Interviu cu Tom Kenyon – partea I-a

Despre transmiterea prin channeling a hathorilor – Tom Kenyon 

Partea 1: O schimbare în conștiință

Pentru a urmări interviul: https://www.youtube.com/watch?v=q_dwCA2O3c0

Traducere: Ana Nicolai

NewRealities/Realități Noi – Alan Steinfeld

Acesta e unul din cele mai interesante interviuri pe care le-am realizat vreodată. Profunzimea și sinceritatea răspunsurilor lui Tom aduce mai multă claritate cu privire la nivelul colectiv al evoluției noastre spirituale. Sâmbăta aceasta, 2 octombrie 2016, Tom va fi prezent în New York cu: The Inner Streams: Worlds of Healing/Curenții interiori: Lumi de vindecare – un eveniment multidimensional puternic, de sunete catalitice pentru transformare și vindecare personală. Symphony Space, 2537 Broadway, 95th Street, NYC. Pentru bilete: http://www.symphonyspace.org/event/93….

 Alan Steinfeld: Bun venit la New Realities. Sunt Alan Steinfeld, iar în acest interviu vorbim despre evoluția conștiinței noastre. Simt că intrăm într-o perioadă în care se trezesc diferite niveluri ale omenirii. Iar invitatul din seara aceasta, Tom Kenyon, face parte într-o mare măsură din această trezire. El îi transmite prin channeling pe hathori și are o înțelegere, cred eu, despre această mișcare a gândirii, a ființării, a evoluției.

 Ești un canal de transmisie, ai o minte extraordinară și, ceea ce îmi place foarte mult la tine, ești foarte practic, dar totuși ți se întâmplă ceva ce pare aproape inexplicabil. Ai o înțelegere clară despre aceste două lumi? Ești o persoană rațională în lume, dar se mai întâmplă ceva. Cum integrezi aceste două părți ale tale?

 Tom Kenyon: Mă voi referi la o experiență timpurie de-a mea. La 18 ani am avut o stare de samadhi spontan, la ferma unchiului meu. Eram un băiat de rasă albă din Virginia, ce trăia în timpul verii în Carolina de Nord, și nu aveam niciun context pentru asta, însă am intrat într-o stare de conștiință în care lumea a dispărut de tot, nu mai aveam gânduri, eram conștiință conștientă de ea însăși, numită în tradiția hindusă sat-chit-ananda. Starea a venit spontan. Am crezut că trecuse foarte puțin timp, dar când am deschis în sfârșit ochii, soarele era foarte jos pe cer, iar niște vaci se abătuseră în locul unde mă aflam și mă priveau. Acea experiență esențială m-a determinat să aflu ce se întâmplase, altfel nu aș fi avut niciun context pentru restul vieții mele. Așa că m-am îndreptat spre tradițiile mistice din creștinism și am cercetat viața Sf. Francisc din Assisi, a lui Meister Eckhart, a Sfintei Tereza de Avila, a multor mistici diverși, asupra cărora meditațiile avuseseră acest impact. Apoi m-am îndreptat spre filosofiile orientale, taoismul și budismul tibetan, Vedele. Toate acestea s-au reunit, dar tot mai lipsea ceva. Acest element care îmi lipsea a fost neuropsihologia. În momentul în care am introdus-o, am dobândit o înțelegere ce pare a fi contradictorie, întrucât noi nu considerăm că misticismul și spiritualitatea sunt compatibile cu știința. Există însă un loc unde ele se imbrică.

 AS: Și trebuie să se imbrice. Pentru că acest lucru e foarte important pentru ceea ce facem aici. Cum se armonizează neuropsihologia, misticismul și înțelegerea practică despre psihologia creierului?

 TK: În clipa de față noi doi purtăm o conversație. Chiar dacă nu suntem conectați la electroencefalografe și tomografe, știm că centrii vorbirii din emisfera stângă sunt foarte activi, la fel ca și la cei care privesc acest interviu și înțeleg ce vorbim. În emisfera stângă se desfășoară acum multă activitate. În experiențele spirituale are loc o activare a emisferei drepte, existând și alte zone din creier care sunt implicate. În timpul acestor experiențe mistice, spirituale, creierul efectiv își modifică configurarea neurologică. Există deci o legătură directă între ceea ce percepem și ce se întâmplă în creier. Pentru mine mai există un strat foarte interesant, și anume transcendența activității creierului: ce se întâmplă în stări de conștiință precum vederea la distanță. În experiențele de la granița cu moartea, creierul nu mai primește informații, nu mai există procesare. În astfel de experiențe, oamenii relatează în detaliu, după aceea, despre ce anume vorbeau persoanele din preajmă.

AS: Și cum interpretezi acest lucru ?

 TK: Există un aspect non-localizat al conștiinței. Iar diverse filosofii perene vorbesc despre el. Există această parte din mine pe care lumea o vede în clipa de față, în acest studio din Manhattan, în timp ce-ți răspund la întrebări. Dar mai există un aspect din mine, din tine și din toți cei care ne urmăresc, care nu e localizat și care are acces la informații aflate dincolo de sistemul nostru nervos. De aceea consider acest lucru interesant și este ironic faptul că mă folosesc de lentilele neuropsihologiei și ale fizicii cuantice, pentru a ajunge dincolo de aceste tipare.

 AS: Știu ce spui și de aceea aruncările electronice ale monedei, atunci când au loc evenimente internaționale par să funcționeze… mă refer la cercetările lui Roger Nelson de la Princeton. Căci emanăm un câmp, dar încă mai avem să ne dezvoltăm limbajul, din punct de vedere cultural. Cred că în această eră nouă, în acest nivel nou al conștiinței, se desfășoară ceva pe care tu îl menționezi și care are nevoie să fie exprimat prin limbaj și recunoscut, ca experiență umană validă. În clipa de față cultura e divizată, existând intelectualii care nu cred că se petrece ceva din punct de vedere spiritual și persoanele spirituale „woo woo” (care au convingeri nefondate pe dovezi trainice. N.tr.) care nu cred că latura intelectuală sau științifică contează. Noi creăm o punte între ele.

 TK: Sf. Ignațiu de Loyola spunea că trebuie să avem credință fără rațiune. Eu nu sunt de acord cu asta. Consider că e necesar să le avem pe ambele. În ce mă privește, cei aflați la extremele mișcării New Age – oricare ar fi lucrurile de care sunt entuziasmați: „cristalele dețin puterea” sau „dispozitivul acesta, creat de cutare, are putere” – își pun toată credința în acele lucruri, dar nu analizează nimic care să pună sub semnul întrebării metodologia sau sistemul de convingeri. Pur și simplu nu le acordă atenție, iar eu consider că acest fapt e periculos. Duce la fanatism. Mă întreb ce s-a întâmplat cu cei care au crezut în sfârșitul mayaș al lumii în 2012. Ce s-a întâmplat pe 22 decembrie 2012? Acest lucru s-a mai întâmplat înainte. Istoric vorbind, la finele primului secol d.Hr., în Europa a existat convingerea puternică că imediat după încheierea lui lumea se va sfârși. Mulți oameni au crezut și și-au părăsit casele plecând în pelerinaj, pentru că știau că vine sfârșitul lumii. Acest lucru apare deci în repetate rânduri.

 AS: Da, pentru că se bazează pe o convingere și știm că ea nu înseamnă nimic, ci este doar o condiționare mentală. Tu te afli însă într-o poziție curioasă, pentru că accesezi un tărâm al conștiinței pe care unii oameni l-ar echivala cu acea credință care urmează ceva orbește. Cum gestionezi ceea ce vine spre tine, în conștiența ta. Mă interesează procesul tău. Cum știi că nu este vorba despre tine, despre ceea ce vine din mintea generată de ego, pe care toți o avem, și că este vorba de ceva care o transcende. În cazul hathorilor, există o metodă, un cod sau altă formă de identificare?

TK: Este o calitatea a simțirii, pe care o identific. Are legătură cu o vibrație a inimii ce are caracteristica iubirii și recunoștinței profunde, dar și cu inteligența, în același timp. Nu este deci doar un ocean de iubire și recunoștință, ci mai există și inteligența. Hathorii sunt de asemenea foarte practici. Iar eu mă pot acorda la asta. Să relatez o povestire care cred că exprimă de minune ce vreau să spun. La douăzeci și ceva de ani am plecat să întâlnesc un swami, numit Nitedhana – o ființă foarte puternică. Era ceva nou pentru mine și am plecat cu un prieten în Ford-ul meu vechi, căruia îi spuneam Big Red/Marele Roșu. Aveam un radio și, la ora 3 dimineața, în timp ce traversam regiunea Panhandle din Texas – întrucât tipul locuia într-un orășel din Texas – radioul prindea transmisiuni din Kansas, Canada, New York, California; era un talmeș-balmeș: Biblia care vorbește despre osânda în flăcările iadului, oameni care vând sex și rock and roll, toate transmisiunile acelea se suprapuneau, find nevoie să reglezi butonul ca să prinzi postul exact pe care voiai să-l asculți. Iar asta e ceea ce ni se întâmplă nouă, ca ființe umane. În creierul nostru există glanda pineală, care are o structură cristalină, despre care biologul Bruce Lipton a menționat că are rolul de antenă, aceasta fiind și experiența mea. Prin urmare, toate ființele umane recepționează informații de la numeroase straturi din ele însele, din cultură și din cosmos, și se întâmplă ca în cazul cu radioul de la ora 3, fiind necesar să regleze cu exactitate antena. Pentru mine, sarcina este deci să întrunesc cerințele artei de a-mi regla cu finețe creierul, astfel ca să recepționez ceva care are valoare și adevăr, amprenta adevărului. Și este o aptitudine interioară a creierului. Sunt de părere că orice ființă umană face channeling.

AS: Ne transmitem prin channeling pe noi înșine.

TK: Da, numeroase niveluri ale ființei noastre. În ceea ce mă privește, întrebarea poate fi pusă din punct de vedere biologic, prin metafora copacului. Mulți copaci au rădăcini adânci și se fixează în pământ prin rădăcina care merge cel mai adânc în pământ. Apoi există alte rădăcini, imediat sub sol, ce atrag substanțe nutritive. Dar rădăcina principală este cea care ancorează copacul. Pentru mine, în această metaforă, toți avem rădăcini principale care merg în ceea ce eu numesc natura noastră spirituală autentică. Apoi avem celelalte rădăcini, mai apropiate de sol, ce extrag lucruri din cultura, religia noastră, din dogmele noastre spirituale, din toate experiențele personale, astfel că copacul naturii noastre are aceste informații și personalități de suprafață, precum și pe cele din rădăcina principală. Pe mine mă interesează să merg la rădăcina principală și la experiențe spirituale autentice și felul în care ele mă pot transforma, versus cele contrafăcute.

 AS: Aș vrea să vorbești despre experiențele contrafăcute, căci există peste tot, inclusiv în cadrul religiilor. Dar înainte de asta aș vrea să știu… deci apare în interior acest sentiment de iubire, te simți elevat, atunci când te întâlnești cu hathorii sau transmit prin tine. Cum știi că nu este un aspect al tău, Tom Kenyon? Vreau să spun că te afli într-o altă frecvență, o altă ramură, o altă rădăcină din tine, și dai la o parte acea parte și accesezi o altă ramură. Dar cum știi că nu ești tu și că sunt hathorii?

TK: Am o istorie lungă  cu ei. Prima oară mi-au apărut în timp ce eram într-un retreat de meditație de siddhas yoga. Mi-au apărut doi din ei, în plan exatrasenzorial. Nu spun deci că mi-au apărut fizic, ci în mod viu, extrasenzorial, se aflau acolo și îi puteam vedea.

AS: Când i-ai văzut nu te-ai gândit că ești nebun, pentru că alți oameni văd lucruri și sunt nebuni. 

TK: Da, dar eu nu aveam o halucinație, ci o impresie extrasenzorială.

 AS: Deci ai știut! Pentru că mulți oameni nu au încredere în ele. Dar tu ai știut, ai simțit-o extrasenzorial.

 TK: La momentul respectiv, lucram de zece ani în domeniul cercetării creierului, făcusem multe cercetări și lucrasem cu mulți cercetători, așa că absorbisem ca un burete cunoștințele și informațiile lor. Prin urmare aveam o oarecare înțelegere despre interfața dintre psihologie, neurologie și spiritualitate. Iar când ei au apărut, am recunoscut că era o experiență de clarvedere și nu o halucinație vizuală. Apoi, pe durata numeroșilor ani de experiențe cu ei, i-am testat în permanență.

 AS: Vreau să te întreb cum de ai fost atât de sigur, adică te cred că așa a fost, dar cum ai știut că nu era o halucinație și că în preajma ta este o conștiență substanțială? Cum ai știut, în special pentru unele persoane care nu au o structură a egoului puternică? Cum de ai știut?

 TK: În ce mă privește, mi-am pus întrebări despre sănătatea mea mintală. Lucram ca psihoterapeut, așa că prima întrebare a fost dacă am o experiență psihotică. Și am bifat pe listă: nu, nu ai. Aveam o experiență de clarvedere, care diferă de halucinația vizuală. Dar tot am continuat să pun întrebări. Ei mi-au dat o colecție de informații, pe care ei o numesc geometria conștiinței și care constă în mișcări care sunt niște tipare în interiorul creierului, despre care mi-au spus că vor ameliora performanțele creierului. M-au instruit în acel subiect, apoi, lucrând de zece ani în Acoustic Brain Research/Cercetarea Acustică a Creierului, am recunoscut faptul că în neurologia mea se produc schimbări profunde.

AS: Informațiile acelea te-au ajutat.

TK: Ei mi-au dat acele informații. Nu am crezut cine mi-au spus că sunt ei, așa că am pus acele informații în cutia pe care scrie „iluzoriu”. Apoi am analizat aceste arhetipuri. Ei spun că sunt independente de mine, dar nu sunt. După ce am făcut câteva luni exercițiile date, m-au întrebat : „Recunoști că ți s-a modificat creierul?” „Da.”

AS: Ți-au vorbit telepatic.

 TK: Da, telepatic. Nu a fost o halucinație auditivă. Și m-au mai întrebat: „Ce crezi despre ele? „Le consider foarte profunde, dar nu știu dacă ele ar avea vreun efect asupra altor persoane.” Mi-au răspuns: „Dacă le-ai preda altor persoane, ele ar simți ameliorări ale activității și performanțelor creierului și că accesează alte dimensiuni ale conștiinței.” Am spus: „Bine. Asta-i tot o aiureală, dar e interesantă”.

AS: Deoarece credeai că vin de la tine.

 TK: Da. Apoi am făcut trei teste în statul Washington, în trei orașe diferite, în care oamenii nu se cunoșteau între ei, ținând un curs gratuit, în care am predat acele geometrii pe durata a patru săptămâni.

 AS: Ce vrei să spui prin geometrii ?

 TK: Ei mi-au dat trei exerciții ce implicau figuri geometrice, cu care se lucrează în interior.

AS: Geometrii interioare…

TK: Geometrii interioare – persoanele aveau de vizualizat aceste geometrii interioare.

AS: Aha, înțeleg.

 TK: Erau trei meditații bazate pe geometrii. Prin urmare, le-am predat în cele trei orașe. Un lucru fascinant a fost acela că toată lumea a simțit schimbări radicale în performanțele creierului, în creativitate. Nu voi uita niciodată că a fost un profesor de artă, decan al Facultății de Artă, care fusese rugat să-și aducă contribuția la o expoziție. Și era îngrozit, deoarece își pierduse creativitatea, aflându-se într-o zonă moartă. El a participat la acest curs și a relatat că după ce a făcut exercițiile acelea s-a simțit subit inspirat și i-a revenit creativitatea. Nu voi uita niciodată ultimul curs, din ultimul oraș, când cineva mi-a spus „Asta mi-a schimbat viața. Cum le-ai descoperit?” Și i-am spus (întorcându-se într-o parte, cu capul între umeri și privind în jos) „Hathorii sunt un grup de ființe… ha-ha-ha… care…” Am fost foarte sfios să vorbesc despre ei, așa că a luat ceva timp să explic că aceste ființe mi-au dat acele informații, că nu știu dacă sunt venite de la mine sau de la ei, dar iată-le, folosiți-le și vedeți ce se întâmplă. Așadar, viețile oamenilor s-au schimbat. În bine. Apoi am avut alte experiențe.

 AS: Mai ai aceste geometrii ?

 TK: Sunt prezentate în cartea intitulată Învățătura hathor (apărută în română la editura For You. N.tr.), pentru ca oamenii să aibă acces la ele.

AS: După aceea ai avut alte experiențe cu ei.

 TK: Da, am deja o întreagă istorie personală, petrecută pe durata a zeci de ani, care-mi spune că ei sunt dintr-o realitate exterioară mie. Eram în California, unde predam, iar ei mi-au cerut să scriu o carte! Le-am răspuns: „Nici să nu vă gândiți! N-o să-mi pun literele prețioase ce urmează după numele meu, pentru care am muncit din greu, pe o carte despre voi, care spuneți că veniți dintr-un alt univers!”

 AS: Le-ai răspuns înapoi! E foarte amuzant!

 TK: Da, eu sunt lipsit de respect, iar ei au un simț al umorului minunat. Mi-au spus: „În regulă.” După câteva luni am plecat în California și a venit la mine o femeie care mi-a spus: „Știi, mi-aș fi dorit să fi scris cartea aceea pe care hathorii te-au rugat s-o scrii, pentru că mă tot bat la cap în timp ce meditez.”

 AS: Hathorii o băteau la cap pe ea.

 TK: Iar eu nu o întâlnisem până atunci pe acea femeie.

 AS: Foarte amuzant.

 TK: Da. Sunt foarte multe lucruri. Putem sta tot timpul pe care-l avem la dispoziție, ca să-ți depăn istoria personală. Am suficient de multă istorie personală, astfel că scepticismul meu –despre care cred că este important să-l ai, atunci când intri în stări de conștiință modificată – se  află într-o poziție de neutralitate.

 AS: Cred categoric că există ființe dincolo de noi, în tărâmuri nefizice, că creierul e capabil să le acceseze, dar noi ne limităm capacitatea ca ființe umane, psihologia ne-a blocat în conceptul că totul e manifestarea unei proiecții psihice, iar toate acestea stau cu adevărat în calea evoluției noastre. Ceea ce faci tu cred că construiește o punte peste o prăpastie culturală ce are nevoie să fie analizată, dar trebuie să avem în vedere și acea parte întunecată, căci există oameni care halucinează, născocesc lucruri pe care ei le cred reale. În ce privește materialul tău, a fost dovedit de către oameni ca fiind funcțional, de ajutor. Ce spui însă despre alți oameni – nu suntem aici ca să-i judecăm pe alții – dar ce părere ai, cum știe cineva să facă diferența?

 TK: (râzând) Bună întrebare! Dă-mi voie să-ți adresez o întrebare. Printre dosarele persoanelor cu care am făcut psihoterapie, am avut persoane care erau pline de iluzii. Ce arhetip te-ar interesa cel mai mult să explorăm pentru câteva minute, pentru că ar clarifica lucrurile? Arhetipul regelui Arthur sau arhetipul Fecioarei Maria?

 AS: Pe mine mă întrebi?

 TK: Pentru că am avut în trecut doi pacienți plini de iluzii. Iar ca să-ți răspund la întrebare, aș vrea să vorbesc despre întâlnirile pe care le-am avut cu una din cele două persoane pline de iluzii. Una acționa ca Maria, mama lui Iisus…

 AS: Credea că este ea…

 TS: Se credea, era…

 AS: În regulă. Poate că o transmitea prin channeling…

 TK: Da, dar după aceea ajungem la psihoză… Iar cealaltă persoană se credea regele Arthur. Deci unde să mergem? În evul mediu, la regele Arthur, sau…

 AS: Să mergem la Fecioara Maria, căci multe persoane cred că…

 TK: Mea culpa, mea culpa (râzând), mea maxima culpa!…

 AS: (râzând și el) Ce înseamnă?

 TK: Greșeala mea, greșeala ma, cea mai mare greșeală a mea. De bună seamă că ești catolic, nu-i așa?

 AS: Nu. Sunt evreu din naștere.

 TK: Mama mea era catolică. I-au pus numele Dolorosa, care în portugheză înseamnă durere.

 AS: Biata femeie, ce formă-gând a avut de îndurat!

 TK: Da, așa e. Tiparul este așadar că suntem vinovați. Mea culpa înseamnă greșeala mea, greșeala mea, greșeala mea cea mai mare.

 AS: În regulă. Trebuie să trecem peste asta.

 TK: Avem într-adevăr de depășit asta ca și cultură, la foarte multe niveluri. Revenind la această clientă, am fost sunat de un asociat din California, colaborasem cu institutul la care lucra el, iar eu locuiam în Chapel Hill, Carolina de Nord, unde făceam cercetările asupra creierului. Și mi-a spus: „N-ai vrea să consulți o cursantă de-a mea care a făcut o criză psihotică ?” Ea participase la una din cele nouă zile de seminar intensiv – cred că a fost de cinci zile – și suferise o criză psihotică la sfârșitul lui. Iar soțul ei a spus că dacă nu se va rezolva situația îl va da în judecată pe tip și institutul lui. Ei locuiau în Florida, așa că trebuiau să vină în Chapel Hill. I-am spus: „Programul meu e foarte încărcat, dar îi pot vedea în weekend.” Și au venit.

 AS: La vremea respectivă lucrai ca psihoterapeut.

 TK: Da. Cuplul a venit deci la cabinet și am aflat că ea participase la acest atelier intensiv de cinci zile, în care erau folosite sunete, meditații spirituale profunde și tehnologii care modifică stările cerebrale. În ziua a patra a început să se perceapă drept Fecioara Maria. O chema Medge – nu-i numele ei real – și era într-adevăr o femeie extraordinară. În ziua a cincea Medge a dispărut de tot, ca punct de referință. Ea era Fecioara Maria, Madona. Era Madona. Și a străbătut campusul simțindu-se ca fiind Madona și emanând această energie la care oamenii răspundeau. Într-adevăr, emana ceva atât de puternic, încât oamenii veneau la ea și-i cereau binecuvântarea. Iar ea binecuvânta și vindeca oameni…

 AS: Ar fi putut să fie o întruchipare a Madonei?

 TK: Sunt de părere că în acel moment era o astfel de întruchipare, dar hai să mergem la cele două fire care merg mână în mână – psihoza și spiritualitatea autentică. Pentru că acesta e terenul unde se află zona problematică. Prin urmare, ea se afla realmente într-o stare de beatitudine, de iubire, de agape (iubire divină) ce emana din ea și se simțea cuibărită în acest arhetip, femininul divin plin de iubire, care, apropo, este doar un arhetip al principiului feminin. Se duce apoi la aeroport, cu sentimentul că ea este Madona, iar cât așteaptă să vină avionul, se uită la niște reviste, iar pe coperta uneia își vede scris numele: Madonna! Și cumpără revista. Dar aceasta este o altă Madona! Este vedeta rock Madonna! Dintr-odată, întrucât din punct de vedere psihologic nu mai avea forța egoului – și voi vorbi imediat despre asta, căci este fascinant…

 AS: Cred că asta e foarte important: e necesar să ai un ego puternic ca să faci munca pe care tu o faci.

 TK: Da, așa e, pentru că dacă nu-l ai ești luat în sus. Prin urmare, citește în revistă despre vedeta rock Madonna și-și schimbă identitatea, trecând la un cu totul alt câmp de frecvențe. Nu mai este Madona, mama lui Iisus, ci vedeta rock Madonna, care călătorește incognito, ascunsă sub ochelarii de soare. Și se apucă să bată cu tocul de la pantof în hublou, la 9.000 de metri altitudine, pentru că pe aripa avionului erau demoni. Avea halucinații psihice, vedea demoni. Acesta e unul din semnele psihozei – vedea lucruri care nu existau. Încerca să salveze…

 AS: Ea credea că demonii sunt acolo. Scuză-mă, așa cum tu ai crezut că erau ființe acolo – într-un fel, dar nu exact la fel. Ea îi vedea pe demoni.

 TK: Da, vedea demoni pe aripa avionului.

 AS: Dar de unde știm că nu erau?

 TK: NU știm.

 AS: E posibil să fi fost de fapt demoni pe aripa avionului.

 TK: Se poate să fi fost.

 AS: Dar ea nu avea niciun fundament în realitatea aceasta. Asta e diferența între ea și tu.

 TK: Iar contextul a fost că nu te descalți și nu bați cu tocul pantofului în hubloul avionului, la 9.000 de metri altitudine. Au venit la ea stewardesele, au ținut-o sub control, iar când avionul a aterizat au trimis-o la spital, unde i-au fost administrate medicamente antipsihotice. După câteva zile a ieșit din starea aceea, întrucât chimia creierului i s-a modificat, și nu s-a mai perceput drept acel arhetip. Era din nou Medge, chiar dacă starea ei era deteriorată și fragilă. S-au întors acasă, apoi soțul ei a venit să mă vadă. Am ascultat relatarea lui, iar unul din lucrurile pe care ea i le-a mărturisit soțului – despre care el afla pentru prima oară – a fost că în urmă cu zece ani se întâmplase un incident. Familia lui avea un magazin de mobilă, pe care ea îl ura. De fapt ura familia lui, ura faptul că trebuie să lucreze în acel magazin. Într-o noapte s-a furișat în magazin și a provocat un incendiu care a ars totul.

 AS: Hmm, nu e deloc bine.

 TK: Nu. La multe niveluri.

 AS: A făcut asta doar pentru că îl ura.

 TK: Nu a avut tăria psihică sau curajul de a spune: „N-o să mai fac asta.” A adoptat calea lașității și a distrus de tot acea afacere, pe care ei ulterior au refăcut-o. Prin urmare, purta în ea acest secret întunecat, care a fost ca o sămânță otrăvitoare în psihicul ei, fapt ce a făcut-o să aibă o identitate de sine fragilă. Reanalizând întreaga ei experiență, sunt de părere că în momentul când ea a devenit agape, datorită arhetipului feminin al Fecioarei Maria, a avut o experiență spirituală autentică, emanând acele energii la care oamenii au răspuns și au avut deschideri. Apoi a trecut la un alt aspect, la un câmp de vibrație mai joasă, după care a devenit psihotică. Un lucru care chiar trebuie discutat – detest termenul de „new age/era nouă”, așa că îl folosesc pe cel de mișcare de dezvoltare personală – este cel legat de guru sau orice persoană care se crede o autoritate în domeniu, și cărora oamenii le dau puterea proprie. Să-ți fie clar cui îi dai puterea. Pentru că persoana poate funcționa în cadrul unei energii spirituale autentice. Am văzut acest lucru de multe ori. Apoi poate să apară o cerere a personalității ce poate interveni și care schimbă totul.

 AS: Din poziția mea, am văzut asta de multe ori. E necesar să le spui acelor oameni că ai observat că fac ceva incorect. Există învățătura spirituală și există persoana. Dar ideea pe care o subliniezi este aceea de comportament bazat pe un ego puternic. Tu știi cine ești, ca Tom, care ar putea fi și bun și rău.

 TK: Da (râzând)!

 AS: Ești o persoană umană iubitoare, dar, știi și tu, devenim atașați de personalitate, de structura ei, care se întărește și devine înțepenită, nepermițânu-ne să mai evoluăm. Tu ai acea personalitate, ca o bază pentru a accesa aceste tărâmuri. Cum facem să rămânem flexibili în structura personalității egotice, știind că ea există, și totuși să fim deschiși. Știu că tu ești deschis față de experiențele transcendente, dar ți se întâmplă vreodată să-ți dai voie să te dizolvi de tot, să devii hathorii și să emani acea energie?

 TK: Nu am nevoie să devin hathorii.

 AS: Ca sentiment. Să fii emanația, poate că nu a hathorilor, ci să fii emanația lui Tom Kenyon, în acea emanație plină de iubire. Nu spun că ar trebui…

 TK: Eu vreau să fiu mai mult eu însumi, zi de zi. Pentru mine, termenul de structura egoului este problematic, deoarece dacă spunem structură ne gândim la ceva care e solid, înțepenit. Eu cred că egoul nu este așa, poate să devină astfel, dar nu cred că natura lui este să devină o structură. El este mai mult un punct de referință. Eu știu că stau pe scaunul acesta și că vorbesc cu tine. Dacă ar fi să intru în una din celelalte stări și aș deveni conștient de un alt tărâm, aș continua să rămân în contact cu acest eu, ca punct de referință. Și aș putea să fiu fluid și să mă mișc prin diverse tărâmuri, dar rămân întotdeauna conștient de faptul că sunt exact aici.

 AS: Cred că asta e cheia, ceea ce n-a fost cazul acelei femei care voia să spargă hubloul avionului.

 TK: Din păcate nu.

 AS: Sau al altor persoane care vin și se cred emanații ale lui Dumnezeu sau canale de transmisie. Dar este totuși o pantă alunecoasă. Nu mă refer la tine, ci la acei oameni care… mă sună tot timpul oameni care-mi spun că vor să apară în emisiunea mea, pentru că ei transmit prin channeling…

 TK: Dacă nu ai viața ta proprie, arhetipurile sunt seducătoare. Pentru că ele sunt vaste, mai vaste ca viața. Așa că e posibil ca persoana respectivă să intre în energia arhetipului: „Sunt Isis!” sau „Sunt Zeus!”, „Sunt cutare!”, iar puterea este foarte mare. Din experiența mea, atunci când identitatea de sine a persoanei este foarte slabă și persoana nu are suficient de mult respect de sine sau un punct de referință solid, ea poate să trăiască viața eroică a arhetipului. Dar problema este că ea nu-și trăiește viața ca ființă umană.  

 AS: Da, dar în acest moment din evoluția noastră colectivă, nu este oare sarcina sau misiunea noastră să devenim întruparea emanațiilor divine, să renunțăm treptat la structurile personalității… asta e ceea ce ar însemna înălțarea, cum i se spune, adică rațiunea pentru care suntem aici este să întrupăm acea divinitate. Am sentimentul că e nevoie să ne menținem un picior în lumea reală.

 TK: Taoismul spune „Primul pas în rai, primul pas pe pământ.” E necesar deci să ai ceva solid, ferm, pentru că dacă intri în câmpurile de vibrație mai înaltă – asta e doar experiența mea – poți să cazi. Să ne gândim la povestea lui Icar ce s-a apropiat prea mult de Soare, care este o metaforă.

 AS: Deci tot e nevoie să avem un picior bine fixat în ambele lumi. Cred însă că avansăm într-un loc, poate, în care nu că am fi transumani, ci în care psihicul uman nu va mai fi tras în jos,… nu știu, eu sper să depășim aceste tărâmuri de jos. Sau nu vezi așa lucrurile ? (râsete)

 TK: Cred că în plan colectiv ne aflăm într-un câmp morfogenetic ce se transformă în ceva necunoscut. Și cred că forma lui de manifestare finală va însemna numeroase forme de manifestare. Poate că una din forme va fi aceea că vor exista mai mulți oameni iubitori,  dar intrăm într-o fază în care mulți oameni devin foarte egoiși, iar în clipa de față islamismul este rechiziționat…

 AS: Toți fundamentaliștii…

 TK: … toți fundamentaliștii. În momentul de față sunt distruse situri străvechi.

 AS: Știu, e cumplit.

 TK: Asta nu e o expresie a iubirii și acceptării. Eu, unul, nu am sentimentul că ne îndreptăm spre asta în plan colectiv. Este un potențial, o posibilitate, dar dacă ar fi să-mi investesc banii în ceea ce cred, nu cred că mi i-aș investi acolo. Este mult mai complex. Experiența umană și evoluția noastră reprezintă ceva mult mai complex.

 AS: Dar ce spun hathorii despre asta? Uite-i că vin la tine și probabil că la mulți alți oameni, pentru a ridica frecvența în afara acelei credințe fundamentaliste. Ce spun ei despre situație?

 TK: Ei spun că lucrurile se pot schimba în ceasul al doisprezecelea – în ultimul minut din ceasul al doisprezecelea, conștiința umană se poate schimba total. Se poate. Atenția lor e îndreptată însă asupra individului, căci ei spun că sămânța transformării de grup se află în individ. Prin urmare, mesajele lor sunt în general despre modalitatea în care tu, la modul colectiv, te muți emoțional într-un câmp de vibrație mai înaltă, rămânând în același timp inteligent și practic. Și asta revine la vibrația aprecierii și recunoștinței, ca și câmp de vibrație, ce va mări inteligența persoanei și-i va permite să acceseze informații din dimensiuni mai înalte și să fie mai creativă. Este destul de interesant că acum se desfășoară cercetări – Heart Math Institute, precum și alți cercetători studiază asta – ce arată că atunci când intrăm în starea de apreciere, câmpurile magnetice, diferitele câmpuri ce emană din inimă ajung la creier și îl influențează. Prin urmare, fiziologia creierului nostru, felul în care creierul conectează diversele rețele neuronale, sunt realmente influențate de ceea ce simțim. Știm că partea limbică din creier este de fapt locul de obârșie al emoțiilor, DARinima produce câmpuri electromagnetice complexe ce influențează creierul. Cercetările demonstrează așadar că atunci când suntem într-o stare intensă de apreciere devenim mai eficienți și mai creativi. Astfel vorbesc hathorii despre situație.

 AS: Da, toți evoluăm, dar cum îi vom opri pe fundamentaliști? Spun ei că acest câmp îi va influența într-un fel pe fundamentaliști, pe radicaliști?

 TK: Nu, nu spun asta.

 AS: Atunci cum îi vom opri?

 TK: Poate că e nevoie să-i chemăm pe vânătorii de fantome! (râsete)

 AS: Înțeleg, dar asta este probabil cea mai serioasă amenințare existentă.

 TK: În clipa de față e foarte serioasă.

 AS: O sută de mii de refugiați din Orientul Mijlociu dau năvală în Europa și nu există un loc pentru ei unde să meargă. Ce ne facem?

 TK: Și odată cu schimbarea climei ce a fost prezisă, din cauza daunelor produse de ape în agricultură, acesta va fi doar primul val. Va fi o situație foarte complexă. Acum vedem doar începutul ei.

 AS: Uau!

 TK: Hathorii spun „nu fiți copleșiți de ceea ce vedeți în afară, ci reveniți mereu într-un loc al viețuirii inteligente, al pragmatismului, aprecierii și recunoștinței.” Asta spun ei. Am avut controverse cu ei pe tema asta.

 AS: Apreciez că poți argumenta cu hathorii. Îmi place ce spun ei despre toate astea, pentru că treaba lor e să lucreze cu fiecare persoană, pentru a-și eleva starea personală, fapt ce va duce la efectul acelui al doisprezecelea ceas.

 TK: Exact. Ei mai spun că atunci când se va schimba un număr suficient dintre noi, colectivitatea se va schimba și ea. Este efectul câmpului colectiv. Ei nu vin deci să lucreze la nivel colectiv, ci dau informații pentru individ, având în vedere colectivitatea.

 AS: Ei văd un moment din timp, poate un viitor posibil, în care Pământul trăiește în pace, în Utopia?

 TK: Da, asta e o posibilitate.

 AS: Dar noi suntem aici, în ultimul ceas, croindu-ne drumul spre acel moment.

 TK: Este un mod de a privi lucrurile. Eu, unul, cred că viața e mult mai complexă. Când urmezi acel drum iluzoriu, ajungi la o realitate utopică, în care totul e minunat, și totuși vor fi mereu conflicte, vor fi mereu dezacorduri, energii conflictuale, întrucât trăim într-un univers dual. Unul din lucrurile spuse de hathori, pe care chiar îl apreciez – printre multe altele – este perspectiva lor. Ca ființe spirituale, avem experiențe umane, iar valoarea acestei vieți constă în faptul că atunci când trecem prin greutăți cultivăm în noi calități superioare, pe care le luăm apoi cu noi, vibrațional, în diferitele noastre expresii.

 AS: Iar asta reprezintă o revoluție.

 TK: Da, este o revoluție.

 AS: Să sperăm că asta e ceea ce facem în fiecare viață.

 TK: În fluxul cosmic, viața actuală este o clipire din ochi.

 (Vor urma partea a 2-a și a 3-a)

Traducere: Ana Nicolai