In ultimele cateva mii de ani ne-am scris propria istorie. Povestile despre trecut au fost schimbate, modificate, prost traduse, si au fost intelese total gresit, pe masura ce treceam prin precesiunea echinoctiilor.
Perspectivele moderne despre istoria noastra relateaza multe lucruri, dar trec complet cu vederea multe piese importante din puzzle.
De exemplu, piramidele din Giza. Nici o teorie moderna nu spune exact cum au putut acestea sa fie construite. Daca luam fiecare bloc de piatra in parte, acesta nu poate fi tras, nici macar daca este tras de 50 de barbati odata, ca sa nu mai vorbim despre cum sa-l tarasca pe sute de mile si sa-l stivuiasca unul deasupra altuia, pe o inaltime de 450 de picioare, intr-o maniera atat de precisa, care nu poate fi atinsa nici macar de tehnologia moderna. Sa nu mai mentionam ca piramidele au fost construite in aliniament cu Centura lui Orion (Constelatia Orion), in conformitate cu sirul lui Fibbonaci si ca ele sunt un punct nodal primar al fiecarui loc sacru de pe planeta.
Iar acesta este doar un singur exemplu.
Istoria noastra nu este ceea ce credem noi ca este. In lectia 11 am spus ca multe dintre lucrurile despre care am fost lasati/condusi sa credem ca sunt adevarate, pur si simplu nu sunt! Acest subiect – istoria noastra –este cel mai mare neadevar.
Arheologii au facut recent niste descoperiri monumentale care clatina fundatia a ceea ce credem ca stim despre noi insine.
Despre multe orase antice, cum ar fi Babilon, Erech si Akkad – despre care s-a scris si in Biblie si in alte texte antice – s-a crezut intotdeauna ca reprezinta mituri, pentru ca nimeni n-a putut sa dovedeasca ca acestea au existat cu adevarat. Apoi, unul dintre ele a fost gasit. Acest lucru a condus la gasirea altuia si apoi al altuia. Inauntrul unuia dintre aceste orase, arheologii au gasit mii de tablite cilindrice, ascunse adanc in pamant. Acestea erau acoperite complet de un text, scris in limbaj cuneiform si care spunea povesti antice ce s-au intamplat cu sute de mii de ani in urma, la inceputurile Pamantului, descriind istoria planetei si originea rasei umane, foarte amanuntit.
Primul lucru care ne vine sa-l spunem despre aceste tablite, este ca erau pur si simplu inventii, ca nu reprezentau o cunoastere cu privire la originea Pamantului, ci erau pure povesti care sa explice originea indivizilor care le-au scris. Daca acest lucru ar fi adevarat, atunci cum putem explica ca stiau atat de multe lucruri despre univers, lucruri care par imposibil de stiut?! Nu numai ca tribul Doganilor stia despre planetele indepartate din Sistemul Solar, dar aceeasi cunoastere o aveau si Sumerienii. Ei au descris planetele, foarte detaliat, in inregisrtarile lor. Stiau de asemenea si despre precesiunea echinoctiilor. Aceste lucruri sunt greu de inteles de catre un istoric, pentru ca este nevoie de mai mult de 2000 mii de ani de observatii continue, ca sa afli cu adevarat ca axa Pamantului se clatina. Sumerienii aveau aceste informatii inca de la inceputurile civilizatiei lor.
Un barbat numit Zachariah Sitchin a petrecut mult timp pentru a transcrie aceste texte si pentru a le aduna pe toate in cartile lui. Multi altii au facut acelasi lucru si interpretarile lor sunt intotdeauna asemanatoare. Nu numai asta, dar Thoth ne-a impartasit de asemenea informatii despre aceste lucruri si relatarile lui se potrivesc cu inregistrarile sumeriene. De asemenea, Adamus si alti chanelleri discuta despre aceste lucruri. Daca vedeti toate aceste inregistrari si surse, veti observa ca povestile lor au o mare legatura.
Aceasta poveste se intampla cu sute de mii de ani in trecutul nostru. Vorbeste de Tiamat si Nibiru, de Nifilimii care au insamantat rasa umana, de Adam si Eva si copiii Lemuriei. Aceasta parte a povestii este foarte intersanta, dar nu este cea mai importanta de cunoscut. Ne vom ocupa de ea alta data.
In schimb, vom incepe povestea cu sfarsitul Lemuriei si vom discuta evenimentele care s-au intamplat in Atlantis si pana in ziua de azi. Ce va voi spune este un amestec din ceea ce spun inregistrarile de care am vorbit mai sus, impreuna cu ceea ce ne-a spus Thoth, pentru a avea acces la niste detalii mai subtile.
Va rog sa aveti propria voastra experienta in timp ce priviti! Nu va voi spune ca aceste lucruri sunt adevarate, ci va spun, pur si simplu: Decideti singuri!
ISTORIA OMENIRII – Ridicarea Atlantisului
Cu mult timp in urma, a existat un moment in care oamenii aveau nivele foarte inalte de constienta. Eram interdimensionali si aveam capacitati psihice foarte bune. Comunicam prin intermediul gandurilor si emotiilor, cam in acelasi fel in care o fac si animalele, mai degraba decat sa vorbim sau sa scriem – lucruri care la vremea repectiva pareau primitive.
Locuiam pe o fasie lunga de insule, care se numea Lemuria, dar a existat un shift/schimbare in constiinta, am urcat pe scara constientei, iar insulele Lemuriei s-au scufundat in ocean. La vremea acestei mari schimbari, un nou continent a aparut de sub ape. L-am numit Atlantis.
Pe la inceputul anilor 1990, calea spirituala a SUA era similara cu ceea ce se intampla astazi. Oamenii au inceput sa fie interesati de meditatie si au inceput sa studieze despre meleagurile stravechi, cum ar fi Atlantis si Lemuria. Chiar s-au gasit dovezi ca Lemuria a existat iar acest lucru a avut legatura cu coralii.
Vedeti voi, fundul oceanului se mai ridica si mai coboara din cand in cand, iar coralii pot exista pana la 150 de picioare sub suprafata apei. In 1910, suprafata oceanului era probabil mai ridicata, pentru ca au putut sa vada inele de recifuri de corali care se porneau de la Insula Pastelui, pe o mare distanta. Aceste recifuri s-a estimat ca s-au gasit pe la 800 de picioare, ceea ce insemna ca, pentru ca ele sa fi existat, trebuie sa fi aparut la o mai mare inaltime, si apoi sa se fi scufundat incet. Ce este cel mai important este ca au gasit exact aceeasi flora si fauna care exista in insulele hawaiene si in insula Pastelui. Este o mare distanta intre ele, dar daca va uitati pe o harta, veti vedea un sir lung. Acel sir, dupa spusele lui Thoth, obisnuia sa se intinda de-a lungul malurilor vestice ale Lemuriei. Numai in Hawaii si Insula Pastelui gasim aceeasi flora si fauna, aceeasi copaci, insecte, bacterii, tot. Stiinta ar putea explica aceste lucruri doar daca ar fi existat fasii de pamant mai apropiate, intre aceste insule, la un moment dat. Desi se studiau aceste lucruri in acei ani, a inceput Primul Razboi Mondial si s-a pierdut interesul pentru spiritualitate si taramurile stravechi.
Dupa scufundarea Lemuriei si aparitia Atlantisului de sub ape, la inceput, rasa umana s-a imprastiat pe diferite insule si continente din intreaga lume, pentru ca nu mai avea un camin. Nu stiau unde sa se duca. La acel moment existau cam o mie de persoane cu o constiinta foarte ridicata fata de restul oamenilor, care se numeau Naacali. Astazi ii stim sub numele de Maestri Inaltati.
Naacalii au inceput sa pregateasca Atlantisul pentru a fi noul nostru camin. Si-au proiectat energiile peste suprafata continentului sub forma copacului vietii, nu cu 10 cercuri, ci cu 12, cu unul in plus in varf, in insula Udal, si cu unul in plus la baza, in apa. Erau 10 componente pe continent si chiar daca se intindeau pe o suprafata de sute de mile, au fost proiectate cu acuratetea unui singur atom. Am ales sa ne mutam in Atlantis din cauza energiei Kundalini, care, in termeni umani, inseamna sarpele energetic care circula in susul si in josul coloanei vertebrale. Atunci cand este activat furnizeaza o cantitate imensa de energie prin toate chakrele. Insusi Pamantul are propria energie Kundalini, pentru ca Pamantul este viu ca un organism si pleaca din centrul planetei pana intr-un loc specific de la suprafata. Oriunde s-ar afla Kundalini la suprafata Pamantului, oamenii care locuiesc acolo devin liderii spirituali ai lumii. Pamantul a ales ca Atlantisul sa fie noul centru energetic al planetei. Dupa Atlantis, Kundalini s-a mutat in Muntii Tibetului, de aceea budistii au fost liderii in spiritualitatea pura pentru ultimii 13.000 ani. Era un loc foarte pur. Kundalini s-a mutat din nou, in ultimii 10 ani, dar aceasta poveste v-o spun alta data. Daca vreti sa stiti mai multe, cititi carte a Sarpele de lumina – de Drunvalo Melchizedek.
Brusc, intr-o singura zi, Naacalii au respirat viata in copacul vietii de pe suprafata Atlantisului. Acest lucru a dus la crearea de vortexuri de energie, rotindusu-se din fiecare cerc in parte. O data ce vortexurile au fost stabilizate, copiii Lemuriei au inceput sa fie chemati. Milioane si milioane de lemurieni care se stabilisera pe toata suprafata planetei, au inceput sa fie atrasi spre Atlantis. A inceput o mare migratie. Cu toate acestea, corpul de constiinta al lemurienilor atinsese doar varsta de 12 ani ca si constiinta planetara. Deoarece predomina partea dreapta a creierului, eram o specie feminina – ca o fetita de 12 ani – iar unii dintre centrii nostri inca nu functionau. Lemurienii lucrasera cu aceste energii, dar stapaneau doar 8 din 10. Fiecare lemurian migrator era atras catre unul dintre acesti 8 centri de pe Atlantis, in functie de natura fiecarui individ in parte. Ei s-au asezat intr-o anumita zona si au inceput sa construiasca orase. In acest fel, au ramas doua vortexuri de energie pe Atlantis, pe care nu le folosea nimeni, nici macar o singura persoana. Aceste doua vortexuri atrageau viata spre ele, si cand vine vorba de viata, nu putem avea un loc gol. Viata va gasi o cale sa umple golul. Este aceeasi situatie ca atunci cand conduci pe autostrada, in spatele altui autoturism, si ramai prea mult in urma; altcineva va ocupa locul ramas gol. Exact acelasi lucru s-a intamplat si pe Atlantis.
Desi Lemurienii umplusera numai 8 din zonele de vortex, inregistrarile mayase afirma in mod clar ca erau 10 orase in Atlantis atunci cand a cazut. Puteti vedea aceste inregistrari in documentul Troano, care acum se afla la Muzeul Britanic. Se estimeaza ca acest document are o vechime de 3500 de ani si descrie in detaliu scufundarea Atlantisului. Pentru a umple aceste doua vortexuri, dupa spusele lui Thoth, au aparut doua rase extraterestre. Nu una, ci doua rase complet diferite. Prima rasa erau The Hebrews – Evreii, venind din viitor. Thoth zice ca veaneau de pe o planeta indepartata, dar nu stim de unde exact. Evreii erau ca niste copii care trecusera prin clasa a 5-a, dar nu o absolvisera, asa ca a trebuit sa reia clasa. Au invatat toata matematica, tot ce tine de partea stanga a creierului, dar nu au reusit sa dezvolte aspectul de evolutie a constiintei care tine de partea dreapta a creierului. Nu au absolvit pana la urmatorul nivel de evolutie, asa ca a trebuit s-o ia de la capat. Stiau o multime de lucruri pe care noi inca nu le stiam, si ne-au adus multe concepte si idei de care noi inca nu eram constienti. Acum, daca acest lucru este adevarat, atunci ar explica cateva lucruri despre poporul evreiesc in general. Se pare ca ei aveau multe simboluri ale geometriei sacre ascunse in cultura lor, si de asemenea ne ofera o alta perspectiva asupra povestii Exodului – poate ca Moise s-a incarnat in acea perioada pentru a-i elibera pe evrei, pentru ca nu erau descendentii directi ai oamenilor si erau tratati nedrept, sau poate ca Moise a fost vizitat de catre un Maestru Inaltat al evreilor, care l-a ghidat spre eliberarea poporului sau.
Avand in vedere ceea ce stim despre dimensiunile constiintei, cu siguranta ofera o noua perspectiva asupra vechilor povesti care nu aveau prea mare sens. Evreii care au venit in Atlantis nu au cauzat nici o problema. Din contra, ne-au ajutat la propria evolutie.
Insa cealalta rasa care a aparut in Atlantis a cauzat probleme foarte mari. Aceste fiinte au venit de pe planeta invecinata, Marte. Dupa spusele lui Thoth, cu aproape 1 milion de ani in urma, Marte arata foarte asemanator cu Pamantul. Era o planeta frumoasa, avea oceane, ape si copaci care erau minunati. Dar ceva li s-a intamplat si se pare ca are legatura cu ceea ce a fost numit Experimentul Lucifer.
Inca de la inceputul creatiei, totul este pur si simplu un experiment. Creatia insasi a fost doar constiinta, creandu-se si locuindu-se pe sine in acea creatie. Nu exista Plan Divin. Spiritul poate fi orice doreste sa fie. Acestea fiind zise, daca Spiritul doreste sa-si taie legaturile de la restul constiintei si sa-si creeze o realitate separata pe cont propriu, poate s-o faca. Acest lucru se numeste Experimentul Lucifer. Fiindca Spiritul este Dumnezeu, el poate sa faca acest lucru, nu este nimic in neregula asta. Noi am fost condusi sa credem ca Lucifer este rau, ca este diavolul, insa acest lucru pur si simplu nu este adevarat!
Lucifer este doar un alt mod de a percepe realitatea. Nu este o perceptie unitara a lui Unu ci mai degraba o perceptie duala a lui Doi. Exista un tipar al florii vietii si pentru Lucifer, de asemenea, dar vom discuta asta alta data.
De fiecare data cand experimentul Lucifer a fost incercat in Univers, intotdeauna s-a soldat cu un esec. Speciile isi taie legaturile cu Iubirea si devin incredibil de masculine, de centrate pe partea stanga a creierului. Ce se intampla in acest caz este ca toata lumea devine foarte lacoma, nu mai exista compasiune pentru ceilalti si toata lumea incepe sa se lupte pana sfarsesc prin a se ucide unii pe altii. Cu mai mult de 1 milion de ani in urma, fiintele de pe Marte s-au alaturat experimentului Lucifer si au esuat lamentabil. In linii mari, s-au desprins din unitatea Universului si au creat o realitate separata. Cand martienii au taiat legatura Iubirii, au devenit fiinte pure masculine, logice, fara niciun pic de emotie. Ce s-a intamplat pe Marte este ca au ajuns sa se lupte si planeta a devenit un camp de batalie. In cele din urma a devenit clar ca planeta nu avea sa supravietuiasca…si-au aruncat in aer atmosfera si au distrus suprafata planetei. NOVA a facut recent un episod despre magnetismul planetar si a descoperit niste lucruri intersante despre Marte. Planeta nu avea un sistem magnetic, totusi suprafata era magnetizata, lucru care indica ca la un moment dat a avut sistem magnetic, dar ceva s-a intamplat. Haideti sa mergem mai departe, dar ma voi referi la acest episod al NOVA in comentarii.
Am mai discutat despre tetraedrul stea si inainte. Vreau sa va ofer cateva informatii despre MerKaBa. MerKaBa era cunoscuta in timpurile stravechi ca si “Carul Inaltarii” si reprezinta campul energetic in forma de tetraedru stea care inconjoara corpul. Exista referinte cu privire la MerKaBa in textele stravechi de pe tot globul. Atunci cand este activata la potential maxim, MerKaBa – care este atat un instrument cat si o parte din fiinta noastra – poate fi folosita pentru a face imposibilul, inclusiv, dar nu limitat la, schimbarea dimensiunilor si calatoria prin Univers. Inainte ca Marte sa fie distrusa, au construit piramide imense in forma de tetraedru – despre care am vorbit in lectia 10. Au construit piramide cu 3, 4 si 5 fete, construind in cele din urma un complex care era capabil sa creeze o Merkaba sintetica. Va amintiti ca in lectia 10 v-am aratat acel complex de pe Marte care reprezenta un tetraedru stea inauntrul unei sfere. Aceea era o reminiscenta a complexului care crease MerKaBa. Dupa 1 milion si ceva de ani s-a erodat, dar dovada este inca acolo. Datorita faptului ca Martienii se separasera de constiinta unimii, ei nu puteau sa creeze o MerKaBa vie. Ei pur si simplu o foloseau ca pe o unealta. Au creat o MerKaBa sintetica pentru a calatori in timp si a gasi un nou camin. Un mic grup de martieni a incercat sa plece de pe Marte inainte ca aceasta sa fie distrusa si locul pe care l-au gasit a fost Pamantul, cu 65.000 de ani in urma. Au vazut acest mic vortex stand acolo, atragand pur si simplu viata, cu nimeni pe langa el. Nu au cerut permisiunea nimanui, facand parte din experimentul Lucifer, ci au spus simplu: Ok, haideti s-o facem!
Au pasit spre acel vortex, si facand asta, ni s-au alaturat pe calea evolutionara si – in acelasi timp – ne-au schimbat-o!
Catastrofa Atlanteeana
Din episodul anterior:
Recent, mii de tablite de lut au fost descoperite intr-un oras pierdut, vechi de mii de ani. Acestea descriau o noua versiune a istoriei noastre care pune piesele inapoi la locul lor. Continentul Atlantis a fost un camin prosper pentru rasa umana, dar am avut vizitatori, iar unul dinte vizitatori ne-a schimbat calea evolutionara pentru totdeauna…
Tatal lui Thoth, Thome, a fost unul dintre Naacalii care au stabilit Atlantisul in insula Udal. Acea insula, varful copacului vietii, era creierul Atlantisului si pe ea exista un mic oras numit Poseidon. Despre acest oras vorbea Platon cand a zis ca Poseidon a avut 10 copii, cele 10 cercuri ale copacului vietii. Poseidon era format din trei inele – negre, rosii si albe – pictate pe piatra si era simbolul Atlantisului. Inelul din interior era reprezentat de Naacali, inelul din mijloc era reprezentat de preotime, numita Maya, iar inelul exterior era reprezentat de oamenii obisnuiti ai Atlantisului – Lemurienii. Doar cateva mii de martieni venisera pe Pamant prin intermediul MerKaBei sintetice. Primul lucru pe care l-au facut cand au ajuns in Atlantis, a fost sa incerce sa preia puterea asupra continentului. Au incercat sa declare razboi si sa invadeze. Cu toate acestea, erau vulnerabili datorita numarului lor mic in comparatie cu milioanele de atlanteeni si pana la urma i-am biruit. Am reusit sa-i oprim sa ne cucereasca, dar nu-i puteam trimite inapoi. In momentul cand aceste intamplari aveau loc pe calea noastra evolutionara, noi ajunsesem la constiinta planetara a unei fetite de 14 ani.
Martienii erau o specie incredibil de masculina si de asemenea foarta batrana, asa ca ceea ce se intampla era ca o fetita de 14 ani era preluata de un barbat in varsta de 60-70 de ani. Nu am avut de ales. Martienii au intervenit si au spus: Va place sau nu, suntem aici! Nu le-a pasat ce credeam sau ce simteam noi despre aceasta situatie. Nu a fost nici o diferenta fata de ce au facut colonistii din America de Nord cu amerindienii. O data ce conflictul initial s-a incheiat, s-a ajuns la o intelgere ca martienii sa incerce sa inteleaga aceasta parte feminina care le lipsea, aceste sentimente emotionale care le lipseau in totalitate. Lucrurile s-au linistit mai mult sau mai putin pentru o perioada. Insa martienii au inceput treptat sa-si implementeze tehnologiile lor corespunzatoare partii stangi a creierului, tehnologii despre care atlanteenii nu stiau nimic. Una dupa alta, martienii au continuat sa scoata la iveala aceste inventii pana cand atlanteenii au inceput, incet, incet, sa vada lucrurile prin creierul lor stang. Am inceput treptat sa devenim o specie masculina.
Martienii au castigat controlul putin cate putin, pana cand in cele din urma au obtinut toata puterea, dupa cum le si fusese intentia initiala. Animozitatea dintre atlanteeni si martieni nu s-a diminuat niciodata, nici macar pana la sfarsitul Atlantisului. Se urau unii pe altii. Atlanteenii erau dominati si tratati ca si inferiori. Era ca o casatorie, pe care partea feminina n-o placea, iar partii masculine nu-i prea pasa daca ei ii placea sau nu. Lucrurile au ramas in acest fel pentru foarte mult timp, pana cu aproximativ 26.000 de ani in urma, cand urmatoarea etapa a inceput incet, incet.
Inainte de a continua trebuie sa discutam despre schimbarea polilor. In anii 1930, Edgar Cayce aducea informatii pentru un geolog, cand s-a oprit si a spus: Trebuie sa stii ceva! In viitorul apropiat, polii Pamantului se vor schimba. Cayce era un barbat foarte inteligent, cu o foarte buna conexiune cu dimensiunile inalte, unde comunica cu alte fiinte in folosul oamenilor. In cele din urma, datorita chanelling-urilor sale, a fost creat sistemul de credinte numit New Age. Din nou, acest lucru reprezinta doar punerea a ceea ce facea el in cutii/cadre de intelegere, pentru ca nimeni altcineva nu intelegea ce facea el la acea vreme. In orice caz, atunci cand Cayce vorbea, oamenii ascultau. Geologii au inceput sa exploreze posibilitatea unei schimbari a polilor si au descoperit ceva remarcabil. O serie de dovezi majore au aparut si au conferit o greutate enorma spuselor lui Cayce, schimband in prezent perpectiva globala asupra subiectului. Oamenii de stiinta cred ca daca e sa fie o schimbare a polilor fizici, va fi de asemenea si o schimbare a polilor magnetici. Studiind straturile de lava, geologii au putut sa vada unde era campul magnetic planetar atunci cand paturile de lava s-au intarit la anumite adancimi. Au descoperit ca polii magnetici timpurii nu erau unde sunt acum, ci in Hawaii. Ultima schimbare a polilor a avut loc acum 13.000 de ani si o sa ajungem cu povestea acolo in curand. Au mai facut un test si au descoperit ca polii se schimbasera si cu 26.000 de ani in urma. Oamenii de stiinta au mai descoperit ca schimbarile de poli au loc foarte repede, intr-o singura zi, polii magnetici fac o rotatie completa sau se vor roti cu 90 de grade, si in 24 de ore, soarele va rasari diferit fata de cum a rasarit cu o zi inainte. Aceasta schimbare s-a intamplat de sute de ori pe parcursul ultimei sute de milioane de ani pe Pamant, insa acum procesul s-a accelerat si se intampla din ce in ce mai repede. Acum exista o diferenta de numai 13.000 de ani intre fiecare schimbare. O intreaga noua perspectiva incepe acum sa fie inteleasa. Din spatiu, lucrul asta nu ar parea ca o pulsatie?
Acum, este mai mult de vorbit despre schimbarea polilor, dar eu va ofer informatiile de baza si va dau anumite surse pentru cazul in care doriti sa aflati mai multe lucruri.
Un om de stiinta pe nume Charles Hapgood a studiat acest subiect in amanuntime, pentru ca teoria principala despre ce anume cauzeaza schimbarile de poli, era inca subdezvoltata la acea vreme. El a venit cu o teorie care, prin experimente variate, s-a demonstrat ca poate fi posibila. Prin aceste experimente au descoperit ca suprafata Pamantului, crusta, ar putea sa alunece peste/pe masa principala a Pamantului, care isi va continua rotatia ca si cum nimic nu s-a intamplat. Crusta se va roti si invarti scapata de sub control, pana cand se va stabiliza din nou, intr-o noua locatie, aliniata cu noua situatie magnetica. In timpul in care se intampla acest lucru, vor avea loc cutremure masive, tsunami-uri si dezastre care zguduie lumea. Nu seamana un pic cu distrugerile descrise in Cartea Revelatiilor?
Pe langa relatarile lui Edgar Cayce, multe alte profetii antice, inclusiv cele ale lui Nostradamus si ale civilizatiei Maya, au vorbit despre schimbarea polilor intr-un fel sau altul, iar oamenii de stiinta moderni au inceput sa devina din ce in ce mai constienti ca urmeaza sa aiba loc o schimbare a polilor in viitorul nostru apropiat, care se aliniaza cu schimbarea pe care o vom suferi in constiinta, desi ei nu iau acest aspect in calcul.
Acum ceva timp, NOVA a facut doua reportaje despre shimbarea polilor si de fiecare data NASA le-a inchis gura. Apoi de curand, NOVA a lansat un nou reportaj, din care v-am aratat un pic data trecuta, numit Furtuna magnetica a Pamantui. Acel reportaj arata toate dovezile in favoarea schimbarii polilor fara sa foloseasca efectiv cuvintele: schimbare a polilor. E ca si cum o anumita companie nu vrea ca noi sa cunoastem aceste lucruri si dovezile care sunt aduse. De asemenea, chimbarile de poli sunt direct legate de campul magnetic al Planetei. Campul magnetic planetar ar trebui sa arate in acest fel, dar in realitate arata cu totul diferit. Campul magnetic a slabit pe perioada ultimilor 500 de ani, iar astazi arata cam asa.
Campului magnetic care a devenit din ce in ce mai denaturat, a cauzat multe dintre problemele pe care le-am vazut de-a lungul ultimilor 20 de ani. Pasarile urmeaza liniile magnetice ale planetei pentru a migra si ajung in locuri in care n-ar trebui s-ajunga. In anii 1990, balenele continuau sa esueze pe plaje, deoarece urmau liniile magnetice care le duceau in locuri unde era pamant, in loc de apa. In ceea ce priveste oamenii, stiati ca in noptile cu luna plina sunt mai multe violuri, crime si violente decat in orice alta noapte din ciclul lunar? Ei bine, luna afecteaza magnetismul Pamantului, intr-o mica masura, insa magnetismul este atat de denaturat la momentul actual, incat afecteaza modul in care gandim si actionam la nivel planetar. Prabusirea structurilor sociale ale legatura cu sistemul geomagnetic al Pamantului…sau poate este exact invers.
Inca un lucru – schimbarea polilor se aliniaza intotdeauna cu schimbarea in constiinta, sunt corelate. Thoth a trait in Atlantis foarte mult timp si ne-a spus ca a vazut de 5 ori Pamantul schimbandu-si polii. A vazut Soarele rasarind in Est, apoi in Vest, apoi in Est, apoi in Vest. Asa putem sa explicam de ce, in timpul unei schimbari in constiinta de la sfarsitul Lemuriei, aceasta s-a scufundat sub ape si Atlantis a iesit la suprafata. Daca crusta s-ar invarti la intamplare in jurul planetei, multe evenimente geologice ar avea loc., cum ar fi continente care se scufunda si apar de sub ape.
In urma cu 26.000 de ani, ne aflam exact unde ne aflam astazi in procesiunea echinoctiilor, trecuseram prin zilele noastre de somn si apoi ne trezisem. La acest moment a avut loc o mica schimbare in constiinta…de fapt am mers in jos in ceea ce priveste constienta si nu in sus. O bucata din Atlantis, aproximativ de marimea lui Rhode Island, s-a scufundat in ocean. Acest eveniment a strarnit o imensa frica printre Atlanteeni, pentru ca credeau ca urmau sa piarda intregul continent, asa cum se intamplase cu Lemuria. Datorita schimbarii in constiinta, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-au pierdut a fost conexiunea cu viitorul. Nu puteau sa prevada evenimentele majore, cum ar fi fost potentiala scufundare a caminului lor. Dupa aproape 200 de ani, aceasta frica a inceput sa se diminueze. Atat in Biblie cat si in inregistrarile sumeriene, scrie despre Adam si Eva si toti copiii lor, ca aveau o durata de viata exceptional de lunga, adica in jur de 900 de ani. Deci 200 de ani pentru noi pe acea vreme, insemnau cam ce inseamna 20 de ani astazi. Lucrurile s-au linistit pentru o vreme, si intre 16.000 si 13.000 de ani, o cometa s-a apropiat de Pamant. Deoarece traiam la un nivel inalt de constiinta de-a lungul tuturor dimensiunilor, Atlanteenii au aflat de apropierea cometei inainte ca aceasta sa loveasca planeta. Un mare conflict a izbucnit in Atlantis. Martienii, care chiar daca aveau controlul puterii, erau totusi minoritari, vroiau sa explodeze cometa cu tehnologia lor laser. Cu toate acestea, Naacalii aflasera despre natura adevarata a cometei si Atlanteenii au protestat. Ei spuneau ca cometa era de drept Divin si trebuiau sa lase lucrurile sa se desfasoare in mod natural, sa o lase sa loveasca Pamantul, pentru ca asta trebuia sa se intample. Martienii s-au luptat cu Atlanteenii, dar in cele din urma au cedat si au fost de acord cu ei.
Cand a sosit momentul, cometa a trecut prin atmosfera cu mare zgomot, a plonjat in Oceanul Atlantic, chiar langa tarmul vestic al Atlanticului, aproape de unde se gaseste astazi Charleston, Carolina de Sud (SUA), cu singura diferenta ca acesta se gasea pe fundul oceanului la vremea respectiva (Charleston). Ramasitele cometei sunt acum imprastiate pe suprafata a patru state si stiinta a determinat cu exactitate ca aceasta a lovit Pamantul cu cel putin 12.000 de ani in urma, daca nu cu mai mult. Inca se mai gasesc bucati din cometa si astazi. Desi cea mai mare bucata a lovit langa Charleston, cateva fragmente chiar au lovit corpul principal al Atlantisului, prabusindu-se intr-o zona exact unde locuiau martienii, omorand o mare parte din populatia acestora. Acestea au fost furiosi. Au spus – Gata, s-a terminat! Divortam de voi si vom face tot ceea ce vrem; voi puteti sa faceti ce vreti, dar niciodata nu vom mai asculta de voi! Cunoastem aceasta parte, am vazut-o la familiile divortate de peste tot in lume. Iar copiii? Ei bine, uitati-va la lumea moderna de azi. Noi suntem copiii.
Puteti ghici ce au facut martienii in continuare. Interfata lor principala cu realitatea era controlul si cand furia lor s-a ridicat la masura dorintei lor de control, s-au decis sa preia controlul asupra Pamantului. Au inceput sa construiasca din nou un complex ca cel pe care il construisera pe Marte cu mult timp in urma, pentru a incerca sa creeze o alta MerKaBa sintetica. Daca ar fi reusit, ar fi castigat controlul asupra a tot ce exista pe planeta. Singura problema era ca trecusera in jur de 50.000 ani pamanteni de cand construisera o MerKaBa, si nu-si mai aminteau exact cum sa faca acest lucru. Dar ei credeau ca stiau! Martienii au construit cladirile in Atlantis, au pus la cale intregul experiment, au apasat pe buton si au pierdut controlul. Distrugerea a fost masiva. In aceasta realitate, nu exista eroare mai mare decat sa cream o MerKaBa lipsita de control. Experimentul a inceput sa sfasaie nivelurile dimensionale, nu pe cele mai inalte, ci pe cele mai joase. Sa facem o analogie – daca luati un cutit si va spintecati stomacul, acidul din stomac va curge peste celelalte parti din corp, unde nu ar trebui sa fie. Cam acelasi lucru se intampla si atunci cand se spintecau dimensiunile. Martienii aproape au distrus Pamantul, dezastrele mediului pe care le experimentam astazi sunt nimic prin comparatie cu ce s-a intamplat atunci, desi dezastrele de astazi sunt consecintele directe ale acelor evenimente. Datorita acestei rupturi a nivelurilor dimensionale, un mare numar de spirite si fiinte din dimensiunea mai joasa, au fost aruncate afara din zona lor de confort, spre nivelurile mai inalte. Au fost fortate sa intre intr-o lume pe care nu o cunosteau sau intelegeau. Pentru a supravietui, aveau nevoie de corpuri si au inceput in mod automat sa intre in corpurile oamenilor. Pentru fiecare fiinta umana, exista sute de fiinte joase care le locuiau. Aceste fiinte erau pamantene, ca si noi, dar foarte diferite, nu proveaneau din aceasta dimensiune. A fost o catastrofa. Probabil cea mai mare pe care a vazut-o Pamantul vreodata.
Solutia
Din episodul anterior:
Recent mii de tablite de lut au fost descoperite intr-un oras pierdut, vechi de mii de ani. Acestea descriau o noua versiune a istoriei noastre care pune piesele inapoi la locul lor. Rasa martiana a fost stearsa partial de pe fata pamantului de o cometa care a lovit Pamantul cu aproximativ 16.000 de ani in urma. Pentru a-si lua revansa, martienii au creat un complex care sa creeze o MerKaBa, intr-o incercare de a prelua puterea asupra lumii. Aceasta incercare a esuat, MerKaBa a devenit instabila si a inceput sa spintece nivelurile dimensionale. A fost cea mai mare catastrofa pe care Pamantul a cunoscut-o vreodata.
Motivul pentru care Naacalii erau speciali, nu era datorita nivelului lor incredibil de inalt de constiinta, care ii facea sa fie ca un fel de ghizi ai Atlantisului, ci ei, in acelasi timp, au atins ceea ce noi numim astazi nemurire. Hai sa spunem ca au gasit o cale prin care sa-si pastreze corpul sanatos si tanar pentru cat timp alegeau ei, si puteau alege sa treaca dincolo oricand doreau. Atunci cand se reincarnau, nu sufereau marea pierdere a memoriei de care avem noi parte cand ne incarnam. O faceau prin expansiunea constiintei si prin meditatii sexuale tantrice, interdimensionale. Asa a fost Thoth, un preot rege al Atlantisului pentru mii de ani si a ramas pe Pamant pana acum 15 ani – cand si-a transmis toate amintirile si intelegerea despre geometria sacra unui om cu numele de Drunvalo Melchisedek.
MerKaBa este formata din 3 tetaedre stea suprapuse unul peste altul, doua dintre ele se rotesc in sensul invers al celuilalt, iar al treilea este stationar. Atunci cand Merkaba este formata din constiinta unimii, ea este formata in interior, cu iubire. Cand este formata extern, prin experimentul Lucifer, MerKaBa nu are acea iubire si poate deveni instabila foarte repede. Incercarea martienilor de a prelua controlul asupra lumii, a avut loc pe una dintre insulele mici din vestul Atlantisului. Acest loc astazi este cunoscut sub denumirea de Triunghiul Bermudelor. Este un triunghi pentru ca varful tetaedrului stationar al merkabei iese de fapt din apa in acel loc, ceea ce cauzeaza un imens dezechilibru electromagnetic in zona. Multe avioane si vapoare au fost raportate ca au disparut acolo, pur si simplu au disparut fara urma. Dezechilibrul este multidimensional, si in multe cazuri aceste vapoare si avioane au fost aspirate in dimensiuni diferite, fara sa mai fie vreodata vazute. MerKaBa este inca acolo, pe fundul marii, si astazi, dar, din ce stiu eu, aceasta situatie va fi corectata in curand.
Naacalii au facut tot ce le-a stat in putinta pentru a salva Atlantisul. Au trimis majoritatea fiintelor din dimensiunile joase inapoi, cel putin atatea cate au putut si au sigilat ruptura dimensionala. In ciuda acestui lucru, situatia a devenit foarte grava, foarte repede. Toate sistemele economice, financiare, sociale s-au prabusit si toate conceptele despre cum ar trebui sa fie viata, s-au prabusit complet. Toata lumea de pe Atlantis a inceput sa se imbolnaveasca de boli ciudate, si intregul continent a trecut intr-o stare de supravieturire. Nu mai era vorba despre a trai viata, ci despre a supravietui pana maine. Era de-a dreptul iadul pe Pamant. Naacalii nu aveau nici o idee ce sa faca in aceasta situatie, erau ca niste copii in comparatie cu evenimentele care se abatusera asupra lor. Asa ca s-au rugat. S-au rugat la cele mai inalte nivele de viata constienta din Univers, au cerut ajutor de la oricine ii putea auzi. Problema a fost revizuita la multe nivele inalte de viata, de catre cei pe care ii numesc Liga Justitiara – dimensiunile 11 si 12 sunt complet de neinteles pentru noi in starea noastra actuala. Iata ce ne-au spus ei: Urma sa cadem, urma sa atingem nivelul cel mai de jos, nivelul 1, nivelul cel mai de jos posibil in care puteam sa ne aflam in Univers, si totusi urma sa supravietuim. De asemenea, urma sa schimbam polaritatile. Nu mai eram o specie feminina, asa ca porneam de la 0 ca o specie masculina. Si in cele din urma, si aici a venit socul, urma sa avem doar 13.000 de ani la dispozitie ca sa ne intoarcem la constiinta christica. In mod normal, dureaza sute de mii de ani pentru ca o specie sa ajunga la constiita christica. Noi trebuia s-o facem intr- fractiune a acestei perioade. Daca nu reuseam, urma sa nu supravietuim. Acest lucru nu se mai intamplase niciodata in Univers!
Thoth, care era preotul rege al Atlantisului la acea vreme, a aflat ca trebuia sa efectueze acest experiment asupra lor insisi. Au primit instructiuni de la cele mai inalte nivele de viata si au pornit la drum.
Thoth a inceput demersurile impreuna cu o fiinta pe nume Ra si alta pe nume Araragat, fosti regi ai Atlantisului si au inceput sa experimenteze.
Ca sa intelegem ce-au facut, trebuie sa vorbim despre retelele de constiinta. O retea planetara este o structura eterica cristalina care impresoara planeta si mentine constiinta oricei specii de viata. Aceasta are o componenta electromagnetica, componenta asociata cu a treia dimensiune, dar are si componente pentru fiecare din celelalte dimensiuni. Aceste retele sunt geometrice, binenteles, si stiinta va descoperi in cele din urma ca exista o retea pentru fiecare specie din lume. Fiecare dintre aceste retele are propria ei geometrie si este unica, nu exista nici una la fel cu alta, asa cum si fiecare specie in parte este unica. Aceste retele emit lumina, de asemenea, si din spatiu pot fi vazute ca sursa stralucirii albastrui din jurul Pamantului.
Ceea ce Thoth si prietenii sai au trebuit sa faca, a fost sa creeze o retea de constiinta christica sintetica, care sa le permita oamenilor sa se inalte la constiinta christica intr-un timp foarte scurt.
Dar intai haideti sa vorbim despre stiinta din spatele retelei.
Poate c-ati auzit despre experimentul celor 100 de maimute. Pe o durata de 30 de ani, oamenii de stiinta au cercetat o specie de maimute numite Macaca Fuscata, pe o insula din Japonia. Le ofereau maimutelor cartofi dulci, aruncandu-i in nisip. Maimutelor le plac cartofii dulci, insa nu sunt atat de incantate de nisip si de murdarie. Cativa pui de maimuta si-au dat seama ca pot sa spele cartofii si unii dintre ei le-au aratat tehnica si parintilor lor. Insa numai cateva dintre maimutele adulte au facut acest lucru. Asta a continuat pentru ceva timp, pana cand intr-o zi maimutele care cunosteau intr-adevar tehnica, au atins masa critica. Si bingo! Tehnica a inceput sa se raspandeasca mai repede decat inainte. Maimutele au inceput sa invete tehnica cu mare usurinta, de la un capat la altul al tuturor insulelor japoneze din apropiere, precum si pe continent.
Oamenii de stiinta stiau ca trebuie sa fie ceva ce nu era inca cunoscut, despre cum membrii unei specii sunt conectati unii la altii. Asa ca ce facem? Incercam acest lucru pe oameni. O echipa de cercetare a facut o fotografie cu fete umane, aproximativ 100 de fete ascunse intr-o singura fotografie, dar la prima vedere, nu puteai vedea decat vreo 6 sau 7. Au facut cateva studii cu cateva sute de persoane in Australia si au spus: Ok, gasiti fetele! Cele mai mult persoane au putut sa distinga numai 6, 7, 8 sau 9, nu mult mai multe. Dupa aceea, echipa de cercetare s-a dus in Marea Britanie si aratat fotografia intr-un emisiune speciala BBC de pe o retea de cablu restransa, care emitea numai in Anglia. Acestia au descoperit toate fetele, pana la ultima. Jumatate din echipa de cercetare, care ramasese in Australia, a facut din nou experimentul cu noi subiecti, si, minunati-va! Oamenii au fost in stare in mod natural sa vada mai multe fete. Dupa acest experiment au stiut ca exista cu siguranta, ceva care ne leaga unii de altii, si domeniul noeticii afla mai mult despre acest lucru in fiecare zi. Se numeste constiinta de masa.
In lectia 11 v-am aratat cele 3 nivele ale constiintei, fiecare dintre aceste 3 nivele are propria retea de constiinta in jurul planetei, iar reteaua celui de-al doilea nivel se bazeaza pe patrate si triunghiuri. Multe guverne ale lumii, mai ales guvernul rus si cel american, studiau aceste retele prin anii 60 si probabil chiar si mai devreme. Daca cartografiati reteaua planetei, veti gasi mici baze militare in multele dintre punctele nodale ale retelei. Sunt sute de astfel de baze, chiar si in cele mai indepartate locuri posibile, ca de exemplu pe insule mici ca Guam. Nu poate fi o coincidenta ca unele dintre cele mai puternice guverne ale lumii si-au plasat baze militare chiar pe locurile unde mici spirale ies din retea. Ei incearca sa preia controlul auspra retelei, pentru ca daca controlezi constiinta, controlezi ceea ce oamenii gandesc si simt.
De asemenea, a mai existat o organizatie care isi avea tentaculele bagate in ambele guverne, si inca le are. Vom discuta despre ei in curand.
Aceasta retea este vizibila de asemenea si prin proiectie astrala. Totul a inceput cu 13.000 de ani in urma. Thoth, Ra si Araragat urmau sa creeze un complex global: era capabil sa construiasca o retea sintetica de constiinta Christica intr-o perioada de timp de 13.000 de ani. Primul lucru pe care l-au facut a fost sa zboare intr-un loc care acum se numeste platoul Giza, dar pe atunci era cunsocut drept tinutul Khem. De asemenea, pe vremea aceea, acolo era o padure tropicala si nu un desert asa cum este astazi. Intai au creat reteaua in jurul planetei la nivelul dimensiunii a patra, apoi au inceput sa o construiasca si fizic, in dimensiunea a treia. S-au dus la axa energetica masculina a Pamantului si au construit un complex, care astazi se numeste Crucea Solara. Acesti barbati erau fiinte de dimensiunea a 6-a la vremea respectiva si traiau la un nivel foarte inalt de constiinta. Asa ca orice gandeau, se intampla instantaneu. Era chiar atat de simplu. Dupa spusele lui Thoth, el a construit marea piramida, si nu regele egiptean Keops. Thoth spune ca a fost construita cu 200 de ani inainte de schimbarea de poli, si a fost construita foarte repede. Aceste piramide erau aliniate la perfectie atat cu spirala lui Fibbonaci cat si cu Numarul de aur de aur, care emanau din Crucea Solara. In mod interesant, Edgar Cayce a primit prin chanelling informatii ca piramidele au fost construite tot in aceasta perioada. S-a mai descoperit ca piramidele au fost construite din varf spre baza, pietrele din varf au fost plasate primele, lucru care i-a derutat pe cercetatori de-atunci incoace. De fiecare data cand se mai descopera ceva despre piramide, inaintam mai mult in intuneric in ceea ce priveste intelegerea modului in care au fost construite. Daca ce spune Thoth este adevarat..ei bine, atunci asta explica tot!
De acolo, Thoth si prietenii sai au construit o intreaga retea de temple si structuri, de-a lungul acestei retele, la nivelul dimensiunii a patra, plasandu-le pe nodurile noii retele sintetice de constiinta Christica pe care o creau. Toate au fost create cu spirala lui Fibbonaci sau Proportia de aur, si toate aveau legatura din punct de vedere matematic cu Crucea Solara din Egipt, prin Marea Piramida. Crearea tuturor locurilor sacre de pe planeta nu a fost un accident. A fost o singura constiinta care le-a creat pe toate, de la Machu Picchu, la Stonehenge, la Zaghouan. Exista cateva exceptii, insa majoritatea a fost creata de o singura constiinta, ca parte dintr-o retea de constiinta a Unimii. Desi Marea Piramida a fost construita dintr-o data, multe dintre aceste structuri stravechi ale lumii au fost realizate in dimensiunea a patra si treptat si-au scazut frecventa pana cand in cele din urma s-au manifestat in dimensiunea a treia, lucru care s-a intins pe o lunga perioada de timp.
Cercetarile lui Richard Hoaglands aduc aceste lucruri in prim plan, dar el nu a fost primul. Cercetarile au aratat cum un loc sacru extrapoleaza dintr-altul, catre altul si catre un altul.
Un subiect fierbinte al discutiei la momentul actual sunt liniile de forta magnetica. Acestea reprezinta pur si simplu relatii geometrice intre locurile sacre. Arheologii descopera la ora actuala aceste mari legaturi intre locurile sacre majore de pe glob si acum noi stim de ce sunt legate intre ele. Aceste locuri trebuiau sa fie construite fizic astfel incat reteaua de constiinta Christica sa se poata manifesta. Intr-un fel, ganditi-va la locurile fizice ca la cablurile unui sistem electric imens fara fir, care are nevoie de aproximativ 13.000 de ani de flux energetic continuu pentru ca acesta sa se aprinda efectiv.
Si ca sa nu ramaneti in suspans – Da! Reteaua a fost terminata. S-a aprins si acum este activa, desi nu prea este folosita. Felicitari Pamant! Chiar am supravietuit.
Nu numai ca Thoth in persoana ne-a spus aceste lucruri, dar le-a si scris in Tablitele de Smarald. Aceste tablite au fost lasate in Marea Piramida cu mii de ani in urma. Sunt 12 tablite in total, formate dintr-o substanta creata prin transmutare alchimica. Sunt nemuritoare, rezistente la actiunea tututor elementelor si a coroziunii. Structura lor atomica este fixata si nici o schimbare nu poate avea loc vreodata in aceasta structura. In acest sens, aceste tablite incalca legile materiale ale ionizarii. Aceste tablite impartasesc o mare intelepciune si le puteti citi la peste 100 de niveluri diferite de constiinta si de fiecare data le veti intelege in mod diferit. Daca sunteti interesati de aceste lcururi, ar trebui sa va ganditi serios sa le cititi.
Dupa cum deja probabil v-ati dat seama, Thoth joaca un rol destul de important in tot ceea ce s-a intamplat. Mare parte din aceste informatii provin de la el. De asemenea Thoth ne-a oferit majoritatea informatiilor cu privire la floarea vietii si legaturile geometrice cu constiinta, cu noi. Aceste lucruri sunt legate in mod intim de geometria Universului.
Luand in considerare calitatea si cantitatea informatiilor pe care el ni le-a oferit, ne face sa ne gandim serios ca urmatoarea parte poate fi adevarata.
Marea Piramida are, in mod legendar, un capac de piatra lipsa. Potrivit tablitelor de smarald, adanc sub Marea Piramida se afla o camera numita Sala arhivelor. Aceasta camera nu a fost construita de catre Thoth si precede cu mult civilizatia atlanteeana. In Sala arhivelor se afla capacul de piatra al piramidei, care are o inaltime de 5.5 inci (cca 14 cm), este din aur solid si este o imagine complet holografica a Marii Piramide. Are toate camarutele si tot. Totusi, acest lucru ne lasa cu o bucata de 24 de metri patrati lipsa din Marea Piramida. Daca ceea ce spune Thoth este adevarat, acea bucata apartine de fapt unei aeronave foarte speciale care exista pe Pamant, iar calea spre aeronava este prin Sfinx. Potrivit lui Thoth, Sfinxul nu este vechi de 12.000 de ani, ci dateaza de peste 5.5 milioane de ani in urma. Adanc sub Sfinx, cam la o mila adancime, se gaseste o camera rotunda cu o podea plata si un tavan plat. Inauntrul acestei camera se afla cel mai vechi obiect sintetic de pe Pamant. Obiectul, aproximativ de marimea a doua blocuri de locuinte, este rotund ca un disc si are o baza si un varf plat, de asemenea, are o grosime de numai 3 atomi, cu exceptia unui model care apare pe baza si pe acoperis, care arata asa si care are o grosime de 5 atomi. Thoth spune ca sursa de energie a acestui obiect este constiinta, gandurile si sentimentele, si se conecteaza cu MerKaBa voastra proprie si vie, ceea ce inseamna ca devine o extensie a voastra si a propriilor voastre campuri energetice. Aceasta nava este de asemenea intim conectata cu spiritual Pamantului si este protectoarea intregii planete. Thoth a construit piramida in felul in care a construit-o, pentru a se potrivi cu nava. Cand este pusa deasupra Marii Piramide, se creaza aceasta imagine de sus. Nava in forma de disc are circumferinta egala cu perimetrul Marii Piramide, asa cum am discutat in lectia 11, oricand apare acea proportie, apare viata. Aceasta nava paote fi folosita numai de cele mai pure suflete.
Vedeti, oricand ne apropiem de un punct in procesiunea echinoctiului, unde polii fac aceste schimbari, devenim foarte vulnerabili. Lucrurile degenereaza de multe ori si atunci cand lucrurile devin haotice, exista deseori alte specii care vor sa preia controlul asupra noastra. Acest lucru se intampla intotdeauna, nu numai cu noi, ci cu toate constiintele aflate in evolutie. De fiecare data cand o preluare de putere pare iminenta, o persoana foarte pura isi va gasi drumul catre nava si o va ridica in aer. Pamantul si Soarele se vor conecta cu acea persoana si ii vor da lui sau ei o mare putere, si orice va gandi sau simti acea persoana, se va manifesta.
Ganditi-va! Daca constiinta este singura component de baza a intregii planete, nu are sens ca ea sa aiba propriul mecanism de aparare? Acest mecanism de aparare este o nava care se acordeaza la Pamant si la Soare, permitandu-i Pamantului sa aibe protectie.
Evenimentul nostru de preluare deja s-a intamplat de fapt, in acelasi an in care a fost activata reteaua Christica. Anul era 1989, si aveam niste probleme cu Cenusiii, o rasa de ET care planuia treptat sa ne preia, din cauza unei inclestari anterioare pe care o avusesem cu ei. O femeie foarte pura din Peru, a efecturat procesul de inaltare in reteaua cosntiintei Christice si a gasit nava. A acordat-o la frecventa celei de-a patra dimensiuni unde a ridicat-o, din pamant in aer. Acest lucru a manifestat o situatie care sa-i determine pe Cenusii sa plece. Intr-un timp foarte scurt Cenusiii au inceput sa se imbolnaveasca si au ramas in aceasta stare atat timp cat au stat aici. Pentru moment, ei au fost fortati sa plece, iar noi eram din nou in siguranta.
Nava este o nava de razboi in sensul ca orice rasa incearca sa ne preia, persoana (care se conecteaza la nava) ii va trimite departe cu puterea gandului. Se va gandi la o situatie si ii va forta sa plece.
Intorcandu-ne la evenimentele de pe Atlantis, dupa ce au terminat complexul din Egipt, Thoth si prietenii sai s-au reintors in Atlantis unde au asteptat vreo 200 de ani, pana in acel punct critic din procesiunea echinoctiului in care polii se schimba. Ei stiau ca Atlantis se va scufunda si erau pregatiti.
Caderea
– Hei, polii se schimba!
– Oh, polii se schimba!
– Hei, ce-i in neregula cu ochii tai?
– Nu stiu!
Cand Thoth a vazut primele semne ale schimbarii polilor s-a reintors pe taramul Khem si a ridicat nava de razboi in cer. S-au dus in Altantis si i-au luat pe Naacali. Naacalii nu erau doar simpli pasageri, si fiecare fiinta lucra in mod unitar pentru a crea o MerKaBa foarte puternica in jurul lor insisi, precum si in jurul navei. S-au reintors la Marea Piramida si au asezat nava pe varful acesteia, formand proportia Φ impreuna cu piramida. Si apoi – s-a intamplat !
Polii au inceput sa se schimbe si constiinta umana a inceput sa se prabuseasca. Simultan, campurile electromagnetice si magnetice ale Pamantului s-au prabusit si toata viata de pe planeta a intrat in marele vid.
Trei zile si jumatate de intuneric total – asa cum au fost descrise de multe culturi stravechi ale lumii.
Tablitele de smarald spun ca de fiecare data cand trecem printr-o schimbare a polilor, trecem printr-un spatiu de vid, in timp ce ne schimbam frecventele pentru 3 zile si jumatate. Acest lucru apare si in Documentul Troana, infatisat de 3 pietre si jumatate, pictate in negru. Acest lucru se refera la un moment in care trecem prin ceea ce stiinta a numit – zona elctromagnetica nula. In timpul schimbarii polilor apare un fenomen in care totul pare ca dispare pentru un anumit timp. De obicei dureaza intre 2 pana la 4 zile, iar ultima data a tinut 3 zile si jumatate.
Aici lucrurile devin interesante.
Ce ni se intampla noua, nu se intampla de obicei unei specii normale, pentru ca speciile mai avansate au MerKaBele lor pregatite pentru momentul schimbarii. Noi nu le-am avut datorita crizei prin care treceam, asa ca am fost absorbiti in spatiul de vid, fara protectie. Acest lucru a rezultat in pierderea amintirilor noastre.
Stiinta stie ca toate amintirile noastre sunt conectate prin celulele creierului nostru ca si prin campul din jurul capului nostru. Ce nu este inca in intregime inteles de stiinta, cel putin nu in mod direct, este conexiunea pe care amintirile noastre o au cu planeta insasi.
Campul magnetic al pamantului afecteaza modul in care gandim si actionam. MerKaBa este un camp electromagnetic pe care il cream in jurul corpului nostru si care poate servi drept protectie fata de vid, in timp ce treceti prin el in mod constient.
Ce s-a intamplat cu noi cand nu am avut acea protectie? O stergere totala a memoriei. Cand traiam in Atlantis, traiam la un nivel foarte avansat de constiinta, intr-o dimensiune inalta. Aveam corpuri si minti extreme de avansate si sofisticate, si eram capabili de a face practic orice. Traind intr-o dimensiune in care moleculele se aflau atat de departe una de alta, constiinta putea sa interactioneze cu ele fara sa se miste fizic. Este greu de explicat, pentru ca iti pot modela mediul inconjurator instantaneu, prin constiinta ta din aceste dimensiuni inalte. In acest sens, eram creatori, care cunosteam si intelegeam Unimea, fiinte de iubire. Dar apoi am cazut. Am cazut inapoi in acest loc numit dimensiunea a treia. De asemenea am cazut si in constiinta, inapoi la zero. Am uitat cum sa folosim glanda pineala, care s-a micsorat treptat pana la dimensiunea pe care o are acum – de marimea unei stafide, cand ar fi trebuit sa aiba marimea unui glob ocular. Cand s-a intamplat acest lucru am uitat cum sa respiram energia de la sursa in corpurile noastre, iar durata de viata s-a micsorat, ajungand de la 900 de ani, la ce este astazi – 60-90 de ani. Nu experimentasem aceasta realitate densa inainte, cel putin n-o mai experimentasem de foarte mult timp.
Eram ca niste supercomputere care sunt formatate. Fara sistem de operare, fara nimic. Aveam aceste corpuri fizice avansate, dar nu stiam cum sa le folosim. De aceea astazi suntem atat de avansati din punct de vedere fizic in comparatie cu aproape toate celelalte animale din aceasta a treia dimensiune.
Pentru o perioada, supravieturitorii caderii Atlantisului, si erau cativa, erau de-a dreptul barbari parosi. A trebuit chiar sa redescoperim focul. Motivul pentru care intampinam atatea greutati in a gasi dovezi despre Atlantis este ca, in cea mai mare parte, evenimentele din Atlantis, au avut loc intr-o dimensiune mult mai avansata decat dimensiunea in care exista Pamantul nostru fizic acum.
Tot ce se creioneaza despre Atlantis nu poate fi luat ca si cum chiar asa arata, pentru ca nu arata asa. Aceasta masa de pamant a existat efectiv, insa Atlanteenii nu locuiau acea dimensiune a existentei sale. Daca nava de razboi n-ar fi fost protejata de MerKaBa, Naacalii si-ar fi pierdut amintirile. Si-au pastrat amintirile atunci cand Pamantul a iesit in vid, si si-au inceput inca o data munca. Thoth impreuna cu o treime dintre Naacali s-au dus pe insula Soarelui in Bolivia, Araragat si o alta treime s-a dus in Tibet si Ra impreuna cu treimea care mai ramasese s-a dus in Egipt, unde au asteptat.
Acum vom face legatura dintre aceasta poveste si istoria noastra curenta. Intre caderea Atlantisului si zorii primelor noastre civilizatii, care au fost egiptenii si sumerienii, a existat o gaura de 6.500 de ani. Ce ni s-a intamplat in tot acest timp?
Trebuie sa ne uitam din nou la graficul cu procesiunea echinoctiului. Aici am cazut in constiinta – punctual C, si aici este unde am adormit – etapa a 2-a. Thoth, Ra si Maestrii Inaltati asteptau sa se ajunga la punctul D. Trebuia sa astepte ca oamenii sa evolueze ei insisi, pe o periaoda de 6.500 de ani, pana erau destul de avansati pentru a putea efectiv sa primeasca aceste noi informatii pe care urmau sa le ofere. La un moment dat in aceasta perioada a avut loc Potopul lui Noah, pentru ca datorita schimbarii Polilor, Pamantul a trecut printr-o era glaciara – acesta este o certitudine stiintifica. Atunci cand gheata s-a topit, a cauzat un potop masiv.
ADN-ul este manifestarea fizica a lui cine esti tu cu adevarat. Este aspectul fizic al sufletului tau. Ce putem vedea la ADN sunt schimbari ale codonilor. Exista 64 codoni posibili intr-un ADN iar oamenii nu au decat 22, sau asa ceva. Ce descoperim acum este ca exista inca 6 codoni care sunt activati in acesti copii, iar ei aleg 2 dintre cei 6. Acesti copii sunt ceea ce numim copiii indigo sau de cristal si super-psihicii (mediumnii) de asemenea.
Acesta este un cromozom. Ce este asta de fapt – o multime de ADN legati in aceeasta forma ciudata de H. Aceasta se intampla in fiecare celula si este parte din corpul vostru de constiinta. Ceea ce ne spune Thoth este ca fiecare nivel de constiinta de aici, nu numai ca are propria retea de constiinta, dar si cromozomii lor se schimba de asemenea. Al doilea nivel, acolo unde suntem acum, are 44 si 2 cromozomi. Aceasta este biologie de baza pentru fiecare om de stiinta.
Cu toate acestea, primul nivel are 42 si 2 cromozomi, iar nivelul al treilea are 46 si 2. Al patrulea are 48 si 2, si al cincilea 50 si 2. Diferenta fizica pricipala care este vizibila intre acesti ADN si toata viata, este inaltimea.
Primul nivel are o inaltime medie de la 4 la 6 picioare. Al doilea nivel – adica noi – are o inaltime medie de la 5 la 7 picioare. Al treilea nivel – de la 10 la 16 picioare, nivel in care sunt pe cale sa trecem. Al patrulea nivel – de la 30 la 35 picioare si ultimul nivel – de la 50 la 60. Poate va amintiti de o fiinta pe nume Metatron – Arhanghelul Evreu care este “Perfectiunea a ceea ce omenirea urmeaza sa devina”. Metatron are 55 de picioare (16,8 m) inaltime. Ultimele doua inaltimi sunt departe in viitorul indepartat pentru noi, totusi.
Acela este un loc din Egiptul de azi numit Abu Simbel. Primul lucru pe care il observati este ca aceste statui sunt uriase, dar cunoscand informatia despre ADN , acum le putem privi altfel. Aceste fiinte, daca ar sta in pcioare, s-ar incadra la nivelul de 60 de picioare, adica la cel de-al saselea nivel de constiinta. Aceste fiinte de pe un alt zid, au o inaltime de 35 de pcioare – al patrulea nivel de constiinta. Aici avem unele de nivelul al treilea.
Arheologii au vazut aceste statui si au crezut ca insemna ca barbatii erau mult mai importanti decat femeile, cand de fapt regii Egiptului aveau 5 nume diferite – cate unul pentru fiecare nivel de constiinta. Unii dintre regi erau chiar in stare sa treaca in alte dimensiuni, si astfel ghidau populatia cu puterea zeilor.
Conform celor mai de seama arheologi si cercetatori din zilele noastre, egiptenii si sumerienii si-au inceput civilizatiile cam in acelasi timp, cu o diferenta de cateva sute de ani. Ambele civilizatii s-au ivit de nicaieri, cu abilitati de scriere perfecte, care de atunci nu au suferit imbunatatiri. Cand au aparut prima oara erau extrem de sofisticati si lucizi, si au degenerat treptat de-a lungul generatiilor. Nici un arheolog nu poate explica cum s-a intamplat acest lucru sau cum s-ar fi putut intampla acest lcuru. Au plasat Egiptul si Sumerul intr-o clasificare speciala denumita Evolutia Stair-Step. – in salturi.
Ce s-a intamplat a fost ca intr-o zi Egiptul avea limbajul sau, intreg si complet, apoi cunoasterea s-a nivelat si apoi a avut un alt salt masiv dupa ceva timp, apoi brusc au stiut totul despre apa si sistemele de canalizare, la perfectiune, apoi, dupa ceva timp, bum! sunt maestri ai hidraulicii. Cum au facut egiptenii si sumerienii aceste lucruri?
Uitati ce spune Thoth: In timp ce evoluam pe cont propriu in timpul celor 6500 de ani, Ra si maestrii inaltati asteptau intr-un oras subteran de sub Marea Piramida. O sa revenim la asta imediat.
Fiul lui Thot, Tat, a format un grup numit – Fratia lui Tat – care este un grup secret care exista si astazi ca protectori si pastratori ai templelor sacre. Astazi ei sunt inca conectati la Maestrii Inaltati. Deci, acum 6.000 de ani, unii membri ai Fratiei lui Tat asteptau pana intalneau pe cineva care putea sa inteleaga ce urmau sa-l invete. Cand gaseau pe cineva, isi acordau pur si simplu frecventele la dimensiunea treia si mergeau si ii spuneau informatiile drept in fata. Spuneau: Hei, daca faci asta si asta, se va intampla asta! Egiptenii spuneau atunci: Wow, uita-te la chestia asta! Apoi intrau sub pamant, mai asteptau un pic, si repetau procesul. Peste o perioada scurta de timp, evolutia egipteana si sumeriana a tasnit si a facut un salt.
Cat despre sumerieni, si ei au primit o poveste mai detaliata de la cei care ii asistau. Acestia le-au descris sumerienilor istoria planetei, cu toate detaliile pe care si le aminteau. Sumerienii stiau despre precesiunea echinoctiilor, pentru ca li s-a spus despre ea, de catre Naacalii din Atlantis. Dupa perioada de salturi, am inceput sa adormim in continuare. Lucrurile iar au luat o intorsatura rea. Era etapa noastra de adormire din cadrul procesiunii, si chiar daca Naacalii ne dadusera un impuls, noi dormitam la nivelul constiintei.
A venit momentul povestii despre orasul de sub piramida. Nu prea exista dovezi pentru ceea ce urmeaza sa va spun, asa ca va rog sa va pastrati o minte deschisa.
De mai mult de 40 de ani, Drunvalo Melchisedek a studiat constiinta umana prin intermediul geometriei sacre si a invatatorilor si maestrilor spirituali din toata lumea. In anul 1996, a fost contactat de o sursa din Egipt care a spus ca ceva incredibil a fost descoperit. O piatra de otel a iesit din pamant, intre labele Sfinxului, ziua in amiaza mare. Au scos-o din pamant si au sapat pamantul de sub Sfinx. Acolo au gasit o camera cu trei tuneluri care plecau din ea. Unul dintre tunele, care ducea la Marea Piramida, avea un alt tunel care iesea din el si era protejat de catre un perete de lumina. Gloantele nu puteau trece prin acest camp si oamenii nici macar nu se puteau apropia de el fara aiba senzatia ca vor muri. Guvernul egiptean a gasit o persoana anume care putea sa dezactiveze acest camp. Au adus de asemenea si Studiourile Paramount pentru a filma acest lucru, asa cum filmasera si deschiderea mormantului regelui Tut (Tutankamon). Aveau o relatie buna cu Egiptul. Guvernul vroia cateva milioane de dolari de la Paramount, dar in ultimul moment au cerut 1.5 milioane de dolari in plus, pe sub mana. Cei de la Paramount au fost revoltati si s-au retras. Lucrurile s-au linistit pentru vreo 3 luni. Apoi Drunvalo a primit iar vesti de la sursa sa, care fusese implicata in toata aceasta treaba, care i-a spus ca 3 oameni au dezactivat campul de lumina si au intrat inauntru. Acestia s-au gasit inauntrul unei cladiri foarte mari care continua mile sub pamant, care era marginea unui urias oras subteran, care era de fapt doar o mare cladire gigantica. Apoi, la scurt timp, un arheolog egiptean, Larry Hunter, a inceput sa descrie acelasi lucru, dar mai in detaliu. El a spus ca orasul avea dimensiunile de 6.5 mile x 8 mile si adanc de 12 etaje, si era inconjurat de temple specifice din Egipt. Cele 3 piramide sunt aliniate cu Centura lui Orion, dar exista de asemenea temple mici pentru fiecare alta stea din constelatie. Aceste temple alcatuiesc o harta a orasului subteran si sunt facute dintr-o piatra speciala care nu se gaseste nicaieri in alta parte in Egipt, numita coininstone.
In mod incredibil, de curand au fost descoperite niste tuneluri stravechi in Romania care au legatura atat cu Egiptul cat si cu Pamantul interior.
Daca doriti informatii suplimentare cititi cartea Rasarit Transilvanean de Radu Cinamar.
Ca sa fim clari, aceasta teorie nu a fost acceptata de catre guvernul egiptean. Dar orasul subteran, de care ne spune Thoth, este, potrivit spuselor lui Larry Hunter, marcat de temple facute dintr-o substanta unica, iar aceste temple se potrivesc cu modelul stelelor din Constelatia Orion.
La 4.000 de ani dupa evolutia in salturi, ne aflam la cel mai jos nivel al evolutiei noastre, atinsesem punctul cel mai de jos pe drumul constiintei. Apoi, brusc, din intuneric, 3 barbati au venit pe Pamant pentru a ne da un mic ghiont.
Un nou inceput
Din episodul anterior.
Am cazut pana-n fundul pamantului si inca o data ne-am inceput evolutia de la 0, de data aceasta ca o specie masculina. In cele din urma, omenirea a ajuns la o stare in care putea sa inteleaga noile informatii iar Naacalii ne-au dat un avant inspre civilizatie. S-au nascut Egiptul si Sumerul.
Totul in Egiptul Antic era sintetic. Aveau aceasta intreaga civilizatie care se baza pe atingerea starilor inalte de constiinta, dar au fost nevoiti sa faca asta cu ajutorul instrumentelor. Acum, n-o sa ne uitam la fiecare in parte, dar lasati-ma sa va fac o prezentare generala. Acest instrument a fost folosit pentru transferarea virbatiilor in interiorul corpului. Impreuna cu el erau si carligul si îmblăciu-ul. Acest mic obiect era un fel de generator pentru cresterea vibratiilor, desi nu exista prea multe informatii disponibile despre el. Aceasta unealta insa, era cea mai importanta dintre toate – ankh –ul, crucea egipteana. Egiptenii vedeau ankh-ul ca pe secretul vietii eterne si il foloseau nu ca pe o unealta fizica, ci ca pe una energetica. Foloseau aceasta forma si isi ankh-au energia sexuala. Acum, aceasta ar putea fi un subiect separat in sine – si anume cum circula energia in sus si in jos in corp prin tubul vertical dintre cele 5 canale energetice, care se invart in sens invers acelor de ceasornic pe masura ce se extind in interiorul corpului. Dar in principal, energia sexuala este o energie incredibil de puternica. In zilele noastre abuzam cu siguranta de ea, dar ceea ce stiau egiptenii este ca atunci cand apare orgasmul, o mare cantitate de energie izbucneste din chakra radacina, urca prin coloana vertebrala pana in crestetul capului si apoi este eliberata. Ce faceau egiptenii, era ca atunci cand spiralele de energie atingeau chakra inimii, ei ankh-au energia prin spatele corpului si pana deasupra capului intr-un ankh, si apoi inapoi in corpul lor, unde o pastrau, si obtineau o amplificare masiva de energie.
Cu alte cuvinte, daca luati un diapazon si il loviti, va reverbera pentru un anumit timp. Daca atasati un ankh la capatul lui si il loviti din nou, va reverbera cel putin de 3 ori mai mult. Egiptenii faceau acest lucru cu corpurile lor.
Atunci cand Atlantisul a fost creat, Naacalii au pus bazele a ceva ce s-a numit Scoala Misterelor. Acesta este un tip special de scoala, unde inveti despre constiinta si afli modalitati diferite de a-ti extinde propria constiinta si cum sa devii nemuritor, in final. De obicei dura foarte mult pana se ajungea in acest stadiu, de aceea erau numai 1000 Naacali in comparitie cu milioanele de Lemurieni de la inceputul Atlantisului. Primul Atlanteean care a ajuns la stadiul de nemurire a fost un barbat pe nume Osiris. Mitologia Egiptului Antic spune o poveste despre Osiris, un barbat care a fost omorat si taiat in bucati de catre fratele sau intr-un acces de manie, iar bucatile au fost imprastiate. Aceasta intamplare, poate mai putin exagerata decat miturile, chiar a avut loc si a avut loc pe Atlantis. Sotia si sora lui Osiris (Isis) au recuperat bucatile si cand au pus ultima bucata la loc, au readus fluxul de energie creativa si i-au adus spiritul inapoi in corp. Facand acest lucru, Osiris a devenit nemuritor si a fost primul nemuritor din Atlantis. Aceasta poveste este spusa peste tot in Egiptul Antic pe zidurile templelor si am sa va arat de ce.
Osiris a trecut prin 3 stari de constiinta. Prima era intreaga, a doua era seprata de sine insasi, inclusiv la nivel fizic si a treia era intreaga din nou, noua si mai buna ca inainte. Naacalii au folosit intelegerea lui Osiris despre cum a devenit nemuritor, ca un model pentru cum pot s-o faca si altii, doar prin intermediul constiintei, fara sa fie nevoie sa fie taiati, binenteles. Aceasta a devenit in cele din urma ceea ce noi numim religia Atlantisului, dar ei urmau mai mult o intelegere mai profunda a modelului. Acest model a fost folosit de asemenea si in Egipt, si ne vom uita acum la cum s-au intamplat lucrurile.
Prin intermediul evolutiei in salturi, am inceput sa ne schimbam din primul nivel de evolutie intr-al doilea. Inainte de cadere, aveam amintiri incredibile, nu era aceasta amintire vaga pe care o avem acum, insa astazi s-ar putea sa le vedem ca pe o memorie holografica 3D completa. Dupa cadere, inca mai aveam memorie fotografica si puteam sa impartasim aceste experiente unii cu altii, ceea ce se numeste Dreamtime (epoca straveche de la inceputurile creatiei; momentul creatiei lumii – un fel de geneza sau Gradina Edenului – n.t.) Este ceea ce aborigenii din Autralia inca au astazi. Cu toate acestea, prin introducerea scrisului, am inceput sa ne schimbam, de la nivelul 1 de constiinta, la cel de-al doilea. Ne-am pierdut amintirile incredibile si am devenit foarte separati unii de altii si de noi insine. Thoth a fost cel care a introdus scrisul si daca va uitati la cultura egipteana, aceasta chiar atesta “Thoth ne-a adus scrisul, precum si multe alte lucruri”.
Acum ca eram la cel de-al doilea nivel, in timp lucrurile au inceput sa se schimbe si a aparut o problema foarte serioasa, care, daca n-ar fi fost rezolvata, ar fi cauzat catastrofe majore in viitorul apropiat. In principiu, in Egipt maestrii inaltati au folosit codificarea genetica a lui Osiris de schimbare a cromozomilor, pentru a le arata altora calea catre inaltare. Ei au elaborat un sistem de 42 si 2 zei cu z mic. Acestia erau numiti Neteri. Cei mai multi dintre noi il vom recunoaste pe acesta – numele lui era Anubis. Erau 42 si 2 Neteri (42 de gen feminin si 46 de gen masculin) care erau reprezentativi pentru cromozomii umani. Fiecare dintre acesti aratau o cale specifica de viata sau de experienta umana, iar oamenii le urmau invatatura pentru a afla mai multe despre viata si despre propria realitate.
Problema a aparut atunci cand atat Egiptul de sus cat si Egiptul de jos au devenit mai separate de ele insele si semnificatia acestor Neteri a fost pierduta. In timp desenele despre acesti Neteri s-au schimbat si s-a schimbat si intelegerea lor. Oamenii nu mai aveau nici o idee ce reprezentau ei. Apoi lucrurile s-au inrautatit atunci cand regale egiptean Menes a unit Egiptul de sus cu Egiptul de jos intr-o singura tara. Menes a unit de asemenea si sistemele de credinte, asa ca acum erau 88 de zei pe care oamenii se bateau pentru a decide cine era cu adevat zeu/dumnezeu. Aceasta era o problema, pentru ca acum oamenii nu stiau ce sa creada, total pierduti, separati de intelegerea propriei lor divinitati si a lui Dumnezeu. Lucrurile s-au separat si mai mult, oamenii se luptau pe care zei erau cu adevarat zei. Astazi ne uitam inapoi si spunem “wow, haha, ei credeau ca erau atat de multi zei!” cand de fapt, nu asta se intampla cu adevarat. Nici macar cu ajutorul Fratiei lui Tat, tot n-am inteles corect lucrurile.
A existat o perioada scurta din istoria Egiptului pe care majoritatea istoricilor n-o prea inteleg. Asa cum scrie in textile si hieroglifele antice, pentru o periaoda de 17 ani si jumatate, a aparut un nou si ciudat conducator, care a schimbat complet modul in care era guvernat Egiptul si numele lui era Akhenaton. Amenhotep al doilea era rege si fiul sau ii urma la tron. Un fel de zeu i-a aparut lui Amenhotep si i-a spus sa coboare de pe tron pentru ca altcineva urma asa-i ia locul. Inainte de el fusesera numai regi, insa Akhenaton a fost primul faraon – cuvant ce insemna “ceea ce vei deveni”. El avea de asemena, credeti sau nu, intre 15 si 16 picioare (4,7 m) inaltime, cel putin asa a fost reprezentat, si avea un craniu alungit. Amandoua aceste aspecte sunt legate de constiinta Christica. Akhenaton a abolit toate intelegerile anterioare despre zei si a incercat sa impuna o intelegere a “unui singur zeu” pentru toata lumea. Dupa 17 ani, majoritatea egiptenilor s-a rasculat si Akhenaton a fost ucis, urmand ca in curand sa fie inlocuit de altcineva si lucrurile sa se reintoarca la vechiul sistem. Ce s-a intamplat de fapt?
Pentru a corecta problema, Thoth a cerut ajutorul lui Ay si Tiya, care erau primii nemuritori din Lemuria si i-a determinat sa se imperecheze la nivel interdimensional si sa conceapa o fiinta de constiinta Christica. Thoth s-a dus la Amenhotep 2 si i-a spus ca vrea sa instaleze o filiatie/descendenta/linie din afara pe tronul Egiptului. Probabil ca a levitat sau ceva asemanator ca sa demonstreze ca este cu adevarat Thoth, pentru ca Amenhotep a fost de acord. Thoth a spus ca a lucrat cu regii anteriori ai Egiptului pentru a-l ajuta sa reuseasca acest lucru, iar egiptologii au descoperit ca Akhenaton a aparut total din senin. A durat ceva timp, a fost o perioada de tranzitie in care a fost implicat Amenhotep al 3-lea, insa in curand Akhenaton era pe tron.
Akhenaton si-a folosit timpul pentru a aduce Egiptul la o religie simpla, in care exista un singur zeu, o singura realitate. A folosit imageria unui disc solar pentru a reprezenta acest lucru. Preotilor din Egipt nu le-a placut acest lucru, pentru ca credintele religioase erau apanajul preotilor. Apoi vine el si zice “nu aveti nevoie de preoti, Dumnezeu este in voi si il puteti accesa pe Dumnezeu dinauntrul vostru”. Nu le-a placut asta. De asemenea a retras soldatii si le-a zis sa nu atace decat daca sunt atacati. Nici soldatii nu l-au placut. In plus, oamenii in general nu l-au placut pentru ca lor le placea sa-si venereze multitudinea de zei! In cele din urma, s-au debarasat de el.
Dupa toate acestea, ce a facut Akhenaton ca sa salveze, in mod evident, omenirea? A pus bazele unei Scoli a Misterelor, cu intentia de a arata unui mic grup de oameni, o cale de a se inalta la starea de nemurire. De obicei dura sute de ani pentru atingerea nivelului de nemurire, iar Akhenaton a avut la dispozitie 17 ani pentru a produce rezultate. A fost un termen foarte strans…dar a reusit! El chiar a aratat unui numar de 300 de persoane calea catre nemurire, in acest timp scurt, asa ca dupa ce populatia s-a debarasat de Akhenaton, acesti 300 de nemuritori au plecat din Egipt.
Thoth a scris in tablitele de smarald ca, dupa ce perioada Egiptului Antic a luat sfarsit, a adus la Marea Piramida un om pe nume Pitagora si l-a invatat geometria Universului. Acel om a mers mai departe si a pus bazele Greciei, care la inceput a fost construita prin intermediul scolilor unde erau predate geometria si solidele platonice si toate acele lucruri! Acesta este motivul pentru care in Grecia, totul, de la statui la cladiri, era masurat cu o extraordinara precizie. Thoth a trait o viata si aici, unde a fost cunoscut sub numele de Hermes Trismegistus.
Nemuritorii lui Akhenaton au devenit un grup numit Fratia Eseniana. Acestia au migrat intai intr-un loc numit Masada, in Israel. Chiar si astazi Masada este cunoscuta drept capitala Fratiei Eseniene.
Acum, fiti atenti! In aceasta fratie erau doi oameni anume, un barbat si o femeie, de care s-ar putea sa fi auzit…Maria si Iosif? Vedeti voi, facea parte din planul Maestrilor Inaltati ca ei sa aduca pe lume o fiinta care sa arate calea catre Constiinta Christica. El urma sa vina pe Pamant ca o fiinta de al doilea nivel, o persoana absolut obisnuita, si sa ajunga la Constiinta Christica pe parcursul vietii sale. Apoi, procesul inaltarii, experienta de tranzitie de la al doilea la al treilea nivel, urma sa mearga in reteaua constiintei care se afla inca in proces de formare. El a fost capabil sa faca tranzitia deoarece, el era la origine din aceste dimensiuni inalte.
Acel barbat este cunoscut astazi sub numele de Iisus, desi numele sau la vremea respectiva era Yashua Ben Hur. Daca Yashua nu ar fi aparut, nu am fi avut experienta inaltarii disponibila pentru noi astazi. Nici unul dintre noi nu ar fi constient nici macar de faptul ca aceste niveluri inalte de intelegere exista si ne-am distruge pe noi insine.
Dupa spusele lui Thoth, Iosif si Maria s-au imperecheat la nivel interdimensional. Maria ar fi putut sa fie virgina la nivel fizic, dar ea s-a imperecheat cu Iosif intr-un mod care sa permita unui suflet dintr-o realitate mai inalta, sa vina pe Pamant si sa aiba o experienta umana. De obicei, acest lucru este imposibil de facut altfel. Yashua a venit aici exact ca si noi, o fiinta umana totala, dar a trecut prin aceste 3 stadii importante – moartea finala, invierea si inaltarea si ne-a oferit aceste experiente pentru ca si noi sa putem avea parte de ele de-a lungul drumului.
Acum, asa cum bine stiti, povestea lui Yashua are o parte lipsa. A fost copil, a disparut pentru ceva vreme si apoi a aparut iar la varsta de 30 de ani. Intr-o carte intitulata Cei 18 ani absenti ai lui Iisus Christos, teoriile principale spun ca el a fost de fapt in Est, fie in Muntii Himalaia, fie in Muntii Tibetului, unde a devenit un Guru iluminat si si-a adus cu el invataturile pentru a le oferi lumii. Daca va amintiti din partea 1-a, energia Kundalini a planetei se afla in Tibet la acea vreme, cei ce traiau acolo erau fiinte foarte spirituale si au ramas asa pana-n ziua de astazi.
Pe acest subiect al lui Christos, mai este ceva despre care as vrea sa vorbesc. Rugaciunea Tatal Nostru. Astazi stim ca aceasta a fost singura rugaciune pe care a predat-o Yashua, dar stiati ca ea este de fapt o meditatie-rugaciune geometrica?
Un barbat pe nume Bodie McCoy a petrecut peste 20 de ani lucrand cu aceasta rugaciune si analizand-o cu geometria sacra si a descoperit niste sincronicitati incredibile. In cartea sa, Traieste Promisiunea, el explica cum rugaciunea originala, nu versiunea extinsa pe care o cunaosteti voi, are 7 segmente sau ganduri, care se aliniaza perfect cu cele 7 chakre, precum si cu cele 7 ramuri originale ale Yoga. Bodie ne invata cum sa facem aceasta meditatie-rugaciune, precum si meditatiile pe care el si sotia sa le-au elaborat bazandu-se pe rugaciunea Tatal Nostru, numite Dansurile Inimii. Este cu adevarat incredibil sa vezi cum totul se potriveste cu geometria pura a Universului. Daca doriti sa aflati mai multe amanunte, verificati site-ul livethepromise.net.
Daca studiati religia crestina si religia Egiptului, veti vedea ca de fapt sunt similare in aproape orice aspect cu exceptia modului in care-l intelegeau egiptenii pe Dumnezeu. Majoritatea dovezilor arata ca religia crestina a aparut din religia egipteana si apoi, mai tarziu, s-a intors si i-a discreditat pe egipteni. In jurul anului 300 AD, a avut loc un consiliu denumit Consiliul de la Niceea, care a reprezentat unirea dintre autoritatile romane politice si religioase. In principal, conducatorii religiosi si conducatorii politici si-au dat seama ca se puteau uni si puteau astfel sa exercite mai multa influenta asupra oamenilor si sa controleze societatea prin unitatea lor. Cam in jurul acestei date incepem sa vedem manifestarea Noului Testament, care a fost pus laolata din scripturi si povesti, unele mai noi si unele mult mai vechi, care au fost reunite si suprapuse sub forma vietii lui Yashua Ben Hur, pe care-l cunoastem azi drept Iisus din Nazaret.
Termenul de Christos vine de fapt dintr-un timp cu mult inainte de Biblie. Vine de la cuvantul KRYSTHL-A, care deriva de la cele 7 sunete de baza originale ale creatiei. Atunci cand a avut loc creatia Universului, tonurile originale au fost KA RA YA SA TA HA LA. KRYSTHL-A a fost de fapt spart in doua cuvinte, pe Pamant, Krist, care curand a devenit Christos si HL-A, care a devenit Allah, care au fost sparte si schimbate prin intermediul traditiei orale.
Simbolul pentru Atlantis erau 3 inele unul in interiorul celuilalt. Cei din interior erau Naacalii, cei din mijloc erau Maya, si cei din exterior erau Atlanteenii. Sarcina Mayasilor era sa comunice mesajele din interior catre oamenii obisnuiti ai Atlantisului, cei din exterior. Cand Atlantisul s-a scufundat, Maya si-au luat cunoasterea – un craniu de cristal cu amintirile despre Atlantis si calendar – si au plecat spre locul care se numeste azi Peninsula Yucatan, locul de nastere al Civilizatiei Mayase. Calendarul lor este cel mai avansat si detaliat de pe intreaga planeta si isi are radacinile in Atlantis.
In ultimele cateva sute de ani, un grup de oameni au monopolizat treptat intreaga lume, aducand-o la ceea ce ea este acum. Astazi exista 13 familii, care sunt printre cele mai bogate familii din lume. Isi au mainile bagate in aproape fiecare organizatie si guvern si controleaza peste 80% din bani. Ei controleaza lumea moderna chiar de la varf.
Astazi ii numim Illuminati, cu exceptia faptului ca ei nu sunt chiar acest lucru. Cuvantul Illuminati inseamna “Cei iluminati” si au fost infiintati cu mult timp in urma ca o societata secreta care se concentra pe extinderea cunoasterii prin intermediul invataturilor stiintifice si spirituale. La inceput, societatile secrete nu erau rele, ci mai degraba erau formate din cei care aveau o anume intelegere a lucrurilor, care intelegeau informatiile pe care persoana obisnuita de la acea vreme nu vroia sa le accepte si le demoniza. Aceste societati trebuia sa fie tinute secrete datorita controlului pe care biserica il avea si datorita faptului ca aceasta era impotriva lucrurilor de care societatile erau interesate.
Francmasoneria era o organizatie de acest fel. Daca faceti cercetari asupra acestor perioade de timp, ceea ce probabil s-a intamplat a fost ca biserica, care detinea cea mai mare parte a controlului la acea vreme, s-a infiltrat in aceste organizatii, ca sa se asigure ca nu-si faceau planuri de dezvaluire de informatii despre biserica si de distrugere a vechii ordini mondiale pe care aceasta o crease. Acest lucru a condus biserica sa demaste unele dintre aceste societati ca fiind idolatrizante ale diavolului si blasfematoare, iar frica de aceste grupuri a crescut.
In timp, multe societati secrete s-au ramificat in cele care erau corupte sau infiltrate anterior de catre biserica si au castigat mai mult control prin intermediul bisericii si marilor organizatii care se formau la acea vreme.
Astazi exista 13 familii pe tot globul care detin lumea, cu peste 95% din bani, cu o pofta pentru acumulare, putere si control. Din ce in ce mai multe informatii au devenit disponibile astazi despre faptul ca multe dintre aceste familii au un ADN diferit fata de restul populatiei. Se speculeaza ca acestia au in comun un ADN care a fost transmis de la rasa martiana, sau de la rasele altor specii. Acestia nu au niciun fel de iubire sau de emotie si sunt complet manati de dorinta de putere.
Acest lucru ne aduce la sfarsitul povestii despre Istoria Omenirii, dar binenteles ca nu este de fapt Sfarsitul. In primul rand, am ramas la suprafata problemei in ceea ce priveste multe dintre aceste subiecte – societatile secrete de exemplu, ar fi nevoie de alte cateva lectii pentru a intra cu adevarat in esenta. In plus, istoria omenirii nu se termina pentru ca noi inca o traim si ceea ce se va intampla in continuare, depinde voi in ultima instanta!
Aceasta poveste, desi pare de necrezut si cateodata chiar scandaloasa, totusi explica o multime de lucruri. Ia ganditi-va, am discutat despre Triunghiiul Bermudelor, fata de pe Marte, Iisus, despre ce faceau egiptenii, dspre nasterea Greciei, aproape despre toate religiile moderne, motivul pentru care am aparut din neant acum 6.500 de ani, despre evolutia in salturi a acestor culturi si despre povestea Atlantisului, care pana acum ne-a scapat printre degete de cele mai multe ori. De asemenea, povestea noastra aduce explicatii despre marile piramide si legatura lor cu locurile sacre de pe planeta, despre tablitele sumeriene, tablitele de smarald, despre Lucifer si cat priveste Evreii, daca le cititi Talmudul, chiar pare sa sugereze ca ei nu sunt de pe-aici.
N-am sa va spun sa credeti aceasta poveste, dar e clar ca aduce o anumita perspectiva asupra multor aspecte ale lumii, pentru care in general nu avem raspunsuri concludente.
Totusi, priviti povestea cu o anumita rezerva, la urma urmelor, este doar o teorie.