http://www.mayanmajix.com/TZOLKIN/DTRM/indexdt.php
Tonul 1 - Zi
Primul ton al Calendarului Sacru reprezintă unitatea, totalitatea, sădirea, expresia iniţială a noii conştiinţe, începutul tuturor lucrurilor, ceea ce este mai întâi şi ceea ce iniţiază, însămânţează, concepe. Acest ton are forţa de a demara lucrurile şi deţine întotdeauna o poziţie cheie, definitorie, în cosnograma. Simbolul aflat pe acest ton este considerat părintele trecenei, pentru că el o construieşte, imprimă valorile sale întregului val, determină nuanţele cu ajutorul cărora definim misiunea personală din această viaţă, este cel care pune in paralel însuşirile sale, cu ale celorlalte douăsprezece simboluri, pentru a creiona, a ţese tabloul complex a tot ceea trebuie învăţat pentru a-ţi atinge viziunea şi misiunea. Cei născuţi pe acest ton sunt conducătorii, creatorii propriului lor val, capabili să dea un puternic impuls proiectelor cu care intră în contact. Sunt persoane pozitive, care lucrează cel mai bine, atunci când munca reprezintă o provocare. Au nevoie de echipă, întrucât nu sunt atenţi la detalii.
Tonul 2 – Noapte
Tonul doi este cel care creează dualitatea şi echilibrul dintre elementele opuse, dar complementare. Dacă ne gândim la ciclul germinativ, în noaptea ce urmează însămânţării, are loc asimilarea interioară a noii conştiinţe. Sămânţa trebuie să-şi nege starea, pentru a se putea transforma în viitoarea plantă, pentru a răsări. Fiind un sunet solar, el polarizează tematica valului şi, de aceea, defineşte pe ce fel de scenă se desfăşoară tot ceea ce ţine de tonul unu (de temă), care ne sunt lecţiile de viaţă, cum învătăm din provocările dualităţii, calea spre unificare. Energia sa provoacă tiparele vechi, pentru a le armoniza; elimină ceea ce este învechit, pentru a crea spaţiul necesar pentru NOU, pentru că provocarea este intermediarul schimbării. Intonaţia este pusa pe pozitiv, tonul face muzica. Energia lui doi înseamnă a crea, din mers, un echilibru, în timp ce se facem alegeri de toate felurile: bun/rău, Yin/Yang etc. Cei născuţi pe acest ton vin pentru a trăi experienţa diferenţei între un aspect şi celălalt.
Tonul 3 – Zi
Tonul trei înseamnă acţiune, comunicare, încolţire, impulsul expansiv al noii conştiinţe, creativitate. Trei este sunetul electric, care porneşte ca o vibraţie şi îi dă valului dinamică, mişcare, putere de desfăşurare, demaraj. El îi îngăduie creativităţii să ne dezvăluie drumul spiritual, permite dezvoltarea spiritualităţii şi a drumului iniţiatic. Energia lui trei este foarte prezentă în toate tipurile de expresie a sinelui şi exprimă comunicarea ce are loc pe parcursul oricărei acţiunii, de la momentul iniţial deci, de la implicare până la desăvârşire. Tonul trei este expresia Trinităţii, a lucrurilor înfăptuite care se pun în mişcare, care-şi croiesc un drum fără de întoarcere. Persoanele născute pe tonul trei sunt elocvente, ritmice în interiorul lor, deseori neliniştite, deoarece mişcarea face parte din natura lor; au foarte multă energie şi ne putem baza pe ei, pentru că prevăd, ca la şah, mişcările celorlalţi.
Tonul 4 - Noapte
Tonul patru exprimă reacţia împotriva noii conştiinţe. Patru este sunetul de sine stătător al formei, cel care construieşte arhitectura valului, forma pe care o îmbracă tematica valului, casa sau locul unde se stabileşte volumul, spaţiul în care se desfăşoară acest proces. Patru simbolizează stabilitatea perfectă reprezentată de cub cel ce defineşte volumul şi de piramidă, forţa de a construi, măsura tuturor lucrurilor, dar şi cele patru puncte cardinale, considerate direcţiile de orientare (înălţime, lungime, adâncime şi lăţime), ce definesc orice forma. Energia tonului patru stabileşte parametri care permit neîngrădirile, dar şi cea care ne arată perimetrul, hotarele, limitele terenului în care se desfăşoară jocul, piesa, o lucrare sau o relaţie. Este stabilă, împământată, ne ajută să ne orientăm în toate genurile de relaţii şi interacţiuni, la nivel personal, social, economic ş.a. Cei născuţi pe acest ton sunt oameni inteligenţi, practici, care au mereu soluţii concrete; sunt stabili, statornici, dar uneori vor să epateze.
Tonul 5 – Zi
Tonul cinci este un ton de zi, un ton de acţiune, care înseamnă germinaţia, stabilirea noii conştiinţe. Cinci este punctul din centrul cubului. Acum, mica plantă care a răsărit, ştie ce va deveni. Cinci este şeful, navigatorul valului, cel care vine să încununeze primele tonuri, într-o dimensiune superioară, la un nivel superior. El are misiunea de a veghea ca tot ce este înscris în cosmogramă să se întâmple aşa cum e scris în Planul Divin; aduce forţa inteligentă care organizează; este energia ca ceea ce ne-am propus, să şi facem; este cel ce aduce autoritatea înfăptuirii. Simbolul ce se află pe acest ton, aduce abilităţile de comunicare şi căile de aplicabilitate materială, urmăreşte punerea în practică şi concretizarea misiunii sau a proiectelor. Cei născuţi pe acest ton aduc, în mod natural, tot ceea ce este necesar împlinirilor. Ei pot merge direct în miezul oricărei situaţii, găsesc soluţii ceea ce îi fac investigatori, căutători, sau “navigatori” excelenţi. Pentru ceilalţi, acest ton este un reper important.
Tonul 6 – Noapte
Este un ton al asimilării interioare a noii conştiinţe. Şase este sunetul ritmic, cel care imprimă ritmul vieţii şi echilibrul valului, care îi determină fluxul, curgerea constantă, pentru că, aici, circuitul valului se reia, îşi stabileşte ritmul şi echilibrul dinamic, asemenea timpului care este creat prin mişcarea volumului în spaţiu. Aşadar, şase reprezintă energia comunicării în acţiune. Dacă ne lăsăm inspiraţi de arta dansului, sau de performanţa unui mare atlet, putem vedea aceasta energie în acţiune, cea care favorizează o evoluţie dinamică şi astfel, îmbunătăţeşte toate aspectele vieţii. Aici întâlnim echilibrul între sus/jos, stânga/dreapta, Yin/Yang, etc. Cei născuţi sub acest ton au calitatea de a răspunde prompt la orice fel de stimuli, au capacitatea de a reacţiona, sunt spontani şi, de aceea, buni negociatori. Ei facilitează dezvoltări dinamice în toate direcţiile sau aspectele vieţii.
Tonul 7 - Zi.
Acest ton reprezintă culmea, creasta valului, legătura absoluta cu Sursa, înmulţirea, punctul în care noua conştiinţă echilibrează vechea conştiinţă, este onorarea şi etica. Şapte este sunetul rezonant care defineşte forţa mistică a valului, scopul misiunii noastre din ACUM, cel care exprimă legătura originară între spirit şi materie, cel care unifică izvorul Creaţiei cu fluxul Divin, cu Voia Divină. Pana la acest nivel, valul se construieşte. De aici, se desăvârşeşte. Simbolul aflat pe acest ton este ghidul nostru interior, cel ce ne învaţă drumul Luminii, care sunt virtuţile pe care trebuie să le urmăm în viaţă, cum să unim în noi Cerul cu Pământul, ce este cosmoetica. Cel născut în acest ton au un profund simţ al eticii, sunt corecţi, intuitivi şi se manifestă precum o oglindă în care se reflectă tot ceea ce este văzut şi nevăzut; ei îşi stabilesc clar ţintele, scopul acţiunilor prezente şi viitoare şi anticipează fiecare mişcare pentru înfăptuirea lor. Pentru a reuşi, ei au nevoie frecvent de împământare.
Ton 8 - Noapte
Tonul opt este sunetul galactic al constructorului de poduri dintre lumi, cel care pregăteşte expansiunea noii conştiinţe. Aici, valul are puterea maximă şi echilibrul deplin. Tonul opt reprezintă dreptatea, armonia şi echilibrul, justiţia, adevărul, claritatea, este cifra transcendentă care aduce totul în echilibru, este forţa care organizează toate nivelele evoluţiei şi înfăptuieşte scopul Divin a ,,ceea ce este sus, este şi jos”. Simbolul aflat pe acest ton ne învaţă care sunt valorile de urmat pentru a ne extinde câmpul conştiinţei, pentru a păşi în dimensiunea a cincea, a iubirii necondiţionate. Cei care se nasc în energia acestui ton sunt oameni puternici, în primul rând pentru că sunt perfect centraţi, echilibraţi şi etici, cu un profund simţ al dreptăţii. Au capacităţi excelente de conducători în orice domeniu, pentru că ei cântăresc totul cu grijă şi cu respect. Sunt aşezaţi, îngrijiţi, au aspect plăcut, sunt prietenoşi şi cooperanţi. Ei caută cu răbdare, în amănunţime, până găsesc răspunsul căutat.
Ton 9 – Zi
Nouă este un ton de putere, care înseamnă îmbobocire, progresul conştiinţei, răbdare şi înţelepciune. Este tonul solar, este sunetul intenţiei, este cel care ne obligă să luăm decizii, dar şi să manifestăm claritate, fermitate în tot şi în toate. Este tonul finalizării ciclurilor şi a proiectelor, al expansiunii şi al măiestriei, al cărui scop este să ne îndrume să ne găsim propria Lumină interioară, astfel încât să fim apţi ca să ne împlinim misiunea de a purta înţelepciunea sa în lume. Cu ajutorul energiei lui noua, ne deschidem o largă viziune de ansamblu asupra Întregului, se finalizează planuri, forme şi proiecte etc. Cei născuţi în această zi au o rezistenţă remarcabilă, sunt siguri pe ei, au răbdare în tot ceea ce fac, sunt perseverenţi, serioşi şi puternici Ei au aptitudini multiple, dar calitatea prin care excelează este aceea că finalizează tot ceea ce întreprind, nu lasă nimic la jumătatea drumului.
Ton 10 - Noapte
Tonul zece reprezintă un reper extrem de important, pentru că înseamnă manifestarea, distrugerea, negarea vechiului; ne arată cum să materializăm, cum să facem să depăşim provocările cu care ne întâlnim în viaţa de zi cu zi. Este un sunet planetar, este Calea, maniera, modalitatea în care ne împlinim scopul, este realizarea, înfăptuirea temei, este cel ce ne arată despre ce e vorba în val. Este un ton de autoritate, întrucât concentrează energia a doi de cinci (energia şefului misiunii). Energia pe care el o aduce este foarte puternică, de mare responsabilitate, pentru că ceea ce odată erau intenţii, idei, speranţe sau chiar frici, devin prezente în plan fizic, realitate vizibilă, palpabile. Cu energia lui 10 se materializează toate lucrurile asupra cărora ne-am concentrat prin intenţie şi atenţie. Cei născuţi pe acest ton sunt oameni care au venit pentru exprima viaţa prin materie, pe Pământ. Ei ştiu ce, când şi mai ales cum trebuie să facă, sunt hotărâţi, decişi, greu se răzgândesc sau se întorc din drum.
Tonul 11 – Zi
Acest ton reprezintă hotărâre, schimbare, înlăturarea aspectelor inutile, înflorirea, renaşterea, protoforma celei mai înalte expresii a noii conştiinţe. Unsprezece este sunetul spectral al valului care curăţă tot ce nu este în armonie, ce e incomplet, complicat sau inutil şi aduce în loc abundenţa. Este numit, in mod metaforic, grânarul cosmic. Este si tonul calităţii, al fermităţii şi certitudinii, deoarece acum s-a ajuns la ,,un acord”, la o decizie, la recunoaşterea de sine. Sufletul a avut întotdeauna un Plan şi ceea ce şi-a propus, vrea să şi realizeze. El este cel care decide singur maniera în care o face, iar fiecare treaptă a Creaţiei sale îşi găseşte întotdeauna locul în Univers. Cei ce aparţin lui 11 sunt vindecători adevăraţi, care aduc metode de avangardă în munca lor; ei poartă energia acţiunilor dinamice, care facilitează schimbarea, simplificarea şi îmbunătăţirea. Deşi caută permanent noutatea, ei pot fi şi radicali, duri şi nu acceptă schimbarea; au o voinţă puternică şi clar determinată.
Ton 12 - Noapte
Acest număr vine de peste veacuri, cu o încărcătură mistică şi plină de mister. Fiind un ton de noapte, el reprezintă înţelegerea, odihna care pregăteşte desăvârşirea. Acum ,,se ajustează“ noua formă a conştiinţei. El aduce o mare abilitate a retrospecţiei şi a introspecţiei, care pregăteşte fuzionarea părţilor disociate ale ideilor sau elementelor, care aduce la un loc părţile risipite, într-un nou întreg funcţional. Este sunetul cristalin al colaborării şi al clarităţii a ceea ce am realizat, este dansul lui Yin şi Yang, în care toate lucrurile sunt legate, intercondiţionate, care îmbină, unifică tot ceea ce este separat, divizat. Energia sa face posibilă preluarea anumitor segmente, idei, învăţături străvechi şi permite combinarea lor cu un efect complet nou adaptate pentru a fi de folos în prezent. Cei născuţi în această zi au o vedere clară asupra lucrurilor, sunt buni profesori şi maeştri, îşi cunosc calea şi nu pregetă nici un efort pentru a şi-o înfăptui; ei vor să înţeleagă totul şi rareori se lasă ajutaţi.
Ton 13
Acest ultim ton reprezintă roadele, manifestarea celei mai înalte expresii a noii conştiinţe. Tot ceea ce am experimentat şi învăţat în cele douăsprezece etape, acum se rafinează. Este sunetul cosmic, care defineşte esenţa valului şi scopul vieţii, ne conduce pe drumul către Înălţare. Este tonul creator, al evoluţiei, cu resurse nelimitate, cu o dinamică specifică actului final al Creaţiei şi marchează momentul de bun sfârşit, a tot ceea ce a fost iniţiat. Este un ton de maximă putere, expresie a evoluţiei spirituale şi a împlinirii tuturor lucrurilor. Energia acestui ton este cea a unei forţe conducătoare care desăvârşeşte, înalţă şi transcende, care aduce cu ea idei, proiecte şi ţeluri ce vizează înfăptuirea Planului Divin. Tonul 13 ne ajută să mergem spre pasul următor, mai înalt, ne îndeamnă să încercăm ceva nou sau să încercăm din nou! Cei născuţi în energia lui 13 vor să treacă peste următorul munte, doar ca să vadă ce e dincolo, fac ultimul efort pentru cel mai înalt succes, vin să atingă desăvârşirea.
Simboluri
Primul semn al Calendarului Sacru, considerat a fi şi cel care-l guvernează Imix simbolizează începutul, cel care face ca roata timpului să-şi înceapă ciclurile şi să pună în mişcare forţele Creaţiei Divine. Acest simbol reprezintă cuvântul, sunetul primar al Creatorului Divin, ce-şi revarsă energia şi vibraţia forţelor primordiale, pentru a ne forma şi a ne învăţa să ne trăim viaţa în abundenţă deplină, în belşugul nemărginit al oceanului planetar al existenţei noastre. Imix, asemenea Mamei Primordiale, aduce energia estică, feminină, creatoare, cea care dă naştere oricărei forme de viaţă şi care oferă necondiţionat, discret şi tăcut tot ceea ce oamenii au nevoie pentru a-şi trăi experienţa. Imix reprezintă, aşadar, primul aspect al Creatorului, imaginea Mamei Primordiale, momentul iniţial, locul de unde plecăm pe drumul redescoperirii a cine suntem noi cu adevărat. El aduce în faţa noastră lumea pământeană cu tot ceea ce înseamnă ea de la relaţia omului cu natura, cu semenii săi, dar şi cu tărâmurile lumii viselor şi a visărilor, a idealurilor înalte. Imix ne aduce energia începutului, a Tiparului Divin al Timpului, ne ajută să înţelegem misiunea noastră pe Pământ, de-a lungul timpurilor. El ne îndeamnă să pătrundem în fluxul energiilor cosmice, care susţin evoluţia, în fiecare etapă de dezvoltare a conştiinţei. Pornim pe drumul aventurii noastre pe Pământ, cu întrebarea: ce înseamnă viaţă, ce înseamnă a trăi? Când ne răspundem la această întrebare, aparent simplă, ne este mai uşor să explorăm tărâmurile necunoscute prin care ne portă misiunea personală şi să descoperim misterul devenirii. Dacă pătrundem adânc în simbolistica lui Imix şi ajungem pe tărâmul conştiinţei umane, descoperim o întreagă lume ce-şi etalează frumuseţea nemărginită, potenţialul plenar, sub toate aspectele Divine pe care le înmănunchează.
Cei născuţi sub acest simbol au o foarte bună capacitate de accesare a subconştientului colectiv, motiv pentru care ei pot genera idei şi proiecte novatoare, briliante, îndrăzneţe, care se află zăgăzuite acolo. Ei percep starea de spirit a mulţimii şi o reflectă ca o oglindă şi ştiu, în mod natural, ce este în concordanţă cu epoca pe care o trăiesc. Persoanele Imix găsesc cu uşurinţă în ei toate sursele vieţii, au instincte primare excepţionale, sunt receptivi, generoşi, energici, creativi şi plini de iniţiativă, mereu atenţi şi vigilenţi. Sunt buni familişti, se remarcă printr-o atitudine extrem de protectoare faţă de familie şi de copii. Iubesc tot ce e mistic, îi interesează totul şi au veşnic la îndemână idei şi proiecte noi, pe care le promovează cu uşurinţă, căci au încredere în ceea ce ele pot aduce în viaţa lor şi a celorlalţi. Însă este foarte important pentru ei să lucreze în echipă, pentru că singuri nu pot duce la bun sfârşit ceea ce iniţiză nu pot finaliza. Detaliul nu reprezintă măiestria lor. Trec repede mai departe, la următorul plan, la următorii paşi, cu credinţa nejustificată că lucrurile deja începute pot merge mai departe, de la sine. Este, poate, partea cea mai provocatoare a misiunii lor. Pentru ei, comunicarea este un aspect simplu, natural, normal, care trebuie făcut fără efort, ceea ce le creează impresia că e firesc ca cei din jur să le cunoască visele, dorinţele şi sentimentele fără să le spună sau să facă ceva în acest sens şi, din acest motiv, pot da naştere la situaţii nedorite. Rezolvă totul uşor, cu o simplă plimbare în natură.
IK este puritatea Spiritului şi respiraţia Divină care inundă timpul şi spaţiul, este respiraţia vieţii, cea care aduce acele energii sub influenţa cărora se integrează şi se unifică polarităţile. Păzitor al clarităţii şi frumuseţii vieţii, Vântul este, prin natura sa, un simbol al transformării profunde, care generează în noi acele schimbări apte să ne conducă spre frecvenţa înaltă a unei realităţi plenare, unificate, multidimensionale, Divine. Pentru vânt nu există bine sau rău, frumos sau urât, înalt sau scund, fiinţă sau lucru. Adierea sa ne ridică, ne eliberează, căci el atinge totul fără separare sau etichetare, fără nici un fel de discriminare. Vântul mişcă aerul, norii, valurile, nisipul, copacii şi holdele şi, în calea sa, îndepărtează tot ce este aşezat peste adevăr şi virtute, peste etică şi frumuseţe, peste diamantul sufletului nostru. Prana se revarsă, liniştită şi tainică, asupra a tot ceea ce este viu. Vântul este puterea din spatele mişcării ciclurilor naturale, cum ar fi: succesiunea anotimpurilor, schimbările culturale, transformarea conştiinţei. Înţelepţii mayaşi ştiau că fiecare etapă de dezvoltare a conştiinţei are o dinamică ce curge potrivit Planului Divin treaptă cu treaptă, până în zilele noastre, pe care le-au anticipat prin profeţiile lor.
Vântul, imaginea lui Ik, un semn cu adevărat spiritual, vizionar, înseamnă inspiraţie în zbor, simplitate, adevăr, virtute, el este cel ce ne ridică la starea de a fi co-creator al realităţii noastre, prin aceea că ne aduce claritate percepţiilor. Purtaţi de energia sa, viziunea noastră se transformă cu blândeţe, dar ferm. Se spune despre Ik că este un instrument al artelor, un protector al poeziei şi al muzicii, dirijorul corului muzelor. Cei născuţi sub energia sa sunt un canal deschis către Spiritul Divin şi adevăr, sunt bine conectaţi cu tot ceea ce înseamnă forţa vieţii şi întruchipează puterea comunicării şi a împărtăşirii ideilor pozitive, novatoare. Se bucură de o imaginaţie puternică şi, pentru că trec uşor rampa, sunt buni oratori, profesori sau jurnalişti ce răspândesc cunoaştere şi informaţie cu uşurinţă, precum vântul. Totuşi, fiind un semn nordic, au o anume detaşare plină de răceală aparentă şi incomodează deseori, pentru că tendinţa lor firească este să nu lase să ,,se aşeze praful” peste diamantele cunoaşterii universale, peste adevărul Legii Divine. Ei sunt generoşi, se pun în slujba celorlalţi, sunt oneşti şi echilibraţi. Calităţile pe care au venit să le înveţe sunt adevărul şi neprihănirea. Orice abatere de la aceste valori va încetini procesul evoluţiei lor spirituale. Provocarea lor este împământarea, conectarea cu planul fizic, iar lecţia lor de viaţă este de a înţelege dacă alegerile pe care le fac urmează vocea Spiritului, ori vin din constrângeri inconştiente ale limitărilor, credinţelor şi tiparelor, ale paradigmelor pe care, cu strădanie, le-au colecţionat. Precum vântul, cei născuţi în zi de Ik sunt persoane spontane, dinamice, care se mişcă uşor odată cu valul schimbărilor, sunt deschişi spre forţele nevăzute care îi inspira, îi asistă şi îi însoţesc în tot ceea ce fac. Deseori se întâlnesc cu teme care provin din lumea duală, cu aspecte şi multiple faţete ale polarităţii. Dacă pot descoperi singuri fantastica putere a plenitudinii, a unificării şi a nonseparării, dacă reuşesc să conştientizeze limitarea pe care o creează judecata, vor descoperi calea potenţialului lor nelimitat, îşi vor găsi viziunea şi o vor împlini.
AKBAL a căpătat denumirea de Noapte Albastră, deşi este un semn de zi, ce vine cu energia vestului. Akbal înseamnă „Casa sufletului”, pântecele în care mama şi tata zămislesc viaţa pruncului, locul de unde privim, cel din care plecăm în aventura noastră spirituală pe Pământ. De aici începe călătoria în viaţă, în linişte, în tăcere, în perfectă pace, discret. Noaptea este şi lumea în care visul e la el acasă, locul de unde viziunea prinde contur. Fiind un semn de zi, Akbal aduce cu sine soarele dimineţii, pentru a lumina drumul vieţii. Akbal este abis, mister, sanctuar, este locul Sfântului Graal, este păzitorul secretelor întunericului creator, cel care aduce totul la Lumină, fecunditatea abisului. Akbal este cel care spune că vine vremea când cunoaşterea va fi adusă şi răspândită pe Pământ, căci ea este sacră şi nu secretă şi va părăsi tărâmurile ascunse şi se va dezvălui omenirii, atunci când va veni vremea potrivită. Călătoria interioară a introspecţiei profunde şi a integrării în mister tocmai a început. Akbal mai este deseori denumit, în mod sugestiv, şi Căminul sau Casa. Se spune că persoanele ce întruchipează acest semn au o anume delicateţe sufletească, o tandreţe şi o blândeţe specific feminină, înclinată spre protecţie. Acestea îşi apară, discret şi cu răbdare, intimitatea propriei vieţi şi a familiei; ele păstrează o curăţenie de cristal în relaţiile cu cei din preajma lor. Nimic nu le poate abate de la adevăr, etică şi morală. Aşadar, cei născuţi în zi de Akbal au ca teme majore a misiunii lor, aducerea la suprafaţă a misterelor vieţii, a cunoaşterii sacre şi protejarea căminului şi a familiei.
Akbal ne învaţă să folosim misteriosul Timp al Visării, acolo unde nu este distincţie între atunci şi acum, între real si imaginar, între vis si visător. El ne dezvăluie faptul că tot ceea ce suntem, tot ceea ce credem, sperăm şi visăm, se află în spaţiul nostru personal de visare, în care nu exista victime sau învinuiri. El ne îndeamnă să ne lăsăm atraşi, captivaţi de toate aspectele venite spre noi, din acest nemărginit tărâm al visării, al imaginii creatoare, pentru că ele ne vor conduce spre plenitudinea fiinţei noastre, ne vor modela astfel încât să dobândim luciditate şi claritate in viaţă. Dar, şi sub acest aspect, echilibrul este măsura adevărului căci, fără el, ne putem pierde în propria casă. Îmbinarea calităţilor celor două simboluri Noapte şi Casă fac din nativii sub semnul lui Akbal, buni şamani, vindecători intuitivi, mai ales pentru că ei au abilitatea de a pătrunde cu uşurinţă în zonele întunecate ale psihicului uman. Persoanele Akbal sunt puternice, logice, păstrători ai tradiţiilor şi miturilor, buni povestitori, adevăraţi purtători de Lumina. Este bine ca ele să acorde o atenţie speciala viselor, să le înţeleagă şi să le abordeze ca pe comori nedezvăluite, care aşteaptă momentul potrivit pentru a-şi croi drumul spre materializare. Ele trebuie să-şi cultive, fără odihnă, curajul de a păşi în necunoscut şi de a se afunda, pe deplin, în tărâmurile interioare, acolo unde găsesc adevăratele bijuterii ascunse, care păstrează cel mai mare potenţial al creşterii spirituale. Ele au de depus un efort substanţial pentru a elibera, din adâncurile fiinţei lor, iluziile, durerile şi suferinţele, îndoielile de sine, judecăţile, limitările, uitările. Sunt persoane care nu pot trăi decât în claritate şi adevăr motiv pentru care sunt incapabili să păstreze secrete, să trăiască în incertitudine sau dubiu.
KAN înseamnă sămânţa, autogerminare şi gestaţie, Creaţie, sol fertil, creştere, deschidere către propria noastră potenţialitate, legături fertile în toate planurile. Este un semn ce reprezintă poarta energetică senzuală a sudului, considerat de către mayaşi simbolul care guvernează forţa sexuală. Kan ne arată că acum este un timp favorabil pentru a planta sămânţa unei intenţii, a unui proiect sau a unui vis. Energia lui Kan ne cere să fim receptivi, veşnic atenţi pentru a simţi momentul în care seminţele pot germina cel mai bine şi să ne asumăm, cu responsabilitate, ceea ce am semănat. Dar important este şi să alegem solul potrivit. Nu orice sămânţă se poate sădi oriunde, oricând. Asta este ceea ce avem de învăţat: să simţim oportunitatea, momentul sau timpul potrivit pentru creaţiile noastre. Provocarea este să aflăm ce putem face pentru a dezvolta acea receptivitate care să ne îndrepte privirea către oportunitate, către momentul potrivit să asigure germinarea seminţei ideilor noastre. Ştim că fiecare sămânţă ce se află în tolba potenţialului nostru este autogerminativă şi că realizarea oricărui vis începe cu un simplu gând. Declanşatorul, comutatorul care aprinde flacăra ce face să răsară mica plantă, este intenţia. De multe ori ne pierdem în procesul global al materializării, uitând că un drum, oricât de lung ar fi el, tot pas cu pas poate fi parcurs. Pentru a ne trezi potenţialul, trebuie să sădim sămânţă cu sămânţă şi, cu răbdare, să-i oferim toate condiţiile pentru a răsări. Să învăţăm să simţim posibilitatea visului ce va putea fi materializat în realitatea noastră, să ne deschidem spre a vedea sămânţa ieşită la suprafaţă şi să ne bucurăm. Aşa devenim Co-Creatori, aşa exersăm, ne antrenăm. Viaţa noastră este solul. Dacă plantăm în locuri fertile, procesul începe. Rezultatul va înflori în ritm natural, firesc, neforţat, dar intenţia de a declanşa acest rezultat ne aparţine numai nouă. Să ne asumăm, cu onestitate, ceea ce hotărâm.
Mesajul lui Kan este simplu: să ne privim viaţa ca pe un sol fertil, să învăţăm să simţim potenţialul visului care se va materializa în realitatea noastră; visele sunt seminţe ale vieţii. Toate seminţele păstrează în ele holograma plenară, matricea originară, a ceea ce va deveni. Sămânţa, prin definiţie, este cea care conţine, în ea însăşi, întreaga informaţie, puterea şi energia care construieşte şi direcţionează procesul vital al unui organism către plenitudine, către integritate, către ceea ce este să fie. Viaţa nu e altceva decât un proces continuu de însămânţare, germinare, creştere, dezvoltare, maturizare până la potenţialul maxim, rodire şi apoi transformare. Cu aceste calităţi native, persoanele Kan sunt luptători pentru scopul comun al comunităţii. Pe măsură ce se eliberează pe ei însăşi dar şi pe alţii de tiparele opresive ale trecutului, ei aduc prosperitate în viaţa lor şi a celor din jur. Este important să conştientizeze acest fapt. Cei născuţi sub energia lui Kan semn al sudului luminat de soare sunt activi, dinamici şi senzuali, au simţ artistic, sunt creativi şi comunicativi. Ei au venit în această întrupare să experimenteze capacitatea omului de a sădi dorinţele sufletului şi să asiste la marele spectacol cosmic al înfăptuirii lor. Ei se simt apropiaţi de toate speciile de pe Pământ, pentru că sunt dominaţi de sentimentul că, lângă ele îşi găsesc inspiraţia, alături de ele crează, de la ele au de învăţat.
Chiccan, Şarpele Cosmic, Poarta energetică strălucitoare a estului, a locului de unde soarele răsare, simbolizează inteligenţa, înţelepciunea şi cunoaşterea Divină. Păzitor al tuturor formelor şi forţelor vieţii, el este simbolul mistic şi misterios al puterii venite din însuşi Drumul cunoaşterii. Şarpele este, în toate tradiţiile, cel care are cele patru segmente ale creierului activate şi echilibrate. Este Kundalini, cel care păzeşte toate programele originare ale Creaţiei, toate codurile genetice. El uneşte Cerul cu Pământul, autoritatea cu adevărul şi le aşează pe altarul justeţii. Energia sa ne încurajează şi ne inspiră să acţionăm intuitiv, ori de câte ori avem de făcut o alegere şi ne învaţă să ne ascultăm pântecele, tan tienul inferior, centrul Hara, pentru a ne dezvolta intuiţia. Fluturaşii din stomac, o emoţie ce se ridică, o căldură blândă care ne învăluie uneori, sunt doar câteva dintre mesajele care ne pot vorbi. Temele aduse de această energie au o notă specifică, bine conturată şi, în general, foarte bine cunoscută de adevăraţii căutători ai Luminii. În primul rând, şarpele ne învaţă dialogul, tăcut şi misterios, cu puterile cosmice, utilizând corpul ca pe o unealtă spirituală. Apoi, pentru a atinge transformarea spre care ţintim, el ne îndeamnă să ne ascultăm sentimentele şi să ne dezvoltăm toate simţurile, ca singură cale spre a accesa nivelele cele mai înalte ale conştiinţei. Dacă ne urmăm intuiţia şi instinctele, putem face alegeri corecte, in orice moment. Pentru a înţelege mai bine ceea ce Chiccan ne spune, să ne imaginăm că trupul nostru este cutia unei viori, iar corzile sufletului cântă neîncetat, o melodie pe care noi abia acum învăţăm să o auzim. Trebuie să exersăm cu străduinţă, cu sinceritate şi devotament, precum un violonist virtuos, ca să ne putem bucura pe deplin de această minunată şi unică simfonie, pe care numai noi suntem meniţi să o auzim, pentru că ea este doar a sufletului nostru. Să avem neîncetat încredere în noi şi în capacitatea noastră de a o acţiona. Corpul nostru ştie adevărul Divin, ştie ceea ce este cel mai bine pentru noi şi încearcă neîncetat să ne transmită mesajele Divine, prin dansul interior al şarpelui. Noi nu trebuie decât sa-l auzim şi să-l ascultăm.
Cei născuţi sub semnul Şarpelui sunt carismatici, au o voinţă puternică, sunt plini de vitalitate şi fac totul cu pasiune. Sunt fiinţe senzitive, exprimă multă sensibilitate, magie, recunosc înţelepciunea trupului şi au o puternică dorinţă de a evolua. Ei sunt extrem de flexibili şi se adaptează cu mare uşurinţă la orice fel de condiţii. Au aptitudini fizice deosebite, sănătate robustă şi pot acţiona în domenii la care nu te aştepţi. Ei pot îmbina instinctul, intuiţia şi creativitatea, cu forţa vitală a lui Kundalini şi astfel, să dobândească o excepţională capacitate de regenerare, un bun instinct de conservare şi o puternică forţă vitală. Toate vechile tradiţii îi atribuie acestui simbol puteri magice, căci şarpele deţine autoritatea unei puternice forţe spirituale, au cunoaştere şi ştiu cum să o folosească. Provocarea lor este aceea că trebuie să înveţe adevăratele valori ale eticii Divine şi să le manifeste în tot ceea ce fac, astfel încât să reziste oricărei ispite, să nu se lase în niciun fel corupţi în a-şi folosi puterea în mod abuziv. De aceea, persoanele Şarpe au nevoie de multă responsabilitate, luciditate şi discernământ, în tot ceea ce gândesc, spun sau fac.
Cimi este semnul ciclului vieţii, a morţii şi renaşterii, este podul dintre lumi, schimbarea profundă, înţelepciunea străbunilor. Este aducător al unei puternice energii a nordului şi ne susţine pentru a ne elibera, a ne preda. Să ne amintim că a te preda este opusul lui a renunţa aşadar, nu înseamnă a abandona lupta, a părăsi misiunea personală sau a pierde încrederea în frumuseţea vieţii. A te preda este un proces conştient, în care lăsăm sincronicitatea să se manifeste în viaţa noastră, înseamnă a ne dobândi libertatea acea libertate totală, desăvârşită, care ne poartă spre dimensiunea a cincea. Ca să ajungem acolo, trebuie să dobândim puritate, claritate, să manifestăm în tot şi în toate, virtuţi Divine, etică cosmică, să ne conducem acţiunile, astfel încât să creăm armonie, frumuseţe şi pace. Mai întâi, pentru a crea armonie trebuie să parcurgem starea de a fi armonie; pentru a crea o lume a păcii, starea de a fi pace; pentru a ne uni cu Divinitatea şi a deveni Co-Creatori, trebuie să accesăm starea de a fi Divini. Nu este vorba despre a înţelege sau a conştientiza că în noi sălăşluieşte Divinul, că întreaga Matrice a Creaţiei se află în noi acest stadiu a fost deja atins de conştiinţa colectivă. Este vorba despre starea interioară de contopire cu această realitate, de dezvăluire a potenţialului plenar, pentru a atinge Iluminarea. Cum putem atinge aceste ultime ţeluri, altfel decât prin eliberarea din sclavia ideilor preconcepute, a credinţelor vechi, a tiparelor care ne limitează? Cum putem fi duali şi trinitari, în acelaşi timp? A venit, aşadar, timpul de a alege. Nu mai este vremea şovăielilor, a întrebărilor, pentru că a sosit cea a răspunsurilor. Acum ştim. Cimi ne cere, în final, să optăm şi să ne asumăm responsabilitatea a tot ceea ce gândim, simţim şi facem. Din perspectiva multora dintre noi, asta este epoca pe care o traversăm, asta înseamnă să trăieşti între lumi, să fii în pragul Noii Ere. A venit, în sfârşit, vremea în care trebuie să ne hotărâm.
Cimi această puternică energie cosmică ne îndeamnă şi susţine pentru a avea curajul şi puterea de a asculta acea parte din noi care ne cheamă spre moarte întru reînviere, spre o transformare profundă, reală, înnoitoare şi ne deschide pentru a înţelege şi integra înţelepciunea străveche a Cărţii morţii, eliberarea de orgolii, iertarea şi smerenia. Cei născuţi Cimi se întâlnesc des cu tema morţii spirituale şi a renaşterii, căci, în această viaţă, ei se află ca într-o staţie finală, decisivă; ei au venit cu scopul de a atinge desăvârşirea. În această moarte, structura ego-ului se desprinde şi lasă să iasă la suprafaţă minunata grădină a adevărului însuşi acea Grădină în care fiecare calitate şi virtute pe care am dobândit-o cu vremea, prin experienţe şi vieţi succesive înfloreşte. Ca să atingă limitele pentru care au venit, ei învaţă să experimenteze balsamul iertării şi tainele binecuvântării acea cupă a eliberării, care este intrinsec legată de tărâmul sacru al transformării şi transmutării. Potrivit tradiţiei mayaşe străvechi, Cimi era considerată a fi cea mai norocoasă zi şi, în consecinţă, cei născuţi in această zi pot avea un extraordinar succes în tot ceea ce fac, inclusiv în afaceri. Datorită propriei lor forţe spirituale, ei pot să-i călăuzească pe alţii, cu mult calm şi blândeţe, în derularea procesului de transformare pe care îl implică viaţa. Sunt buni vindecători şi au o predilecţie spre a ajuta femeile însărcinate.
Manik, energie a vestului, este personificarea frumuseţii vieţii pe Pământ. Ca arhetip, ni se dezvăluie cu un potenţial subtil, de mare putere, cu valenţe multiple şi cu o simbolistică complexă: căprioara cea care ajunge pe culmile cele mai semeţe ale universului multidimensional. Apoi, mâna cea care are puterea de a acţiona, de a face şi desface totul, cea care deţine puterea de a încheia, de a transforma, pentru a iniţia un nou început, unealta noastră principală, prelungirea inimii. Aceste multiplele valenţe se reunesc ca să alcătuiască un simbol de mare subtilitate şi însemnătate esoterică: Poarta. Manic este Poarta însăşi, cea care se deschide spre adevăr şi măreţie Divină, spre nemărginire şi aşteaptă, răbdătoare, să-i trecem pragul. Depinde de noi dacă o putem face, sau nu. Pentru a o putea găsi în oceanul de spiritualitate în care ne aflăm, pentru a putea deschide această Poartă, trebuie să ne resetăm, să ne decondiţionăm, să ne eliberăm de toate aspectele cu care ne identificăm. Acest lucru nu poate fi făcut decât dacă ne uităm spre noi cu sinceritate. Energia lui Manik este fluidă, transparentă şi cristalină precum apa, este mistică şi chiar misterioasă, precum mâna, blândă dar agilă precum căprioara, dar şi înţeleaptă şi discretă, ca orice poartă spre necunoscutul ce vrea să se dezvăluie. Prin tot ceea ce el reprezintă, Manik este asociat cu deschiderea sufletului spre a primi uneltele spirituale de care avem nevoie, în fiecare etapă a vieţii noastre şi pentru a ne domoli foamea spirituală. Precum un Mare Preot, El ne iniţiază pentru a putea să păşim peste pragul uşii larg deschisă, spre Univers.
Dacă se menţin în fluxul energiilor cosmice, cei născuţi sub semnul lui Manik sunt excelenţi conducători spirituali sau lumeşti care pot demonstra esenţa Divină a vieţii pe Pământ. Sunt persoane care leagă, cu uşurinţă, trecutul de viitor, în eternul ACUM, ei ştiu cine sunt, de unde vin şi care este scopul pentru care au venit, sunt un bun exemplu personal, pentru cei care se despart cu dificultate de tipare, pentru că ei sunt lipsiţi de ataşamente şi sunt hotărâţi să atingă libertatea, în toate planurile existenţiale. Sunt oameni paşnici, generoşi, cooperanţi, prietenoşi, cu o componentă mistică bine conturată şi deseori înclinaţi spre activităţi de buni învăţători sau preoţi. Ei au o frumuseţe discretă, cu nuanţe blânde, sunt talentaţi, plini de har şi de daruri Divine. Se pot exprima uşor prin dans, sau prin orice altceva înseamnă exprimare liberă; sunt deschişi spre nou, dar şi hotărâţi, tranşanţi, ştiu bine ceea ce vor şi ceea ce au de făcut în misiunea lor. Ei caută asiduu, dar cu răbdare, ceea ce le lipseşte şi ştiu întotdeauna când au găsit ceea ce căutau. Ei înşişi sunt o unealtă spirituală, o poartă spre devenire. Munca lor se îndreptă spre descoperirea acelor credinţe, concepte sau idei, idealuri, vise, sau roluri jucate pe scena vieţii, care le opresc din drum evoluţia. Ei ştiu când vine vremea schimbării şi învaţă să accepte că evenimentele din viaţă nu vin întâmplător. Manik este simbolul celor ce învaţă să meargă, plini de curaj, înainte, drept şi fără ocolişuri, care ştiu să lase oportunităţile să intre în viaţa lor şi se aventurează în experienţe noi, despre care nu ştiu ce vor aduce. Pentru ca totul să conducă spre împlinire, au nevoie doar să-şi mărească atenţia, să-şi completeze cunoaşterea, să-şi antreneze gândirea simbolică. Oricum, nimic nu-i poate opri din drum.
Lamat, simbol al fertilităţii, este sămânţa stelară cea care aduce în viaţa toate oportunităţile prin care să ne valorificăm potenţialul dar şi pântecul germinativ al stelelor, pentru că ne aminteşte că există doar un anumit sol potrivit pentru fiecare sămânţă în parte. Lamat este, aşadar, sămânţa, dar şi solul în care ea germinează. Acest principiu Universal al Creaţiei, Yin-Yang, feminin-masculin etc, care se exprimă în tot şi în toate, este adus în realitatea noastră de către Lamat. El ne spune că ce e în Ceruri e şi pe Pământ, ne arată Grădina de Sus, ca să o putem vedea şi pe cea de Jos. Ceea ce este sădit de Lamat creşte şi se împlineşte in toate planurile atât în lumea văzută, cât şi în cea nevăzută. De noi depinde ce şi unde vrem să creăm. Putem să ne manifestăm fertilitatea, creativitatea, în plan tridimensional, unde am venit să învăţăm şi să experimentăm dar şi în plan spiritual, esoteric, multidimensional. Noi alegem, noi decidem ceea ce avem de făcut, noi suntem creatorii realităţii. Lamat este spiritul păzitor al armoniei şi al dragostei, simbolul ce poartă energia abundentă a sudului, în care pulsează viaţa în echilibru deplin.
Cei născuţi sub energia lui Lamat sunt autentici deschizători de drumuri, căci aduc în viaţa lor şi a celor din jur, noi octave pe portativul vieţii, croiesc perspective limpezi, clare, aducătoare de noi resurse. Ei respectă tradiţiile de familie, sunt buni familişti şi îşi întemeiază relaţii stabile, de durată, bazate pe sentimente adevărate şi clare. Sunt persoane energice, veşnic puse pe joacă, cu simţul umorului şi cu atitudine de copil năzdrăvan. Mereu sunt ocupaţi, îşi găsesc o preocupare din orice, pentru că simţul lor artistic, creativitatea, îi îndeamnă mereu către nou, către actual. LAMAT este un simbol asociat cu fertilitatea iepurilor, cu acea capacitate a lor de a face ca lucrurile să se multiplice, fără efort; pe ce pun mâna, trebuie să crească. Dacă nu este aşa, e clar că ceea ce întreprind nu este spre binele lor cel mai înalt, sau nu are legătură cu misiunea lor. Dacă înţeleg asta şi nu se încăpăţânează, viaţa lor poate fi un regal de armonie şi linişte, de abundenţă şi confort spiritual, dar şi material. Dacă Iepurele înţelege să se predea în faţa vieţii, tot ceea ce el are nevoie pentru a-şi înfăptui misiunea, va veni cu uşurinţă, de la sine, în viaţa sa. Abilitatea lor trebuie să se dezvolte spre a înţelege semnele prin care Universul le vorbeşte, iar dovada că le-a urmat, este fertilitatea, faptul că imediat totul se pune în mişcare, creşte, înfloreşte. Lamat ştie să exprime, prin el însuşi, iubire nemărginită, sinceră, altruistă, este generos, de multe ori chiar în exces, şi are capacitatea de a-i ajuta pe alţii, fără să pregete nici un efort, sau să aştepte recunoaştere sau recompensă. El a venit ca să păzească armonia şi dragostea în existenţa noastră tridimensională, ca singura soluţie pentru a ne continua drumul spre alte tărâmuri. O altă temă adusă de acest simbol este armonia şi echilibrul, experimentate inclusiv prin capacitatea de a crea frumosul prin orice formă de artă. Cei născuţi sub energia lui Lamat, exprimă armonia, bucuria de trăi în acord cu legile universale, firescul, naturaleţea, simplitatea. Este o temă aparent simplă dar tocmai simplitatea şi firescul ei pot face să treacă complet neobservat, momentul în care ne lăsăm dominaţi şi acaparaţi de toate umbrele, neîmplinirile sau frustrările pe care le ascundem cu grijă de noi înşine şi ni le reprimăm.
MULUC este arhetipul comunicării, în sensul cel mai extins al cuvântului: comunicare cu semenii noştri, cu fiinţele nevăzute, cu puterile cereşti, cu alte realităţi şi dimensiuni. Cu răbdare, apa sapă prin munţii stâncoşi, sau pe oriunde vrea să-şi formeze drum şi nimic nu-i stă în cale. Apa scaldă şi hrăneşte tot ceea ce este viu, face parte din noi şi noi facem parte din ea. Este misterioasă, tăcută, blândă sau temătoare, lină sau tumultoasă, adâncă sau de suprafaţă, tulbure sau cristalină, dar, oricum ar fi, întotdeauna găseşte calea de a spune ceea ce vrea să spună, dacă suntem dispuşi să o ascultăm, să o înţelegem. Oriunde s-ar afla, apa are întotdeauna povestea ei. Între apă şi Pământ, comuniunea este perfectă, întrucât niciunul nu poate exista fără celălalt. Pământul este marele vas în care apa se aşează. Dansul ancestral al acestor două elemente îi dă sens, substanţă şi viaţă, întregii existenţe pe Planeta Albastră. Muluc ne cere să fim mereu „în alertă”, permanent atenţi la limbajul semnelor ce ni se arată în viaţa de zi cu zi. Ele ne aduc în mişcarea şi în dinamica lor răspunsul direct la întrebările noastre. Energia estică a acestui simbol aduce în noi puterea de transmuta şi de a alchimiza emoţiile, blocajele, ne aduce abilitatea de a curăţa tot ceea ce nu mai are valoare, ce nu ne mai este de folos, ce ne opreşte din dezvoltare. El ne învaţă că atenţia, bine exersată şi instruită, devine atât un receptor, cât şi un transmiţător, în comunicarea interdimensională dar şi cea care ne netezeşte calea spre trezirea organelor de simţ spirituale, cu care pătrundem, precum apa, în orice tărâm am vrea să ajungem.
Cei născuţi din energia marelui arhitect al Terrei, Muluc, au capacitatea dar şi misiunea de a-şi aminti etapele Creaţiei, pentru că au parcurs acest drum extraordinar. Misiunea de a-şi reaminti vine, în aceste timpuri de mari transformări, cu aspecte noi. Ei sunt cei care aduc din nou la Lumină sursele străvechi de cunoaştere, îmbrăcate în formă nouă, potrivită cu nivelul general al conştiinţei omenirii. Este o temă mistică, ce presupune dobândirea acelor calităţi care să înlăture vălul ce ne face să uităm locul din care am plecat, sau scopul pentru care am venit. Dacă încrederea în ceea ce noi suntem este atât de puternică, încât să poată dărâma zidul ignoranţei, vom primi ajutorul fiinţelor cosmice, pentru a ne împlini misiunea. Simbolistica complexă a apei se revarsă asupra celor născuţi din energia ei. Sunt oameni profunzi, dar care ştiu, în mod natural, să aducă la suprafaţă cuvintele într-o manieră simplă, pe înţelesul tuturor. Scânteia Divină din ei nu poate fi ascunsă. Sunt veşnic o fântână nesecată, găsesc mereu soluţii, merg înainte plini de curaj. Ei ştiu că viaţa pe Pământ are un sens, un scop bine definit. Precum pârâul tumultos de munte, ei îşi recroiesc în permanenţă drumul, căci nu au teamă de schimbare. Cu greu, sau mai uşor, ei depăşesc orice obstacol, căci apa nu poate fi oprită din drumul ei spre mare. Tiparul învechit îi deranjează, îi plictisesc, chiar îi revoltă, iar tot ce e nou îi fascinează, îi bucură şi îi entuziasmează. În viaţa lor vine un moment de Graţie, în care conştientizează că întreaga bogă- ţie a oceanelor lumii se află şi în interiorul lor. Ei nu au altceva de făcut decât să fie un bun observator al dialogului cosmic, să sesizeze semnalele, semnele şi mesajele ce vin către ei din alte sfere şi să le desluşească sensul, miezul Divin.
Acest simbol este aşezat la mijlocul calendarului mayaş, motiv pentru care este asemuit cu ecuatorul, căci el îl împarte calendarul în două emisfere. Poate de aceea şi poartă denumirea de Câine, cu referire la constelaţia Câinele-Mare din care face parte şi Sirius şi Câinele-Mic, o constelaţie situată între Hidra şi Orion. Sirius are şi un mic companion: Sirius B, care este o pitică albă, denumit şi Câinele Alb. Prin mijlocul constelaţiei Orion trece ecuatorul ceresc. Mayaşii îi atribuie acestui simbol şi calităţile creierului emoţional, pentru că acesta este reprezentat şi de linia despărţitoare dintre cele două emisfere cerebrale. Alăturarea celor două mari simboluri câinele şi ecuatorul conduce la dezvăluirea holistică a acestui arhetip mayaş, care reprezintă arhetipul echilibrului perfect, cel ce se află la pragul dintre lumi. Ok este Marele Păzitor al Legii Divine, al ordinii Universale şi sociale, este cel ce păzeşte Porta de trecere dintre lumea văzută şi cea nevăzută, în ambele direcţii; este făclia, cel care ne conduce în lumea morţii a morţii simbolice, de unde ne întoarcem după ce am parcurs această etapă de înaltă iniţiere. Ok ne spune că a venit momentul să călătorim singuri, că este vremea asumării şi a căutărilor finale. Acum ne putem cunoaşte firul luminos al destinului şi ni-l putem urma. El ne oferă lumina unor noi începuturi, ghizii spirituali care aşteaptă să ne însoţească pe drumul experienţelor. Pentru a putea conlucra cu ei, trebuie să învăţăm mai întîi să relaţionăm cu cei de lângă noi şi cu prietenii, cu fiinţele care se află deja în viaţa noastră, în lumea materială. Trebuie să căutăm motivul pentru care ei au venit în intimitatea noastră, scopul relaţiilor noastre cu ei, darurile şi învăţăturile pe care ei ni le-au adus, să ne întrebăm ce putem crea împreună, pe drumul pe care îl avem de făcut în comun.
Câinele este cunoscut pentru natura sa senzuală şi statornică, pentru remarcabilul simţ al fidelităţii, al încrederii şi curajului. El aduce întotdeauna un spirit de într-ajutorare şi colaborare. Curajoşi, loiali şi bravi, prieteni de nădejde, cei născuţi sub semnul Câinelui sunt recunoscuţi pentru onestitatea şi dorinţa lor de a proteja familia, copiii, prietenii şi partenerii de cuplu. Ei sunt jucători inteligenţi, alerţi, dinamici, vigilenţi, care pot realiza lucruri măreţe, dacă îşi găsesc misiunea pe care o au de îndeplinit în viaţă. Preferă să colaboreze cu un grup, decât să lucreze individual, indiferent dacă au o poziţie de conducere, sau dacă sunt simpli membri ai echipei. Dominaţi de sentimentul apartenenţei la o echipă fie că e vorba de familie, grup de prieteni ori colectivul de la serviciu dar şi destul de preocupaţi de poziţia lor în societate, ei pot reacţiona vehement, atunci când sunt respinşi dintr-o comunitate. Câinii au inimă bună, sunt veseli şi ştiu să se bucure de viaţă. Această bucurie de a trăi şi de a înţelege natura umană le poate aduce prosperitatea, dacă au grijă să nu alunece spre ambiţie şi oportunism. Ei sunt respectaţi pentru excelentul lor simţ al dreptăţii. Mayaşii îi considerau pe Câini un semn puternic din punct de vedere sexual, dar, în mod paradoxal, înclinaţi spre infidelitate şi escapade sexuale, în ciuda loialităţii lor sincere. Provocarea ce îi stă în faţă acestui semn este de a găsi un drum în viaţă, în care multiplele sale calităţi pozitive să poată fie folosite în mod benefic atât în beneficiul lor, cât şi a celor din jur.
CHUEN poartă energia plină de culori a vestului şi este cel care aduce o zi ce debordează de creativitate, o explozie de talente şi aptitudini. Pentru că este primul simbol după ecuator, adică după Ok, odată cu el începem o nouă etapă, trecem într-o altă lume şi de aceea avem nevoie să ne umplem tolba cu tot ceea ce înseamnă imaginaţie şi creativitate. Numai aşa putem descoperi, în zilele care vin, sensul adânc spiritual, adus prin curgerea energiilor cosmice a simbolurilor care urmează. Maimuţa reprezintă lumea copilului interior, copilul Divin din noi, inocent, zburdalnic, fericit, vesel, cu o pace interioară şi cu o putere de conectare cu Divinul absolut unice, specifice, de neegalat. Un vechi proverb spune că Raiul pe Pământ, Copilul Divin îl aduce. Chuen are o anume înţelepciune lăuntrică, la el totul este simplu, natural, firesc. Cunoscută de mayaşi ca cea care ţese timpul, care alcătuieşte ţesătura realităţii noastre, Maimuţa poate manevra, cu mare îndemânare, mai multe iţe deodată. Tapiseria ei este veşnic nouă. Cu creativitatea sa, izvorâtă dintr-o curiozitate inocentă, ea ne aduce mari schimbări în viaţă uneori chiar neaşteptate. Chuen, maimuţa abilă, este jonglerul care sparge structuri, imagini, convingeri şi credinţe ce nu ne mai sunt de nici un folos. Ea ne invită să acţionăm într-un mod spontan şi imprevizibil, să ne trezim la viaţă, să învăţăm din nou să zâmbim. Să nu mai fim atât de serioşi, căci viaţa este o joacă; să credem în magia momentului. Să lăsăm copilul interior din noi să cânte, să danseze, să coloreze, să râdă, să se joace. Acesta este modul de a trăi şi de a fi al copiilor Divini, de toate vârstele. Ei ştiu, instinctiv, care este valoarea evenimentelor ce vin în mod spontan, necontrolate de tipare, judecată sau prejudecăţi. Iluminarea nu trebuie să fie un proces dificil ci unul natural, simplu, magic şi încântător.
Descrierea energiei lui Chuen, ne conduce, în mod firesc, la trăsăturile nativului din acest semn. Împăciuitoare, fermecătoare, generoasă şi iubitoare de glume şi ghiduşii, persoanele Maimuţă nu se plictisesc niciodată, deşi acest freamăt interior le poate face chiar lor farse, căci uneori acţionează nesăbuit, pentru a se afla în lumina rampei. Oricum, au întotdeauna succes şi sunt sufletul oricăror evenimente chiar şi atunci când este vorba despre o muncă dificilă, sau extrem de importantă, oficială, sau care are ca ţintă tranzacţii mari. Multe dintre persoanele Chuen devin negustori ori vorbitori respectaţi. Ele au o mare îndemânare şi o bună manualitate, fac cu uşurinţă orice, sunt buni meşteşugari, au remarcabile abilităţi artistice, în toate formele de exprimare; curiozitatea lor inocentă dă savoare actului artistic şi soluţiilor constructive. Cu toate acestea, Maimuţa are tendinţa de a fi nerăbdătoare şi nu prea stă locului, îndeajuns pentru a duce lucrurile la bun sfârşit. Aceasta este provocarea acestui semn. Să ne amintim că ceea ce este în subconştient şi îşi doreşte schimbarea ne aduce experienţe ce pot părea dificile, uneori chiar copleşitoare. Pentru Chuen, asemenea situaţie nu ar trebui să existe, pentru că ele văd şi ştiu, în mod natural, intuitiv, că în timp ce zidurile egoului se prăbuşesc, un zâmbet se dezvăluie, iar Iluminarea Sinelui Esenţei Divine străluceşte în toată splendoarea sa. Mesajul său, care radiază prin tot ceea ce exprimă acest simbol, este să ne redobândim inocenţa şi puritatea copilului interior, Divin.
EB defineşte noţiunile de OM şi Omenire şi de aceea mayaşii au numit acest simbol, Drumul vieţii, urcarea piramidei către vârful Creaţiei, pe care păşim pe Calea devenirii noastre spirituale, locul de unde plecăm spre alte dimensiuni. Eb este păzitorul înfăptuirii intenţiei sufletului şi al Căii sale de evoluţie spirituală; puternic dedicat evoluţiei omenirii, energia sa ne deschide căile de Lumină ale viitorlui, ale destinului nostru Divin şi ne dăruieşte călăuzire pentru a-l putea împlini. Drumul este, aşadar, purtătorul timpului şi conducătorul destinului. El vine spre noi cu energia sudului, a cărei parfum îi conferă o anume linişte şi un flux natural, o oarecare uşurinţă în orice tip de provocare, ce-şi are izvorul în viaţa de zi cu zi. El ne învaţă să încetinim ritmul, să fim receptivi, eliberaţi de aşteptări, pentru a putea simţi fluxul energiilor cosmice. Să ne deschidem inima pentru a primi, chiar dacă, acum, vremurile sunt dificile. Prin intermediul vibraţiilor oferite de acest simbol stelar, noi ne activăm, ne curăţăm şi ne pregătim pentru a deveni fiinţe umane, ce se exprimă la adevăratul lor potenţial. Noi suntem acum precum o cupă, un potir, un vas deschis pentru a primi rezonanţa nelimitată a sinelui extins. Un alt simbol al lui EB este iarba, cea mai răspândită dintre formele de viaţă, dar şi cea mai umilă, căci se oferă, tăcut, tuturor vieţuitoarelor.
Persoanele născute sub acest semn sunt extrem de devotate semenilor lor, sunt persoane plăcute, ascultătoare, care muncesc cu dedicaţie şi abnegaţie. Ei sunt deschizători de drumuri pentru a1ţii şi recunosc cu uşurinţă potenţialul adevărat al celor care vin spre ei. Aceste persoane deschid calea cunoaşterii şi servesc ca ghizi pentru grupuri, comunităţi şi indivizi, conducându-i cu uşurinţă pe valul energiilor viitorului. Pe ei îi preocupă soarta comunităţii în ansamblu, soarta generaţiilor viitoare, a copiilor şi a Planetei Pământ. Cu toate acestea, ei admit prea puţin, sau deloc, publicitatea, recunoaşterea ca răsplată pentru faptele bune pe care le fac. Stau adesea în umbră şi au o atitudine blândă şi plină de consideraţie, în tot ceea ce întreprind. Nu le place să stea în lumina reflectoarelor, mai ales atunci când are legătură cu răsplata. Înclinaţia lor spre a se pune în slujba celorlalţi provine din faptul că persoanele Eb simt altfel trecerea timpului. Ei ştiu, la nivelul sufletului, al spiritului, fiecare etapă din treptele evoluţiei conştiinţei, simt tiparul Timpului Divin şi venirea altor vremuri, altor timpuri. De multe ori îşi pierd răbdarea, au sentimentul că nu ţin pasul, sau că nu mai este timp. Mulţi dintre ei îi vor îngriji pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, făcând sacrificii personale, fără să se gândească la consecinţe sau să pregete vreun efort. Această latură plină de compasiune a caracterului lor ne atrage atenţia asupra faptului că ei sunt persoane foarte sensibile, ce pot fi rănite cu uşurinţă. Se fac plăcuţi, fără efort, sunt devotaţi, muncesc din greu, cu hărnicie şi metodic, ceea ce îi face foarte buni organizatori. Au succes în tot ceea ce fac, inclusiv în afaceri, dar excelează mai ales în domenii legate de călătorii. Persoanele Eb sunt pline de afecţiune şi empatie, calme şi înţelegătoare. Dacă aceste persoane reţin în interiorul lor emoţiile negative, dezamăgiri sau resentimente, pe care nu le exprimă, ci le reprimă, atunci ele pot fi cu mare uşurinţă afectate de boală, sau de o viziune denaturată asupra celorlalţi.
Energia acestui semn este dezvăluită de simbolistica extrem de complexă şi subtilă a trestiei şi a porumbului, pe de o parte, şi a toiagului, pe de alta. Trestia este flexibilă, sesizează fiecare adiere de vânt iar vântul înseamnă respiraţie Divină dar este şi goală pe dinăuntru, ceea ce ne conduce spre ideea că, fiind lipsită de orgoliu, este permanent conectată cu Sursa Divină, îngăduie să treacă prin ea fluxul energiilor cosmice şi e un bun canal de comunicare şi vindecare. Porumbul, este acea plantă de care se leagă apariţia marilor civilizaţii. Se spune că străvechile civilizaţii au apărut odată cu domesticirea porumbului. De aceea, Ben a devenit simbolul folosit pentru a sugera extinderea câmpului conştiinţei, sau conştiinţa ca parte a Planului Divin. Toiagul vine să completeze largul spectru al energiilor Ben, pentru că el se referă la Toiagul Vieţii, sprijinul şi autoritatea spirituală a „bătrânului înţelept”. Ben înseamnă, în acest context complex, Arborele Cosmic cel ce uneşte miezul de fier al Pământului, cu dimensiunea a noua, Tzolkin, prin intermediul celei de zecea, tulpina. Acest simbol asigură comunicarea interdimensională. Ben este un simbol estic, ce întruchipează stâlpul spiritual, esenţa spirituală şi Lumina călăuzitoare, călătorul din ceruri, cel care transcede timpul şi spaţiul. El ne spune că, în procesul cunoaşterii, ne dezvoltăm înţelegerea lucrurilor şi compasiunea faţă de ceilalţi care, ca şi noi, folosesc această experienţă pământească, pentru propria lor creştere şi evoluţie. El ne îndeamnă să ne explorăm universul interior, să ne extindem conştiinţa, să ne amintim de aripile noastre, să ne angajăm într-o călătorie misterioasă, ca mesageri ai Luminii, aflaţi în căutarea echilibrului.
Prin tot ceea ce exprimă, Ben ne spune că, atunci când trăim în armonie cu legile cosmice, dar şi cu planetele, animalele, cu tot ceea ce ne oferă Mama Pământ, precum şi cu semenii noştri, putem călători în cele mai înalte dimensiuni. Vindecarea începe atunci când renunţăm la rezistenţă şi urmăm calea sufletului, cea presărată cu semne şi sincronicităţi, vocea prin care puterile cereşti ne vorbesc. Persoanele Trestie exercită, adesea, acea autoritate şi putere venită din cunoaştere şi intuiţie; ele au un anume devotament şi grijă pentru familie şi casă, pentru cei din preajma lor. În calitate de părinţi, ei sunt înţelepţi şi corecţi. Vorbitori iscusiţi, cei aflaţi sub acest semn nu se tem să susţină sau să lupte pentru o cauză dreaptă, mai ales în beneficiul comunităţii, sau chiar a omenirii. Puternice şi analitice, persoanele Trestie sunt binecuvântate cu abilităţi deosebite de negociatori, urmărind întotdeauna să aducă pace, armonie şi ordine în relaţii. Întregul lor comportament şi mod de a înfrunta lecţiile vieţii derivă din sentimentul de unificare, căci sufletul lor ştie că au venit în această viaţă, ca să unească Cerul cu Pământul, să aducă informaţii din dimensiuni înalte, dar să şi fie un sprijin puternic, loial şi polivalent pentru familie, copii şi comunitate. Persoanele Ben sunt echilibrate, acţionează cu siguranţă şi curaj, sunt temerare, aduc mereu idei novatoare, avangardiste. Sunt iubite şi apreciate de cei din jur, pentru că aceştia se pot baza pe ajutorul lor necondiţionat. Datorită rezonanţei speciale pe care o au cu Mama Pământ, ele se implică, în mod natural, în probleme de mediu şi în cauze de vindecare şi salvare a Pământului.
Jaguarul, numit bagheta înţelepciunii, ochii atotvăzători, poarta de energie tainică a Nordului, este aliniat în mod natural cu Voinţa Divină, este păzitorul sfinţeniei şi al Mamei Pământ, profetul şi călătorul astral, singurul simbol şamanic din Calendarul Mayaş. El are cea mai profundă relaţie cu Mama Pământ, căci ştie că poate călători în alte dimensiuni, numai cu ajutorul Ei. Jaguarul înţelege limbajul plantelor, al animalelor şi al tuturor vietăţilor de pe Pământ, comunică cu râurile, cu pădurile şi jungla. Este, aşadar, arhetipul care ne arată că magia este în plină desfăşurare, că acum trăim vremea Marii Schimbări, că acum trebuie să ne deschidem spre nou, să simţim calea spre Noul Pământ. Noi suntem cei care ne-am ales această temă aceea a magicianului Luminii, a vizionarului Jaguar noi am ales să ne extindem propria viziune. Jaguarul ne aduce iniţierea pentru trecerea în alt plan de conştiinţă, ne provoacă să ne găsim propria „baghetă a înţelepciunii”. Cu ea vom putea face minuni în viaţa noastră şi îi vom putea ajuta şi pe alţii. Ea ne va deschide calea spre inimă, ne va învăţa cum voinţa noastră se poate acorda cu Voinţa Divină, cum ne putem manifesta, în mod etic, liberul arbitru. Dacă reuşim să simţim energia cosmică reprezentată de Jaguar doar prin prezenţa noastră şi prin simpla stare de a fi pragul dimensional al magiei tărâmurilor Divine se va deschide pentru noi, căci acestea înlesnesc călătoriile in lumi multidimensionale.
Simbolul IX ne aminteşte cum să ne aliniem propria noastră voinţă, la Voinţa Divină şi cum să privim înlăuntrul nostru, pentru a primi răspunsurile de care avem nevoie. Lumea exterioară este lumea lecţiilor, a oglinzilor, a celor ce apasă pe butoanele noastre şi nicidecum nu este realitatea noastră lăuntrică. Mesajul este să ne examinăm, prin lentilele eticii şi onestităţii, toate motivaţiile şi acţiunile noastre, toate resorturile care pun în mişcare valul conştiinţei noastre, ce se află în plin proces de extindere. Născut cu o mare iubire pentru Mama Pământ, Jaguarul este direct legat de sursa tuturor valorilor sale. Energia Jaguarului este feminină, în natura sa. Mayaşii invocă adesea spiritul Jaguarului, pentru a-i ajuta în rezolvarea problemelor de orice natură, cu care se întâlnesc în viaţa de zi cu zi. Inteligenţa extraordinară a Jaguarului este adesea dublată de clarviziune. Printre mayaşi, acesta este semnul tipic pentru profeţi şi păstrătorii zilei. Cei care se află sub acest semn au o minte clară şi extrem de puternică, tărie de caracter şi onestitate; ei au abilitatea de a pătrunde uşor în lumea nevăzută, aduc cunoaşterea din spaţii tainice. Puterea lor le conferă o răbdare deosebită, care se poate dezlănţui instantaneu, în decizii şi acţiune. Etica şi integritatea reprezintă esenţa calităţilor pe care trebuie să le aibă, pentru a se putea bucura de toate celelalte daruri celeste. Sunt preoţi cu har, sunt cei ce văd esenţa Divină în fiecare aspect al vieţii pe Pământ. Jaguarii sunt vindecători străvechi şi autentici, cu mare potenţial şi putere vizionară şi de vindecare. Ei urmează şi păstrează secretele legilor naturii, de unde îşi extrag leacurile. Sunt secretoşi, misterioşi, calmi, vorbesc şi comunică cu măsură. Din această cauză, au relaţii personale aparent dificile de multe ori greu de legat. Provocarea lor este aceea de a se deschide spre dialogul cu cei din jur şi de a învăţa smerenia.
Vulturul, cel ce aduce pe aripile lui energia vestică a zborului, este un simbol extrem de subtil, generos, esoteric, dar de mare folos in timpurile pe care le traversăm, pentru că el este asociat cu cel de-al treilea ochi, cu scoarţa cerebrală a Pământului unde totul este memorat dar şi cu energia schimbării, a viitorului care bate la uşă. Vulturul este intermediarul dintre Cer şi Pământ. Pentru acest semn al zilei, viaţa poate să se desfăşoare ca un vis continuu al zborului. Pentru mayaşi, Vulturul este un simbol deosebit de puternic, pentru că este întotdeauna privit şi respectat ca un mesager Divin, care aduce speranţa şi credinţa pe aripile spiritului. Energia adusă de marele Vultur joacă un rol de mare importanţă în viaţa oamenilor, pentru că îi ajută să-şi reamintească adevăratele valori. El este păzitorul viziunii, cel ce aduce claritate spirituală şi toate acele calităţi de care avem nevoie, pentru a ne atinge scopul în viaţă. Viziunea vulturului este măreaţă, extinsă, globală, universală, pentru că el are capacitatea unică de a vedea totul, oriunde s-ar afla, de a vedea detaliul de la orice înălţime. De la el putem învăţa calea ce trebuie urmată pentru a ne cunoaşte valorile acele semafoare, faruri, torţe, sau cum am mai putea numi metaforic, acele coordonate de la care nu ne putem abate, dacă dorim cu adevărat să ne împlinim viziunea, fără a „cădea în ispită”
Vulturul este membru al unicei familii universale, mesagerul Divinităţii, este cel care, în zborul său, vede ansamblul dar şi detaliul, se ridică în văzduh, până în locul de unde vede forma rotundă a scoarţei Pământului, cu dorinţa de a-i sesiza dialogul cosmic, de a-i observa tendinţele, schimbările, pentru a cunoaşte întreaga vieţuire ce sălăşluieşte aici. Vulturul este acea pasăre Divină, acea conştiinţă cosmică ce, atunci când zboară, vede ansamblul şi nu judecă. Mesajul său pentru noi este simplu: atunci când ne vom simţi una cu Mama Pământ, atunci când vom şti că doar împreună ne vindecăm şi ne înălţăm pe spirala Planului Divin, atunci ne vom înfăptui viziunea. Iubitori ai libertăţii şi având un ascuţit simţ al ansamblului, cu întregul său tablou al detaliilor, persoanele Vultur sunt puternice, ambiţioase şi au aspiraţii extrem de înalte, au un pronunţat simţ al valorii şi tind către perfecţiune. Inteligenţa lor deosebită, dublată de intuiţie şi clarvedere, planurile şi proiectele lor îndrăzneţe, toate îi ajută să aibă noroc şi abundenţă materială. Prosperitatea vulturului este susţinută de serviciul plin de compasiune în slujba altuia, pentru că, în zborul său, îşi susţine şi fraţii. Înzestrat cu răbdare şi compasiune, cu un profund simţ al valorii, Vulturul îi sprijină, îi protejează şi îi încurajează pe toţi cei din jurul său, ca un adevărat coechipier. El păstrează secretele ca pe o taină, în mod natural şi astfel poate îndeplini, cu succes, o gamă foarte largă de meserii, iar pentru că are un dezvoltat simţ al detaliului, poate să îmbrăţişeze chiar şi profesiuni tehnice. Marea provocare a vulturului este aceea de a-şi evalua cu atenţie opţiunile şi de a fi atent să nu cadă pradă interesului pentru competiţie sau posesiuni. El iubeşte libertatea, iar când se simte constrâns, fuge de realitatea pe care singur şi-a creat-o, deşi are capacitatea de a şti care sunt riscurile evadării din realitate. De obicei, dorinţa de evadare apare când se simte copleşit de prea multele promisiuni pe care le face, pentru că el nu ştie să spună nu.
CIB este emisarul mistic al conştiinţei solare, specifică sudului, cârmaciul mistic al întoarcerii pe cărarea către stele, este puterea înţelepciunii care are ca simbol, sceptrul. Ca un punct de conexiune între Pământ şi Divin, sceptrul reprezintă un canal de comunicare cu Tot Ceea ce Este. Prin intenţie, ne putem conecta cu energia sa şi sădi în suflet, ca pe o metaforă a adevărului nostru lăuntric, întreaga cunoaştere pe care el ne-o oferă. Cib ne îndeamnă să ne deschidem spre nevăzut, să pătrundem în Spaţiul Sacru al inimii, pentru a primi Darurile Cereşti, care ne sunt oferite nouă, pământenilor, prin Graţie Divină, fără a ni se cere nimic în schimb. Prin acest mesaj, înţeleapta Bufniţă transmite către noi un îndemn spre încredere în propriile noastre abilităţi spirituale. Încrederea în noi înşine şi în Legea Divină este cheia pentru a primi Darurile Divine, cu ajutorul cărora să ne conectăm la conştiinţa cosmică, este codul nostru de Lumină. Să privim această şansă ca pe un drept al nostru, dobândit la naştere. Când învăţăm să ne conectăm la energiile lui Cib, vom alchimiza orice fel de negativitate.
Cei ce se nasc sub acest semn şi-au ales ca temă eliberarea de karmă, puterea iertării şi a binecuvântării, drumul spre libertate. Persoanele Bufniţă au venit cu scopul de a c1arifica, de a elibera „păcatele vechi” ale lor şi ale persoanelor din anturajul lor. Ei sunt înconjuraţi de o aura de bunătate şi afecţiune, îmbină fericit şi echilibrat gândirea cu simţirea. Bufniţa este un războinic care luptă cu mult curaj pentru eliberarea omenirii, pentru extinderea viziunilor novatoare, deşi întruchipează înţelepciunea trecutului. Cu toate că are percepţii extrasenzoriale, capacităţi şi calităţi de natură mediumică, ei au nevoie de muncă asiduă, perseverentă, pentru purificare karmică. La suprafaţă, persoanele din semnul Bufniţei pot părea vesele şi pline de umor, dar sub această înfăţişare ei sunt foarte profunzi, gravi, serioşi. Provocarea lor în viaţă este aceea de a găsi o cale etică, morală, corectă, pe care să o abordeze cu echilibru dar şi aceea de învăţa să încetinească ritmul, de a se relaxa, pentru că ele îşi supraevaluază mereu puterea de muncă. Semn solar, persoanele CIB sunt aliniate cu vechile amintiri care aşteaptă în piatra templelor şi a locurilor sacre din toată lumea. Conectarea cu natura şi vizitarea siturilor sacre le vor aduce Bufniţelor o mare stabilitate, pentru că ele aduc energia „celor din vechime” şi înţelepciunea strămoşilor. Uriaşa forţă interioară a Bufniţei practică cu uşurinţă introspecţia, cu ajutorul căreia descoperă zone de cunoaştere tăcută şi profundă, pline de înţelepciune, care sunt mult mai valoroase decât pietrele cele mai preţioase ale lumii, sau decât descoperirile oricărei comori arheologice. Oamenii Bufniţă cultivă norocul ca pe o recoltă, folosind un echilibru al prudenţei şi tenacităţii. Sunt apărătorii plini de curaj ai familiei şi comunităţii, pentru că găsesc cu uşurinţă soluţii pentru orice aspect sau problemă, având de partea lor, înţelepciunea şi echilibrul. Dar când iau totul prea în serios, când se implică peste măsură în a rezolva problemele altora, devin inflexibili, pragmatici, severi, vulnerabili, pentru că nu mai ţin seama de sentimentele lor. In pofida calităţilor şi a carierei sale remarcabile, Bufniţa poate avea o viaţă grea şi plină de obstacole, cu provocări însemnate.
Acest simbol, Caban, poartă energia Estică a introspecţiei şi nu întâmplător a fost tradus prin cuvântul Pământ. Cercetătorii înţelepciunii mayaşe cei care au pătruns tainele acestor simboluri sacre, şamani autentici, dar şi toţi cei ce se ocupă de tehnici, metode sau învăţături ale timpului pe care-l parcurgem vorbesc în mod special despre conectarea cu Mama Pământ. Subiectul este extrem de amplu, dar poate fi sintetizat în câteva idei principale. Spre uimirea noastră, deşi extrem de actual, importanţa lui a fost cunoscută din cele mai vechi timpuri. Mayaşii îi atribuiau acestui semn puterea de ne ajuta să trăim în Acum, locul-timp de unde putem observa sincronicităţile. Acest simbol este cel care ne spune că tot ceea ce avem de făcut este să ne menţinem intenţia clară de a trăi şi a ne mişca în Acum. Conectarea profundă, sincronică şi directă cu ciclurile naturale şi energiile Pământului îi conferă acestui semn al zilei o mare forţă creatoare şi cunoaşterea înţelepciunii ancestrale. Caban este sălaşul Lumii de jos, acolo unde părţile noastre de suflet se adăpostesc, până vine vremea integrării, acolo unde se află spaţiul contractelor, al Graţiei Divine şi al comorilor, acolo de unde ne tragem întreaga sevă a vieţii. Potrivit tradiţiilor vechi, Caban este cel care însoţeşte Soarele când acesta urca şi coboară, este ocrotitorul grădinii Raiului de pe Pământ. Acest arhetip înaripează spiritul oamenilor şi, prin această calitate, devine Învăţătorul care îi transmite omenirii Înţelepciunea Mamei Pământ. Caban, exprimă calitatea cristalelor şi a puterii lor vindecătoare, exprimă capacitatea de a aduce împreună, de a interconecta, tot ceea ce se află pe Pământ. De la acest simbol putem învăţa totul despre frumuseţea vieţii.
Contrar modului în care unii ar putea interpreta acest semn, persoanele Caban nu prea sunt cu picioarele pe Pământ, în întregul înţeles al acestei metafore. Meticuloase, inteligente şi profund introspective, ele pun accent, în primul rând, pe valoarea proceselor gândirii; sunt nativ inteligenţi, înclinaţi spre cercetare şi studiu. Ei ştiu că numai intuiţia este calea de comunicare cu energiile Mamei Pământ, de unde pot aduce un flux natural în toate aspectele vieţii. Precum forţele dinamice ale naturii, cu care ei sunt conectaţi, persoanele Pământ manifestă instinctiv aceeaşi permanentă mişcare ca şi ele, sunt veşnic în mişcare şi, ca să-şi găsească echilibrul, au o mare nevoie de prietenie, prin intermediul căreia îşi pot exprima gândurile şi ideile. Intuiţia lor excelentă sesizează ideile, intenţiile şi obiceiurile negative ale altora şi contribuie la îndepărtarea lor. De aceea, aceste persoane sunt foarte buni sfătuitori şi consilieri. Persoanele Caban sunt buni vindecători, pentru că au abilitatea de se conecta şi de a lucra atât cu energiile cristalelor, cât şi cu ale plantelor şi elementelor naturii. În mod firesc, ele se implică în acţiuni legate de mediu şi în cauze de vindecare şi de salvare a Pământului. Ei ştiu adevărul despre toate astea şi nu pot fi înlăturaţi din acţiunile sau cauzele legate de acest subiect. Uneori, sensibilitatea delicată a nativilor Caban poate fi zdruncinată, fapt care generează răbufniri emoţionale sau temperamente vulcanice, incendiare. Nu degeaba, acest semn mai este numit şi Cutremur. Când se adună prea multe, se scutură zgomotos. Provocarea din viaţa lor este să nu-i permită minţii să se abată de la a trăi în Acum.
Etznab poartă energia incisivă a Nordului şi ne oferă, nouă tuturor, o oportunitate absolut specială aceea de a călători prin holul oglinzilor, acolo unde ne putem adresa acelei părţi din noi pe care mereu am evitat-o sau am văzut-o distorsionat, neclar şi căreia am putea chiar spune ca, într-un anume fel, i-am refuzat vindecarea. El ne aduce acea extraordinară însuşire, calitate, de a vedea neclarul, neînţelesul, necunoscutul, sau iluzia manifestată, ne dă şansa de a aduce la lumină adevărul, de a completa lecţia neterminată, de a ne elibera. Etznab ne invită să ne privim în oglinda care dezvăluie tot ceea ce inconştientul ascunde, astfel încât să ne vedem părţile întunecate, cele care ne arată ce stă între noi şi Lumină. Energia acestei zile ne scote în faţă oameni, situaţii, lecţii în care să ne oglindim, ne aduce mesageri Divini care ne apasă pe butoane, ca noi să reacţionăm până când, în cele din urmă, reuşim să ne vindecăm, să conştientizăm fiecare aspect ce ne clădeşte şi ne consolidează drumul spre iubire, spre Lumină şi libertate. Născut din puritate şi adevăr, acest semn străluceşte prin intuiţie şi inteligenţă, servind ca oglindă a realităţii pentru noi toţi, aducând la lumină adevărul de dincolo de oglindă.
Faptul că am ales să ne naştem în zi de Etznab, este o confirmare a ideii că am abordat, cu determinare şi curaj, înfruntarea acelor părţi ale fiinţei noastre, care nu sunt încă vindecate. Abilitatea înnăscută a Cremenei de a distinge emoţiile de fapte, binele de rău, îi conferă acestui semn responsabilitatea neobişnuită de a separa adevărul de falsitate. De fapt, persoanele-Cremene sunt ele însele oglinda în care se reflectă atât ei, cât şi toţi cei din jur. Este vorba aici de adevărul profund care iese la iveală prin acest joc, in care fiecare vede în celălalt ceea ce, de fapt, se află în el însuşi ceva ce nu ştie, nu vede, nu acceptă sau nu crede că este posibil. Etznab este adesea simbolizat de cuţit, sabie, echivalentul sabiei Arhanghelului Mihail din creştinism, cea care nu taie, nu separă, nu dezleagă, ci, cu puterea nelimitată a adevărului Divin, revarsă Lumina peste tot ceea ce a fost conştientizat, rezolvat, vindecat, iertat şi binecuvântat. Mayaşii credeau că cei născuţi sub semnul Cremenei puteau primi informaţii despre aspectele interpersonale ale oamenilor inclusiv despre planurile rău intenţionate ale altora prin reflectarea acestora într-o oglindă din sticlă de Obsidian. De aceea, nu este o surpriză faptul că unii îi pot privi pe oamenii-Cremene ca fiind mai degrabă dogmatici, dar şi obsedaţi de ce e bine şi ce e rău. Însă ei sunt, pur şi simplu, oneşti şi direcţi şi nu vor nimic altceva, decât să se pună în serviciul celorlalţi. Ei pot identifica imediat planurile ascunse ale unora, fiind gata să-i protejeze, să-i apere sau să-i vindece pe ceilalţi, chiar prin sacrificiu personal. Calitate lor specială este definită de puternica lor dorinţă de transformare, curăţare şi eliberare, evidenţiate de însuşirile cremenei, piatra care naşte focul. Dacă, plecând de la această idee, mergem mai departe la simbolistica focului, descifrăm pe deplin acest simbol. Provocarea nativilor este să găsească armonia şi să-şi folosească forţa intuiţiei şi simţul dreptăţii, ca pe un dar şi nu ca pe o armă. Cremenea îşi trăieşte experienţele, plecând sau luând în considerare punctul de vedere al altora şi astfel, păşeşte de cealaltă parte a oglinzii, in tărâmul adevărului
Furtuna poartă energia vijelioasă a Vestului. Cauac reprezintă hotarul, tărâmul, locul de unde putem vedea cine suntem noi cu adevărat, linia de demarcaţie pe care, dacă ne aşezăm, vedem lumea de dincolo, ne atingem viitorul şi îl vedem pe Ahau. Cauac ne cheamă să păşim într-un „foc” simbol al transformării şi transmutării, al vindecării holistice, depline care schimbă fiecare nivel al fiinţei, chiar şi structurile de bază ale vieţii noastre. Îndemnul lui este: „Păşeşte în necunoscut, metamorfoza ta a început!” Esenţa acestui semn al zilei revarsă acele energii asemenea celor aduse de binecuvântările ploii, cea care dă viaţă întregului Pământ. Legată de ciclurile Lunii, Furtuna respiră cu energia feminină a unităţii, siguranţei şi căldurii pe care „o regăsim în casă, atunci când furtuna se dezlănţuie afară”. Cauac este un simbol al transformării profunde, al renaşterii din propria cenuşă, precum pasărea Phonix. Cei născuţi sub acest măreţ simbol sunt cei ce se angajează într-un timp al stimulării şi al transformării profunde. Este vorba aici de acea transformare care are loc înaintea Iluminării, pentru că, pentru a-l înţelege pe deplin, trebuie să observăm şi să ţinem seama de faptul că este simbolul care îi precede lui Ahau, este cel care spune că a venit timpul unei transformări accelerate şi depline. Cauac ne ajută sa ne mutăm din aparenţa separării, în unime, să înţelegem că suntem la răscruce de drumuri, că suntem în mijlocul unei revoluţii personale, unde sunt şterse vechile obiceiuri, experienţele trecute, judecările, amintirile şi aşteptările, unde ne găsim purificarea şi de unde ne îndreptăm, grăbiţi, către renaştere in Lumină. Cauac ne pregăteşte să trecem printr-un zid aparent insurmontabil, iar sentimentele puternice din jurul acestui „zid” ne furnizează energia necesară ca să trecem prin el, să ne ridicăm deasupra lui. Aceste sentimente sunt accesul către puterea ascunsă şi către potenţialul cel mai înalt! Lumina lui Cauac ne purifică, asemeni unei ploi care curăţă, spală totul în calea ei, vindecă şi transmută, alchimizează, transformă profund şi deplin.
Înzestrate cu o uriaşă capacitate de a împărtăşi cunoaşterea şi de a învăţa, persoanele-Furtună sunt excelenţi dascăli şi cercetători, căutători care acumulează vaste cunoştinţe, pe tot parcursul vieţii lor. Dar ele nu reuşesc întotdeauna să sintetizeze această cunoaştere pe care au adunat-o din atâtea surse, întrucât se dedică unui singur scop în viaţă. Cei născuţi sub acest semn sunt amuzanţi, spiritul lor nu pare să îmbătrânească niciodată şi nu îşi pierd nicicând curiozitatea pentru tot ceea ce e nou în viaţa lor. Veşnic tineri, ei trăiesc pentru extazul tinereţii. Continua lor căutare de noi experienţe şi extrema lor sensibilitate le aduc mari provocări şi transformări, care se pot manifesta printr-o viaţă plină de furtuni. Însă dacă ei vor şti unde să privească, vor descoperi că aici, în mijlocul provocărilor, vor găsi lecţiile de viaţă pe care trebuie să le înveţe, pentru a găsi plenitudinea pe care sufletul lor o caută. Ei trebuie să înţeleagă că deciziile sunt precum trăsnetul care, odată pornit, nu se mai poate întoarce din drum. Lumina fulgerului, cea care îi croieşte drum tunetului, ne aminteşte nouă dar şi celui care s-a născut Furtună că asumarea răspunderii pentru deciziile noastre este cheia spre adevăr şi Lumină, spre desăvârşire, spre Iluminare.
Ahau poartă o energie vizionară a Sudului şi este simbolul desăvârşirii, cel care întruchipează ciclurile finale ale evoluţiei şi exprimă cel mai înalt potenţial al întregii vieţi.
Pentru a afla ce înseamnă energia lui Ahau, vă îndemn să ci-tiţi printre rânduri, dincolo de cuvintele care şi aşa sunt limitatoare şi nu pot fi aşezate decât într-un spaţiu extrem de restrâns. Ce se poate spune despre un simbol care exprimă desăvârşirea, culmea cea mai înaltă a Creaţiei Divine, locul de unde zburăm către tărâmurile multidimensionale, Calea spre acasă, cel ce este însuşi Arborele Lumii, conştiinţa Luminii, Iluminarea, măiestria vieţii în plenitudinea sa? Precum copilul inocent, pur, în care străluceşte Divinitatea lăuntrică, Ahau este eliberarea, libertatea, Drumul Înălţării, identificarea cu Virtuţile Divine, este însăşi acel limbaj al Luminii care păstrează laolaltă întregul Univers. Ahau este Cel ce se află mereu alături de noi, Lumina călăuzitoare, întruchiparea Mamei şi a Tatălui Ceresc, păzitorul Tiparului Divin al Timpului, Cel ce ne conduce spre marea trecere, spre dimensiunea Iubirii, spre împlinirea Planului Divin, spre Epoca Unificării. El este, aşadar, acea Putere Crească ce are misiunea de a aşeza în noi Noua Matrice Divină, cea care ne permite să ne activăm Corpul de Lumină, cu care să zburăm pe noi culmi. Dacă atingem vibraţia lui Ahau, ne împlinim menirea, devenim cetăţeni cosmici, multidimensionali, câmpul conştiinţei noastre a atins potenţialul maxim.
Cei născuţi în zi de Ahau sunt binecuvântaţi cu o misiune specială, accentuat provocatoare şi deosebit de profundă. Ca să înţelegem persoanele Ahau, iată o poveste. Se spune că Soarele a avut o viziune, un vis… al timpului. El a văzut Paradisul dezvăluindu-se din nou pe Pământ, iar copiii Divini dansând pe octava aurie a Creaţiei. De atunci, Soarele Ahau ne invită pe toţi, cei ce suntem călători între dimensiuni, să păşim peste pragul acestor noi zori de zi! Iar noi, asta ne pregătim să facem! Este o binecuvântare să primim steaua lui Ahau, dar pentru asta trebuie să ne simţim într-adevăr că suntem copii ai Soarelui! Cei născuţi sub semnul lui Ahau sunt deosebit de sinceri, romantici, vizionari şi adesea percepuţi ca visători nerealişti. Ei au simţ artistic, sunt buni atleţi, au talent la muzică şi dans, au vaste abilităţi creative, o profundă înţelepciune venită din cunoaştere, simţ de conducători şi protectori ai comunităţilor din care fac parte, sunt cei care pot face tot ceea ce vor să facă. Valenţele nativilor Ahau au un potenţial impresionant, ce nu poate fi descris cu uşurinţă. Dotaţi cu un briliant simţ vizionar, oamenii-Ahau au însă impresia că toţi ceilalţi percep lumea, aşa cum o percep ei. Deoarece sunt atât de evoluaţi, le este greu să înţeleagă şi să accepte că lumea în care trăiesc nu a ajuns încă la nivelul lor de desăvârşire şi echilibru, pentru că este prinsă în materialitate şi condusă de ego. Provocarea nativilor Ahau este să înveţe să abordeze viaţa în mod realist, fără a-şi compromite visurile sau idealurile cele mai înalte, să înţeleagă că fiecare are drumul său şi propria capacitate de a alege. Indiferent prin ce trec, sau cum abordează anumite teme, ei îşi păstrează esenţa profund spirituală, strălucirea şi lumina caracteristică învingătorilor, celor care au trecut cu bine linia de sosire. Ei au venit să-şi amintească cum pot respira, din nou, odată cu Univesul.
VĂ RECOMAND VIZIONAREA DOCUMENTARULUI: