Detoxifierea psiho-spirituala: Ganduri si observatii

În cei aproape treizeci de ani de activitate ca psihoterapeut și consilier psihologic, am observat numeroase forme de toxicitate mentală și emoțională, atât la clienții mei, cât și la mine.

De asemenea, am observat cum se comportă corpul și mintea cu aceste toxine, cum apar și se manifestă și sunt transformate sau neutralizate, în timpul procesului de transformare.

 În acest articol concis, aș dori să-ți împărtășesc unele din aceste observații, în speranța că le-ar putea fi de folos acelora dintre voi care au cunoscut acest gen de toxicitate în ei înșiși și/sau acelora dintre voi care folosesc tehnici de transformare cu alte persoane.

 În primul rând, să ne definim termenii. Cuvântul psihospiritual este un termen compus, derivat din două cuvinte: psihologic și spiritual. Ideea generală de aici este că există un tărâm în care aspectele psihologice se întâlnesc cu cele spirituale. Iar în acest tărâm al minții și emoțiilor, materialul psihologic influențează experiența spirituală. Tot aici, dimensiunile spirituale ale omului pot influența – și adesea chiar influențează – aspectele psihologice.

 Să-ți dau un exemplu despre lucrurile de care vorbesc.

 Dumnezeul Emmei

 Cu mulți ani în urmă, mi-a fost trimisă o femeie care era depresivă. Soțul ei, în vârstă de  patruzeci și ceva de ani, murise de o boală incurabilă în urmă cu nouă luni  și, odată cu moartea lui, ea își pierduse cel mai bun prieten și companion iubit din viața ei. Mai mult de atât, fusese singura persoană ce-l îngrijise în ultimii doi ani de boală. Odată cu moartea lui, își pierduse orice interes față de lume, simțindu-se tot mai izolată de rețeaua ei socială de prieteni. Se afla clar într-o perioadă prelungită de doliu.

 În timpul primei noastre întrevederi, am întrebat-o despre pasiunile și lucrurile care o interesau, ca să văd ce pârghii ar fi putut fi folosite ca să o ajut. A menționat în treacăt că fusese pasionată de grădinărit, dar că renunțase să o mai facă, din momentul în care a trebuit să aibă grijă de soțul ei.

 Îmi era clar faptul că Emma (nu e numele ei real) trăia acum o viață goală, provocată de incapacitatea ei de a nu se identifica cu nimic altceva decât femeia care își îngrijise soțul. Și, pentru că el nu mai exista în viața ei, nu  știa cum să revină la o viață normală.

 Aceasta era tema psihologică clasică și, ca terapeut, principala mea sarcină era să o ajut să găsească o cale de întoarcere în lumea relațiilor umane și a menirii personale.

 Am ales să o îndrum într-o stare receptivă de atenție lăuntrică, folosind hipnoza medicală ericksoniană, care recurge la povești metaforice, în scopul de a activa potențiale latente de vindecare, existente în om.

 În momentul în care Emma a venit la mine să o ajut, eram destul de familiarizat cu stările mentale generate de hipnoza ericksoniană, întrucat o folosesc de aproape zece ani în practica mea. Dar nu am fost pregătit pentru ceea ce a făcut Emma cu metaforele pe care le-am creat.

 De vreme ce se îndeletnicise cu grădinăritul, am creat o poveste ce se referea la situația ei, folosind metafora despre o plantă ce trebuia sădită într-un alt ghiveci.

 Unul din numeroasele aspecte frumoase ale hipnozei medicale ericksoniene este acela  că mintea inconștientă recunoaște metaforele primare drept mesaje despre individ. Prin urmare, Emma a înțeles mesajul implicit că planta ce trebuia sădită într-un alt ghiveci o reprezintă pe ea.

 În această poveste, o plantă crescuse mai mare decât ghiveciul în care se afla și avea nevoie să fie mutată într-unul mai mare. Atunci când planta a fost pusă într-un ghiveci  mai mare, ea (planta) s-a aflat într-o stare de șoc, deoarece era foarte mult spațiu, cu care nu știa ce să facă. I-am dat apoi Emmei sugestia că rădăcinile plantei încep să se extindă în pământ – fără ca planta să știe acest lucru – și că aceste rădăcini încep să absoarbă toate substanțele nutritive de care planta avea nevoie ca să crească – în mod automat, fără ca ea măcar să știe ce se întâmplă.

 Prin această poveste foarte metaforică, creasem un teren fertil, pe care să-l valorifice inconștientul Emmei. Am fost convins că ea va folosi metaforele drept mijloace de a crea noi resurse interioare, care să-i permită să-și extindă rădăcinile în lume și, într-un final, să restabilească contactele sociale (o sarcină psihologică foarte importantă). Dar nu mi-am imaginat deloc că această femeie deprimată, de 70 și ceva de ani, va duce metaforele dincolo de tărâmul personal, în tărâmul transpersonal.

 Spre finalul poveștii, Emma a început să plângă încetișor. Apoi a început să plângă cu suspine. După câteva minute – răstimp în care m-am oprit, ca să-i ofer spațiul necesar pentru a-și simți pe deplin emoțiile – suspinele Emmei s-au diminuat, începând să zâmbească. De fapt, chipul ei arăta fericit.

 Mi-am terminat povestea, care a fost în esență o serie de mesaje ascunse, adresate minții ei inconștiente, astfel ca Emma să-și poată descoperi resursele interioare – care  să o scoată din starea de depresie – și să găsească noi modalități de a relaționa cu lumea.

 Apoi, în acest punct, am observat că respirația ei devenise extrem de superficială – semn că procesa ceva, la un nivel foarte profund de conștiință.

 Am rămas în tăcere alături de Emma timp de cateva minute, până când și-a deschis ochii. A privit mai întâi spre fereastră și lumina Soarelui de după-amiază, ce se revărsa în cabinetul meu. Apoi m-a privit, cu un zâmbet pe față.

 Am întrebat-o ce se întâmplase, iar ea mi-a descris că devenise o plantă și că a înțeles că toate mesajele referitoare la plantă erau mesaje despre ea. Spre sfârșitul poveștii, s-a simțit luată de două mâini bărbătești și ridicată în cer. Doar în clipa în care a intrat în ceruri (în mod clar, percepându-se ca plantă), și-a dat seama că mâinile erau ale lui Dumnezeu.

 Dumnezeu i-a vorbit apoi la fel de clar cum îi vorbisem eu. El i-a spus că făcuse pentru soțul ei tot ce putuse să facă și să nu-și facă griji. Era foarte emoționată când mi-a relatat această parte a poveștii, subliniind totodată că acesta a fost momentul din timpul ședinței când a început să plângă cu suspine.

 După care, a spus ea, Dumnezeu a coborât-o – ca plantă – printre norii din cer și a pus-o cu fermitate în pământ.

 Există uneori clipe magice, în care un client reușește să înțeleagă miezul unei probleme fundamentale, iar în acele clipe există adesea senzația că, într-un mod cumva magic, problema a fost deja rezolvată. Și e necesar doar un pic de timp, ca să vezi cum va apărea soluția în viața acelei persoane. Noi trăiam una din acele clipe, iar Emma și eu ne-am zâmbit, simțind, cred eu, că totul va fi în regulă.

 Am întrebat-o cu nonșalanță pe Emma dacă îmi poate împărtăși cum i-a apărut imaginea lui Dumnezeu. Fără să omită vreun amănunt, mi-a spus că avea păr alb și o barbă lungă și albă. Și mi-a mai spus că, atunci când a pus-o El însuși înapoi în pământ, a știut că totul va fi bine.

 I-am mulțumit Emmei că mi-a împărtășit experiența și am programat o nouă întâlnire, peste două săptămâni – doar ca să văd cum merg lucrurile.

 Emma care a intrat în cabinetul meu două săptămâni mai târziu abia mai semăna cu femeia deprimată ce pășise prima oară pe acea ușă.

 Această Emma era fericită și încrezătoare în ea. Mi-a spus că, imediat dupa ședință, s-a dus la magazinul cu articole de grădinărit și și-a cumpărat câteva ghivece noi, pentru plantele ei de acasă. De asemenea, și-a reluat legăturile cu vechii prieteni și m-a informat că programul ei social este acum mult prea încărcat ca să mai aibă timp să mă revadă – afirmație cu care, apropo, am fost total de acord.

 Experiența trăită de Emma în cabinetul meu a fost un exemplu minunat despre felul în care materialul psihologic poate fi influențat sau transformat de o experiență spirituală.

 Dilema Emmei era o dilemă comună celor care îi îngrijesc pe cei dragi, perioade lungi de timp, și pe care îi pierd din cauza bolii. Pentru cel care „acordă îngrijire”, se produce adesea o pierdere a identității personale, iar neavând acest sentiment al identității de sine, există un alt nivel de pierdere.

 În cazul Emmei, unul din lucrurile pe care îl consider interesant este că rezolvarea depresiei ei a venit prin mijlocirea unei „fantezii” spontane. Iar această „fantezie”, generată de mintea ei inconștientă, ca răspuns la o metaforă ericksoniană, a condus-o la o experiență transpersonală clasică. Prin asta vreau să spun că ea a pătruns într-un tărâm al ființei ei, ce a transcens personalitatea ei – o lume sublimă, în care a simțit că „mâna lui Dumnezeu” a jucat un rol în eliberarea ei din dependența emoțională de depresia ei.

 Aș vrea să explic în acest moment ce vreau să spun prin „fantezia” Emmei. Experiența ei a avut loc în cabinetul meu, în contextul unei intervenții psihologice. În acest gen de muncă, experiențe precum cele ale Emmei sunt numite „fantezii”, deoarece se aseamănă cu visul. În general vorbind, acest gen de „fantezii“ nu e considerat real de  specialiștii din domeniul sănătății mentale, ci mai mult un fel de expresie mentală/emoțională a dorinței de împlinire a psihicului. În mod oficial, chiar nu știu dacă întâlnirea Emmei cu Dumnezeu a fost o simplă „fantezie” sau mai degrabă o intervenție mistică, din partea Divinității însăși. Asta e materia primă a romanelor de mister, iar în cazul de față, cine a intervenit?

 Ca terapeut, obiectivul meu a fost pragmatic: să o ajut pe Emma să iasă din starea de depresie. Dacă factorul responsabil de acest lucru a fost Dumnezeu însuși, atunci așa să fie. Dacă a fost o „fantezie” generată de mintea ei inconștientă, atunci așa să fie.

 Voi spune următorul lucru. Atunci când Emma se afla în starea de transă hipnotică profundă și se întâlnea cu impresia ei despre Dumnezeu, în ce mă privește, în încăpere a existat o prezență spirituală palpabilă și un sentiment de grație transcendentă. Nu pot spune care ar fi putut fi natura ei adevărată. Dar pot spune că am fost profund mișcat de simplitatea și eleganța întâlnirii Emmei cu versiunea ei despre Dumnezeu.

 Este interesat de asemenea faptul că Emma l-a perceput pe Dumnezeu ca pe un bătrân cu părul alb și barbă lungă și albă. Oficial vorbind, am lucrat cu sute de oameni, din diferite medii culturale și religioase și, în mai toate cazurile, Divinitatea s-a manifestat potrivit așteptărilor și credințelor persoanei în cauză.

 Oricare a fost natura esențială a întâlnirii Emmei cu Dumnezeu, aceasta a avut asupra ei efecte profunde. După o singură ședință, ea efectiv a pus capăt depresiei și și-a schimbat comportamentul – de la izolare de sine, la angrenare în lume și în relațiile cu prietenii ei. Aceasta este o schimbare radicală, ce s-a produs deoarece natura spirituală sau transpersonală a Emmei i-a informat (sau influențat) natura psihică.

 În cazul Emmei, întâlnirea cu tărâmurile transpersonale ale ființei (sale) ei a declanșat o degajare a libertății personale.

 Cu toate acestea, oamenii au uneori alte tipuri de reacții la experiențele transpersonale  generate de stările de percepție modificată. Astfel de reacții sunt foarte personale și, după cum am observat, variază foarte mult de la o persoană la alta.

 Acum câțiva ani, am ținut o prelegere și o demonstrație de vindecare prin sunet, în cadrul unui congres important din Germania. Acea ședință de vindecare prin sunet a scos la lumină o serie de energii transformative și de tipare acustice specifice. În cadrul acelei prezentări a fost  fascinant faptul că mulți oameni din sală s-au simțit înălțați sufletește și inspirați de sunete, în timp ce câțiva dintre cei prezenți au declarat că aceleași sunete le-au produs o senzație de greață și iritare.

 Relativitatea percepției

 Cercetătorii din domeniul neurologiei au ajuns la concluzia că creierul fiecărui om e diferit și unic. Cu siguranță că există structuri și funcții comune, dar modul în care se interconectează și funcționează aceste zone din creierul nostru diferă foarte mult de la o persoană la alta. Asemenea fulgilor de nea, nu există două creiere identice.

 Prin urmare, și percepțiile noastre despre lume sunt exclusiv personale. Două persoane care ascultă aceeași piesă muzicală sau lucrare acustică pot lesne avea reacții diferite. Iar aceste reacții foarte personale se bazează pe modul în care creierul lor procesează sunetul, dar și pe sentimentul lor de identitate personală (bazat pe experiența de viață și pe credința culturală).

 Atunci când vorbim de sunet și muzică, toți avem gusturile noastre unice, dar lucrul la care mă refer aici este ceva mult mai puternic decât simpla preferință. El are de-a face cu felul în care ne menținem laolaltă percepțiile asupra realității.

 Pentru unii, conceptul că noi ne creăm percepțiile asupra realității ar putea fi un concept ciudat. Pentru mine însă, dat fiind că am lucrat mulți ani cu stările de conștiință modificată, ideea este evidentă – doar dacă privim dincolo de aparențe.

 Gândește-te la percepția ta despre timp. Tehno-cultura noastră occidentală susține părerea unanimă că timpul acționează independent de percepția noastră. Și, deși acest lucru este adevărat pentru măsurarea timpului (adică, timpul mecanic), el nu prea e valabil în cazul percepției personale asupra timpului (biologic și psihologic).

 De exemplu, dacă ești la o prelegere sau faci ceva care îți solicită total atenția, timpul „zboară”, cum se spune. Dar dacă ceea ce faci e plictisitor și nu-ți angrenează mintea, timpul „se târăște”.

 Mai există o zonă a experienței umane, în care percepția timpului se poate modifica semnificativ – visele. În timpul visării, creierul produce o mulțime de unde teta și delta, care sunt unde lente. Atunci când apar aceste unde lente, atenția noastră focalizată are tendința să se îndrepte spre interior. Percepția noastră asupra lumii exterioare și simțul timpului și spațiului se modifică, iar lumile lăuntrice ale percepției noastre tind să devină mai pline de viață.

 Visele pot fi foarte neobișnuite, iraționale și modifică adesea natura timpului perceput. De exemplu, în visul tău ai putea vedea un ceas. Iar acest ceas din vis ar putea începe să se comporte irațional. Limbile lui s-ar putea roti în sens invers, indicând că visul te duce înapoi în timp. Sau limbile s-ar putea învârti înainte, mai rapid decât în mod normal, indicând că te deplasezi în viitor. În „lumea reală”, o asemenea întâmplare ne-ar face să căutam cauza din care s-a defectat ceasul. Dar în vise, aceste ciudățenii sunt de obicei acceptate ca fiind natura realității din vis.

 Dacă meditezi cu regularitate sau dacă practici vreo formă de atenție interioară, presupun că e posibil să fi întâlnit o altă formă de percepție modificată asupra timpului. Pentru cei care meditează, nu e ceva neobișnuit să afirme că, în percepția lor, timpul trece mai repede, mai încet sau că – în unele cazuri – se oprește de tot.

 În mod interesant, percepția de oprire a timpului e însoțită adesea de o întrerupere temporară a respirației. Pentru o clipă, persoana încetează să respire. Iar în acest interval de nemișcare, se petrec frecvent tot felul de fenomene mentale neobișnuite și interesante. Yoghinii din toate tradițiile importante descriu această stare unică a corpului și minții, numită  adesea Samadhi, în tradiția yoghină hindusă.

 Tradițiile popoarelor indigene din lume vorbesc și ele despre oprirea timpului. Pentru ele, ea este o fereastră sau un portal prin care se poate pătrunde în alte lumi de interes. Iar una din aptitudinile șamanice necesare în aceste tradiții este capacitatea de a modifica după plac timpul perceput.

 Ca vindecător prin sunet, găsesc că e fascinant faptul că fiecare tradiție șamanică folosește o formă oarecare de sunet, ca mijloc de a deschide poarta spre celelalte lumi. Cel mai întâlnit instrument este, de bună seamă, toba șamanică. Dar în ritualurile șamanice pot fi folosite și alte instrumente, pentru a modifica timpul perceput.

 Capacitatea sunetului de a modifica percepția – în special percepția noastră asupra timpului și spațiului – este legată chiar de neurofiziologia creierului  nostru.

 Studiile arată clar că, atunci când sunetul sau muzica pură, fără cuvinte, sunt procesate de creier, funcțiile emisferei stângi – precum logica, limbajul și succesiunea în timp – au tendința să fie diminuate temporar sau chiar întrerupte. În același timp, funcțiile emisferei drepte, precum percepția spațiului, inovația și paradoxul, sunt amplificate. Dintr-o perspectivă strict neurofiziologică, acest lucru explică cum și de ce sunt generate experiențele neobișnuite, de anumite tipuri de sunete – cum ar fi sunetele catalitice pe care le creez în atelierele mele de lucru și muzica psihoacustică pe care o înregistrez.

 Aici, în tărâmul activității emisferei cerebrale drepte – un loc din conștiință pe care eu îl numesc tărâmul woo-woo – lucrurile devin foarte interesante. O parte din ele au de-a face cu faptul că, atunci când partea dreaptă a neocortexului chiar începe să funcționeze, percepția se schimbă, multe persoane relatând despre modificări în perceperea timpului și spațiului.

 Unele persoane se simt bine și chiar se bucură de modificarea percepției timpului și spațiului; alte persoane sunt intimidate de acest lucru. E foarte probabil ca deosebirile dintre aceste reacții opuse să aibă legătură cu diferențele de procesare cerebrală și de psihologia personală.

 Modificarea percepției timpului și spațiului

 Îmi amintesc de un atelier de lucru de acum câțiva ani, în care am predat o tehnică de meditație yoghină, care modifică în mod spectaculos percepția timpului și spațiului. Pe la mijlocul instruirii, o participantă s-a plâns că percepe prea mult spațiu. De fapt, ea simțea spațiul dintre atomii ce-i alcătuiau corpul, fiind extrem de derutată de această senzație. Acest lucru mi-a semnalat că emisfera ei dreaptă era în plină activitate intensă și, deși ceilalți participanți se bucurau la culme de senzația lor de spațialitate, ea era intimidată de acea senzație.

 Ea a mai declarat că simte în gură un gust metalic – un fenomen ciudat, pe care alții, inclusiv eu, îl simt uneori, în timpul stărilor intense de conștiință modificată. Eu, unul, îl consider un fel de detoxifiere – subiect la care voi ajunge imediat. Să revenim deocamdată la cursanta care simțea prea mult spațiu.

 Logic vorbind, nu era posibil ca această persoană să fi văzut sau să fi simțit spațiul dintre atomii corpului ei. Simțul văzului nu e capabil să vadă lucruri atât de minuscule precum atomii și, cu atât mai puțin, spațiul dintre ei. Iar simțul nostru chinestezic tactil nu poate semnala nici el lucruri atât de mici.

 În cunoașterea yoghină însă, conștiința poate percepe imediat astfel de lucruri, în timpul anumitor stări meditative (adică în timpul unei activități intense a emisferei drepte).

 Această persoană era intimidată de modificarea percepției spațiului din corpul ei. Acest lucru i-a tulburat simțul realității cu care era familiarizată și, în loc să fie amuzată de această modificare sau să o exploreze, era înspăimântată de întreaga experiență. Starea ei de disconfort era atât de mare încât, în cele din urmă, am ajutat-o să părăsească tărâmul woo-woo și să revină la „realitatea” cu care era obișnuită. Odată revenită la „normal”, senzația de spațialitate și starea de neliniște i-au dispărut. Cum am reușit să realizez această performanță neurologică? Am pus-o pur și simplu să vorbească despre ceea ce se întampla. În procesul descrierii experienței ei, a început să fie angrenată emisfera cerebrală stângă și, pe măsură ce a făcut acest lucru, activitatea din emisfera dreaptă s-a redus – încheindu-se astfel scurta ei vizită în tărâmul woo-woo.

 Istoria personală și toxicitatea emoțională

 Pe lângă reacțiile noastre individuale și unice la modificările percepțiilor timpului și spațiului, în detoxifierea psihospirituală există un alt element important – istoria personală și toxicitatea emoțională.

 Una din experiențele mele cu toxicitatea emoțională din timpul stărilor modificate, s-a petrecut cu mulți ani în urmă, pe când participam la o serie de ședințe de respirație, cu un terapeut. În timpul uneia din primele mele ședințe, am fost inundat de senzația unei lumini albe strălucitoare și de un sentiment profund de iubire necondiționată; după care, din senin, m-am izbit de un zid de amintiri reprimate și adânc îngropate.

 Un minut respiram după un anumit tipar de respirație, iar în minutul următor eram plecat din încăpere, prins în spirala zbuciumului emoțional. Mintea mi-a fost catapultată în trecut, într-o serie de amintiri timpurii, și m-am simțit subit destul de rău. Respirația îmi mirosea urât, iar în gură aveam un gust amar.

 În timp ce instructorul meu de respirație mă ghida prin această încurcătură complicată de trăiri – atât emoționale, cât și fizice – am avut brusc o nălucire mentală ciudată, cum că o versiune de-a mea stă lângă mine și vomită. Această experiență vie și ciudată a durat câteva minute, iar apoi, când dublura mea și-a golit în întregime stomacul, suferința fizică pe care o simțisem a trecut subit.

 De atunci, am remarcat că persoanele cuprinse de amintiri emoționale dureroase – descoperite în timpul terapiei sau a unei alte experiențe transformative puternice – au uneori impulsul de a vomita, iar alteori chiar o fac.

 Oamenii relatează că simt uneori în gură un gust amar sau metalic și/sau un miros neplăcut – atunci când eliberează emoții reprimate. Eu presupun că emoțiile negative sunt cumva transpuse într-un gen de energie subtilă, care are proprietăți toxice. Iar aceste toxine energetice pot fi uneori mirosite și/sau gustate. După părerea mea, dacă astfel de energetice sunt menținute prea mult timp în țesuturi, ar putea avea efecte perturbatoare asupra sănătății celulelor.

 Ipoteză

 Te rog să reții că ceea ce urmează reprezintă o ipoteză personală de lucru, bazată pe treizeci de ani de observare personală și clinică. Dar, ca să fie limpede, este doar o opinie personală, care ar putea sau nu ar putea să se dovedească a fi exactă. În orice caz, acest tip de hartă mentală m-a ajutat enorm atunci când m-am confruntat cu multitudinea de fenomene neobișnuite, ce apar adesea în preajma stărilor de conștiință modificată.

 Cei patru tigri

 Aș vrea să postulez aici că există patru elemente (cei patru tigri) responsabile de ceea ce eu numesc detoxifiere psihospirituală. Numesc aceste elemente tigri, deoarece atunci când sunt stimulate toate cele patru elemente, ele pot crea o forță cu care trebuie luptat, asemenea tigrilor din sălbăticie.

 Ne-am referit deja la două din ele: 1) modificarea percepției timpului și spațiului și 2) istoria personală și toxicitatea emoțională. Celelalte elemente din cvartetul nostru sunt două canale diferite de energie subtilă din corp. Primul sistem de canale, numite meridiane, a fost descris de taoiștii din China antică, fiind folosit până în zilele noastre de acupuncturiști. Al doilea sistem de canale energetice, numite nadi-uri, este cunoscut și folosit de yoghinii avansați, pentru influențarea conștiinței în sine.

 Meridianele

 Primul meu contact cu ideea de meridiane a avut loc pe când lucram la cercetarea creierului, sub patronajul lui Acoustic Brain Research, pe care l-am fondat in 1983, ca să dovedesc științific efectele sunetului și muzicii asupra procesării cerebrale.

 Acest interes pentru efectele sunetului și muzicii s-a născut din activitatea mea ca psihoterapeut – și anume că sunetul și muzica ar putea intensifica și accelera procesul psihoterapeutic. Ideea aceasta m-a obligat să înțeleg mai bine procesele cerebrale/mentale  implicate, dat fiind că asta se întâmpla la începutul anilor 1980, când se știau foarte puține lucruri despre acest fenomen. Întrucât nici eu nu eram specialist în cercetarea creierului, mi-am reunit forțele cu diferiți cercetători din domeniul bio-comportamental, care erau la fel de intrigați de ideea că sunetul și muzica ar putea fi folosite ca să  modifice starea cerebrală și percepția.

 Aceasta a fost perioada în care am dezvoltat o formă unică de tehnologie psihoacustică, fapt ce a necesitat sute de ore de ascultare a diferitelor tipare acustice, pentru a documenta efectele pe care le au asupra creierului, îndeosebi în timp ce erau măsurate prin cartarea topografică a creierului, cu ajutorul EEG-urilor.

 După multe ore de ascultare a tiparelor acustice ce modifică starea mentală, unul din efectele cele mai ciudate – observate la mine însumi – a fost acela că uneori mi se iritau destul de mult lobii urechii – de fapt, atât de mult, încât uneori îmi era greu să mai port căști, până nu dispărea senzația.

 Se dovedește că meridianele de acupunctură pentru multe organe vitale din corp trec prin lobii urechii. Iar după câte s-ar părea, anumite sunete pot stimula aceste meridiane și, prin urmare, organele cu care sunt conectate. Ar mai putea fi faptul că anumite sunete pot influența sistemul de meridiane, direct în corp – după cum cred unii practicanți taoiști.

 Personal, sunt de părere că, în timpul unei ședințe de vindecare prin sunet și/sau al unei experiențe transformatoare, anumite sunete pot, într-adevăr, fie să stimuleze, fie să sedeze activitatea meridianelor. Și nu este un lucru neobișnuit ca oamenii să relateze despre senzații fizice distincte, în diferite organe, apărute în timpul unei munci intense cu sunetul sau al unei lucrări de transformare, în general.

 O altă constatare de-a mea (împărtășită de mulți acupuncturiști) a fost aceea că emoțiile reprimate sunt uneori „stocate energetic” în organele din corp. Astfel, furia, de pildă, e stocată uneori în ficat, frica e stocată în rinichi, iar tristețea în plămâni și inimă.

 În timpul experiențelor transformatoare intense, organele corpului se pot elibera de aceste energii stocate (și de amintirile lor aferente), descărcându-le în sistemul corp/minte.

 Al patrulea tigru

 După părerea mea, mai există un aspect care joacă uneori un rol în purificarea psihospirituală, iar acesta este sistemul subtil al nadi-urilor. Deși aproape necunoscute în occident – cu excepția practicanților de yoga hindusă și budistă – sistemul de nadi-uri este conectat cu toate chakrele importante din corp. Atunci când sunt activate, ele pot stârni tot felul de efecte neobișnuite.

 Acum câțiva ani, mă aflam în Kathmandu, Nepal, și am trecut printr-o Inițiere în Powa – o tehnică de meditație tibetană, care îl instruiește pe practicant să treacă în mod conștient prin procesul morții și să-și determine, într-un fel,  condițiile reîncarnării viitoare. Cel care mă iniția era un Maestru Powa tibetan, ce trăise mulți ani ca un pustnic, în Tibet. Nu știa niciun cuvânt în engleză, iar eu știam doar câteva cuvinte în tibetană. Un prieten de-al meu, călugăr, ne-a servit ca translator.

 Deși nu înțelegeam ce spune Maestrul Powa – până când cuvintele lui îmi erau traduse de prietenul meu – am putut simți că prin mine circulă fluxuri intense de energie subtilă, în timp ce Maestrul recita textele străvechi.

 La un moment dat, spre finalul Inițierii, am simțit o infuzie clară de lumină albă și pură, circulând prin toate chakrele mele și în rețeaua de nadi-uri.

 După ce s-a încheiat Inițierea, prietenul meu mi-a tradus ultimele instrucțiuni ale Maestrului, care spuneau că a fost o Inițiere puternică și că s-ar putea să trec printr-o purificare fizică.

 Am plecat de la locul Inițierii și m-am întors în camera de hotel, ca să fac din nou meditația, astfel încât să-mi pot aminti etapele. Am uitat de ultimele cuvinte ale Maestrului, am făcut un duș și m-am băgat în pat. M-am trezit în toiul nopții, simțindu-mă extrem de bolnav. În loc de curgerea luminii strălucitoare prin nadi-uri, am simțit răspândindu-se prin mine o energie fluidă, mocirloasă și neplăcută. Îmi era greață și mă durea îngrozitor capul. M-am gândit că poate contractasem o gripă sau mâncasem ceva stricat. Indispoziția mea a durat cam opt ore, după care s-a potolit treptat. Abia atunci mi-am amintit cuvintele de despărțire ale Maestrului.

 Aceasta a fost o reacție clasică de purificare sau detoxifiere psihospirituală, provocată de intensitatea luminozității ce fusese canalizată în mine, de Maestrul Powa și linia sa genealogică.

 Avusesem și alte reacții similare de purificare – după întâlniri spirituale intense – așa că, pentru mine, acest incident ciudat este logic.

 Atunci când Maestrul Powa a citit textele străvechi, mai întâi de toate, a invocat linia genealogică spirituală vie, din care făcea parte. Această linie energetică deține forță și putere spirituală, iar el le-a dirijat spre mine. Experiența mea subiectivă a fost o infuzie de luminozitate în nadi-urile mele. Simțind atât de multă lumină în mine, am fost foarte exuberant.

 În momentul în care textul a trecut la instrucțiuni despre metoda Powa propriu-zisă, lumina din mine s-a transformat într-o lumină albă și pură – o formă de luminozitate ce reprezintă o comoară de preț pentru budiștii tibetani. Atunci când apare lumina albă și pură, ea este un semn clar (în tradiția budismului tibetan) că persoana a pătruns în însăși conștiința pură (bodhicitta). La perceperea acestei lumini, am intrat într-o stare de beatitudine.

 În timp ce eram în această stare de beatitudine, nu am reținut deloc ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat Maestrul, prin care îmi spunea că s-ar putea să apară o detoxifiere fizică.

 La câteva ore după Inițiere, când m-am trezit din somn, nadi-urile mele nu mai erau luminoase. Erau pline de nămol, de negativitate nedigerată, de conflictele mele nerezolvate, de obstacole și mizerii. Eram până în gât în propriul „caca” (rahat).

 Ca să folosesc o metaforă des folosită pentru a descrie procese similare, apele conștiinței mele fuseseră tulburate, iar noroiul de pe fund ajunsese la  suprafață.

 Tratarea detoxifierii psihospirituale

 Principiul de bază pe care îl aplic când am de-a face cu purificarea psihospirituală este unul pragmatic.

 În primul rând, atunci când este agitat „caca” unei persoane, consider că e util să aranjăm lucrurile care ne apar, în contextul potrivit. Deși ar putea fi greu să te ocupi de material și de senzații, în ultimă instanță, este bine ca amintirile reprimate, emoțiile și/sau toxinele să fie eliminate din sistemul corp/minte.

 O chestiune importantă, aici, vizează zona de confort a persoanei – zonă ce diferă de la om la om.

 În general vorbind, cu câteva excepții, dacă o reacție de purificare este provocată de un catalizator transformator, într-un final, reacția se va rezolva singură. Prin aceasta, vreau să spun că, atunci când reacția își urmează cursul, își va reduce singură intensitatea. Arta de a gestiona purificarea psihospirituală constă în găsirea unei modalități de a lăsa senzațiile și experiența să fie pur și simplu – fără a încerca să schimbăm conținutul sau să îl facem mai acceptabil.

 Atunci când am intrat în acea reacție de purificare intensă din Kathmandu (în urma unei puternice Inițieri Powa), a trebuit pur și simplu să las să fie în regulă faptul că mă simțeam ca naiba. Și a trebuit să accept faptul că nu am avut energia necesară să mă dau jos din pat și să vizitez Bodinath pentru o ultimă oară, înainte de zborul meu programat – chiar dacă pentru budiștii tibetani este unul din cele mai sacre locuri.

 Și este adevărat că, după vreo opt ore de greață intensă și alte patru ore de stare generală proastă, totul s-a rezolvat de la sine.

 Dacă poți găsi o cale de a-i da voie reacției de purificare (detoxifiere) să-și urmeze cursul, o vei rezolva în cel mai eficient mod.

 Considerente medicale

 În general, atunci când ai de-a face cu detoxifierea psihospirituală, consider că este important să deosebești orice senzații de disconfort fizic, de ceea ce ar putea fi o problemă de sănătate. Motivul de a proceda astfel este că unele din chestiile fizice ce apar în timpul reacțiilor de purificare pot de fapt imita probleme medicale.

 De obicei, reacțiile de purificare nu implică dureri acute. Dacă există durere fizică, este vital să afli dacă este o problemă medicală sau nu. Dacă durerea e intensă și persistentă, îți sugerez să soliciți îngrijire medicală. Cum se spune, mai bine în siguranță, decât să-ți pară rău. Atunci când soliciți asistență medicală pentru reacțiile de purificare psihospirituală, îți recomand să fii discret.

 Dacă ai febră mare (39°C sau mai mult), măsurată cu termometrul și nu doar estimată de tine, ar trebui să consulți un medic. Spun acest lucru deoarece atunci când energia subtilă se mișcă prin nadi-uri oamenii devin uneori foarte fiebinți. Ei pot chiar să transpire din cauza a ceea ce yoghinii numesc căldură psihică. Acest gen de căldură e rezultatul reacției de purificare – în general, ea nu duce însă la creșterea temperaturii corpului și rareori sau niciodată la temperaturi de peste 39°C.

 Dacă ai stări de greață, însoțite de dureri la nivelul organelor interne, e posibil sau nu să ai o problemă de sănătate. Dacă simptomele sunt însoțite de febră (din nou, măsurată cu termometrul), s-ar putea să ai într-adevăr de-a face cu un virus sau o infecție. Dar dacă nu ai febră, e posibil să fie doar o reacție intensă de purificare. Dacă sunt prezente atât starea de vomă, cât și febra, solicită în mod categoric îngrijire medicală.

 Rezumat

 În general, atunci când ne confruntăm cu detoxifierea psihospirituală sau cu o reacție de purificare, consider că unul din cele mai importante lucruri ce trebuie avut în vedere este să o acceptăm ca fiind normală, chiar dacă e neobișnuită.

 Atunci când ai de-a face cu reacții de purificare, folosește bunul simț. Asigură-te că nu e vorba de o problemă de sănătate și găsește o modalitate de a fi pur și simplu cu experiența, până se rezolvă singură.

 Atunci când ești cuprins de o reacție puternică de purificare, înțelege că sistemul tău corp/minte se străduie să se curețe de negativitate. Corpul tău are propria înțelepciune și inteligență înnăscută în aceste domenii. Ai încredere în el.