Siddhi-uri și puterile conștiinței – de Tom Kenyon

Siddhi-uri și puterile conștiinței

de Tom Kenyon

TRADUCERE: ANA NICOLAI

Prima mea întâlnire cu puterile yoghine a avut loc la douăzeci și un pic de ani. Plecasem la Atlanta cu câțiva prieteni, pentru un festival de muzică rock, și dădusem o raită prin niște magazine de pe strada Peach. Era pe la sfârșitul anilor șaizeci și, cu toate că în San Francisco se încheiase perioada flower power[1], în Atlanta abia ajunsese. Clădiri în culori fluorescente, tricouri vopsite în degrade și rockul psychedelic se aflau peste tot.

Unul din compatrioții mei a vrut să se uite printr-un magazin foarte ciudat, în care pluteau nori de tămâie ce-ar fi făcut de rușine orice biserică catolică. La vremea aceea, muzica îi suna extrem de ciudat acestui băiat sudist din Virginia. Muzica? Sitari. Rafturile erau pline de cărți despre yoga și alte lucruri exotice. Apoi, pe când ieșeam din magazin, privirea mi-a fost captată de o carte intitulată Autobiografia unui yoghin, de Parmahansa Yogannanda. O fotografie de-a lui împodobea coperta; privirile ni s-au întâlnit, iar lumea s-a schimbat imediat. Am rămas încremenit, incapabil să mă mișc. Era ca și cum aș fi fost pe neașteptate transportat într-un vis, acele vise ciudate în care nu te poți mișca.

Prietenul meu m-a strigat, în timp ce se pregătea să iasă din magazin. M-am întors cu încetinitorul. Se părea că cartea trage de mine, atrăgându-mă spre raft. Cu o voință extraordinară, m-am forțat să mă îndepărtez de carte și să ies din magazin. Doar când am ieșit pe ușă și am ajuns pe stradă puterile ciudate ale cărții au încetat să mai aibă efect asupra mea.

Nu am știut în acel moment, căci nu aveam un context pentru o astfel de experiență, dar cunoscusem direct puterea yoghină. Câțiva ani mai târziu, când am citit în sfârșit cartea, am înțeles efectul ciudat pe care l-a avut asupra mea.

Citirea cuvintelor lui Yogannanda mi-a activat amintiri din numeroasele mele vieți trecute din India și m-a reconectat cu una din genealogiile mele spirituale principale. Puterile (siddhi-urile) lui yoghine erau considerabile și tot ce a atins sau a scris purta o parte din energia sa. Am descoperit mai târziu că aceasta e o trăsătură tipică a tuturor yoghinilor desăvârșiți, precum și a anumitor sfinți și mistici.

Puterile yoghine sau siddhiurile nu se limitează însă la yoghini. Există multe cazuri bine documentate de sfinți și mistici budiști, creștini, islamiști, evrei și taoiști care au dobândit și ei siddhi-urile. În plus, printre culturile indigene este bine cunoscut faptul că șamanii dau dovadă și ei de astfel de puteri.

Acum câțiva ani am avut o experiență cu siddhi-urile unui mistic, într-unul din cele mai improbabile locuri de pe pământ – Kodiak, Alaska.

Fusesem invitat în Anchorage să predau o serie de ateliere de lucru, iar în weekendul următor am predat un atelier de lucru pe insula Kodiak. După ultimul atelier de lucru de pe insulă aveam câteva zile libere. Organizatorul meu mi-a oferit câteva opțiuni, iar eu am ales călătoria cu barca pe o insuliță locuită de călugări ortodocși ruși, unde trăise un sfânt ortodox. Mi s-a spus că vizitatorii au fost nevoiți de obicei să facă cale întoarsă, din cauza mării agitate. Mi s-a spus că prelații Bisericii, responsabili de mănăstire, nu putuseră de fapt să o vadă niciodată, căci de fiecare dată când au plecat să o viziteze valurile înalte i-au silit să se întoarcă.

Printre băștinași, aceasta era o sursă de umor grozavă.

Am zburat cu un avion mic pe o insulă apropiată și am aterizat pe o limbă de pământ ce se termina abrupt în apele învolburate și reci. Am fost întâmpinați de soția unui pescar local, ce conducea o mașină papuc, iar eu am sărit în spatele Fordului. Organizatorul meu a urcat în față.

Era vară, dar fulguia ușor în timp ce ne îndreptam spre casa ei de lângă mare. Îmi amintesc că-mi era foarte frig și mă întrebam cum Dumnezeu supraviețuiesc oamenii iarna aici. Ne-am oprit lângă o căsuță înconjurată de cedri și am intrat înăuntru. Stând la o masă mare de lemn, ne-am sorbit ceaiul. Cine a fost în nordul Alaskăi știe că prin aceste părți vremea e cam ciudată. Am stat și iar am stat, vorbind de una și de alta, așteptând, se părea, momentul propice pentru a pleca. Într-un final, gazda noastră ne-a anunțat că e timpul să plecăm și am urcat din nou în Fordul papuc, îndreptându-ne spre doc, unde soțul ei aștepta cu un trauler de pescuit.

Am pornit la drum pe o mare uimitor de liniștită. Gazda noastră stătea lângă catarg, tricotând, și comenta cât de neobișnuit e să traversăm pe o mare atât de liniștită. Am stat privind peisajul luxuriant, de o frumusețe de necrezut, al insulelor învecinate, în timp ce ambarcațiunea noastră a duduit mai departe, într-un ritm destul de vioi. O bucată de drum ne-au însoțit foci.

Trecând de o formațiune de stânci, am ajuns într-un mic port natural. Apa era prea mică pentru trauler, așa că am urcat într-o șalupă mică și ne-am îndreptat spre țărm. Scena era parcă desprinsă din evul mediu. Pe țărm se afla un grup de bărbați ce ardeau tufișuri, aerul fiind plin de vălătuci de fum alb ce se roteau în vârtejuri pe un cer total albastru. Călugării aveau bărbi lungi, tipice clericilor ortodocși ruși și greci, și purtau sutane cenușii lungi, legate în jurul taliei cu frânghii subțiri. Fiecare din ei purta de asemenea un crucifix.

Coborând din barcă pe nisip, am fost întâmpinați de cineva cu o înfățișare autoritară, ce părea să aibă treizeci și un pic de ani. Gazda noastră a explicat că venisem din statul Washington, pentru a-i vizita. Starețul a zâmbit aprobator și a început să ne facă un tur al micii mănăstiri, ce era formată, poate, din vreo doisprezece bărbați. În timp ce mergeam pe o potecă la umbra cedrilor, el a făcut remarca că mănăstirea nu reușește des să găzduiască pelerini.

Ne-a dus în câteva locuri, inclusiv la coliba mică în care trăise sfântul. Îmi aduc aminte că aerul era stătut, de la manuscrisele și icoanele vechi ce-i aparținuseră sfântului. Dar mai era și o senzație inconfundabilă de serenitate. Starețul ne-a condus la un izvor sfânt, reputat ca având puteri vindecătoare. În final, ne-a dus la o capelă mică, unde fusese îngropat inițial sfântul. De atunci, corpul său fusese mutat, dar locul încă mai era considerat sfânt.

Starețul m-a surprins privind fix într-un colț din capelă. M-a întrebat ce văd și i-am răspuns că văd o coloană de lumină albă ce vine din podea și urcă prin acoperiș. Starețul a părut să zâmbească ușor și a spus că în acel colț al bisericii fusese îngropat sfântul. Apoi a spus ceva, cu o voce oarecum visătoare, de parcă ar fi fost parțial într-o altă lume; îmi amintesc cuvintele sale, deoarece în acel moment mi s-au părut foarte ciudate: „Ce bine ar fi fost să fim toți atât de sensibili.”

Părând să se trezească din reveriile sale, starețul a spus: „Mai este un lucru pe care aș vrea să vi-l arăt.”

Ne-a condus înapoi în josul dealului, la o capelă foarte mică, ce se vedea clar că fusese construită recent. Era destul de neobișnuită, prin aceea că avea poate trei metri pătrați și vreo șapte metri înălțime. Interiorul clădirii strălucea de la pigmenții aurii ai icoanelor recent pictate. Ele ilustrau viețile sfinților, alături de alte figuri proeminente ale Bisericii ortodoxe ruse. În spatele capelei era un altar foarte mic, cu o biblie în limba rusă.

Starețul ne-a atras atenția asupra diferitelor icoane și înțelesurilor lor, apoi ne-a anunțat că turul s-a încheiat. Ne-a făcut semn să ieșim din capelă și a închis ușa în spatele nostru. Mi-am amintit apoi brusc că am o întrebare despre misticism, gândindu-mă că starețul ar putea-o lămuri. Am bătut la ușă, dar n-a venit niciun răspuns. Am bătut din nou; tot niciun semn că înăuntru ar fi cineva.

Am deschis cu mare grijă ușa, ca să descopăr că în capelă nu mai era absolut nimeni. Preț de o clipă, am rămas șocat. Apoi a intervenit mintea mea veșnic sceptică și am început să caut trape și alte intrări. Chiar am ridicat covorul uzat de podea, ca să văd dacă există o ieșire secretă. Nimic.

Încă într-un fel de stare de șoc, am ieșit pe ușă și m-am dus pe țărm, unde aștepta grupul nostru. Acolo, vizibil clar, era starețul. Vorbea cu gazda mea, iar în timp ce m-am apropiat a dat din cap, cu o licărire clară în priviri. Ne-am îmbarcat pe șalupă și ne-am întors la trauler. Soarele era jos pe cer, iar eu am stat pe punte, privind peste pupa în timp ce ne întorceam pe mare. Eram foarte liniștit.

În timp ce scriu aceste cuvinte, mă simt cuprins de sentimentele de venerație și uimire pe care le-am simțit atunci. Știusem că siddhi-urile există, le studiasem fizica și-mi făcusem un hobby din a aduna povestiri și documentări. Dar aici, pe o insuliță îndepărtată de Kodiak, un contemplativ smerit îmi arătase direct misterul puterilor yoghine.

Pe la jumătatea călătoriei de întoarcere, soția pescarului s-a oprit din tricotat și a spus : „Știi, ei fac tot timpul lucruri de-astea!”

„Ce lucruri de-astea?”, am întrebat.

„O, știi tu. Teleportare, bilocație… lucruri de-astea.”

„Chiar ?”, am spus eu.

„Da”, a replicat ea, neluându-și ochii de pe lucrul ei. „Insula aceea e un loc izolat. Nu există serviciu poștal. Noi îi vedem uneori în oraș, ridicându-și corespondența și cumpărând lucruri. Și…”, a spus ea, cu cel mai conspirativ ton, „n-au niciun mijloc de a ajunge aici!”

Puterile conștiinței sau siddhi-urile variază de la ceea ce se numesc siddhi-uri mai mici, până la cele numite siddhi-uri mai mari.

Siddhiurile mai mici includ capacități extrasenzoriale precum clarvederea (văz interior), clarauzul (auz interior), clarsimțire (simțire interioară), precum și clarcunoașterea (cunoaștere interioară), ca atunci când știi ceva, dar nu știi cum de știi. Primele trei – clarvederea, clarauzul și clarsimțirea – constituie rafinări ale simțurilor fizice.

Atunci când se dezvăluie puterile extrasenzoriale, ele se prezintă adesea în una din aceste trei forme sau o combinație a lor. Astfel, persoana poate începe să vadă în minte imagini ce nu pot fi văzute fizic. Aceste impresii vizuale se manifestă ca un simț subtil de a vedea ceva ce nu poate fi văzut fizic (și anume aure, ghizi etc.). În studii științifice ce implică vederea la distanță acest siddhi e folosit cel mai frecvent.

Studiile arată că, în anumite condiții (și anume relaxare mentală), oamenii pot relata cu acuratețe impresii vizuale despre obiecte sau locuri aflate la sute de kilometri distanță, fără a avea nicio cunoștință anterioară despre ele. Recepționarea unor astfel de informații vizuale trebuie probabil să vină dintr-o altă sursă decât cea a văzului fizic, întrucât observatorii nu se aflau în apropierea locurilor pe care le-au descris.

Numeroși yoghini, sfinți și mistici au relatat că, atunci când era nevoie, își puteau vedea discipolii aflați în locuri îndepărtate. Într-o relatare, yoghinul Neem Karoli Baba a cerut pe neașteptate să-i fie aduse cantități mari de alimente. Cei prezenți au relatat că, înainte de a intra în samadhi (meditație yoghină), el a consumat o cantitate uluitoare de alimente. Când yoghinul a ieșit din meditație, discipolii l-au întrebat ce se întâmplase. El a povestit că-și văzuse pe neașteptate unul din discipoli murind în deșert. Ultima dorință a bărbatului aflat pe moarte era să mănânce. Baba a spus că discipolul ajunsese la un nivel de realizare la care nu mai era necesar să se reîncarneze. Dar, având în minte dorința de a mânca, ar fi fost adus înapoi în roata reîncarnării, doar din cauza puterii acestei unice dorințe neîmplinite! Baba și-a asumat sarcina de a împlini ultima dorință de a mânca a omului și, folosindu-și puterile yoghine, a transmutat dorința.

Atunci când informațiile extrasenzoriale sunt primite pe calea auzului, se spune că persoana respectivă are clarauz. Aceste persoane au impresii subtile că aud sunete și/sau voci. Tărâmurile interioare ale conștiinței sunt pline de sunet și muzică, ce sunt incredibil de minunate. Unii au sugerat că mulți dintre marii compozitori au auzit de fapt muzica acestor tărâmuri și că muzica sferelor le-a influențat considerabil compozițiile.

Unele persoane simt lucrurile la un nivel foarte subtil, iar aceste persoane sunt numite clarsimțitoare. Există întotdeauna o linie fină de demarcație între o persoană care are clarsimțire și una empatică. Persoanele empatice au o sensibilitate foarte dezvoltată și simt adesea sentimentele altor persoane, îndeosebi pe ale celor din jurul lor. Persoanele clarsimțitoare pot fi și ele empatice, dar, în plus, recepționează impresii extrasenzoriale sub formă de senzații subtile, care sunt adesea fizice.

Clarcunoașterea este unul din cele mai fascinante siddhiuri. Atunci când ai o presimțire despre ceva, dar nu știi cum ai putea ști un astfel de lucru, aceasta e clarcunoaștere. (Dacă presimțirea ta se dovedește a fi adevărată. Dacă se dovedește a fi falsă, îi spunem inducere în eroare.) Unii au sugerat faptul că clarcunoașterea este un atribut al conștiinței pure, care este omniscientă și omniprezentă. Pe măsură ce omul urcă pe scara conștiinței, conștiența lui dobândește unele din aceste calități, iar episoadele de clarcunoaștere se înmulțesc.

Siddhiurile mai mici includ și lucruri precum capacitatea de a vindeca și puteri limitate de a face profeții. Din această clasă de puteri yoghine mai face parte capacitatea conștienței de a deveni foarte mică sau foarte mare, cu alte cuvinte, neîngrădită de limitările corpului.

Siddhiurile mai mari includ lucruri precum levitația (în care corpul plutește sau planează în aer). Din nou, acest siddhi nu e limitat la yoghinii indieni, așa cum cred unii. Există observări bine documentate ale Sfântului Francisc din Assisi, printre alții, plutind în aer. Sf. Francis a manifestat și alte siddhiuri. De fapt, osemintele lui fizice încă mai au puteri spirituale, chiar și după moartea sa. În timp ce vizitam altarul său din Assisi, am fost transportat în tărâmurile spirituale, de emanațiile ce veneau din cripta sa! De fiecare dată când stăteam aproape de corpul său am auzit un sunet ce aducea cu adierea vântului prin plopii tremurători, iar când m-am întors în camera de hotel pielea îmi era roșie, de parcă aș fi făcut o insolație ușoară.

Apropo, dacă ajungi vreodată la Assisi, iată un mic sfat. Când intri pe intrarea principală, în bazilica unde sunt păstrate osemintele Sfântului Francisc, ia-o la stânga. De ambele părți sunt trepte ce coboară spre criptă, care merită vizitată în mod sigur. Problema este că, de obicei, o mulțime de oameni se învârt prin jur, fiind greu de găsit un spațiu liniștit. Dacă mergi însă mai departe, dincolo de scări, vei vedea în planul îndepărtat un altar mare, singurul din această parte a bisericii. Pe pardoseală, în fața altarului, este o figură geometrică. Ea se află exact deasupra mormântului Sf. Francisc, iar emanațiile din acest loc sunt foarte puternice. Se pare că nimeni nu știe despre el, așa că poți să stai direct pe locul respectiv și să primești emanațiile, într-o stare relativă de pace.

Siddhiurile mai mari cuprind de asemenea capacități remarcabile precum teleportarea (ca starețul menționat mai devreme) și bilocația (să fii în două locuri simultan). Mai există și alte capacități ce fac parte din această categorie, dar sunt prea multe ca să le enumăr aici.

Siddhiurile sau puterile yoghine sunt dobândite ca o consecință firească a dezvoltării spirituale. Există însă o dilemă foarte reală cu siddhiurile. Dacă nu sunt temperate cu înțelepciune, dobândirea prematură a puterilor yoghine poate duce la complicații karmice.

 O scurtă istorioară despre un yoghin binecunoscut va ajuta la clarificarea acestui aspect.

El este o ființă cu totul extraordinară, iar acum mulți ani am trăit experiența minunată de a studia cu el în timpul unei tabere spirituale de o săptămână. Potrivit unui discipol apropiat de-al lui, pe care s-a întâmplat să-l cunosc, la vârsta de douăzeci și ceva de ani, după ce dobândise unele siddhiuri, yoghinul plecase în India pentru o tabără spirituală. Se odihnea sprijinit de un copac, ascultând muzica minunată a unui muzician maestru, ce era absorbit de fervoarea lui bhakti (Iubire divină) și, datorită intensității devoțiunii din muzică, yoghinul nostru a fost transportat într-o stare profundă de samadhi, trăind stări extraordinare de extaz și beatitudine.

Concertul s-a oprit brusc, când a început să plouă și muzicianul s-a grăbit să intre în casă. Folosindu-și puterile siddhice, yoghinul a făcut să se oprească ploaia, iar muzicianul a revenit la kirtansul (cântare sacră) său. Yoghinul nostru a fost din nou transportat foarte rapid în samadhi, dar beatitudinea i-a fost curmată violent, de un bătrân ce-l lovea cu piciorul pe o parte a corpului. Bărbatul era și el yoghin și, plin de mânie, a continuat să-l lovească cu piciorul pe yoghinul mai tânăr, strigându-i vorbe obscene.

„Ce faci?”, l-a întrebat? „Nu-ți dai seama că regiunea asta suferă de secetă? Iar tu, tu ai oprit ploaia, pentru dorințele tale egoiste.” Yoghinul bătrân și-a ridicat în aer toiagul și l-a îndreptat spre colegul său mai tânăr. „Ține minte cuvintele mele, că dacă nu oprești asta, vei plăti o mare datorie karmică. Vei trăi o mie de vieți ca și creatură marină!” Yoghinul bătrân a azvârlit apoi cu piciorul un pic de țărână în direcția tânărului și a plecat, înainte ca acesta să poată răspunde.

Imediat după aceea, tânărul yoghin a intrat în meditație și, prin puterile lui siddhice, a readus ploaia. El l-a rugat cu fervoare pe Dumnezeu să-i ia siddhiurile și, ca prin minune, acestea l-au părăsit. De-a lungul anilor, acestea au revenit însă treptat, la un bărbat mult mai înțelept și mai puțin ostentativ.

În general vorbind, siddhiurile sunt considerate de majoritatea oamenilor ca fiind mai mult magice și exotice decât practice. Fără îndoială că acest lucru se datorează parțial unei înțelegeri generale eronate cu privire la locul lor printre alte capacități umane, cum ar fi cele de a raționa și de a construi limbajul, pe care le considerăm că ni se cuvin.

Siddhiurile sunt aptitudini umane inerente, dar ele apar doar atunci când conștiința a atins un anumit grad de dezvoltare. Atunci când el a fost atins, puterile siddhice apar spontan. Ele sunt ca fructele unui pom.

Cu toate că ai putea avea în grădină un măr, doar atunci când el a atins un anumit grad de maturitate și dezvoltare poate face mere. Acest lucru e valabil și pentru puterile conștiinței. Toți le avem, ca potențial, dar nu toți le vom manifesta în realitate.

Atunci când cercetăm diversele alchimii interne din lume, observăm că toate au propria versiune despre siddhiuri și propriile păreri despre dobândirea lor. În mod tradițional, această cunoaștere a fost ținută secretă și doar celor admiși în aceste școli ezoterice sau genealogii spirituale li s-a dat acces la tehnologia evoluției de sine.

Personal, sunt de părere că cunoașterea siddhiurilor este un drept omenesc înnăscut și că această tehnologie de accelerare a evoluției de sine ar trebui să fie pe cât posibil accesibilă la scară mare.

Așa cum am spus mai devreme, siddhiurile sunt o expresie naturală a evoluției umane. Ele se dezvăluie ca o consecință a evoluției spirituale și sunt, cred eu, unul din viitoarele puncte de referință ale evoluției noastre. Siddhiurile superioare (precum levitația, bilocația și teleportarea) se manifestă rar, cu excepția stadiilor avansate din dezvoltarea spirituală. Siddhiurile mai mici se pot dezvolta însă destul de rapid. Dezvoltarea acestora duce în general la mărirea creativității și inteligenței. Și, pentru acest singur motiv, merită din plin să fie explorate.

Recent, au existat relatări din întreaga lume despre unii copii care posedă puteri extraordinare. Acești copii nu sunt supuși la ani de instruire riguroasă în yoga. Ei își manifestă de fapt siddhiurile în mod spontan. Sunt de părere că acest lucru indică că siddhiurile sunt o parte naturală din evoluția umană, chiar dacă sunt neobișnuite.

Dacă formula curbei lui Gauss a evoluției se aplică aici, așa cum se aplică în majoritatea situațiilor evolutive, acești copii sunt în fruntea rasei umane la capitolul capacități mentale. Odată cu trecerea timpului, probabil că numărul lor va crește, până când majoritatea omenirii va deține aceste puteri inerente ale conștiinței.

În timp ce scriam fraza anterioară, mi-am adus aminte de calendarul mayas și prezicerile lui cu privire la puterile conștiinței. Potrivit unor traduceri ale profețiilor mayase, în anul 2012 d. Hr. vom ieși din Era intelectului și timpului, așa cum îl știm. Dacă ele sunt corecte, la data aceea vom trece printr-un portal planetar colectiv și vom intra în Era Dumnezeilor.

Într-adevăr, dacă majoritatea omenirii va atinge nivelul dobândirii puterilor siddhice, ne vom afla într-o foarte mare măsură în Era Dumnezeilor. Doar timpul ne va spune dacă profețiile mayașe sunt corecte în privința aceasta. De fapt, pentru a introduce o nouă Eră a Dumnezeilor, nu va fi nevoie ca majoritatea omenirii să-și manifeste siddhiurile. Pentru a face să se încline balanța, ca să spun așa, va fi necesar doar un procent mic de indivizi.

Aceia dintre noi implicați în practici spirituale în scopul accelerării evoluției spirituale aduc, cred eu, o contribuție clară la destinul viitor al acestei lumi. Conștiința are un efect subtil, dar puternic, asupra mediului înconjurător. Numeroase studii științifice au demonstrat acest fapt.

Mă gândesc îndeosebi la experimentele despre efectele rugăciunii, conduse de Dr. Larry Dossey. Au existat de asemenea studii extinse conduse de Universitatea Maharishi International, asupra efectelor siddhiurilor asupra mediului înconjurător. Mai exact, atunci când un grup de indivizi intră într-o stare de coerență înaltă, precum în meditația yoghină, apar influențe pozitive clare asupra mediului înconjurător. Ele includ lucruri precum o stare crescută de bine a indivizilor, stres psihic scăzut și scăderea ratei criminalității. Este un lucru foarte interesant. El ne arată că nu trăim într-un vid, că gândurile și experiențele noastre au efecte măsurabile asupra lumii din jurul nostru.

Unul din motivele pentru care am scris acest articol este acela de a face cunoscut conceptul de siddhiuri unei audiențe mai largi, din afara cercurilor yoghine tradiționale. Motivația mea? Sunt de părere că tot mai mulți dintre noi cunosc apariții spontane ale siddhiurilor, în special ale celor mici. O văd deja întâmplându-se și bănuiesc că în următorii zece ani va cunoaște o dezvoltare și mai mare. Cunoașterea faptului că ele sunt o parte naturală din evoluția spirituală te-ar ajuta, poate, să le accepți mai ușor atunci când apar.

În încheiere, aș vrea să abordez două idei cu privire la sidhiuri.

Prima este ceea ce eu numesc mitul fericirii. Iluzia de aici este aceea că prin dezvoltarea puterilor yoghine vom fi fericiți. În realitate, aceste puteri au foarte puțin de-a face cu fericirea. Ele sunt doar expresii ale conștiinței și capacităților ei inerente, precum capacitatea de a vorbi, de exemplu.

Vorbitul nu aduce neapărat fericire. El poate cauza la fel de ușor conflict. Ceea ce ne spunem nouă înșine și unii altora determină dacă este o contribuție la fericirea noastră sau o distragere de la ea. Același lucru e valabil pentru siddhiuri sau puterile yoghine. Important este ceea ce facem cu ele. Dacă crezi că problemele tale vor dispare ca prin minune, ca urmare a cultivării puterilor conștiinței, vei fi crunt dezamăgit. Dar dacă conștiința ta devine mai puternică, firește că ai posibilitatea de a face alegeri mai bune și mai creative pentru tine. Acesta este, cred eu, unul din beneficiile majore ale cultivării puterilor conștiinței.

A doua idee privește Iluminarea spirituală. Dobândirea puterilor yoghine nu înseamnă automat că ești iluminat sau chiar matur din punct de vedere spiritual. Înseamnă doar că aceste puteri se manifestă datorită cultivării sau dezvăluirii lor spontane.

Cu alte cuvinte, nu fi fascinat de cei care dau dovadă de asemenea puteri și nu te amăgi atunci când încep să apară în tine.

Realizarea spirituală face adesea ca siddhiurile să se manifeste spontan. O privire rapidă la viața sfinților din lumea întreagă va demonstra foarte clar acest fapt. Practic, orice sfânt din istorie a dat dovadă de una din aceste puteri neobișnuite. Dar prezența acestor puteri nu înseamnă neapărat că persoana care le deține este iluminată.

Sunt de părere că aceia dintre noi care lucrează cu tehnologiile spirituale au nevoie să înțeleagă potențialul lucrurilor cu care avem de-a face. Și cred că ar fi înțelept să pătrundem în acest tărâm al potențialului uman având cele trei nestemate: ale înțelepciunii, compasiunii și umorului. Da… umor. La urma urmelor, seriozitatea este clopotul de moarte al spiritualității eliberatoare.

Pe această notă, te voi lăsa cu acest gând final…

Ce i-a spus călugărul budist vânzătorului de hot dog?

„Fă-mi unul cu de toate!/Fă-mă una cu totul!”*

(*În engleză, „Make me one with everything!”N.tr.)

 

[1] Cult al tinerilor de la sfârșitul anilor 60, ce promova pacea și iubirea, folosind ca simbol floarea, asociată cu consumul drogurilor. N.tr.