Gregg Braden – experiențe în apropierea morții

Gregg Bradden discuta despre

cele 2 experiente in apropierea mortii pe care le-a trait

Ce a invatat din aceste experiente?

Traducere:

Cora Corina Constantinoiu și

Irina Cruceru

Acesta e un subiect despre care vorbesc arareori in public. Am scris despre el acum aproximativ 20 de ani, intr-una din cartile mele, dar nu am vorbit prea mult despre el. Am avut doua expriente in apropierea mortii, ambele in acelasi an al vietii mele, la varsta de 5 ani.

Una din experienţe a fost legata de energia electrica, si imi amintesc cum, stiind foarte bine ce fac, am luat un cablu, am indepartat izolatia cu o foarfeca, am băgat firul de cupru într-o priză şi am suferit o arsura grava. Mai am si astazi cicatrici. Sunt negre. Fata mi-a fost arsa. Genele mi-au disparut. Sprancenele au ars si ele. Iar toate astea s-au intamplat in miezul zilei.

In timp ce doctorul se indrepta spre casa noastra, am fost dus in dormitor. Mama l-a sunat pe doctor si mi-a spus: „ Asteapta-l, asteapta-l aici”. Iar in timp ce asteptam, in plina zi, am inceput sa vad lucruri pe care nu le mai vazusem niciodata inainte de aceasta experienta. Asa ca socul m-a forţat literalmente sa constientizez o alta realitate, pe care nu o mai vazusem inainte. Iar pentru mine, experienta a fost una foarte pozitiva. A fost sansa de a vedea in camera mea fiinte care imi vindecau corpul. Iar una dintre ele era in spatele meu, chiar daca acolo era de fapt un perete; era o fiinta acolo unde trebuia sa fie peretele, iar o alta statea la picioarele mele.

Iar cand doctorul a ajuns in camera mea, arsurile incepusera deja sa se vindece. Asa ca a fost o experienta care mi-a aratat ca exista un alt mod de a percepe lumea. Iar cand simt in acel fel, lumea arata diferit, este un alt fel de a privi lumea.

Ei bine, mai tarziu, in aceeasi luna, eram la piscina, Mama era cu mine. A plecat cu niste prieteni si am ramas singur; am intrat in piscina pe partea cu apa mica si am inceput sa pasesc, iar apa devenea din ce in ce mai adanca. Am ajuns la fundul apei din zona cea mai adanca. Si imi amintesc ca ma simteam foarte linistit. Am deschis gura, am lasat aerul sa iasa şi m-a cuprins o senzatie de pace si liniste. Puteam sa vad fiintele care erau cu mine si imi spuneau ca trebuia sa iau o decizie – fie sa ma intorc in aceasta lume, fie sa merg intr-o alta – alegerea apartinandu-mi. Si a fost alegerea mea sa raman aici.

Deci am luat decizia de a ramane aici. Apoi, brusc, oamenii ma trageau afara din apa, imi pompau pieptul…si atunci a inceput durerea. Durerea a aparut cand am revenit in aceasta lume. Cand eram intre lumi, si nu stiu pentru cat timp am fost acolo, nu exista niciun pic de durere. Era foarte multa pace. Era foarte placut.

Si am invatat ce simti cand te eliberezi, deoarece, cand ma scufundam in apa, m-am abandonat complet. Am renuntat la respiratie. M-am detasat de aceasta lume. Si asta a fost tot. Iar acea experienta m-a invatat ce anume voi simti cand va veni timpul potrivit pentru plecarea mea intr-o alta lume. Esti patruns de un sentiment de pace, liniste si eliberare. Nu trebuie sa ma atarn de aceasta lume atunci cand va veni momentul sa plec. Asadar, din aceste 2 experiente, una m-a invatat ca exista o alta realitate si ce sentiment pot sa generez care sa imi arate acea realitate. Cea de-a doua m-a invatat ce simti cand te detasezi, cand te eliberezi complet. Am inteles ca atunci cand voi pleca din aceasta lume, nu trebuie sa imi fie frica.

Cred ca experientele difera de la om la om, ca traim experienta de care avem nevoie intr-un anumit moment ca sa ne ajute, sa ne ofere instrumentele necesare din acel moment inainte. Inca de la o varsta frageda, am avut o viata dificila. Familia mea era foarte disfunctionala. Tatal meu era alcoolic. Si a fost greu pentru mine, fiindca eram cel mai mare dintre frati. Aveam 5 ani (am un frate cu 4 ani mai mic, deci el avea doar 1 an cand am trait acele experiente), iar dinamica familiei era greu de suportat. Cred ca intamplarile prin care am trecut erau un mod de a evada, cel putin eu asa am gandit. Si am desoperit atunci ca mai exista o cale de a fi mai implicat in aceasta lume, pentru ca am inteles ca pot simti, pot avea un anumit sentiment, iar lumea poate arata altfel, poate fi plina de liniste atunci cand ma eliberez de obstacole.

Nu ne gandim mereu la asta. Este foarte interesant ca pentru a exista in aceasta lume, traim intr-o tensiune pe care o mentinem, care, credem noi, ne mentine in permanenta vii in aceasta lumel. Este o credinta subconstienta. Este o tensiune. Spunem: „Of, bine ca sunt aici!” Cand suntem treji, dar si cand dormim,  pastram in noi aceasta tensiune, dar nici imacar nu stim asta, pana cand avem posibilitatea de ne elibera de ea. Iar cand o lasam sa plece, suntem intr-o stare de liniste si pace.

Acum, ca adult, studiez traditiile străvechi, traditiile indigene si intelepciunea nativilor americani, iar ceea ce am descoperit este ca, in multe traditii, atunci cand oamenii ating o varsta inaintata si le vine timpul sa moara, ei nu sufera. Ei o numesc moarte constienta. Pur si simplu se eliberează. Si in Egipt, in traditiile egiptene, pe peretii templelor, ei chiar vorbesc despre ceremonia de detasare. Deci moartea constienta inseamna eliberare.

Asa ca mi-am insusit aceasta credinta de cand eram foarte tanar si ca atare, nu ma mai tem de acel moment din viata mea. Nu sunt pregatit pentru el, deoarece cred ca voi mai fi pe aici pentru foarte multa vreme. Dupa toate acele experiente, i-am spus mamei ca voi fi sta 200 de ani in aceasta lume. Iar ea m-a intrebat : „De ce 200 de ani?” Iar eu i-am raspuns: „Pentru ca vreau sa vad schimbarile care se petrec in lume.”  Ei bine, asta se intampla in anii `50, cand, pe buna dreptate, mama m-a intrebat „Ce schimbari?” „Marea schimbare ce va avea loc in lume” – a fost raspunsul meu.

Acum stim, doar am vazut cu ochii nostri calugarite si calugari din Tibet care au 120 de ani si sunt foarte sanatosi si puternici. Si ma astept ca vor continua sa traiasca intr-o stare optima de sanatate. Iar stiinta de varf ne spune ca fiecare organ din corpul nostru are capacitatea de a se vindeca singur; fiecare organ, chiar si cele despre care ni s-a spus ca asa ceva nu este posibil: tesutul creierului, al maduvei spinarii, tesutul inimii, tesutul pancreatic – pentru toate exista dovezi documentate stiintific care atesta capacitatea lor de a se autovindeca daca li se ofera un mediu adecvat, care este in directa legatura cu gandurile, emotiile si sentimentele noastre, cu ceea care simtm in legatura cu aceasta lume. Iar daca ne este frica, daca traim in frica, asta e o forma de stres, iar stresul este cel care fura viata din corpurile noastre. Daca avem acel stres si am invata sa il vindecam, atunci corpurile noastre ar fi capabile sa se vindece si sa se reproduca asemenea celulelor, care se reproduc si se vindeca in permanenta.

Acum, sanatatea mamei s-a subrezit si si-a pierdut memoria. Am vizitat-o inainte de a veni aici. La inceput, nu m-a recunoscut. Apoi, i-am spus „ Mama, sunt eu, Gregg”. Iar ea mi-a raspuns: „ Oho, o sa traiesti 200 de ani (si a chicotit)”. Ea inca isi mai aminteste, dupa atata vreme, ce i-am spus atunci.