Gregg Braden şi Deepak Chopra – O STRĂVECHE RUGĂCIUNE MAGICĂ

O STRĂVECHE RUGĂCIUNE MAGICĂ

Revelaţii din Manuscrisele de la Marea Moartă

Un dialog între Gregg Braden şi Deepak Chopra

Traducere: Irina Cruceru

     Deepak Chopra: Avem un invitat foarte special în această seară de retreat. În ultimii 5 – 6 ani, am fost şi eu foarte interesat de istoria creştinismului şi de motivul pentru care, în SUA, o mulţime de oameni cred că Iisus era blond, avea ochii albaştri şi s-a născut în Manhattan. Nu se recunoaşte faptul că el a fost, din multe puncte de vedere, un asiatic. Era evreu, vorbea limba aramaică şi limbile originale din vremurile biblice: aramaică, babiloniană şi ebraica veche.

Au existat o mulţime de alte învăţături care ne devin familiare acum, precum Manuscrisele de la Marea Moartă, despre care veţi auzi detalii în câteva minute, şi multe alte texte interesante, cum ar fi Evanghelia după Toma, Evanghelia după Maria Magdalena, Evanghelia după Petru şi multe alte texte care au fost intenţionat scoase din tradiţia creştină.

În secolul IV, când regele King Kong şi-a ţinul consiliul în locul ce poartă astăzi numele de Istambul sau Constantinopol, au fost scoase porţiuni mari din textele sacre, care cuprindeau o cunoaştere asemănătoare cu ceea ce am discutat noi în ultimele zile. De fapt, există o întreagă şcoală de gândire care susţine că scepticul Toma era de fapt indian şi că e posibil ca el să fi fost unul dintre învăţătorii lui Iisus. Oricum, fiind interesat de această cunoaştere, am studiat mult, iar în urmă cu o săptămână, am postat mica mea cercetare asupra originilor cunoscutului verset din Evanghelia după Ioan: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine“. În limba aramaică originală, înţelesul este diferit de versiunea ce ne-a parvenit de la regele Iacob. În aramaică, se face referire la spirit, la prana, la unificarea conştiinţei, concepte pe care noi le-am discutat în această săptămână. Am vorbit despre modul în care intenţia în câmpul posibilităţilor infinite ne face să trăim evenimente în continuum-ul spaţiu-timp, care se perpetuează în eternitate.

În această dimineaţă, David a vorbit despre karma, şi nu există nimic în literatura originală care să le fie necunoscut celor care s-au aplecat asupra filosofiei perene a lumii.

Trebuie să ştim că o întreagă cunoaştere a fost exclusă din textele sacre originare, care, de fapt, nu erau texte, ci o transmitere orală, în limbile aramaică şi ebraică, iar apoi în limba greacă, apoi, în latină, iar în cele din urmă, în secolul XIV, în engleză. Iar prima versiune a Noului Testament a apărut în SUA abia în 1881, şi chiar şi din acea versiune au fost scoase mai multe părţi decât din versiunea regelui Iacob.

Prietenul meu Bob Thorman, profesor de religii comparate la Universitatea Columbia, care a dezvăluit unele dintre aceste materiale în cadrul conferinţelor sale, mi-a povestit că una dintre participante, o tânără, a venit la el şi i-a spus că dacă versiunea regelui Iacob a fost bună pentru Iisus, atunci ea era îndeajuns de bună şi pentru ea.

Astăzi, avem plăcerea de a avea alături de noi un expert, pe omul care a studiat Manuscrisele de la Marea Moartă. Este un adevărat privilegiu să vi-i prezint pe Gregg Braden şi pe soţia sa, Melissa. Şi daţi-mi voie să vă spun câteva cuvinte despre Gregg. Gregg Braden este de fapt un om de ştiinţă, inginer-specialist în industria aerospaţială, el are cunoştinţe temeinice în domeniile pe care le-am abordat aici, în fizica cuantică, şi a făcut descoperiri importante, continuând să studieze Manuscrisele de la Marea Moartă. El ne va oferi revelaţii profunde despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 1.700 de ani şi elementele-cheie ale moştenirii lăsate de tradiţia ezoterică a şcolilor misterelor şi a ordinelor sacre. Vom afla şi care sunt cele mai puternice elemente uitate referitoare la ştiinţa pierdută a vindecării corpurilor noastre. Această cunoaştere a fost prezentată în cartea sa „Efectul Isaiia”, pe care o gasiţi la standul nostru de cărţi, în care Gregg decodifică știinţa pierdută a rugăciunii şi a profeţiei. Gregg se referă de fapt la munca lui, care abordează practicarea sutrei*, modificarea conştiinţei şi posibilitatea de a radia o asemenea stare de conştienţă, încat să produci efecte asupra lumii înconjurătoare.

NT:  SUTRA- tratat indian ori culegere conținând proză aforistică, reguli de ritual, de morală, de filosofie sau referitoare la viața zilnică.

Şi noi am vorbit despre efectul nonlocal, ecuaţia Einstein-Podolski-Rosen, despre conştiinţa ca un câmp infinit de posibilităţi, de faptul că atunci când produci o mică perturbare în acel câmp, ea se propagă în întregul Cosmos, deci nu se limitează la corpul tău fizic, deoarece la nivelele fizicii cuantice, corpul tau nu are un contur bine definit, ci este o mişcare în câmpul unificat. Iar când există o intenţe colectivă coerentă de genul celei pe care o creăm aici, atunci schimbările sunt foarte profunde.

Această teorie este consistent susţinută ştiinţific de cercetările demografice, de cele aupra criminalităţii şi violenţei, de studiile din spitale, ba chiar şi de efectele biochimice. Mulţi ani, am fost implicat într-o cercetare la care au participat 7.000 de oameni, iar unul dintre efectele meditaţiei colective a fost creşterea nivelului de serotonină. Surprinzător a fost faptul că dacă după o astfel de meditaţie ieşi pe stradă şi iei orice persoană care trece pe acolo, îi faci o analiză de urină, vei constata că şi nivelul de serotonină al acesteia a crescut, chiar dacă nu avea habar de experimentul respectiv.

Astăzi, cunoaştem efectul rugăciunii asupra pacienţilor cu boli cardiovasculare ş.a.m.d., iar Gregg Braden ne spune că această cunoaştere face parte şi din învăţăturile tradiţiilor iudeo-creştine. Şi vom vedea că toate acestea fac parte din filosofia perenă a omenirii.

E un mare privilegiu şi o mare onoare să vă avem astăzi aici, pe tine, Gregg, şi pe Melissa! Bine aţi venit!

Gregg Braden : În primul rînd, aş vrea să spun că aceasta e cea mai frumoasă descriere a cărţii mele pe care am auzit-o vreodată! Îi multumesc lui Deepak pentru primele 10 de minute din programul meu, acum îmi va fi mult mai uşor, pentru că el a sintetizat ceea ce mi-am propus să vă spun.

Voi începe prin a vă spune: Bună seara! Mă bucur că sunteţi atât de mulţi şi îi mulţumesc lui Deepak Chopra pentru că ne-a invitat! Şi ce simt este o uriaşă încredere activă pe care o dovedeşte invitând un alt vorbitor în mijlocul programului său. Ne-am întâlnit pentru prima oară la dineul din această seară; până acum, nu ne-am cunoscut personal, ci doar prin munca noastră. Îţi mulţumesc foarte mult, Deepak, pentru încredere!  Este un alt exemplu al modului în care acest om face pionierat dezvăluind noi forme şi noi moduri de a privi lumea şi vieţile pe care le trăim împreună. Îţi mulţumim pentru asta! Şi îi mulţumesc echipei Chopra-Center, care a făcut posibil acest eveniment, soţiei mele Melissa, care călătoreşte alături de mine de 5 săptămâni! N-am mai fost pe acasă din octombrie, anul trecut; programul e atât de încărcat! Şi vă mulţumesc şi vouă, participanţilor, pentru că m-aţi invitat în mijlocul vostru, poate neştiind cine sunt şi ce vă voi spune în această seară.

Am să încep cu o poveste, pentru a vă familiariaza cu subiectele pe care vi le voi împărtăşi în această seară. E o poveste adevărată; e o poveste despre 9 copii, pe care am auzit-o când finalizam ultimul capitol al cărţii „Efectul Isaiia”. Cei 9 copii erau incluşi într-un program numit „Jocurile olimpice speciale”. Poate nu ştiţi ce înseamnă o olimpiadă specială. E vorba despre participarea persoanelor cu anumite dizabilităţi. Copiii s-au întâlnit în cadrul activităţilor din acel program şi s-au împrietenit; dormeau, mâncau, se antrenau pentru eveniment împreună. Iar înt-o zi, s-au trezit că trebuie să concureze unii împotriva celorlalţi la acelaşi eveniment.

La linia de start a concursului, când s-a declanşat semnalul de pornire, cei 9 copiii, fiecare cu tipul său de dizabilitate care le făcea mişcările atât de anevioiase, au pornit către linia de finish a cursei. Şi era printre ei un băieţel special, care suferea de sindromul Down şi care, spre deosebire de ceilalţi copii, ştia cât de puternici sunt ei toţi. El s-a oprit din cursă pe la mijlocul pistei şi s-a întors să vadă unde erau ceilalţi copii. Şi a văzut că unul dintre ei nu reuşise nici măcar să plece de la linia de start. Băiatul a alergat înapoi către linia de pornire, iar toţi ceilalţi copii s-au oprit la mijlocul cursei şi s-au întors şi ei la linia de start. Şi l-au apucat de mâini pe băieţelul rămas în urmă şi au pornit cu toţii, umăr lângă umăr, către linia de finish, pentru că au considerat că niciunul dintre ei nu trebuie să rămână în urmă.

E o poveste cu un impact puternic. Simţiţi această emoţie care mă străbate pe mine acum? Cum o percepeţi? Ce simţiţi în corpul vostru? E asemenea unui val. Dacă aş fi venit în această sală şi v-aş fi cerut să trăiţi o asemenea emoţie, aţi fi reuşit? Poate da, poate nu. Deoarece, în lumea noastră, suntem condiţionaţi ca emoţiile noastre să fie o reacţie la ceea ce ni se întâmplă nouă,  în lumea noastră.              Acea emoţie este motivul pentru care ne aflăm aici, e o cale de acces către o putere care sălăşuieşte în fiecare dintre noi, o putere pe care o cunoaştem intuitiv, dar pe care logica noastră o respinge de 1.700 de ani.

Şi vă mai pun o întrebare: Credeţi că există o putere în noi care ne poate vindeca trupul, nefiind vorba de o vindecare temporară, care să aducă o pace durabilă între guvernele şi naţiunile lumii noastre şi, poate, să pună capăt tragediilor cu care se confruntă omenirea? Credeţi că o astfel de putere trăieşte înlăuntrul nostru? Nu spuneţi da pentru că sunteţi seduşi de spiritul meu!

Eu cred că această putere există şi că informaţiile care o confirmă sunt disponibile acolo, afară. Ştiinţa a demonstrat acum, prin cercetări riguroase, că această putere există şi ştim destule lucruri pentru a trece de la stadiul de cercetare, la aplicarea acestei puteri, pentru a o readuce în vieţile noastre, pentru a face faţă marilor provocări cu care se confruntă omenirea.

La sfârşitul secolului XX, câteva dintre cele mai luminate minţi, cei mai buni cercetători şi oameni de ştiinţă din lume ne-au spus că în următorii 10 – 12 ani, omenirea se poate aştepta la cele mai mari provocări înregistrate vreodată în istoria noastră atestată documentar. Şi au mai spus că există posibilitatea ca tehnologia din afara noastră, toate maşinăriile pe care le-am construit peste tot în lume să colapseze în timpul acestor confruntări.

Dar noi dispunem de o tehnologie interioară de care ne vom reaminti, pe care o cunoaştem, care abia aşteaptă să prindă viaţă, să se reveleze. Aproape unanim, textele străvechi, tradiţiile din vechime ne reamintesc că, dacă ne întoarcem îndeajuns de mult în istoria noastră, descoperim că există o înţelepciune cu care au fost înzestraţi oamenii acestui Pământ de la apariţia primului bărbat şi a primei femei care au păşit pe Pământ şi şi-au ridicat ochii spre cer, că există o înţelepciune care a trăit printre noi şi pe care o cunoaştem, o simţim.

Unde e această înţelepciune? Ce s-a întâmplat cu ea? Dacă această înţelepciune, această tehnologie există, unde este este ea astăzi? E posibil să se fi întâmplat ceva, cândva, în istoria noastră, ceva care poate a creat o fisură în ceea ce ştim şi în modul în care privim lumea noastră, relaţia noastră cu Cosmosul, cu Pământul şi relaţiile dintre noi, poate chiar şi în modul în care iubim.

Iar răspunsul este DA! Voi prezenta toate acestea pe scurt, pentru că timpul nu ne permite mai mult. Ştim că acum 1.700 de ani, o cantitate uriaşă de informaţii a fost scoasă din textele sacre la care oamenii aveau acces şi apelau pentru a înţelege lumea. Noi le cunoaştem în inimile şi minţile noastre. Acum 1.700 de ani, nu exista o Biblie aşa cum o cunoaştem noi astăzi, ci erau anumite texte ce erau cuprinse în manuscrise sau informaţii transmise pe cale orală din vremuri foarte îndepărtate.

Când acele informaţii au fost editate, ceea ce a rămas a continuat să dispară, iar informaţiile au fost rearanjate. Scrierile romane spun că ele trebuiau să fie pe înţelesul oamenilor obişnuiţi de pe stradă; şi aşa au ajuns până la noi. Noi ştim că, de exemplu, cel puţin 25 de cărţi au fost eliminate din ceea ce a devenit Biblia noastră occidentală.

Doamnelor, poate vă întrebaţi de ce în Biblie nu se fac mai multe referiri la femei, la naşterea Fecioarei Maria. Sunt o mulţime de cântece religioase pe această temă,  care se referă la mama Sfintei Marii, care avea 81 de ani când a născut-o şi la faptul că Fecioara Maria avea 14 ani când s-a logodit cu Iosif. Şi lipsesc ani mulţi din viaţa lui Iisus, pentru că multe textele au fost eliminate. Şi e vorba de texte foarte puternice; de exemplu, textul despre copilăria lui Iisus spune povestea unui om care vine pe această lume exact la fel cum a venit fiecare dintre noi şi are puteri pe care se luptă să le înţeleagă. E doar un exemplu al acestui gen de informaţii pierdute. 25 de cărţi au fost scoase din acele texte, ba mai mult, 20 de documente explicative au fost şi ele eliminate, deci vorbim de 45 de texte care au dispărut în urmă cu 1.700 de ani. Au dispărut referirile la ceea ce s-a întâmplat la începuturi, prima şi a doua carte despre Adam şi Eva, unele dintre cele mai importante cărţi referitoare la tehnologie, secretele profetului Enoh, care ne vorbeau despre iluminaţi, la lucruri ce au fost confirmate în secolul XX.

Astăzi, multe dintre principiile noastre ştiinţifice sunt de domeniul spiritualităţii, al practicilor spirituale. Nu spun că ele sunt greşite; cred că s-a făcut tot ce s-a putut cu mijloacele date şi ce vreau să spun este că e foarte posibil ca ele să fie incomplete.

Ştiinţa noastră e bună, metodele ştiinţifice sunt bune. Cu toate acestea, aplicăm metoda ştiinţifică acolo unde credem că există motive să o folosim. În ceea ce priveşte textele pierdute, oamenii de ştiinţă au considerat că nu e nevoie să cerceteze relaţia dintre ceea ce se întâmplă în interiorul nostru şi ce anume se petrece în lumea exterioară; dar acest mod de a privi lumea se schimbă acum rapid. Aceasta este generaţia schimbărilor.

Există o cheie mai presus de toate cheile, care este extrem de puternică. Multe dintre acele texte au fost scrise de către un grup al esenienilor din vechime, şi vom vorbi despre ei în această seară. Cheia pe care esenienii au transmis-o spune simplu că lumea din jurul nostru este o oglindă a fericirii care sălăşuieşte în noi. Ei sugerează că lumea din afara noastră, chiar dacă pare solidă, tangibilă, este de fapt difuză şi maleabilă precum lutul sculptorilor. Aşa cum mâinile modelează lutul pentru a crea o statuie, lumea noastră din afară e modelată de conştiinţă. În ultimii 3 ani, ştiinţa cuantică a făcut descoperiri în condiţii de laborator care dau o uriaşă credibilitate acestei posibilităţi. Dacă lumea din afară oglindeşte ceea ce suntem înlăuntrul nostru, asta înseamnă că noi am creat haosul din lumea noastră în schimbare, violenţa din comunităţile noastre, căreia oamenii încearcă să-i găsească sursa. Violenţa din comunităţi, tiparele haotice ale vremii, tulburările din natură oglindesc furia, gelozia şi ura colectivă care sălăşuiesc în noi.

Pe de altă parte, dacă ne vindecăm provocările personale cu care ne luptăm în interiorul nostru, şi asta urmărim prin programe ca acesta la care participaţi, prin iertare, înţelegere, toleranţă şi compasiune, atunci ne putem aştepta cu toţii ca lumea noastră să oglindească aceste calităţi prin schimbări subtile ale anumitor tipare.

Credeţi că există vreo legătură între evenimentele care se desfăşoară în lumea din afară şi ceea ce se întâmplă în corpurile noastre? Aş vrea să vă spun că eu am fost educat într-o comunitate foarte conservatoare şi nu am o pregătire religioasă specială, iar specializarea mea academică în ştiinţele exacte nu m-a pregătit pentru ceea ce urmează să vă împărtăşesc în continuare.

Ştiinţa noastră descoperă acum o relaţie directă între tiparele vremii şi emoţiile unor mase largi de oameni. Emoţia este magnetică în natura ei, iar presiunea biometrică reacţionează la emoţiile umane. Iar anticii au susţinut acest lucru de multă vreme, dar noi n-am înţeles ce vroiau să spună. Este foarte posibil să dispunem de această forţă extrem de puternică, ca ea să existe în noi, pentru că modul în care acţionăm din interior determină în mare măsură, din această perspectivă, ceea ce vedem în lumea care ne înconjoară.

E greu de crezut, dar, într-o zonă numită Qumran, de-a lungul ţărmului Mării Moarte, la 1.300 de picioare sub nivelul mării planetare, s-au descoperit o serie de peşteri. Ceva s-a întâmplat în anul 1946, ceva care a schimbat modul în care privim lumea noastră. Atunci, doi beduini, care erau oieri, trecând cu turmele în apropierea peşterilor, printre bolovani, au auzit, la intrarea uneia dintre peşteri, zgomotul pietrelor care se prăvăleau, iar prin căderea acestora, au ieşit la iveală câteva vase din lut ce stătuseră ascunse timp de 2.000 de ani. Iar în interiorul acestor vase, după ce au scos sigiliile din răşină, au găsit manuscrise ce cuprindeau informaţii scrise ce fuseseră ascunse pentru a fi păstrate în siguranţă.

Ele cuprindeau texte ce nu mai fuseseră văzute de nimeni până în anul 1946. Iar ele au fost făcute cunoscute în anul 1947; de aceea se crede că acesta e anul în care au fost descoperite. Unele dintre manuscrise au fost gravate pe foi foarte subţiri de cupru rulate, şi erau atât de subţiate de trecerea timpului, încât au fost necesare noi tehnologii pentru a deschide şi citi acesle manuscrise. Şi ce ne spun ele astăzi e ceva ce, din anumite puncte de vedere, nu am mai văzut cu ochii noştri şi nu am mai simţit în inimile noastre.

Multe manuscrise au fost scrise pe papirus, hârtia din plante din acea parte a lumii, asemănătoare cu cea pe care o vedem astăzi în Egipt, sau pe piei de animale, în limbile străvechi: ebraică, aramaică (limba lui Iisus), dar şi în limba greacă. Când am început să le studiez, m-am tot întrebat de ce se tot descoperă manuscrise şi cât de multe pot fi ele.

Cele descoperite în 1946 şi 1959 în 11 peşteri conţineau 25.000 de fragmente de hârtie de papirus, foaie de cupru, piele, cuprinse în aproximativ 800 de manuscrise. Toate acele informaţii i-au fost date unei echipe formate din doar 7 oameni de ştiinţă. Toţi erau bărbaţi. Şi imaginaţi-vă, când au început să traducă, să redacteze, să editeze şi să pregătească lansarea acelor informaţii, ce au simţit ei în sufletul lor când au avut acces direct la acele informaţii atât de valoroase.

Poate că una dintre cele mai interesante este Cartea originală a Genezei. S-a găsit o singură copie a acestul manuscris într-una dintre peşteri, şi, pentru prima oară, s-a văzut versiunea ei needitată. Iar povestea continuă… În aceste manuscrise găsim o uriaşă cantitate de informaţii despre cunoaşterea oamenilor care le-au scris – esenienii din vremurile străvechi. Esenienii erau păstrători ai înţelepciunii pe care acum o putem urmări în desfăşurarea ei istorică din anul 4000 î.Hr., de acum 6.000 de ani.

Ceea vreau să vă împărtăşesc în această seară se poate regăsi în orice veche tradiţie: buddhistă, vedică, în tradiţia popoarelor nativ-americane, a egiptenilor sau mayaşilor. Mă refer la această tradiţie pentru că în occident aceasta e tradiţia la care privim. Iar în completitudinea ei, putem vedea ceea ce oamenii din vechime au văzut de atâta vreme şi au transmis unor oameni care puteau doar visa în imaginaţia lor. Lucruri pe care ei le ştiau. Ei ne-au scris nouă, împărtăşindu-ne această înţelepciune, revelaţiile din care abia începem să recunoaştem două tehnologii foarte avansate, şi am folosit intenţionat acest cuvânt, pentru că e vorba de tehnologii care ne permit să acţionăm asupra condiţiei corpurilor noastre şi a viitorului lumii noastre. Pentru că esenienii spun că ceea ce se petrece în interiorul nostru este oglindit în afară.

Prima este tehnologia profeţiei. Apropo, pentru aceia dintre voi care aţi putea să consideraţi cuvântul profeţie prea în stilul new-age, menţionez că profeţia e abordată cu multă seriozitate în lumea noastră de astăzi. Oamenii noştri de ştiinţă şi cercetătorii i-au dat un nou nume; ei o numesc viziune sau percepţie extrasenzorială, adică abilitatea de a proiecta conştienţa, simţurile prin timp/spaţiu, iar acestea să apară la distanţă, în viitor, trecut sau în momentul prezent.

Aşadar, prima tehnologie e profeţia, care ne permite să fim martori la consecinţele viitoare ale unor alegeri pe care le facem în prezent. Dacă facem anumite lucruri acum, cum vor influenţa acestea lumea noastră peste 1.000 de ani?

A doua tehnologie este cea a rugăciunii, şi mă voi referi la ea chiar acum, la un mod de a ne ruga pe care l-am pierdut, care e diferit de orice rugăciune pe care o întâlnim în occident, în sens tradiţional. Un mod de a ne ruga ce nu are cuvinte sau o exprimare exterioară. Este o conştientizare pe care o dobândim înlăuntrul nostru şi cred ca la asta s-a referit şi Deepak.

Tehnologia rugăciunii ne permite să alegem în ce profeţie viitoare vom trăi. Viitoarele profeţii se materializează la nivel individual. Noi avem profeţii pentru următoarea zi a vieţii noastre, pentru următorii 10 ani, dar şi profeţii colective, în termenii a ceea ce se va întâmpla în lumea noastră. Fizica cuantică studiază forţele nonfizice a căror mişcare şi atingere ne creează lumea fizică. Acea senzaţie care v-a străbatut corpurile atunci când v-am spus povestea celor 9 copii era o forţă nonfizică. Şi ştim că ea a avut un efect în lumea noastră fizică.

În Ierusalimul de astăzi, în locul numit „Sanctuarul Muzeului Cărţilor”, sunt expuse primele 7 manuscrise descoperite în acea primă peşteră, şi sunt expuse într-un mod unic şi fascinant. În centru, se află un cilindru vertical, deasupra căruia unul dintre manuscrise este desfăşurat şi etalat în întregime şi poate fi citit astăzi. Se crede că acest manuscris e atât de preţios, încât întregul cilindru poate intra prin podeaua muzeului, într-un seif din oţel şi beton, cu uşi din oţel care se închid deasupra acestuia în cazul unui atac nuclear.

Aşadar, poate mai mult decât orice alt manuscris, acesta va rămâne moştenire pentru generaţiile viitoare. Este Manuscrisul profetului Isaiia, care include 66 de capitole. El nu e singurul loc în care putem găsi aceste informaţii, dar pentru occidentali şi modul nostru de a primi informaţii, l-am ales pe acesta, pentru că dacă înţelegem ce spune Isaiia, vom înţelege multe alte tradiţii şi multe alte texte din vechime. Caracterul complet al Manuscrisului lui Issaia ne oferă un model pentru a explora misterele profeţiei şi rugăciunii, iar o cale prin care putem face acest lucru este să înţelegem fizica timpului.

Oamenii din vechime priveau timpul într-un mod foarte diferit de al nostru. Ei spuneau că relaţia noastră cu timpul reprezintă secretul vindecării corpului fizic, secretul transcenderii, nu al supravieţuirii, al transcenderii provocărilor din vremea noastră, al modului în care ne raportăm la timp.

Multe tradiţii străvechi au înregistrări ale timpului, aşa cum este calendarul zodiilor de pe cupola Templului de la Dendera, din Egipt. Este un loc în care putem vedea toate semnele zodiacale. Acesta e un exemplu al modului în care înregistrăm timpul pe măsură ce trece pe lângă noi. De asemenea, multe tradiţii străvechi, inclusiv egiptenii, susţineau că putem călători prin timp. În 1999, am fost în Egipt, unde este un templu ce a fost descoperit cam la 90 de mile de Luxor, în partea de vest a Nilului. Acest templu seamănă cu toate celelalte temple din Egipt, dar este dedicat exclusiv studierii timpului. Iar ieroglifele din acest templu ne spun lucruri  pe care avem capacitatea de a determina acum cu ajutorul fizicii cuantice.

Albert Einstein, un om pe care îl admir şi îl respect enorm încă de când eram copil şi nu înţelegeam teoriile lui, ne-a spus şi el că timpul nu e ceea ce pare, că el nu curge într-o singură direcţie şi că viitorul există simultan cu trecutul. Iar această afirmaţie a făcut-o Einstein. În vremea noastră, Stephen Hawking face un pas înainte spunând că mecanica cuantică nu prezice un singur rezultat definit pentru o observare, că nu ştim cu precizie ce urmează să se întâmple în viitor, ci mai degrabă el presupune eventualitatea unui număr de posibilităţi viitoare, de rezultate posibile, şi ne spune cum ar putea arăta fiecare dintre ele.

La şcoală, am învăţat că timpul se mişcă două direcţii: înainte şi în sens invers, în trecut. Acum, ştiinţa acceptă că timpul se mişcă în 3 direcţii: trecut, viitor şi în ceea ce numim timp vertical. Despre timpul vertical se sugerează că în fiecare moment din timp, numeroase experienţe se desfăşoară deodată. Iar cheia este faptul că ele sunt deja create.

Câţi dintre voi cred că noi ne creăm propria realitate? Ştiinţa cuantică sugerează acum cu mai multă precizie că atunci când ne creăm propriile realităţi, ele deja există, iar noi alegem pe care dintre multele posibilităţi deja create le materializăm în vieţile noastre. Ea spune că, la nivel individual, pentru fiecare moment de provocare personală, când ne confruntăm cu temeri, nu înseamnă că nu sunt şi alte posibilităţi care deja există. Şi veţi vedea un astfel de exemplu într-un material video.

La nivel global, dacă ne confruntăm cu posibilitatea unui război, a unui holocaust global, există posibilităţi ca acestea să nu se întâmple niciodată. Întrebarea este cum ne mişcăm de la o posibilitate la alta. Aceste idei poartă numele de posibilităţi paralele şi au fost menţionate pentru întâia oară în 1957, la Universitatea Princeton, de Dr. Hugh Everett al III-lea. În teoria sa, el afirma nu doar că există mai multe posibilităţi, dar şi că, din timp în timp, ajungem într-un loc din care putem sări de la o posibilitate la alta. El a numit aceste locuri puncte de alegere. El spunea că ne putem începe ziua sau mileniul având o largă serie de posibilităţi, iar prin alegerile pe care le facem cu ajutorul tehnologiei care sălăşuieşte în noi, la nivel individual sau colectiv, împreună, putem crea o zonă de unde putem face un salt către o altă posibilitate; doar pentru că există premisele unui război global nu trebuie să avem unul, doar pentru că avem o situaţie dificilă în viaţa noastră nu înseamnă că trebuie să o suportăm la nesfârşit. Manuscrise vechi de 2.500 de ani ne spun exact acelaşi lucru într-un limbaj pe care abia acum începem să îl înţelegem.

Profetul Isaiia a fost considerat unul dintre cei mai importanţi profeţi din Vechiul Testament. O să vă împărtăşesc pe scurt ceea ce a spus Isaiia despre viitorul nostru şi am să o fac într-un mod valabil pentru orice profeţie (a lui Cayce, Nostradamus, ale vechilor popoare indigene, cum au fost Hopi ş.a.m.d.).

M-aş referi acum la Apocalipsa lui Isaiia. Când auzi cuvântul apocalipsă, te gândeşti la ceva înspăimântător, deşi, în limba greacă, cuvântul apocalipsis înseamnă doar a dezvălui sau a revela. Deci Isaiia ne spune că urmează să vă dezvăluie sau să vă reveleze viziunile lui despre viitorul vostru. El spune că vede o vreme când Pământul e fie gol, fie despuiat şi poluat din cauza locuitorilor lui, în care oraşele sunt doar nişte ruine, când luna se va înroşi, iar soarele va păli. Şi acum vine viziunea care i-a înnebunit pe oamenii de ştiinţă. Prentru că, referindu-se exact la acelaşi moment din timp, Isaiia vede cu totul altceva: un deşert străbătut de ape şi plin de vegetaţie, pământul plin de roade, un timp în care orbii vor vedea, iar surzii vor auzi. Oamenii de ştiinţă s-au întrebat cum e posibil aşa ceva. E o catastrofă, o distrugere totală sau o vreme a păcii şi vindecării?

Profeţiile ne spun că există mai multe posibilităţi şi nu o succesiune de evenimente. Interpretarea tradiţională este că trebuie să trecem prin vremuri grele pentru a ajunge la vremurile bune. Personal, cred că, la nivel colectiv, trebuie să trecem prin ceea ce nativii americani numesc purificare pentru a ne vindeca. Multe tradiţii vedice spun că trebuie să treci printr-o tribulatie (NT: suferinţă profundă/ frământare/zbucium) pentru a ajunge într-o vreme a păcii. Oare acesta să fie mesajul profeţiilor sau ele ne spun ceva ce abia acum începem să înţelegem? Oare ei priveau ceea ce oamenii din vechime numeau „râurile sau cărările sau valurile timpului”, în loc să observe succesiunea evenimentelor? Poate că ei aveau în vedere un fascicul de posibilităţi, de la cele mai întunecate, la cele mai luminoase. Are sens pentru voi?

Ei priveau la o serie de posibilităţi, şi acest lucru e adevărat, pentru că în limbajul vremii lor, e posibil ca ei să fi spus ceva foarte diferit. Şi mă refer la toate profeţiile. Ceea ce a spus Isaiia referindu-se la multe aspecte şi ceea ce spun multe alte tradiţii (şi e ceva atât de sintetizat şi de un nivel atât de înalt; noi doar râcâim la suprafaţa lucrurilor) e faptul că noi avem în primul rând capacitatea de a cunoaşte consecinţele viitoare ale alegerilor pe care le facem în prezent. În al doilea rând, noi deţinem puterea de a alege pe care dintre aceste consecinţe le vom experimenta.

Ce simţiţi în legătură cu o astfel de putere? Pentru unii oameni, e ceva înspăimântător, pentru că acel gen de putere e copleşitor, îi sperie şi spun: „Doamne, Dumnezeule!” Şi au dreptate! Întrebarea e dacă ştim cu precizie cum să alegem. Iar eu ştiu că ştim acest lucru.

Textele romane ne spun că atunci când esenienii s-au împrăştiat, în secolul I, după crucificare, ei şi-au luat scrierile cu ei, au luat Manuscrisele de la Marea Moartă, le-au ascuns în peşterile din Qumran şi au dispărut de pe suprafaţa Pământului. Oriunde s-au dus, ei au luat scrierile lor cu ei. Raţionamentul meu din primăvara anului 1998 a fost că dacă am reuşi să găsim unele dintre acele scrieri, vom descoperi probabil cele mai intacte texte din locurile ce au fost distruse de aşa zisa civilizaţie. Pe vremea aceea, era vorba de înălţimile pe care le numim Tibetul Central.

În martie 1998, am avut marea onoarea de a facilita un pelerinaj de 22 de zile la 12 mânăstiri de călugări şi 3 mânăstiri de călugăriţe, pe unele dintre cele mai fabuloase, minunate şi, totodată, înspăimântătoare înălţimi pe care le-am văzut vreodată. Ce ştim e faptul că tibetanii sunt maeştri-păstrători ai scrierilor străvechi. Pe lângă tradiţia buddhistă de astăzi şi tradiţiile şamanice Bon*, tibetanii păstrau în mânăstirile lor şi înregistrări ale tradiţiei precreştine şi creştine ale esenienilor, care erau şi autori ai Manuscriselor de la Marea Moartă. Documentele arată că manuscrisele eseniene au călătorit în Peru, în Bolivia şi în zona deşertică de sud-vest a Americii. Iar nativii americani de astăzi au tradiţii care de fapt amintesc de esenieni. Triburi americane indigene precum Hopi, Navajo sau Lakota au tradiţii care vorbesc despre relaţia noastră cu natura, respectul pentru natură şi dintre oameni.

*NT:  Bon era religia indigenă a Tibetului înainte de sosirea buddhismului, în secolul al 7-lea d.Hr.

Am mers în locuri de peste 17.000 de picioare de la nivelul mării, şi e atât de frumos acolo; pe acele înălţimi nu creşte nimic, nu este nici urmă de vegetaţie. E doar cerul şi Pământul, eşti tu şi Dumnezeu, iar eu cred ce avem atâtea revelaţii pe acele înălţimi pentru că nimic nu te poate distrage. Am întâlnit acolo cei mai uimitori oameni; am întâlnit o femeie care urca pe iakul său până la 15.000 de m. altitudine şi care ne-a întrebat dacă ştim cât de preţios e acest timp pentru istoria noastră, dacă ştim ceva despre marea schimbare, pentru că în tradiţia ei, Kali Yuga (NT: ultima schimbare din acest ciclu) se apropie de sfârşit, iar noi creăm chiar acum ceea ce se va întâmpla atunci. Ea ştia aceste lucruri pe care tradiţiile noastre occidentale le-au uitat.

Ne-am întâlnit cu cele mai minunate călugăriţe; fiecare mânăstire de călugări sau călugăriţe au păstrat moştenirea înţelepciunii strămoşilor noştri. Către finalul călătoriei, într-una dintre mânăstiri, am pus o întrebare la care mă voi referi în această seară. Acolo, am avut şansa de a-l întâlni pe stareţ, căruia i-am adresat întrebarea: „Am fost în locurile unde se fac incantaţii şi v-am auzit rugăciunile şi am auzit tonurile şi cum răsună mantra Om, Om, Om…şi am văzut mudrele şi am auzit sunetele clopotelor şi bolurilor şi am simţit mirosul beţişoarelor care ard 18 ore pe zi. Am văzut toate astea în lumea voastră exterioară, dar oare ce se petrece înlăuntrul vostru?”

Răspunsul îl putem găsi şi în textele străvechi. Iar stareţul a zâmbit, poate că a şi râs puţin de mine, şi mi-a spus: „Tu nu ai văzut rugăciunile noastre, pentru că o rugăciune nu poate fi văzută. Tu ai văzut ceea ce facem noi ca să creăm în corpurile noastre emoţia. Acea emoţie este rugăciunea. Cum faceţi voi în cultura voastră?”

Am înţeles că, de când am pierdut textele străvechi, am început să credem că a te ruga înseamnă să spui cuvintele potrivite, de câte ori trebuie şi la momentul potrivit. Dar ştim că există moduri de a te ruga care sunt mai presus de cuvinte. Ele se bazează pe puterea sentimentelor umane şi le-am pierdut acum 1.700 de ani.

L-am întrebat şi despre documentele pe care le păstrează: „Deţineţi aici texte străvechi pe care le-am putea vedea?” Mi-a răspuns afirmativ, spunând că e bucuros să ni le arate, încântat de prietenia de care dădusem dovadă. Şi am fost conduşi pe nişte culoare mărginite de statui ale lui Buddha al compasiunii înalte de 10 m. Am pătruns apoi într-o cameră mai întunecată, şi, la lumina lumânărilor, le-am putut vedea, rând după rând, text după text, rugându-l pe translator să-l întrebe ce cuprindeau acele texte. Iar stareţul a răspuns: „Totul”. L-am întrebat ce înţelege prin totul, iar el mi-a răspuns: „Noi avem consemnări ale tuturor tradiţiilor care au existat vreodată pe aici. Şi le păstrăm în acest loc.”

E foarte posibil ca ceea ce fac aceşti călugări tibetani să fie reminiscenţe ale bazelor propriilor noastre credinţe şi tradiţii pe care le-am pierdut. Ei le au, dar noi le-am uitat. Iata cheia: emoţia sau sentimentul este rugăciunea. Ştim că cei care studiază acum rugăciunea au identificat 5 moduri de a ne ruga, pe care le numim rugăciuni informale sau colocviale, rugăciuni-petiţii, rugăciuni rituale şi unele forme de rugăciuni meditative. Rugăciune e un cuvânt foarte personal. Câtă vreme ştim că există o tehnologie lăuntrică, rugăciunea se bazează pe emoţie. O emoţie care mai degrabă deja a primit un răspuns decât să ceară ceva prin gânduri. Să simţi emoţia – asta e rugăciunea. În unele cântece religioase pentru pace, sunt texte care ne amintesc că atunci când gândurile, trupul şi sentimentele noastre devin una, îi poţi spune muntelui să se mişte, iar acesta se va mişca. Şi începem să înţelegem ce înseamnă asta.

Vreau să vă împărtăşesc o poveste scurtă, pentru a înţelege mai bine acest concept, fiindcă poveştile au un impact puternic. Prin 1990, pe când locuiam în Oregon, Mexic, un prieten m-a invitat să iau parte la o rugăciune pentru a aduce ploaia (era una dintre cele mai secetoase perioade din istoria zonei deşertice din sud-vest). Mi-am însoţit prietenul într-un loc deja stabilit, am trecut prin câteva sute de acri de deşert şi am ajuns într-un loc atât de vechi, încât nici strămoşii lui nu ştiau cine l-a ales acolo. Aici era cheia. Prietenul meu mi-a spus că acela era locul în care demarcaţia dintre lumi e foarte subţire, deci există multe posibilităţi. Aveam oarecare aşteptări, dar nu eram pregătit pentru ceea ce am văzut.

Prietenul meu şi-a scos cizmele, a păşit în cerc, unde ştia că va căpăta toate răspunsurile celor care păşiseră aici înaintea lui. A închis ochii, şi-a plasat mainile într-o mudra în faţa pieptului, iar peste câteva clipe, s-a uitat la ceas, spunându-mi că-i e foame şi ar trebui să mergem la masă. I-am spus că venisem acolo să ne rugăm pentru ploaie, iar el mi-a răspuns: „Nu, dacă ne-am fi rugat pentru ploaie, nu ar mai ploua niciodată.”

Pentru că, în momentul în care te rogi pentru ca ceva anume să se întâmple, ceea ce ceri nu se află acolo. În esenţă, noi recunoaştem lipsa. Noi spunem: „Doamne fă să fie pace în lume”, recunoscând, de fapt, că acum nu e pace.

L-am întrebat ce anume a făcut. Şi iată cum mi-a descris ceea ce făcuse: „Când am închis ochii, am simţit senzaţia noroilul care se mişcă între degetele mele de la picioare, noroiul din satul meu, Pueblo, care e plin de praf pentru că nu plouă îndeajuns. Şi am simţit mirosul apei când ploaia spală străzile şi pereţii caselor din satul meu. Şi am simţit senzaţia pe care o ai când alergi gol prin lanul de porumb şi spicele-ţi ajung până la piept; şi recolta e atât de bogată pentru că a plouat din abundenţă; iar în acel moment, rugăciunea mea a devenit o rugăciune de mulţumire, recunoştinţă şi apreciere”.

L-am întrebat dacă a mulţumit pentru ceea ce crease, iar el mi-a răspuns: „Nu, noi nu am creat nimic niciodată. Asta e! Mulţumirile mele sunt pentru posibilitatea de a alege ce creaţie să experimentez”.

Acesta e un exemplu al unei emoţii bazate pe rugăciune, al modului nostru de a ne ruga pe care l-am pierdut. Esenienii din vechime ne invită să citim o pagină în care trăim o experienţă în afara corpurilor noastre prin ceea ce devenim înlăuntrul nostru. Să schimbăm condiţiile din lumea noastră, războiul, suferinţa în masă, schimbându-ne modul în care simţim. Când impunem o schimbare în lumea noastră fizică, schimbăm matricea originară care-i permite lumii să fie aşa cum a fost menită. Ni se mai dă un timp relativ pentru a găsi înţelepciunea de a deveni schimbarea dinlăuntrul nostru, fiindcă lumea din afară oglindeşte ceea ce suntem în noi. Exact asta ne-au spus strămoşii noştri despre lumea emoţiilor noastre.

Aş vrea să vă arăt acum un material video care prezintă co-creaţia în acţiune. Daţi-mi voie să vă explic ce veţi vedea. Acest film a fost realizat într-un spital din Beijing, China. Şi veţi vedea o femeie care e perfect trează, căreia nu i s-a administrat niciun anestezic, iar cu ajutorul ultrasunetelor, interiorul corpului său poate fi văzut pe un ecran. Sunt prezenţi trei medici care generează o anumită emoţie: o putem numi rugăciune, tehnologie interioară, sistem de gândire sau oricum altcumva, pentru că acestea sunt doar nişte cuvinte. Şi vă împărtăşesc acest experiment deoarece am auzit cu toţii de ani de zile despre relaţia dintre minte şi materie sau dintre spirit şi materie. Iar acum credem că ea există. Dar văzând-o cu ochii noştri, ajungem la un nou nivel de credinţă, fiindcă odată ce o vezi, nu o mai poţi nega. Aţi putea crede că e un truc realizat pe calculator, dar realitatea e realitate.

Femeia a fost diagnosticată cu un cancer la vezica biliară, care-i ameninţa viaţa. Avea o tumoră cu un diametru de cca. 7 cm. Putem vedea tumora în partea stângă a ecranului, iar în partea dreaptă, în timp real, în mai puţin de 3 minute, veţi vedea cum cancerul dispare în prezenţa celor 3 medici care simt o anumită emoţie, în prezenţa unei femei care devine sănătoasă şi vivantă. Ei nu au judecat dacă tumora era bună sau rea, existenţa ei era doar o posibilitate. Sunt alte posibilităţi cuantice pentru a trezi acea stare vindecătoare şi trebuie să trăim senzaţia acelei stări, iar lumea exterioară o va reflecta. Are sens pentru voi?

Asadar, aici vedeţi o femeie culcată, e un tehnician care se ocupă de aparatul de ultrasunete şi cei trei medici care încearcă să facă ceea ce vom numi „emotional self management” (managementul emoţional personal). Ei înţeleg cum trebuie să menţină această emoţie. Iar acum se vede vezica biliară cu o tumoră de 7 cm care  ameninţă viaţa femeii. Aici se vede cum se scurg minutele, iar cei trei medici rostesc un cuvânt; nu e un cuvânt magic, e un cuvând care întăreşte emoţia respectivă, aşa că nu-mi cereţi să vi-l spun. În 2 minute şi 40 de secunde, formaţiunea canceroasă devine invizibilă. Apoi, medicii se liniştesc şi bat din palme. Nu e vorba de niciun miracol.

Ce simţiţi când vedeţi aşa ceva? Credeţi că e adevărat?  E doar un exemplu pe care vi-l împărtăşesc pentru că am foarte puţin timp la dispoziţie şi am vrut să vă catapultez acolo unde nu aţi mai fost niciodată. Am văzut această relaţie dintre o forţă nonfizică, oricum aţi vrea s-o numiţi, şi lumea fizică, printr-o modalitate pe care ştiinţa zilelor noastre abia începe s-o înţeleagă.

Pe de altă parte, în occident, timp de cel puţin 6.000 de ani, tradiţiile străvechi şi indigene au îmbrăţişat această posibilitate şi asta le permite să valorifice şi astăzi preţioasa lor cunoaştere. Un astfel proces se poate desfăşura în 2 minute şi 40 de secunde.

Iar cu ajutorul unei reţele organizate la nivel mondial, îi putem învăţa pe oameni acest mod de a se ruga şi cum să simtă astfel de emoţii. De exemplu, putem folosi această cunoaştere la nivelul celor 5 naţiuni când câteva sute de oameni pot să simtă emoţia existenţei păcii în lume. Şi astfel de lucruri chiar se întâmplă: avioane americane ce se întorc din zborul lor spre Bagdad, pe care urmau să bombardeze; tratate de pace semnate în Belfast, în nordul Irlandei, acum 3 zile, în prezenţa cercetătorilor noştri numiţi „ferestre pentru rugăciune”.

Aceasta e tehnologia interioară care îmi dă încredere atunci când vă spun că există în noi forţe care ne dau puterea să ne vindecăm corpul, să creăm o pace durabilă pe acest Pământ şi să evităm tragediile care ameninţă omenirea. Şi când simţim emoţia, trezim la viaţă multe posibilităţi care sunt deja create şi pe care le invităm (cărora nu le impunem) să devină realitatea noastră. Ori de câte ori facem acest lucru, se produce aşa numitul „efect Isaiia” despre care vorbeşte cartea mea ce poartă acest titlu.

Vă mulţumesc pentru atenţie!

Deepak Chopra: Îţi mulţumim, Gregg, ai fost absolut fantastic şi sincronicitatea te-a adus aici la momentul potrivit. Fiindcă toţi cei prezenţi în această sală erau totalmente pregătiţi să te asculte. Primul lucru pe care l-au auzit la începutul acestui seminar a fost ceea ce a spus David, şi anume că în lumea subatomică nu există obiecte, ci doar posibilităţi oscilante, iar acestea sunt superpoziţii ale posibilităţilor. Deci ele există în mod simultan. Şi este exact ce ai subliniat tu şi ceea ce am practicat noi în ultimele zile. Un exemplu e una dintre sutrele de azi, când noi am realizat starea de pace perfectă, în care ostilitatea e anulată. Aceasta e o sutră vedică, când suntem cu totul în starea de pace şi tot ce se află în jurul nostru nu mai poate fi ostil.

O neîmplinire a oamenilor de ştiinţă constă în faptul că ei separă observatorul de ceea ce e observat. Nu există niciun motiv să ne separăm de natură, pentru că noi suntem parte din natură. Iar creierul şi sistemul nostru nervos sunt făcute din praf reciclat, aşadar perturbarea conştiinţei noastre provoacă perturbări în mediul înconjurător, pentru că acesta este corpul nostru exins. Dacă tremură corpul nostru fizic, şi corpul din exterior tremură. De exemplu, animalele pot simţi cutremurele înainte ca acestea să se producă sau uraganele sau furtunile şi multe altele, pentru că natura nu e separată de corpul lor fizic; nici minţile noastre nu sunt separate, ele fac parte din tiparul energiei inteligente şi informaţiei care străbate Cosmosul.

Iar noi chiar avem capacitatea de a vedea diferite evenimente ca fiind simultane şi de a prezice viitorul pe baza alegerilor momentului.

Gregg Braden: Din spusele lui Choprak, îmi dau seama că putem lucra foarte bine împreună.

Deepak Chopra: E vorba de o schimbare în mecanismelor noastre cognitive şi perceptuale; pentru că lumea e o proiecţie a acestora, avem, în stare latentă, potenţialul şi înţelepciunea de a le folosi. În sanscrită, acestea sunt numite supracapacităţi în lumea materială. Capacitatea de a prezice evenimente, profeţia, clarviziunea, claraudiţia, reamintirea vieţilor anterioare, sincronicitatea, geniile în domeniile matematicii sau muzicii, copiii supradotaţi – prezintă schimbări în mecanismele cognitive şi perceptuale care le conferă supracapacităţi umane în lumea materială şi posibilitatea de a controla anumite elemente ale naturii şi evenimente.

De fapt asta e ceea ce numeşte Gregg „Efectul Isaiia”, iar practica sutrelor determină acea continuitate dintre lumea conştiinţei pure, pe de o parte, şi corpul fizic şi lumea materială, pe de altă parte. Iar apoi, intervine domeniul cuantic.

Îţi mulţumim foarte mult, Gregg, pentru tot ceea ce faci!