Tainele subconstientului (2)

Tainele subconstientului

continuare – partea a 2-a

Aspecte preliminare

Pe parcursul acestei lucrări, voi încerca să menţin un echilibru între latura cognitivă şi cea intuitivă. Echilibrul dintre aceste două laturi reprezintă cheia evoluţiei spirituale, pentru că el antrenează toate structurile cu ajutorul cărora suntem creaţi, fizice şi nonfizice, dar şi fiindcă această comuniune dă sens acţiunii, naşte dorinţa sufletului de a se elibera, face posibilă înţelegerea fenomenelor din care este structurată viaţa. Dogma „crede şi nu cerceta” este total abandonată. Avem nevoie de cunoaştere, de luciditate şi discernământ, de repere şi de înţelegerea fiecărui aspect care compune existenţa în acest sistem de viaţă.

Ceea ce presupune că voi îmbina ştiinţa cu esoterismul, că voi aduce în atenţie teme importante din conştientologie (ştiinţa care se ocupă de studiul conştiinţei), dar, în acelaşi timp, îmi propun să vă atrag către călătoriile interioare, către meditaţie şi introspecţie, către experienţa spirituală directă. Sigur că o să vă propun anumite trasee şi teme de experimentat, dar vă îndemn pe fiecare dintre voi să vă lăsaţi purtaţi de propria ghidare interioară şi să aplicaţi în experiment acea metodă care vă este cunoscută (pe care o practicaţi). Luaţi din această lucrare doar ceea ce vă este de folos şi lăsaţi să treacă pe lângă voi ceea ce nu are sens pentru voi. Sper ca dorinţa sufletului de a trăi experienţe spirituale tot mai profunde să declanşeze în voi o avalanşă de revelaţii motivaţionale care să vă stârnească curiozitatea de a merge mai departe.

***

Ştiţi deja că motivul demersului nostru este intrarea în subconştient pentru a valida şi recunoaşte toate acele părţi din noi pe care le-am ascuns acolo, pe care le-am reprimat şi am pretins că ele nu există. Am spus demersul nostru, pentru că mă includ şi eu, alături de voi, în acest program. Mă aflu şi eu pe drumul regăsirii de sine, chiar dacă îmi permit să scriu aceste rânduri şi să-mi împărtăşesc cunoaşterea şi experienţa.

Atunci când intri în aspectele de umbră ale fiinţei, e greu să anticipezi ce urmează să se întâmple. Scopul acestei călătorii interioare este eliberarea sufletului din temniţele invizibile pe care nevoia de supravieţuire le-a creat. Această eliberare se poate petrece foarte rapid sau, dimpotrivă, poate cere timp şi o preocupare susţinută – pentru că atunci când ieşim din zona de confort, poate interveni ceva care să ne blocheze “vindecarea”. În orice moment decidem, conştient sau nu, procesul se poate opri… sau, dimpotrivă, dacă suntem motivaţi, se poate accelera. Telecomanda este la noi. Uneori, oamenii au câte ceva care le dă de furcă şi le declanşează reacţii emoţionale imprevizibile, uneori dificil de gestionat. Staţi liniştiţi, totul va trece! Energiile se mişcă.

Atunci când ne angajăm într-o astfel de muncă şi pornim în explorarea propriului subconştient, este bine să ne susţinem călătoria printr-o pregătire anterioară; de exemplu, să fi lucrat la nivel energetic înainte, să ne asigurăm că ştim ce facem, să avem o oarecare documentare, o hartă a călătoriei. Nu putem intra oriunde, oricum şi în orice condiţii. Este exact ca în viaţa cotidiană: fără niciun fel de antrenament, nici nu ne gândim că ar fi posibil să intrăm pe teren într-o competiţie sportivă. Am spus şi voi mai spune că fiecare alege cât de profund merge în această vindecare. Acum, când am adus în discuţie faptul că este firesc ca mai întâi să ne pregătim, să înţelegem poate mai bine cum stau lucrurile. Este ca la maraton: fiecare ajunge într-un punct potrivit antrenamentului prin care a trecut şi a experienţei pe care o are. Totul depinde doar de noi. Dar nu avem de ce să ne îngrijorăm, pentru că putem relua programul de mai multe ori, până când totul se aşează, până când râul vieţii revine în matca lui originară. A doua oară vom fi alţii, a treia oară alţii… şi tot aşa, putem merge cât de profund credem că este spre binele nostru cel mai înalt.

Deşi ştiu că pentru mulţi dintre voi ceea ce voi spune este foarte clar, cred, totuşi, că este bine să amintesc că nimeni nu poate forţa intrarea în “subteran” dincolo de voinţa exploratorului (chiar şi neexprimată explicit sau conştient), nici măcar dacă apelăm la fiinţe de lumină (ghizi, îngeri, helperi…) sau la orice alte energii arhetipale (zei şi zeiţele primordiale, maeştri înălţaţi, energii stelare…) pentru a fi ajutaţi. Aceste fiinţe pe care le invocăm (de obicei, facem asta la începutul oricărei meditaţii/ călătorii în lumile interioare) ne oferă suport şi energii potrivite, dar nimeni nu ne poate forţa să intrăm în ceva care dorim să rămână închis, indiferent de motiv. Întotdeauna noi deţinem controlul. Sper că ne este foarte clar că nicio fiinţă de lumină, nicio energie la care apelăm nu ne va forţa la nimic (în lumea spirituală nu există manipulare) şi că nu va face treaba în locul nostru, indiferent cât de mult le-am ruga. Ele ne asistă şi ne ghidează, dar călătoria ne aparţine.

Un alt aspect ce este necesar să fie semnalat încă de la început este legat de faptul că în această muncă trebuie să fim conştienţi că ceea ce facem de fapt este să deschidem nişte uşi interioare şi să mişcăm nişte energii stocate (împietrite, îngheţate), a căror acţiune se va desăvârşi în timp – poate fi vorba de câteva ore sau de câteva zile; depinde de cât de profund ne dorim să explorăm. Este nevoie întotdeauna să luăm în calcul o perioadă de gestaţie (pentru vindecare/eliberare) şi să lăsăm maturizarea (vindecarea) să vină în ritmul ei. Nu putem grăbi un proces dincolo de anumite limite.

Atunci când lucrăm cu umbra, când intrăm în zona întunecată a fiinţei noastre, avem nevoie de un timp de integrare, de regenerare şi reaşezare. Este un timp pe care îl vom petrece în liniştea noastră interioară, astfel încât să le permitem reţelelor neuronale, care se vor modifica, să integreze noua stare vibraţională, să ne pună în acord pe noi cei de dinainte cu noi cei de după sesiunile de vindecare. Asta înseamnă să fim atenţi la ceea ce decidem, să ne dăm timp de relaxare…, să nu luăm o vreme decizii importante şi mai ales, să evităm să facem din nou pe roboţii vieţii cotidiene. Cu cât ne onorăm mai mult munca, cu atât va fi ea mai eficientă. Avem nevoie de răbdare şi înţelepciune atunci când luăm decizii care implică scena pe care ne jucăm rolul vieţii. E bine să lăsăm lucrurile să se aşeze într-un ritm firesc. Deciziile importante care schimbă fundamental viaţa nu se iau sub vreun impuls nici măcar atunci când sunt generate de o vindecare profundă. Cu alte cuvinte, este spre binele nostru să nu generăm “fără preaviz” concedieri ale unor persoane sau situaţii din viaţa noastră, să nu ne bruscăm sau agresăm viaţa prin hotărâri severe şi iremediabile.

Voi folosi deseori cuvântul vindecare, dar el va sta mereu sub auspiciile noii paradigme, conform căreia suntem deja vindecaţi şi nu mai trebuie să facem nimic pentru a obţine ceva, inclusiv vindecarea sau evoluţia spirituală. Pare un nonsens, dar asta este: trăim pe o planetă a paradoxurilor şi trebuie să înţelegem asta. Suntem vindecaţi, deşi avem mare nevoie de vindecare; nu trebuie să mai facem nimic pentru a obţine ceva, pentru că totul deja există, chiar dacă nu vedem asta… şi totuşi, fără acţiune nu se poate însufleţi nici un act al creaţiei. Totul este şi nu este în acelaşi timp. Totul este invers decât am crezut până acum. Totul conţine şi nimicul, iar nimicul conţine totul.

 Despre tunelele de realitate.

Fiecare dintre noi are propriul său tunel al realităţii, deşi, din punct de vedere newtonian, ne aflăm cu toţii în acelaşi timp şi spaţiu fizic. Fiecare dintre noi percepe acelaşi tablou al vieţii contextuale cu ochi diferiţi; îl interpretăm şi îl simţim într-o manieră proprie chiar şi atunci când privim împreună exact acelaşi eveniment, citim sau discutăm despre acelaşi lucru sau admirăm, de exemplu, acelaşi peisaj. Fără nici o îndoială, trupurile noastre se află în acelaşi spaţiu-timp, dar, în interiorul nostru, trăim ceva cu totul diferit.Nu există doi oameni care să trăiască simultan acelaşi lucru şi să aibă aceeaşi percepţie asupra evenimentului sau situaţiei la care se raportează. Poate suntem extenuaţi sau, dimpotrivă, plini de energie, iritaţi sau pierduţi între propoziţia de dinainte şi cea prezentă…. cine ştie? Totul este în funcţie de ceea ce se petrece în interiorul nostru la un anumit moment, dar nu doar starea fizică sau intelectuală, psihică sau conjuncturală face diferenţa. Ceea ce contează este esenţa lumii interioare, povestea noastră ce este scrisă din experienţele trăite pe întregul parcurs pe care l-am urmat de-a lungul istoriei noastre personale.

Faptul că, în mod evident, trăim în tunele de realitate diferite înseamnă, în realitate, că suntem şi ne manifestăm concomitent în două lumi (dimensiuni) paralele, care sunt organizate şi se supun unor legi proprii, specifice fiecăreia: lumea interioară şi lumea exterioară. Este important să recunoaştem acest lucru pentru a putea crea punţi de legătură între ele, să facem în aşa fel încât să reuşim să le deschidem una spre cealaltă. Între aceste două lumi există conexiuni şi relaţii multiple şi complexe. Este timpul să descoperim aceste reţele invizibile şi să le folosim conştient pentru a construi o Lume Nouă, cea în care cele două realităţi se unesc, cooperează şi conlucrează împreună.

Trăim vremurile în care segregarea acestor lumi este tot mai evidentă. Acest ciclu – în care cele două lumi sunt separate – se va închide curând. Avem o singură şansă: aceea de a crea cele mai bune condiţii care să-i permită energiei inimii (generată din lumile interioare) să curgă fluent spre lumea exterioară şi să o modeleze. Lumea exterioară nu este decât o reflectare a celei interioare. Dacă în exterior vedem conflicte şi neconcordanţe, dacă cele cinci simţuri percep nodurile de haos şi observă oamenii angajaţi în conflict, în dezacord cu ei însăşi şi cu mediul în care trăiesc, în competiţie unii cu alţii, înseamnă că sursa interioară a acestor aspecte din noi este încă activă, iar Universul ne arată ce mai avem de vindecat. Gregg Braden ne spune că orice observăm în exterior ori este ceea ce judecăm la noi, ori ceea ce ne lipseşte.

Ca să aducem pe Pământ un alt mod de Viaţă avem o singură nevoie: de a schimba definiţiile interioare după care funcţionăm, de a observa paradigmele învechite, convingerile limitative şi sistemul de credinţe care ne menţin în conflict cu noi înşine şi cu tot ceea ce ne înconjoară – inclusiv cu cei cu care relaţionăm în mod direct.

Preocuparea noastră, definită ca atare sau doar formulată implicit, este de a descoperi:

– cine suntem;

– de unde venim şi

– încotro ne îndreptăm;

– care este esenţa şi scopul Vieţii;

– care sunt legile care guvernează Sistemul Vieţii pe Pământ;

– cum putem instaura pacea şi armonia în această dimensiune;

– cum se defineşte şi în ce constă caracterul multidimensional al fiinţei umane;

– ce înseamnă Unimea şi cum o înfăptuim;

– ce înseamnă a deveni/a fi Co-Creator;

– care este relaţia dintre viaţa spirituală şi cea materială;

– ce căi de vindecare a trecutului ne sunt disponibile şi cum construim o Nouă Lume, un Nou Pământ – şi ce înseamnă de fapt asta;

– şi multe alte astfel de categorii şi mult mai mult de atât.

Există o ştiinţă numită Conştientologie care studiază absolut toate aspectele – văzute şi nevăzute – ale Sistemului Vieţii pe Pământ, dar există şi mulţi maeştri întrupaţi care, bazându-se pe tot ceea ce ştiinţa a descoperit, ne arată drumul spre un tărâm al unificării şi al vindecării interioare. Chiar dacă munca lor îmbracă aspecte specifice, ei ne conduc spre aceeaşi direcţie: unificarea, Unimea, trezirea spirituală la dimensiunea şi vibraţia unei conştiinţe a Esenţei noastre divine – adică ne reamintesc cum să trăim în inimă, în energia iubirii, cum să unim creierul şi mintea umană cu inima, cu simţirea şi trăirea autentică. Mă gândesc acum la Drunvalo Melchizedek, Tom Kenyon, Gregg Braden, Chopra, Lauren Gorgo, Barbara Hand Clow, Jasmuheen, Caroline Myss şi la mulţi, mulţi alţii.

A uni creierul cu inima este tot ce avem de făcut acum.

De-a lungul istoriei noastre existenţiale, am dobândit o multitudine de credinţe şi paradigme de gândire care ne-au condus pe nesimţite spre temniţe tot mai bine păzite şi aşa am devenit captivi în propria noastră existenţă, deşi ne credem liberi. Pe măsură ce contextul discuţiei noastre va crea un cadru potrivit, vom putea descoperi împreună aceste ziduri, obstacolele ce stau în calea curgerii fireşti a forţei vieţii. Enumerarea, chiar şi cu titlu de exemplu, a acestor paradigme de gândire şi definiţii limitative nu ar conduce la o schimbare autentică, pentru că nu ar reprezenta propria voastră dezvăluire/descoperire. Ceea ce-mi propun este să vă stârnesc curiozitatea de a descoperi singuri ceea ce vă limitează. Eu voi pune în discuţie doar nişte teme, idei şi principii generale pe care să le luaţi cu voi în meditaţie, în călătoriile din lumile interioare, pentru a vă crea singuri instrumente şi căi de înţelegere a unor aspecte pe care să le doriţi alchimizate, transformate, modernizate…. etc. Asta reprezintă în concepţia mea adevărata vindecare.

va continua

Sper sa ramaneti alaturi de mine si ne continuam impreuna calatoria.