Cercetatori, precum Carl Johan Calleman, inalte spirite venite pe Pamant sa ne aduca cunoasterea strabuna si codurile de Lumina care sa sprijine evolutia omului si implinirea Planului Divin, precum Drunvalo, dar si multi alti cautatori ai Adevarului, ne aduc mesaje din inaltele dimensiuni care nu fac decat sa confirme ca omenirea trece acum printr-o mare schimbare, ca ne asteapta un salt cuantic in constiinta umana.
Calendarul mayas ne aduce, asa cum deja cu totii stim, matricea Timpului Divin. In cartea sa “Calendarul mayas si transformarea constiintei“, C. J. Calleman ne explica pe larg aceasta realitate si o demonstreaza cu minutiozitate, prin evenimente istorice care au marcat societatea mondiala. Acum nu mai avem nimic de demonstrat. Totul este clar, iar noi deja simtim marele adevar care avea, pana nu demult, nevoie de explicatii logice si demonstratii stiintifice. Timpul se accelereaza, constiinta omului este intr-o permanenta transformare, ne pregatim cu totii pentru a implini Planul Divin.
Daca inchidem ochii si ne relaxam, daca lasam universul fara de sfarsit al emisferei drepte sa ne aduca energia creativitatii si intelepciunii Sinelui nostru Divin, putem vedea cele trei roti ale timpului cum se ridica in spirala, spre punctul in care vom ajunge la desavarsire, spre Ciclul Universal al Creatiei. Sa privim cum sunt ele, asemenea unui mecanism cu roti dintate, legate unele de celelalte, fomand impreuna spirala evolutiva a Creatiei Divine.
Una dintre aceste roti are 13 dinti (caci lumea a fost facuta in 7 zile, adica 6 zile si 6 nopti, plus a 7-a, contemplarea = 13); ea ne conduce prin cele 13 intentii ale Creatorului, prin etapele facerii, asemenea ciclului natural al germinatiei care incepe de la samanta si ajunge la rod. Si noi, precum o planta, suntem pe cale sa rodim, sa inflorim.
Cea de a doua roata are 20 de dinti si are misiunea de a aduce energia celor 20 de aspecte ale Creatorului, 20 de virtuti Divine pe care am venit sa le experimentam, sub diferitele lor infatiseri.
Miscarea acestor doua roti creeaza Calendarul Tzolkin, cu o durata de 260 de zile. Acest calendar ne aduce in atentie, zi dupa zi, un anumit tip de energie – cu caracteristici proprii, precis conturate, fiecare avand o alta misiune – sub manifestarea carora suntem ajutati sa experimentam, pe rand, toate combinatiile posibile dintre tonuri si simboluri, dintre intentia Creatorului si unul dintre aspectele Sale. Acest flux al energiilor cosmice ne conduce pasii spre implinirea misiunii personale, spre dobandirea maestriei in tot ceea ce inseamna viata terestra. Este normal sa putem accesa dimensiuni superioare numai dupa ce dobandim maestria in acest plan.
Acum, sa completam imaginea cu care am pornit la drum si sa vedem cum si de ce calendarul Sacru nu este un calendar al timpului linear. Nimic nu se reia din acelasi punct, totul este antrenat de o miscare evolutiva, dinamica, cu un scop clar, sacru, Divin. Sa vedem, asadar, cum primele doua roti sunt, la randul lor, antrenate pe spirala evolutiei de catre cea de a treia. Acest al treilea element (Treimea) ce pune in miscare energiile cosmice este cel care a alcatuit cele noua trepte ale devenirii, cele noua etape prin care trece constiinta in drumul sau spre inaltele dimensiuni.
Aceasta a treia roata a Timpului Sacru are 360 de dinti si se misca in fiecare din cele noua Cicluri cu o viteza de 20 de ori mai mare decat cea din ciclul precedent. Asadar, Ciclul Galactic pe care acum il traversam este de 20 de ori mai scurt decat cel precedent, deci fiecare Zi si Noapte (din cele 13 posibile) are o durata de doar 360 de zile.
(Nota: scriu cu majuscula Zi sau Noapte atunci cand ma refer la un segment al matricei Timpului Divin si fara majuscula atunci cand ma refer la zi calendaristica).
Acum suntem in pragul unui mare eveniment cosmic: pe 7 noiembrie se incheie Ziua a sasea (in zi de Ahau de ton 8 din calendarul Tzolkin), iar pe 8 noiembrie ( sub semnul lui Imix de ton 9) incepe Noaptea a sasea din Ciclul Galactic. Daca in Ziua a sasea s-a nascut constiinta, caci este ziua cand Dumnezeu a facut omul, in Noaptea a sasea va avea loc integrarea, deci vindecarea constiintei. La incheierea acestui tun (an), deci dupa 360 de zile incapamd cu 8 noiembrie, va urma doar Ziua a saptea, contemplarea, cand Creatia este incheiata. Atunci abia vom putea pasi in urmatorul Ciclu – si ultimul din calendarul mayas – cel al Unificarii. Acest ultim Ciclu va avea o durata totala de numai 360 de zile, ceea ce inseamna ca cele 7 Zile si 6 Nopti vor avea o durata mai mica de 20 de zile). De la acel moment, nimeni nu mai stie nimic, sau aproape nimic. Este un moment cosmic unic, ceva ce nu s-a mai intamplat niciodata in istoria Universului cosmic.
Este atat de complexa si de speciala perioada care va urma, incat mintea noastra limitata nu o poate intelege inca. Cu fiecare pas, cu fiecare Ciclu care se incheie, suntem pregatiti pentru saltul final, pentru implinirea Planului Divin. In ultimul sau mesaj, Calleman ne aminteste ca schimbările cuantice între energii in momentele de trecere spre alta etapa prevazuta de Calendar, determină modificări ale conştiinţei. Conştiinţa umană va continua să se schimbe, pas cu pas, conform Planului, până când vom ajunge la data reală a sfârşitului procesului Creaţiei, adică 28 octombrie 2011.
Se scrie mult despre acest moment, se vorbeste in fel si chip despre 2012. Eu mi-am dedicat mult timp pentru a ajunge sa “inteleg” in simtire, prin traire, prin experienta spirituala directa, acest moment magic pe care cu totii il vom trai. Pentru a ajunge la pacea, echilibrul si linistea interiara care-mi inunda sufletul, am fost atenta la mesajele mayasilor autentici, la ceea ce a spus in mod direct Cel ce conduce Consiliul National al Batranilor Mayasi- Don Alejandro Cirilo Perez (Wakatel Utiw- numele sau mayas, sau „Lupul Ratacitor”) sau prin vocea lui Drunvalo Melchizedek, am primit cu inima deschisa tot ceea ce Tom Kenyon ne-a daruit, m-am bucurat de studiile lui C.J.Calleman si a Barbarei Hand Clow (a carei carte “Codul Mayas” va apare in curand la Editura FOR YOU), am ingaduit sa vina spre mine invataturile lui Gregg Braden, ale lui Alberto Villoldo, ale lui Deepak Chopra si a tuturor celor care mi-au dat incredere ca ceea ce va urma va fi asa cum este scris sa fie.
Acum, la pragul dintre Zi si Noapte, ne dovedim credinta, cunoasterea, increderea in noi si in Sinele nostru Divin, in Divinitate. Trebuie sa mergem mai departe, eliberati de frici si de credintele limitatoare, sa fim hotarati pe Drumul nostru, sa nu lasam pe nimeni sa ne abata de calea spre lumina.
Omenirea a plecat se “Undeva” si a ajuns in Acum, a plecat de la Ciclul Celular (primul Ciclu din cele 9 pe care le va parcurge omenirea) si a ajuns in Ciclul Galactic, la numai doi ani (tuni) distanta de ultimul Ciclu, cel Universal. Atat de multe vieti am muncit si am invatat, ne-am format ca spirite care au cautat permanent desavarsirea, am suferit, am cazut si ne-am ridicat …,iar acum, cand sa atingem maestria, in sfarsit, sa abandonam, sa lasam frica si manipularea sa ne intoarca din drum? Amintiti-va ce spun mayasii: ” Noi suntem cei pe care i-am asteptat”. Acum vine timpul Inaltarii, al ridicarii pe cele mai inalte culmi ale Creatiei, suntem aproape de pragul pe care daca-l pasim devenim Co-Creatori, cetateni cosmici, multidimensionali.
Mesajul pe care eu sper sa-l pot transmite tuturor cititorilor este de incredere in Dumnezeu si in Planul Sau.
Important este sa nu va lasati antrenati de scenariile apocaliptice, sa nu va lasati cuprinsi de energia fricii – pe care unii doresc sa o induca – si sa lasati Lumina Divina sa pogoare pe Pamant, asa cum este profetit, asa cum ni s-a promis ca va fi.
Daca credem cu adevarat, cu sinceritate profunda, ca am fost creati pentru un scop inalt, ca Dumnezeu are un Plan pentru noi, atunci ne vom uni in intentia de a crea – noi, toti cei care ne dorim pacea si echilibru – energia potrivita pentru acest moment, acea energie care sa atraga spre Pamant si spre omenire binecuvantarea Divina, care sa aduca Raiul din nou pe Pamant, care sa aduca Marea Schimbare.
Poate nu va fi usor, sau poate ca tocmai va fi ca o adiere. Multi maestri ne vorbesc despre simptomele evolutiei, primim sfaturi care sa ne ajute sa trecem usor prin toate cele ce vor veni.
Va fi necesar sa invatam sa ascultam si sa stim, cu un organ de simt ce se formeaza incetul cu incetul in universul nostru interior, ce ni se potriveste si ce nu. Sa invatam sa ne facem singuri harta spre unde ne este scris sa ajungem, sa nu mai cautam sa imprumutam harta altuia. Sa exersam traitul in spatiul Sacru al inimii, sa activam pineala si sa ne centram in acest punct, sa incercam sa ne mentinem vibratia inalta, sa fim vesnic conectati cu Sursa, cu Divinitatea.
Acest Portal – din 7 si 8 noiembrie – va fi urmat de un altul, pe 11.11.11 (2009, 2+9=11). Sunt zile de rugaciune, de meditatie si introspectie, in care sa ne unim in spirit si sa ne alaturam celor care fac ritualuri de multumire catre Mama Pamant si catre Tatal Ceresc, sa fim alaturi de mayasi, de Hathori si de toate fiintele de Lumină, care sprijina evolutia omului si a intregii Planete. Sa transmitem sentimentul nostru de recunostinta si apreciere pentru tot si toate, sa traim COSMOETIC.
La intalnirea cu Alberto Villoldo din primavara acestui an am invatat ceva care mie mi-a ajutat: sa aprind trei lumanari, in fiecare zi. Fiecare dintre ele are menirea de a aduce, prin lumina sa, o alta energie. O lumanare reprezinta Iubirea, cealalta Intelepciunea, iar cea de a treia Impecabilitatea. Sunt cele trei mari Virtuti Divine care, manifestate in viata noastra, ne vor face capabili sa acceptam schimbarea si sa facem fata provocarilor ce vor urma.
Elena Cocis