Tainele subconştientului (4)

Despre simboluri şi arhetipuri.

– continuare

Noi gândim în imagini. Îmi place să cred că noi, pământenii, deţinem cea mai mare bază de date în imagini din Univers. Amintirile noastre sunt imagini care exprimă experienţele prin care am trecut. Când povestea/amintirea/ experienţa se condensează într-o imagine, ea dă naştere unui simbol. Simbolul este precum un rote*, ca o carte – mai sintetică sau mai amplă – ce cuprinde informaţii multiple, care sunt prelucrate de către mintea noastră astfel încât să capete un anumit înţeles – clar, concret, bine definit.

(*ROTE – Un termen creat de Robert Monroe, care înseamnă „Ghem de gânduri/idei”. În engleză, se foloseşte acronimul „rote”, de la R.O.T.E. – Related Organized Thought Energy, care semnifică energia mentală complexă, asemănătoare şi organizată ce se transferă instantaneu de la un suflet la altul, de la o minte la alta, pe cale telepatică. Este precum o carte energetică sau o înregistrare mentală – energetică –  întregită de tipare emoţionale şi senzoriale.

SIMBÓLUL este un semn, obiect, imagine ş.a.m.d. care reprezintă indirect (în mod convențional sau în virtutea unei corespondențe analogice) un obiect, o ființă, o noțiune, o idee, o însușire, un sentiment etc. Este un procedeu expresiv prin care se sugerează o idee sau o stare sufletească și care înlocuiește o serie de reprezentări.)

În munca de vindecare se folosesc simbolurile pentru că doar înţelesul şi semnificaţia lor pot declanşa un dialog interior de validare sau schimbare a definiţiilor sau semnificaţiilor pe care acestea le conţin.

De exemplu, pentru vindecarea umbrei, vă propun să organizăm un mic altar imaginar, pe care să aşezăm o piatră sacră – care să reprezinte acea parte din noi pe care am ascuns-o în subconştient şi care nu vrea să se mişte, o pană – care, la nivel simbolic, să îi oferepietrei aripi ca să zboare în dimensiuni mai înalte (fără nicio legătură cu vreo zeitate, dogmă sau tradiţie spirituală) şi o lumânare – care reprezintă lumina conştiinţei şi aduce un omagiu capacităţii noastre de autoconştientizare. Cu ajutorul metaforei şi a simbolurilor a căror semnificaţie este explicată şi acceptată de participanţi, dăm un anumit înţeles unor obiecte, care căpătă în acest mod valoare de simbol. Astfel, aceste obiecte-simbol ne stau alături în munca pe care urmează să o desfăşurăm şi ne ajută, pe parcursul ei, să fim eficienţi şi să ne atingem scopul. Cu alte cuvinte, acest exemplu de simbolistică aplicativă, poate fi folosit atât pentru a lămuri domeniul, dar şi pentru a începe să introducem un set de instrumente simbol cu care vom lucra concret în ceea ce urmează să vă propun în capitolul următor.

Dar simbolurile în sine – oricare ar fi ele – nu sunt suficiente, pentru că semnificaţia lor trebuie pusă în mişcare de o energie, de o intenţie clară, care să acţioneze în deplină armonie cu nivelul de vibraţie şi cunoaştere lăuntrică la care am ajuns. Nu putem funcţiona decât după reţetele noastre, potrivit cu ceea ce acceptăm ca fiind în deplin acord cu valorile la care ne raportăm. Dacă simbolurile (metaforele sau arhetipurile) intră în conflict cu definiţiile/credinţele noastre, ele nu au cum producă nici cea mai mică reaşezare, restructurare – nicidecum o vindecare sau vreo transformare/ schimbare semnificativă. Denaturarea involuntară a sensului pe care îl dăm simbolului ales este generator de conflict atunci când nu se pun de acord semnificaţia simbolurilor cu care lucrăm cu propriul dicţionar interior. Ca să evităm o asemenea situaţie este bine să definim înainte termenii cu care lucrăm şi să explicăm pe îndelete ce înţelegem prin fiecare în parte.

Motivul pentru care nu atingem întotdeauna rezultatele scontate este pentru că nu avem mereu convingerea interioară şi fermă că ceea ce urmează să facem are sens. Dubiul, nesiguranţa, neîncrederea în noi înşine sau în proces blochează curgerea energiilor către direcţia presupus a fi cea corectă sau benefică. Cu alte cuvinte, rămânem în iluzie dacă nu formulăm un mesaj clar, pe care să-l trimitem către neurofiziologia noastră, către biosistemul care are sarcina naturală de a-l prelucra şi implementa.

Pentru a evita conflictul interior, va trebui să creăm un cadru potrivit pentru ca acele părţi din noi pe care le-am ascuns în subconştient să se poată manifesta în mod liber, să le oferim posibilitatea să producă schimbarea pe măsură ce sunt pregătite să facă acest lucru. Asta înseamnă că determinarea noastră interioară cu care pornim în această muncă, mesajul adresat lumilor interioare este acela de a le crea un spaţiu în care toate aceste aspecte închise în subconştient să decidă singure dacă vor sau nu să se mişte (oricât de puţin), să reintre în fluxul firesc al vieţii. Totul trebuie să ne fie foarte clar: nu ne propunem să ne luptăm cu aceste aspecte ce reprezintă materialul umbrei, să le vânăm şi să le eliminăm. Nu putem fi agresivi cu noi înşine şi cu experienţele noastre prost etichetate. Transformarea, alchimizarea, vindecarea sau transcederea reprezintă un proces, nu un eveniment spontan. Vom reuşi în demersul nostru doar dacă suntem oneşti la nivel energetic şi vom aborda cu sinceritate istoria noastră, numai dacă înţelegem în ce măsură avem aptitudinea şi capacitatea de a produce schimbare, doar dacă acţionăm conştient, cu răbdare, înţelepciune şi compasiune faţă de noi înşine.

Noi suntem cei care am etichetat experienţele din viaţa noastră şi am hotărât închiderea lor în cutia uitării şi tot noi dăm pe mai departe înţelesuri restrictive unor evenimente cu care ne întâlnim. Istoria nu o putem schimba, dar percepţiile şi impresiile legate de evenimentele din care este alcătuită pot fi reformulate.

Hai să vedem, de exemplu, ce idei adăpostim în subconştient referitor la întuneric şi lumină. În anumite tradiţii spirituale (doar în unele), totul este legat de lumină, iar întunericul este negat, deci reprezintă ceva rău. S-a ajuns ca în conştiinţa colectivă întunericul să reprezinte moartea, maleficul, distrugerea, suferinţa. Cum ar fi însă dacă am schimba perspectiva şi am înţelege că întunericul reprezintă pântecul creaţiei, din care s-a născut totul? Ce s-ar întâmpla în interiorul nostru dacă am şti şi am decreta că întunericul este locul de unde izvorăşte Lumina? Această nouă abordare este sau nu de natură a schimba ceva?

Este evident că dacă nu schimbăm paradigmele şi credinţele limitative, dacă nu facem nimic cu definiţiile interioare care operează în biosistemul nostru, cum am putea pătrunde în subconştient, cu ce instrumente, cum am putea să eliberăm ceea ce se ascunde acolo? Dăm naştere unei vânători prin care ne judecăm şi ne blamăm pentru traumele prin care am trecut, dar acele experienţe, împreună cu toate subpersonalităţile pe care le-au creat, vor rămâne tot în subteran, pentru că nu are cine să le susţină schimbarea şi apoi, eliberarea. Este clar că, pentru a obţine asemenea rezultate, trebuie să generăm o energie care să aducă un suflu nou, o anumită mişcare interioară potrivită cu ceea ce ne dorim să împlinim. Este o muncă delicată, chiar elegantă, aş spune, în care trebuie să antrenăm tot ceea ce este mai frumos şi mai pur în noi.

Simbolurile ne vor ajuta să creăm acea eleganţă de care avem nevoie, vor pune întregul mecanism într-un dialog productiv, blând dar ferm, vor facilita dialogul cu tot ceea ce se află în subteranele conştiinţei, cu acele părţi din noi care sunt oprimate şi îşi doresc libertatea, înălţarea, evoluţia.

Trăim pe planeta paradoxurilor. Daca înţelegem asta, drumul nostru spre cele mai înalte nivele de conştiinţă devine lin, clar şi uşor de urmat. Doar că, fără să ne dăm seama, în loc să fim prezenţi în viaţa noastră, în loc să trecem totul prin filtrul conştiinţei noastre, înghiţim pe nemestecate tot ce spun alţii şi ne creăm, din ignoranţă, blocaje din ce în ce mai severe – cu alte cuvinte, facem indigestie spirituală, boală care a devenit cronică şi, de multe ori, netratabilă.

Pe măsură ce ne eliberăm din strânsoarea propriilor noastre credinţe limitative, ne creăm noi simboluri – mai înalte, şi tot mai înalte, care ne duc dincolo de dincolo, de dincolo… etc. Este uşor şi simplu. Simbolurile au mişcarea lor evolutivă proprie. Pe măsură ce ne pică o fisă, atunci când înţelegem lucrurile la un nivel mai profund de fiinţare şi devenim capabili să pătrundem dincolo de suprafaţa lucioasă şi sclipitoare care ne fură judecata, simbolul îşi schimbă sensul şi acţionează diferit.

Să luăm un exemplu. Până de curând, am considerat că dovada supremă a iubirii este sacrificiul. Simbolul sacrificiului îl reprezintă, să presupunem, coroana de spini, spinii însuşi. Acest mit a fost complet demolat. Acum ştim că sacrificiul este istovitor şi că nu are niciun suport conştienţial, este neproductiv şi ne ţine captivi într-o iluzie prin care pierdem constant din putere. Ne este clar că nu putem ajuta pe nimeni dacă nu avem cu ce, că nu putem manifesta nimic din iubire dacă iubirea nu este cultivată în grădina noastră interioară, dacă fiinţa noastră nu emană iubire. Totul s-a schimbat clar în această privinţă. Spinii nu mai sunt simbolul sacrificiului, ci cei care ne atrag atenţia că s-ar putea să ne întoarcem din drum (spre ceea ce reprezentau cândva); ei au devenit, aşadar, simbolul iubirii şi ai energiei Christice, păzitori ai căii către desăvârşire. Să ne amintim că până şi ăn avion suntem instruiţi ca în caz de depresurizare să ne punem nouă mai întâi masca de oxigen şi abia apoi copilului sau celui de lângă noi, pe care vrem să îl ajutăm.

Această muncă de schimbare subtilă a simbolurilor cu care operăm, de curgere şi transformare a paradigmelor existenţiale şi a nivelului de înţelegere a Vieţii poate deveni mai eficientă şi semnificativ îmbunătăţită dacă apelăm şi la un alt ajutor, la arhetipuri.

Încă de la începuturi, când omul a devenit conştient de sine, el a ştiut că este rodul unei creaţii Divine şi a intuit care sunt valorile/virtuţile spre care merge. Împreună cu semenii lui din comunitatea şi cultura căreia îi aparţinea, omul şi-a construit repere înalte, pe care şi-a propus să le atingă. A fost uşor şi natural să creeze fiinţe arhetipale care să întruchipeze esenţa acestor valori, a fost capabil să sintetizeze şi să dea naştere unor fiinţe- model, a căror energie să îl ajute să-şi împlinească visul, să evolueze spre acele niveluri dimensionale înalte şi pe deplin tangibile în care fiinţele arhetipale vieţuiesc. Apoi, nu a mai fost nevoie decât să le urmeze calea. Este ca şi cum noi am fi creat îngerii, nu ei pe noi, ca şi cum noi am creat fiinţele care înfăţişează aspectele lui Dumnezeu ca să nu uităm care sunt ele şi spre ce tindem. Nu zeităţile ne-au creat pe noi, ci Creatorul. Zeităţile, sfinţii, arhetipurile din toate tradiţiile şi culturile au fost născute din dorinţa firească a omului de atinge anumite virtuţi divine ce urmau să fie atinse de om prin evoluţia sa, prin creşterea sa spirituală.

Arhetipurile sunt acumulări masive de energie din conştiinţa umană cu care ne putem conecta permanent şi de la care ne propunem să atragem energii specifice şi benefice pentru misiunea şi drumul nostru. Scopul este eliberarea din lanţurile neputinţei şi ale ignoranţei – iluminarea, înălţarea/ creşterea spirituală. Fie că este vorba despre arhetipuri care ne proiectează în zona energiilor primordiale (Tara, Isis, Quan Yin) sau ne conectează cu aspectele astrelor care alcătuiesc sistemul zodiacal şi cu misiunea lor, fie ne apropie de religiile moderne (Budha, Iisus, Fecioara Maria, Maria Magdalena) sau de fiinţele ce fac parte din Ierarhiile Divine (cu îngerii), arhetipurile înmănunchează anumite virtuţi, calităţi specifice, reprezentând modele care ne călăuzesc şi au o legătură intrinsecă cu o anumită structură profundă a psihicului uman, cu un aspect înnăscut al omului din acest sistem de viaţă. Arhetipurile generează imagini simbolice şi prin ceea ce ele reprezintă generează şi guvernează organizarea experienţei umane astfel încât să ne conducă spre acolo unde esenţa noastră Divină ştie că putem ajunge.

Definiţia pe care o dăm energiilor/fiinţelor arhetipale creează programe care rulează în interiorul biosistemului nostru, la fel ca la un computer. Dacă ne conectăm cu aceste energii şi învăţăm să le folosim inteligent şi cu o cunoaştere temeinică, putem obţine rezultate uluitoare în deschiderea către iubire-infinit-etern. Dar şi în această privinţă avem de împlinit o condiţie esenţială: să nu devenim dogmatici.

Viaţa noastră de zi cu zi se desfăşoară doar potrivit definiţiilor la care aderăm, pe care le validăm. Fiecare are propriile sale definiţii pe care le acceptă în sistem. Munca noastră din aceste timpuri foloseşte simboluri şi energii arhetipale mai ales pentru a schimba definiţiile interioare care, de regulă, suntrezultatul unorcredinţe limitative. De exemplu, dacă eu cred că pot răci din cauza curentului, dacă definiţia mea interioară atribuie curentului calitatea de a fi o sursă a răcelii, atunci aşa va fi, voi răci atunci când este curent. Exemplele pot fi multiple, pentru că întreaga noastră viaţă se derulează în jurul definiţiilor interioare pe care noi le-am construit şi le lăsăm singure să circule în fiinţa noastră şi să ne dirijeze viaţa pe care o trăim. Dacă nu suntem prezenţi în viaţa noastră, ajungem roboţi ce se mişcă automat după reguli şi legi care ne ţin captivi.

Acelaşi lucru îl fac şi subpersonalităţile. Stau cuminţi în lumea lor, uiţi că ele sunt vii şi puternice, iar la un moment dat, apare un context neaşteptat şi favorabil care le creează condiţii bune de afirmare şi sar, apar în faţă, preiau controlul, trăiesc şi decid în locul nostru. Totul se petrece spontan, automat. Toate subpersonalităţile noastre au fost create din acele energii ce derivă din definiţii interioare repetate şi acceptate ca fiind adevărate – deşi, dacă le privim cu sinceritate, observăm şi ştim că sunt extrem de rigide, limitative.

Atunci când în fiinţa noastră rulează definiţii care nu susţin şi nu onorează Viaţa, libertatea şi valorile divine sau când subpersonalităţile pe care le-am creat de-a lungul existenţei preiau abuziv puterea, ne trezim că suntem pe deplin identificaţi cu rolul pe care-l jucăm, cu viaţa strict materială, şi inhibăm până la reprimare scânteia divină din noi, Divinitatea Lăuntrică. Aşa apare boala şi suferinţa – pârghii pe care de fapt noi înşine

le-am creat, pe care le-am inventat ca să ne atragă atenţia că ne-am îndepărtat de la motivul pentru care am venit la această întrupare. Am uitat până şi acest aspect al Sistemului Vieţii pe Pământ şi acum căutăm să creăm alte ceva-uri care să ascundă ceea ce nu ne place şi care să planteze în locul părţilor reprimate o iluzie care să ne facă să credem că totul este minunat în viaţa noastră, deşi vedem clar că nu este aşa. Ca să întărim şi mai tare iluzia, dăm vina pe karmă şi pe ceea ce am făcut prin vieţile trecute. Am ajuns, deci, în plină criză existenţială!

Şi acum… ce este de făcut ca să ieşim din acest labirint în care ne-am înfundat? Avem soluţii??? Categoric DAAAA – pentru că Viaţa nu ne abandonează niciodată, doar noi o abandonăm pe ea!

Cea mai simplă şi eficientă “metodă” vine din conştientologie – o vastă ştiinţă care se ocupă de studiul conştiinţei – ce poartă numele de auto-chestionare. Este o tehnică simplă, prin care ne punem întrebări şi obţinem răspunsuri care ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine. Pe măsură ce avansăm în procesul de autocunoaştere de sine, ne punem în mod natural în situaţia de a da dictate, legi interioare care să schimbe atitudinea, definiţiile false, care să ne ducă pas cu pas spre un alt fel de viaţă. Autochestionarea provine la origini din budhism şi reprezintă o metodă complexă care implică observarea, contemplarea şi formularea unor întrebări prin care să descoperim sursa şi motivul real pentru care facem anumite lucruri a căror consecinţe ne aduc disconfort sau care ne ţin pe loc, ne blochează fluxul evolutiv.

Despre iluziile care ne învăluie fiinţa şi ne duc în situaţia de a ne încărca cu poveri pe care nu le mai putem duce voi vorbi într-un capitol separat. Acum, îmi propun să începem cu ceva mai uşor, ca să rarefiem puţin aerul din temniţa subconştientului. În capitolul următor voi încerca să descoperim zonele în care am pierdut puterea, pentru a dobândi un suflu nou, cu ajutorul căruia să putem merge spre zone mai complexe.

Pe curând.

Va urma