Spirala Înălțării – Introduce partea a II-a

Spirala Înălțării –

extras din notele de curs

Traducere: Nicoleta Iuga

………………………..

Intoducere – partea a II-a

 În urma călătoriei în Kakaland, vom elibera extraordinar de multă energie emoțională. Am vorbit foarte mult cu ei despre metodologia pe care o vor folosi deoarece a trebuit să înțeleg ce vor să facă înainte de a o face. Simultan e o muncă plină de resurse.

Nu trebuie să vă aduceți aminte de tot ce nu a mers în viața voastră. E vorba de gunoi. Nu cred că e vreunul dintre noi care atunci când duce gunoiul, înainte de a-l arunca la ghenă, îl pune pe jos și începe: „Câh! Asta e dezgustător!” (râsete)„Aveam 5 ani. A fost oribil. Așa e și acum!” Nu! Doar îl luăm și-l aruncăm la ghenă! Asta vor face energetic.

Mai întâi vor activa sistemul nervos printr-o metodă liniștitoare și echilibrantă. Apoi, prin sunet, vom călători în corp, în organele în care depozităm amintiri. Multe amintiri se păstrează în creier dar se mai depozitează și în alte zone din corp. După ce vom trece de aceste blocaje din corp, vom fi pregătiți să primim nivelele energetice mai înalte pe care vor să le împărtășească.

Dacă am trece acum la a doua fază din decolarea rachetei… v-ați urcat într-o rachetă cu 3 faze. Asta e prima fază. Primele faze sunt lente. Motoarele se ambalează, se ridică lent de la sol, câștigă viteză și când ies puțin din atmosfera Pământului intră în a doua fază. Acum suntem în prima fază. Motivul pentru care trecem prin acest teritoriu… dacă nu eliberăm o parte din chestiile astea, din beci, ca să zic așa, ne vor contamina nivelele mai înalte de realizare. În esență, facem curățenie. Curățăm puțin casa și eliberăm energie. Voi controlați câtă energie mișcați.

Acum trebuie să vorbim de Dobitocul Sacru. Cred că asta e locul perfect pentru Dobitocul Sacru. Dobitocul Sacru e acea parte din voi care nu vrea să se miște. Trebuie onorat. În timp ce ne dezvoltăm personal, indiferent că o facem prin meditație, religie, științe umaniste, există o presiune colectivă: „Trebuie să crești! Trebuie să te schimbi!” Nu e nimic în neregulă cu voi! Nici măcar defectele noastre. Nici coșul de pe nas, nici părul din cap, nici problemele din relații. Chiar dacă ați cheltuit 30.000 de dolari pe psihoterapie și tot te simți ca un rahat, nu e nimic în neregulă cu voi! În realitate o anumită parte din voi are grijă de voi. Am făcut psihoterapie timp de câteva decenii. Indiferent de ce vă blochează, să spunem, o face dintr-un motiv foarte bun.

Dobitocul Sacru e acea parte din voi care nu vrea să se miște. Poate se petrec atât de multe lucruri în viața voastră încât pur și simplu nu vrei să te miști. E bine. Nu trebuie să cedați presiunii de a vă mișca. Ceea ce mișcă energiile prin cameră, va mișca energiile și prin voi. Poate va apare acum, peste câteva ore, uneori peste câteva săptămâni, chiar și peste câteva luni. Dobitocul Sacru e pur și simplu acea parte din voi care spune „Nu o să mă mișc acum!” Când simțiți asta, onorați! Nu e ceva rău, nu e ceva greșit.

O să vă spun o poveste scurtă dar cred că va explica și lumina foarte simplu acest lucru. Am fost recomandat unei femei cu paralizie isterică. Paralizia isterică este o boală psihologică medicală în care corpul este paralizat dar nu se cunoaște cauza medicală. E legat de o traumă. Se numește isterie. Femeia asta era la psihiatrul ei, ironic, cu care a făcut o regresie. S-a întors în copilărie, când călărea cu sora ei mai mică. Ea trebuia să aibă grijă de sora ei mai mică. A avut loc un accident în care calul a aruncat-o pe sora ei la pământ și a murit. Știa că sora ei era copilul preferat al mamei ei. Copii cu frați știu undeva, în mintea lor, că nu sunt preferați… sau poate au fost. Pentru ea a fost o mare tragedie. Psihiatrul a scos-o din regresie dar nu se putea mișca. Nu putea să se miște de mult timp… de vreun an sau doi. I-am fost recomandat pentru ceea ce se numește „reeducarea creierului-minte”. E legat de micro-mișcări. Creierul este fascinant. Corpul și mintea/creierul sunt interconectate. Sunt un sistem. Noi le considerăm separate dar sunt unite. Când îți imaginezi ceva foarte tare, se activează calea neurologică responsabilă pentru acea acțiune fizică. Am rugat-o să-și imagineze că-și mișcă degetele. Le-a mișcat. Picioarele erau marea ei problemă. Am folosit sunetul și muzica ca sa-i modific starea și să-i activez tot creierul iar prin cuvintele mele, emisfera ei dreaptă care era foarte… de fapt, nu știu care sunt limitele acestei părți ale conștiinței. Deocamdată nu le-am găsit.

Deci, era foarte clar că simțea picioarele. Am rugat-o să se ridice în picioare. Deși avea mușchii atrofiați pentru că nu-i mai folosise de un an sau doi, s-a ridicat în picioare ținându-se de scaunul cu rotile, apoi fără el. Nu o să uit niciodată expresia de pe fața ei. „Dumnezeule! Stau în picioare! Dumnezeule!” Apoi s-a prăbușit în scaunul cu rotile. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a spus că a conștientizat ceva. „Mama are grijă de mine. Eu sunt motivul pentru care trăiește. Dacă mă vindec, nu va mai avea pentru ce trăi.” A ales să rămână paralizată. Prima mea reacție a fost „Wow!” Am avut 3 reacții simultane. Prima: m-am enervat. „Am muncit foarte mult! Am folosit metodologia…” Asta e ego-ul meu. „Am folosit corect metodologia, am avut rezultate și acum arunci tot la gunoi!” A doua a fost tristețea că se blochează în felul ăsta. A treia a fost: nu știu ce relații karmice erau între ea și mama ei și nici alte subtilități pentru a o judeca. E decizia ei. E dreptul ei. Asta era Dobitocul ei Sacru. Ca să fac haz de necaz, i-am spus Dobitocul Sacru dar cred că ați înțeles. 

va urma