Psalmul 23 in viziunea lui Tom Kenyon
22/10/2015
Lauren Gorgo – Învierea: începe ciclul unei vieți noi
06/11/2015
Show all

Din înţelepciunea mayaşă – Akbal de ton 7

Din înţelepciunea mayaşă – Akbal de ton 7

 

Dragii mei,

 

În această specială zi din viaţa noastră am primit muuuulte, multe Daruri de la Divinitate. Cel mai de preţ dintre ele este starea interioară cu care mi-am început ziua. Sufletul meu este plin de o bucurie nemărginită, de ceva ce nu are nume, ce nu poate fi descris. Este o stare care conţine toate “ingredientele” pe care eu le cunosc, le-am gândit le-am rostit sau le-am trăit vreodată. Fiecare calitate ce face parte din sistemul meu de valori mi-a dăruit câte o picătură – şi aşa m-am trezit într-un ocean de bucurie. Cred că asta înseamnă, cumva, ReAamintire!

Elena, cea al cărui nume îl port, deDeasupra acestui ocean, mi-a trimis o ceată de îngeri pentru ca împreuna cu ei să salut Pământul. Suntem în plin val al conexiunii cu Mama Pământ, un timp bun pentru a relua – la un alt nivel de conştiinţă – dialogul interior cu femininul sacru, cu toate valorile pe care le-am adus în manifestare prin experienţe proprii.

Energia zilei de astăzi este guvernată de marele Înţelept cosmic – Akbal. Este o zi în care se explorează subconştientul, noianul de trăiri şi experienţe adunate de-a lungul vieţuirilor, este o energie care ne aduce din nou posibilitatea de deschide marele Portal interior spre Vid, spre pântecul Creaţiei, locul în care se află întregul potenţial uman. Avem marea oportunitate de a scoate la suprafaţă creativitatea, soluţii şi idei inspirate, potrivite cu Programul nostru Existenţial. Lumea VISULUI – acel vis care ne-a adus la această întrupare – se deschide şi ne invită să pătrundem adânc în interiorul său pentru a găsi acele repere, piese de puzzel care încă ne lipsesc pentru a face în sfârşit posibilă manifestarea/ materializarea visului inimii.

Călătoria prin VId este singura călătorie care ne conduce spre casă, ne reconectează cu Mama Divină, ne scoate din întunericul îndoielii şi al neiubirii de sine, ne arată drumul spre Unime, spre Esenţa Divină ce sălăşluieşte în fiinţa noastră.

Luaţi-vă un timp pentru a medita, pentru a reflecta asupra acelor piedici şi obstacole care mai stau în calea iubirii de sine. Este timpul să topim toate energiile îngheţate, pietrificate în adâncul subconştient, să le abordăm cu înţelepciune şi iubire pentru a le putea primi darurile ce stau ascunse în interiorul lor. Fiecare experienţă ne oferă câte un Dar Divin. Faptul că am inventat suferinţa şi trauma, că nu am validat aceste experienţe şi le-am pus etichete ciudate, provenite din judecată şi din dualitate, nu înseamnă că nu sunt valoroase şi importante pentru creşterea noastră spirituală.

Avem la dispoziţie încă o săptămână să hotărâm ce avem de făcut cu aceste experienţe nevalidate şi ascunse într-un spaţiu-timp nepotrivit cu idealurile sufletului. Deschideţi larg ferestrele în cămările interioare şi lăsaţi să intre aerul proaspăt al noilor timpuri. Bate o briza din viitor. Pe 6 noiembrie trecem pragul spre o altă energie care ne duce tot mai aproape de miezul Reţelei Christice. Marele Preot va veni şi va binecuvânta sosirea noilor veniţi.

Nu uitaţi: Îngerii ne sunt aproape şi ne arată Calea. Urmaţi-o!

 

Pe curând.

 

Elena Cociş