Vremea adevărului

Sa fim, oare, in ochiul furtunii? Sa fim, oare, in situatia de a alege o linie de timp? Ma uit in jurul meu si nu-mi vine sa cred ca nimeni nu simte/vede/stie ca, acum, suntem cu totii supusi unui mare examen – poate examenul final; ca marele test se da acum la vedere si trebuie sa raspundem la o sumedenie de intrebari. Ce alegem: calea mintii si a razboiului, a separarii si divizarii, sau pe cea a bunului simt, a cooperarii, a colaborarii, a pacii si bucuriei? Vrem sa fim Adevar, sau mai suntem inca tributari tiparelor vechi? In ce lume dorim sa traim? Si, daca tot am pus atatea intrebari, sa mai pun una: De cate ori ne amintim ca ne-am nascut, deloc intamplator, intr-un anumit loc? Avem vreun sentiment autentic, profund, de respect si iubire pentru acest minunat crampei al Mamei Pamant, numit Romania?

Citim cu nesat carti – de mare valoare – despre iubire, dar cand suntem in situatia de a ne iubi semenii si tara, uitam tot si ne intoarcem cu zeci de ani in urma, pe vremea cand iubirea era o notiune abstracta, care lega doar mamele de copiii lor – sau, in cel mai fericit caz, mici grupuri de oameni organizati in familii.

Imediat dupa echinoctiu (21 martie), am primit un mesaj in care mi s-a explicat de catre ghizii mei, ca pana in septembrie avem cu totii, ca tema principala, relatia dintre recunostinta, iertare si iubire. Le-am vorbit despre asta foarte putin, doar celor apropiati mie, pentru ca nu gasesc cuvintele potrivite cu care sa exprim faptul ca, in acest mesaj, nu este vorba despre tot ceea ce am invatat pana acum, legat de aceste concepte, ci e vorba despre un curs al energiilor, prin care trecem constient. Ca sa ajungem la recunostinta aia, in care totul se topeste, mai intai trebuie sa reusim sa disociem mesajul, de mesager – iar asta disloca o uriasa energie, care se numeste iertare. Mai departe, daca ajungem sa trecem acest prag, putem atinge culmile iubirii. Este un proces interior atat de subtil, incat cu greu poate fi exprimat in cuvinte. In Univers nu exista spatii goale. Locul din care pleaca judecata, se umple instantaneu cu iubire. Pana in septembrie, trebuie sa ne dovedim noua insine ca trecem de la stadiul unor idei si concepte, la stadiul simtirii profunde. Cuvintele folosite prea des se demonetizeaza. Recunostinta, iertare, iubire! Am vorbit atat de mult despre ele, dar au ramas la nivelul mintii duale.

Avem impresia ca stim tot ceea ce aceste cuvinte vor sa ne spuna, sa ne invete si, in acelasi timp, nu pierdem ocazia sa judecam. Cu multa usurinta intram in razboi, pentru ca, de atatea ori am facut-o, incat nu mai avem nevoie sa invatam sa o facem. Este asta, oare, Calea pe care dorim sa pasim?

Despre curgerea energiilor – de la recunostinta, la iertare si apoi la iubire – o sa vorbesc cu un alt prilej. Aduc in discutie acest subiect, pentru ca am sentimentul clar ca de aici trebuie sa plecam, ca sa aducem linistea si pacea in societatea noastra, in viata noastra. Sa plecam de la recunostinta si de la recunoasterea acelor valori interioare, care ne conduc spre unitate, pace si armonie. Recunostinta e punctul de plecare spre orice directie, este mult mai mult decat un sentiment, este o stare, care nu poate fi atinsa cand ne aflam in ura si dezbinare, in judecata si negare. Avem nevoie de toleranta si intelepciune, de cooperare si conlucrare, de o reala deschidere spre taramurile inimii. Daca acum dam curs conflictelor, daca ne mai angajam, constient, intr-o energie izvorata din mintea duala – care nu stie sa faca altceva decat sa divida, sa separe si sa judece dupa tiparele ei proprii – nu facem decat sa cream, in continuare, monstri.

Romania este o tara minunata, care merita si trebuie iubita. Este unul dintre motivele pe care l-am avut, atunci cand am ales sa ne intrupam, aici. Este misiunea noastra, acum, sa fim alaturi de ea, sa fim cu ea, sa fim parte din ea.

Cu totii am venit pe Pamant ca sa invatam iubirea, sa fim capabili sa o generam si sa o materializam in lumea infinita a formelor. Mama Pamant, pe care dorim sa o urmam in drumul Ei spre alte dimensiuni ale constiintei, nu vrea decat iubirea noastra – iar noi nu vrem decat iubirea Ei. Romania este o mica parte din trupul Ei. A venit timpul sa recunoastem asta. Nu o putem urma pe Mama Pamant, decat in iubire – si nu o putem iubi, dispretuind o parte din ea. Nu-i putem ingadui cancerului emotional sa o cuprinda.

A venit si randul nostru la examen. Avem o mare oportunitate. Sa o valorificam! Sa-i ingaduim adevarului sa-si faca drum, sa fim constienti de sentimentele si trairile noastre, sa le ingaduim aspectelor superioare ale fiintei noastre sa rasara si sa construiasca o noua lume – o lume a pacii si armoniei.

Am spus toate astea, cu gandul ca hotaram impreuna sa daruim din timpul, priceperea si cunoasterea noastra, pentru a le aduce Romaniei si romanilor, Lumina si Iubire, bucurie si armonie, alegeri intelepte, izvorate din inima. O putem face simplu, fiecare pe calea sa, in felul sau. Atunci cand intram in meditatie, ne formulam clar intentia si lasam tot ceea ce este mai bun si mai frumos din noi, sa creeze. Lasam intuitia, imaginatia creativa, sinele nostru divin sa ne conduca liber, prin lumile interiore – acolo de unde putem aduce spre materializare, tot ce inseamna frumusete, liniste, unitate.

Nu va propun o anumita zi sau ora, dar va propun sa ne unim in fiecare zi in spirit, atat cat isi permite fiecare si sa ne rugam, sa meditam, sa trimitem din Spatiul Sacru al inimii noastre, o raza de Lumina si Iubire pentru fiecare suflet de roman, pentru fiecare coltisor de Romania, pentru fiecare particica din aceste stravechi meleaguri. Doar in Unime putem merge mai departe. Un prieten bun spune, ori de cate ori are ocazia: “Nu subestimati inteligenta orgoliului sau a tiparelor de gandire!” Iar eu adaug: Nu uitati ca in fiecare clipa dam un test. “Multi chemati, putini alesi.” A venit vremea sa se aleaga graul de neghina. Ce alegem sa fim: graul sau neghina?

Elena Cocis