Spirala Înălțării – “povești” cu tâlc (1, 2, 3)

Spirala Înălțării

“povești” cu tâlc (1, 2, 3)

Traducere Nicoleta Iuga

Am fost recomandat unui client care era decan la o universitate foarte mare. Avea foarte mult succes la peste cei 50 de ani câți avea. Publicase cărți academice, era foarte talentat și respectat. Din copilărie avea probleme cu tiroida și era foarte deprimat. Venise la mine, în esență, din cauza depresiei.

(Dacă tot am ajuns la depresie, vreau să vă spun câteva cuvinte despre asta deoarece crește numărul oamenilor depresivi.

Există o depresie situațională care apare într-o situație nasoală pe care nu știi cum să o schimbi. Există posibilitatea de a o schimba. Folosiți-vă tot creierul pentru a schimba situația sau măcar perspectiva despre ea. Uneori apar dezechilibre în chimia creierului de care trebuie să aveți grijă. Depresiile sunt diferite. S-a descoperit că dacă ești deprimat există anumite tipuri de exerciții/mișcare vor funcționa la fel de bine ca antidepresivele dar fără efecte secundare. Mișcați energia din corp, indiferent cum o faceți: înot, yoga, tai chi.)

Când a venit la mine, am încercat să aflăm de ce este deprimat. Depresia lui era legată de sărbători. A venit la mine la începutul lui noiembrie. Câți dintre voi sunteți acreditați să lucrați în domeniul sănătății mintale? Sunt curios. Bine. Probabil ați observat că în preajma Zilei Recunoștinței, a Crăciunului și Anului Nou vi se umple agenda. Crește consumul de alcool, de droguri, depresia. E curios faptul că în America există 2 zile pe an când americanii se duc cel mai mult la film pe an: Ziua Recunoștinței și Crăciunul. Ciudat! Familiile ar trebui să fie împreună și să se bucure de compania membrilor ei! Asta până se trezește unul să spună: „Hai să mergem la film, să ne îndopăm cu floricele și cu suc, ca să nu fim obligați să vorbim unul cu altul câteva ore. Minunat! Hai să mergem!” E un fenomen. În aceste perioade depresia crește. În plus, consumul unor mari cantități de alcool cu zahăr creează o combinație puternică.

Deci, el a venit la mine pentru că era deprimat. Boala tiroidei lui era hipotiroidism adică nu producea suficient de multă tiroxină, un mobilizator de energie. Vreau să fac o precizare: nu toate bolile de tiroidă sunt produse de probleme emoționale. Nu asta vreau să spun! În cazul lui, însă, era. Iată de ce: era băiatul mamei lui. Accepta orice îi spunea mama lui… apoi a ajuns la pubertate. Această trecere este o tranziție groaznică pentru copil și pentru părinte deoarece copilul trebuie să devină autonom iar mama trebuie să-l lase să devină autonom. Mama lui era foarte controlatoare și nu avea de gând să-l lase să devină autonom. El simțea că nu poate să rostească adevărul lui. Unde se află tiroida? În gât!

(Există o legătură între glanda tiroidă și chakra gâtului. În sistemele yoga, Brahma, zeul care rostește creația lumii prin sunet, se află energetic, în gât. E o corelație interesantă.)

Pe măsură ce lucram cu perioada copilăriei, mi-am dat seama că asta era problema. M-am folosit de emisfera dreaptă, de muzică și de sunet pentru a articula prin imaginație, posibilitatea de a o refuza pe mama lui deoarece nu o refuzase niciodată. Observați că și eu îmi dreg glasul… Evident, că nu se întâmplă nimic aici! (râsete) Am început să rezolvăm aceste probleme, în imaginația lui.

(Iată o chestie ciudată la creier: în stări modificate de conștiință în care emisfera dreaptă este foarte activă, sistemul creier-corp nu face diferența dintre un eveniment real și unul imaginar. Din punct de vedere neurologic reacționează la fel. Gândiți-vă cum e când mergeți la o petrecere unde o să fie cineva pe care chiar nu vreți să-l vedeți. Ce se întâmplă? Vă agitați, aveți fantezii, vă crește tensiunea și… nici măcar nu sunteți la petrecere. Din contră, dacă urmează să vă întâlniți cu cineva de care vă place… tot felul de chestii plăcute încep să se petreacă: cresc endorfinele deși nici măcar nu v-ați atins. Asta e puterea sistemului nervos. Noi vom folosi această putere a sistemului nervos, pe care o aveți deja, de ambele emisfere pentru a ne schimba fiziologia. )

Ciudat era, că în fiecare săptămână se ducea la doctor ca să-i scadă medicația de tiroxină deoarece tiroida lui începea să funcționeze. Apoi, aproape de Crăciun, a venit ziua fatală în care mama lui i-a spus: „Bineînțeles că vii în Florida, să fim împreună, nu?” „Nu, mama!” S-a lăsat tăcere. Ce? Era prima dată când o refuzase pe mama lui de Crăciun. Respirați!

(E bine să știți de ce vă spun să respirați: mi-ar plăcea să avem monitoare unde să vedeți ce văd eu. Corpul nu minte niciodată așa că dacă spun ceva ce declanșează o reacție emoțională, ori nu mai respirați, ori vi se micșorează câmpul auric. La un anumit nivel, individual, suntem vreo 500 și ceva de oameni în sală dar suntem și un organism viu colectiv cu vreo 500 și ceva de subpersonalități. Când am povestit de refuzatul mamei, câteva câmpuri s-au micșorat. Vă spun să respirați ca să facilitez. Fritz Pearls, inventarul terapiei Gestalt, a spus că anxietatea e emoție fără respirație. De fapt, anxietatea e emoție fără respirație. Când deveniți anxioși, încercați să respirați. Lucrurile se pot schimba uimitor. )

Așadar, și-a refuzat mama și nu s-a dus de Crăciun acasă. Nu s-a simțit deloc vinovat… așa că nu a mai avut nevoie de medicamente. Tiroida lui a început să funcționeze. E foarte tare din punct de vedere neurofiziologic. Asta e puterea gândului, a credinței și a fiziologiei. Repet, asta afectează lucrurile. Noi vom explora acest teritoriu.

Am aici o notiță de care am uitat: un comentariu despre familii făcut de Virginia Satyr. Virginia Satyr a fost un terapeut familial extraordinar. Unul din comentariile ei a fost: „Familia nu există.” Mă scuzați? Un terapeut familial, recunoscut la nivel mondial spune că familia nu există… ci doar grupuri de străini care trăiesc vieți paralele. Acești străini se adună în clustere și au valori familiale dar sunt diferite de la om la om. Din punctul ei de vedere, familia adevărată nu există ci doar indivizi care trăiesc vieți paralele. Comunicarea sau lipsa ei, va determina succesul expresiei a ceea ce numim familie. Cercetările actuale spun că cu cât membri familiei își trimit mai multe mesaje de apreciere cu atât mai fluizi și mai sănătoși, sunt.

Altă poveste: despre agentul imobiliar care locuia pe străzi.

E o poveste incredibilă dar adevărată. Toate poveștile sunt adevărate dar unele sunt foarte bizare. Un fost client de-al meu a dăruit o sesiune cu mine unei persoane care locuia pe străzi. Am venit, am lucrat împreună iar la sfârșit am simțit în ea puterea de a se schimba. „Știu că nu ai bani dar ești pe cale să-ți schimbi viața și să devii puternică, într-un mod nou. Hai să facem o înțelegere: nu iți iau nici un ban pentru timpul meu. Dacă vei face această schimbare pe care eu cred că o vei face, decizi singură cu cât mă plătești.” V-ați gândi că cineva normal, mi-ar mulțumi. În schimb ea… „Mai zi odată!” I-am repetat oferta. „De ce ai face asta?”

Persoana asta de pe stradă era înțeleaptă. Fusese înșelată de atât de multe ori de mulți oameni încât nu avea încredere în nimeni și nimic. Asta e Dobitocul Sacru. I-am spus că simt ceva la ea. „Ok. Hai să încercăm. O luăm pe rând”. „Foarte bine.”

Pe scurt, locuia pe stradă dar s-a angajat într-o agenție imobiliară… dar locuia tot pe stradă. Era foarte pricepută la birou încât șeful i-a spus să se licențieze ca agent imobiliar și să vândă case. „Cred că te-ai pricepe bine!” Așa a făcut. Era foarte deșteaptă. În timpul liber a învățat, și-a luat licența, a început să vândă case… dar, locuia tot pe stradă. Când se ducea la prezentări de case, împrumuta mașini deoarece ea nu avea mașină.

Era plină de resurse. Se folosea de tot complexul minte-corp. E geniul interior din fiecare om. Trebuie doar să ne conectăm cu el așa cum făcuse ea. A devenit unul din cei mai buni agenți imobiliari din agenție… trăia tot pe stradă. Contabilul agenției a chemat-o la ea. Era genul de femeie puternică care fuma trabucuri. „Stai jos că vreau să-ți spun ceva! Atâta ai câștigat și atâta datorezi guvernului. Dacă îți cumperi o casă, economisești atâția bani. Cred că ar trebui să-ți cumperi o casa.” „Păi dacă mă iei așa, ar trebui să cumpăr o casă.”

A cumpărat o casă. Apoi au apărut câteva crize: prima, a fost gătitul. Provenea dintr-o familie foarte săracă unde nu exista tablouri pe pereți, decorațiuni sau orice altceva. În afară de ouă tari, nu știa nimic în bucătărie. I-am spus să se ducă la un curs de gătit. L-a făcut și a început să-și gătească. Criza mare a venit când a trebuit să decoreze casa. I-am spus să angajeze un decorator. Tablourile de pe pereți au fost criza cea mai mare din toată munca împreună deoarece se întreba cu ce drept pune ea tablouri frumoase pe pereți când familia ei nu și-a permis niciodată așa ceva. Pentru ea era o problemă majoră. A plâns mult.

A mers mai departe, a făcut mulți bani. La ultima întâlnire, făceam rezumatul progreselor, verificam dacă a mai rămas ceva de făcut, de transformat…nu, zbura! Nu mai trebuia să ia legătura cu cei de la „sol”! A început să râdă. Am întrebat-o de ce. Mi-a spus că a conștientizat ceva… toți prietenii ei de pe stradă erau supărați pe ea că are o casă deși ei stau tot pe stradă. S-a lăsat pe spate, și-a încrucișat picioarele și a spus: „Să-i ia naiba dacă nu înțeleg gluma!” (râsete). A mai spus-o odată, ca să o sublinieze: „Să-i ia naiba dacă nu înțeleg gluma!” Apoi s-a uitat la mine și a spus: „Și ei ar putea fi ca mine, dacă n-ar fi așa de puturoși!” Asta e puterea de a ieși dintr-un grup social.

Uneori nu mergem mai departe să ne îndeplinim visele… respirați!… deoarece în jurul nostru sunt atât de mulți oameni care suferă și ne întrebăm dacă e drept…Aveți tot dreptul de a crea, la fel ca toate celelalte ființe simțitoare!

Sunt de acord cu Tara când spune: „Fie ca toate ființe să fie libere! Fie ca toate ființele să fie fericite!” Dacă vrei să fie așa, trebuie să faci ceva. A scos carnetul de cecuri și mi-a scris un cec. Pentru mine a fost o zi măreață de plată!

Altă poveste:

Că tot vorbim de bani… o să vă spun o poveste în care spiritualul se suprapune cu sincronicitatea. Nu e vorba de un client ci de perioada în care eram la Universitatea din Carolina de Nord. Munceam ca bucătar. Am lucrat tot felul de chestii ca să mă întrețin la școală: instalator, bucătar, cântăreț în baruri – aici am învățat despre vindecarea cu sunet. (râsete). Serios! Acolo am învățat că, prin cântec, pot schimba starea dintr-o sală. Veneau la mine unii, probabil beți, și mă rugau să cânt ceva trist. După asta, oamenii triști veneau și lăsau bacșișuri. Alții… „Tom, încetează! Cântă ceva vesel”. Așa că veneau oameni veseli. Era bio-feedback direct. (râsete)

De la o vârsta fragedă a carierei mele muzicale, am învățat că pot să schimb starea cu ajutorul notelor și al claviaturii. Mai târziu, când am ajuns la știința despre creier, lucrurile s-au complicat dar totul a început în acele momente.

Dar, în acel moment din povestirea mea eram bucătar. Tocmai îmi terminasem tura și plecam. La ieșire am văzut o femeie care locuia în campus, în locuințe sub standarde, ca mine. Nu-și permite să locuiască la cămin. Era foarte supărată. O văzusem de multe ori. Am întrebat-o ce a pățit. Mi-a spus că-i murise mama dar nu avea bani de bilet de autobuz ca să se ducă acasă, la înmormântare. Am întrebat-o cât costă biletul. Am uitat suma dar îmi aduc aminte că aveam în buzunar exact suma spusă de ea. I-am dat banii. Eu nu mă comport așa de obicei, probabil am canalizat ceva. După vreun an sau doi, după ce am absolvit, am plecat de la Universitate dar m-am întors să-mi vizitez prietenii, să văd ce mai fac. Am văzut cum intră în cafenea femeia asta. Mi-a spus că m-a căutat. „Mai ții minte când m-ai ajutat? Uite banii pe care mi i-ai dat atunci.” D-asta vorbesc despre Mister. Viața e un mister. Când te conectezi la o expresie mai înaltă, se manifestă în moduri miraculoase neanticipate. 

Va urma