Respiraţia Unificării – Meditaţie audio
27/07/2012
Jordan Duchnycz si “Ştiinţa Spiritului”
17/04/2013
Show all

Spirit Science 22:1- iLUMINAre, de Jordan Duchnycz

Lumina care strălucește în ceruri și deasupra acestei lumi, lumina care strălucește în lumile cele mai înalte dincolo de care nu mai există altele – acea lumină strălucește în inima oamenilor.

Upanișadele

În sfârșit am ajuns și la chakra coroană! Când am început acest video mi-a fost destul de clar că informația disponibilă nu poate fi cuprinsă într-un clip scurt. Trebuia extinsă în mai multe clipuri pentru a putea trata acest subiect așa cum trebuie. Acest subiect va conecta totul. Absolut tot ce am discutat până acum: chakre, dimensiuni, cristale, geometrie sacră, calătorii astrale, Pământ și Rai. Este unul dintre cele mai interesante subiecte.
Dacă este înțeles, atât din punct de vedere științific cât și spiritual, se schimbă totul. Asta este cheia. Trebuie înțeles atât din punct de vedere științific cât și spiritual, nu doar dintr-un singur punct de vedere. Atunci când emisfera dreaptă se sincronizează cu emisfera stângă apare adevărata cunoștere și totul capătă sens. E ca și cum se aprinde lumina în capul vostru. E perfect! Subiectul următoarelor clipuri este lumina.
Pentru astăzi am o supriză! Tealc Scott e cu mine și mă va ajuta să împărtășesc unele informații valoroase de lumină, iluminare și vibrație.
Dacă cercetăm trecutul îndepărtat, vom găsi în aproape toate culturile străvechi, în diverse forme, informații despre lumină . Ei nu credeau că lumina este doar un fenomen electromagnetic din dimensiunea a treia. Lumina însăși este intim conectată cu creația Realității dar și cu centrul câmpului toroidal din centrul inimii noastre. În cultura egipteană dar și în textele vechi biblice, lumina a fost creată înainte de tot ce a urmat. Așa cum se știe, Dumnezeu sau Sursa, Allah, Brahma sau oricare alt nume care face referire la conștiința cosmică este lumină. Sau poate din această conștiința, prima care apare, este lumina.
Puteți să vă gândiți la vibrația luminii ca fiind cea mai propiată de cea a Energiei Sursă. Din acest motiv, în cultura umană, Dumnezeu și Spiritul sunt deseori echivalate cu lumina. Cu toții existăm într-un mod fizic, dens dar sinele noastre adevărate sunt ființe de lumină. În funcție de gândurile din mintea noastră, de alegerile noastre cotidiene și de gradul în care ne lăsăm pradă iluziei și nu conștienței, fie ne împotrivim fie ne permitem să devenim întrupări vii ale ființelor de lumină care suntem.
În următoarele clipuri vom vorbi despre lumină, despre lumina vizibilă, despre radiația electromagnetică și despre lumina spirituală. Trebuie să facem o diferență, încă de pe acum. Lumina vizibilă este lumina pe care doar ochiul nostru o poate percepe. Radiația electromagnetică reprezintă totalitatea particulelor și undelor care compun realitatea noastră și care în esență sunt particule foarte dense de lumină-energie manifestate într-o multitudine de tipuri. Din punctul meu de vedere, lumina spirituală este același lucru dar la un nivel mai înalt. Lumina spirituală este lumina conștienței. Este lumina conștiinței și lumina din inima ta.
Prima manifestare în dimensiunea fizică este lumina. Acea lumină emanată de Soare și percepută de ochiul nostru. Frecvența acestei lumini este foarte apropiată de ceea noi numim lumină spirituală.
În multe culturi Soarele reprezenta această cunoaștere. Soarele este exemplul cel mai bun pentru asta. Este nucleu sistemului nostru solar. Dătătorul de viață și de lumină. A fost perceput ca o forță asemănătoare lui Dumnezeu. Astăzi, acest lucru îi duce în eroare pe intelectuali care cred că e formă de venerare a Soarelui. Există o diferență esențială între ceea ce credem că se petrece și ce se petrecea cu adevărat. Nu venerau Soarele ci îl iubeau și înțelegeau. Era tatăl lor cosmic așa cum am mai discutat înainte.

În clip apare sintagma: ”Cum e sus, așa e și jos”

Soarele este cea mai apropiată reprezentare pe care o avem, în această dimensiune, pentru înțelegerea Energiei Sursă.
Sursa Energiei pe care noi o numim deseori Dumnezeu este energie potențială unificată. Fiind energie potențială unificată înseamnă că Sursa a trebuit să găsească o formă de exprimare care să îi permită să înțeleagă separarea și proprietățile finitului. Astfel toate dimensiunile au fost create și pe măsură ce acestea au fost create vibrațiile experiențelor din fiecare au devenit din ce în ce mai separate în natura lor, până când au ajuns în această dimensiune fizică în care ne aflăm noi în prezent.
Peste tot în lume circulă o idee înțeleasă deseori ca iluminare. A fi iluminat înseamnă că ai devenit conștient de natura ta spirituală, de o înțelegere mai cuprinzătoare a adevărului. Deseori iluminarea este înțeleasă ca o lumină nouă proiectată asupra sistemelor de credință care nu mai sunt utile.
Să vă dau un exemplu: pe planeta noastră acum câteva sute de ani a avut loc o mișcare care a fost denumită Revoluție industrială. Prin ea, am fost condiționați să adoptăm un mod de viață în care manipulăm mașini de la 9 la 17 și prin care devenim, în esență, sclavii propriului nostru sistem. Oamenii nu au mai făcut ceea ce doreau să facă și au început să muncească pentru bani. Sau poate înainte nu făceam chiar ce ne doream dar Revoluția industrială a creat ceva nou.

În clip apare sintagma: ”distribuție în masă”.

Nu a fost ceva rău dar ne-a împins mai departe spre progresul tehnologic. Apoi, în școli a fost introdus același sistem pentru a-i condiția pe copii, de mici să adopte și ei modul de viață de la 9 la 17. În acel moment am crezut că așa e bine. Astăzi ne-am dat seama că acest sistem ne învață să devenim roțile sistemului nostru și nu creatori independenți, născuți și învățați să creeze magie în lume. Putem observa diferența la copii care au sfidat sistemul școlar. Steve Jobs a renunțat la facultate dar a schimbat fundamental și pentru totdeauna modul în care folosim calculatoarele. Albert Einstein nu era în stare să fie atent la ore dar a revoluționat fizica noastră.
Ce legătură au toate acestea cu iluminarea? A fi iluminat înseamnă să fii mai conștient de ceea ce există. Ceea ce există înseamnă că vezi și să înțelegi realitatea așa cum este ea.
În acest exemplu, în care vezi că sistemul educațional actual dar și cel de muncă trebuie transmutat în ceva în ceva nou – sau cum ne place nouă să spunem, reformat – ne-am iluminat și ne-am dat seama că vechiul sistem nu mai funcționează și vrem ceva nou. Poate că într-un sistem școlar în care artele și creativitatea sunt la fel de importante ca și matematica și celelalte științe, în care copiilor li se oferă oportunitatea de a studia ceea ce își doresc și cresc într-un mediu care îi împuternicește, vor începe să creeze lucruri uimitoare de la vârste mici. Cum e tânărul de 13 ani care a revoluționat sistemul de panouri solare prin utilizarea numărului lui Fibonacci.
A devenit mai conștient e un proces care are loc la 2 niveluri: în interior și în exterior. Exemplul pe care vi l-am oferit este exterior. Am conștientizat un lucru complet greșit creat de noi, am găsit soluții noi și l-am transformat în ceva complet nou care funcționează din centrul său.
Când alegi conștient să îți cauți natura adevărată înseamnă că faci alegerea conștientă de a te întoarce la Energia Sursă. Astfel, prin practică spirituală, frecvența corpului crește din ce în ce mai mult până când transcenzi fizic complet dimensiunea a treia. Cea mai înaltă frecvență pe care un lucru fizic o poate păstra fără a muri în dimensiunea a treia este lumina și din acest motiv acest proces se numește iluminare.
Luând în considerare toate acestea, magia adevărată are loc în interior. În toate culturile străvechi care descriu lumina și pe Dumnezeu – budismul, creștinismul, hinduismul etc – ideea de bază e că Dumnezeu e în interiorul tău. Dumnezeu este lumina din centrul inimii tale. Hristos a spus: ”Regatul Cerului se află în interiorul tău”.
E interesant că tiparul toroidal care se află în jurul tuturor lucrurilor este același cu cel care se află în jurul inimii tale. Chiar în centrul acelui câmp se află unitatea care te conectează cu conștiința mai înaltă a Universului din jurul tău.
Când ne permitem să devenim o întrupare vie a ființei de lumină care suntem, devenim o întrupare luminată a conștiinței lui Dumnezeu. Ne iluminăm.
Când ne iluminăm, ca Budha, în esență devenim mai conștienți de natura noastră divină. Când fac referire la divin, mă gândesc la acea parte din voi care este eternă, esență sau spirit.
Acest lucru poate fi descris și științific. Cercetarea științifică a demonstrat că atomii sunt nemuritori. Atomii nu se descompun niciodată și nici nu îmbătrânesc. Atomii prezenți în momentul Big Bang-ului, acum miliarde de ani, sunt prezenți și astăzi alături de noi la fel cum erau la momentul creării lor. Când doi atomi se unesc formează o moleculă – așa cum cuvintele se formează prin unirea literelor. Cuvintele se unesc pentru a forma propoziții. Totuși în momentul în care apare spațiul, toate se separă în elementele primordiale. Dispare semnificația cuvintelor și a propozițiilor. Cu toate acestea, literele tot există. În cuvântul viață, literele sunt unite una cu cealaltă. Dacă separi literele se transformă într-un talmeș balmeș. Cuvântul nu mai există ci doar literele. La fel funcționează atomii și moleculele. Când atomii se separă, molecula moare, dar atomii trăiesc mai departe. În această dimensiune, moleculele creează materia fizică inclusiv inima noastră fizică, ficatul, plămânii, creierul, oasele. Toate celelalte părți ale materiei fizice sunt compuse din molecule. Când moleculele se despart și ”mor” organele noastre se deteriorează și îmbătrânesc dar atomii trăiesc mai departe și devin ceva nou.
Lumina nu are numai proprietăți de undă ci și de particulă. În esență, particulele sunt o vibrație energetică care pare statică. Statică înseamnă că sunt neschimbătoare și finite. Comportamentul proprietăților particulelor este motivul pentru care această realitate pare statică și vi se pare că este reală și finită. Când ne reîntoarcem la Sursă, ne reîntoarcem în lumină pentru că lumina este prima manifestare fizică a Sursei. Intrăm în această dimensiune prin experiența luminii și când murim, plecăm tot prin experiența luminii. Din acest motiv, atunci când mor, oamenii simt că merg spre o lumină albă.
Țineți cont de faptul că nimic nu moare cu adevărat. Pur și simplu energia se transmută. Energia creată între molecule nu dispare din existență atunci când cineva moare, ci pur și simplu este transmutată. Conștiința merge mai departe. Atunci când corpul nostru fizic moare, conștiința noastră merge mai departe. Conștiența noastră este transmutată și se transformă în ceva nou. Corpul fizic se poate descompune dar noi nu. Nu avem cum.
Haideți să recapitulăm! Lumina. Se descompune lumina? E oare posibil? Lumina se poate îndoi, poate străluci, poate dansa și poate sclipi. Atunci când e separată devine culoare și vibrație mai bine armonizată. Toate lucrurile sunt vibrații. Poate și lumina care vă creează corpul este doar o creație a conștiinței dintr-un câmp de posibilități. Voi sunteți chiar în centrul lui și împărtășiți spațiul cu restul Universului.
Iluminarea înseamnă că înțelegi că nu ești gândurile tale ci însăși conștiința gândurilor. Iluminarea înseamnă că înțelegi că ai dreptul să exiști pentru că exiști, la fel ca tot și toți din existență. Înseamnă că știi și vezi adevărul care este tot ceea ce este, fără idei preconcepute și povești circumstanțiale. Iluminarea înseamnă că îți lași lumina să strălucească, că împărtășești adevărul tău, te exprimi și participi conștient la realitate, în modul tău cel mai înalt. Înseamnă că alegi creșterea și nu stagnarea chiar dacă nu este confortabil. Înseamnă că pui întrebări și te îndoiești de răspunsuri. Și pui și mai multe întrebări. Înseamnă că iei decizii și ai încredere în acele decizii. Înseamnă că recunoști când ai făcut o greșeală, când ai rănit pe cineva sau când ai stricat ceva și apoi faci curățenie în urma ta. Îți asumi responsabilitatea pentru tine insuți și pentru acțiunile tale. De asemenea, înțelegi că nu ești singur și că totul este posibil. Înțelegi că regatul Pământului este în exterior iar regatul Cerului este în interior, în spațiul în care toate sunt conectate.
În clip apare următorul citat de Ray Kamille:
”Ca să fie pace în lume e nevoie, doar, ca tu, să îți lași lumina să strălucească. ”