Science am deschis discuţii referitoare la subiecte ca: dimensiuni, cristale, Atlantida dar şi la lumea mistică a geometriei sacre.
Floarea Vieţii este o formă geometrică sacră din care a apărut totul. În ultima an, această imagine a devenit larg răspândită peste tot. Peste tot în lume oamenii vorbesc şi îşi împărtăşesc impresiile despre geometria sacră, ce este şi ce reprezintă ea. Astăzi vom explora acest subiect puţin mai profund.
***
În domeniul fizicii cuantice s-a demonstrat că această structură este cea prin care totul a fost construit. Fizica particulelor încă are probleme în înţelegerea acestui lucru. În fizică există ceea ce se numeşte Modelul Standard. Dar acest Model Standard nu este un model al întregului Univers. Nu ţine cont de gravitaţie sau de modul în care particulele care nu au masă pot avea masă atunci când se materializează în dimensiunea a treia. Personal, eu consider că putem afla adevăruri mai profunde decât acestea. Dar, în curând, vom ajunge şi acolo.
Odată cu descoperirea de luna trecută a ceea ce mulţi oamenii consideră a fi ” într-un fel particula lui Dumnezeu” se pare că ne apropiem din ce în ce mai mult de rezolvarea acestui lucru.
Ia fiţi atenţi! Dacă nu aţi auzit, pe canalul TV Science rulează un documentar numit ”Prin gaura de vierme” cu Morgan Friedman. Este o emisiune absolut extraordinară în care se discută deschis fizică cuantică şi despre cum funcţionează lucrurile la un nivel mai conştient şi cosmic. Au foarte multe episoade despre subiecte variate: de la viaţa extraterestră până la :”Suntem noi Dumnezeu întrupat?” Acesta este un extras din sezonul doi, în care se discută despre Univers ca fiind viu.
”Jurgen crede că deşi jocul video Univers este imens, programul care îl creează nu trebuie să fie neapărat complex. Ca şi în artă, câteva linii de bază pot crea tipare foarte complexe.
”Există un program foarte scurt care creează acest tipar şi care poate fi reutilizat pentru a crea tipare de viaţă mai complicate. Pentru a defini cele mai mici detalii ale acestui desen se folosesc doar câteva cercuri iar asta înseamnă că desenul final – adică acesta – poate fi codificat printr-un program foarte simplu, care poate fi scris în 3-4 linii de cod.”
Întregul Univers nu este nimic altceva decât un tipar de atomi. Dacă am găsi programul simplu care să recreeze acea formă şi simulare, Jurgen crede că am putea fi capabili să înţelegem toată fizica şi toată istoria Cosmosului.
”Deci, dacă am avea acest program scurt care rulează acest Univers, atunci am putea replica toate evenimentele care s-au petrecut în el. În principiu, am putea înţelege ce s-a petrecut în timpul Big Bang-ului şi apoi.”
Prin fizica cuantică, putem vedea că acest tipar este fundamental în biologia noastră. Acum, chiar avem clipuri şi imagini care arată că manifestarea voastră fizică în această realitate a Pământului în corp se manifestă la fel ca cea prin care Universul a fost creat. Tu eşti geneza creaţiei şi te poţi acorda cu ea.
Vreau să că vorbesc despre: ”the template/modelul” – o echipă frumoasă de lucrători întru lumină din Marea Britanie care au făcut cercetări şi au creat clipuri cu programe geometrice 3D care ajută la activarea catenelor superioare de ADN. Vă vom arăta câteva din clipurile lor şi vă sugerez să studiaţi mai mult munca şi site-ul lor.
”Ceea ce urmează este o experienţă ceremonială alchimică codată, impregnată în film ca eveniment vizual, audibil şi atractiv. Rezultatul urmării acesteia va duce la reconectarea permanentă a celor 12 circuite ale forţei vitale, recuplând electromagnetic câmpul vostru de conştiinţă în continuumul holistic spaţiu timp. Prin funcţionarea lor pe baza legilor armonice rezonante, aceste coduri reconectează energeticile sistemelor de livrare care descarcă un virus de sursă conştientă. Această directivă divină intră în câmpul bio-compuţional şi iniţiază distrugerea programelor care au la bază matricea sintetică, mutantă, activează o disociere de ideologia dualistă predominantă a prejudecăţilor şi separării şi iniţiază apariţia unei chimii modificate a creierului care ne informează că unitatea este starea umană superlativă. Ţineţi ochii deschişi. Permiteţi imaginilor codate să vă impregneze ADN-ul. Permiteţi integrităţii codului sonor vorbit să rezoneze cu receptorii din cortexul vostru cerebral. Răspândiţi codul vorbit în spaţii care v-au fost puse la dispoziţie să vorbiţi, adăugând vocea voastră la revoluţie, la evoluţie. Când se va sfârşi, va începe. Căutaţi un spaţiu liniştit. Bucuraţi-vă! Integraţi! Transformaţi! Sărbătoriţi!”
Florea Vieţii este tiparul prin care conştiinţa creează Realitatea. Ea creează în vid, prin sfere de conştiinţă, concepţii despre spaţiu şi dimensiuni prin unde vibrante de energie. Această energie este câmpul iniţial de conştiinţă care interacţionează cu el însuşi prin extinderea conştiinţei în interiorul şi în exteriorul ei. Cu fiecare extindere poate pătrunde mai adânc în înţelegerea sinelui prin experimentarea lui şi crearea a ceva nou.
Prin manifestarea Florii Vieţii apar în primul rând 5 structuri de bază care sunt forţele elementale de energie. Pornind de aici, continuă să se fractalizeze în aspecte şi variaţii din ce în ce mai mici, creând, într-un anumit mod, detaliile realităţii. E important de reţinut că tu eşti această geometrie. Eşti tu. E totul din Univers şi asta include şi conştiinţa ta. Poate unii dintre voi se uită şi spun: ”Oh! E super dar nu ştiu cum să integrez, cu adevărat, în fiinţa mea şi în viaţa cotidiană!” Există câteva moduri să faci asta şi dacă chiar vrei să înţelegi, pune-le pe toate în aplicare! Primul lucru pe care poţi să îl faci e să îţi cumperi un compas şi să începi să o desenezi tu însuţi. Încearcă, de mai multe ori, să uneşti punctele şi să creezi diferite forme şi geometrii. Fiecare formă are o semnificaţie. Un exemplu bun sunt cele 5 solide platonice pe care le-am discutat mai devreme. Fiecare formă geometrică are o relaţie cu cele 4 elemente care structurează Universul la care se adaugă cel de a cincilea – Viaţa. Şi da, filmul ”Al cincilea element” e legat de asta. Uitaţi-vă din nou la el. Nu o să vă vină să credeţi ce simbolistică e acolo! Bineînţeles continuă să studiezi şi permite informaţiei să curgă. Testează-le la rezonanţa inimii tale şi fiţi atenţi cum simţiţi informaţia.
Cartea ”Secretul străvechi al Florii Vieţii” a lui Drunvalo e foarte profundă dar şi plină de multe informaţii. Pe site-ul nostru sunt link-uri ca să o găsiţi. Sau, mai bine, intraţi pe site-ul lui Drunvalo.
Pe lângă asta, modul meu preferat de a intra complet în deliciile Vieţii e prin jocul helixelih creat de David Bieler – o fiinţă absolut extraordinară din Nashville, Carolina. Helyxelih este un joc creativ, de explorare a ideilor noi şi demonstrează prin Floarea Vieţii cum este totul conectat. Acest joc începe cu desenarea tiparului Florii Vieţii sau măcar cu Sămânţa Vieţii şi continuă cu explorarea modului în care ideile se conectează. Dacă întregul Univers este un gând atunci ar trebui să fie o progresie naturală. În prima sferă, din centru, începeţi cu primul gând, care poate fi orice doreşti tu – poţi să îl legi de o întrebare la care încerci să găseşti răspuns sau cu o idee despre care vrei să afli mai multe.
Pentru această demonstraţie vom începe cu spiritul deoarece acesta este titlul show-ului nostru şi apoi vom căuta conexiuni ale acestui cuvânt iniţial. Spirit. Conştiinţă care este legată de Tot. Creaţia e legată de Evoluţie. Schimbare. Toate acestea împreună creează Experienţă.
Nu uitaţi că există o multitudine de alte posibilităţi care pot fi scrise aici şi atâta timp cât simţiţi că sunt bune, continuaţi! Să continuăm!
Viaţa şi Conştiinţa ne creează pe noi, oamenii. Conştiinţa umană este conectată cu Conştiinţa Sursei.
Sursa şi Totul sunt Energie care creează un Echilibru cu Creaţia.
Creaţia şi Echilibrul sunt 2.
Doi creează Evoluţie din care rezultă Mişcare.
Direcţia rezultă din Mişcare şi Evoluţie care conduce spre un Scop.
Scopul şi schimbarea creează Obstacole care conduc spre aprofundarea Cunoaşterii noastre.
Prin Cunoaştere şi Experienţă căpătăm Înţelepciune prin care Viaţa creează Înţelegere.
Înţelegerea umană este profundă. Profund în Spiritul nostru uman se află o Flacără – o lumină nestinsă – care poate apărea sub forma Ambiţiei noastre care combinată cu multă Energie poate să se mişte Rapid.
Energie rapidă duce spre Frecvenţe Înalte care pot aduce Armonie între Poli unde se creează Dans.
Schimbarea Polilor rezultă din mişcarea lor într-un Dans care duce, bineînţeles spre Înălţare.
Prin Înălţare şi Direcţie creăm un Pământ nou. Aproape am terminat.
Scopul şi Direcţia noastră pe Noul Pământ e să Creăm şi să ne vindecăm. Hai să scriem Vindecare. Odată cu intenţia noastră de a ne vindeca pot apărea Provocări de care e posibil să ne fie Frică. Dar e ok, deoarece prin cunoaşterea acumulată avem Realizări care ne Împuternicesc să ne folosim Înţelepciunea şi Înţelegerea pentru a deveni MAEŞTRI. Nu-i aşa că e distractiv?
Încercaţi şi voi sau mai bine cu un prieten sau mai mulţi prieteni. Faceţi pe rând reţele pentru a vă conecta mai profund ideile şi gândurile voastre. Prin acest joc vă puteţi schimba total viziunea pe care o aveţi despre voi, despre lume şi despre cum sunt toate conectate mai profund. Vedeţi că poate fi folosit pentru ştiinţă dar şi pentru joc. De asemenea, îl susţinem şi îl iubim pe prietenul nostru David care a creat acest joc. Tot el a făcut şi aceste plăci pentru helixileh, instrucţiunile, creioanele şi încă alte câteva instrumente speciale pentru joc. Puteţi să îl susţineţi pe David, intrând pe site-ul lui şi cumpărând nişte plăci. Sunt laminate, pot fi şterse şi puteţi face un brainstorming nebun cu ele. Dacă vreţi să conştientizaţi ceva, să rezolvaţi o problemă sau să cercetaţi ceva mai în profunzime, încercaţi geometria universală. E puternică!